Sunteți pe pagina 1din 7

ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU”

FACULTATEA DE MANAGEMENT MILITAR


PROGRAM DE STUDIU: „INTELLIGENCE ÎN ORGANIZAȚII”

PROTECȚIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE

REFERAT CU TEMA

Protecția infrastructurilor critice –direcție prioritară


pentru realizarea securității naționale
1.Securitate
Termenul securitate derivă din latinescul securitas și desemnează o stare de
pace, calm și lipsă a primejdiei.
Ionel Nicu Sava afirmă în cartea sa, Studii de securitate faptul că „securitatea
este esențială vieții indivizilor, colectivităților și statelor. Practic, orice domeniu al
vieții individuale și sociale are nevoie de securitate.”1
Securitatea se referă la asigurarea independenței și integrității teritoriale a
statului, fiind un concept nu tocmai nou, dar care ridică discuții privind definirea
acestuia. Specialiștii în domeniu au ajuns la un consens și anume că termenul
reprezintă „faptul de a fi la adăpost de orice pericol, un sentiment de încredere și
de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol. Securitatea colectivă este
stare a relațiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de
apărare comună împotriva unei agresiuni”.2
Conceptul de securitate înglobează atât domeniile politic, economic, juridic,
informațional, cât și cel militar, în vederea identificării și contracarării riscurilor și
amenințărilor existente și viitoare pentru realizarea unei siguranțe cât mai bune a
cetățenilor și mai ales a statelor.
Problema securității a fost o preocupare pentru oameni de-a lungul
vremurilor, creându-se nevoia de siguranță a existenței de orice natură. În ziua de
astăzi statele sunt preocupate în mod deosebit de securitatea națională. Conform
numeroaselor studii în domeniu, Michael H.H. Louw susține afirmația „securitatea
cuprinde politica de apărare tradiţională a unei naţiuni precum şi acţiunile
nonmilitare ale unui stat pentru a asigura supravieţuirea întregii sale capacităţi ca
entitate politică, în vederea exercitării influenţei şi îndeplinirii obiectivelor sale
interne şi internaţionale”3
Securitatea nu se poate construi într-un mediu în care populația nu se simte
protejată. Ignorând această realitate, sistemele nu numai că devin ineficiente, dar
cu timpul se vor prăbuşi.
Securitatea națională este un concept prin care Guvernul cu ajutorul
Parlamentului trebuie să protejeze statul și cetățenii lui împotriva amenințărilor de
orice natură, pentru a se putea promova interesele fundamentale.
În proiectarea securității naționale trebuie ținut cont de o serie de factori ai
mediului de securitate actual (economici, politici, sociali, demografici, ecologici și

1
I. Sava, Studii de securitate, București, Editura Centrului Român de Studii Regionale, 2005,
p.56.
2
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998,
p.969.
3
I. Irimia, E. Ion, M. Chiriac, Curs de doctrine politico-militare. Securitate națională și
euroatlantică, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2004, p.7.
2
militari) astfel încât să poată fi identificate și eliminate riscurile, amenințările și
vulnerabilitățile statului.
Ca proces cibernetic, securitatea are un obiectiv ce se rotește în jurul
stabilității, o legislație bine pusă la punct, care cu ajutorul suportului logistic
adecvat, bazându-se pe strategii, norme și procese, reușește să ofere servicii de
siguranță, protecție și supraveghere pentru disponibilitatea și viabilitatea sistemelor
și utilizatorilor acestora.
O altă modalitate de a privi securitatea îl constituie raportul dintre cele trei
elemente fundamentale și anume: protecția, descurajarea și prelucrarea
evenimentului nedorit. Protecția reprezintă capacitatea de a influența un infractor
astfel încât acesta să nu producă un eveniment nedorit. Prin descurajare se înțelege
capacitatea de a influența un infractor să se abțină de la comiterea atacului, iar prin
prelucrarea evenimentului se înțelege luarea tuturor măsurilor prin care se reiau
activitățile după producerea atacului.
În concluzie, având în vedere toate definițiile date acestui concept și
abordările sale de-a lungul timpului, se poate afirma faptul că securitatea reprezintă
lipsa amenințărilor la adresa valorilor sau absența temerilor oricărui fel de atac ce
poate avea efecte negative asupra cetățenilor, statelor sau orice este legat de ele, fie
că sunt pe termen scurt, mediu sau lung.

2.Securitatea națională a României


Strategia de Securitate Națională a României definește securitatea națională
astfel: „Securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a existenței
națiunii și a statului român; ea are ca domeniu de referință valorile, interesele și
obiectivele naționale. Securitatea națională este un drept imprescriptibil care
derivă din suveranitatea deplină a poporului se fundamentează pe ordinea
constituțională și se înfăptuiește în contextul securității regionale, euroatlantice și
globale.”4
Organizarea, coordonarea şi planificarea strategică în cadrul securităţii
naţionale a României, conform Constituţiei și Strategiei Politicii de Securitate se
exercită de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Preşedintele României,
Guvernul României, prin consultarea Parlamentului României în probleme stabilite
prin lege, potrivit prerogativelor constituţionale şi competenţelor conferite de lege.
Sursele actuale de amenințare la adresa securității diferă față de cele ale
mileniului trecut, schimbându-se într-un mod continuu, iar România trebuie să se
adapteze noilor cerințe și provocări care nu se referă doar la domeniul militar.
Securitatea națională a României în spațiul contemporanității se
caracterizează prin ștergerea granițelor dintre dimensiunile intern și extern, militar
4
Strategia de Securitate Națională, București, 2007, p. 7.
3
și nonmilitar. Globalizarea și creșterea independenței duce de regulă la sporirea
sentimentului de nepredictibilitate a sistemelor geografice, politice și economice.
Securitatea României depinde de abilitatea ei de a-și comunica eficient interesele și
de a-și îndeplini obiectivele strategice propuse, lucru realizabil prin fructificarea
oportunităților ivite și prin înfruntarea provocărilor interne și externe ce constituie
rezultatul interacțiunilor politice, militare, social-economice și demografice.
Securitatea națională înglobează o serie de componente prezentate în schema
următoare:

Siguranța
națională
Protecția
infrastructurilor
critice

Protecția civilă
Securitatea
națională
Ordinea publică

Ordinea
constituțională

Apărarea
națională
Fig. 1.Componentele securității naționale5

„Prin siguranța națională a României se întelege starea de legalitate, de


echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și
dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și
indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și climatului de exercitare
neîngradită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor,
potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constitutie.”6

5
G. Udeanu, Mihai-Marcel Neag, Elemente de artă militară, Sibiu, Editura Academiei Forțelor
Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2013, p.114.
6
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/51-1991.php, accesat în 07.05.2019.
4
Protecţia infrastructurilor critice este o activitate ce ca scop asigurarea
funcţionalităţii, a continuităţii şi a integrităţii infrastructurilor critice naţionale şi
europene pentru a descuraja, diminua şi neutraliza o eventuală ameninţare, un risc
sau un punct vulnerabil. Aceasta poate să cuprindă activităţile desfăşurate succesiv
privind identificarea infrastructurilor critice naţionale şi europene, desemnarea
acestora, evaluarea şi analiza riscurilor, asigurarea protecţiei informaţiilor
clasificate din domeniu, realizarea planurilor de securitate ale operatorilor de
infrastructură critică, stabilirea ofiţerilor de legătură şi a modului de realizare a
comunicaţiilor, precum şi exerciţii, rapoarte, reevaluări şi actualizări ale
documentelor ce sunt elaborate pe linia protecţiei infrastructurilor critice.7
Protecţia infrastructurilor critice presupune un parteneriat continuu şi o
cooperare excelentă între proprietarii sau responsabilii infrastructurilor critice și cu
personalul ce le utilizează şi autorităţile statului respectiv.
Protecția civilă este o componentă a securității naționale și are rolul de a
coordona activitățile necesare pentru a se asigura protecția populației, a bunurilor
materiale, valorilor culturale și a factorilor de mediu în caz de război sau dezastre.
Rolul ei este dat de importanța atribuțiilor ce îi sunt atribuite și anume: prevenirea
atacurilor asupra populației de atacurile inamicilor sau a dezastrelor, asigurarea
protecției bunurilor, participarea la acțiunile de înlăturare a urmărilor atacurilor,
asanarea câmpului de luptă, dar cel mai important pregătirea populației în vederea
asigurării protecției pentru a preveni și a reduce eventualele efecte produse.
Ordinea Publică este o stare de drept bazată pe prevederile legale, ceea ce
permite realizarea și menținearea echilibrului prin apărarea și respectarea
drepturilor cetățenilor, avutului public și privat și a valorilor sociale printr-o
funcționare optimă a ansamblului social. Aceasta este strâns legată de ordinea de
drept și se manifestă prin respectarea tuturor normelor de comportare, a regulilor și
a drepturilor.
Ordinea Constituțională se definește prin funcționarea normală a organelor
statului care sunt create în conformitate cu prevederile Constituției formate pentru
elaborarea, punerea în aplicare, astfel încât să se asigure respectarea legilor în
societate.8
Apărarea naţională „este definită ca apărare a ţării prin utilizarea în
totalitate a disponibilităţilor de ordin militar, civil, economic şi psihologic, în
scopul asigurării rezistenţei în faţa unei primejdii.”9 Apărarea naţională cuprinde
acțiunile desfășurate de un stat pentru a-și menține independența, integritatea și
suveranitatea națională și, în același timp, de a proteja populația și interesele țării
7
http://ccpic.mai.gov.ro/pic.html accesat în 05.05.2019.
8
https://www.academia.edu/22218931/CONCEPTUL_DE_ORDINE_PUBLICA accesat în
05.05.2019.
9
C. Onișor, Teoria strategiei militare, Bucureşti, AISM. 1999, p.324.
5
prin susținerea lor. Pentru realizarea acesteia este nevoie de adoptarea unei game
de măsuri și activități în domeniul economic, juridic, diplomatic, politic, cultural,
militar și demografic pe timp de pace, dar mai ales pe timp de război.
Îmbunătățirea securităţii naţionale constă în evoluția tuturor componentelor de
apărare precum protecția infrastructurii critice, protecția civilă, ordinea publică și
constituțională, siguranţa naţională precum și a apărării naționale. O cât mai bună
utilizare și înglobare în sistemul securității naționale va duce la crearea unui spațiu
ce poate oferi încredere și, în același timp, o siguranță cetățenilor și Statului
respectiv.
Securitatea națională a României presupune realizarea unei stări de echilibru a
sistemului social în care individul, grupurile de persoane organizate pe diferite
criterii, respectiv statul român pot să se dezvolte liber și își pot promova propriile
interese, în condițiile respectării unui sistem de norme aflat în evoluție.

3.Infrastructura critică
Infrastructura critică este definită ca element, sistem sau componenta a
acestuia, care este esențial pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății, a
sănătății, siguranței, securității, bunăstării sociale ori economice a persoanelor și a
cărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel național ca
urmare a incapacității de a menține respectivele functii.
În categoria ,,infrastructuri critice" sunt incluse, de regulă, toate structurile
vitale ale unei societăţi, care, prin discontinuitatea lor aduc societatea în
imposibilitatea de a-şi exercita funcţiunile:
-sistemele de producere, transport şi distribuţie al energiei electrice;
-sistemele de extracţie, prelucrare, depozitare şi transport ale petrolului,
gazelor şi altor resurse primare de energie;
-obiectivele şi instalaţiile nucleare;
-sistemele informatice şi de telecomunicaţii (reţelele de calculatoare, reţeaua
de telefonie fixă şi mobilă, Internetul);
-deşeurile rezultate din activităţi economice de procesare/prelucrare a
materialelor radioactive, toxice;
-sistemele de aprovizionare cu apă (apa);
-infrastructura şi mijloacele de comunicaţii (rutiere, aeriene, feroviare şi
navale);
-sistemele bancare, financiare şi de asigurări;
-serviciile de sănătate (publică şi privată) şi de intervenţie în cazuri deosebite
(incendii, calamităţi, dezastre, avarii).
-valorile şi utilităţile publice de interes strategic;

6
-autorităţi publice (preşedinţie, parlament, guvern, structurile informative
etc.).
Programul European pentru Protecția Infrastructurilor Critice (EPCIP) enunță
principiile și crează cadrul organizatoric pentru acțiunea comună a Statelor
membre și a operatorilor și detinătorilor de infrastrucuri critice. În România
Ordonanța de Urgență nr.98/2010 asigură cadul legal necesar pentru acțiunea
corelată a Autorităților Publice Responsabile și a operatorilor de infrastructuri
critice.
Din perspectiva protecţiei infrastructurilor critice, deţinător sau operator sunt
acele entităţi cu responsabilităţi pentru investiţiile în sau operarea curentă a unui
obiectiv particular, a unui sistem sau parte a sa, identificate şi desemnate ca făcând
parte din infrastructurile critice.
Directiva Consiliului nr. 2008/114/EC indentifică ca părţi principale ale
cadrului organizatoric necesar planul de securitate al operatorului şi ofiţerul de
legătură pentru securitate. Planul de securitate al operatorului include identificarea
principalelor active, evaluarea riscurilor, precum şi selecţia şi prioritizarea
măsurilor şi procedurilor care trebuie instituite în toate infrastructurile critice, iar
ofiţerul de legătură pentru securitate are rolul de a îmbunătăţi comunicarea şi
cooperarea cu autorităţile statului cu atribuţii în protecţia infrastructurilor critice.