1

CAPITOLUL I
PRINCIPII GENERALE ALE ORGANIZĂRII CONTABILITĂŢII
INSTITUŢIILOR PUBLICE

1.1 Noţiuni generale privind evidenta bugetara

Potrivit prevederilor legii contabilităţii nr. 82/1991, cu completarile si

modificarile ulterioare, obligaţia organizării si conducerii contabilităţii proprii
revine: regiilor autonome, societăţilor comerciale, societăţilor agricole, Băncii
Naţionale a României si societăţilor bancare, instituţiilor publice, unităţilor de
asigurări sociale, asociaţiilor, fundaţiilor, sindicatelor, unităţilor de cult si alte
organizaţii obşteşti, precum si celorlalte persoane care au dobândit personalitate
juridica potrivit legii.
Contabilitatea bugetara trebuie sa asigure reflectarea întregului proces al
executării bugetului de stat pe feluri de venituri si cheltuieli pe verigile sistemului
bugetar, precum si pe fiecare organ financiar si instituţie bugetara in parte.
De asemeni, contabilitatea bugetara trebuie sa furnizeze datele necesare
cunoaşterii mijloacelor materilae si băneşti aflate in folosinţa instituţiilor bugetare,
permiţând in acest fel exercitarea controlului asupra utilizării acestora.
Contabilitatea bugetara se tine la nivelul tuturor componentelor sistemului
bugetar.
Conducătorii instituţiilor de subordonare centrala (ministere) au calitatea de
ordonatori principali de credite. In sarcina acestora intra aprobarea creditelor de
finanţare specifice bugetelor proprii si repartizarea fondurilor destinate verigilor
inferioare.
Obiectivele contabilităţii bugetare sunt:
- reflectarea in expresie valorica a patrimoniului;
- exercitarea controlului permanent asupra existentei si mişcării
elementelor patrimoniale;
- asigurarea informaţiei necesare stabilirii eficientei activităţii
instituţiilor publice.
Pentru realizarea acestor obiective, organele de conducere ale instituţiilor
publice au obligaţia:
- sa elaboreze instrucţiuni privind organizarea contabilităţii analitice
pentru unităţile bugetare din subordine;
- sa stabilească perioadele de inventariere in cursul anului si sa
elaboreze precizări, adoptate la specific, cu privire la inventarierea bunurilor la
unităţile subordonate;
- sa stabilească competentele in materie de contabilitate pentru unităţile
din subordine;

2
 - sa îndrume si sa controleze modul de aplicare de către unităţile din
subordine a dispoziţiilor legale privind contabilitatea.

1.2 Planul de conturi a instituţiilor publice si modul de organizare si

conducere a contabilităţii

Planul de conturi asigura existenta mişcării si transformării elementelor

patrimoniale pe parcursul derulării bugetare.

In prezent institutiile publice aplica planul de conturi aprobat prin ordinal

M.F. nr.324/1984, iar ultimele norme de completare si intocmire a bilanturilor
contabile sunt aprobate prin ordinal M.F.P. nr.2282/2001.
Prin ultimele acte normative s-au introdus conturi noi privind activele
corporale si necorporale, reevaluarea acestora, amortizari.
Planul de conturi general pentru instititiile publice in vigoare grupeaza
conturile in 9 clase dupa cum urmeaza:

Clasa 0- Active Fixe Corporale

Clasa 1 - Mijloace Banesti

Clasa 2 – Decontari

Clasa 3 - Fonduri

Clasa 4 – Cheltuieli

Clasa 5 – Venituri

Clasa 6 – Materiale

Clasa 7 - Finantari si Credite Bancare

Clasa 9- Conturi in Afara Bilantului

In cadrul claselor exista mai multe grupe de conturi, iar grupele sunt
dezvoltate pe conturi sintetice de gradul I si II, care pot si ele fi dezvoltate in
analitice in funcţie de specificul activităţii si de necesităţile proprii de informare
ale fiecărei unităţi.

3
 La baza înregistrării operaţiunilor economico-financiare sta principiul
prudentei al cerinţelor europene, care impune înregistrarea acestora in momentul
generării dreptului de creanţa sau de obligaţie.
Contabilitatea se tine în limba romana si în moneda naţionala (in lei).
Operaţiunile privind încasările si plăţile in valuta se inregistrează in
contabilitate la cursul zilei precedente, comunicat de Banca Naţionala Romana.
Răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilităţii revine
administratorului, ordonatorului de credite sau unei alte persoane care are obligaţia
gestionarii unităţii respective.
Persoanele juridice organizează si conduc contabilitatea in compartimente
distincte, conduse de catre directorul economic, contabilul sef sau alta persoana
împuternicita sa îndeplinească aceasta funcţie.
Legea contabilităţii prevede si posibilitatea organizării contabilităţii pe baza
de contracte de prestări de servicii in domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane
fizice sau juridice autorizate in condiţiile O.G nr.65/1994 privind organizarea
activităţii de expertiza contabila si a contabililor autorizaţi.
Instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizata in compartimente
distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de munca, potrivit
legii, pot încheia contract de prestări servicii pentru conducerea contabilităţii si
întocmirea situaţiilor financiare trimestriale si anuale, cu societăţi comerciale de
expertiza contabila, încheierea contractelor se face cu respectarea reglementarilor
privind achiziţiile publice de bunuri si servicii.
Compartimentul financiar-contabil reprezintă o structura organizatorica in
cadrul instituţiei publice (serviciu, birou, compartiment), in care este organizata
execuţia bugetara.
Persoanele care răspund de organizarea si conducerea contabilităţii trebuie
sa asigure condiţiile necesare pentru intocmirea documentelor justificative privind
operaţiunile economice, organizarea si conducerea corecta la zi a contabilităţii,
organizarea si efectuarea la timp a inventarierii elementelor de activ si pasiv,
precum si valorificarea rezultatelor acesteia, respectarea regulilor de întocmire a
situaţiilor financiare, depunerea la termen a acestora la organele in drept, păstrarea
documentelor justificative, a registrelor si situaţiilor financiare si organizarea
contabilităţii de gestiune adaptate la spacificul persoanei juridice respective.
Regulile generale pentru organizarea instituţiilor publice sunt:

a) contabilitatea imobilizărilor se tine pe categorii si pe fiecare obiect de

evidenta;

b) contabilitatea stocurilor se tine cantitativ sau numai valoric,

înregistrarea elementelor de activ se face la:

4
 - costul de achizitie
- costul de producţie,
- valoarea justa pentru alte intrări decât cele prin achiziţie sau producţie.

c) creanţele si datoriile se înregistrează la vaoarea normala;

d) valoarea acţiunilor emise sau altori titluri, precum si varsamintele
efectuate in contul capitalului subscris se reflecta direct in contabilitate;
e) contabilitatea clienţilor si furnizorilor, a celorlalte creanţe si obligaţii
se tine pe categorii, precum si pe fiecare persoana fizica sau juridica;
f) contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, dupa natura
sau destinaţia lor, dupa caz;
g) contabilitatea veniturilor se tine pe feluri de venituri, dupa natura si
sursa lor;h) contabilitatea veniturilor si cheltuielilor bugetare se tine pe
subdiviziunile clasificate bugetare.

1.3 Normele metodologice de organizare a contabilităţii instituţiilor

publice
Sfera de aplicare, regulile si principiile de baza folosite la organizarea
contabilităţii instituţiilor publice

Prin introducerea noului plan de conturi la instituţiile publice se urmăreşte

alinierea acestuia la planul general de conturi aprobat prin OMFP nr.306/2002
privind Reglementările contabile simplificate, armonizate cu standardele
internaţionale de contabilitate.
Contabilitatea ca activitate specializata in măsurarea, evaluarea, cunoaşterea,
gestionarea si controlul activelor, datoriilor, capitalurilor proprii, precum si al
rezultatelor obţinute din activitate, trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si
sistematica, prelucrarea, publicarea si păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia
financiara, performanta financiara si fluxuril de trezorerie, atat pentru cerinţele
interne, cat si in relaţiile cu investitorii prezenti si potenţiali, creditorii financiari si
comerciali, clienţi, instituţii publice si alti utilizatori ai informaţiei contabile.
Contabilitatea instituţiilor publice asigura informaţiile ordonatorilor de
credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri si cheltuieli, patrimoniul aflat in
administrare, precum si pentru întocmirea contului general anual de execuţie al a
bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de
stat si fondurile speciale, precum si a conturilor anuale de execuţie ale bugetelor
locale.
Potrivit prevederilor legii contabilităţii, contabilitatea publica cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor si cheltuielilor bugetare, care sa reflecte
încasarea veniturilor si plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

5
 b) contabilitatea trezoreriei statului;
c) contabilitatea generala bazata pe principiul constatării drepturilor si
obligaţiilor care sa reflecte evoluţia situaţiei financiare si patrimoniale, precum si a
excedentului sau deficitului patrimonial;
d) contabilitatea destinata analizării costurilor programelor aprobate.
6.2 Rapoartele de contabilitate Formele de organizare a contabilităţii
bugetare
Registrele de contabilitate obligatorii in cadrul formei de înregistrare
“Maestru sah" sunt:
1. Registrul jurnal
2. Registrul-inventar
3. Cartea mare (sah)
La acestea se adaugă, ca formular obligatoriu si "Balanţa de verificare" care
se întocmeşte pe baza titlurilor preluate din “Cartea mare (sah)” sau din fisele
deschise distinct pentru fiecare cont sintetic. La instituţiile publice, balanţele de
verificare sintetice se intocmesc lunar, iar balanţele de verificare analitice, cel mai
târziu la sfârşitul trimestrului pentru care se intocmesc situaţiile financiare.
1 Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu in care se
inregistrează cronologic, operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii
documentelor dupa data de întocmire sau intrare a acestora in unitate.
Registrul-jurnal se întocmeşte de fiecare instituţie si de fiecare subunitate a
acesteia, cu contabilitate proprie, zilnic sau lunar, dupa caz prin inregistrarea
cronologica, fara ştersături si spatii libere, a documentelor in care se reflecta
mişcarea elementelor de activ si pasiv.
Registrul-jurnal este prezentat sub form unui registru-jurnai general si a unor
registre-jumal auxiliare.
In condiţiile conducerii contabilităţii cu ajutorul tehnicii de calcul fiecare
operaţiune se va inregistra in mod cronologic, dupa data de întocmire sau de intrare
a documentelor.
2. Registrul-inventar este un document obligatoriu in care se înregistrează
toate elementele patrimoniale de activ si pasiv, grupate si inventariate in funcţie de
natura lor, conform posturilor din bilanţul contabil.
Elementele patrimoniale înscrise in registrul-inventar au la baza listele de
inventariere sau documentele care justifica conţinutul fiecărui, post din bilanţul
contabil. Potrivit legii contabilităţii persoanele juridice au obligaţia sa efectueze
inventarierea generala a elementelor de activ si de pasiv deţinute la inceputul
activităţii, cel puţin o data pe an.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice si serveşte ca
document contabil obligatoriu de inregistrare a rezultatelor inventarierii si ca proba
in diverse litigii.

6
 In registrul-inventar se Inregistrează soldurile existente la data inventarierii.

3..Registrul "Cartea mare" este un document contabil obligatoriu in care se

inscriu lunar, direct sau prin regrupare conturi corespondente, înregistrările
efectuate in registru-inventar, stabilindu-se situaţia fiecărui cont, respectiv soldul
iniţial, rulajele debitoare, rulajele creditoare si soldurile finale.
.La sfârşitul lunii, pentru fiecare cont sintetic din “Cartea mare” se stabilesc
totalurile rulajelor conturilor debitoare sau creditoare si ale conturilor
corespondente. Totalurile sumelor conturilor corespondente trebuie sa fie egale cu
rulajul debitor sau creditor al contului respectiv, dupa caz.

Registrul "Cartea mare" sta la baza întocmirii balanţei de verificare si se

întocmeşte de fiecare instituţie, precum si de fiecare subunitate a acesteia, cu
contabilitate proprie.
Registrul "Cartea mare" serveşte la tinerea contabilităţii sintetice a
operaţiilor economice si financiare in unităţile care utilizează forma de înregistrare
contabila "maestru sah".
Pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a operaţiilor
patrimoniale se întocmeşte lunar balanţa de verificare.
Balanţa de verificare cuprinde următoarele elemente:
 simbolul si denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi;
 totalul sumelor debitoare si creditoare ale lunii precedente;
 rulajele curente debitoare si creditoare;
 totalul sumelor debitoare si creditoare cumulate de la începutul anului;
 soldurile finale debitoare si creditoare.
Batanta de verificare se întocmeşte atat pentru conturile sintetice cat si
pentru cele analitice.
Prin intermediul balanţei de verificare analitice se verifica concordanta
dintre conturile sintetice si conturile lor analitice, fiind principalul instrument pe
baza căruia se întocmesc situaţiile financiare, deci bilanţul contabil si contul de
execuţie la instituţiile publice.

7
 CAPITOLUL II
ORGANIZAREA CONTABILITATI CHELTUIELILOR
INSTITUTIILOR PUBLICE

2.1 Delimitari privind cheltuielile institutiilor publice

Organizarea contabilitatii de angajamente in institutiile publice determina ca
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, alte
autoritati publice, institutiile publice autonome si institutiile din subordinea
acestora, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de credite, precum si
unitatile administrativ-teritoriale, institutiile si serviciile publice de subordonare
locala care au personalitate juridica, sa organizeze si sa conduca contabilitatea
drepturilor constatate si a veniturilor incasate, precum si a angajamentelor si a
platilor efectuate, potrivit bugetului aprobat.
Aceeasi cerinta se aplica si institutiilor publice finantate din bugetul
asigurarilor sociale de stat, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de
credit.
Punerea in aplicare a principiilor contabilitatii de angajamente, precum si
aplicarea Standardelor Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public
impune gruparea cheltuielilor si veniturilor in contabilitate dupa natura activitatii
in cheltuieli si venituri ordinare (operationale) si cheltuieli si venituri
extraordinare.
Activitatile ordinare sunt „orice activitati care sunt angajate de o entitate, ca
parte a serviciilor sau activitatilor sale comerciale. Activitatile ordinare includ
orice activitati conexe in care entitatea se angajeaza in promovarea incidenta sau
care deriva din aceste activitati.” In urma inregistrarii veniturilor si cheltuielilor
din activitati ordinare rezulta surplusul sau deficitul din activitati ordinare, care
reprezinta „valoarea reziduala ce ramane dupa ce cheltuielile ce deriva din
activitatile ordinare au fost deduse din veniturile ce deriva din activitati ordinare.”
Activitatile ordinare sau cum mai sunt cunoscute - activitati de exploatare,
in contextul situatiilor financiare, se refera la acele activitati pe care entitatea le
desfasoara pentru a-si atinge obiectivele fundamentale.
De aceea, trebuie facuta distinctie intre veniturile curente, respectiv
cheltuielile generate din activitatile de exploatare, de cele ce apar din detinerea
activelor sau de cele legate de finantarea operatiunilor entitatii. Cu toate acestea,
cele din urma nu pot fi incluse nici in categoria activi tatilor extraordinare.
2.2 Delimitari privind cheltuielile institutiilor publice
Documentul „Prezentarea situatiilor financiare” defineste cheltuielile ca
fiind „descresteri ale beneficiilor economice sau ale potentialului de servicii in
timpul perioadei de raportare sub forma de iesiri sau de consum de active sau
8
aparitii de datorii care au ca rezultat descresteri in activele nete/capitaluri proprii,
altele decat cele legate de distribuirile catre proprietari”.
In situatiile financiare cheltuielile trebuie prezentate utilizand una din
metodele de mai jos:
■ metoda clasificarii dupa natura cheltuielilor;
■ metoda functionala, care clasifica cheltuielile dupa programul sau scopul
pentru care sunt facute.
In situatia in care se alege pentru prezentarea performantei financiare cea
de-a doua metoda, obligatoriu vor prezenta informatii suplimentare despre natura
cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu amortizarile si deprecierile, cu beneficiile
angajatilor si costurile de finantare.
In cazul contabilitatii de angajamente, potrivit principiilor contabile general
acceptate prevazute in Sistemul European de Conturi 95, cheltuielile reflecta suma
bunurilor si serviciilor consumate de catre institutie in decursul unui exercitiu
financiar, chiar daca acestea au fost platite sau nu in perioada respectiva.
Cheltuielile efectuate de institutiile publice mai pot fi numite si cheltuieli
bugetare, deoarece efectuarea acestora are la baza un buget ce nu trebuie depasit.
Cheltuielile bugetare sunt definite ca fiind cheltuieli aprobate si efectuate
din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele institutiilor publice si a serviciilor
publice de interes local si din bugetele activitatilor finantate integral din venituri
extrabugetare, in limita si cu destinatiile prevazute in bugetele respective. Aceste
cheltuieli sunt grupate conform clasificatiei bugetare stabilite prin lege, clasificatie
care determina gruparea intr-o ordine obligatorie si dupa criterii unitare, precis
determinate, a cheltuielilor cuprinse in bugete.
Cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata si sunt determinate de
autorizarile continute in legi specifice si in legile bugetare anuale (art.14 - Legea
500/2002).
Ca si in cazul agentilor economici, si institutiile publice au trecut la
contabilitatea de angajamente. Potrivit Cadrului general elaborat de IASC
(Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate), contabilitatea de
angajamente se refera la modul cum trebuie intocmite situatiile financiare, pentru
ca acestea sa-si indeplineasca obiectivele. Conform acestui concept, „efectele
tranzactiilor si ale altor evenimente sunt recunoscute atunci cand evenimentele si
tranzactiile se produc (si nu pe masura ce numerarul sau echivalentul sau este
incasat sau platit) si sunt inregistrate in evidentele contabile si raportate in
situatiile financiare ale perioadelor aferente.”
Conform contabilitatii de angajamente, cheltuielile se vor recunoaste in
contabilitate astfel:
■ pentru bunurile achizitionate, cheltuielile se vor recunoaste in
contabilitate in momentul transferului dreptului de proprietate;
9
 ■ pentru serviciile primite, cheltuielile se vor recunoaste in momentul
incheierii prestatiei;
■ pentru consumul propriu, cheltuiala se recunoaste in momentul in care se
desfasoara efectiv productia;
■ salariile si indemnizatiile brute se recunosc in contabilitate in cursul
perioadei pentru care s-a prestat activitatea;
■ primele si alte plati exceptionale se recunosc drept cheltuieli in momentul
in care trebuie platite;
■ cotizatiile sociale efective din sarcina angajatorilor sunt recunoscute drept
cheltuieli in momentul in care sunt recunoscute si salariile angajatilor;
■ consumul propriu se recunoaste in contabilitate atunci cand productia are
loc;
■ costurile cu dobanzile se recunosc in perioada in care sunt datorate
conform contractului si nu in perioada cand sunt platite;
■ cheltuielile cu transferurile neconsolidabile se recunosc la institutia care
transfera fondurile;
■ costurile de capital - amortizarile se recunosc lunar, pe parcursul duratei
de viata utile a activului fix.
2.3 Clasificarea cheltuielilor institutiilor publice
A. Din interpretarea Standardelor Internationale de Contabilitate pentru
Sectorul Public, „Prezentarea Situatiilor financiare”, „Venituri”, „Stocuri”, reiese
faptul ca, cheltuielile se impart in doua categorii, si anume:
■ Cheltuieli (costuri) ale perioadei sunt cheltuielile care se inregistreaza in
contabilitate indiferent daca institutia desfasoara o activitate consumatoare de
resurse si producatoare de rezultate. Aceste cheltuieli sunt recunoscute in
contabilitate in momentul in care se efectueaza.
■ Cheltuieli (costuri) de prelucrare, care cuprind cheltuielile directe,
precum si cheltuieli de productie indirecte, fixe si variabile, care sunt angajate in
transformarea materiei prime in productie finita. Aceste cheltuieli se recunosc in
contabilitate in momentul efectuarii activitatii de productie.
B. In general, cheltuielile pot fi recunoscute in contabilitate in urmatoarele
momente:
■ in momentul efectuarii tranzactiei legate de achizitia bunurilor, lucrarilor
sau serviciilor;
■ in momentul consumului efectiv;
■ in momentul efectuarii tranzactiilor legate de vanzarea bunurilor,
lucrarilor sau serviciilor efectuate in scopul vanzarii;
■ in momentul platii.
a) Momentul efectuarii tranzactiei legate de achizitia bunurilor, lucrarilor
sau serviciilor presupune recunoasterea cheltuielilor atunci cand acestea sunt
10
achizitionate. Spre deosebire de contabilitatea intreprinderilor, unde cheltuielile se
inregistreaza in momentul in care se fac efectiv sau in momentul in care se vinde
productia finita pentru care s-au efectuat cheltuielile respective, in contabilitatea
institutiilor publice, cheltuielile legate de achizitia bunurilor se inregistreaza in
momentul in care are loc transferul dreptului de proprietate.
b) Momentul consumului efectiv presupune ca in contabilitatea institutiei sa
se inregistreze cheltuielile atunci cand acestea se fac efectiv. Deoarece institutiile
publice au rolul de a furniza servicii gratuite pentru colectivitate, servicii ce sunt
evaluate la pretul factorilor, atunci cheltuielile sale sunt preponderent cheltuieli ale
perioadei si deci, se vor inregistra in contabilitate in primele doua momente, cel
de-al treilea moment fiind specific agentilor economici.
La fel ca si consumurile de stocuri, sunt inregistrate in momentul
„consumului efectiv” si cheltuielile cu munca vie, respectiv salarii, asigurari
sociale etc. Asa cum se stie, cheltuielile cu salariile se reflecta in contabilitatea
angajatorilor la valoarea lor bruta, urmand ca din aceasta sa se retina datoriile
sociale si fiscale ale angajatilor, insa care se retin la sursa. in momentul
determinarii si inregistrarii datoriei fata de salariati, institutia trebuie sa
inregistreze si datoriile fata de societate, legate de utilizarea muncii salariate,
precum asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate, fond de somaj etc.
c) Momentul platii presupune ca cheltuiala sa se inregistreze in contabilitate
concomitent cu efectuarea platii. Acest moment este specific contabilitatii de casa,
insa uneori se poate utiliza si in contabilitatea de angajamente.
Spre exemplu, primele si alte plati exceptionale acordate angajatilor
institutiei se inregistreaza drept cheltuieli in momentul in care se face efectiv
plata; de asemenea, cheltuielile cu dobanzile aferente unor credite se inregistreaza
in contabilitate in momentul in care acestea apar in extrasul de cont, adica atunci
cand banii sunt retrasi efectiv din contul de disponibil al institutiei.
C. Dupa natura activitatii si destinatia cheltuielilor, acestea sunt grupate
astfel:
■ Cheltuieli operationale;
■ Cheltuieli financiare;
■ Cheltuieli extraordinare;
■ Alte cheltuieli finantate din buget.
Cheltuielile operationale cuprind:
■ cheltuieli privind stocurile;
■ cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti;
■ cheltuieli cu alte lucrari si servicii executate de terti;
■ cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate;
■ cheltuieli cu personalul;
■ alte cheltuieli operationale;
11
 Cheltuielile financiare ale institutiei publice sunt legate de activitatea
financiara a acesteia si se refera la:
■ pierderi din creante legate de participatii, determinate de plata garantiilor
catre alte societati - gaze, telefon, energie - si care au devenit nerecuperabile;
■ cheltuieli cu diferentele de curs valutar, determinate de reevaluarea
disponibilitatilor banesti si a imprumuturilor in valuta, operatie efectuata la finele
fiecarei luni, precum si in urma incasarii creantelor si platii datoriilor exprimate in
valuta;
■ cheltuielile cu dobanzile platite pentru imprumuturile contractate de
institutie;
■ cheltuielile determinate de diferentele din reevaluare si diferentele de
curs aferente dobanzilor incasate (diferente nefavorabile);
■ dobanzi de transferat Comunitatii Europene, in cadrul programului
SAPARD, precum si sume transferate bugetului de stat reprezentand castiguri din
schimb valutar in cadrul programului SAPARD si alte pierderi legate de acest
program;
■ alte cheltuieli financiare care nu se regasesc in structurile de mai sus;
■ cheltuieli financiare privind amortizarile si provizioanele;
Alte cheltuieli finantate de la buget se refera la cheltuielile efectuate din
resurse bugetare provenite din subventii de la buget, transferuri consolidabile,
transferuri neconsolidabile etc. in aceasta categorie de cheltuieli sunt incluse:
■ cheltuielile privind subventiile de la buget, care se refera la cheltuielile
efectuate din subventiile provenite de la bugetul de stat;
■ cheltuielile privind sumele alocate, care cuprind cheltuielile determinate
de sumele alocate de ordonator principal de credite, conform bugetului aprobat;
■ cheltuieli privind transferurile consolidabile, care se refera la cheltuielile
legate de sumele alocate de la buget, considerate transferuri consolidabile;

■ cheltuieli privind transferurile neconsolidabile, care sunt cheltuielile

determinate de transferurile neconsolidabile;
■ cheltuielile privind dobanzile si comisioanele aferente datoriei publice
externe si interne;
■ cheltuielile privind imprumuturile acordate;
■ cheltuielile privind rambursarile de credite;
Cheltuielile extraordinare sunt cheltuieli ce apar in institutie ca urmare a
fenomenelor naturale care determina pierderi pe care institutia nu le-a prevazut,
precum si cheltuieli legate de valoarea neamortizata a activelor fixe scoase din
functiune inainte de expirarea duratei normale de utilizare.
D. Tinand seama de clasificatia economica, cheltuielile bugetare se clasifica
in:
12
 • A. Cheltuieli curente
• B. Cheltuieli de capital
• C. Operatiuni financiare
• D. Rezerve, excedent/deficit
A. Cheltuielile curente se grupeaza la randul lor pe titluri, astfel:
■ titlul I - Cheltuieli salariate, care cuprinde cheltuielile cu salariile,
defalcate pe salarii in bani si in natura, iar la randul lor, in salarii de baza, salarii
de merit, indemnizatii de conducere, spor de vechime etc, contributiile aferente
salariilor, sume destinate deplasarilor, tichetele de masa;
■ titlul II - Bunuri si servicii, care cuprinde cheltuielile cu rechizitele, cu
hrana animalelor si a oamenilor, cu medicamentele, cu furniturile de birou, cu
obiectele de inventar, cu lucrarile si serviciile executate de terti;
■ titlul III - Dobanzi, care se refera la dobanzile si comisioanele aferente
datoriei publice interne si externe;
■ titlul IV - Subventii care cuprinde alocatiile de la buget acordate
institutiilor publice, precum si subventiile acordate pentru acoperirea diferentelor
de pret si tarif;
■ titlul V - Fonduri de rezerva, care cuprinde fondurile aflate la dispozitia
guvernului si a administratiei publice locale in vederea utilizarii lor conform
dispozitiilor legale;
■ titlul VI si VII - Transferuri, care cuprinde transferurile dintre diversele
bugete si reprezinta transferuri consolidabile si transferurile neconsolidabile, care
cuprind burse, ajutoare sociale, contributii si plati la diverse programe etc. si
transferurile curente;
■ titlul VIII - Asistenta sociala, care se refera la cheltuieli legate de
asigurari si de asistenta sociala;
B. Cheltuieli de capital, in care apar titlurile:
■ titlul IX unde se reflecta cheltuielile cu investitiile institutiilor publice, ale
regiilor autonome, ale companiilor si societatilor cu capital de stat, precum si ale
activitatilor autofinantate, precum si cheltuielile cu reparatiile capitale aferente
activelor fixe corporale si necorporale; pentru efectuarea cheltuielilor de capital,
institutiile publice prezinta unitatilor de trezorerie programul de investitii aprobat
■ titlul X - Stocuri, care cuprinde fondurile de rezerve de stat si de
mobilizare, precum si fondul semintelor de rezerva.
C. Operatiuni financiare, in care apar urmatoarele cheltuieli:
■ titlul XI - imprumuturi acordate, care reflecta cheltuielile cu
imprumuturile acordate pentru infiintarea unor institutii sau acordate de diverse
agentii guvernamentale prin agentii de credit;
■ titlul XII - Rambursari de credite, plati de dobanzi si comisioane la
credite.
13
 D. Rezerve, excedent / deficit.

2.4 Fazele efectuarii cheltuielilor

Cheltuielile bugetare, pentru a fi angajate si efectuate, trebuie sa fie
stipulate intr-o baza legala.
Pentru efectuarea cheltuielilor, institutiile publice prezinta unitatilor de
trezorerie si contabilitate publica la care au deschise conturile, bugetul de venituri
si cheltuieli aprobat si repartizat pe trimestre.
Legile bugetare anuale cuprind creditele bugetare pentru fiecare exercitiu
bugetar, precum si structura economica a acestora. Sumele aprobate prin buget la
partea de cheltuieli, in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza
plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite.
I. Angajarea este prima faza a executiei bugetare in care se urmareste ca
sumele prevazute in buget pe partea de cheltuieli sa nu fie depasite. Angajarea
cheltuielilor imbraca doua forme, si anume:
■ Angajament bugetar care reprezinta actul prin care o autoritate
competenta afecteaza fonduri publice unei destinatii, in limita creditelor bugetare
aprobate. Tot angajament bugetar este si actul administrativ prin care rezerva
creditul bugetar pentru plata unei obligatii ce rezulta din executia ulterioara a
angajamentului legal. Angajamentul bugetar precede angajamentului legal.
■ Angajamentul legal este o faza in cadrul executiei bugetare care se
refera la actele juridice din care rezulta sau ar putea rezulta o obligatie pe seama
fondurilor publice sau actul juridic prin care se creeaza sau se constata obligatii de
plata pe seama fondurilor publice.
Pentru actiuni ce se desfasoara pe mai multe exercitii bugetare, in buget se
inscriu separat creditele de angajament si creditele bugetare, iar ordonatorii de
credite vor incheia angajamente legale in limita creditelor de angajament aprobate
pentru exercitiul bugetar respectiv.
II. Lichidarea cheltuielilor este faza in procesul executiei bugetare in care
se verifica existenta angajamentelor si realitatea sumei datorate, se verifica
conditiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative
ce stau la baza operatiei respective.
Verificarea existentei obligatiei de plata vizeaza pe de-o parte verificarea
documentelor justificative ce au stat la efectuarea operatiei si, pe de alta parte,
verificarea realitatii operatiei, adica daca bunurile au fost livrate, lucrarile
executate si serviciile prestate sau, dupa caz, existenta unui titlu care sa justifice
plata.
Cele doua faze de mai sus - angajarea si ordonantarea - se efectueaza numai
cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu.
III- Ordonantarea cheltuielilor este faza executiei bugetare prin care se
14
confirma ca operatia a avut loc si plata poate fi realizata.
Primele trei faze - angajarea, lichidarea, ordonantarea - sunt de competenta
ordonatorului de credite si se efectueaza pe baza avizelor date de compartimentele
de specialitate ale institutiei publice.
IV. Plata cheltuielilor este faza in cadrul executiei bugetare in care
institutia publica isi achita efectiv obligatiile fata de terti.
In cadrul exercitiului bugetar pot aparea venituri neincasate sau cheltuieli
neplatite pana la 31 decembrie. Acestea se vor incasa sau se vor plati in anul
urmator, iar creditele bugetare neutilizate pana la inchiderea exercitiului bugetar se
anuleaza de drept.

15
 CAPITOLUL III
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR LA INSTITUTIILE
PUBLICE
3.1 Continutul economic al conturilor de cheltuieli
Contabilitatea analitica a cheltuielilor, in institutiile publice, se tine pe
structura clasificatiei bugetare. Astfel, structura unui cont de cheltuieli va
cuprinde:
■ 1. simbolul contului din planul de conturi;
■ 2. capitolul;
■ 3. sursa de finantare a cheltuielilor, respectiv: bugetul de stat, bugetele
locale, bugetul asigurarilor sociale de stat etc, venituri proprii si subventii, alte
surse etc.
■ 4. subcapitolul;
■ 5. titlul;
■ 6. articolul;
■ 7. alineatul;
■ 8. paragraful.
Pentru programele aprobate prin buget, contul va include si un cod al
programului.
Spre exemplu, contul 641.51.01.01.1.10.01 reflecta:
■ 641 - simbolul contului cheltuieli cu salariile;
■ 51 - reprezinta codul capitolului „Autoritati publice”, conform
clasificatiei bugetare;
■ 01 - arata bugetul finantator, in cazul de fata, bugetul de stat;
■ 01 - reflecta institutia finantata, in cazul de fata, .Administratia
prezidentiala”;
■ I - reflecta titlul de cheltuieli conform clasificatiei bugetare, respectiv
„Cheltuieli de personal”, titlul I;
■ 10.01 - arata codul articolului din clasificatia bugetara, in cazul de fata
„Cheltuieli cu salariile”, respectiv „Salarii de baza”.

Cu ajutorul contului 410 „Cheltuielile institutiei” se tine evidenta

cheltuielilor efectuate pentru executarea actiunilor cuprinse in bugetele de venituri
si cheltuieli potrivit clasificatiei economice cum este acum denumit cadrul comun
al clasificatiei bugetare ( consumuri de materiale, combustibil, plati pentru servicii

16
prestate si lucrari executate, retributii cuvenite personalului, burse cuvenite
specialistilor etc.)
Contul 410 „Cheltuielile institutiei” este un cont de activ.
In debitul acestui cont se inregistreaza, in cursul anului, totalitatea
cheltuielilor efectuate, iar in credit, la finele anului, inchiderea contului de
cheltuieli prin contul de finantare.
Soldul contului inaintea operatiunilor de inchidere, de la sfarsitul
anului, reprezinta cheltuielile efectuate in cursul anului.
Contul 410 „Cheltuielile institutiei” se debiteaza prin creditul
conturilor:
105 „Disponibil al institutiei”
- cu sumele platite din contul de disponibil, care prin natura lor se
inregistreaza direct in contul de cheltuieli (ex: consumul de curent electric, apa,
convorbiri telefonice)
13 „Casa”
- cu sumele platite in numerar, care prin natura lor se inregistreaza
direct in contul de cheltuieli;
212 „Decontari intre institutia superioara si institutiile subordonate
privind finantarea de la buget”
- la ordonatorii principali finantati din bugetele locale, cu totalul
cheltuielilor institutiilor subordonate, preluate pe baza darii de seama contabile
anuale;
- la ordonatorii principali finantati din bugetele locale, cu totalul
cheltuielilor institutiilor subordonate, preluate in evidenta ordonatorilor principali
pe baza darii de seama contabile anuale;
220 „Debitori”
- cu valoarea documentelor de cheltuieli depuse de personalul institutiei
pentru justificarea avansurilor primite;
230 „Decontari cu personalul”
- la finele lunii, cu totalul retributiilor brute, premiilor si altor drepturi
cuvenite personalului, pe baza statului de retributii la finele lunii, cu totalul
retributiilor brute, premiilor si altor drepturi cuvenite personalului, pe baza statului
de retributii
Contul 410 „Cheltuielile institutiei” se crediteaza prin debitul
conturilor:
212 „Decontari intre institutia superioara si institutiile subordonate
privind finantarea de la buget”
- la sfarsitul anului, cu totalul cheltuielilor efectuate in cursul anului,
pentru inchiderea contului de cheltuieli bugetare. (Aceasta inregistrare se face
numai dupa inchiderea cheltuielilor pentru totalul veniturilor proprii realizate –

17
cont 510 – in cazul institutiilor publice care realizeaza astfel de venituri: 510 =
410 si apoi 212 = 410, cu diferenta de cheltuieli + soldul contului de disponibil
neconsumat care se vireaza in contul finantelor, aceasta fiind regula de functionare
a acestui cont 212, la care cheltuielile trebuie sa fie egale cu platile in mod
obligatoriu);
415 „Cheltuieli pentru investitii in continuare”
La sfarsitul anului, cu cheltuielile efectuate, aferente investitiilor
neterminate, care se continua si in anul urmator.

3.2 Contabilitatea finantarii si a cheltuielilor bugetare

Institutiile publice sunt finantate in fiecare an de la buget pe seama
creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli. In mod
corespunzator caile de finantare a institutiilor de la buget sunt diferite in functie
de subordonarea lor. Din punct de vedere al subordonarii exista institutii publice
de subordonare centrala si institutii de subordonare locala. Conducatorii
institutiilor publice cu personalitate juridica se numesc ordonatori de credite.
Conducatorii institutiilor publice de subordonare centrala (spre ex. ministerele)
poarta numele de ordonatori de credite principali.
Deschiderea finantarii la nivelul ordonatorilor principali se realizeaza cu
documentul numit cerere pentru deschiderea de credite. Aici sunt precizate natura
si destinatia creditului solicitat, valoarea creditului si defalcarea acestuia pe
structura clasificatiei bugetare. Pe verso se face o situatie centralizatoare in baza
propunerilor de angajare de cheltuieli .
Pentru alimentarea conturilor ordonatorilor secundari si tertiari de
credite, ordonatorul principal elaboreaza dispozitia bugetara in care precizeaza
destinatia creditului, contul de disponibil din care sumele vor fi efectiv alocate,
valoarea finantarii si momentul incepand cu care se poate utiliza efectiv respectiva
finantare.
In cazul institutiilor de subordonare centrala, acestea sunt finantate pe
calea deschiderii de credite. De aceea, evidenta contabila a acestora are sarcina sa
urmareasca atat creditele bugetare aprobate institutiilor publice de subordonare
centrala, cat si modul in care
aceste credite sunt repartizate unitatilor din subordinea acestora.
Conducatorii acestor unitati se numesc ordonatori secundari si tertiari.
Ordonatorii secundari de credite, aproba efectuarea cheltuielilor din
bugetele proprii si a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea
dispozitiilor legale si repartizeaza credite bugetare aprobate pe unitati ierarhic
inferioare, ai caror conducatori sunt ordonatorii tertiari de credite.

18
 Ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru nevoile unitatilor pe care le conduc, potrivit prevederilor
din bugetele aprobate si in conditiile stabilite prin dispozitiile legale.
Pentru inregistrarea creditelor bugetare aprobate, institutiile folosesc contul
in afara bilantului 940 'Credite bugetare aprobate'. Acest cont tine evidenta
creditelor bugetare aprobate de la buget trimestrial. In debitul contului se
inregistreaza la inceputul fiecarui trimestru alocarile de credite pe baza
repartizarii trimestriale, precum si suplimentarile efectuate in cursul trimestrului.
In creditul contului se inregistreaza diminuarile sau anulari de credite efectuate in
cursul trimestrului respectiv. Soldul contului la finele trimestrului sau la finele
anului reprezinta valoarea creditelor bugetare aprobate pana la finele perioadei
respective.
Spre deosebire de acest cont care reflecta volumul total de credite
aprobat, ordonatorii principali si secundari organizeaza si evidenta creditelor
deschise in vederea repartizarii lor institutiilor subordonate. Pentru aceasta se
foloseste contul in afara bilantului 941 ' Credite deschise de repartizat'. Acest
cont functioneaza in mod diferit pentru ordonatorii principali fata de cei
secundari.
Astfel, pentru ordonatorii principali, in debitul contului se inregistreaza
creditele deschise pentru a fi repartizate ordonatorilor subordonati, precum si
creditele retrase de la acestia, iar in creditul contului se inregistreaza sumele
efectiv repartizate subordonatilor, precum si creditele retrase.
Pentru ordonatorii secundari, in debitul contului se inregistreaza sumele
repartizate de ordonatorul principal spre a fi repartizate de acesta ordonatorului
tertiar, precum si creditele retrase ordonatorului tertiar. in creditul contului se
inregistreaza creditul repartizat ordonatorului tertiar, precum si creditele retrase de
ordonatorul principal.
Creditele deschise de la buget pentru cheltuieli proprii sunt evidentiate
in contabilitatea ordonatorilor principali, secundari si tertiari cu ajutorul contului
944 'Credite deschise pentru nevoi proprii'.
In debitul contului sunt evidentiate la nivelul ordonatorilor principali de
credite creditele deschise pe baza cererii de deschidere, iar la ordonatorii
secundari si tertiari creditele repartizate pe baza dispozitiei bugetare. In
creditul contului sunt evidentiate creditele retrase sau anulate.
Cheltuielile constau pe de o parte in sume de bani platite sau de platit ca
echivalent valoric al bunurilor materiale, lucrarilor executate si serviciilor
achizitionate de la furnizori, sume datorate bugetului statului cu titlu de impozite
si taxe si pe de alta parte constau in consumuri de bunuri materiale in scop
productiv sau neproductive.

19
 Toate conturile de cheltuieli sunt conturi de procese economice, au
functie contabila de activ, se debiteaza in momentul efectuarii consumurilor sau al
platilor, cu cheltuielile respective si se crediteaza pe parcursul perioadei, in
conditiile prevazute de reglementari si cu sumele alocate la finalul perioadei, la
rezultatul exercitiului.
Cu ajutorul conturilor din aceasta clasa, institutiile publice tin
evidenta cheltuielilor din mijloace bugetare, din mijloacele activitatilor
autofinantate si din fonduri cu destinatie speciala.
Cheltuielile de exploatare cuprind cheltuielile privind stocurile,
cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuielile cu alte servicii
executate de terti, cheltuielile cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate, cele
privind personalul, precum si alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare includ pierderile din creante legate de
participati, cheltuielile privind investitiile financiare cedate si alte cheltuieli
financiare.
Cheltuielile extraordinare cuprind acele cheltuieli privind
calamitatile si alte evenimente extraordinare (inundatii, incendii, cutremure etc.)
Cheltuielile cu amortizarile, provizioanele si ajustarea la inflatie
contin acele cheltuieli de exploatare si financiare privind amortizarea si
provizioanele si cele de ajustare la inflatie.
In cadrul cheltuielilor cu impozitul pe profit si alte impozite se
inregistreaza cheltuielile cu impozitul pe profit curent sau amanat precum si cele
ce nu se regasesc in elementele mentionate anterior.
Potrivit principiului independentei exercitiilor, operatiile care
determina cheltuielile sunt inregistrate in momentul angajarii lor. Astfel,
cheltuielile sunt inregistrate in faza de angajare si consum.
Dupa perioada de calculatie careia ii apartin, cheltuielile se grupeaza
in:
- cheltuieli curente: sunt considerate cheltuieli curente cheltuielile care
privesc perioada curenta, fara a se tine seama de momentul platii elementelor ce se
consuma (cheltuieli cu stocurile, cheltuielile privind valorile etc.);
- cheltuieli inregistrate in avans; sunt acele cheltuieli care au fost
efectuate in perioada curenta, dar care sunt aferente exercitiului financiar urmator;
- cheltuieli ale perioadei curente ce urmeaza a se efectua si in viitor,
pentru care se constituie provizioane.
Tipuri de inregistrari contabile:
 inregistrarea consumului de stocuri
60 = 3
Cheltuieli privind stocurile Conturi si productie in
curs de executie

20
  inregistrarea cheltuielilor cu lucrarile si serviciile executate de terti
61 = %
Cheltuieli cu lucrarile si serviciile 40
executate de terti Furnizori si conturile asimilate
51
Conturi la banci
53
Casa
 inregistrarea cheltuielilor cu alte servicii executate de terti
(Exemplul 2) se fac in baza Ordonantarii (Anexa 3)
62 = %
Cheltuieli cu alte servicii 40
executate de terti Furnizori si conturi asimilate
51
Conturi la banci
53
Casa
 inregistrarea cheltuielilor cu alte impozite, taxe si varsamant
asimilate
635 = %
Cheltuieli cu alte impozite, taxe 446
si varsamant asimilate Alte impozite, taxe si
varsaminte
447
Fonduri speciale, taxe si
varsaminte asimilate
 inregistrarea cheltuielilor cu personalul ( Exemplul 1) se fac in
baza Ordonantarii (Anexa 3)
641 = 421
Cheltuieli cu salariile personalului Personal – salarii datorate
645 = 43
Cheltuieli privind asigurarile Asigurari sociale,
protectia sociala
si protectia sociala si conturi
asimilate
 inregistrarea cheltuielilor financiare
66 = %

Cheltuieli financiare

21
 Imobilizari financiare
50
Investitii financiare pe termen scurt
512
Conturi curente la banci
531

3.3.CONTABILITATEA FINANTARII ORDONATORILOR DE

CREDITE DE LA BUGETUL DE STAT
Operatiunile caracteristice finantarii de la bugetul de stat pot fi
delimitate in doua mari categorii:
- plati de casa efective;
- cheltuieli efective.
Platile de casa cuprind sumele pe care unitatile bancare le vireaza in contul
altor unitati, pe baza de cecuri, respectiv ordine de plata primite de la institutiile
de stat reprezentand contravaloarea serviciilor si produselor achizitionate de
institutia publica. Institutiile finantate de la buget pot sa efectueze plati de casa
dupa deschiderea sau repartizarea prealabila a creditelor bugetare aprobate de
Ordonatorul principal de credite (MCC).
La nivelul acestei institutii se utilizeaza contul 700'Finantare de la buget
privind anul curent'. In creditul contului se inregistreaza platile de casa pe
masura aparitiei acestora. Se mai poate credita la sfarsitul anului, pentru inchidere,
cu soldul sau debitor, in cazul in care cheltuielile efective depasesc platile nete
de casa efectuate in timpul anului. In debitul contului se inregistreaza sumele
restituite in timpul anului din platile nete de casa neutilizate integral, cu care se
reconstituie creditele bugetare, iar la sfarsitul anului se inregistreaza soldul
contului de cheltuieli bugetare si in acelasi timp soldul sau creditor in situatia in
care platile nete de casa au depasit cheltuielile efective in timpul anului.
Cheltuielile efective sunt acea categorie de mijloace bugetare
reprezentand consumuri de materiale, combustibil, salariile personalului, pretul de
inregistrare al obiectelor de inventar si al unor mijloace fixe, procurate in
executarea actiunilor aprobate prin bugetele de venituri si cheltuieli.
Operatiunile de mai sus vor fi inregistrate cu ajutorul contului 410
'Cheltuielile institutiei de la buget '. Acesta este un cont de activ. In debitul
contului sunt inregistrate consumurile de materiale, salariile, premiile si alte
drepturi cuvenite pe baza statelor de salarii, contributia la asigurarile sociale,
impozitul pe salarii, etc. Cu ocazia inchiderii sale la sfarsitul anului contul de mai
sus isi transfera soldul in debitul contului 700 'Finantare de la buget privind anul
curent'.
Incheierea executiei bugetului de stat se realizeaza astfel:

22
 in situatia in care platile nete de casa sunt mai mari decat
cheltuielile efective are loc inregistrarea:
700.01 = %
Finantare din bugetul 410
de stat Cheltuielile institutiei de la buget
702
Finantare din buget privind anii precedenti
 in situatia in care platile nete de casa sunt mai mici decat
cheltuielile efective are loc inregistrarea:
% = 702
700.01 Finantare din buget privind
Finantare din bugetul anii precedenti
de stat
410
Cheltuielile institutiei de la buget
Prezint in cele ce urmeaza exemple de inregistrare ale operatiunilor
prezentate mai sus:
 inregistrarea platilor nete de casa reprezinta in acelasi timp
cheltuieli efective;
410 = 700.01 1.000.000 lei
Cheltuielile institutiei Finantare din bugetul
de la buget de stat
 inregistrare achizitie carnete de numerar de la banca sau alte valori;
15 = 700.01 200.000 lei
Alte valori Finantare din bugetul de stat
inregistrarea sumelor platite furnizorului pentru prestari de servicii,
executari de lucrari, livrari de materiale;
234 = 700.01 800.000 lei
Furnizori Finantare din bugetul de stat
inregistrarea contributiei la asigurari sociale;
410 = 233 250.000 lei
Cheltuielile institutiei Decontari cu asigurarile sociale
inregistrarea salariilor conform statelor de plata;
410 = 230 1.000.000 lei
Cheltuielile institutiei Decontari cu salariatii
de la buget
 inregistrarea ridicarilor de numerar de la banca;
13 = 700.01 500.000 lei
Casa Finantare din bugetul de stat
inchiderea contului de cheltuieli bugetare la sfarsitul anului;

23
 700.01 = 410 2.250.000 lei
Finantare in bugetul de stat Cheltuielile institutiei de la buget
inchiderea contului de finantare bugetara la finele anului in situatia
in care platile nete au fost mai mari decat cheltuielile efective;
700.01 = 702 250.000 lei
Finantare din bugetul de stat Finantare din buget privind anii
precedenti

24
 CONCLUZII
Considerate global, cheltuielile publice vizeaza atat sfera
activitatilor nemateriale, cat si pe cea a activitatilor materiale. Ele se
concretizeaza prin finantarea de actiuni de interes public cu un continut
preponderent social-cultural si de servicii generale, inclusiv de aparare
nationala, dar si unul economic. Prin efectuarea lor, se creeaza conditiile
necesare functionarii organelor si institutiilor de stat, care, principial,
desfasoara activitati nemateriale, sau realizarii unor procese economice
(materiale), de producere de bunuri si servicii, ce se reflecta in produsul
national. Aceasta implica plati efectuate pe seama resurselor financiare
publice pentru achizitionarea sau crearea de bunuri si echipamente, atat
de natura investitiilor (terenuri, cladiri, instalatii etc.), cat si de functionare
curenta a institutiilor si intreprinderilor din sectorul public (materiale,
energie electrica, salarii etc.). Prin comparatie, in conceptia moderna,
cheltuiala publica este interpretata in contextul reconsiderarii rolului
atribuit statului, vazut in alta ipostaza decat aceea de simplu consumator
de resurse pentru indeplinirea sarcinilor traditionale. Prevaleaza acum
ideea ca prin rolul ce-i revine, ca stat al bunastarii, acesta realizeaza in
buna masura o redistribuire a produsului creat si, prin urmare, cheltuielile
publice nu mai reprezinta doar consumuri definitive de resurse, ci si
procese de realocare a resurselor, in scopul folosirii mai rationale a
acestora, respectiv al asigurarii unei dezvoltari echilibrate a economiei si al
stabilitatii sociale.
In noile conditii, conform teoriei regulationiste, statul este prezentat
ca partener social, avand ca preocupare pastrarea echilibrului intregului
sistem si implicit satisfacerea mai deplina a nevoilor intregii colectivitati.
Astfel, cheltuielile specifice institutiilor de stat care functioneaza in sfera
activitatilor nemateriale, pot avea, fie si numai indirect,unele efecte pozitive
asupra produsului creat si avutiei nationale. In contrast cu interpretarea
clasica, se admite acum ca institutiile de stat traditionale si, mai ales, unele
nou create pot exercita o actiune favorabila dezvoltarii societatii si cresterii
avutiei nationale.
Caracteristic, pentru conceptia moderna asupra cheltuielilor publice,
apare faptul ca ele sunt privite si ca procese de realocare a resurselor,
deoarece o buna parte a acestora concretizeaza preocuparile statului
pentru orientarea utilizarii lor in concordanta cu anumite criterii de optim
social-economic. Realocarea resurselor financiare ca procese de

25
redistribuire prin cheltuieli publice, (fara a reprezenta un consum public),
poate fi invocata ca argument in favoarea asimilarii acestora celor private,
considerate, in principiu, recuperabile pe seama rezultatului global al
activitatilor in care sunt angajate.
Asadar, in interpretarea moderna, cheltuielile publice sunt
recunoscute doar partial ca expresie a unor procese de consum final;
cealalta parte a lor are, fie au un caracter recuperabil, fie unul de realocari
de resurse, ele generand, pe ansamblu, in mod direct sau indirect, efecte
pozitive asupra reproductiei sociale. Aceasta interpretare, determinata de
specificul actiunilor ce se finanteaza, se reflecta si in dimensionarea si
structurarea cheltuielilor publice, chiar daca, intr-o anumita masura,
optiunile in acest domeniu au o semnificatie politica ce prevaleaza asupra
celei economice.

26