Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subiecte Examen ITC - ID
Subiecte Examen ITC - ID
I. Subiecte teorie
1. Cele trei delimitări conceptuale ale comunicării (distincţia
comunicare umană – comunicare animală; distincţia informaţie –
comunicare; metafora orchestrei)
distincţia comunicare umană - comunicare animală
metafora orchestrei
Preluând ideea mentorului lor, G. Bateson, potrivit căreia a comunica semnifică a
intra în orchestră, grupul de cercetători de la Palo Alto, condus de P. Watzlawick,
avansează o viziune metaforică asupra comunicării, prin definirea ei drept o
imensă orchestră, la care participarea constă în armonizarea propriei partituri cu
a celuilalt/ale celorlalţi.
În concepţia lor a comunica înseamnă a intra în rezonanţă cu
partenerul/partenerii din „orchestră”, ceea ce implică existenţa şi utilizarea unui
cod, a unor canale şi reţele comune pentru toţi participanţii, constrângere de care
depinde însăşi prezenţa comunicării.
Desemnând fiecare un anumit tip de semn: index (sau indice), semnal, icon şi
simbol. Astfel: indexul este semnul care stabileşte o legătură directă cu
semnificatul (fumul, de pildă, indică prezenţa focului); semnalul constituie semnul
în care accentul cade pe acţiunea consecutivă (un stimul solicită întotdeauna un
răspuns); iconul prezintă o similitudine sensibilă cu un model/designata; simbolul
este semnul care realizează o serie complexă de asociaţii, înţelese convenţional ca
expresii ale gândurilor, emoţiilor sau sentimentelor
Redundanţa
Mesajul este „ameninţat” de apariţia unor factori perturbatori (de exemplu,
zgomotele) care îl pot deforma, distorsiona şi care sunt decelabili fie la nivelul
canalului, fie la cel al partenerilor la comunicare. Eliminarea acestei ameninţări
se realizează cu ajutorul redundanţei, care presupune repetarea unor semne sau
grupuri de semne ori folosirea mai multor semne în vederea îmbunătăţirii
receptării acestuia
Feedback-ul
Definită în diverse moduri, noţiunea de feedback semnifică, foarte succint, o
informaţie trimisă înapoi la sursă. Fenomen fundamental pentru gândirea
cibernetică, el desemnează întoarcerea, prin informaţie sau energie, a efectului
asupra cauzei sau a rezultatului (output) asupra datelor iniţiale (input).
4. Contextul
Contextul. Întrucât mesajul este purtător al unei semnificaţii legate de un fapt din
realitate, se impune luarea în considerare a contextului la care trimite.
Termen polisemic, contextul înglobează semnificaţiile dencotext, context social şi
context interpersonal (C. Baylon, 1991: 39). Cotextul (sau contextul
lingvistic/discursiv/verbal) se referă la înlănţuirea lineară a cuvintelor; pentru un
element al mesajului el este constituit din celelalte părţi ale acestuia. Un context
este numit social, în măsura în care conţine organizarea internă a unei societăţi,
cu tensiunile ei, cu diviziunile în subgrupe. Contextul interpersonal surprinde
relaţia dintre interlocutori, implicând prin
aceasta prezenţa elementelor psihologice (intenţii, credinţe, raţionalitate etc.).
În acest sens, sunt delimitate trei aspecte ale contextului (Catherine Kerbrat-
Orecchioni, 1991: 16; 1990).:
a) cotextul (l’environnement verbal), care, la fel ca în tipologia elaborată de C.
Baylon, reprezintă cadrul, mediul verbal;
5. Trăsăturile comunicării
De la început trebuie să precizăm că specificitatea comunicării nu se rezumă doar
la trăsăturile pe care le vom semnala în continuare, ea putând fi decelată pe
parcursul întregii expuneri. Consideraţiile anterioare, care ilustrează
comunicarea ca act social, interacţiune, acţiune socială, validează dimensiunea
socială a acesteia.
structural;
rea ei presupune conjugarea codurilor lingvistic şi imagistic
(cuvintelor li se
asociază imagini).
Liderul de Grup
Un loc însemnat, în contextul interacţiunilor de comunicare intragrupale, îl ocupă
liderul, desemnat drept persoana care întruchipează şi se conformează cel mai
bine normelor grupului şi care exercită o putere sau o influenţă considerabilă în
grup. Prestigiul dobândit de către liderul unui grup este, deopotrivă, rezultatul
conformării lui faţă de norme şi al popularităţii şi simpatiei de care se bucură. În
general, el deţine un status social superior, drept pentru care liderul manifestă o
anumită putere şi o frecvenţă sporită de apelare (el are mai frecvent iniţiativa
interacţiunii, iniţierea comunicării cu un individ cu status inferior). Decurge, de
aici, calitatea lui de a gestiona o arie largă de contacte, atât
verticale, cât şi orizontale. Lazarsfeld (D. McQuail, 1999), introducând noţiunea
de lider de opinie, arată că acesta este mai informat, mai interesat şi mai motivat.
Orice grup are un lider formal, învestit cu o funcţie de conducere, şi unul informal,
reprezentând persoana care exercită realmente o mai mare influenţă în rândul
membrilor grupului.
Structuralismul
Lingvistica structurală are ca obiect de studiu limba, considerată în sine şi pentru
sine, ca structură logică şi semnificativă, suficientă sieşi, fără a se preocupa de
sensul atribuit actului de comunicare de către protagonişti. Limbajul este
actualizat ca obiect autonom, ca sistem închis şi formal de semne abstracte,
independent de subiecţii vorbitori şi de contextul socio-cultural. Este perceput ca
suport al gândirii, funcţia lui de comunicare fiind ignorată sau cel puţin lăsată în
plan secund.
În prima etapă a evoluţiei ei, cercetarea sociologică a comunicării stă sub semnul
celebrei întrebări-program a lui Lasswell, cei cinci W: Who – says what – to whom
– in wich channel – with what effect (Cine – ce spune – cui – prin ce canal – cu ce
efect).
Modelul elaborat, cunoscut sub numele de modelul acului hipodermic, reflectă o
reprezentare lineară comunicării (de tipul stimul – răspuns sau cauză – efect), ca
transmitere unilaterală de la emiţător la receptor: