Limba română – limbă minoritară.

Conservarea limbii române în Serbia

Masterand, anul 1, Moțoc Mariana

Nu există o definiție unitară cu referire la scopul, semnificația și aplicarea ideologiei limbii.

Accentuând rolul conștiinței vorbitorului asupra structurii lingvistice, M. Silverstein definește
ideologia limbii ca „a set of beliefs about a language articulated by users as a rationalization or
justification of perceived language structure and use” (Silverstein 1979, p. 193). Rosina Lippi-
Green definește ideologia limbii standard ca „bias toward an abstract, idealized homogeneous
language, which is imposed and maintained by dominant bloc institutions and which names as its
model the written language, but which is drawn primarily from the spoken language of the upper
middle class” (Lippi-Green 1997, p. 64), iar unele dintre aceste lucrări dedică spațiu special relației
dintre limbă, autoritate și consecințele procesului standardizării (Milroy 2001). Problematica
ideologiei limbii atrage din ce în ce mai mare interes și când este vorba de cercetările din domeniul
limbii sârbe. De ex., în anul 2015 a fost publicată cartea lui Tanja Petrović, Srbija i njen jug.
„Južnjački dijalekti” između jezika, kulture i politike [Serbia și sudul ei: „dialectele sudice” între
limbă, cultură și politică], în care autoarea încearcă să răspundă la întrebarea cum s-a ajuns la
ideea că variantele limbii marcate geografic să fie legate de categorii precum gustul cultural scăzut
și de un șir de fenomene negative în societatea sârbă, apoi, ce fel de implicații de ordin social și
politic are această conexiune. Din perspectiva ideologiei limbii este privită și limba sârbilor din
Slovenia (Petrović 2009), a sârbilor din Ungaria (Mandić 2014). În România1, Rodica Zafiu scrie
despre Criteriile estetice în normarea limbii române (2007), iar într-un alt articol oferă o
interpretare interesantă a faptului că există un număr mai mic de studii de acest gen, când este
vorba de studierea limbii române în afară României de către lingviștii din România:
”În evitarea subiectului intervine, desigur, o firească prudenţă ştiinţifică: în zona variabilă
a uzului, a oralităţii, mulţi cercetători se simt stăpâni pe domeniul familiar lor (prin experienţă
directă), dar nu riscă afirmaţii asupra vecinului. E implicată, apoi, şi prudenţa „«corectitudinii
politice»: sesizarea unei diferenţe, dacă vine din partea cuiva din România, riscă să fie interpretată
sau ca reproş (de «stricare a limbii») [...]” (Zafiu 2008).
Provincia Autonomă Voivodina se află în nordul Serbiei și cuprinde trei regiuni: Bačka (la
nord-vest), Srem (la sud-vest) și Banat (la est). Această provincie are o identitate multietnică,
multilingvă și multiculturală; în urmă recensământului din 2011, Voivodina numără 1 931 809
locuitori (PSDS 2011, p. 20). Pe lângă populația sârbă, mulți locuitori aparțin mai multor grupe
etno-lingvistice și culturale minoritare. După Primul Război Mondial, prin împărțirea Banatului
istoric în trei părți, românii rămași în partea sârbească a Banatului au căpătat statutul de minoritate
autohtonă, pe care îl au și astăzi. În Voivodina de astăzi, locuiesc 25 410 români, conform

1
La Facultatea de Litere de la Universitatea Babeș-Bolyai, Carmen Muntean a susținut teza de doctorat Imaginarea
limbii naționale în ideologia literară românească modernă,în 2014, cercetând rolul proceselor de standardizare
lingvistică, al politicii lingvistice dominante într-un moment istoric anume, al personalităților literare și culturale.

1
recensământului din 2011 (PSDS 2011, p. 21). Această comunitate românească locuiește
preponderent în partea rurală, centrală și sudică a Banatului sârbesc, la nord de Dunăre,
reprezentând majoritatea locuitorilor în multe dintre aceste sate, în timp ce un număr mai mic
locuiește în localitățile urbane (Novi Sad – capitala Voivodinei, Zrenjanin/Becicherecul Mare –
cel mai mare oraș din Banatul sârbesc –, Vršac/Vârșeț, Pančevo/Panciova)2. După cum am spus,
Voivodina reprezintă o regiune multiculturală și multilingvă, pe al cărei teritoriu trăiesc membri
ai diferitelor grupuri etnolingvistice și culturale, iar multe dintre ele sunt minoritare. Alături de
vorbitorii de limba sârbă ca L1 trăiesc și cei care vorbesc alte limbi ca L1: română, maghiară,
ruteană, slovacă, croată etc. Românii din Voivodina vorbesc mai multe tipuri de graiuri românești
(Flora 1969, p. 111–112), pe care le utilizează în comunicarea cotidiană, în familie. Pe lângă graiul
local, ei vorbesc și limba română standard, pe care o învață prin sistemul școlar oficial. Limba
română standard este una dintre limbile oficiale în această regiune, după cum stipulează Statutul
Provinciei Autonome Voivodina: „Pe lângă limba sârbă şi grafia chirilică, în organele P. A.
Voivodina în uz oficial în mod egal sunt şi limbile maghiară, slovacă, croată, română şi ruteană şi
grafiile lor, în conformitate cu legea”3. Limba română standard este în uzul oficial în domeniul
administrativ, juridic, al învățământului și culturii etc. Aș sublinia și caracterul tipic bilingv sau
plurilingv al membrilor minorităților din Voivodina, faptul că repertoriul lor lingvistic în totalitate
cuprinde, pe lângă limba lor maternă, și limba majoritară, la care se pot adăuga și alte limbi
stăpânite la diferite niveluri de competență, învățate prin sistemul școlar sau prin contact direct cu
o limbă.
Procesele sociale, economice şi politice influenţează nu numai viaţa comunităţilor, ci şi
limbile vorbite de acestea. Asistăm la un proces de schimbare a contextului lingvistic obișnuit:
aproape jumătate din populaţia Pământului se defineşte printr-o formă sau alta a bilingvismului
sau multilingvismului (Göncz, 2004). Globalizarea, migraţiile, extinderea Uniunii Europene,
transformă radical imaginea formată în legătură cu rolul şi viitorul limbilor majoritare şi
minoritare. Pe de o parte, se extind în mare măsură formele de elită şi voluntare ale bilingvismului
(mai ales prin învăţarea limbii engleze), pe de altă parte marea majoritate a grupurilor minoritare
din mediile bilingve experimentează schimbul lingvistic: într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă,
renunţând la limba maternă, ajung să folosească limba grupului majoritar (Bartha, 2003). Odată
cu răspândirea fenomenului, creşte şi interesul ştiinţific legat de cunoaşterea acestei arii
interdisciplinare, schimbându-se şi perspectivele legate de influenţele psihologice şi sociale ale
bilingvismului. În timp ce la sfârşitul secolului XIX bilingvismul era considerat ca fiind dăunător
din punct de vedere al dezvoltării cognitive a copilului, şi după era influenţelor neutre de la
mijlocul secolului trecut, astăzi cercetările certifică în special aspectele pozitive ale bilingvismului
(Baker, 2006). Dintre aceste avantaje, cercetările accentuează în primul rând sensibilitatea

2
În Serbia locuiesc mai multe comunități românofone: românii din partea de vest a Banatului istoric, românii
timoceni și băieșii, la care se adaugă și imigranți români de dată recentă (după1990) (Sorescu-Marinković
2007, p.863–875), și romii (Sikimić2007, Sorescu-Marinković 2007).
3
Statutul Provinciei Autonome Voivodina, I Dispoziții fundamentale, II Exercitarea drepturilor omului și
ale minorităților, Limbile și grafiile oficiale, Articolul 24. (Disponibil în ziua de 25 septembrie 2017, la:
http://www.skupstinavojvodine.gov.rs/Strana.aspx?s=statut&j=RO)

2
lingvistică crescută, gradul dezvoltat de conştientizare metalingvistică, nivelul înalt al gândirii
divergente, modul de gândire analogic îmbunătăţit (Bialystok, 2001; De Houwer, 2002).
Contribuțiile valoroase în cercetările lingvistice ale graiurilor românești din Voivodina, din
a doua jumătate a secolului al XX-lea, sunt legate în primul rând de numele dialectologului Radu
Flora, care a efectuat o serie de anchete lingvistice între anii 1951 și 1957 (vezi Flora 1969). La
acestea se adaugă un val nou de cercetări ale echipei de lingviști din cadrul Institutului de
Balcanologie, care urmează tezele etnolingvisticii și antropologiei lingvistice, începând din 1999
până azi, îndreptându-se către sociolingvistică și peisajul lingvistic (Sorescu-Marinković 2007,
Sikimić 2014). La acestea se adaugă și o serie de deplasări pe teren ale echipei de lingviști de la
Institutul de Lingvistică «Iorgu Iordan–Al. Rosetti» al Academiei Române din București (Marin
et alii 2016). Lucrările acestor cercetători sunt bazate pe interviuri culese exclusiv în mediul rural
și conțin foarte puține interviuri cu persoane cu educație superioară. Deoarece toate echipele s-au
axat preponderent pe documentarea graiurilor locale (Sikimić 2013, p. 135), materialul lor
lingvistic reprezintă surse documentare importante pentru lingvistică românească și cea romanică,
pentru dialectologia românească, istoria limbii, pragmalingvistică, sociolingvistică etc. Pe de altă
parte, și relația dintre teoria și practica limbii române literare în Voivodina a fost discutată de mai
multe ori de Radu Flora (Flora 1971a), care s-a ocupat de această temă și din punctul de vedere al
teoriei și istoriei literare (Flora 1971b, 1981). Problematica din domeniul cultivării limbii române
în Voivodina a fost discutată în lucrările Liei Magdu, ca și cercetarea din sfera coexistenței
elementului dialectal cu cel literar în limba scriitorilor bănățeni, „în limitele unei norme literare
specifice Banatului” (Magdu 1980a, b; 1986). La acestea se adaugă alte istorii ale literaturii din
Voivodina, în analizele cărora se comentează adeseori stilul sau limba scriitorului (Popa 1997,
Agache 2010). Pe lângă acestea, există articole și cărți care se ocupă de problematica
bilingvismului scriitorilor și a alegerii limbii în care să-și creeze opera sau a relației dintre cultura
dominantă și cea a minorității (Dan 1997, 2010; Dan, Trajlović-Kondan 2011), ca și cele care
privesc relația dintre creația literară și limbă din perspectiva ideologiei limbii și a teoriilor literare
contemporane (Ćorković 2010, 2015, 2017). În această lucrare nu o să ne ocupăm de discursul
academic din aceste cercetări, fiindcă el ar putea prezenta subiectul unui studiu separat.
Literatura română contemporană din Voivodina, care se scrie în limba română standard, își
are începuturile la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Slavco Almăjan (n. 1940) și-a
început angajamentul în viața publică și culturală a românilor din Voivodina la sfârșitul anilor
1960, de când realizează o activitate literară și editorială intensă. Foarte fructuos ca autor, și-a
manifestat talentul în toate domeniile literaturii. În românește, scrie o serie de poezii, teatru,
romane, eseuri, critici literare, scenarii etc. A debutat cu poezia Pantomimă pentru o după-amiază
de duminică (Novi Sad, Matica srpska, 1968) și în curând atrage atenția publicului și a criticii și
începe să scrie proză. Publicarea romanului Noaptea de hârtie (Novi Sad, Matica srpska, 1971) a
arătat clar că autorul reprezintă un moment excepțional, de răscruce, al literaturii române moderne
din Voivodina4.

4
În decursul mai multor decenii de activitate în domeniul culturii, Slavco Almăjan a avut diverse funcții:a
fost editor laRadio Novi Sad, TV Novi Sad, redactor-șef al revistei „Lumina”și al Casei de editură
Libertatea, precum și inițiator al numeroaselor activități culturale și literare ale românilor din Voivodina .A

3
 Limba standard în atitudinile populare e echivalată cu limba ca întreg, ca varianta ideală,
care conține în sine formele canonice, uniforme pentru toți utilizatorii. Aceste forme sunt
considerate ‛educate’, ‛atente/îngrijite’ (careful) și sunt legitimate de o tradiție îndelungată (Milroy
2001, p. 539). Formele canonice ale limbii sunt „a precious inheritance that has been built up over
the generations, not by the millions of native speakers, but by a select few who have lavished
loving care upon it, polishing, refining and unriching it” și, conform acestor atitudini, se poate
vorbi corect sau incorect, iar această chestiune nu mai este doar o categorie socială, ci și o chestiune
culturală și morală (Milroy 2001, p. 537). Aceste atitudini pătrund în toate instituțiile, în media și
școli, iar vorbitorii internalizează reprezentările despre autoritatea standardului și varianta locală
stigmatizată, ceea ce se reflectă apoi în atitudinile lor despre limbă. Influența autorității limbii
standard se poate citi și din următorul exemplu din volumul lui Slavco Almăjan: „Românii din
Voivodina au acceptat de fiecare dată, când era cazul, ortografia și regulile gramaticale ale limbii
române propuse de București, astfel că pentru intelectualii români de pe aceste meleaguri nu există
o altă limbă decât limba română literară scrisă și vorbită în România” (Almăjan 2007, p. 37). În
exemplul următor, găsim ideea că competențele în limba standard nu se capătă fără educație
formală (ceea ce este învățat se consideră incert și insuficient de corect): „[...] românii din
Voivodina vorbesc două limbi, cunosc chiar alfabetul chirilic [...]. Minoritarul consideră, datorită
educației sale, că acest lucru este o prioritate” (ibidem, p. 40). Deci, competența lingvistică există
în afară vorbitorului, e obținută din afară, prin autoritatea curriculumului național și a școlii, prin
gramatici, dicționare, îndreptare, care sunt alcătuite de către cei care știu normele gramaticale,
semnificațiile corecte ale cuvintelor și pronunția lor așa cum trebuie, formele canonice (Milroy
2001, p. 537)5. După cum am arătat mai sus (3.1.), mulți dintre românii din Voivodina sunt
bilingvi, iar foarte des și plurilingvi. Sociolingviștii au ajuns la concluzia că vorbitorii bilingvi
privesc sistemele lingvistice ca separate, când e vorba de nivelul competenței și al performanței.
Amestecarea limbilor în vorbire este unul dintre cele mai dese comportamente ale vorbitorilor
bilingvi, de care se leagă termenul alternării codurilor (engl. code-switching) și al amestecării
codurilor (engl. codemixing). Sub acești termeni se consideră că un vorbitor folosește cel mai des
două varietăți în cadrul unei fraze sau al unui discurs, iar vorbitorii din afara comunității respective
pot să perceapă acest discurs ca „ciudat, nefiresc, agramatical” (Filipović 2009, p. 91–93).
Autoritatea indiscutabilă a standardului este reflectată în exemplele care ilustrează că orice abatere
de la normă e inaceptabilă și este sursa nesiguranței vorbitorilor: „Ce limbă vorbește minoritarul?
Întrebarea mă amuză, mă încântă, dar și neliniștește. [...] Limba pe care o vorbim este dialectală,
ușor arhaică, uneori neurotică sau chiar o limbă amestecată. Românii din Voivodina amestecă
cuvintele românești cu cele sârbești, expresiile, sintagmele și de cele mai dese ori aplică spontan
termeni sârbești atunci când este vorba despre anumite noțiuni tehnice de ultimă oră. În unele sate
limbile s-au amestecat atât de mult încât majoritatea populației române vorbește o limbă sârbizată,

fost președintele Asociației Scriitorilor din Voivodina, a condus Centrul pentru dialogul deschis al
cetățenilor –Argos.Este membru al Asociației Scriitorilor din Serbia, al Uniunii Scriitori- or din România,
membru corespondent al Academiei Internaționale „MihaiEminescu”din Craiova (România).
5
Pentru aface o paralelă, este interesant că această idee despre limba standard ca varianta ideală se poate
găsi transpusă și în proza românilor din Voivodina;vezi Ćorković 2010.

4
respectiv folosește în vorbirea curentă un fond foarte mare de cuvinte sârbești” (Almăjan 2007, p.
36).
Spre deosebire de ideea, pe care o citim și în exemplele scriitorului, că alternarea și
amestecarea codurilor sunt legate de competență lingvistică insuficientă, cercetările
sociolingvistice contemporane arată că alternarea codurilor ar fi, mai degrabă, similară cu ceea ce
în culturi monoligve reprezintă schimbarea stilului și a registrului (cf. Mandić 2012, p. 313). O
astfel de privire tolerantă o găsim și la Rodica Zafiu: „[...] e sigur că – indiferent cât de mare ar fi
voinţa de păstrare a normei unice în limba standard scrisă şi indiferent cât de mari ar fi asemănările
de grai popular din zonele vecine – o serie de diferenţe există, legate de bilingvism, de experienţele
istorice, dar şi de evoluţii divergente normale ale uzului colocvial: urmând mode şi modele de
succes într-o comunitate dată. Asemenea diferenţe apar pentru orice limbă care se vorbeşte în ţări
diferite, aşa cum apar şi în vorbirea oamenilor culţi din zone diferite, în interiorul aceleiaşi ţări”
(Zafiu 2008). Mai departe, dacă citim atent și următoarele exemple:
(1) „A vorbi două limbi corect și a te exprima în două limbi inventiv și cerebral ar putea fi
totuși o satisfacție. Dar a vorbi două limbi «amestecate»”, incorect, cu o sintaxă stridentă,
înseamnă a te folosi de un limbaj steril” (Almăjan 2007, p. 40) sau
(2) „În dialogurile dintre oameni apar, zi de zi, neînțelegeri din cauza vorbirii incorecte, a
exprimării știrbite.” (ibidem, p. 38), observăm că ideea purității se bazează din nou pe comparația
dintre puritatea variantelor locale, pe de o parte, și standard, pe de altă parte, și de stabilirea
opoziției de valori, unde varianta locală e percepută ca „stricată”, „arhaică”, „incorectă”, în
comparație cu limba standard, care e valorizată drept „curată”.
În ele putem recunoaște ideea despre puritatea limbii, despre „necoruperea” sa din cauza
influențelor altei limbi sau altei variante a aceleiași limbi. Această atitudine dezvăluie că limba
standard este percepută nu numai ca limba integrală, ci și ca un cod omogen. Însă realitatea arată
că limba standard are și ea variante6. Dacă alegerea limbii este înțeleasă ca activitatea în care atât
scriitorii și cititorii, cât și comunitatea academică și socială sunt angajați pentru a se construi pe
sine și pentru a-și construi viața în societate, faptul că intelectualii români din Voivodina vorbesc
și scriu în limba standard ar putea subînțelege încadrarea lor în modelul cultural creat în această
limbă. Aceasta ar putea include sentimentul de apartenență, egalitate sau apropiere, dar poate
desemna și distanță. Următorul exemplu pune sub semnul întrebării această posibilitate: „«Nu mai
știu românește, am devenit nevrotic», îmi va spune un român, intelectual, într-o mahala din Novi
Sad. E posibil? m-am întrebat. Voi adăuga fără întârziere: este posibil. Omul poate deveni nevrotic
din cauză că vorbește incorect, pentru că nu se poate exprima pe înțelesul semenilor săi.
Incorectitudinea este lipsită de semnificații, de nuanțe” (ibidem). Conform conceptului culturii
limbii standard, menționate în introducere, bunul simț le spune oamenilor ce e corect, decent și
moral și ce e greșit, iresponsabil, chiar excentric: „everybody knows it, it is part of the culture to
know it, and you are an outsider if you think otherwise: you are not a participant in the common

6
Unul dintre exemplelemai interesante îl oferă limba sârbă (și sârbocroată) standard cu tradiția ei de limba
policentrică (cf. Kordić 2010). O atitutide asemănătoare față de limbă există și în alte comu-nități
minoritare, de ex., la sârbii din Bela Krajina (Slovenia);vezi Petrović 2009. Pentru sârbii din Ungaria, vezi
Mandić 2014.

5
culture, so your views can be dismissed” (Milroy 2001, p. 535, 536 – subl. a.), dar exemplul de
mai sus arată că la intelectualii din Voivodina aceasta poate fi semn de rușine și anxietate, mai
degrabă decât de apartenență și egalitate.
Aproape că nu există niciun scriitor român din Voivodina care să nu fie obsedat de
problematica limbii.
Lucrările socilingvistice contemporane susțin că nu există niciun motiv pentru care o
variantă a limbii ar putea fi considerată superioară față de o alta, iar nume-roasele cercetări din
domeniul literaturii postcoloniale, care se ocupă de problema-tica formelor privilegiate ale limbii
din perspectivă contemporană, au indicat că noile forme ale limbii pot fi mai eficace decât limba
standardși că exprimarea în varianta locală este un fenomen mult mai complex decât ceea ce se
credea înainte.

Bibliografie:
Mirjana ĆORKOVIĆ, ”Autoritatea limbii române standard în discursul intelectualilor din
Voivodina”(Serbia);(
file:///C:/Users/BIBLIOTECA%20SCOALA%209/Downloads/lro%20master%20Cenac/CSP_III
%20[Pages%20159%20-%20169].pdf)
Agache 2010=CatincaAgache, Literatura română din Voivodina, Panciova,Libertatea, 2010.
Almăjan2007 =Slavco Almăjan, Rigoarea şi fascinaţia extremelor, Panciova, Libertatea, 2007.
Ćorković2010 =MirjanaĆorković, Identitet i alteritet u književnosti Rumuna u Vojvodini: na
primerima romana Radu Flore, în „Romanoslavica”, serie nouă, XLVI, 2010, nr.3, p.27–46.
Ćorković 2015 = Mirjana Ćorković, Komparativna književnost i književnost manjine: na primeru
rumunske književnosti u Vojvodini, în The Practice of Foreign Language Teaching: Theories and
Applications, Cambridge, Cambridge Scholars Publishing, 2015, p.385–392.
Ćorković 2017 = Mirjana Ćorković, Avântul literaturii dialectale la minoritățile din Voivodina în
noul mileniu, în Elena Rodica Colta (coord.), Cultura tradițională și globalizare, București, Editura
Etnologica, p.106–121.
Coupland, Jaworski2004 =Nikolas Coupland, Adam Jaworski, Sociolinguistic perspectives: Refle-
xivity, evaluation and ideology, în Adam Jaworski, Nikolas Coupland, Dariusz
Galasinski(coord.),Metalanguage: social and ideological perspectives,Berlin,de Gruyter, 2004,
p.15–52.
Dan 1997 = Mariana Dan, Univerzalna duša nema domovinu: studije iz rumunske i srpske književ-
nosti. Sufletul universal nu are patrie: studii de literatură română și sârbă, Beograd, Zavod za
udžbenike i nastavna sredstva, 2010.
Dan 2010 = Mariana Dan, Construcția și deconstrucția canonului identitar: creație și identitate în
literatura română din Voivodina, București Editura Muzeul Literaturii Române, 2010.
Dan, Mariana, Minerva Trajlović-Kondan. 2011. Sinhronizacija sa dominantnim kulturama i
pitanje recepcije, în: „Romanoslavica, Serie Nouă. Volum dedicat celei de-a 90-a aniversare a
profesorului Mirco Jivcovici”, XLVII, nr. 3, p. 197–209

6
Davies 2012 = Winifred V. Davies, Myths we live and speak by: ways of imagining and managing
language and languages, în Martin Hüning, Ulrike Vogl, Olivier Moliner (coord.), Standard
Languages and Multilingualism in European History, Amsterdam, John Benjamins Publishing,
2012, p.45–69.
Filipović 2009 = Jelena Filipović, Moć reči.Ogledi iz kritičke sociolingvistike, Beograd,
Zadužbina Andrejević, 2009.
Flora 1969 = Radu Flora, Rumunski banatski govori u svetlu lingvističke geografije, Beograd,
Filološki fakultet, 1969.
Flora 1971a = Radu Flora, Elementele lexical-expresive dialectal-regionale în volumul de proză
„Așa le-a fost ursita” de Ion Marcoviceanu, în „Analele Societății de Limba Română din P.S.A.
Voivodina” (Zrenjanin), 1971, nr.2, p.49–61.
Flora 1971b = Radu Flora, Literatura română din Voivodina: panorama unui sfert de veac (1946–
-1970), Panciova, Libertatea, 1971.
Flora 1981 = Radu Flora, Zapisi: književnost i kultura Rumuna u SAP Vojvodini, Zrenjanin,
Gradska biblioteka „Žarko Zrenjanin”, 1981.
Jaworski, Coupland, Galasinski2004 = Adam Jaworski, Nikolas Coupland, Dariusz Galasinski,
Metalanguage: why now?, în Adam Jaworski, Nikolas Coupland, Dariusz Galasinski (coord.),
Metalanguage: social and ideological perspectives, Berlin, de Gruyter, p.3–10.
Kordić 2010 = Snježana Kordić, Jezik i nacionalizam, Zagreb, Durieux, 2010.
Lippi-Green 2001, Rosina Lippi-Green, English with an Accent: Language, ideology and discrimi-
nation in the United States, London–New York, Routledge, 2001.
Magdu 1980a = Lia Magdu, Normă și dialect în limba scriitorilor bănățeni de la sfârșitul secolului
al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Novi Sad, Facultatea de Filozofie, Institutul de
Pedagogie, 1980.
Magdu 1980b = Lia Magdu, Aspecte ale cultivării limbii române în Voivodina, Panciova,
Libertatea, 1980.
Magdu 1986 = Lia Magdu, Proza scriitorilor români din Voivodina (1945–1985): studii de limbă
și de stil, Panciova, Libertatea, 1986.
Mandić 2012 = Marija Mandić, Purizam u proučavanju srpskog kao manjinskog jezika: srpsko-
mađarski jezički kontakt, în J. Vučo, J. Filipović (coord.), Jezik i društvo. Filološka istraživanja
danas 1, Beograd, Filološki fakultet, 2012, p.303–321.
Mandić 2014 = Marija Mandić, Discourse and Ethnic Identity: The Case Study of Serbs in Hugary.
München–Berlin, Verlag Otto Sagner, 2014.
Marinet alii2016 =Maria Marin, Carmen-Ioana Radu, Daniela Răuțu, Marilena Tiugan, „Harta
sonoră” a graiurilor dacoromâne vorbite în afara granițelor României, București,Editura
Academiei Române, 2016.
Milroy2001 =James Milroy, Language Ideologies and the consequences of standardization, în
„Journal of Sociolinguistics”, V, 2001, nr.4, p.530–555.
Muntean2014 =Carmen Muntean, Imaginarea limbii naționale în ideologia literară românească
modernă. Teza de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere(manuscris).
Petrović2009 =Tanja Petrović, Srbi u Beloj Krajini: Jezička ideologija u procesu zamene jezika,
Beograd, Balkanološki institut SANU, 2009.
Petrović2015 =Tanja Petrović, Srbija i njen jug. „Južnjački dijalekti” između jezika, kulture i
politike, Beograd, Fabrika knjiga, 2015.
Popa1997 =Ștefan Popa, O istorie a literaturii române din Voivodina, Panciova, Libertatea, 1997.

7
PSDS= Popis stanovništva, domaćinstava i stanova 2011u Republici Srbiji2011. Online: http://pod
2.stat.gov.rs/ObjavljenePublikacije/Popis2011/Nacionalna%20pripadnost-Ethnicity.pdf
Sikimić 2013 = Biljana Sikimić, Românii din Banatul sârbesc între est și vest, în „Anuar”
(Zrenianin), Institutul de cultură al românilor din Voivodina, 2012, p.134–158.
Sikimić 2014 = Biljana Sikimić, Romanians in Serbian Banat: Dynamic Epystemology. The
Multilin-gual Society Vojvodina, în T. Kamusella, M. Nomachi (coord.), Intersecting Borders,
Cultures and Identities, Sapporo, Hokkaido University, Slavic Research Center, 2014, p.51–73.
Silverstein 1979 = Michael Silverstein, Language structure and Linguistic Ideology, în P.Clyne,
W.Hanks, C. Hofbauer (coord.), The Elements, Chicago, Chicago Linguistic Society, 1979, p.193–
248.
Sorescu-Marinković 2007 = Annemarie Sorescu-Marinković, Comunități românofone din Serbia.
Identitate lingvistică sau ceva mai mult?, în Românii majoritari/Românii minoritari: interferențe
și coabitări lingvistice, literare și etnologice, Iași, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”,
82007, p.63–876.
Statutul Provinciei Autonome Voivodina = Statutul Provinciei Autonome Voivodina, I.Dispoziții
fundamentale, II.Exercitarea drepturilor omului și ale minorităților. Limbile și grafiile oficiale.
Articolul 24(http://www. skupstinavojvodine.gov.rs/Strana.aspx?s=statut&j=RO)
Verschueren 2004 = Jef Verschueren, Notes on the role of metapragmatic awareness on language
use, în Adam Jaworski, Nikolas Coupland, Dariusz Galasinski (coord.), Metalanguage: social and
ideological perspectives, Berlin, de Gruyter, 2004, p.53–74.
Zafiu 2007 = Rodica. Zafiu, Criterii estetice în normarea limbii române, în C. Stan, R. Zafiu,
Al.Nicolae (coord.), Studii lingvistice. Omagiu profesoarei Gabriela Pană Dindelegan, la
aniversare, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007, p.467–473.
Zafiu 2008 = Rodica. Zafiu, Monitorizări comparate, în „România literară”, 2008, nr.11
(http://www.romlit.ro/monitorizri_comparate).Сикимић2007 =БиљанаСикимић,Идем свуда по
иностранство са мојим децама, înЉубомир Тадић, Горан Башић(уредници), Друштвене
науке о Ромима у Србији, Одељење друштвених наука САНУ, књ. 29, Београд, САНУ, 2007,
p.143–168.
file:///C:/Users/BIBLIOTECA%20SCOALA%209/Downloads/lro%20master%20Cenac/Impactul_multilingvi
smului_asupra_DP.pdf.pdf

8
9