INTRODUCERE ÎN

DREPTUL COMERȚULUI
INTERNAȚIONAL
@ Luminița Tuleașcă, Assoc. Prof. Dr.
1
 PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA COMERȚULUI
INTERNAȚIONAL

• Globalizarea poate fi definită ca un fenomen prin

care se reduce continuu semnificaţia economică
”a frontierelor politice naţionale” cu ”accelerarea
fără precedent a interacţiunilor, relaţiilor,
economiilor, ajungându-se la punctul în care
diferenţa dintre tranzacţiile interne şi externe
devine neimportantă şi dispare”, procesul
globalizării intervenind ”printr-o serie de
mecanisme de armonizare a politicilor economice
naţionale cu regulile regionale şi cele 2
internaţionale”.
La nivel european
• Atribuirea de personalitate juridică Uniunii Europene prin
art. 46 al Tratatului Uniunii Europene, astfel cum a fost
modificat prin Tratatul de la Lisabona, permite amplificarea
rolului său la nivel mondial şi o mai bună promovare a
intereselor şi valorilor sale atât în domeniul comerţului
exterior şi al politicilor de dezvoltare, cât şi în ceea ce priveşte
crearea normelor internaţionale care reglementează
mondializarea.

3
• La nivel mondial, organizaţiile internaţionale îşi înscriu
demersurile în tendinţa generală, respectiv promovarea
principiilor globalizării economice mondiale prin
armonizarea regulilor de bază ale activităţii comerciale.
• Organizaţia Mondială a Comerţului ((World Trade
Organization, denumită în continuare OMC sau WTO) a fost
instituită în 1995 în cadrul Acordului de la Marrakech, acord de
inlocuire a Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT)
din 1947, și a fost concepută de către fondatorii săi pentru a
supraveghea și liberaliza comerțul internațional.
• Cu un număr de 164 de membri OMC are legitimitatea de a
promova suprimarea obstacolelor comerciale, de a elabora şi
de a face respectate reglementările mondiale şi de a urmări
compatibilitatea lor cu cele adoptate de alte organizaţii
multilaterale.
4
Organizaţia Mondială a Comerţului impune prin principiile
sale:
• ca ţările membre să nu facă nicio discriminare între
partenerii comerciali acordându-le, în mod egal, statutul
celei mai favorizate naţiuni „most-favoured-nation”/MFN
status care în concepţia actuală a OMC reprezintă
tratament nediscriminatoriu, iar nu preferenţial,
• ca ţările membre să nu facă diferenţe între propriile
bunuri şi servicii şi cele străine acordându-le tratament
naţional,
• asigurarea predictibilităţii şi transparenţei desfăşurării
activităţii comerciale în sensul că, companiile străine,
investitorii şi guvernele trebuie să fie încrezători că
barierele comerciale nu vor fi mărite în mod arbitrar;
5
• creşterea competiţiei comerciale ca sursă a descurajării
practicilor incorecte, încurajarea reformelor economice și
a dezvoltării.
 Perspectivele dezvoltării activității comerciale
internaționale
Printre priorități se află încheierea unor parteneriate puternice pentru
libera derulare a comerțului între statele lumii.
❑ Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (denumit în
continuare TTIP).
Negocierile privind TTIP au început din iunie 2013, între guvernul Statelor
Unite ale Americii și Uniunea Europeană prin Comisia Europeană.
❑ Acordul Economic şi Comercial Complet – CETA – UE - CANADA
• În 30 octombrie 2016 Acordul CETA a fost semnat, iar în 15 februarie
2017 a fost aprobat de către Parlamentul European. Pentru intrarea în
vigoare a acordului, el trebuie aprobat de toate parlamentele statelor
membre UE.
• Acordul CETA se înscrie pe linia acordurilor așa numite ”next-
generation treaty”, care promovează libertatea comerțului, înlesnește
schimburile economice și investițiile dintre UE și Canada și prevede
reducerea cu 98% a tarifelor de import. De asemenea, CETA crează un
sistem de recunoaștere reciprocă a calificărilor obținute în UE și Canada,
firmele ce provin din UE și Canada vor putea presta servicii și vor putea 6
participa la achiziții publice în Canada și UE și alte asemenea facilități
❑ Acordul de Parteneriat Trans-Pacific (The Trans-Pacific
Partnership - TPP sau Trans Pacific Partnership Agreement -
TPPA) este cel mai mare acord comercial din istorie prin zona
de liber schimb pe care o crează, care a fost semnat în 4
februarie 2016 în Auckland, Noua Zeelandă, de importante
state din zona Oceanului Pacific: Australia, Brunei, Canada,
Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Vietnam și
Statele Unite ale Americii, însă acest din urmă stat denunțînd
tratatul în 23 ianuarie 2017.
• Pentru aplicarea acordului este necesară ratificarea de către
parlamentele naționale ale statelor semnatare în termen de
doi ani de la semnare.
• După retragerea Statelor Unite ale Americii din TPPA, celelalte
state semnatare și-au declarat intenția de a continua
parteneriatul. Acordul leagă 500 de milioane de persoane din
11 țări – de o parte și de alta a Pacificului. 7
8
 Tranzacții comerciale
internaționale
• Noțiunea de ”tranzacție” este utilizată în continuare în
înțelesul ei cel mai larg, în sens de convenție, înțelegere,
indiferent de obiectul acestora și de forma concretă de
manifestare.
• Toate (aceste) tranzacțiile comerciale internaționale,
inclusiv participanții la acestea, persoanele și entitățile
prin intermediul cărora se derulează aceste tranzacții,
problematica eșecului activității comerciale
internaționale, respectiv a insolvenței transfrontaliere, și
a soluționării litigiilor născute din afaceri internaționale
fac obiectul de reglementare al dreptului comerțului
internațional. 9
 Obiectul, conținutul și definiția
dreptului comerțului internațional
• Dreptul comerțului internațional reglementează
activitatea comercială internațională, comerțul
internațional în sensul cel mai larg al acesteia,
raporturile juridice ce se nasc în legătură cu
desfașurarea activității comerciale internaționale,
precum și participanții la comerțul internațional.
Prin urmare, pentru determinarea în concret a
domeniului de aplicare al normelor dreptului
comercial internațional, utilizăm criteriul
comercialității și criteriul internaționalității
raporturilor juridice contractuale și
extracontractuale. 10
❑Internaționalitatea raportului
juridic/tranzacției, respectiv a actelor juridice,
faptelor juridice și operațiunilor economice, este
determinată de existența elementelor de
extraneitate ce au capacitatea de a face ca actul
sau faptul juridic să fie guvernat de cel puțin
două sisteme de drept, și de a genera un conflict
de legi.
Pentru determinarea caracterului internaţional al
raportului juridic/tranzacției sunt utilizate două
criterii principale: criteriul subiectiv și criteriul
obiectiv sau economic. 11
❑ Criteriul subiectiv în temeiul căruia, raportul
juridic va fi internaţional dacă părţile
contractante, persoane fizice sau juridice au
domiciliul sau sediul situate în state diferite în
momentul încheierii contractului.
• În literatura de specialitate există și opinia
conform căreia ”naţionalitatea părţilor şi locul
încheierii contractului sunt insuficiente pentru a
caracteriza internaţionalitatea, şi oferă exemplul
unui contract de vânzare de pepeni între un
producător francez şi un comerciant italian
stabilit la Paris 12
❑ Criteriul obiectiv sau economic în temeiul căruia,
raportul juridic va fi internaţional dacă marfa,
lucrarea, serviciul, bunul ce fac obiectul raportului
juridic se află în tranzit internaţional, aceasta
presupunând ca în timpul executării contractului,
bunul, lucrarea, serviciul să treacă cel puţin o
frontieră de stat.

Jurisprudența a lărgit sfera acestui criteriu pentru a

include contracte care "pun în cauză interesele
comerţului internaţional.

Ex. - Contracte de vânzare încheiate între francezi în Franţa, dar

având ca obiect mărfuri ce trebuiau transportate din America în
Franţa.
- Un contract încheiat în Franţa între doi francezi, din care unul
rezident în Canada şi mandatat să asigure în Canada şi în Statele
Unite vânzarea de conducte produse în Franţa 13
Obiectul, conținutul și definiția
dreptului comerțului internațional
Dreptul comerțului internaţional este o ramură a
dreptului privat ce conține un ansamblu de norme
juridice care reglementează activitatea comercială
internațională, raporturile juridice ce se nasc în
legătură cu activitatea comercială internațională
sau care pun în cauză interesele comerțului
internațional, precum și participanții la aceste
raporturi juridice.

14
Izvoarele dreptului comerțului
internațional
Izvoarele dreptului reprezintă formele specifice de exprimare a
normelor de drept.
Dreptul comerțului internațional implică două categorii
principale de izvoare:
• Izvoare interne şi
• Izvoare internaţionale.
La rîndul lor, izvoarele interne și internaționale se clasifică în:
- izvoare normative ale dreptului
- izvoare interpretative ale dreptului
- Izvoare sui- generis ale dreptului 15
Izvoarele dreptului comerțului
internațional
Sunt izvoare internaționale ale dreptului comerțului internațional
convenţiile internaţionale, indiferent de forma pe care o îmbracă
aceste acte internaţionale, respectiv: convenţii, tratate, acorduri ş.a.

• Ex. Carta Naţiunilor Unite;

• Convenţia de la Marrakech din 1995 privind constituirea Organizaţiei
Mondiale a Comerţului;
• Convenţia de la Viena (1980) – privind vânzarea internaţională de
mărfuri;
• Convenţia de la New York (semnată la 10 iunie 1958) privind
recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine, ratificată de România în
24 iulie 1961;
• Convenţia de la Geneva (semnată la 21 aprilie 1961) – privind
arbitrajul comercial internaţional, ratificată de România la 15 iunie
1963;
• Convenţia de la New York (1974) – privind prescripţia în materia 16
vânzării internaţionale de mărfuri.
Izvoarele interne ale dreptului
comerțului internațional
Legile interne reprezintă importante izvoare ale
dreptului comerţului internaţional datorită inexistenței
sau insuficientei unificării sau uniformizării legislative la
nivel internațional, și menținerea conflictelor de legi şi,
implicit, a aplicării legilor naţionale.

În acest context, un aspect prioritar şi esenţial ale

raportului juridic de drept al comerțului internaţional
este determinarea legii aplicabilă acestuia.
Norma conflictuală este cea care stabileşte legea
aplicabilă unui act sau fapt juridic, lex causae (legea
aplicabilă efectiv). De regulă, lex causae este o lege 17
internă, naţională.
Izvoarele normative ale dreptului
comerțului internațional
- Din perspectiva legii române, izvoarele normative ale dreptului
comerțului internațional sunt prevăzute în art. 1 din Codul civil: legea,
uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
- Legislația europeană
Prin Constituția României și jurisprudența CJUE se
instituie principiul priorității dreptului european – art.
11 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României,
art. 5 din Codul civil - v. Cauza 6/64 Costa/ENEL – CJUE.
➢ Dreptul european primar: Tratatele și principiile generale
➢ Dreptul european derivat: Regulamentul, Directiva, Deciziile.
Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică
direct în statele membre.
Directiva are caracter obligatoriu pentru statele membre în ceea ce
privește rezultatul ce trebuie atins; directivele nu sînt direct aplicabile; sunt
transpuse în dreptul intern prin legi naționale. 18
Izvoarele normative ale dreptului
comerțului internațional – Uzanțele
❑Clasificarea uzanţelor în funcţie de izvorul forţei juridice a acestora:
✓ uzanțele sunt normative, când legea face referire la aplicarea lor, şi
✓ uzanțele sunt interpretative sau convenţionale, când părţile unui
contract fac referire la aplicarea uzanţelor, prin clauză contractuală
expresă.

❑ În dreptul român, uzanţele sunt izvoare normative ale dreptului

privat român. În acest sens, prin art. 1 alin. (1) C. civ. se dispune că
sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale
ale dreptului.
• Sub aspectul rolului lor, uzanţele normative au rolul de a completa
sau suplini legea, de a înlătura aplicarea legii, iar cele convenţionale
au rolul de a interpreta, de a completa şi preciza conţinutul 19
contractelor.
Izvoarele normative ale dreptului
comerțului internațional – Uzanțele
✓ Uzanțele sunt izvoare principale ale dreptului comerțului
internațional doar în cazurile nereglementate sau insuficient
reglementate de către lege.
✓ Existența și conținutul uzanțelor trebuiesc dovedite de cel
care le invocă.
✓ Uzanțele publicate în culegeri elaborate de către entitățile
sau de organismele autorizate în domeniu se prezumă că
există, pînă la proba contrară. E.g.: ICC Paris și publicațiile
acestei instituții: Regulile uniforme privind INCASSO-ul, Reguli
uniforme privind acreditivul documentar, regulile privind
garanțiile contractuale, Regulile INCOTERMS 2010.
20
Izvoarele normative ale dreptului
comerțului internațional – principiile
generale ale dreptului și echitatea
Principiile generale ale dreptului, reguli generale unanim
recunoscute, sunt cuprinse în principal, în legislaţia
fundamentală, naţională, europeană şi internaţională.
Avem în vedere principiile statuate prin Constituţie, prin Tratatele
UE, Carta drepturilor fundamentale ale UE, Convenţia Europeană
a Drepturilor Omului ş.a.
Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene sunt
dezvoltate în principal de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene, e.g.: principiul securităţii juridice, principiul echilibrului
instituţional, principiul aşteptării legitime ş.a.
21
Izvoarele interpretative ale dreptului
comerțului internațional
Izvoarele interpretative ale dreptului comercial
❑ Doctrina – explică și interpretează legea și principiile
dreptului.
❑ Jurisprudența – izvor de drept ce tinde să devină un izvor de
drept obligatoriu.

22
Izvoarele sui-generis ale dreptului
comerțului internațional– jurisprudența
obligatorie
Jurisprudenţa obligatorie. În actualul context legislativ naţional şi
european, apreciem necesară distincţia între jurisprudenţa obligatorie
şi cea neobligatorie.

Argumente: dispoziţiile legii naţionale şi reglementărilor europene

în temeiul cărora în anumite situaţii, expres prevăzute de lege,
hotărârile judecătoreşti sunt obligatorii pentru toate instanţele
judecătoreşti naţionale.

Jurisprudența este izvor obligatoriu al dreptului comerțului

internațional în următoarele cazuri:
✓ Jurisprudența europeană a Curții de Justiție a UE și a Curții
Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în ceea ce privește
interpretarea legislației europene și concordanța legislației naționale
cu cea europeană. 23
Izvoarele sui-generis ale dreptului
comerțului internațional– jurisprudența
obligatorie
✓ Hotărîrile pronunțate de CJUE în privința întrebărilor trimise
de instanțe naționale, conform art. 267 TFUE, sunt obligatorii.
✓ Hotărîrile Înaltei Curți de Casație și Justiție a României
pronunțate de Înalta instanță în procedura trimiterilor
preliminare, conform art. 519 C.proc.civ., sunt obligatorii
pentru instanțele naționale.
✓ Hotărîrile Înaltei Curți de Casație și Justiție a României
pronunțate de Înalta instanță în recursurile în interesul legii
sunt obligatorii.
✓ Hotărîrile Curții Constituționale sunt obligatorii.

24