Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
LA DISCIPLINA“Semilogie neurologica “
TEMA: "Parkinson" recuperare prin KINETOTERAPIE in
stadiul 3 Conform clasificării Hoehn și Yahr
În anul 1817, dr. James Parkinson a fost primul care a descris Morbus Parkinson (Morbus =
boală). Sindromul este cunoscut astăzi sub numele său.
Această boală provoacă tremuratul mâinilor, neîndemânare generală şi, prin urmare, probleme cu
mersul şi alte mişcări, la fel se complică deseori prin alte afecţiuni, care mai devreme sau mai
târziu duc la decesul bolnavului. Jertfe ale parkinsonismului au devenit aşa personalităţi
renumite, ca boxerul Mohammed Ali, politicianul Yasser Arafat şi Papa de la Roma Ioan Paul al
II-lea. Pentru prima dată această boală a fost descrisă de medicul englez James Parkinson în anul
1817 în „Eseul despre paralizia tremurătoare”. Încă pe atunci, el a stabilit unele caracteristici
externe distinctive ale acestei boli. Acestea, de exemplu, sunt mişcările degetelor – „socotitul
monedelor” – care vizual într-adevăr reamintesc socotitul banilor şi postura gârbovită specifica
„postura cerşetorului”.
O serie de indicii pot sugera simptome parkinsoniene. Alături de senzații neplăcute, care
afectează atât membrele, cât și ceafa, sau dureri în regiunea umerilor și a brațelor, printre acestea
se numără în primul rând oboseala și depresia, somnul agitat și constipația. În majoritatea
cazurilor, boala Parkinson evoluează inițial foarte lent. Persoanele afectate relatează adesea că
inițial tremură mâna de pe o parte a corpului. Abia mai târziu, boala
Parkinson se face simțită prin rigiditate, un anumit grad de neîndemânare și lentoare. Pacienții
au adesea dificultăți să execute în special activități care necesită mișcări motorii fine ale
degetelor: începând cu spălatul pe dinți și până la închiderea nasturilor. Dacă la început este
afectată adesea numai o parte a corpului, în cursul bolii Parkinson simptomele se extind ulterior
și asupra celeilalte părți a corpului. Însă acolo simptomele bolii sunt adesea mai puțin accentuate.
Odată cu evoluția bolii într-un stagiu mai avansat, mersul devine dificil pentru pacienți. În plus,
vocea lor pierde nu numai din volum, ci devine și răgușită.
Adesea, boala Parkinson nu se manifestă direct prin simptomele sale tipice, ci mai întâi prin
afecțiuni necaracteristice. Pacienții acuză inițial tensiuni musculare dureroase care apar pe o
parte și sunt interpretate adesea în mod greșit ca „afecțiuni reumatice”. Aceste afecțiuni apar în
regiunea umerilor și a brațelor, respectiv în zona bazinului și a coapselor. Alte persoane afectate
relatează stare de extenuare accentuată, slăbiciune și o reducere a capacităților, care apar adesea
în corelație cu o scădere a rezistenței la solicitare fizică și psihică.
Fazele bolii Parkinson
Scala Hoehn și Yahr este un sistem frecvent folosit pentru a descrie modul în
care simptomele bolii Parkinson progres. A fost publicată inițial în 1967 în revista Neurology de
Margaret Hoehn și Melvin Yahr și includea etapele 1 până la 5. De atunci, o scară Hoehn și Yahr
modificată a fost propusă cu adăugarea etapelor 1.5 și 2.5 pentru a ajuta la descrierea cursului
intermediar al boală.
Conform clasificării Hoehn și Yahr, care cuantifică modificările apărute în raport cu posibilitatea
efectuării activităților zilnice, boala Parkinson evoluează în cinci stadii:
Stadiul 1: simptomele (ex. bradikinezie, tremor, rigiditate) sunt prezente doar de o parte a
corpului (unilaterale).
Stadiul 2: simptome (bradikinezie, tremor, rigiditate) prezente bilateral, fără pierdere de
echilibru (în asociere cu posibile probleme de vorbire, de scris sau tulburări de mers).
Stadiul 3: simptome prezente bilateral, agravate, în asociere cu dificultăți de menținere a
echilibrului la statul în picioare sau la mers. Pacienții își mențin independența funcțională
(păstrarea independenței fizice) și nu au nevoie de ajutor pentru activitățile cotidiene.
Stadiul 4: afectare severă, dar mersul (pe distanțe limitate) și statul în picioare sunt posibile fără
ajutor. Pacienții necesită asistență (ajutor) pentru desfășurarea activităților cotidiene.
Stadiul 5: Pacienții au nevoie de scaun cu rotile, nu pot să coboare din pat și să se deplaseze fără
ajutor (este necesar sprijin permanent).
În general, simptomele pot fi controlate cu succes dacă tratamentul este adaptat evoluţiei bolii. În
ciuda depresiei şi a anxietatii cauzate de boala Parkinson, se recomandă menţinerea unui stil de
viaţă activ.Obiectivul tratamentului constă în controlarea semnelor şi simptomelor pe o perioadă
de timp cat mai lungă, cat şi reducerea efectelor adverse.
Exerciţii de încălzire:
Aceste exercitii permit pacientului perceperea propriului organism, pana cand va fi în gradul de a face
anumite mişcări:
2. Decubit dorsal, cu genunchii flectati si palmele asezate una pe torace, iar cealalta pe abdomen :
inspiraţie cu ridicarea abdomenului ; expiratie cu retractarea lui;
3. Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare flectate la 180˚, se fac inclinari laterale ale
genunchilor, cu ratarea capului in directia opusa inclinarii. Se repeta de 10/20 ori.
4. Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare pe langa corp, se ridica bazinul si se duce
călcaiul pe genunchiul opus ( expir). Se revine in pozitia initiala cu inspir.
5. in sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac extensii (inspir) si flexii ale membrelor
superioare(expir);
6. in sezand, cu bastonul la nivelul umerilor, se face extensia (inspir) membrelor superioare, flexia lor la
nivelul omoplatilor (expir), din nou extensie (inspir) si flexie pana la nivelul coapselor.
7. in sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac abductii si adductii ale membrelor superioare si
rotatii ale capului pe directia de miscare. Se repeta de 10/20 ori fiecare miscare.
10. Decubit dorsal, cu genunchii flectati, se face abductia genunchilor, cu fetele plantare alipite.
12. Mers, cu un obiect in mana, mutarea obictului dintr-o mana intr-alta in ritmul paşilor.
Exerciţii de echilibru
Reacţiile de echilibru sunt constant solicitate, atat in situatii statice, cat si dinamice.
Echilibrul este consolidat, atat prin mijloace specifice, de stimuli (exercitii de mobilizare a capului si
trunchi produc modificarea centrului de gravitatie), cat si cu ajutorul altor factori, cum ar fi:
coordonarea;
mobilitatea articulara;
rapiditatea si precizia (exercitii cu mingea);
orientarea in spatiu intr-o activitate dinamica (mersul printre obstacole);
proprioceptia.
Exercitii de echilibru se fac în ordinea dificultatii, astfel:
13. mersul cu un picior inaintea celuilalt;
14. mersul lateral;
15. mersul lateral cu pas incrucisat;
16. mersul peste obstacole.
17. în şezand cu genunchii si piciorele unite, se ridica varfurile piciorelor, se coboara talpa pe
sol, se ridica calcaiele si se revine pe sol. Se continua pana la deschizatura maxima a membrelo
inferioare, revenindu-se apoi in pozitia initiala.
Exerciţii de mimică
Aceste exercitii au o importanta majora pentru viata relaţională a pacientului. Se vor exersa toţi
muschii faciali, deoarece servesc la exprimarea emotiilor, astfel: