Sunteți pe pagina 1din 5

4.

Tehnici de cultură și protecție a cerealelor și leguminoaselor – Ioan Borcean, Gheorghe David,


Adrian Borcean – Editura de Vest, Timișoara, 2006

În bune condiții de înmagazinare alunele de pământ își păstrează germinația 3-5 ani. Unii autori recomandă
întrebuințarea semințelor abia în al doilea an de la recoltare, când ele și-au parcurs postmaturația.

La semănat se pot folosi păstăi întregi și păstăi rupte sau numai boabele.

Semănatul în păstăi întarzie într-o oarecare măsură răsărirea (EL SAEED, 1966).

Ruperea păstăilor are avantajul de a grăbi germinația.

Cele mai bune rezultate se obțin însă atunci când se întrebuințeaza numai semințe, cu condiția ca
dezghiocarea să nu premeargă însămânțării mai mult ca 20-30 zile, deoarece își pierd germinația.

Aplicând această metodă, maerialul poate fi sortat pe categorii după mărime, culoare etc. și cel
necorespunzător poate fi îndepărtat, cee ace are ca urmare ridicarea recoltelor cu 200-500 kg/ha.

Tratarea semințelor cu Nitragin dă bune rezultate.

Epoca de însămânțare. Semănatul se face târziu, când solul are temperatura de 12-15℃.

Semănatul mai timpuriu, în limitele acestei temperaturi, asigură recolte în regiunile mai secetoase,
înghețurile târzii nefiind atât de periculoase ca pentru fasole sau soia.

În partea de sud a țării, inclusiv Banatul, semănatul acestei culturi este bine să se facă la sfârșitul lunii
aprilie, începutul lunii mai.

Cantitatea de sămânță depinde de mărimea seminței și de modul cum se face însămânțare: cu semințe sau
cu fructe (păstăi).

Cele mai bune rezultate s-au obținut când s-a realizat desimea de 8-10 plante (m 2) (IONESCU și colab.,
1967).

Când însămânțarea se face cu păstăi, se dau 60-90 kg/ha la soiurile cu fruncte mărunte și 90-115 kg/ha la
cele cu fructe mari, când însămânțarea se face cu semințe, la soiurile cu bobul mărunt se dau 30-50 kg/ha si 60-75
kg/ha, la cele cu bobul mare.

La semănatul în cuiburi, numărul mai mare de semințe la cuib, compensând desimea de semănat, mărește
recolta cu cca 34%.

Distanța de semănat depinde atât de vigoarea și specificul de creștere al plantei, de fertilitatea solului și
condițiile climatice, cât și de modul de cultură, irigat sau neirigat.

Distanța între rânduri variază de la 50-60 cm, iar pe rând între 15-25 cm.

La plantele cu portul culcat, distanțele sunt mai mari. Soiurile timpurii se seamănă mai des. În cultura
irigată brazdele se fac la 80 cm depărtare.

Adâncimea de semănat diferă după compoziția mecanică a solului: în terenurile grele se însămânțează mai
la suprafață, 4-5 cm, iar cele ușoare poate varia între 5 și 10 cm.

5. Fitotehnie, Volumul 1, Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua, Editura Ceres, București,
1998, Prof. dr. doc. șt. GHEORGHE BÎLTEANU

Sămânța pentru semănat se păstrează în păstăi, asigurându-se pe această cale un material semincer de
calitate superioară (germinație minimă de peste 80%). Semințele trebuie să fie întregi, nevătămate și mari. Trebuie
excluse din materialul de semănat boabele mucegăite sau pătate. Tratarea semințelor înainte de semănat cu
insectofungicide diminuează pierderile la germinare, îmbunătățește răsărirea, asigură realizarea densității.

Epoca optimă de semănat pentru arahide corespunde, calendaristic, cu ultimele zile din luna aprilie și
primele zile din luna mai, când la adâncimea de semănat se realizează o temperature minimă de 12℃ și vremea este
în încălzire progresivă. Pe nisipurile din stânga Jiului, în medie pe 4 ani, cea mai mare producție (21,11 - 19,55 q/ha)
s-a obținut când semănatul s-a efectuat la sfârșitul lunii aprilie (20-30 aprilie). În medie pe plantă s-au obținut, la
această dată de semănat, 13-17 păstăi (L P o p și colab., 1986).

Densitatea optima a culturii, pentru soiul Tâmburești (ssp. fastigiata), după cercetările de la Stațiunea
Didactică și Experimentală Tâmburești (Dolj), este 80-120 mii plante/ha, în funcție de talia plantelor.

Cantitatea de sămânță, folosită la hectar, reieșită din formula de calcul se majorează cu 25%, ajungând în
acest fel (orientativ, deoarece variază cu mărimea), la 60-70 kg, sămânță ce se obține din 100-120 kg păstăi.

Semănatul se execută cu semănătoarea SPC-6, la distanța între rânduri de 50 cm (pe rând 16-20 cm, în
funcție de vigurozitatea de creștere a soiului cultivat) și la adâncimea de 5-6 cm.

6. Fitotehnie, Vol.1, Cereale și Leguminoase pentru boabe, EDITURA UNIVERSITARĂ, București,


2011, Gheorghe Valentin ROMAN (coordonator), Valeriu TABĂRĂ, Mihail AXINTE, Teodor ROBU, Marin
ȘTEFAN, Gavril MORAR, Paul PÎRȘAN, Solovăstru CERNEA

Sămânța de arahide destinată semănatului se păstrează peste iarnă în păstăi, în felul acesta asigurându-se
un material semincer de calitate superioară. La semănat se folosesc semințe din anul precedent, decojite (sau rupte în
două), întregi, nevătămate, mari, cu germinație minimă 80%, tratate cu Nitragin și insectofungicide.

Epoca de semănat. Semănatul arahidelor se face când temperatura solului la adâncimea de încorporare a
seminței este de 12 - 15℃ și vremea este în încalzire progresivă. Calendaristic, epoca optimă de semănat pentru
arahide corespunde cu ultimele zile din luna aprilie și primele zile din luna mai, când a trecut pericolul brumelor
târzii.

Desimea optimă de semănat este de 8 – 12 plante/m2, în funcție de tal a plantelor.

Cantitatea de sămânță, folosită la hectar, reieșită din formula de calcul este de 40 - 50 kg/ha la semințele
mici și 60 - 70 kg/ha la semințele mari; sămânță ce se obține din 100 - 120 kg păstăi.

Adâncimea de semănat este de 5 – 6 cm, în funcție de natura solului.

Distanța de semănat între rânduri este de 50 – 60 cm și respectiv 16 - 20 cm între plantele pe rând, în


funcție de vigoarea de creștere a soiului cultivat. Semănatul se efectueaza cu semănători pentru semănat plante
prășitoare (de exemplu SPC-8).

3. CULTURA PLANTELOR PENTRU ULEI , M.A.S.T., 2014 , Ing. M. Constantinescu, Ing. Gh.
Sinulescu

Pentru însămânțarea unui teren mare, cel mai frecvent se utilizează semănătoarea de porumb, cu interval de
70 cm între rânduri.

Înmulțire: arahidele se înmulțesc prin semințe sau butășire (destul de dificil). Mai ușoară s-a dovedit a fi
metoda de înmulțire prin semănare. Înainte de plantare, semințele se pun 12 ore în apă călduță. Pentru cultură se
utilizează într-o primă etapă serele calde. După circa două săptămâni de la plantare semințele germinează, dând
naștere noilor plăntuțe. Când răsadurile au crescut astfel încât pot fi manipulate (4-5 săptămâni) se plantează în
câmp, primăvara, după trecerea ultimelor pericole de îngheț.
În ceea ce privește materialul săditor se vor căuta alune în coajă, deoarece boabele decojite își pierd repede
germinația.

Se pot semăna păstăile, însă pentru a grăbi răsărirea, cel mai indicat este să se întrebuințeze boabele având
mare grijă ca la desfacerea acestora să se păstreze tegumentul boabelor evitându-se astfel spargerea boabelor.

Înainte de semănat (cu cel mult 2-3 zile), semințele se decojesc deoarece încolțirea se face mult mai repede.
Un alt procedeu constă în ruperea păstăii în două, încolțirea făcându-se în condiții la fel de bune ca în primul caz.
Acest procedeu prezintă avantajul că se introduce în pământ, o data cu păstaia, bacteriile fixatoare de azot, specifice
alunelor de pământ. Pentru a favoriza formarea nodozităților, se recomandă tratarea semințelor înainte de semănat.

Cantitatea de sămânță la hectar este de 35-50 kg pentru soiurile cu bobul mare. Când semănatul se face cu
păstăi, atunci sunt necesare 100-120 kg/ha. Distanța dintre rânduri este de 50 cm, iar între plante pe rând de 25 cm,
astfel că la 1m2 se găsesc 8 plante.

Adâncimea de însămânțare este de 6-8 cm în solurile ușoare și de 4-5 cm în solurile mijlocii.

În continuare vom prezenta cum este influențată capacitatea de producție de către materialul folosit la
semănat:

Varianta Producția Diferența %


q/ha q/ha
1 sămânță/cuib 20.8 Mt 100.0
2 semințe/cuib 23.3 2.5 111.9
3 semințe/cuib 24.3 3.5 116.4
Păstaie cu o sămânța/cuib 16.3 4.5 78.5
Păstaie cu 2 semințe/cuib 19.2 1.6 92.0
Păstaie cu 3 semințe/cuib 18.8 2.0 90.3
Păstaie ruptă cu o sămânță/cuib 17.1 3.6 82.0
Păstaie ruptă cu 2 semințe/cuib 18.7 2.1 90.0

Perioada propice pentru semănat este începutul lunii mai în prima decadă, când temperature solului
depășește 12 grade C. Semănatul se poate realiza și până la 15 mai dar nu mai târziu de această data deoarece o parte
din păstăi nu vor ajunge la maturitate.

Temperatura optimă pentru creșterea și dezvoltarea plantelor este de +25…+28℃.

Semănatul se face mecanic în rânduri la soiurile care au semințele mici și în cuiburi la soiurile care au
semințe mari.

9. FITOTEHNIE LEGUMINOASE PENTRU BOABE , Prof.univ.dr. MARIN ȘTEFAN , Editura


UNIVERSITARIA, Craiova, 2010.

Sămânța de arahide destinată semănatului se păstrează peste iarnă în păstăi, în felul acesta asigurându-se un
material semincer de calitate superioară.

La semănat se folosesc semințe din anul precedent, decojite (sau rupte în două), întregi, nevătămate, mari,
cu germinație minimă 80%, tratate cu Nitragin sau insectofungicide.

Epoca de semănat. Semănatul arahidelor se face când temperatura solului la adâncimea de încorporare a
seminței este de 12-15℃ și vremea este în încălzire progresivă. Calendaristic, epoca optimă de semănat pentru
arahide corespunde cu ultimele zile din luna mai, când a trecut pericolul brumelor târzii.
Desimea optimă de semănat este de 8-12 plante/m2, în funcție de talia plantelor.

Cantitatea de sămânță, folosită la hectar și reieșită din formula de calcul este de 40-50 kg/ha la semințele
mici și 60-70 kg/ha la semințele mari, sămânță ce se obține din 100-120 kg păstăi.

Adâncimea de semănat este de 5-6 cm, în funcție de natura solului.

Distanța de semănat între rânduri este de 50-60 cm si respective 16-20 cm între plantele pe rând, în
funcție de vigurozitatea de creștere a soiului cultivat, semănatul executându-se cu semănătoarea S.P.C. 6.

8. Fitotehnie-cereale și leguminoase pentru boabe- , Editura EUROBIT, Timișoara, 2006 , Paul


PÎRȘAN, Gheorghe DAVID, Florin IMBREA

Semințele își mențin capacitatea germinativă 3 ani. Este recomandată însă a se folosi sămânța din anul
precedent păstrată în păstăi. Pentru semănat se pot folosi, fie semințe decojite cu 2-3 zile înainte de semănat, fie
păstăi rupte în jumătate.

Semănatul se face când temperatura solului la adâncimea de semănat este de 12℃, cu tendință de creștere.
Calendaristic aceasta se realizează la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai.

Semănatul prea timpuriu determină prelungirea duratei de răsărire, multe semințe mucegaiesc, iar cultura
va fi neuniformă, cu goluri.

Semănatul prea târziu determină reducerea numărului de păstăi ajunse la maturitate cu reducerea cantității
și calității recoltei.

Densitatea optimă este de 8-12 plante/m2.

Distanța între rânduri va fi de 50-60 cm, iar pe rând de 16-20 cm.

Cantitatea de sămânță va fi de 40-50 kg/ha la semințele mici, 60-70 kg/ha la semințele mari și de 100-120
kg/ha când se folosesc păstăi.

Semănatul mecanizat se face cu semănătorile de prășitoare SPC, la adâncimea de 6-8 cm.

Dacă se seamănă în cuiburi se pun câte 3-4 semințe pe cuib.

10. FITOTEHNIE CEREALE ȘI LEGUMINOASE PENTRU BOABE , Editura EUROBIT, Timișoara,


2011, Liliana PANAITESCU, Simona NIȚĂ

Semințele folosite pentru semănat trebuie sa fie din anul precedent. Descojite. Cu 2-3 zile înainte de
semănat, fructele sunt rupte în două.

Semănatul se face când temperatura solului ajunge la 14-15℃.

Densitatea optimă este de 8-12 plante/m2.

Distanța dintre rânduri de 50-60 cm, distanța dintre plante pe rând 6-20 cm.

Adâncimea de semănat este de 5-6 cm.

Cantitatea de sămânță:

35-50 kg/ha la semințele mici

60-70 kg/ha la semințele mari


100-120 kg/ha la păstăi.

Semănatul se face cu semănători universale, ca cea de porumb (SPC-6) sau manual (pe suprafețe mici).

S-ar putea să vă placă și