Deazvăluiti fundamentarea pedagogiei non-violentă de către Lev N. Tolstoi.

Lev Tolstoi s-a manifestat, totodată, şi ca eseist, dramaturg şi reformator în domeniu educaţiei, calităţi
care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai acestei vechi şi aristocratice familii
ruseşti. Interpretările sale literare privind învăţăturile etice ale lui Iisus Hristos l-au făcut să devină mai
târziu, spre sfârşitul vieţii sale, un fervent comentator al învăţăturilor lui Hristos, în sensul lor social,
pacifist şi nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistenţa nonviolentă, expusă în opere ca
„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” , vor fi avut un profund impact asupra unor personalităţi
de referinţă din secolul al XX-lea, printre care Gandhi şi Martin Luther King Jr. Opera scriitorului rus Lev
Tolstoi este cunoscută şi admirată de iubitorii de literatură din toată lumea. Ajungând la concluzia
necesităţii de a renova educaţia în propria ţară, emite şi experimentează soluţii noi. A elaborat revista
Iasnaia Poliana şi a publicat mai multe cărţi şi articole cu conţinut pedagogic: Educaţie şi instrucţie,
Despre instrucţia publică, Despre educaţie, Despre munca manuală. De asemenea a publicat şi un număr
de manuale şcolare. Acuză educaţia din ţările apusene de formalism, pedantism şi restrângerea libertăţii
individuale. O altă premisă este de ordin teoretic, avându-şi originea în pedagogia lui Rousseau. Tolstoi
crede că numai prin valorificarea libertăţii şi spontaneităţii se poate clădi o educaţie pertinentă. Între 1852
şi 1857 scrie o serie de nuvele cu caracter autobiografic, în care sondează universul spiritual al copilului
şi tânărului, emoţiile, procesele de deprindere a vieţii, dezvoltarea morală a personalităţii. Având o
reprezentare patriarhală asupra omului, remarcabilul scriitor rus va imprima gândirii despre educaţie o
tentă sentimentalistă şi romantică. Tolstoi crede că singura metodă a instruirii o constituie experienţa
personală, iar singurul ei criteriu este libertatea. Pentru marele scriitor, libertatea reprezintă principiul
metafizic şi moral, ca antiteză la pedagogia autoritară, ce presupune o atitudine comprehensivă faţă de
elev şi faţă de demnitatea fiinţei umane. Libertatea în educaţie este un principiu care decurge din legile
intime ale activităţii cognitive. Cunoaşterea veritabilă se realizează într-un mod liber. Dacă această
condiţie este încălcată, dinamismul, spiritul de iniţiativă, coerenţa îşi pierd orice eficienţă şi semnificaţie.
A încercat să fundamenteze teoretic şi acţional „educaţia liberă”, singura care-l poate conduce pe individ
spre fericire.
Analizați ideile lui G. Asachi despre metodica predarii
Trebuie subliniată contribuția fundamentală a lui Gheorghe Asachi la crearea și organizarea sistemului de
învățământ din Moldova, determinând utilizarea limbii naționale , recrutarea și formarea de profesori,
alcătuirea de programe, memorii, cursuri și manuale școlare; a sprijinit practic procesul de învățământ în
rândurile burgheziei sărace și a fiilor de țărani săraci. A deschis Gimnaziul Vasilian la Trei Ierarhi, numit
astfel în cinstea domnitorului Vasile Lupu, ctitorul care pusese acolo bazele unui „învățământ înalt”. La
această „școală de grad înalt” aveau acces și copii din familii cu venituri modeste. Asachi a făcut pentru
prima dată dovada că științele se pot preda și în limba română, nu numai în limba greacă, cum se
considera până în acel moment, iar pentru ținerea în cele mai bune condiții a acestor cursuri - cu toată
lipsa termenilor tehnici în limba națională - el a și redactat în românește ,,un tratat de aritmetică, algebră,
geometrie, trigonometrie și geodezie practică”, ce va fi tipărit mai târziu. În 1820, alături de Veniamin
Costache, refăcea Seminarul de la Socola, aducând, din Ardeal, profesori de specialitate: I. Costea, I.
Manu, V. Fabian-Bob şi Vasilie Popp. Asachi este cel care organizează prima reprezentație teatrală în
limba română, la 27 decembrie 1816, în casa hatmanului Constantin Ghica din Iași, cu pastorala Mirtil și
Hloe, prelucrare de Florian după S. Gessner.
Pedagogia este o știinţă socio-umană ce are ca obiect de studiu educația.
Este un domeniu ce se constituie între rigoarea studiilor şi arta practicilor. Este o știință necesară pentru a
structura, sistematiza, pozitiva şi îmbunătăţii influenţele educative. Cuvantul educatie provine din limba
latina: educo-educare = a creste, a hrani, a forma, a instrui; educatio = crestere, hranire, formare; educe-
ěducere = a scoate din, a ridica, a conduce catre… Educatia este o interventie sociala (IS) constinta si
institutionalizata asupra persoanei .IS este o practica generala a fiintelor care traiesc in gruporientata
catre: - modelarea membrilor individuali - facilitarea comportamentului adaptativ
Izvoarele (sursele) de cercetare pedagogica pot fi grupate astfel:
a) materiale arheologice - inscriptii, desene din pesteri etc;
b) folclorul cu caracter educational - proverbe, zicatori, ghicitori, povestiri etc;
c) documente oficiale - legi, planuri si programe de invatamant etc, multe dintre ele aflate in arhiva;
d) documente istorice generale si de istoria pedagogiei— care privesc cultura, invatamantul din anumite
perioade, in anumite tari;
e) presa generala si cea pedagogica - de-a lungul timpului;
f) operele filosofice, etice, juridice etc. cu referiri la educatie, invatamant;
g) operele pedagogice ale teoreticienilor si practicienilor - in domeniile cercetarii pedagogice, educatiei si
invatamantului - izvor deosebit de valoros pentru documentare;
h) practica scolara (si universitara) contemporana generalizata, impreuna cu investigatia experimentala, ca
cele mai importante izvoare de cercetare, de documentare, pe baza carora putem face diagnoza si
prognoza educatiei.
Argumentați ideile lui Herber despre intemeierea pedagogiei ca disciplipă științifică
Pedagogia Herbart a subliniat legatura dintre dezvoltarea individuala si rezultatulcontributiei sociale.
Acest a imbratisat ideea ca doar daca oamenii devin cetateni producitivi, acestia vor fi capabili sa isi
indeplineasca adevaratul scop. El considera ca „fiecare copil este nascut cu un potential unic, cu
individualitatea sa, dar acest potential a ramas neimplinit pana cand a fost analizat si transformat de catre
educatie”. Cele cinci ide principale care compun conceptul sau de maturizare individuala sunt: libertatea
interioara, perfectiunea, bunavoianta, justitia si recompensa.Potrivit lui Herbert, abilitatile nu au fost
innascute, dar ar putea fi dobandite, deci oeducatie completa ar putea oferi cadrul pentru dezvoltare
morala si intelectuala. Herbart a sustinut ca profesorii sa utilizeze urmatoarea metodologie: „Mai intai
profesorul pregateste un subiect de interes pentru copii, apoi prezinta acest subiect, dupa care pune
intrebari pentru fixarea noilor informatii”.
Contribuţia lui Herbart la circumscrierea obiectului didacticii şi a relaţiei ei cu pedagogia s-ar putea
rezuma la următoarele idei:
-una din preocupările fundamentale ale didacticii este activitatea de predare acunoştinţelor în
conformitate cu anumite legităţi psihologice de asimilare a lor. În acest felobiectul didacticii este procesul
de învăţământ;
-cele două componente ale procesului de învăţământ, predarea şi asimilarea, se află într-o strânsă
interdependenţă, realizarea obiectivelor predării depinzând de substratulpsihologic al învăţării.Aceste idei
au fost preluate şi îmbogăţite pe parcurs, ca urmare a cuceririlor pedagogiei şi psihologiei contemporane.
Herbert este cel care a pus bazele didacticii, considerând-o ca fiindo teorie cu un domeniu bine delimitat