BIODINAMICA PROTEZELOR SCHELETATE

În cavitatea bucală, protezele parţiale sunt supuse acţiunii unor forţe care tind să deplaseze
proteza în diferite sensuri.

Forţe care acţionează asupra protezelor parţiale:

• Forţa de masticaţie
• Forţele date de alimentele lipicioase
• Gravitaţia
• Actele reflexe
• Parafuncţii şi bruxismul
• Lipsa de echilibrare ocluzală
• Musculatura periferică
• Deplasări verticale

Forţa de masticaţie
• Apare ca urmare a contracţiei muşchilor ridicători ai mandibulei în timpul funcţiei
masticatorii
• Poate prezenta trei aspecte:

• Forţa de masticaţie teoretic posibilă – calculată pe baza suprafeţei de secţiune a muşchilor

ridicători ai mandibulei; 200-400kg.f. – nu poate fi declanşată (nu este suportată de
strucutile dento-maxilare)
• Forţa de masticaţie practic posibilă – în conditii de laborator;70-80 kg.f. – nu este
declanşată în timpul masticaţiei
• Forţa funcţională de masticaţie – apare în mod obişnuit în timpul procesului masticator,
pentru incizia, triturarea şi deglutiţia alimentelor

Caracteristicile forţei funcţionale de masticaţie

Direcţia
- Predominant verticală, perpendiculară pe planul de ocluzie; apar şi componente oblice şi
orizontale
- Forţele verticale sunt cel mai bine suportate pe dinţii stâlpi restanţi
- Forţele oblice şi orizontale, care nu sunt bine tolerate de parodonţiu, şi au acţiune
dislocantă pentru proteza parţială.

Sensul: de jos în sus.

Durata: intermitentă, făcându-se ritmic prin închiderea şi deschiderea gurii

- Contribuie la menţinerea troficităţii ţesuturilor muco-osoase, parodontale şi musculare
- Între mese, forţa funcţională de masticaţie se declanşează numai pentru deglutiţie
- Pentru incizia şi triturarea alimentelor, mandibula este presată de maxilar – 30 minute
(pentru 3 mese)
- Deglutiţia, se produce de aprox 590 ori/24 ore

Intensitatea:
- variabilă, de la câteva grame la câteva kilograme (în fcţ de individ, consistenţa alim)
- În deglutiţie, forţa aplicată pe dinţi este de aprox 31 kg.f.

Din ciclul de 590 de ori în 24 de ore, deglutiţia se produce de:

- 146 de ori în timpul meselor
- 394 de ori în starea de veghe
- 50 de ori în timpul somnului.

După unii autori, în deglutiţie, mandibula este presată de maxilar cu o forţă de 0,5-2 kg/cm²

Punctul de aplicare al forţei funcţionale de masticaţie

- La nivelul dinţilor restanţi – solicitarea acestora depinde de rezistenţa parodonţiului

- La nivelul dinţilor artificiali – se transmit presiuni asupra mucoasei şi osului (creste alv,
bolta palatină). O proteză parţială este stabilă la forţa funcţională de masticaţie când aceasta
acţionează la nivel premolar-molar (5-6) – zona masticatorie stabilă
- Forţa de masticaţie aplicată pe şei dincolo de 1-3 distală a acestora are tendinţa să
basculeze, prin înfundare, proteza.
- Forţa funcţională de masticaţie care acţionează pe dinţii artificiali la protezele scheletate
solicită, în funcţie de sprijin, fie numai dinţii restanţi (sprijin dentoparodontal), fie dinţii
restanţi şi suportul muco-osos (sprijin mixt)

Forţele funcţionale de masticaţie pot deveni nocive:

- Când nu se transmit în axul lung al dinţilor restanţi, având componente predominant oblice
şi orizontale (în bruxism)
- Când au o intensitate mare şi acţionează continuu.

În aceste cazuri, durate de transmitere a forţelor pe dinţi este mai lungă, ceea ce duce la apariţia
unor manifestări trofice în parodonţiu din cauza tulburărilor circulatorii.

Presiunea masticatorie
- Nu trebuie confundată cu forţa de masticaţie
- Ca urmare a forţei de masticaţie, mandibula este presată de maxilar cu o forţă egală cu forţa
de masticaţie
- Din cauza presiunii la masticaţie, apare o forţă de reacţie egală cu presiunea, atât la nivelul
parodonţiului, cât şi la nivelulu mucoasei, în funcţie de tipul de sprijin al protezei

 Sprijinul mixt – diminuează presiunea asupra mucoasei şi măreşte valoarea funcţională

masticatorie a protezei
 Sprijin dento-parodontal – presiunea suportată la nivelul parodonţiului este mult mai mare
decât cea suportată de mucoasă şi superioară sprijinului mixt

Jankelson: presiunea de masticaţie cea mai mare se află între ultimul dinte natural şi primul dinte
artificial.

Forţele date de alimentele lipicioase – tind să desprindă protezele de pe câmpul protetic. Forţa
este dată de muşchii coborâtori ai mandibulei
Gravitaţia – acţionează nefavorabil la protezele maxilare şi favorabil la cele mandibulare
Acte reflexe – strănutul, tusea – pot declanşa forţe, dar care nu afectează prea mult statica
protezei
Parafuncţiile şi bruxismul – pot declanşa forţe importante ca durată şi intensitate, ce acţionează
asupra protezelor provocând deplasări cu consecinţe nefavorabile asupra dinţilor restanţi şi a
suportului muco-osos
Lipsa de echilibrare ocluzală – prin apariţia contactelor premature şi a interferenţelor, pot
declanşa forţe ce duc la deplasări ale protezei
Musculatura periferică – poate declanţa forţe urmate de deplasări ale protezei, mai ales când
modelajul vestibular şi oral este incorect
Deplasări oriozontale ale mandibulei – pot declanşa forţe care la maxilar fac să se deplaseze
proteza în acelaşi sens cu deplasarea mandibulei, iar la mandibulă deplasarea protezei se face în
sens invers.

Direcţia forţelor care solicită o proteză parţială poate fi:

- Verticală – de presare a protezei pe câmpul protetic, ca urmare a contracţiei muşchilor
ridicători ai mandibulei
- de tracţiune (desprindere) a protezei de pe câmpul protetic, ca urmare a
contracţiei musculaturii coborâtoare a mandibulei
- Orizontală –tangenţiale
sagitale
transversale
oblice
- Combinaţii de forţe verticale, orizontale, oblice

Tendinţe de deplasări şi deplasări posibile ale protezelor parţiale

Tendinţe de deplasări: sub acţiunea forţelor, proteza are numai tendinţa să se deplaseze,
mijloacele de menţinere, sprijin şi stabilizare împiedicând aceste deplasări. Efectul de
neutralizare este suportat mai ales de dinţii restanţi, şi mai puţin de suportul muco-osos

Deplasări posibile: sub acţiunea forţelor, proteza suferă anumite deplasări, pentru ca acestea nu
pot fi neutralizate, sau nici nu se urmăreşte neutralizarea deplasării.

Pot fi: în sens vertical

în sens orizontal
• În sens vertical
DE DESPRINDERE: îndepărtarea completă a protezei de pe câmpul protetic, în sens gingivo-
ocluzal, urmând axa de dezinserţie
• - Cea mai importantă forţa care acţionează este dată de muşchii coborâtori ai mandibulei,
prin inetermediul alimentelor lipicioase
• Alte forţe exercitate de periferia câmpului protetic la protezele incorect realizate marginal
• Gravitaţia
• Acte reflexe

Desprindere voluntară
– necesară pentru igienizarea piesei protetice
- Se bazează pe învingerea forţelor elastice de retenţie ale crăsşetelor
- Presupune translaţia verticală a protezei şi detaşarea ei de pe câmpul protetic de către
pacient sau medic
Desprinderea involuntară
- Este datorată acţiounii unora sau mai multor forţe conjugate de desprindere, care acţionează pe
elementele componente ale protezei

• Oponentul principal al desprinderi involuntare este reprezentat de croşetele turnate sau

sisteme speciale eficiente, de distribuţia lor corectă pe dinţii stâlpi

• La protezele scheletate, menţinerea este asigurată de porţiunea flexibilă subecuatorială a

braţului retentiv al croşetelor turnate

• Adâncimea de retenţie suficientă pentru menţinere este de:

0,25 mm – pentru croşetele turnate mai puţin elastice (circulare)
0,50 mm - croşetele divizate
0,75 – 1 mm - croşetele cu braţ elastic din sârmă (mixte), sau cele ale protezei acrilice

CÂTE CROŞETE SUNT NECESARE PENTRU ANCORAREA UNEI PROTEZE? –

depinde de numărul dinţilor stâlpi care limitează breşa

- Un croşet – în edentaţiile subtotale, când mai există un singur dinte stâlp

- Două croşete sunt utilizate în edentaţiile de cls I, II-a fără breşe suplimentare, edentaţiile
subtotale cu 2 dinţi restanţi, cls IV-a redusă

- Trei croşete – eddentaţiile de cls a II-a complicate cu o breşă laterală (edentaţie termino-
laterală)

- Patru croşete – edentaţiile de cls a IV-a cu lipsa tuturor frontalilor,cls a III-a complicate cu
o breşă laterală (edentaţia latero-laterală)

CE TIPURI DE CROŞETE SUNT INDICATE? – depinde de tipul edentaţiei şi de felul

protezei

- Edentaţii terminale – croşete cu braţe elasticecât mai flexibile, pentru a diminua efectul de
pârghie al croşetului asupra dinţilor stâlpi

- Edentaţii laterale – croşetele se aleg în funcţie de tipul ecuatorului protetic, mărimea şi

topografia zonei retentive subecuatoriale, implantarea dintelui, fizionomie

- Edentaţii frontale – croşete cât mai puţin vizibile

Mijloace auxiliare, cu rol secundar în ancorarea protezelor:

- Adeziunea dintre mucoasă şi baza protezei

- Retentivităţile anatomice reprezentate în special de tuberpzităţile maxilare şi uneori de
crestele retentive
- Tonicitatea musculară, care intervine mai ales când şeile sunt extinse şi modelate funcţional
- Fricţiunea dintre dinţii restanţi şi elementele constitutive ale protezei scheletate
- Lustrul perfect al protezei, care împiedică acţiunea de desprindere a alimetelor lipicioase

DE ÎNFUNDARE: deplasarea spre câmpul protetic a protezei, în sens ocluzo-gingival

- Se referă la sprijinul protezelor parţiale

- Forţele casre acţionează: forţa funcţională de masticaţie, deglutiţia, parafuncţii, bruxism.

Echilibrare incorectă a protezei, dimensiune verticală de ocluzie mărită

- Apare mai ales la protezele parţiale

• Înfundarea este numai o tendinţă de deplasare în cazul protezelor scheletate – edentaţiile de
cla a III-a şi a IV-a reduse, deoarece elementele de sprijin parodontal plasate la
extremităţile şeilor împiedică eficient această deplasare
• Elemetele de sprijin parodontal sunt reprezentate de: pinteni ocluzali, braţe opozante
aplicate pe microproteze prevăzute cu trepte, porţiunile supraecuatoriale ale croşetelor,
gheruţe incizale, pinteni supracingulari, sisteme speciale tip culise, telescoape, bare, capse
• În sens orizontal

Tendinţele şi deplasările posibile se pot face:

- în sens sagital (mezializări sau distalizări)

- În sens lateral, vestibulo-oral
Deplasarea după axa sagitală (medio-sagitală) poate apre în propulsie, în masticaţie sau când este
interpus bolul alimentar în zona frontală.

Deplasările sagitale sunt cauzate d:

- Resorbţia şi atrofia crestei (creastă îngustă)
- Direcţia crestei
- Linia de resorbţie a crestei
- Orinetarea planului de ocluzie
- Lungimea arcadelor dentare
- Dinţii artificiali prea laţi (V-oral) comparativ cu mărimea crestei alveolare
- Ocluzie instabilă în plan transversal
- Parafuncţii

Mezializarea - este o tendinţă de deplasare, fiind favorizată în edentaţiile terminale de

- creste ascendente spre distal la mandibulă şi
- descendente spre distal la maxilar

Lipsa de echilibrare ocluzală, caracterizată prin contacte premature, împinge proteza

mandibulară spre mezial şi pe cea maxilară spre distal
• Mezializarea este oprită de prezenţa dinţilor restanţi, mai ales frontali
• Cei mai vulnerabili la solicitările protezei sunt dinţii laterali izolaţi, de aceea, pentru a mări
valoarea lor parodontală, trebuie solidarizaţi de alţi dinţi
• Dacă dinţii laterali au puncte de contact, pot rezista la solicitările prizontale meziale date de
proteză
• Dinţii frontali, prin elementele protetice cu care vin în contact – croşet continuu, conectori
principali dento-mucozali, placa acrilică, se opunacestei deplasări

Distalizarea – mai rar întălnită, este tot o tendinţă de deplasare, favorizată de

- Creste descendente spre distal la mandibulă
- Creste ascendete spre distal la maxilar

Contactele dentare neechilibrate pot împinge proteza maxilară spre distal.

• Distalizarea este oprită de dinţii laterali şi de unele elemente componente protetice:

croşetele care au funcţie de încercuire a dinţilor de cel puţin 180°, braţele opozante ale
croşetelor, pintenii ocluzali, conectorii secundari interdentari, conectorii principali dento-
mucozali,etc.
• Retentivităţile naturale ale tuberozităţii şi ale tuberculului piriform limitează distalizarea
• Se pot utiliza mijnoace de frânare a mişcării de distalizare:
- Utilizarea ca orpitor de deplasare a tuberculului piriform, la mandibulă
- Încercuirea tuberozităţii maxilare
- Extinderea la maximum a bazei protezei
- Utilizarea acţiunii complexe a sistemelor de retenţie ale protezelor

Deplasările laterale – tendinţe de deplasare, fiind favorizate de atrofii mari ale crestelor laterale
sau de mişcările laterale ale mandibulei, cu contacte dento-dentare neechilibrate
• Dinţii restanţi, mai laes dinţii latzerali, prin elementele protetice aplicate se opun
deplasărilor laterale
• Şeile extinse corect pe creste împiedică mişcarea laterală, cele mai solicitate fiind
versantele crestelor
• Deplasarea laterală este mai puţin neutralizată atunci când există numai dinţii frontali, iar
crestele laterale sunt foarte atrofiate

• Toate elementele protetice care împiedică deplasările orizontale ale protezelor parţiale se
numesc elemente de stabilizare.

De aceea, când se vorbeşte de stabilizare, trebuie să avem în vedere deplasările orizontale şi nu

alte deplasări.

Rotaţiile protezelor parţiale

• Sunt denumite şi basculări şi se pot produce în două sensuri: sagital şi transversal
• Este o tendinţă de deplasare care apare în edentaţiile de cls I-a şi a II-a , tratate cu protezele
scheletate cu sprijin mixt
• Axa după care se face rotaţia este
- transversală în cls.I-a
- oblică în cls. a II-a
• Se mai numeşte axă de rotaţie secundară sau linie fulcrum secundară

• Elementele care se opun acestei deplasări se numesc mijloace de menţinere directă sau
elemente contrabasculante
• Aceste elemente de menţinere îşi îndeplinesc rolul numai dacă elementee de menţinere
directe (croşete sau sisteme speciali) sunt eficiente

• Dacă elementele de menţinere directă lipsesc sau nu funcţionează, la aceleaşi solicitări

nu mai apare bascularea prin desprindere, ci desprinderea completă a protezei
• Dacă mijloacele de menţinere directă sunt eficiente, dar lipsesc mijnloacele de menţinere
indirectă (elementele de contrabasculare), urmările sunt:
- Oboseala rapidă, urmată de dezactivarea sau fracturarea braţelor retentive ale croşetelor
- Solicitări suplimentare nefiziologice ale diţilor stâlpi principali
- Eroziuni urmate de carie la locul plasării braţelor croşetelor turnate
- Inconfort pentru pacient

Menţinerea indirectă depinde de următorii factori:

- Eficacitatea menţinerii directe

- Distanţa de plasare a elementelor contrabasculante faţă de axa de basculare
- Locul plasării elementelor contrabasculante faţă de exa de basculare. Cu cât elemnetele
sunt plasate mai departe de axa de basculare, eficienţa lor este mai mare
- Rigiditatea conectorului secundar de care este legat elemnetul contrabasculant
- Existenţa unui lăcaş special pregătit pe dinţii stâlpi indirecţi, în care să se aplice elementul
contrabasculant
- Valoarea parodontală a dinţilor stâlpi indirecţi

Care sunt şi unde se plasează elementele contrabasculante ?

• Pentru a plasa corect elementele contrabasculante se va determina axa de basculare
convenţională – linia care uneşte mijlocul ultimilor dinţi dinspre edentaţie
• Apoi se va aprecia mijlocul acestei linii, şi de aici se va întâlni trasa o linie perpendiculară
în direcţia dinţilor restanţi
• Locul unde se va întâlni arcada dentară este locul ideal de plasare a opritorului de basculare

• La protezele scheletate care tratează edentaţiile de cls.I-a, elementele contrabasculante se

aplică bilateral
• Pintenii ocluzali plasaţi în foseta mezială a primului premolar, când este o edentaţie
termino-terminală molară
• Pintenul supracingular pe canin va fi utilizat când lipsesc premolarii secunzi, pentru
aplicarea lui fiind necesar să se creeze o treaptă
• Croşetul continuu este un bun element contrabasculant numai dacă are la extremităţi un
eficient sprijin parodontal, realizat prin pinteni ocluzali sau gheruţe incizale
• Croşetul continuu este indicat mai ales atunci când rămâne prezent numai grupul dinţilor
frontali
• Conectorii principali dento-mucozali au un bun efect contrabasculant, cu condiţia să aibă
un sprijin parodontal eficient, astfel încât să nu acţioneze pe planuri înclinate
• Sisteme speciali, gen culise sau coroane telescop pot avea şi efecte contrabasculante însă,
pentru a evita uzura lor permanentă, efectul de menţinere indirectă trebuie preluat de
pintenii interdentari, supracingulari, sau croşet continuu
• Când edentaţia de cls I nu mai este simetrică, elementul contrabasculant se poate aplica
astfel:
• La protezele scheletate care tratează edentaţii de clasa a II-a, elementul contrabasculant
- este plasat pe partea opusă a edentaţiei terminale
- este reprezentat de un pinten ocluzal plasat în foseta mezială a primului premolar

• Dacă edentaţia de cls. a II-a prezintă suplimentar o breşp laterală, pintenul cel mai mezial
de partea edentaţiei laterale are, în afara rolului de sprijin pentru şaua laterală, şi un rol de
element contrabasculat
• La protezele scheletate care tratează edentaţii de cl a IV-a întinse (lipsa tuturor frontalilor),
bascularea prin desprindere poate fi evitată de către pintenii ocluzali cei mai distali ai
croşetelor Bonwill
• Bascularea prin înfundarea extremităţilor distale a şeilor
• Este o deplasare posibilă care nu poate fi oprită de niciun element protetic
• Apare la protezele scheletate care tratează edentaţii de cl.I, a II-a, a IV-a cu lipsa tuturor
frontalilor
• Apare mai ales în urma funcţiei de masticaţie
• Axul după care se face această rotaţie sagitală se numeşte ax de rotaţie primar – linia
fulcrum primară - trece prin cei mai apropiaţi pinteni de edentaţie, aceştia asigurând în
mod deosebit spriojinul parodontal al protezei pe dinţii stâlpi
În edentaţiile de cl.I şi a II-a, din cauza sprijinului mixt, presiunile de masticaţie se distribuie
dinţilor stâlpi principali şi suportului muco-osos, însă în mod inegal:
- Zona de sprijin parodontaleste reprezentată de o suprafaţă foarte redusă
- Zona de sprijin muco-osos este situată distal faţă de linia de sprijin parodontal şi este
reprezentată de o suprafaţă mult mai mare ca a sprijinului parodontal
• Bascularea prin înfundare este de amplitudine mai mare la mandibulă din cauza rezilienţei
crescute a mucoasei faţă de maxilar
• Bascularea prin înfundare are efect nefiziologic, de torsiune şi pârghie, asupra dinţilor
stâlpi, prin intermediul braţelor elastice ale croşetelor, ducând la mobilizarea lor

Bascularea prin înfundare nu se poate contracara din cauza existenţei rezilienţei mucoasei.

Însă este posibilă diminuarea sau evitarea acestei basculări, prin:

- Amprente de conpresiune, mai ales la mandibulă
- Şei terminale extinse la maxim, dar în limite fiziologice, cu acoperirea tuberozităţii şi a
tuberculului piriform
- Conectori principali la maxilar, de lăţime echivalentă cu întinderea edentaţiei
- Căptuşirea şi rebazarea şeilor

Pentru evitarea efectului de pârghie al protezei asupra dinţilor stâlpi sau diminuarea lui, este
indicat:

- Să se solidarizeze dinţii stâlpi

- Să se plaseze pintenii ocluzali în fostele meziale ale dinţilor stâlpi ceea ce evită efectul de
pârghie
- Să fie utilizate croşete cu braţe retentive cât mai flexibile
• Să se utilizeze sisteme speciale articulate (ruptori sau amortizori de forţe), care permit
realizarea basculării prin ănfundare a şeilor, fără solicitarea dinţilor stâlpi
În edentaţiile de cls. a IV-a întinse, bascularea prin înfundare este diminuată sau oprită prin:
- Braţele retentive cele mai distale ale croşetelor Bonwill
- Evitarea de către pacient a inciziei alimentelor
- Realizarea unie inocluzii sagitale
- Sprijin parodontal plasat corect în funcţie de rezilienţa mucoasei crrstei frontale (pinten
distal sau mezial)
• Bascularea laterală
• Poate să apară la toate tipurile de proteze parţiale, scheletate sau acrilice, în edentaţiile de
cls.I, a II-a, a III-a

Cls I şi a II-a – bascularea transversală se datorează montării greşite a dinţilor artificiali, înafara
mijlocului crestelor sau a unor dinţi mai laţi faţă de lăţimea crestelor
Cls a III-a – bascularea transversală poate să apară când montarea dinţilor artificiali s-a făcut
după o linie de sprijin parodontal care nu coincide cu linia mijlocului crestelor.