Victoria and Abdul (la noi, Victoria și

Abdul) aduce în atenția publicului

povestea prieteniei dintre Victoria,
regină a Regatului Unit al Marii Britanii,
cu o domnie longevivă (1837-1901), și
un sărman indian pe nume Abdul
Karim, musulman.
Nu știu exact cât din film este istorie pură
și cât anume este rodul imaginației
scenaristului Lee Hall (care s-a bazat pe
cartea omonimă a scriitoarei Shrabani
Basu). De altfel, chiar de la începutul
filmului suntem avertizați că acesta se
bazează în bună parte pe fapte reale,
rămânând un mister care parte este în
afara certitudinii istorice. Cert este că,
potrivit filmului, Abdul ajunge în Marea
Britanie grație unei pure întâmplări – avea
înălțimea potrivită și era indian – pentru a-i
oferi Majestății Sale o monedă specială în
cadrul unei ceremonii căreia, oricum,
regina nu pare să îi acorde prea multă
importanță. Regina îl remarcă pe Abdul și,
în scurt timp, acesta îi devine apropiat,
cucerind-o prin sinceritatea cu care îi
vorbește despre cultura indiană, despre
Coran și Taj Mahal, despre el însuși și
despre tot felul de nimicuri, ca de exemplu
despre cum sunt realizate covoarele în
țara lui natală. Indianul îi devine
reginei munshi, adică învățător sau
instructor, Victoria cerându-i să o învețe
limba urdu. M-am așteptat, ce-i drept, la un
film istoric, dar am primit umor englezesc
de bună calitate, plasat într-o epocă
istorică deja îndepărtată și, probabil, mult
prea interpretabilă. Recomandarea mea
pentru cei care vor viziona filmul este să
nu caute acuratețea istorică, ci mai
degrabă să se bucure de jocul actorilor, de
micile crize și de ifosele curtenilor
scandalizați de ascensiunea lui Abdul
(care era, în opinia lor, doar un
simplu indian), de intrigile pentru căderea
acestuia în dizgrația reginei ș.a.m.d. Titlul
în sine, Victoria and Abdul, anulează
distincția de clasă dintre cei doi, la fel cum
am spune astăzi Donald [adică Trump] și
Mickey. Regina Marii Britanii și
împărăteasa Indiei este doar Victoria, după
cum Abdul este doar Abdul. Totuși e greu
de crezut că în cadrul original, real, relația
celor doi a fost redusă la un asemenea
nivel de familiaritate. Regizorul Stephen
Frears ne prezintă povestea unei prietenii
– neobișnuită, ce-i drept, mai ales dacă
ținem cont de contextul său istoric – care a
avut de înfruntat prejudecăți de rasă, de
clasă și nu numai, dar care a beneficiat de
avantajul indiscutabil dat de faptul că
Victoria era regină și i se datora ascultare,
chiar și din partea celor care nu priveau cu
ochi buni apropierea sa de Abdul. Judi
Dench, la 82 de ani, este cireașa de pe tort
a filmului, fiind cu câteva clase peste
interpretarea lui Ali Fazal. Deși este de
apreciat că producătorii au optat pentru un
alt actor indian decât Dev Patel, Fazal nu a
fost o opțiune de același calibru cu Dench,
fiind oarecum… inexpresiv. Încă de la
primele secvențe în care apare –
rostogolită ca o saltea de domnișoarele
care o ajutau cu toaleta de dimineață sau
cu mâncarea scurgându-i-se pe bărbie la
masa festivă –, Dench reușește să creeze
un personaj complex, amuzant. Victoria
pare o biată legumă în primă fază,
ocupând tronul în virtutea eredității, dar
incapabilă să-și poarte de grijă și plictisită
de numeroasele ceremonii și audiențe
cărora trebuie să le facă față. Însă, odată
cu intrarea în scenă a lui Abdul, devine
mai vie, mai energică, mai prezentă. Prin
interacțiune cu indianul acela simplu, iese
în evidență o altă latură a reginei: femeia
conștientă că este urâtă de milioane de
oameni, dornică să se bucure de lucruri
simple și capabilă să recunoască
oportunismul în cei ce o înconjoară. Judi
Dench reușește să transmită excelent
tristețea specifică vârstei înaintate, când
ochii trădează atâtea și-atâtea regrete.
Cred că jocul său ilustrează bine diferența
dintre un actor mai tânăr, care, sub
greutatea machiajului, încearcă
să redea bătrânețea și un actor care cară
bătrânețea, cu toate neajunsurile ei, în
propriile oase. În jurul reginei Victoria
roiesc, în film, o mulțime de figuri
caricaturale: fiul ei, „Bertie” (interpretat de
Eddie Izzard), frustrat de faptul că a trecut
de vârsta de 50 de ani și încă nu
domnește; Sir Henry Ponsonby, cel care
răspunde de administrarea casei regale;
premierul țării, lordul Salisbury; domnul
Reid, medicul personal al reginei;
baroneasa Churchill; cameristele;
Mahomed, tovarășul indian al lui Abdul,
care, spre deosebire de acesta din urmă,
tânjește să fie lăsat să se întoarcă în India
ș.a. Aici sau de aici se nasc numeroasele
momente pline de umor ale filmului, din
tensiunile ivite ca urmare a modului în care
se percep toate aceste personaje pe ele
însele și desconsiderarea pe care i-o arată
lui Abdul, chiar și în fața reginei. Faptul că
filmul ne este oferit acum, când societatea
europeană este divizată cu privire la
afluența de imigranți musulmani, fiind
multe voci care avertizează cu privire la
islamizarea continentului, pare să nu fie
întâmplătoare, Victoria and
Abdul susținând mai mult sau mai puțin
vizibil diversitatea, respectul între rase și
religii etc. La unele dintre replicile
personajelor am avut senzația acută că s-
ar potrivi mai degrabă în peisajul social
contemporan decât în epoca victoriană.
Înclin totuși să cred că astfel de inserții mai
degrabă dăunează produsului
cinematografic, prietenia dintre regina
Victoria și indianul Abdul fiind într-un
context istoric situat la ani-lumină de
societatea de azi, în care oamenii gândesc
pur și simplu diferit. Din păcate, Frears a
schimbat tonul pe final, trecând de la
comedie clară la dramă nesigură. Era de
așteptat ca Abdul să nu mai fie agreat la
curtea regală după moartea reginei
Victoria, iar vârsta înaintată a acesteia
făcea ca moartea ei să fie iminentă. S-ar fi
putut opta totuși pentru un final mai
adecvat modului în care a fost prezentată
povestea, un final în notă comică,
rămânând ca detaliile despre ce s-a mai
întâmplat cu Abdul după moartea reginei
să fie rezumat la sfârșit sau descoperit
ulterior de spectatori, printr-o simplă
căutare pe internet. Simplu și plăcut, fără
efecte speciale, bogat în decoruri și haine
de epocă, jucat de o mână de actori
englezi talentați, Victoria and Abdul este
un film care le readuce spectatorilor
zâmbetul pe față printr-un umor (din ce în
ce mai rar) de bună calitate.