Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Administrația publică
între social, politic, juridic,
media, și reformă
Student
Doru Grigore Tănăselea
SUCEAVA, 2019
Cuprins
Capitolul I
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ. DEFINIȚIE ȘI TRĂSĂTURI
Capitolul II
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎNTRE DIFERITE MEDII
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Administrația publică poate fi înțeleasă, sub două aspecte și anume unul formal și unul
material. Sub aspect material, poate fi percepută ca fiind acea activitate de organizare a
executării și de executare în concret a legii și realizată prin actele specifice emise, adoptate și în
explicarea legii, realizată de autoritățile administrației publice în regim de putere publică. Iar din
punct de vedere formal, administrația publică reunește totalitatea autorităților administrației
publice.
Administrația publică se poate defini ca acea categorie a autorităților de stat constituită în
temeiul aceleiași funcții (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc și
prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. De asemenea administrația publica mai
poate fi definită și ca activitatea de organizare și de executare în concret a legii, cu caracter
dispozitiv și prestator, care se realizează în principal de organele administrației publice și în
subsidiar și de celelalte organe ale statului, precum și de organizații particulare și de interes
public.
Din definiție desprindem următoarele note dominante :
- Activitate realizată numai de autorități executive și administrative pe care le intitulăm
autoritățile administrației publice.
- Activitatea de aducere la îndeplinire a legii sau, după caz de organizare sau realizare efectivă a
serviciilor publice.
- Activitate ce se realizează în regim de putere publică, adică prin intermediul prerogativelor,
acordate de Constituție și legi, ce fac să prevaleze interesul public atunci când este în conflict cu
interesul particular.
Noțiunea de administrație publică (de stat) este importantă în studiul dreptului
administrativ și cel al științei administrației, deoarece sub aspect organic sistemul administrativ
este cel care înfăptuiește, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcțional
actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se
manifestă autoritatea acestui sistem.
Administrația publică are următoarele caracteristici generale după cum urmează:
- reprezintă un sistem unitar ce reunește în cadrul ei, în baza relațiilor juridice (dintre care unele
sunt ierarhice), autorități, aflate pe diferite nivele ale organizării administrative, conduse de
guvern;
- activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acțiuni de prescriere sau de dispoziție
- constituite din reglementări - și acțiuni de prestație, declanșate din oficiu sau la cerere, vizând
activitatea concretă de aplicare a legii în situații și asupra unor subiecte strict determinate (de
exemplu: stabilirea și încasarea impozitelor, sancționarea contravențiilor, emiterea autorizațiilor
de diverse feluri, școlarizarea elevilor, etc.);
- administrația este structurată funcțional și teritorial, fiind alcătuită din autorități publice și
instituții publice ce dispun de stabilitate instituțională și continuitate funcțională, necesare
îndeplinirii sarcinilor de durată și de moment care le revin;
- activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri -
sub sancțiunea nevalabilității acțiunilor săvârșite cu încălcarea regulilor ce le guvernează - și, în
cea mai mare parte a ei, este și juridică prin efectele produse, adică prin drepturile și obligațiile
rezultate.
Activitatea de prestație se realizează prin acte juridice, dar și prin operațiuni materiale.
Administrația publică reprezintă ansamblul activităților Președintelui României,
Guvernului, autorităților administrative autonome centrale, autorităților administrative autonome
locale și, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică, se
aduc la îndeplinire legile, sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.
Din această definiție se desprind următoarele trăsături:
- este o activitate realizată în principal de autorități executive și administrative denumite generic
în dreptul administrativ autorități ale administrației publice;
- este o activitate de ducere la îndeplinire a legii sau, după caz, de organizare sau de realizare
efectivă a serviciilor publice;
- este o activitate ce se realizează în regim de putere publică, prin intermediul prerogativelor
constituționale sau legale ce fac sa prevaleze interesul public.
Din punct de vedere istoric, necesitatea administraţiei publice a rezultat ca un must do al fiecărei
etape istorice, raportată la particularităţile specifice fiecărei zone geopolitice. Statul modern,
creat ca formă supremă de organizare a vieţii sociale, s-a constituit pe structura unor organisme
locale străvechi – ginta, tribul, uniunile de triburi, democraţia militară, formaţiunile politice
prestatale din antichitate. Noţiunea de administraţie presupune desfăşurarea unor activităţi de
către o persoană, grupuri de persoane sau instituţii afectate interesului general al comunităţii.
Ca şi evenimente legislative relevante, ale evoluţiei administraţiei moderne putem nota: Legea
promulgată la 1864 de către Alexandru Ioan Cuza, privind organizarea comunelor urbane şi
rurale şi pentru înfiinţarea consiliilor judeţene; principiile şi formele administraţiei publice locale
în contextul României întregite adoptate la 24 iunie 1925 şi puse în aplicare începând cu 3 august
1929, prin care s-a realizat unificarea administrativa a întregului teritoriu romanesc;
amendamentele din 1929, au avut in vedere realizarea unei descentralizări administrative, prin
înfiinţarea unor instituţii noi, destinate să asigure o mai mare autonomie în viaţa locală. Ulterior
celor trei Constituţii adoptate de statul comunist, a fost emisă Legea nr. 2/1968 Legea privind
organizarea administrativ-teritorială a României, în baza căreia este organizată şi funcţionează şi
astăzi administraţia publică locală.
După evenimentele din 1989, s-a adoptat Constituţia României din 1991, Constituţia statului de
drept, care a statuat pluralismul politic, normele vieţii politice parlamentare, a stabilit principii
clare pentru instituţia prezidenţială.
În ceea ce priveşte administraţia publică locală, Constituţia din 1991 a instituit principiul
autonomiei publice locale şi descentralizării serviciilor publice. De asemenea, art. 20 prevede că
autorităţile administraţiei publice sunt Consiliile Locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
Primarul are, potrivit legii, o dublă serie de atribuţii. Pe de o parte, reprezentant al colectivităţii
locale şi, în acelaşi timp, conducător de unitate administrativ teritorială, cu obligaţia de a
gestiona anumite servicii de stat. Deşi nu se află in raporturi de subordonare faţă de autorităţile
judeţene sau centrale, totuşi, Instituţia Prefectului are prerogative de autoritate coordonatoare, în
contextul cărora poate controla legalitatea unor decizii sau modul cum îşi exercită atributele
primarul, în calitate de conducător al administraţiei publice.
Constituţia adoptată în anul 2003, prevede ca principii de bază ale organizării administrative:
Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile
descentralizării, autonomiei locale si desconcentrării serviciilor publice. În unităţile
administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere
semnificativă, se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în scris şi oral, în
relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale si cu serviciile publice desconcentrate, în
condiţiile prevăzute de legea organică.
Capitolul II
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎNTRE DIFERITE MEDII
Pentru îmbunătăţirea calităţii actului administrativ se impune adoptarea unor măsuri care
să aibă în vedere :
– consolidarea şi lărgirea cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional,
asigurarea transparenţei actelor administrative şi comunicarea operativă cu cetăţenii;
– accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor publice şi preluarea atribuţiilor de
administrare şi finanţare a acestora de către autorităţile administraţiei locale ;
– depolitizarea structurilor administraţiei publice locale şi eliminarea clientelismului politic prin
gestionarea corectă şi în permanenţă a carierei funcţionarului public, prin salarizare
corespunzătoare, stimularea şi asigurarea unor condiţii normale de lucru, respectarea principiului
stabilităţii şi continuităţii în muncă;
– managementul performant al administraţiei publice locale impune eficientizarea raporturilor
dintre administraţia publică locală şi cea de la nivelele judeţean şi central, aplicarea unitară a
sistemului de norme şi reglementări, crearea unui sistem informaţional integrat şi fundamentarea
politicilor economice, sociale, culturale etc. pe studii şi prognoze ;
De asemenea, în procesul de reformă a administraţiei publice locale trebuie să aibă în
vedere următoarele principii :
– autonomia locală ;
– asigurarea separării funcţiilor şi responsabilităţilor consiliului local şi ale primarului de cele ale
prefectului, având ca rezultat un management stabil ;
– unificarea resurselor administraţiei locale în vederea reducerii presiunii fiscale asupra
bugetului local ;
– scăderea resurselor alocate de la bugetul de stat şi creşterea ponderii veniturilor din taxele şi
impozitele locale ;
– asigurarea transparenţei în alcătuirea bugetelor locale, astfel încât cetăţenii să poată
supraveghea acest mecanism şi să poată solicita justificarea modului în care au fost cheltuite
fondurile ;
– cooperarea şi coordonarea între administraţia centrală, judeţeană, locală şi diferitele asociaţii în
scopul dezvoltării locale ;
– consultarea permanentă a cetăţenilor în problemele de interes deosebit prin organizarea
referendum-urilor şi a adunărilor publice ;
BIBLIOGRAFIE
1. Scutariu Petronela, Știința Administrației – curs pentru programul de studiu I.D.-
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
2. Miulescu Nicoleta: Curs universitar, București, Universul Juridic , 2010
3. Tabără Vasile, Știința Administrație(text tipărit), București, Editura Universității
Naționale de Apărare Carol I, 2013
4. Constituția României, 21 nov. 1991, revizuită în 2003, în vigoare din 29 oct 2003,
data publicării în Monitorul Oficial