Dobrea Cornelia

IIMLRE, anul I

Protejarea și conservarea limbii române ca limbă majoritară

Europa se remarcă printr-o mare diversitate lingvistică: limbi oficiale ale statelor, limbi co-
oficiale utilizate în diferite zone, la care se adaugă o mare varietate de limbi regionale şi minoritare,
precum şi limbile vorbite de comunităţile de imigranţi. Multe state membre ale UE utilizează
noţiunea de limbi regionale şi minoritare conform definiţiei date în cadrul „Cartei europene a
limbilor regionale şi minoritare”, un tratat internaţional adoptat de Consiliul Europei. Conform
Cartei, limbile regionale sau minoritare reprezintă acele limbi care sunt „folosite în mod tradiţional
într-o anumită zonă a unui stat de către cetăţenii acelui stat care constituie un grup numeric inferior
restului populaţiei statului şi diferite de limba oficială a acelui stat; ea nu include nici dialectele
limbii oficiale a statului, nici limbile migranţilor. Numeroase limbi se încadrează în această
definiţie. Dintre acestea, limba cu cea mai mare circulaţie este catalana, fiind vorbită de 7 milioane
de persoane de pe teritoriul Spaniei, Franţei şi din oraşul Alghero (Sardinia). Majoritatea
vorbitorilor trăiesc în comunităţi spaniole în care catalana este limba majoritară şi are acelaşi statut
oficial ca limba spaniolă. De asemenea, definiţia dată de Cartă mai cuprinde şi limbile fără teritoriu
(nonteritoriale), vorbite de diferite minorităţi care trăiesc sau călătoresc în diferite locuri din
Europa, printre care limbile idiş, romani şi sinti.

În sistemul Consiliului Europei, protecţia limbilor regionale şi/sau minoritare este realizată
prin Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare. Dat fiind faptul că 16 state membre UE
(Austria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg, Marea Britanie,
Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria) au ratificat până în prezent
această Cartă, prezentarea conţinutului acesteia este importantă din perspectiva protecţiei în cadrul
UE a acestor limbi. Carta a fost semnată în 1992 şi a intrat în vigoare în 1998, iar până în prezent a
fost ratificată de 24 state europene. Redăm, în continuare, câteva date generale menţionate în
broşura Consiliului Europei ,,Să dăm cuvântul limbilor regionale sau minoritare!”: „Carta este
singurul instrument juridic internaţional care instituie obligaţii şi care este focalizat pe protecţia
limbilor minoritare. Aduce beneficii statelor semnatare pentru că le oferă un cadru comun şi
recunoscut pe plan internaţional pentru politicile lor lingvistice. Oferă, de asemenea, o experienţă
bogată despre felul în care folosirea limbilor poate fi dezvoltată din punct de vedere practic. Carta
protejează limbile şi nu drepturile persoanelor. Scopul ei este să îmbunătăţească folosirea (atât în
context privat, cât şi în viaţa publică) a limbilor regionale sau minoritare în cadrul sistemelor de
educaţie, în justiţie şi în mass-media, să permită şi să încurajeze folosirea acestor limbi în context
administrativ şi economic, precum şi în viaţa socială, pentru activităţi culturale şi în schimburile
transfrontaliere. Carta este bazată pe respectarea deplină a suveranităţii naţionale şi a integrităţii
teritoriale. Relaţia dintre limbile oficiale sau co-oficiale şi cele regionale sau minoritare nu este
concepută în termeni de antagonism. Dezvoltarea celor dintâi nu trebuie să impieteze asupra
cunoaşterii şi promovării celor din urmă. Carta nu stabileşte o listă de limbi vorbite în Europa care
să corespundă conceptului de limbi regionale sau minoritare.
 Obiectivele Cartei sunt următoarele: - recunoaşterea limbilor regionale sau minoritare ca o
expresie a bogăţiei culturale a Europei; - respectarea limbilor regionale sau minoritare în aria
geografică în care acestea sunt vorbite; - promovarea acestor limbi prin acţiuni directe; - facilitarea
şi încurajarea folosirii acestor limbi, în formă scrisă şi orală, în viaţa publică sau privată; - învăţarea
acestor limbi la cât mai multe niveluri de educaţie; - promovarea schimburilor transfrontaliere în
vederea promovării acestor limbi; - interzicerea oricăror forme nejustificate de distincţie, excludere,
restrângere sau preferinţă legate de folosirea acestor limbi care pot descuraja sau chiar pune în
pericol menţinerea şi dezvoltarea lor. Conform Cartei, fiecare stat are obligaţia să specifice în legea
de ratificare limbile regionale sau minoritare la care se aplică anumite paragrafe din Cartă,
selecţionate conform regulilor stabilite de către acesta. În cazul României, 10 limbi beneficiază de
protecţie generală (albaneză, armeană, greacă, italiană, idiş, macedoneană, poloneză, romani,
ruteană, tătară) şi 10 limbi beneficiază de protecţie sporită (bulgară, cehă, croată, germană,
maghiară, rusă, sârbă, slovacă, turcă, ucraineană). În cazul României, 10 limbi beneficiază de
protecţie generală (albaneză, armeană, greacă, italiană, idiş, macedoneană, poloneză, romani,
ruteană, tătară) şi 10 limbi beneficiază de protecţie sporită (bulgară, cehă, croată, germană,
maghiară, rusă, sârbă, slovacă, turcă, ucraineană).

Româna, cu cele patru dialecte ale sale – dacoromâna, aromâna, meglenoromâna şi

istroromâna – este continuatoarea latinei vorbite în părţile răsăritene ale fostului Imperiu Roman.
Împreună cu dalmata (azi, dispărută) şi cu dialectele italiene centrale şi meridionale, româna face
parte din grupul apenino-balcanic al limbilor romanice. În cadrul României răsăritene, latina care se
află la baza românei se individualizează, la rândul său, prin sistemul vocalic, care se deosebeşte de
sistemul vocalic al latinei vulgare. Faptul că latina era vorbită, în cadrul Imperiului Roman de
răsărit, pe un spaţiu vast în Peninsula Balcanică explică distribuţia geografică actuală a dialectelor
româneşti în teritorii aflate atât în nordul cât şi în sudul Dunării. Dacoromâna sau dialectul nordic
este vorbită, în principal, în nordul Dunării, anume în România şi în Republica Moldova ca limbă
maternă a populaţiei majoritare, dar şi în imediata vecinătate a acestor două state, adică în Ucraina,
Ungaria, Serbia şi Bulgaria; în colectivităţi izolate se vorbeşte şi în Croaţia şi în Bosnia-
Herţegovina. Este singurul dialect care şi-a creat o variantă standard – româna literară –, folosită ca
limbă de stat în România şi Republica Moldova. Aromâna, meglenoromâna şi istroromâna sau
dialectele sudice se vorbesc în statele balcanice (în sudul Dunării): în fostele republici iugoslave:
Croaţia, Serbia, Bosnia și Herţegovina, Macedonia şi, de asemenea, în Bulgaria, Grecia şi Albania.

Limba română este vorbită mai ales în România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia,
Bulgaria, dar există și comunități românești importante și în alte țări precum Canada, Statele Unite,
Germania, Israel, Australia și Noua Zeelandă, apărute datorită migeației posbelice. Un alt val de
emigranți spre Occident s-a înregistrat odată cu prăbușirea blocului comunist în 1989, când au
apărut comunități de vorbitori de română și în alte țări latine, ca Italia, Spania, Franța și Portugalia.

Românimea sau românofonia reprezintă totalitatea vorbitorilor de limbă română și reunește mai
multe țări și teritorii geografice în care vorbitorii de română sunt majoritari.

Limba română este limbă oficială în 4 țări: România, Republica Moldova (în documentele
oficiale limba moldovenească,în rest limba română/limba romînă), Voivodina (provincie în Serbia),
Macedonia de Nord (sub forma dialectului aromân).
 Pentru protejarea și conservarea limbii române, în 2004 datorită lui George Pruteanu s-a
adoptat o lege privitoare la folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice. Legea
numărul 500 din 12 noiembrie 2004, aşa numita „Lege Pruteanu” a intrat în vigoare la 17 decembrie
2004, fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1067, din 17 noiembrie 2004. Legea,
rezultată în urma medierii între cele două Camere ale Parlamentului României, prevede următoarele
aspecte: (1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public trebuie să
fie corect din punctul de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi, după caz, sub aspect
gramatical, ortoepic şi, după caz, sub aspectul punctuaţiei şi ortografic, conform normelor
academice în vigoare. (2) Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni,
având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau adaptarea în limba română.
(3) Emisiunile de televiziune transmise în limbi străine de posturile româneşti sau emisiunile
posturilor străine transmise sub licenţa audiovizuală românească trebuie să fie subtitrate în limba
română; în situaţii de urgenţă, se va recurge la traducerea simultană. (4) Denumirea, instrucţiunile şi
alte explicaţii în limbi străine, relevante pentru consumatorul român, referitoare la produsele
comerciale de provenienţă străină, vor fi însoţite de traducerea în limba română, potrivit legislaţiei
în vigoare. Cum era şi firesc, foarte multe au fost vocile care au enunţat, mai mult sau mai puţin
vehement, opinii, păreri sau analize pertinente. Chiar fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a
promulgat Legea privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, după ce
iniţiativa lansată, în urmă cu şapte ani, de George Pruteanu, a suferit modificări succesive, inclusiv
la cererea şefului statului. Această lege, atât de disputată şi controversată care a intrat în vigoare la
17 decembrie 2004, va trebui pusă în aplicare şi de către persoanele fizice sau juridice care au pus
în circulaţie texte de interes public, scrise sau înregistrate prin mijloace audiovizuale electronice.
Legea prevede, de asemenea, că textele publice scrise sau vorbite în limba română trebuie să fie
corecte, iar cele într-o limbă străină trebuie traduse în limba română. Acest lucru se aplică şi la
produsele comerciale. Printre cazurile care nu fac obiectul legii au fost menţionate denumirile
mărcilor înregistrate, textele ştiinţifice, culturale şi religioase, textele sportive. Povestea care a
alarmat întreaga societate şi care a generat adevărate „isterii” în rândurile intelectualilor din mai
toate domeniile, a început în anul 1997, când parlamentarul de atunci, George Pruteanu a depus, la
Senat, o propunere legislativă de „protecţie a limbii române”. Perseverenţa l-a însoţit în această
încercare pe Pruteanu, pentru că, în 2001, acesta are o nouă iniţiativă, menită a o întări pe dea
dintâi, considerată de unii nereuşită, un proiect de lege care prevedea „folosirea limbii române în
locuri, relaţii şi instituţii publice”. Ideea principală era ca textele scrise sau rostite în limbi străine să
fie traduse în română. Ulterior, proiectul a suferit mai multe transformări, s-a întors de la
promulgare la Parlament, fiind astfel, adoptat cu schimbările cerute de preşedintele de atunci al
statului, Ion Iliescu. George Pruteanu s-a opus, de câteva ori, modificărilor la această lege, spunând
la un moment dat, că iniţiativa sa a fost „castrată”.

În faţa avalanşei de contestări generate, de pasul mic făcut în ultimii ani spre protejarea
limbii române strămoşeşti, făcut de faimosul proiect legislativ al senatorului Pruteanu, unii au simţit
nevoia de a interveni în sprijinul acestei legi, numită de ei „lege necesară naţiunii noastre şi
iniţiatorului său”, aprobat şi apreciat de Mihai Vicol ca fiind un „veritabil patriot şi om de adâncă
conştiinţă naţională”, şi considerând textul ca fiind al „unei legi extrem de eficiente”. Acesta
consideră că, deşi „Legea Pruteanu” e ridiculizată, pe bună dreptate, prin invocarea de temeiuri
ştiinţifice, „Limba română trebuie protejată împotriva invaziei de termeni englezeşti. Nu trebuie să
ne americanizăm într-un hal fără de hal. Acest lucru ar putea avea urmări nefaste. Sunt atâţia copii,
atâţia tineri care nu ştiu să scrie şi să vorbească corect. Această lege este binevenită şi apără limba
română, dar nu cred să fie respectată. Sunt mulţi care duc o propagandă de distrugere a limbii
române”. Nu aceeaşi părere este împărtăşită de criticul literar ieşean, Ioan Holban. Acesta consideră
că „în cazul firmelor, se va crea un adevărat haos şi în materie de organigrame, pentru că foarte
multe persoane sunt angajate pe post de asistent public-relation, merchandiser, director de
marketing etc. un fapt care face, încă o dată, această lege inaplicabilă. De fapt, în forma adoptată de
deputaţi, legea stabilea ca orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes
public, trebuie să fie corect din punctul de vedere al proprietăţii termenilor, sub aspect gramatical,
ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, conform normelor academice, fiind eliminată condiţia
referitoare la corectitudinea semantică. De asemenea, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină,
indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea în
limba română, în caz contrar sancţiunea fiind între 20 şi 50 de milioane de lei. Aparent inofensive,
aceste prevederi vor crea, spun unii specialişti, un adevărat haos în numeroase domenii, de la
informatică la sport. Numai în fotbal, de exemplu, sunt utilizate zeci de expresii ale căror definiţii
nu se găsesc în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), printre care goalkeeper (portar),
libero (ultimul fundaş). Ca să nu mai vorbim despre discipline precum karate, judo, taekwondo sau
yachting. Proiectul Legii Pruteanu a generat şi reacţii politice. Astfel, PNL i-a cerut fostului
preşedinte al României, Ion Iliescu, când s-a pus problema promulgării ei, să nu o facă. Pentru că
Legea Pruteanu este „cea mai stupidă iniţiativă legislativă de până acum”. PNL îi cerea
preşedintelui să facă „acest gest benefic”, deputatul liberal Puiu Haşotti anunţând că „va depune
proiecte legislative de anulare a legii Pruteanu până când aceasta va fi abrogată: „Legea de protecţie
a limbii române nu este numai stupidă, ci şi perfidă pentru că aceasta conţine şi puţin adevăr”, a
precizat Haşotti, arătând că precedentul francez demonstrează inaplicabilitatea unei legi de
conservare a limbii materne. El a spus că parlamentarii PSD au votat pur şi simplu în favoarea legii,
dar nu ştiau ce conţine aceasta. „Poliţistul limbii române nu se lasă. George Pruteanu este un
neînţeles. El s-a plâns ziariştilor că nimeni nu pricepe rostul proiectului său de lege privind protecţia
limbii române”, opina Haşotti. Autorul textului de lege spunea că, de fapt, nu urmăreşte înlăturarea
cuvintelor străine, ci alăturarea lor unor traduceri şi, acolo unde nu este posibil, a unor explicaţii.
Argumentele sale constau în aceea că 80 la sută dintre români nu cunosc limba engleză şi că mulţi
pensionari vin să i se plângă de faptul că prospectele medicamentelor nu sunt scrise şi în limba
română. „Nu e o lege izolaţionistă”, a spus Pruteanu mărturisind că „pun şi eu umărul la intrarea
României în Europa şi a Europei în România” şi că „nu bate în retragere”. Pruteanu n-a reuşit însă
să ofere explicaţii concrete pentru situaţiile dificile în care anumite firme vor fi nevoite să modifice
denumirile unor produse pentru care s-au alocat foarte mulţi bani. „Sunt cheltuieli chiar falimentare
câteva cuvinte care trebuie traduse?”. Cât priveşte sancţionarea celor ce nu vor respecta prevederile
viitoarei legi, Pruteanu a arătat şi că ziariştii ar putea fi amendaţi pentru folosirea unor cuvinte
utilizate de guvernanţi, precum stand-by, briefing, mass-media. Senatorul a anunţat că, în finalul
textului său de lege va fi adăugată o listă a cuvintelor care trebuie traduse.

Păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii românilor din afara graniţelor :

Promovarea, dezvoltarea şi extinderea utilizării limbii române în comunităţile de români din

afara graniţelor este principalul obiectiv asumat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în
vederea păstrării şi afirmării identităţii naţionale a românilor de peste hotare. Strategia propune
dezvoltarea unor instrumente educaţionale accesibile, atractive şi competitive, care să răspundă
nevoilor specifice copiilor şi tinerilor din fiecare regiune unde trăiesc românii din afara ţării.
Viziunea strategică asupra educaţiei în limba română a copiilor şi tinerilor de peste graniţă este de a
oferi tuturor posibilitatea dobândirii de competenţe lingvistice, în funcţie de fiecare categorie de
copii şi tineri: - dobândirea de competenţe minime de limba română pentru cei născuţi în străinătate
(aşa-zisa diaspora "de a doua generaţie") sau pentru o mare parte dintre copiii şi tinerii din
comunităţile istorice unde condiţiile privind conservarea patrimoniului lingvistic au fost precare
(Serbia, Bulgaria, Peninsula Balcanică, Sudul Basarabiei, Ungaria). Copiii sau tinerii din această
categorie nu au trăit în România, provin din cupluri mixte (un singur părinte este român, celălalt
făcând parte din naţiunea majoritară) sau din părinţi care preferă să utilizeze în discuţiile cu copiii
limba oficială a statului de reşedinţă; - conservarea şi dezvoltarea competenţelor de limba română
dobândite pentru copiii din comunităţile de peste hotare care vorbesc limba română în familie, însă
beneficiază exclusiv de şcolarizare în limba oficială a statului; - aprofundarea/perfecţionarea
competenţelor de limba română pentru copiii din comunităţile istorice care beneficiază de
învăţământ oficial în limba română, inclusiv prin proiectarea unor alternative viabile de susţinere a
învăţământului în regim privat, în condiţiile în care sistemele de stat din ţările în care trăiesc nu
garantează/obstrucţionează exercitarea acestui drept. Viziunea strategică trebuie să conducă spre un
sistem de predare a limbii române în afara graniţelor bazat pe atractivitate şi relevanţă, prin
adaptarea la specificul comunităţii căreia i se adresează, stimularea participării, prin atragerea unui
număr cât mai mare de copii şi tineri către cursurile de limba română, calitate, prin identificarea
celor mai bune metode de predare, şi responsabilizare, prin monitorizarea şi stimularea cadrului
didactic ce exercită actul de educaţie în limba română.

Strategia va urmări: - actualizarea situaţiei şcolarizării în limba maternă a etnicilor români din afara
graniţelor ţării; - numărul de ore/şcoli înfiinţate/desfiinţate de autorităţi; - dezvoltarea şi extinderea
catedrelor, lectoratelor de limba română şi a bibliotecilor în instituţiile de învăţământ din statele
unde există comunităţi româneşti semnificative; - extinderea programului de limbă, cultură şi
civilizaţie românească (LCCR) organizat de Institutul Limbii Române în cât mai multe regiuni şi
şcoli din cele 5 state UE unde acesta se derulează în prezent; - semnarea de protocoale de
colaborare la nivel naţional sau a altor tipuri de acorduri la nivel regional sau local cu statele UE
unde nu s-a reuşit deschiderea cursurilor LCCR (în special cele cu comunităţi semnificative,
precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Grecia etc.) şi preluarea experienţei acumulate în
vederea demarării unor proiecte similare în comunităţile istorice; - actualizarea şi sincronizarea
metodologiilor, a curriculelor şi a suporturilor de curs pentru predarea limbii române copiilor din
comunităţile din jurul graniţelor cu instrumentele educaţionale echivalente din România; - crearea
de noi unităţi şcolare, biblioteci şi centre culturale cu predare în limba română şi modernizarea celor
existente; - creşterea numărului de burse acordate copiilor şi tinerilor de origine română cu
performanţe şcolare deosebite, precum şi artiştilor şi scriitorilor români din afara graniţelor.

Extinderea, profesionalizarea şi eficientizarea mass-mediei în limba română:

Situaţia presei de limbă română din statele vecine unde trăiesc comunităţi istorice de
români, precum Ucraina, Serbia, Ungaria şi Bulgaria, beneficiază de condiţii de exprimare
inferioare nivelului în care se manifestă presa în limba minorităţilor naţionale care trăiesc în
România, fiind consemnate discrepanţe legislative majore între aceste state şi normele româneşti
sau europene în materie. Mai mult, autorităţile naţionale din aceste state respectă parţial aceste
norme sau le aplică insuficient ori cu rea-credinţă. Au fost consemnate situaţii în care instituţiile de
presă de limbă română au fost hărţuite, intimidate sau nedreptăţite de autorităţile din anumite state
şi cazuri în care asupra acestora s-au exercitat presiuni de diferite feluri - au fost retrase sau
diminuate finanţările de care acestea beneficiau legal sau au fost interzise programele radio-TV în
limba română sub varii pretexte neconforme cu realitatea.

Pe de altă parte, presa de limba română din statele unde este concentrată diaspora de mobilitate se
află încă în faza de maturizare, nefiind în măsură să acopere calitativ şi cantitativ necesarul de
informare al comunităţilor în continuă extindere, mai ales în Europa Occidentală şi America de
Nord. În aceste condiţii, strategia vizează: - facilitarea unui dialog constant al instituţiilor mass-
mediei de limbă română din afara graniţelor cu posturile naţionale de radio şi televiziune; -
stimularea unui parteneriat stabil şi funcţional între posturile naţionale de radio şi televiziune şi
mass-media de limbă română din afara graniţelor, cu scopul de a promova proiecte comune care
vizează păstrarea şi afirmarea identităţii culturale a românilor de pretutindeni şi de a cunoaşte şi
mediatiza problemele specifice acestora; - acordarea de finanţări nerambursabile şi sprijin logistic
pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de structuri mass-media ale românilor de peste hotare; - sprijinirea
organizării de către posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi de către instituţiile mass-
media private din România a unor schimburi de experienţă şi bune practici pentru jurnalişti, ingineri
şi tehnicieni de radio şi televiziune de etnie română din statele aflate în vecinătatea imediată şi
apropiată sau din emigraţia română, în vederea creşterii standardului de profesionalism în rândul
angajaţilor.

Așadar, după cum se observă, mulți lingviști sau oameni ce nu făceau parte din domeniul
limbii, au încercat să protejeze și să păstreze limba maternă prin diferite legi sau prin simplul fapt
că o vorbeau și o transmiteau din generație în generație.

Bibliografie :

1. Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci; Multilingvism și limbi minoritare în România,

Academia Română, București, 2009
2. Să dăm cuvântul limbilor regionale sau minoritare!, Traducere şi pregătire materiale pentru
tipar asigurată de Monica Andriescu, Irina Adina Mărăşoiu, Adriana Petraru (Departamentul
pentru Relaţii Interetnice – Guvernul României)
3. Hotărâre Nr. 405/2017 din 31 mai 2017 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru
românii de pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020 emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
publicată în: MONITORUL OFICIAL NR. 485 din 27 iunie 2017
4. Considerații privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice, Drd.
Daniela Mirela Dîrman Dragotă

Sitografie :

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Distribu%C8%9Bia_geografic%C4%83_a_limbii_rom%C3%
A2ne#cite_note-5