Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea “Ovidius” din Constanta

REFERAT
LA DISCIPLINA“Semilogie neurologica “
TEMA: "Parkinson" recuperare prin KINETOTERAPIE in
stadiul 3 Conform clasificării Hoehn și Yahr

Elaborat de : Andries Stefan


Verificat de : Conf. Docu Any
Boala Parkinson este o afecțiune neurologică, cu o evoluție relativ lentă. Afectate sunt anumite
regiuni ale creierului numite nuclei bazali. Aceste zone ale creierului sunt implicate în mișcările
voluntare, însă în același timp și în mișcările involuntare. Înainte vreme, Morbus Parkinson era
denumită și paralizie cu friguri. Boala se manifestă de exemplu prin reducerea mobilității,
rigiditatea mușchilor, tremurat în repaus și ulterior și instabilitate posturală.

În anul 1817, dr. James Parkinson a fost primul care a descris Morbus Parkinson (Morbus =
boală). Sindromul este cunoscut astăzi sub numele său.

Persoanele în vârstă manifestă preponderent boala Parkinson. La stabilirea diagnosticului,


numai circa 10 procente dintre cei afectați sunt mai tineri de 40 de ani. Majoritatea cazurilor de
Parkinson apar la vârstea între 50 și 60 de ani. Odată cu înaintarea în vârstă, crește însă și
frecvența cazurilor de boală Parkinson. La nivel de populație, la fiecare 100 000 de persoane se
înregistrează 100 până la 200 de cazuri de Parkinson. Aportul este mai mare deja la persoanele
de peste 60 de ani: în această categorie este afectată în medie o persoană din 100 Remarcabil
este că bărbații sunte afectați mai des de boala Parkinson decât femeile.

Această boală provoacă tremuratul mâinilor, neîndemânare generală şi, prin urmare, probleme cu
mersul şi alte mişcări, la fel se complică deseori prin alte afecţiuni, care mai devreme sau mai
târziu duc la decesul bolnavului. Jertfe ale parkinsonismului au devenit aşa personalităţi
renumite, ca boxerul Mohammed Ali, politicianul Yasser Arafat şi Papa de la Roma Ioan Paul al
II-lea. Pentru prima dată această boală a fost descrisă de medicul englez James Parkinson în anul
1817 în „Eseul despre paralizia tremurătoare”. Încă pe atunci, el a stabilit unele caracteristici
externe distinctive ale acestei boli. Acestea, de exemplu, sunt mişcările degetelor – „socotitul
monedelor” – care vizual într-adevăr reamintesc socotitul banilor şi postura gârbovită specifica
„postura cerşetorului”.

La început, simptomele pot fi confundate cu procesul normal


de îmbătrânire, dar pe măsura agravării acestora, diagnosticul devine evident. În momentul
manifestării primelor simptome, se crede că între 60% și 80% din celulele din zona de control a
activităților motorii sunt deja distruse. Severitatea Bolii Parkinson, modul în care progresează și
impactul asupra vieții pacientului variază de la caz la caz, dar tratamentele disponibile permit
controlul bolii mult timp după stabilirea diagnosticului. Depistarea timpurie a Bolii Parkinson,
vizitele la medicul neurolog, urmarea tratamentului recomandat de acesta, conform fiecărui
stadiu al bolii, o alimentație adecvată și activitatea fizică zilnică îmbunătățesc calitatea vieții
pacienților.
Diagnostic
Diagnosticul este clinic. Boala Parkinson este suspectată la pacienții peste 55 de ani, cu tremor
de repaus, rigiditate și lentoare a mișcărilor. Diagnosticul este confirmat de prezența semnelor
caracteristice: lipsa expresiei faciale, clipit rar, reflexe posturale alterate, tulburări de mers
caracteristice (pași mici, lipsa balansului brațelor în timpul mersului).
Istoricul bolii cuprinde întrebări legate de antecedentele de traumatisme craniene, accident
vascular cerebral, hidrocefalie, expunerea la toxine și prezența simptomelor sau antecedente de
afecțiuni neurologice degenerative.
Diagnosticul diferențial se face cu: boala Alzheimer, tremor esențial, hidrocefalia cu presiune
normală, paralizia supranucleară progresivă, demența cu corpi Lewy etc.
Prezenta tremorului în absența altor semne caracteristice indică un stadiu incipient al bolii sau un
alt diagnostic. La vârstnici, reducerea mișcărilor spontane sau mersul dificil, cu pași mici pot fi
rezultatul depresiei sau a demenței.

O serie de indicii pot sugera simptome parkinsoniene. Alături de senzații neplăcute, care
afectează atât membrele, cât și ceafa, sau dureri în regiunea umerilor și a brațelor, printre acestea
se numără în primul rând oboseala și depresia, somnul agitat și constipația. În majoritatea
cazurilor, boala Parkinson evoluează inițial foarte lent. Persoanele afectate relatează adesea că
inițial tremură mâna de pe o parte a corpului. Abia mai târziu, boala

Parkinson se face simțită prin rigiditate, un anumit grad de neîndemânare și lentoare. Pacienții
au adesea dificultăți să execute în special activități care necesită mișcări motorii fine ale
degetelor: începând cu spălatul pe dinți și până la închiderea nasturilor. Dacă la început este
afectată adesea numai o parte a corpului, în cursul bolii Parkinson simptomele se extind ulterior
și asupra celeilalte părți a corpului. Însă acolo simptomele bolii sunt adesea mai puțin accentuate.

Odată cu evoluția bolii într-un stagiu mai avansat, mersul devine dificil pentru pacienți. În plus,
vocea lor pierde nu numai din volum, ci devine și răgușită.
Adesea, boala Parkinson nu se manifestă direct prin simptomele sale tipice, ci mai întâi prin
afecțiuni necaracteristice. Pacienții acuză inițial tensiuni musculare dureroase care apar pe o
parte și sunt interpretate adesea în mod greșit ca „afecțiuni reumatice”. Aceste afecțiuni apar în
regiunea umerilor și a brațelor, respectiv în zona bazinului și a coapselor. Alte persoane afectate
relatează stare de extenuare accentuată, slăbiciune și o reducere a capacităților, care apar adesea
în corelație cu o scădere a rezistenței la solicitare fizică și psihică.
Fazele bolii Parkinson

Scala Hoehn și Yahr este un sistem frecvent folosit pentru a descrie modul în
care simptomele bolii Parkinson progres. A fost publicată inițial în 1967 în revista Neurology de
Margaret Hoehn și Melvin Yahr și includea etapele 1 până la 5. De atunci, o scară Hoehn și Yahr
modificată a fost propusă cu adăugarea etapelor 1.5 și 2.5 pentru a ajuta la descrierea cursului
intermediar al boală.

Conform clasificării Hoehn și Yahr, care cuantifică modificările apărute în raport cu posibilitatea
efectuării activităților zilnice, boala Parkinson evoluează în cinci stadii:

Stadiul 1: simptomele (ex. bradikinezie, tremor, rigiditate) sunt prezente doar de o parte a
corpului (unilaterale).
Stadiul 2: simptome (bradikinezie, tremor, rigiditate) prezente bilateral, fără pierdere de
echilibru (în asociere cu posibile probleme de vorbire, de scris sau tulburări de mers).
Stadiul 3: simptome prezente bilateral, agravate, în asociere cu dificultăți de menținere a
echilibrului la statul în picioare sau la mers. Pacienții își mențin independența funcțională
(păstrarea independenței fizice) și nu au nevoie de ajutor pentru activitățile cotidiene.
Stadiul 4: afectare severă, dar mersul (pe distanțe limitate) și statul în picioare sunt posibile fără
ajutor. Pacienții necesită asistență (ajutor) pentru desfășurarea activităților cotidiene.
Stadiul 5: Pacienții au nevoie de scaun cu rotile, nu pot să coboare din pat și să se deplaseze fără
ajutor (este necesar sprijin permanent).

Simptomele și evoluția acestora variază de la caz la caz.


Termeni medicali folosiți de neurolog și ce înseamnă aceștia:
Perioadele “OFF”: reprezintă perioadele de timp în care sunt prezente simptomele bolii
Parkinson. De ex. prezenta bradikineziei, rigidității, tremorului și a instabilității posturale.
Perioade în care sunt prezente dificultatea de a merge, dificultate la ridicarea de pe scaun,
dificultăți de vorbire, dificultăți în desfășurarea activităților cotidiene. Perioadele “ON”: se referă
la perioadele de timp în care tratamentul acționează adecvat și controlează bine simptomele bolii
Perioadele de timp în care simptomele bolii Parkinson nu sunt prezente. Dischinezia: reprezintă
prezența unor mișcări anormale, involuntare. Este cauzată de prezența unor niveluri prea mari de
dopamină.
Tratament
Deși nu există un tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi atenuate cu
ajutorul medicamentelor, dar și prin modificarea stilului de viață. În general, simptomele pot fi
controlate cu succes dacă tratamentul este adaptat evoluției bolii. În ciuda depresiei și a anxietății
cauzate de boala Parkinson, se recomandă menținerea unui stil de viață activ.

În general, simptomele pot fi controlate cu succes dacă tratamentul este adaptat evoluţiei bolii. În
ciuda depresiei şi a anxietatii cauzate de boala Parkinson, se recomandă menţinerea unui stil de
viaţă activ.Obiectivul tratamentului constă în controlarea semnelor şi simptomelor pe o perioadă
de timp cat mai lungă, cat şi reducerea efectelor adverse.

Kinetoterapia este un adjuvant terapeutic important şi consta în exerciţii fizice zilnice şi


gimnastica, reeducare functionala, refacerea echilibrului postural.

Program de recuperare: Stadiul 3 conform clasificarii Hoehn și Yahr

Exerciţii de încălzire:

Aceste exercitii permit pacientului perceperea propriului organism, pana cand va fi în gradul de a face
anumite mişcări:

 anteversia si retroversia bazinului (mers inainte si inapoi),


 miscari de “eliberare” a umerilor, soldurilor, etc.
1. Decubit dorsal, anteversia si retroversia bazinului, cu inspir-expir;

2. Decubit dorsal, cu genunchii flectati si palmele asezate una pe torace, iar cealalta pe abdomen :
inspiraţie cu ridicarea abdomenului ; expiratie cu retractarea lui;

3. Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare flectate la 180˚, se fac inclinari laterale ale
genunchilor, cu ratarea capului in directia opusa inclinarii. Se repeta de 10/20 ori.

4. Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare pe langa corp, se ridica bazinul si se duce
călcaiul pe genunchiul opus ( expir). Se revine in pozitia initiala cu inspir.

5. in sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac extensii (inspir) si flexii ale membrelor
superioare(expir);

6. in sezand, cu bastonul la nivelul umerilor, se face extensia (inspir) membrelor superioare, flexia lor la
nivelul omoplatilor (expir), din nou extensie (inspir) si flexie pana la nivelul coapselor.

7. in sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac abductii si adductii ale membrelor superioare si
rotatii ale capului pe directia de miscare. Se repeta de 10/20 ori fiecare miscare.

8. in ortostatism, cu membrele superioare abduse, se flecteaza genunchiul drept si se atinge cu mana


stanga, se revine la pozitia initiala si se repeta cu celelalte membre;
Exerciţii pentru mobilitate şi coordonare

Se folosesc exercitii de mobilizare globala, asociate cu miscari alternative si ritmice, pentru a


stimula coordonare a pacientului. Se incepe cu exercitii simple, crescandu-se gradual dificultatea .

 Exercitii de mers pe loc (evidentiindu-se astfel, alternanta intre maini si picioare).


 Exercitii de coordonare cu mingea. La aceste exercitii, mingea este folosita pentru a
marca etapele de corectare a posturii, succesiunea fiind urmatoarea:
o decubit ventral,
o pe genunchi,
o “cavaler-servant”,
o ortostatism.
9. Decubit dorsal, flexia genunchilor la piept, ajutandu-ne cu membrele superioare.

10. Decubit dorsal, cu genunchii flectati, se face abductia genunchilor, cu fetele plantare alipite.

11. Mers pe loc cu coordonarea miscarilor picior-brat;

12. Mers, cu un obiect in mana, mutarea obictului dintr-o mana intr-alta in ritmul paşilor.

Exerciţii de echilibru

Reacţiile de echilibru sunt constant solicitate, atat in situatii statice, cat si dinamice.
Echilibrul este consolidat, atat prin mijloace specifice, de stimuli (exercitii de mobilizare a capului si
trunchi produc modificarea centrului de gravitatie), cat si cu ajutorul altor factori, cum ar fi:

 coordonarea;
 mobilitatea articulara;
 rapiditatea si precizia (exercitii cu mingea);
 orientarea in spatiu intr-o activitate dinamica (mersul printre obstacole);
 proprioceptia.
Exercitii de echilibru se fac în ordinea dificultatii, astfel:
13. mersul cu un picior inaintea celuilalt;
14. mersul lateral;
15. mersul lateral cu pas incrucisat;
16. mersul peste obstacole.

Exerciţii pentru mobilitatea gleznei

17. în şezand cu genunchii si piciorele unite, se ridica varfurile piciorelor, se coboara talpa pe
sol, se ridica calcaiele si se revine pe sol. Se continua pana la deschizatura maxima a membrelo
inferioare, revenindu-se apoi in pozitia initiala.

18. Din ortostatism ridicari pe varfuri.

Exerciţii de mimică

Aceste exercitii au o importanta majora pentru viata relaţională a pacientului. Se vor exersa toţi
muschii faciali, deoarece servesc la exprimarea emotiilor, astfel:

 exercitii de ridicarea fruntii, strangerea ochilor, aratarea dintilor, strambarea nasului,


zambete, umflarea obrajilor alternativ, deplasares limbei pe arcadele dentare, deplasarea
gurii la dreapta si la stanga, bezele.

S-ar putea să vă placă și