Capitolul 3

3. EȘANTIONAREA ȘI MEMORAREA SEMNALELOR DIGITALE.

Măsurarea numerică a mărimilor cu variaţie continuă în timp, presupune discretizarea valorilor

acestor mărimi, fiindcă mărimile cu variaţie continuă pot lua o infinitate de valori, atât într-un
anumit interval de timp, cât şi într-un anumit interval de nivel. Procesul de discretizare trebuie să
se desfăşoare pe două direcţii. Într-o primă etapă are loc discretizarea în domeniul timpului, în
sensul că măsurarea numerică nu este continuă în timp, ci se efectuează la anumite momente de
timp prestabilite. Apoi are loc o discretizare a valorii instantanee prelevate la un moment dat, în
sensul că acestei valori i se ataşează un număr, care, spre deosebire de mărimea cu variaţie
continuă, nu poate lua într-un anumit interval decât o mulţime finită de valori.

Discretizarea în domeniul timpului se efectuează prin eşantionare-memorare, iar în domeniul

nivelului prin conversie analog-numerică.

Prin urmare, eşantionarea constă în prelevarea, într-un anumit interval de timp, a unui număr finit
de valori instantanee ale mărimii cu variaţie continuă, ce urmează să fie discretizate în nivel,
adică convertite numeric, iar memorarea este necesară pentru menţinerea constantă a valorii
eşantionate pe durata conversiei analog-numerice.

Un aspect important este în ce măsură o mărime reprezentată prin eşantioanele sale conservă
informaţia conţinută în semnalul iniţial şi conduce la refacerea semnalului iniţial. În acest scop
trebuie cunoscută acţiunea procesului de eşantionare-memorare asupra spectrului semnalului de
eşantionat şi stabilirea condiţiilor în care acest spectru nu suferă modificări substanţiale
ireversibile.

Circuitul de memorare și eșantionare (sample-and-hold sau SHA) este o parte critică a majorității
sistemelor de achiziție a datelor. Acesta captează un semnal analogic și îl menține în timpul unei
anumite operații (cea mai frecventă conversia analog-digitală). Când SHA este utilizat cu un
ADC (fie extern sau intern), performanța SHA este critică pentru performanța dinamică globală a
combinației și joacă un rol major în determinarea SFDR (mai multe informații pot fi gasite
accesând link-ul http://www.ni.com/product-documentation/54467/en/ ), SNR (mai multe
informații pot fi gasite accesând link-ul https://www.analog.com/media/en/training-
seminars/tutorials/MT-001.pdf ) a sistemului.

Deși astăzi funcția SHA a devenit o parte integrantă a ADC-ului, înțelegerea conceptelor
fundamentale care reglementează funcționarea sa este esențială pentru înțelegerea performanțelor

1
dinamice ADC. Aplicația cea mai comună a unui SHA este de a menține intrarea într-un ADC la
o valoare constantă în timpul conversiei.

Tehnologia ADC s-a dezvoltat rapid în timpul anilor 1970-1980, și multe ADC-uri erau oferite cu
SHA-uri interne (adică eșantionarea ADC-urilor). Integrarea funcției SHA a fost posibilă prin noi
evoluții ale thnologiei CMOS de mare viteză. De fapt, proliferarea și popularitatea eșantionării
ADC-urilor a fost atât de mare încât astăzi, rareori sunt utilizate SHA-uri separat.

3.1 PRINCIPIILE EȘANTIONĂRII-MEMORĂRII (SAMPLE-HOLD).

Avantajul unui ADC cu eșantionare, în afară de cele evidente, dimensiuni mai mici, costuri mai
mici și mai puține componente externe, este că performanța generală în cc și ac este specificată
pe deplin, iar inginerul proiectant nu trebuie să-și petreacă timpul printe noi specificații,
interfațarea sau problemele de sincronizare implicate în combinarea unui ADC discret și a unui
SHA discret.

Deși în cele mai multe aplicații SHA-urile sunt utilizate cu ADC-uri, acestea sunt, de asemenea,
ocazional folosite în circuite detectoare de vârf, circuite de întârziere analogică, sisteme de
eșantionare simultană și sisteme de distribuție a datelor.

Indiferent de detaliile circuitului sau tipul de SHA în cauză, toate aceste dispozitive au patru
componente principale: Amplificatorul de intrare, dispozitivul de stocare a energiei
(condensator), circuitul de ieșire și circuitele de comutare. Componentele enumerate sunt
comune tuturor SHA-urilor, așa cum apare în configurația de bază din figura de mai jos.

Circuit SHA de bază.

Așa cum se poate observa dispozitivul de stocare a energiei într-un SHA este un condensator.
Amplificatorul de intrare (buffer-ul), având o impedanță mare pe intrare, menține semnalul de
intrare, încărca condensatorul. SHA-ul are în total patru moduri de operare: modul hold, tranziția
hold-track, modul track, tranziția track-hold.

2
În modul track, tensiunea din condensator urmează urmărește semnalul de intrare (cu o anumită
întârziere și a o lățime de bandă limitată). În modul hold, comutatorul este deschis și
condensatorul reține tensiunea prezentă înainte ca acesta să fie deconectat de la bufferul de
intrare. Circuitul de ieșire are de asemenea o impedanță ridicată ceea ce împiedică descărcarea
prematură a condensatorului.

SHA eșantionează semnalul în modul sample și menține constant semnalului în timpul modului
hold. Sincronizarea este realizată astfel încât codificatorul să efectueze conversia în timpul de
perioadei de hold. Circuitul de comutare (switch-ul) și condensatorul formează mecanismul prin
care SHA este alternativ schimbat între track și hold.

În afară funcționarea optima a unui SHA intervin și alte surse de erori care afectează̆ funcționarea
unui circuit de eşantionare-memorare, cum ar fi:

§ tensiunile de offset ale AO;

§ cuplajul între semnalul de intrare și condensatorul de memorare, care apare datorită
capacităţii parazite a comutatorului în starea blocat;
§ cuplajul dintre semnalul de comandă și condensatorul de memorare, care apare datorită
capacităţilor parazite existente între intrările de comandă și de semnal ale comutatorului.

Influența surselor de erori și definirea principalilor parametri caracteristici ai circuitelor de

eşantionare-memorare, este ilustrată în diagrama semnalelor de intrare și de ieșire din figura 3.2.

Parametrii caracteristici ai circuitelor de eşantionare-memorare

Parametrii caracteristici fazei de eşantionare sau de urmărire sunt:
• Timpul de întârziere la eşantionare, tie – este intervalul de timp scurs între momentele
apariţiei comenzii de eşantionare şi cel al închiderii efective a comutatorului. Acesta
depinde de viteza circuitelor de comandă şi a comutatorului şi poate avea valori de 5-150
ns, tipic 15-20 ns.
• Timpul de creştere, tc – reprezintă intervalul de timp necesar pentru ca tensiunea pe
condensator să ajungă la nivelul semnalului de intrare. Acest parametru depinde de viteza
de creştere a tensiunii de ieşire (slew-rate) a AO din structura circuitului. Ca urmare,
amplificatoarele utilizate în acest scop au slew-rate de ordinul a 200-400 V/µs, în cazul
circuitelor rapide, coborând până̆ la nivelul de 3-5 V/µs pentru circuitele mai lente, de uz
general.

3
 • Timpul de stabilire la eşantionare, tse – reprezintă intervalul de timp necesar pentru
stingerea regimului tranzitoriu al circuitului, care în momentul închiderii comutatorului
este solicitat la semnal treaptă.
• Timpul de achiziţie, taq – reprezintă suma timpilor de întârziere, de creştere şi de stabilire
la eşantionare. Deci taq, este intervalul de timp minim cât trebuie să dureze eşantionarea,
pentru ca circuitul să dea rezultate corecte. Timpul de achiziţie are valoarea stabilită în
funcţie de precizie. De exemplu, pentru o creştere a preciziei de la 0,1% la 0,01%, taq
trebuie să crească de 4-5 ori, cum ar fi de la 6 la 25 µs.
Dacă timpul de eșantionare este mai mare decât timpul de achiziție, după̆ expirarea acestuia
circuitul intră în regim de urmărire (track) a semnalului de intrare. Acest regim este caracterizat
de o eroare de câştig, dată de diferența dintre tensiunile de intrare şi de ieşire. Cauzele erorii de
câştig pot fi tensiunile de offset, constanta de timp de încărcare a condensatorului de memorare
(care nu este zero ci are o valoare finită), limitările în viteză ale AO etc.
Parametrii caracteristici fazei de memorare sunt:
• Timpul de apertură, ta – reprezintă de fapt timpul de întârziere la memorare, adică
intervalul de timp scurs între momentele apariţiei comenzii de memorare şi deschiderii
efective a comutatorului. Un timp de apertură constant ar rămâne fără nici o influenţă,
fiindcă efectul lui ar fi echivalent cu un defazaj constant. În realitate, ta variază atât
aleator cât şi sistematic, în funcţie de temperatură, tensiune de alimentare sau tensiune de
intrare. De exemplu, timpul de apertură poate avea pentru unele circuite de eşantionare-
memorare o derivă de 3-5%/°C.
• Timpul de stabilire la memorare, tsm – reprezintă intervalul de timp necesar pentru
stingerea regimului tranzitoriu al circuitului, după deschiderea comutatorului. Regimul
tranzitoriu care apare la aplicarea comenzii de memorare include şi semnalul parazit care
pătrunde prin capacităţile de cuplaj cu sursa de comandă. Din această cauză, apare un aşa-
numit decalaj la blocare al tensiuni de ieșire.
• Diafonia – se defineşte ca variaţia tensiunii de ieşire datorită semnalului de intrare care
pătrunde prin capacitatea parazită paralel a comutatorului în starea blocat. Diafonia
depinde de frecvenţă şi se exprimă în decibeli.
• Căderea sau panta de cădere a tensiunii de ieşire, Dv0 – apare datorită pierderii de sarcină
a condensatorului de memorare, prin rezistenţele şi generatoarele de curent parazite, care
apar în paralel pe acest condensator.
Procesul de eşantionare-memorare ridică o mare varietate de probleme, care necesită o analiză
atentă în vederea minimizării principalelor surse de erori şi menţinerii controlului asupra acestui
proces, esenţial pentru calitatea rezultatelor finale.

3.2 CRITERIUL NYQUIST.

Un semnal analogic continuu este eșantionat la intervale discrete, ts = 1/fs, care trebuie alese cu
grijă pentru a asigura o reprezentare exactă a semnalului analogic original. Este clar că cu cât mai
multe eșantioane sunt înregistrate (rate de eșantionare mai rapide), cu atât este mai precisă
reprezentarea digitală; totuși, dacă sunt luate mai puține eșantioane (rate de eșantionare mai
mici), se ajunge la un punct în care informațiile critice despre semnal sunt de fapt pierdute.

4
În termeni simplificați, criteriul Nyquist impune ca frecvența de eșantionare să fie de cel puțin
două ori mai mare decât frecvență din semnal, altfel informații despre semnal se vor pierde. Dacă
frecvența de eșantionare este mai mică decât dublul frecvenței semnalului analogic maxim, va
apărea un fenomen cunoscut ca aliasing.

Prin urmare, putem spune că fenomenul de aliasing reprezintă efectul de eșantionare

necorespunzătoare atunci când semnalul este digitizat. Efectul acestui fenomen este un semnal
fals digitizat.

Fenomenul aliasing în domeniul timp

Pentru a înțelege implicațiile aliasing-ului atât în domeniul timp cât și în cel al frecvenței, se
consideră cazul reprezentării unui domeniu de timp al unei singure forme de undă sinusoidală,
așa cum este prezentat în figura 3.3. În acest exemplu, frecvența de eșantionare fs mai mică decât
2 fa, dar este puțin mai mare decât frecvența de intrare analogică fa – Criteriile Nyquist sunt
încălcate. Se poate observa că în modelul eșantioanelor din figură produce semnalul de aliasing la
o frecvența mai mică, egală cu fs - fa.

3.3 PULSE WITH MODULATION

PWM (Pulse Width Modulation) este o tehnică folosită pentru a varia în mod controlat tensiunea
dată unui dispozitiv electronic. Această metodă schimbă foarte rapid tensiunea oferită
dispozitivului respectiv din ON în OFF și invers (treceri rapide din HIGH (5V de exemplu) in
LOW (0V).

Perioada de timp corespunzătoare valorii ON dintr-un ciclu ON-OFF se numește factor de

umplere (duty cycle) și reprezintă, în medie, ce tensiune va primi dispozitivul electronic. Astfel,
se pot controla circuite analogice din domeniul digital. Practic, asta înseamnă că un LED acționat
astfel se va putea aprinde / stinge gradual, iar în cazul unui motor acesta se va învârti mai repede
sau mai încet.

5
 Controlul unui motor de curent continuu

Formele de undă din dreapta din figura 3.4 arată cum poate fi controlată viteza motorului
ajustând ciclul de funcționare (proporția timpului în care este pornit). Pseudo-codul din dreapta
arată cum se realizează acest lucru. Unele microcontrolere au, de asemenea, suport hardware
dedicat pentru a simplifica procesul de generare a semnalelor PWM.

Factorul de umplere se exprimă în procente și reprezintă cât la sută din perioada unui semnal
acesta va fi pe nivelul ON. În Figura 3.4 se pot observa semnale PWM cu factori de umplere
diferiți. Astfel, se poate deduce foarte ușor formula pentru a obține valoarea factorului de
umplere (D):

𝑇$%
𝐷= ∙ 100
𝑇$% + 𝑇$''

Modularea folosește variația factorului de umplere a unei forme de undă dreptunghiulară pentru a
genera la ieșire o tensiune analogică. Considerând o formă de undă dreptunghiulară f(t) cu o
valoare minimă ymin și o valoare maximă ymax și factorul de umplere D valoarea medie a formei
de undă e dată de relația:
1 1
𝑦 = , 𝑓(𝑡) 𝑑𝑡
𝑇 2
cum f(t) este o formă de undă dreptunghiulară valoarea sa maximă se atinge pentru 0<t<D*T și
valoarea minimă pentru D*T<t<T. Multe circuite digitale pot genera semnale PWM. Majoritatea
microcontroller-elor oferă această facilitate, pe care o implementează folosind un numărător care
este incrementat periodic (conectat direct sau indirect la o unitate de ceas) și care este resetat la
sfârșitul fiecărei perioade a PWM-ului. Când valoarea numărătorului este mai mare decât
valoarea de referință, ieșirea PWM (output-ul) trece din starea HIGH în starea LOW (sau invers).