ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII „MIHAI VITEAZUL”

BUCUREȘTI

Sisteme și strategii de securitate în

relațiile internaționale

Atentatele din 11 septembrie 2001 din

perspectiva ,,liberalismului militar”

Întocmit:
Ionuț Florentin BUZATU
 București
2018

1. Introducere. Descrierea situației alese.

Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-

Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile,
19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat
controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade
Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în
clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri
din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia,
lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona
rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să
recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au
existat supraviețuitori ai zborurilor.

În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii. Majoritatea

covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer
pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de
expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center. Unele burse americane de
acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după
redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor
de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower
Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva
terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial
al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe
alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii.
2.Motivele alegerii situației.

Consider că abordarea atentatelor din 11 septembrie 2001 din perspectiva

,,liberalismului militar” este oportună deoarece acestea au avut un impact major pe întreaga
planetă.

În câmpul teoriilor liberale a apărut şi liberalismul militar ca un curent destul de

important. Principiile de bază ale acestui curent de gândire se întemeiază pe două aserţiuni: a.
tehnologia militară şi interdependenţa creează un interes mutual mai mare pentru păstrarea păcii
şi dezvoltarea colaborării; şi, b. diminuarea ameninţării cu folosirea puterii militare facilitează
cooperarea economică internaţională. Costurile şi distrugerile provocate de război au fost
întotdeauna greu suportate de indivizi şi state. Acest lucru a devenit cu atât mai evident în lumea
modernă şi contemporană. Existenţa arsenalelor nucleare capabile să distrugă de câteva zeci de
ori întreaga umanitate a fost văzută de unii ca un mijloc eficient de a preveni un război.
Posibilitatea distrugerii mutuale asigurate a generat perfecţionarea armelor convenţionale, arme
cu care s-au desfăşurat războaiele post 1945.

Declanşarea războaielor de tot felul este văzută ca fiind posibilă din ce în ce mai mult
în lumea statelor sărace, slabe şi subdezvoltate. Afirmaţia potrivit căreia dezvoltarea militară
afectează cooperarea economică internaţională este deja familiară multor cercetători ai
domeniului. O idee fundamentală a teoriei stabilităţii hegemonice este aceea că un hegemon
militar promovează cooperarea economică folosind politica “băţului şi morcovului” (Gilpin, op.
cit., Keohane, op. cit. etc.). Desigur, azi, în ciuda evoluţiilor din trecut, pare mai probabil că
realizarea unei mai strânse interdependenţe militare ar putea conduce la o mai bună securitate şi
cooperare economică.

Astfel, după atacuri Consiliul NATO a declarat că atentatele asupra Statelor Unite vor fi
considerate un atac asupra tuturor statelor NATO și, ca atare, satisfac condițiile articolului 5 al
cartei NATO. După întoarcerea în Australia dintr-o vizită oficială în SUA efectuată chiar în
momentul atacurilor, Primul Ministru al Australiei John Howard a invocat articolul IV din
tratatul ANZUS. Imediat după atacuri, administrația Bush a anunțat un război împotriva
terorismului, cu scopul declarat de a aduce pe Osama bin Laden și organizația al-Qaeda în fața
justiției și de a preveni apariția altor rețele teroriste. Aceste scopuri urmau să fie îndeplinite prin
diverse metode, inclusiv sancțiuni economice și militare împotriva statelor suspecte de
adăpostirea teroriștilor și prin creșterea colaborării între serviciile de informații și supraveghere.
A doua cea mai mare operațiune a războiului global american împotriva terorismului în afara
Statelor Unite, și cel mai mare legat direct de terorism, a fost răsturnarea regimului
dictatorial taliban din Afganistan de o coaliție sub conducere americană. Statele Unite nu au fost
singura țară care a crescut nivelul de pregătire militară, alte exemple notabile
fiind Filipine și Indonezia, țări cu propriile lor conflicte interne și cu terorismul islamic. Oficialii
americani au speculat imediat după aceea și posibila implicare a lui Saddam Hussein. Deși aceste
suspiciuni au fost nefondate, asocierea aceasta a contribuit la acceptarea de către public
a invadării Irakului în 2003.

2. Paradigma de interpretare a situației.

Atentatele din 11 septembrie 2001 din perspectiva ,,liberalismului militar.

Evoluţia teoriilor în domeniul relaţiilor internaţionale care au avut drept fundament
viziunea liberală (internaţionalistă) a fost extrem de fertilă, ca de altfel şi realitatea teoretică
generată de realismul clasic Realismul subliniază modul în care realităţile politicii internaţionale
dictează opţiunile celor care formulează politica externă a statelor, în perspectivă raţională.
Statele sunt actorii fundamentali ai scenei lumii. Scopul alcătuirilor statale este asigurarea
supravieţuirii naţionale într-un mediu ostil. Nici un scop nu este în această direcţie mai important
decât dobândirea puterii.

Liberalii internaţionalişti cred că pacea, bunăstarea şi justiţia sunt dobândite cel puţin în
parte prin cooperarea internaţională. Această cooperare include şi acceptarea unor norme morale,
respectarea legilor internaţionale şi colaborarea prin intermediul organizaţiilor şi organismelor
internaţionale. Immanuel Kant a fost unul din cei care au ilustrat în mod strălucit această poziţie,
reluată cu multă vigoare după primul război mondial aşa cum am văzut când am discutat despre
paradigma liberal internaţionalistă. Pentru adepţii realismului interferenţa valorilor diferitelor
ideologii (al oricăror isme) în maniera de formulare a politicii de stat nu poate fi acceptată.
Valorile şi preferinţele ideologice ale unui stat nu pot fi rele sau bune, ceea ce contează este doar
faptul că ele servesc sau nu intereselor proprii ale statului. În acord cu această viziune, scena
politicii internaţionale este dominată de actori anarhici aflaţi în permanentă competiţie pentru
putere.

Modul în care este conceptualizat progresul de adepţii acestei teorii ne duce la concluzia
că liberalii internaţionalişti contemporani văd în calitate de actori fundamentali ai scenei
internaţionale pe indivizi în detrimentul statelor. Statele sunt deci actori colectivi plurali, ale
căror interese şi politici sunt determinate de negocieri ingrupale şi de procesele electorale. Robert
Keohane ( op. cit., p. 172), citat mai sus, preciza: “liberalismul este o modalitate de analiză a
realităţii sociale care începe cu indivizii concepuţi ca actori relevanţei şi care caută să înţeleagă –
şi să explice, am adăuga noi – cum organizaţiile compuse din indivizi interacţionează”. b.
Liberalii văd interesele statelor ca fiind schimbătoare şi multiple în acelaşi timp, orientate spre
satisfacerea propriilor nevoi dar şi spre satisfacerea unor alte interese ale celorlalţi actori.
Această perspectivă larg împărtăşită are la origine ideea de progres în sens social şi istoric
admiţând totodată că interesele egoiste nu vor dispare niciodată.
 Aceste teorii se transpun foarte bine în reacția internațională de după eveniment.
Atacurile au fost denunțate de principalele organizații mass-media și de guvernele din toată
lumea. Numeroase țări au oferit solidaritate și susținere americanilor. Liderii din majoritatea
țărilor din Orientul Mijlociu și din Afganistan, au condamnat atacurile. Irakul a făcut excepție, cu
o declarație oficială: „cowboy-ii americani culeg roadele crimelor lor împotriva umanității”. O
altă excepție mediatizată au constituit-o sărbătoririle unor palestinieni.

Zeci de mii de oameni au încercat să fugă din Afganistan după atacuri, de teama reacției
guvernului american. Pakistan, deja gazda a numeroși refugiați afgani din conflictele anterioare
din acea țară, și-a închis granița cu Afganistan la 17 septembrie. După aproximativ o lună de la
atacuri, Statele Unite au condus o largă coaliție de forțe internaționale într-o acțiune de
îndepărtare a regimului taliban acuzat de adăpostirea organizației al-
Qaeda. Autoritățile pakistaneze au acționat decisiv, aliindu-se cu Statele Unite într-un război
împotriva talibanilor și împotriva al-Qaeda. Pakistanul a furnizat Statelor Unite mai multe
aeroporturi militare și baze pentru atacul împotriva regimului taliban și a arestate peste 600 de
presupuși membri al-Qaeda, pe care i-a predat Statelor Unite.

Numeroase alte țări, printre care Regatul

Unit, India, Australia, Franța, Germania, Indonezia, China, Canada, Rusia, Pakistan, Iordania, M
auritius, Uganda și Zimbabwe au introdus legi „antiterorism” și au înghețat conturile bancare ale
indivizilor și organizațiilor suspecte de legături cu al-Qaeda. Agențiile de informații și forțele
polițienești din mai multe țări, printre care Italia, Malaezia, Indonezia și Filipine au arestat
persoane etichetate drept suspecți de terorism în scopul de a destrăma celulele de militanți din
toată lumea. În SUA, aceasta a stârnit controverse, unii critici, cum ar fi Bill of Rights Defense
Committee au susținut că restricțiile tradiționale asupra supravegherii federale (de exemplu,
monitorizarea de către COINTELPRO a întrunirilor publice) au fost „înlăturate” de legea USA
PATRIOT.[168] Unele organizații, cum ar fi American Civil Liberties Union și Liberty au
susținut că unele protecții ale drepturilor civile erau acum ocolite.

Statele Unite au înființat un centru de detenție la baza militară din Golful

Guantánamo, Cuba, pentru a-i încarcera acolo pe combatanții ilegali inamici. Legitimitatea
acestor încarcerări a fost pusă în discuție, printre alții, de Parlamentul European, Organizația
Statelor Americane și de Amnesty International.

Evenimentele și reacțiile internaționale de imediat după atacuri a avut impact asupra Conferinței
Mondiale împotriva Rasismului din 2001, care se încheiase cu conflicte și tensiuni internaționale
cu doar trei zile înainte. Ca și în Statele Unite, după atacuri au apărut tensiuni rasiale și în alte
țări între musulmani și nemusulmani.
 1. Concluzii.

Ca rezultat al atentatelor de la 11 septembrie, politica externă americană a suferit

schimbări abrupte dramatice. După cum s-a arătat mai sus, atentatele au avut ca rezultat direct
declararea de SUA a războiului din Afganistan încă din 2001, și a facilitat indirect
declararea războiului americano-irakian din 2003. Atentatele au dat aripi planurilor militare cum
ar fi cele ale autorilor „Doctrinei atacului militar preventiv”, și această strategie militară a condus
la declanșarea războiului din Irak. Atentatele de la 11 septembrie au determinat administrația
Bush să relaxeze semnificativ nivelul de respectare de către SUA a Convenției de la Geneva,
având ca rezultat autorizarea unor „tehnici de interogare avansate”.

În primii ani de după atentatele de la 11 septembrie, susținerea internațională a unui

răspuns agresiv al SUA a fost mare, dar, pe măsură ce au trecut anii și administrația Bush nu a
adus rezultatele promise, respectiv prinderea lui Bin Laden sau reducerea terorismului islamic
extremist, susținerea internațională a politicilor administrației Bush a început să slăbească. În
cele din urmă, mandatul lui Bush s-a încheiat cu un nivel de aprobare internațională a politicilor
sale externe de mai puțin de 20%. După ce alegerile din SUA din 2008 au arătat că americanii nu
au mai dorit politici militare agresive ca reacție la atentatele din 11 septembrie, și după ce a fost
ales un guvern care s-a angajat să schimbe acele politici, suportul internațional pentru America a
început să crească din nou