DIALOGUL SOCIAL ŞI COOPERAREA TRIPARTITĂ

1. Reglementarea dialogului social. Codul muncii conţine un titlu special consacrat dialogului social (Titlul
VII). Capitolul I al acestui titlu cuprinde dispoziţii generale (art. 214-216), Capitolul II se referă la
sindicate (art. 217-223), Capitolul III la reprezentanţii salariaţilor (art. 224-229), iar Capitolul IV la
patronat (art. 230235). Art. 214 prevede că „pentru asigurarea climatului de stabilitate şi pace socială,
prin lege sunt reglementate modalităţile de consultări şi dialog permanent între partenerii sociali”.
Printre organismele constituite, în scopul realizării dialogului social, Codul muncii enumeră Consiliul
Economic şi Social (art. 215), precum şi comisiile de dialog social din cadrul ministerelor şi prefecturilor
(art. 216). În scopul realizării dialogului social, au fost adoptate mai multe acte normative, de exemplu: –
Legea nr. 96/19921 prin care a fost ratificată Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 144 din
anul 1976 cu privire la consultările tripartite destinate să promoveze aplicarea normelor dreptului
internaţional al muncii; – Legea nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi
Social2; – Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de
Formare Profesională a Adulţilor3; – Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale4; – Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale5; – Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă;6 – Hotărârea Guvernului nr. 167/1997 privind constituirea Comisiei Centrale
Tripartite Guvern – Sindicate – Patronate din ramura Mine – Geologie7. – Hotărârea Guvernului nr.
314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiilor Consultative de dialog social în
cadrul unor ministere şi al prefecturilor8;