http://www.infopsihologia.

ro/2012/12/emotiile/
Emotiile: ce sunt, cum apar, cum se manifestă
Emotiile sunt răspunsuri psihice de mare intesitate care presupun manifestări expresive,
fiziologice și subiective tipice. Ele sunt însoțite de tendințe spre acțiune (apropiere sau
îndepărare de obiectul sau ființa care a declanșat emoția), ceea ce explică modificările
fiziologice care însoțesc fenomenul emoției: înroșirea feței, creșterea ritmului cardiac,
încordarea mușchilor, etc.

În lucrarea sa Exprimarea emoțiilor la om și animal, Charles Darwin a identificat, pe

baza modului în care emoțiile se manifestă în comportament, 9 emoții de bază. Acestea
sunt: bucuria, interesul-excitația, surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca deznădejde-
anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și rușinea. Această clasificare a rămas valabilă
pînă astăzi și este utilizată de cercetători.

Cum se declanșează emoția

Există o dispută printre cercetători în legătură cu modul în care iau naștere emoțiile. Unii
susțin că emoțiile sunt fenomene automate care se declanșează pe cale biologică, fără ca
mecanismele psihologice să contribuie la apariția lor. Acest punct de vedere se bazează
mai ales pe observația ca emoțiile (și mai ales modificările fiziologice care le însoțesc)
apar extrem de repede, adesea înainte ca persoana să conștientizeze existența emoției.

Alți cercetători afirmă că emoțiile sunt rezultatul evaluării de către persoană a situațiillor
prin care trece și, ca urmare, consideră că emoția e mai mult un fenomen psihic decît unul
biologic.
Punctul acesta de vedere se bazează pe constatarea că una și aceeași situație, în funcție de
modul în care este percepută și evaluată de catre persoană, va duce la emoții diferite sau
la absența emoției. De exemplu, în preajma unui cîine agresiv o persoană anxioasă va
resimți teamă, dar un dresor experimentat va rămîne totuși stăpîn pe sine.

Emoţiile sunt declanşate cel mai adesea de către motive, sau mai bine zis de gradul de
concordanţă sau neconcordanţă între motivele şi aspiraţiile unei persoane şi situaţiile
concrete prin care trece. Astfel, cînd obţinem ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie
vom resimţi emoţii pozitive. Dacă nu putem obţine ceea ce dorim vor rezulta emoţii
negative precum tristeţea sau frustrarea.

Emoţiile pot fi produse şi prin condiţionare. Dacă asociem de multe ori un obiect sau o
situaţie cu o emoţie, reîntîlnirea situaţiei sau a obiectului respectiv va fi suficientă pentru
a produce emoţia. De exemplu, dacă prezentăm unui bebeluș de mai multe ori un iepuraș
alb și însoțim prezentarea iepurașului cu un zgomot puternic, ulterior bebelușul se va
speria numai la apariția iepurașului.
Cum se exprimă emoțiile
Diferitele emoții care apar la om pot fi recunoscute în general pe baza modificărilor
expresiei feței, care variază în funcție de tipul emoției. Cu toții ne putem da seama după
expresia facială dacă cineva e bine dispus sau trist, plictisit sau nervos.

Studiile realizate pe subiecți orbi din naștere (care deci nu au putut să învețe de la ceilalţi
cum să îşi exprime emoţiile) au arătat că expresia facială a emoțiilor este aceeași la toate
popoarele lumii, fiind o însușire cu care ne naștem.
De asemenea, studiile realizate pe nou-născuţi au arătat că expresiile emoţionale sunt
înnăscute: variind gustul hranei oferite nou-născuţilor cercetătotii au putut să le inducă
acestora expresii emoţionale asemănătoare cu ale adulţilor.

Cu toate că expresia facială a emoţiilor este programată biologic, individul are totuşi
destul control asupra modului în care îşi manifestă emoţiile. Expresia facială a emoţiei
poate fi mascată, atenuată sau neutralizată. În plus, fiecare cultură îşi formulează reguli
specifice în ceea ce priveşte exprimarea emoţiilor.

S-a demonstrat că exprimarea facială a emoţiilor poate să influenţeze sau să modifice

starea generală de spirit sau chiar emoţia însăşi. Astfel, contracţiile musculaturii faciale
care apar în timpul emoţiilor negative precum frica sau furia generează, după caz, o
creştere a impresiei subiective de frică sau furie ori deznădejde.
Acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor pozitive. Deci, dacă adoptăm o expresie
veselă vom putea trece mai uşor peste momentele dificile.

Emoțiile și organismul
Cercetările fiziologului W. Cannon, începînd cu 1915, au arătat că emoția declanșează
brusc în organism un șir de reacții fiziologice: încetarea funcțiilor digestive, creșterea
presiunii sanguine, a proporției de globule roșii și a vitezei de sedimentare, accelerarea
bătăilor inimii și a respirației. Aceste manifestări apar ca urmare a activării sistemului
nervos vegetativ și sunt menținute o perioadă mai lungă de timp datorită eliberării în
sînge a hormonului numit cortizol de către glandele suprarenale.

Aceste modificări fiziologice au rolul de a pune organismul în acord cu situația: prin

suspendarea funcțiilor digestive și transferul masiv de energie către musculatură,
organismul poate iniția răspunsuri comportamentale de tip atac sau fugă.

Durerile de cap – cauze și tratament

Durerile de cap presupun dureri de intensitate medie sau severă în una sau mai multe
părți ale capului precum și în partea din spate a gîtului. Există multe tipuri diferite de
dureri de cap și o varietate de cauze. Cu toate că sunt supărătoare, în majoritatea cazurilor
durerile de cap nu sunt semnul unei tulburări grave și, dacă nu persistă, pot fi înlăturate
cu ajutorul medicamentelor sau prin schimbări în stilul de viață.
În cazul în care durerile de cap tind să se repete la anumite intervale de timp sau sunt
însoțite de simptome precum tulburări de vedere sau amorțirea membrelor este indicat să
consultați un medic.

Cauzele durerilor de cap

Nu există o cauză unică pentru durerile de cap. Au fost identificate o serie de posibile
cauze și toate pot fi împărțite în două categorii:

Durerile de cap tip tensiune

Acest tip de dureri de cap rezultă din contracția mușchilor gîtului și ai capului. Aceasta
este cea mai comună formă de durere de cap și este responsabilă pentru aproximativ 70%
dintre problemele cauzate de aceste tulburări. Ea poate apărea la persoanele de ambele
sexe și la toate vîrstele, dar este mai frecventă la adulți și la adolescenți. Durerile de cap
tip tensiune apar de obicei izolat și apoi dispar, dar la anumite persoane pot deveni
cronice.

Cauzele posibile ale contracțiilor musculare asociate cu durerile de cap tip tensiune
includ: stresul, oboseala, poziția incomodă a corpului, tensiunea oculară, tutunul și
alcoolul. La femei, aceste dureri de cap pot să se asocieze cu modificările hormonale care
apar înainte și după menstruație.

Durerile de cap tip migrenă

Migrenele sunt dureri de cap, intense, pulsatile, care apar pe jumătate din suprafața
capului, asociate cu o stare generală de boală și sensibilitate la lumină și sunete . Pot
afecta persoane de orice vîrstă, afectînd în special femeile.
Cauza lor nu este cunoscută. Sunt probabil rezultatul unor modificări complexe în nervii
care inervează creierul și în vasele de sînge ale capului. Migrenele reprezintă cauza
pentru aproximativ 20% dintre durerile de cap.

Iată cîțiva factori care au fost identificați ca fiind asociați cu migrenele:

 istoricul familial de migrenă

 tensiune musculară prelungită și stres
 consumul de alcool, fumatul și expunerea la fum de tutun
 somnul insuficient
 în cazul femeilor, perioada menstruației și utilizarea contraceptivelor orale
 consumul anumitor alimente precum: ciocolată, nuci, condimente fermentate sau
marinate, produsele care conțin aminoacidul tiramină (brînză veche, vin roșu,
pește afumat) și alimentele care conțin conservați și îndulcitori artificiali.

Se pare că aceste alimente contin substanțe care ar putea declanșa migrena, dar unele
cercetări sugerează că unul dintre simptomele timpurii ale migrenei ar putea fi pofta
exagerată pentru aceste alimente.
Simptomele durerilor de cap tip tensiune și ale
migrenelor
Durerea de cap tip tensiune
 durerea este de obicei resimțită în mod generalizat la nivelul capului și gîtului și
nu într-o singură parte
 Durerea poate fi de asemenea situată în partea din spate a capului și a gîtului și
poate fi resimțită ca o strîngere puternică
 uneori este însoțită de încordare musculară a mușchilor gîtului
 Are o durată relativ scurtă, dacă este tratată la timp

Migrena
 Durere trepidantă, pulsatilă, de obicei pe o singură parte a capului
 Durerea poate fi severă, începînd dimineata și agravavîndu-se cam în timp de o
oră
 Poate fi însoțită de alte simptome cum ar fi greața, vărsăturile, amețeala și
tulburările de vedere
 Sensibilitate la zgomote puternice dar și ușoare
 Durează de la cîteva ore pînă la 2 zile în unele cazuri

Unele simptome pot să apară cu cîteva ore înainte ca durerea propriu-zisă să își facă
apariția. Acestea sunt denumite simptome prodromale și cuprind: căscatul repetat, pofta
exagerată de mîncare, modificări ale dispoziției (simptome depresive) și modificări ale
temperaturii extremităților (urechi calde sau nas rece).

Tratamente pentru durerile de cap

Ținerea unui jurnal privind durerile de cap pe care le-ati avut poate să îl ajute pe mdecul
dvs. să stabilească cel mai potrivit diagnostic și tratament.
Cel mai simplu mod pentru a realiza aceasta este să notați pe un calendar data cînd a avut
loc durerea de cap. Notați cînd a început durerea și cît timp a durat. Notați tot ceea ce
poate fi important precum ce ați mîncat și ați băut în acea zi, condițiile meteorologice,
activitătile zilnice pe care le-ati avut și detalii despre ciclul menstrual, în cazul în care
sunteți femeie.
Stabilind ceea ce cauzează durerile este posibil să învățati cum să evitați factorii
responsabili de apariția lor.

Deși fiecare persoană are nevoie de un tratament personalizat, în general antialgicele care
pot fi cumpărate fără rețetă cum ar fi paracetamolul, aspirina și ibuprofenul pot fi
destul de utile în înlăturarea simptomelor durerilor de cap tip tensiune.

Medicamentele pe bază de rețetă pot să fie necesare pentru a ameliora durerile de cap
cronice tip migrenă.
În tratarea migrenei, este foarte important să se înceapă prin explicarea factorilor care o
declanșează și identificarea și evitarea acestor factori. Medicamentele pot fi apoi utilizate
fie pentru a trata un atac acut de migrenă, fie pentru a preveni durerile de cap ulterioare.

Există mai multe tratamente posibile pentru alinarea atacurilor acute, începînd cu
analgezice disponibile făra prescriptie precum paracetamol sau ibuprofen. Acestea sunt
cel mai eficiente cînd sunt luate devreme la începutul atacului de durere de cap și într-o
formă solubilă.

Unele medicamente concepute special pentru tratamentul migrenei pot contine principii
antiemetice (împotriva greței si a vărăsturilor), cum ar fi ciclizina.

Dacă analgezicele fără prescripție nu sunt eficiente, medicul dvs. vă poate prescrie
tratamente alternative conținînd diferite principii antiemetice, analgezice mai puternice
sau un medicament dintr-un grup de substanțe care combat migrena numite triptani
precum: sumatriptan (Imigran) sau zolmitriptan (Zomig).

Medicul dumneavoastră vă poate prescrie un tratament preventiv în cazul atacurilor de

migrenă sunt deosebit de frecvente.

Acestea ar putea include beta-blocante, cum ar fi propranolol (Inderal LA de

exemplu), amitriptilină sau medicamente anticonvulsivante, cum ar fi valproat de
sodiu (de exemplu, Epilim), care este de obicei folosit pentru tratarea epilepsiei.

Pentru persoanele care au senzații de arsură în stomac sau cei deja diagnosticati cu un
ulcer gastric ar trebui să evite ibuprofenul și medicamentele care conțin acid
acetilsalicilic, cum ar fi aspirina.

Aspirina nu ar trebui să fie administrată copiilor sub 16 ani, cu excepția cazului în care
este prescrisă de un medic.

Postat în: Psihologie clinica

Cauzele anxietăţii
Anxietatea este o trăire afectivă neplăcută caracterizată printr-un sentiment acut de lipsă a
controlului în legătură cu posibile ameninţări viitoare sau alte evenimente negative care
se pot întîmpla. O persoană anxioasă se simte “neajutorată” din cauza convingerii pe care
o are că nu poate controla şi prezice situaţiile cu care se confruntă sau nu poate să atingă
un scop considerat a fi de mare însemnătate. Anxietatea este însoţită de o concentrare a
atenţiei asupra propriei persoane şi a posibilităţilor de a face faţă situaţiei stresante, în
care predomină subestimarea propriilor resurse şi capacităţi. Această stare afectivă
negativă este însoţită de o activare fiziologică puternică manifestată prin accelerarea
ritmului inimii şi a respiraţiei, încordare musculară, transpiraţii, ameţeli şi alte simptome.
Faptul că o emoţie extrem de neplăcută apare atît de frecvent şi la multe persoane pare un
lucru paradoxal. Dar anxietatea, cu excepţia cazurilor în care devine cronică sau este
produsă de situaţii care nu ar trebui să fie anxiogene, nu este un fenomen patologic. O
fiinţă vie care resimte frică la confruntarea cu un pericol real are mai multe şanse să scape
cu viaţă decît dacă nu ar resimţi această emoţie. De-a lungul a milioane de ani de evoluţie
frica sau anxietatea i-au ajutat pe strămoşii noştri să se pună la adăpost de prădători şi de
alte pericole. Starea de încordare, de hipervigilenţă care acompaniază anxietatea are rolul
de a mobiliza resursele organismului pentru a face faţă (în special prin fugă) unui atacator
sau unui alt tip de pericol. Anxietatea a avut de-a lungul evoluţiei speciiilor valoare
adaptativă, îndepărtînd organismul de pericolele care îl ameninţă, de aceea
comportamentele anxioase au fost reţinute şi transmise urmaşilor pe cale ereditară.

Numai că acele comportamente care le erau utile strămoşilor noştri acum 100 000 de ani
se pot transforma astăzi în tulburări psihice. Anxietatea cronică, provocată de stimuli care
nu ar trebui să aibă nicio semnificaţie anxiogenă este un fenomen patologic. Cu toate că
anxietatea este o trăsatură general umană (caracterul ei universal fiind explicat prin
valoarea adaptativă pe care a avut-o de-a lungul evoluţiei speciilor), nu toată lumea suferă
de anxietate. Pentru ca cineva să dezvolte o tulburare anxioasă este nevoie să fie prezentă
o vulnerabilitate la anxietate, adică o serie de factori care să faciliteze instalarea
tulburării. Profesorul David H. Barlow de la Boston University consideră că principalii
factori responsabili de apariţia tulburărilor anxioase sunt aceştia:

 Contribuţia genetică

Pe baza a ceea ce se ştie pînă acum despre anxietate se poate afirma că zestrea
ereditară are o contribuţie la dezvoltarea tulburărilor anxioase. S-a constatat că
trăsături precum nervozitatea, încordarea, emotivitatea se transmit de la părinţi la
copii pe cale genetică. Prezenţa anumitor tipuri de temperament implică un risc
mai mare de a dezvolta la un moment dat în viată o tulburare anxioasă. Este vorba
despre temperamentele în care predomină emotivitatea, încordarea, închiderea în
sine, nervozitatea. Însă metodologia studiilor care au stabilit această corelaţie nu a
permis stabilirea unor relaţii cauzale certe. Asta înseamnă că nu se poate şti cu
precizie dacă temperamentul este cel care a cauzat instalarea anxietăţii sau dacă
nu cumva anxietatea a apărut prima şi a modelat într-un mod particular
temperamentul.

 Sentimentul lipsei controlului

S-a constatat că persoanele care suferă de anxietate manifestă un sentiment

pronunţat al lipsei de control asupra sarcinilor sau evenimentelor cu care se
confruntă. Pentru aceste persoane eşecurile sau propriile deficienţe percepute
reprezintă indicii sigure a unei imposibilităţi persistente de a face faţă
evenimentelor negative. Se pare că aceste convingeri contribuie la dezvoltarea
anxietăţii.
 O serie de cercetări pe maimuţe au indicat că prezenţa unor evenimente stresante
impredictibile şi imposibil de controlat în primele luni de viaţă ale animalului
produce creşteri pe termen lung ale nivelului anxietăţii.

Un studiu realizat de Mineka, Gunar şi Champoux în 1986 confirmă această

ipoteză. Ei au împărţit nişte maimuţe rhessus nou-născute în 3 grupuri (master,
fără control şi crescute normal). Maimutele master puteau să controleze cantitatea
de mîncare, băutură sau jucării pe care le primeau. Cele din categoria “fără-
control” primeau mîncare, băutură sau jucării numai cînd un individ din categoria
“master” accesa aceste stimulente. Cele din categoria “crescuţi normal” au fost
crescute după procedurile standard de laborator.
La vîrsta de 7 luni au început testele. Rezultatele au arătat că maimuţele “master”
se angajau mai frecvent în comportamente de explorare a mediului şi manifestau
mai putină dependenţă emoţională decît cele din grupul “fără control”. În
momentul în care au fost supuse unei situaţii stresante, maimuţele “master” s-au
descurcat şi s-au adaptat mai bine decît cele “fără control”. Trebuie notat că în
situaţia stresantă indivizii master au avut tendinţa de a recurge la agresivitate, spre
deosebire de cei “fără-control” care au manifestat anxietate.

Studiile pe indivizi umani au arătat că persoanele care au convingerea că pot

exercita control asupra evenimentelor care le compun viaţa prezintă un risc mai
mic de a dezvolta anxietate. Aceste persoane atribuie succesul sau eşecul într-o
sarcină mai degrabă trăsăturilor personale decît factorilor de mediu. Invers, cei
care consideră că factorii de mediu au o importanţă mai mare pentru cursul vieţii
lor decît propriile trăsături şi aptitudini prezintă un risc mai mare de a dezvolta
anxietate sau depresie.

 Stilul parental

Cercetările indică de asemenea că stilul parental, sau modul în care părinţii

interacţionează cu copilul, are influenţă asupra percepţiei copilului despre propria
capacitate de control şi implicit asupra riscului ulterior de a dezvolta anxietate.

Părinţii care manifestă lipsă de reacţie faţă de nevoile copilului, răceală

emotională şi reacţii impredicitibile pot determina apariţia la copil a sentimentului
că nu are capacitatea de a exercita control asupra mediului în care trăieşte.
Părinţii care îi descurajează pe copii să exploreze mediul, cei care le blochează
iniţiativele de autonomie şi cei care exercită un control excesiv asupra
comportamentelor şi atitudinilor copilului determină de asemenea apariţia la copil
a sentimentului că nu este capabil să controleze mediul.
După cum am arătat mai sus, sentimentul lipsei de control asupra mediului este un
factor care contribuie la instalarea anxietăţii.

Prezenţa la o persoană a oricăruia dintre aceşti factori de vulnerabilitate creşte riscul de a

dezvolta tulburări anxioase. Cînd sunt prezenţi toţi trei factorii aceştia interferează,
potenţîndu-se reciproc şi producînd un risc maxim de apariţie a anxietăţii.
Bibiliografie:

Barlow, D. H. (2002). Anxiety and its disorders: The nature and treatment of anxiety and
panic (2nd ed.). New York: Guilford Press.

Postat în: Psihologie clinica » Anxietate

Atacul de panica: simptome si tratament

Atacul de panica este o tulburare specifica anxietatii, în majoritatea tulburarilor anxioase
putînd sa survina atacuri de panica. Aspectul esential al acestei tulburari este aparitia
brusca a unei stari intense de frica sau de disconfort care atinge apogeul în decurs de
aproximativ 10 minute de la aparitie. Frica sau disconfortul sunt însotite de o serie de
simptome somatice sau psihologice. Acestea sunt: palpitatiile, accelerarea ritmului inimii,
transpiratia, tremorul sau trepidatia, senzatia de scurtare a respiratiei sau de strangulare,
senzatia de sufocare, dureri în zona inimii, greata sau tulburari gastro-intestinale, senzatie
de ameteala, dezechilibru sau lesin, sentiment de irealitate, frica de pierdere a controlului
sau de a nu înebuni, frica de a nu muri, senzatii de amorteala înmembre sau furnicaturi,
frisoane sau valuri de caldura. Este necesar sa existe 4 din aceste 13 simptome pentru a
diagnostica un atac de panica. Atacurile în care exista mai putin de 4 simptome sunt
denumite atacuri de panica cu simptome limitate.

Persoanele la care survin atacuri de panica declara ca frica resimtita este foarte intensa,
fiindu-le frica sa nu înebuneasca sau sa aiba un atac de cord. Apare si dorinta de a fugi cît
mai repede oriunde din locul unde a survenit atacul.

Exista trei tipuri de atac de panica:

 Atacul de panica nesemnalizat

Atacul apare din senin, în mod spontan, fara a fi declansat de factori sau situatii
cunoscute de subiect
 Atacul de panica circumscris situational

Atacul apare numai în anumite situatii care provoaca anxietate, cunoscute

subicetului. De exemplu în fobia sociala pot aparea atacuri de panica daca
subiectul trebuie sa ia cuvînul în public.

 Atacul de panica predispus situational

Este foarte posibil ca atacul sa apara înanumite situatii, dar nu este înotdeauna
sigur ca va aparea. De exemplu, în cazul aacurilor care apar în timpul somnului,
pot exista nopti în care atacurile nu au loc.

Tratament
 Psihoterapia cognitiv-comportamentala
 Psihoterapia cognitiv comportamentală se concentrează pe modul în care
pacientul îşi concepe şi interpretează simptomele şi pe inhibarea sau eliminarea
comportamenteleor care întreţin sau produc atacurile de panică. Are rolul de a
induce la pacient o viziune mai realistă asupra cauzelor care îi produc
simptomele. Deoarece nu are efecte secundare, acest tip de terapie ar trebuie să fie
preferat faţă de terapia medicamentoasă.

 Antidepresivele

Sunt medicamente utilizate mai ales în tratamentul depresiei, dar care sunt
eficiente şi în tratarea tulburărilor anxioase şi implicit a atacului de panică.
Durează cîteva săptămîni pînă efectul lor devine vizibil. Pot produce dependenţă.

 Anxioliticele benzodiazepinice

Acestea sunt medicamente împotriva anxietăţii al căror efect se instalează foarte

repede (între 30 de minute şi o oră). Luate în timpul unui atac, acestea contribuie
la calmarea simptomelor. Dacă sunt administrate pe termen mai lung de 10 zile, se
poate instala dependenţa.

Substanţe care pot declanşa atacul de panică

Există o serie de substanţe care trebuie evitate dacă suferiţi de anxietate deoarece sunt
cunoscute ca factori declanşatori ai atacurilor de panică. Acestea sunt: nicotina, cafeina,
ceaiul verde, băuturile energizante. În unele cazurile atacurile de panică pot fi declanşate
de exerciţii fizice sau de hiperventilaţie (inspiraţii şi expiraţii prea adînci).

Postat în: Psihologie clinica » Anxietate