Experimentul Milgram este un experiment în psihologia socială realizat de Stanley

Milgram în 1963, care a primit o largă publicitate și popularitate, atât în cercurile științifice, cât și
în cele sociale. Unii oameni de știință au numit această experiență una dintre cele mai dure din
istoria psihologiei. Participanții la experiment au trebuit să facă față unei lupte imposibile cu ei
înșiși, cu propria conștiință și cu propriile înclinații sadice, provocând în mod deliberat dureri și
suferință altor persoane.

Este un experiment interesant, despre care ar fi cel mai bine sa nu afle niciodată șeful
nostru, mai ales dacă are înclinații sadice, pentru că în experimentul său, Milgram a încercat să
clarifice întrebarea: cât de mult suferință sunt oamenii obișnuiți dispuși să provoace altor oameni
complet nevinovați dacă o astfel de provocare a durerii face parte din slujba lor? De fapt, acest
experiment a explicat numărul atât de mare de victime ale Holocaustului. Milgram a sugerat că
oamenii, prin natura lor, tind să se supună pozițiilor de autoritate și a organizat un experiment care
a fost prezentat ca un studiu al efectului durerii asupra memoriei.

Cine este Stanley Milgram

Stanley Milgram este un psiholog american, specializat in psihologie socială, cel mai mult
cunoscut pentru experimentul său controversat privind obediența, efectuat în timpul profesării sale
la Yale. Milgram s-a născut la New York la 15 august 1933, într-o familie cu origini evrești. A
primit educația primară la școala James Monroe, studiind în aceeași clasă ca și viitorul psiholog
Philip Zimbardo. În timpul activității sale ulterioare a fost influențat de evenimentele
Holocaustului, în special de procesul lui Adolf Eichmann, în dezvoltarea experimentului.

Esența experimentului Milgram

În cursul celebrului său experiment, Stanley Milgram a vrut să afle cât de mult poate chinui
fizic o persoană pe cineva, dacă acest lucru ar face parte din îndatoririle sale oficiale. La început
s-a gândit să meargă în Germania, deoarece a presupus că poporul german era mai înclinat să se
supună. Acest lucru se datorează regimului nazist, recent pentru acea dată, care a arătat lumii toate
ororile unui astfel de guvern dictatorial la modul extrem. De fapt, Milgram și-a început întreaga
cercetare pentru a clarifica modul în care cetățenii germani în anii guvernării naziste au putut
participa la exterminarea a milioane de oameni nevinovați în lagărele de concentrare. După ce a
depistat tehnicile experimentale în Statele Unite, Milgram a planificat să meargă cu ele în

1
Germania, al cărei locuitori, crede el, sunt foarte predispuși la ascultare. Cu toate acestea, după
primul experiment pe care la condus la New Haven, Connecticut, a devenit clar că nu era necesară
o călătorie în Germania și că s-ar putea continua să se desfășoare cercetări științifice în apropierea
casei. "Am descoperit atât de mult ascultarea și aici," a spus Milgram, "că nu văd nevoia de a
efectua acest experiment în Germania".

Pentru prima data experimentul, numit și "Obedience" a avut loc în subsolul Universității
Yale. Mai mult de 1000 de persoane de sex și vârstă diferite au participat la acest experiment.
Inițial, unei persoane i-a fost oferită o gamă largă de acțiuni care contravin principiilor și normelor
sale morale. Obiectivul experimentului a fost urmatorul: de a se stabili cât de departe poate o
persoană să meargă, în a răni pe alta, în care moment supunerea față de conducător devine
inconsecventă pentru el?

Proiectul Milgram a constituit o serie de experimente de psihologie socială realizate de

către Stanley Milgram, psiholog la Universitatea din Yale, și descrise într-un articol publicat în
anul 1963 în cadrul revistei „Journal of Abnormal and Social Psychology” cu titlul „Behavioral
Study of Obedience” (Studiu al comportamentului obedienței) și descris în 1974 în cadrul cărții
sale, „Obedience to Authority. An experimental view” (Obediența față de autoritate. Un punct de
vedere experimental). Scopul experimentului era să măsoare dispoziția unui participant de a
asculta ordinele unei autorități chiar dacă acestea ar fi putut intra în conflict cu conștiința sa
personală.

Experimental, sensul acestui experiment a fost explicat într-o lumină complet diferită: li s-
a spus participanților că scopul experimentului este de a studia efectul durerii fizice asupra
funcțiilor memoriei umane. Un mentor (experimentatorul), un subiect (profesorul) și un actor fictiv
(elevul) au luat parte la acest studiu. Fiecare dintre participanții la experiment a fost împărțit în
rolurile de "profesor" și "elev". Elevul a fost un actor, astfel încât doar o singură persoană dintre
cele două, și anume profesorul, a fost un participant real la expriement. Întregul experiment a fost
gândit în așa fel încât participantul invitat a primit întotdeauna rolul de "profesor" și a primit
anumite instrucțiuni.

Conform regulilor, elevul trebuia să învețe o listă lungă de cuvinte pereche diferite, iar
profesorul ar trebui să verifice cât de bine și cu exactitate elevul și-a amintit aceste fraze. Dacă
elevul făcea o greșeală, profesorul trebuia să îi administreze un electroșoc. Cu fiecare nouă

2
greșeală, intensitatea devenea, gradual, tot mai puternică (creștea, la fiecare răspuns greșit, cu 15
Volți). În cele din urmă, actorul a început să se plângă de durere, apoi chiar să strige de durere.
Milgram a aflat că majoritatea participanților pur și simplu au executat ordinele, continuând să
rănească "ucenicul" chiar dacă acesta protesta. Ce este cel mai interesant: dacă curentul a fost într-
adevăr aplicat participantilor în rolul de studenți, ei pur și simplu nu ar fi supraviețuit.

Cum a fost experimentul efectuat de Stanley Milgram

Înainte de începerea experimentului Milgram, Stanley a trucat extragerea bilețelelor

referitoare la rolul participanților în experiment - erau două bucățele de hârtie, aparent pentru a
determina cine urma să fie „elevul” – subiectul experimentului – și cine „profesorul” care să îl
verifice. În fapt, pe ambele bucățele de hârtie scria „profesor” – dar actorul urma să pretindă că a
extras hârtia pe care scria „elev”.

Actorul care juca rolul unui elev stătea pe un scaun cu "fire electrice" conectate la el. Înainte
de începerea experimentului, ambii participanți au fost în mod necesar loviți cu un curent de 45 de
volți. Acest lucru sa făcut astfel încât profesorul să simtă durerea pe care elevul o va experimenta.
Apoi profesorul a mers în camera alăturată și a început să dicteze cuvintele “elevului”. Când s-a
înșelat, “profesorul” a apăsat imediat un buton, provocând șocul electric. Conform regulilor,
fiecare descărcare electrică ulterioară a crescut cu 15 volți, iar tensiunea maximă a ajuns la 450 de
volți.

După cum s-a afirmat la început, “elevul” a fost un actor fals, care a făcut în mod deliberat
o serie de greșeli, pentru a-i da motiv profesorului să aplice unda de șoc. Mai exact, sistemul de
testare a fost configurat în mod special pentru ca “elevul” să răspundă corect 1 dată și apoi au
existat erori de 3 ori la rând. Prin urmare, atunci când “profesorul” a citit până la sfârșit toate
perechile de fraze scrise pe prima pagină, șocurile electrice au atins o tensiune de 105 volți. Cu
toate acestea, atunci când “profesorul” a vrut să continue citirea cuvintelor trecând la următoarea
foaie, experimentatorul îl forțat să înceapă din nou, reducând șocul electric la 15 volți. Acest lucru
a fost făcut pentru a se asigura că profesorul a înțeles că experiența nu se termina până când toate
perechile de cuvinte au fost pronunțate corect de către student.

3
 Prezentarea autorității în experimentul Milgram

Când “elevul” primea un electroșoc de 105 de volți, el cerea să se pună capăt suferinței lui,
motiv pentru care profesorul era supus stresului și remușcării. Dar, după ce experimentatorul
asigura elevul (actorul fals), convingându-l că totul era sub control și că ar trebui să continue să
experimentul, profesorul continua sa aplice șocurile electrice.

Astfel, cu cât mai mult continua experimentul Milgram, cu atât mai puternic era șocul electric, ca
urmare a căreia elevul striga cu voce martir, iar profesorul avea îndoieli cu privire la acțiunile sale.
În timpul experimentului, experimentatorul a asigurat profesorul că își asumă toată
responsabilitatea pentru viața elevului și pentru cursul final al experimentului. Că el nu ar trebui
să se oprească, ci să colaboreze în continuare, deși nimeni nu l-a amenințat cu nimic în caz de
nesupunere și nu i-a promis nici o recompensă. Dacă profesorul a prezentat ezitări,
experimentatorul a cerut continuarea uneia dintre frazele predefinite: "Vă rugăm să continuați";
"Experimentul vă cere să continuați"; "Este absolut necesar să continuați"; "Nu aveți altă alegere,
trebuie să continuați."

Deci cu fiecare descărcare electrică succesivă, actorul striga de durere și se plângea tot mai
tare, de la un punct încolo îi cerea profesorului să se oprească. Iar când subiectul începea să se
îndoiască de corectitudinea acțiunilor sale, experimentatorul l-a asigurat din nou că totul mergea
conform planului și că nu trebuia să se oprească, astfel că exeprimentul continua.

Rezultate uluitoare

Rezultatele finale ale acestei experiențe au uimit pe toată lumea. Ca rezultat al unuia dintre
experimente, s-a constatat chiar că 28 din cei 40 de subiecți experimentali nu au arătat niciun pic
de milă elevului și au dus tortura la o descărcare electrică "letală" de 450 de volți. Numai după un
șoc triplu cu o tensiune de 450 de volți, experimentatorul anunța că experimentul s-a încheiat. Cea
mai mare parte a “profesorilor” le-a aplicat “elevilor” descărcări electrice care ar fi fost fatale în
viața reală. Când publicul a aflat despre rezultatele experimentului Milgram, a fost șocat și
descurajat de rezultate. Un fapt interesant este că subiecții înșiși se declarau ulterior, de asemenea,
șocați de acțiunile lor.

4
 Au fost urmăriţi următorii parametru: intensitatea socului mediu maxim dincolo de care
subiecţii refuză continuarea experimentului, în pofida insistenţelor sursei; procentajul de subiecţi
care acceptă administrarea unor şocuri de intensitate maximă (450 volţi); influenţa diferiţilor
factori conecşi asupra acestor indicatori (proximitatea faţă de "victimă", tipul de feed-back primit
de către monitor, prestigiul sursei de influenţă ş.a.). Paralel a fost efectuată o anchetă în rândurile
studenţilor, psihiatrilor şi persoanelor cu pregătire medie asupra modului cum acestea ar reacţiona
într-o astfel de situaţie, şi în ce măsură subiecţii implicaţi se vor conforma indicaţiilor primite.
Rezultatele obţinute au răsturnat toate estimările, chiar pe cele mai pesimiste: în timp ce persoanele
chestionate prevedeau un refuz cvasi-total de supunere faţă de solicitările experimentatorului,
realitatea a fost cu totul alta: şocul mediu maxim administrat a fost de cca. 360 de volţi, iar
proporţia subiecţilor care au administrat şocul maxim a fost de cca. 62 %. Pentru comparaţie,
trebuie remarcat că estimările persoanelor chestionate au fost de şoc mediu maxim de 130 v. , cu
o proporţie a celor care aplică şocul maxim de cca. 1-2 %, cu specificaţia că şi aceştia ar avea –
fără îndoială- tulburări de personalitate. Deşi în toate situaţiile experimentale supunerea
subiecţilor avea loc pe fondul unor încercări de rezistenţă, mustrări de conştiinţă şi autoreproşuri,
totuşi procentul ridicat al celor care se supun este îngrijorător de mare, ridicând numeroase
probleme de natură filosofică, psihologică şi etică. Cele mai multe interpretări ale fenomenului
Miligram evidenţiază fragilitatea morală a fiinţei umane şi vulnerabilitatea în fala autorităţii.

Cum spuneam și la începutul lucrării, în experimentul său, Milgram a încercat să clarifice

întrebarea: cât de multă suferință sunt oamenii obișnuiți dispuși să le impună altor oameni complet
nevinovați, dacă această durere face parte din îndatoririle lor de serviciu? A demonstrat
incapacitatea subiecților de a se confrunta deschis cu "șeful" (în acest caz, un cercetător îmbrăcat
într-un halat de laborator), care le-a ordonat să-și îndeplinească sarcina, în ciuda presupuselor
suferințe provocate unui alt participant la experiment (în realitate, un actor).

Rezultatele experimentului au arătat că nevoia de ascultare față de autorități a fost

înrădăcinată în mintea noastră atât de adânc încât subiecții au continuat să urmeze îndrumările, în
ciuda durerii pe care se presupune că o provocau altei personae și în ciuda suferințelor morale
proprii și a conflictului intern puternic.

Experimentul a demonstrat că că oamenii nu reușesc să reziste conducerii lor autoritare

atunci când îi ordonă să tortureze pe alții, chiar și pe cei nevinovați. S-a dovedit că o persoană este

5
gata să se supună în mod implicit celor mai înalte autorități, executând oricare dintre ordinele sale,
chiar dacă acestea sunt contrare principiilor sale de viață.

În plus față de Statele Unite, acest experiment a fost realizat și în Germania, Italia, Olanda,
Spania, Iordania și Austria. Rezultatele finale ale experimentului au demonstrat că, indiferent de
naționalitate, participanții la experiment au produs în mod deliberat dureri altor persoane, dacă
acest lucru a fost cerut de către autorități.

6
 BIBLIOGRAFIE

 Cristea Dumitru, Tratat de psihologie socială, editura Trei, București, 2015

 Behavioral Study of obedience, psycnet.apa.org
 Milgram Experiment, simplypsychology.org
 Milgram experiment -Will people do anything if ordered? explorable.com