Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept

Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime


Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

Universitatea Nicolae Titulescu


Facultatea de Drept

Regimul juridic al canalelor maritime

Studentă: Petroșan Ionela


Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

Teritoriul de stat reprezintă spațiul geografic în limitele căruia își exercită suveranitatea deplină
și exclusivă.
Elementele componente ale teritoriului,
 în ceea ce privește spațiul acvatic: apele interioare (râuri, fluvii, canale, lacuri, mări
interioare).
 Pentru statele care au deschidere la mare, spațiul acvatic este compus din: apele maritime
interioare (apele dintre țărm și liniile de bază de șa care se măsoară lățimea mări
teritoriale; apele porturilor, golfurilor și băilor interioare; solul și subsolul acestor ape),
marea teritorială (inclusiv solul și subsolul acesteia), zona contiguă, zona economică
exclusivă și platoul continental; 1

Frontierele marchează limitele teritoriale în interiorul cărora un stat își exercită suveranitatea sa
deplină și exclusivă. În relațiile internaționale , frontierele reprezintă, în același timp, zone de contact,
de cooperare și de bună vecinătate între popoare.2

Fluviile internaționale sunt cursurile de apă care separă sau traversează teritoriile mai multor state și
care sunt navigabile până la vărsarea în mare.3

Deși fac parte din teritoriul statelor pe care le traversează sau le separă, fluviile internaționale
reprezintă, prin caracterul lor navigabil, un instrument al cooperării internaționale și, prin aceasta, sunt
astăzi supuse unor regimuri juridice speciale, deosebite de regimul juridic al celorlalte ape interioare
ale statelor.4

Navigația pe fluviile internaționale este guvernată de principiul libertății de navigație pentru vasele
comericiale ale altor state. Acest principiu a fost consacrat în secolul XIX prin Actul final al
Congresului de la Viena din 1815, care stabilește regimul juridic al Rinului și proclamă principiul
general al libertății navigației comerciale pe principalele fluvii internaționale.5

1
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 202
2
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 206
3
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 208
4
Idem
5
Idem
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

Documentele adoptate de Conferința de la Barcelona (1921) , convocată sub auspiciile Societății


Națiunilor, introduc conceptual de ‘’curs de apă navigabil de interes național’’, care s-a considerat că
ar avea în vedere și eventualii afluenți navigabili ai unui fluviu internațonal.6

Diversitatea de situații și interese pe care o prezintă, din punct de vedere geografic, economic și
istoric, fluviile internaționale au făcut până acum imposibilă adoptarea unui ansamblu de reguli,
unanim acceptate, referitoare la navigația pe aceste cursuri de apă. Cu toate acestea, în acest domeniu
pot fi totuși identificate astăzi unele reguli cutumiare:

 Libertatea de navigație pe unele fluvii internaționale presupune asigurarea accesului neîngrădit


al navelor comerciale ale tuturor statelor, riverane sau neriverane.7
 Navele comerciale vor fi tratate în mod egal, indiferent de pavilionul pe care îl
arborează;
 Navele militare, precum și cele vamale și de poliție ale statelor neriverane nu au
acces pe fluviile internaționale; Aceleași categorii de nave ale statelor riverane se
bucură de dreptul de a naviga pe aceste fluvii, dar numai în sectoarele supuse
suveranității statelor cărora le aparțin. Accesul în sectoarele altor state este permis
doar cu autorizarea acestora;
 Aparține fiecărui stat riveran dreptul de a stabili condițiile de desfașurare a navigației, prin
acord cu celelalte state riverane și obligația de a menține fluviul în stare de navigație,
executând lucrări de înteținere și amenajare. Statele riverane exercită, de asemenea, dreptul de
control vamal și sanitar și de supraveghere prin poliția fluvială, ca și pe acela de a percepe
anumite taxe.

Fluviile internaționale, ca și cursurile de apă interioare, de altfel, sunt utilizate și în alte scopuri decât
navigația, în special în interesul agriculturii, dar și în unele domenii industriale, cum ar fi producerea
de energie electrică.

Etapele pe care le-a parcurs reglementarea navigației pe Dunăre sunt edificatoare pentru evoluția
dreptului fluvial, în general.

6
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 208
7
Idem
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

 Tratatul de pace de la Paris din 1856 prevedea libertatea de navigație pentru toate statele
riverane și neriverane și împărțea fluviul, din punct de vedere al desfășurării și administrării
navigației, în două sectoare:
 Dunărea fluvială
 Dunărea maritimă: pentru aceasta a fost creată Comisia Europeană a Dunării din care
făceau parte marile puteri europene neriverane (Anglia, Franța, Prusia și Sardinia) și
cele trei imperii atunci riverane (Austria, Turcia și Rusia). Din Comisia Europeană a
Dunării nu făceau parte Principatele Române, deși competențele Comisieii se
exercitau în principal pe teritoriul acestora, unde comisia își avea și sediul.
 Conferința de la Paris (2 august 1920 – 23 iulie 1921), în cadrul căreia s-a elaborat Convenția
Dunării, care reflectă noul raport de forțe între statele europene de la sfârșitul primului război
mondial.8
 Regimul actual al navigației pe Dunăre, stabilit la sfârșitul celui de-al doilea război mondial,
este reglementat prin Convenția de la Belgrad, încheiată în 1948, exclusiv între statele
riverane. În temeiul acestei Convenții, sunt excluse de la gestiunea navigației pe Dunăre statele
neriverane și este garantată libertatea de navigație pe tot cursul navigabil al Dunării, pentru
vasele comerciale ale tuturor statelor, pe bază de egalitate în ceea ce privește taxele și
condițiile de desfășurare a traficului.9
 Conform Convenției, fiecare stat riveran are dreptul să stabilească:
1. Condițiile de navigație în porțiunea de fluviu supusă suveranității sale, în baza
unor norme generale de navigație, convenite între toate statele riverane;
2. Să exercite controlul vamal și sanitar și jurisdicție în ceea ce privește faptele
petrecute în porțiunea de fluviu supusă suveranității lor;
3. Sunt obligate să mențină în stare de navigație această zonă, efectuând lucrările
necesare în acest scop.
 Navele militare stăine nu au acces la navigația pe Dunăre. Navele militare ale
riveranilor pot naviga în porțiunile de fluviu ale altor state riverane numai pe baza unor
înțelegeri prealabile cu acele state.

8
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 209
9
Idem
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

 Comisia Dunării, organismul creat de Convenția de la Belgrad, are doar atribuții de


coordonare și consultare între statele riverane privind regulile de navigație ca și cele de
supraveghere vamală și sanitară. Sediul Comisiei este în prezent la Budapesta.
 În urma transformărilor care au avut loc în Europa Centrală și de Răsărit dupa 1990, cu privire
la regimul navigației și utilizării fluviului Dunărea, au intervenit următoarele noi
reglementări:10
 Protocolul adițional la Convenția de la Belgrad, intrat în vigoare în 1990, prin care
Germania, Croația și Republica Moldova devin părți la Convenția din 1948 și membre
cu drepturi depline în Comisia Dunării;
 Protocolul de semnătură la Protocolul adițional de mai sus, prin care Germania își
rezervă anumite drepturi rezultând din calitatea sa de membră a UE și NATO;
 Pentru utilizarea apelor Dunării în scopul producerii de energie electrică, între România și
Iugoslavia s-au încheiat două tratate bilaterale:11
 Acordurile privind Sistemul hidroenergetic și de Navigație ’’Porțile de Fier I’’(1963) și
 ’’Porțile de Fier II’’ (1976).

 Pentru prevenirea poluării fluviului, a fost încheiată Convenția privind cooperarea pentru
protecția și folosirea durabilă a fluviului Dunărea, la care, pe lângă statele riverane, au
devenit părți și statele ’’bazinului Dunării’’. Prin această convenție se constituie, între statele
părți, o Comisie internațională pentru protecția Dunării, cu sediul la Viena.12

 Canalul Dunăre - Marea Neagră

Acest canal este un curs de apă navigabil situat în întregime pe teritoriul României, legând cele două
căi internaționale de navigație între Constanța Sud (Agigea) și portul Cernavodă, printr-o rută mai
scurtă, alternativă cursului Dunării. Facând parte din apele interioare, canalul este supus jrisdicției
exclusive a statului român, care a stabilit un regim al navigației pe canal similar regimului navigației
pe Dunăre, în sectorul românesc.13

10
Idem
11
Idem
12
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 208
13
Idem
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

Canale maritime internaționale:

Canalele internaționale sunt căi maritime de comunicație, construite în întregime pe teritoriul unui stat,
pentru a lega două mări libere, în scopul facilitării navigației.14 Canalele situate pe teritoriul unui
singur stat au acelaşi regim ca şi restul teritoriului. Dacă navigaţia pe un canal este de interes
internaţional, canalul poate fi supus unui regim internaţional stabilit prin tratate şi caracterizat prin
libertatea de navigaţie pentru vasele tuturor statelor, fără discriminare, cu respectarea suveranităţii
teritoriale a statului riveran. Ele sunt, din punct de vedere al delimitării teritoriale, ape interioare ale
statului pe teritoriul căruia s-au construit. Modalitățile concrete de desfășurare a navigației prin
principalele trei canale internaționale - Suez, Panama și Kiel – nu sunt identice. Ele rezultă din
convenții internaționale și dintr-o serie de alte acte interne sau internaționale. În general, luând în
considerare dispozițiile tuturor acestor convenții și acte, ca și o îndelungată practică internațională, se
consider că ne găsim în prezența unei reguli cutumiare privind libertatea de trecere prin canalele
maritime internaționale.15

Canalul Suez,
Canalul Panama
Principalele canale internaţionale sunt :
Canalul Kiel.

 Canalul Suez:
Canalul Suez se află pe teritoriul Egiptului și face legătura între Marea Mediterană și Oceanul
Indian, prin Marea Roșie. A fost construit în a doua jumătate a secolului XIX de Ferdinand de
Lesseps și deschis navigației în 1869. Exploatarea canalului s-a făcut în temeiul unei concesiuni
de drept privat, pe termen de 99 de ani, intervenită între guvernul egiptean și o companie anglo-
franceză. În 1888 s-a încheiat, cu privire la administrarea și exploatarea canalului, Convenția de
la Constantinopol, semnată de nouă state, printre care Egiptul, Anglia și Franța.16

14
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 212
15
Idem
16
Idem
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

În 1956 Egiptul naționalizează Compania Canalului Suez. Actul de naționalizare este contestat de
Marea Britanie și Franța, care organizează o intervenție militară în zona canalului la care Egiptul
răspunde prin blocarea temporară a navigației. Printr-o declaraţie unilaterală, la 24.04.1957, Egiptul
recunoaşte toate drepturile şi obligaţiile ce-i reveneau prin Convenţia de la Constantinopol, menţinerea
liberă şi neîntreruptă a navigaţiei pe Canal.
Canalul urma să fie administrat de Autoritatea Navală a Canalului de Suez, persoană juridică de
drept egiptean, subordonată Ministerului Comerţului.

 Canalul Panama:

Canalul Panama a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe istmul cu același nume, pentru a
deschide navigația între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific şi deschis navigaţiei în 1914.

Regimul său juridic a fost stabilit, înainte chiar de terminarea construcției sale, printr-o serie de tratate
bilateral între SUA și Anglia – 1901,

SUA și statul Panama – 1903  prin acest tratat SUA obțin monopolul
construcției, întreținerii și gestiunii ulterioare a acestuia, cât și exercițiul unor drepturi de suveranitate
asuprea zonei de 10 mile de-a lungul Canalului. Statul Panama primea în schimb anumite sume de
bani.17

Ca urmare a revendicării de către Panama a suveranităţii sale asupra zonei Canalului, în 1977 s-a
încheiat un tratat între S.U.A. şi Statul Panama potrivit căruia zona canalului trece sub suveranitatea
Panama, iar administraţia Canalului şi apărarea militară a zonei sunt transferate treptat statului
Panama până în 1999, după care Canalul urmează să dobândească un regim de neutralitate garantat de
S.U.A.

 Canalul Kiel:

Canalul Kiel a fost construit de Germania pe teritoriul său, între 1885-1895, pentru a lega Marea
Baltică de Marea Nordului.

Statutul său internaţional a fost stabilit după primul război mondial prin Tratatul de la Versailles, care-
l declara deschis liberei navigații a vaselor tuturor statelor, atât militare cât și civile, în timp de pace şi
război, pentru toate statele, pe bază de egalitate, cu dreptul pentru Germania ca în timp de război să-l

17
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 213
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

poată inchide pentru navele statelor inamice. Germaniei i se recunoştea dreptul de a reglementa paza
canalului, precum şi regimul vamal şi sanitar în zonă.

În 1936, Germania denunţă tratatul şi emite un regulament pentru utilizarea Canalului, care limita
libertatea de navigaţie numai la navele comerciale străine. După 1945, Canalul are un regim de liberă
navigaţie pentru navele tuturor statelor.18

18
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014, pag. 213
Universitatea ‘’Nicolae Titulescu’’, Facultatea de Drept
Proiect: Regimul juridic al canalelor maritime
Student: Petroșan Ionela, Anul II, ID

Bibliografie

1. Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2014;
2. Roxana-Maria Popescu, Drept internațional public, suport de curs, Editura Universității Nicolae
Titulescu, București, 2019