Sinteză INCLUZIUNEA SOCIALĂ LA NIVELUL COMUNITĂȚII ROME

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 1

INCLUZIUNEA SOCIALĂ LA NIVELUL COMUNITĂȚII ROME

Romii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de persoane din România,
fiind considerat al doilea grup etnic minoritar ca mărime, după cel maghiar. Nomazi la origine,
aceștia au migrat din India spre Europa, atestat documentar fiind anul 1385 pe teritoriul
României. Aceștia devin sclavii/robii boierilor de la acea vreme, fiind persecutați și lipsiți de
drepturi. În secolul XIX, sub influența ideilor liberale ale revoluției de la 1848, toți oamenii au
fost declarați liberi și egali, robia romilor fiind definitiv abolită în 1856. În continuare însă, romii
reprezintă o minoritate cu un statut precar, nu doar în România, ci și la nivel European, ei
situându-se în continuare la limita inferioară a societăţii, constituind ţinta prejudecăţilor şi a
stereotipurilor negative, a unor politici de excludere, de reprimare sau chiar de anihilare a
romilor ca identitate culturală, ca grup etnic sau ca mod de viaţă. Tendinţele de discriminare a
membrilor acestui grup au consecinţe atât sociale, privind raporturile de inegalitate între
grupuri, dar și economice şi psihologice.
Incluziunea socială este definită în documentele UE ca "procesul care conferă
persoanelor confruntate cu riscul sărăciei și excluziunii sociale oportunitățile și resursele
necesare pentru a participa pe deplin la viața economică, socială și culturală, pentru a se bucura
de un standard de viață și bunăstare considerat normal în societatea în care trăiesc. Incluziunea
socială asigură participarea sporită a acestor persoane la luarea deciziilor care le afectează
viața, precum și accesul la drepturile fundamentale".
Astfel, incluziunea și integrarea socială a comunităților rome reprezintă unul dintre
principalele obiective ale sistemului de protectie socială a UE și a statelor membre. În 2011,
Comisia Europeană a adoptat Cadrul European pentru strategiile naționale de integrare a
romilor până în 2020, care are drept scop eliminarea decalajului dintre romi și restul populației
în patru domenii principale: educație, ocuparea forței de muncă, servicii medicale și accesul la
locuințe. Alte aspecte vizează:
 combaterea discriminării;
 protejarea copiilor și a femeilor de etnie romă;
 transpunerea angajamentelor naționale în acțiuni locale prin consolidarea implicării
autorităților locale și regionale;
 monitorizarea impactului politicilor;
 luarea în considerare a activităților „organismelor de promovare a egalității”;
 consolidarea punctelor de contact naționale pentru romi;
 dezvoltarea cooperării transnaționale.
Această strategie se va aplica în strânsă corelare cu implementarea fondurilor europene,
structurale și de investiții, care au ca obiectiv creșterea incluziunii sociale.

S-ar putea să vă placă și