O NOAPTE FURTUNOASĂ

F. Problematica cititorului.
Piesa este alcătuită din 2 acte.
Caragiale este primul dramaturg la care deznodâmântul nu rezolvă decât
parțial conflictul și nu mai presupune victoria binelui asupra răului, autorul nu
mai sancționează abaterile de orice fel. La fel ca în realitate cititorul se află în
dificultate, ierarhia valorilor este răsturnată făcând imposibilă deosebirea între
bine și rău, între adevăr și minciună, între valoare și nonvaloare. În final,
adulterul și trădarea rămân nepedepsite, iar Zița care renunță la primul soț din
capriciu are parte de un final fericit.
Caragiale este considerat promotorul teatrului modern astfel că în O
noapte furtunoasă pot fi identificate numeroase elemente de modernitate.
Incipitul ex-abrupto. Comedia începe după consumarea intrigii
prezentându-l pe Jupân Dumitrache indignat din cauza bagabontului ce a pus în
pericol onoarea sa de familist.
Deși incipitul și deznodământul nu sunt simetrice, piesa are o arhitectură
circulară, adică finalul recompune momentul de la începutul piesei, fără să se
schimbe absolut nimic din starea de lucruri iniţială. După agitaţia care atinge
adesea apogeul, după zbuciumul personajelor şi conflictele ce par de nerezolvat,
totul revine la normal, fără să se petreacă nicio modificare a stărilor de fapt sau
vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.
Ruperea prezentului dramatic - Dumitrache prin povestirea despre seara la
Iunion, despre bagabontul care umblă după nevestele oamenilor aduce trecutul
pe scenă multiplicând dimensiunile spațiale și temporale ale piesei.
Intersant este că dramaturgul acordă rolul de maestru păpușar unui
personaj feminin - Ziței, într-o perioadă în care rolul femeii în societate era bine
stabilit. Totul în piesă este gândit parcă spre deplina ei satisfacție. Ea provoacă
toată agitația și încurcăturile piesei, din cauza ei Rică ajunge în casa Vetei, fapt
ce stârnește bănuiala lui Dumitrache că i s-a necinstit onoarea de familist. Tot ea
aplanează conflictul și îl salvează pe Venturiano de furia lui Dumitrache. După
ce obține ceea ce-și dorește Zița, ia masca obedienței și consimte să se
căsătorească cu Rică numai cu binecuvântarea lui Jupân Dumitrache.
Ex-abrupto ₌ (locuțiune latină), dintr-o dată, brusc, pe nepregătite.
 G. Încadrarea operei într-o mișcare literară sau mai multe, după caz
De obicei, piesele lui Caragiale sunt încadrate în realism. Se pot identifica
trăsături ale acestui curent literar și în comedia de moravuri O noapte
furtunoasă.
Veridicitate și verosimilitate redând aspectele sociale și psihologice
specifice locuitorilor de la periferia capitalei, de la sfârșitul sec. al XIX-lea, cu
scandaluri și ambițuri de familiști și cu nelipsitul triunghi conjugal.
Rezumat
Tipologia personajelor - în construcția personajelor, Caragiale pleacă de la
tipuri consacrate, dar se îndepărtează de modelul clasic accentuând stilizarea
prin caricatură. Astfel, Jupân Dumitrache reprezintă tipul încornoratului, Veta
este tipul adulterinei, iar Chiriac este tipul slujitorului isteț. Caragiale introduce
în O noapte furtunoasă personaje mărunte, lipsite de standarde morale și
spirituale anunțând degradarea morală în așa măsură că ameliorarea pare
imposibilă. Dramaturgul știe să le adauge unele însușiri specifice naturii umane,
astfel că în ciuda tuturor defectelor, ele sunt simpatice și publicul poate realiza
mai ușor identificarea cu un corespondent din realitate. Chiriac își trădează
stăpânul, dar el reprezintă omul modest care doar astfel poate câștiga respect,
Zița divorțează din moft de primul soț, dar este o fire romantică și are parte de
un final fericit, Veta își înșală soțul, dar este mânată de sentimente sincere și
dezinteresate.
Caracterul moralizator - denunță moravurile societății cu scopul de a le
îndrepta. Apelând la comic, Caragiale, aduce pe scenă situatii și personaje
ridicole, vicii și moravuri, acestea fiind sancționate prin râs și urmărindu-se,
astfel, îndreptarea acestora. Astfel eroii lui Caragiale - ipostaze ale arivistului
sau parazitului se prefac că au un rol util social, dar sunt niște fantose, niște
instrumente.
Fantose ₌ marionete.
Comicul de situație - Caragiale folosește scheme tipice, modalități
cunoscute în literatura comică universala, cum ar fi încurcătura, confuzia,
coincidența, echi-vocul, revelațiile succesive , quiproquo-ul (înlocuirea cuiva
prin altcineva, substituirea, acumularea progresivă, repetiția, evoluția inversă,
interferență). Prin încurcătura pe care o provoacă fixarea răsturnată a plăcii cu
numărul 9 pe casa lui jupân Dumitrache, vizita nocturnă a lui Rică la Veta,
scandalul ce urmează și fericita lui soluționare, spre bucuria tuturor.
Comicul de caracter - este folosit prin accentuarea, exagerarea unei
trăsături psihologice într-un personaj. Pentru că personajele tipice sunt dintre
cele mai veridice: jupân Dumitrache, Chiriac, Nae Ipingescu, Rică Venturiano,
Spiridon, Veta și Zița.
Comicul de limbaj - se realizează prin folosirea particularităților de limbaj
pentru a scoate în evidență caracteristici ale personajelor. Este provenit din
incultură și ticuri verbale. Pentru că în discursul Ziței amestecul de cuvinte și
expresii de mahala se îmbină ridicol cu franțuzisme sau neologisme, de cele mai
multe ori deformate.