6 cure pentru curatarea organismului

 
Terapii de primavara - 6 cure pentru curatarea organismului.

Cand ultimele zvacniri ale iernii au trecut si in lumina biruitoare a soarelui lumea, plantelor se retrezeste la
viata, este momentul marii curatenii de primavara. Totul in natura se primeneste: copacii capata un nou vesmant
de frunze, ierburile isi scot noile tulpinite la lumina, animalele isi schimba blana, iar pasarile isi refac cuiburile.
Si oamenii ar trebui sa ia in serios acest mesaj de innoire, de spalare trupeasca. Suntem plini de zgura! La
sfarsitul iernii, in organismul fiecaruia dintre noi raman "zaturi", impuritati care vor genera, daca nu sunt
eliminate din timp, tot felul de boli si tulburari. Multe din afectiunile inceputului de primavara, cum ar fi
epidemiile de boli respiratorii, problemele digestive (gastrita, ulcerul, colita), puseurile de reumatism, cistitele,
infectiile renale etc., se datoreaza acestor acumulari de toxine in corp. Chiar celebra astenie de primavara este,
in marea majoritate a cazurilor, o consecinta directa a acestei stari de intoxicare cronica a organismului. Iata de
ce este extrem de important ca in perioada aceasta, cand farmacia naturii isi umple camarile cu plante pline de
vigoare si energie, sa apelam la ele, inainte ca primele semne de boala sa-si faca aparitia.

1 Cura cu papadie - pentru ficat si vezica biliara

Este o planta in aparenta banala, dar care are niste efecte detoxifiante cu totul exceptionale. Aceasta deoarece
acum, primavara devreme, papadia contine in frunzele si in tulpina sa substante amare, enzime si fitohormoni
care fac adevarate minuni pentru ficatul obosit si incarcat de toxine.

Desfasurarea curei

Timp de 14 zile, se vor consuma cate zece frunze proaspete de papadie, de doua-trei ori pe zi, cu 10 minute
inaintea meselor principale. Recoltarea frunzelor se face in aceeasi zi sau cu maximum doua zile inainte de a fi
consumate, de la plante care inca nu au inflorit, pentru a contine colina (un principiu activ cu proprietati
drenoare si tonice hepatice foarte puternice) in cantitati maxime. Unii naturisti recomanda folosirea tijelor
florale de papadie in locul frunzelor - un sfat valabil, singurul inconvenient fiind ca aceste tije se procura greu,
culegandu-se in intervalul de timp de dinaintea infloririi plantei, care este de obicei foarte scurt (3-4 zile).

Efectele curei cu papadie

Aceasta cura are darul de a relansa activitatea ficatului, de a stimula puternic regenerarea celulelor hepatice si
de a favoriza eliminarea toxinelor din acest organ extrem de important. Mai mult, frunzele proaspete de papadie
stimuleaza secretia de bila si, important, favorizeaza evacuarea acesteia. Nu in ultimul rand, papadia are darul
de a stimula peristaltismul intregului tub digestiv, fiind de un mare ajutor pentru persoanele cu digestia slabita
sau lenesa.

Cateva recomandari terapeutice

Printre afectiunile care se agraveaza la iesirea din iarna si care sunt eliminate cu ajutorul tratamentului cu frunze
de papadie proaspata enumeram: diskinezia biliara (fierea lenesa), dispepsia, hepatitele de toate felurile, icterul,
constipatia atona, indigestia. Este un adjuvant valoros in cazurile de microlitiaza biliara, precum si in ciroza
hepatica.
Precautii: La persoanele cu stomacul foarte sensibil, subponderale sau debile, tratamentul cu papadie cruda se
poate dovedi prea puternic, motiv pentru care va fi facut cu prudenta.

2 Cura cu urzica - pentru sange

Este una din cele mai vechi si mai utilizate plante medicinale de pe glob, avand o multitudine de intrebuintari
terapeutice. Frunzele urzicii au cea mai mare putere terapeutica primavara, imediat dupa rasarire, cand rezervele
de substante vindecatoare acumulate in anul trecut sunt puse in miscare de primele valuri de caldura. In martie-
aprilie, aceasta planta are si cele mai intense efecte depurative si reintineritoare, fiind intr-un acord perfect cu
perioada de trecere de la sezonul rece la cel cald, cand dezintoxicarea si revigorarea sunt mai necesare ca
oricand.

Desfasurarea curei

Sucul de urzica se obtine astfel: intr-un mixer electric se pune o mana de frunze de urzica taiate nu foarte
marunt, dupa care se adauga trei sferturi de pahar de apa. Se mixeaza vreme de 2-3 minute, apoi se lasa sa mai
stea vreme de un sfert de ora, dupa care se filtreaza prin strecuratoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obtine
aproximativ un pahar de suc, cu o culoare verde intensa, care va fi baut intr-o singura doza, dimineata, pe
stomacul gol. Pentru curele de curatare a sangelui mai puternice, se beau 2 pahare de suc de urzica pe zi:
dimineata si seara.

Efectele curei cu urzica

Fiind extrem de bogat in clorofila, sucul de urzica este un excelent purificator pentru sange. Acest preparat de
primavara anihileaza radicalii liberi, stimuleaza procesele de hematopoeza (de producere a globulelor rosii),
stimuleaza procesul de producere a altor elemente figurate ale sangelui (globule albe, trombocite). Iata in
continuare si indicatiile de tratament pentru aceasta cura:

Cateva recomandari terapeutice

Cura cu suc de urzica se recomanda in mod special in anemie, atat in cea feripriva (urzica este bogata in fier si
favorizeaza asimilarea acestui oligoelement), cat si in formele auto-imune sau in cele in care apar modificari
morfologice ale hematiilor. De asemenea, este recomandata in tulburarile de coagulare ale sangelui, ca adjuvant
in hemoragiile interne, precum si pentru sechelele post-hemoragice. Studii recente arata ca sucul proaspat de
urzica are efecte foarte bune in tratarea diferitelor forme de leucemie.
Precautii: Persoanele cu colita de fermentatie vor consuma cu prudenta (la inceput in cantitati mici) sucul de
urzica, care va fi intotdeauna foarte proaspat.

3 Cura cu grau verde - pentru colon si stomac

La inceput de aprilie, pe camp, graul deja a crescut, mladitele sale aratand ca o perie deasa, de un verde viu,
care clocoteste parca de viata. Sucul obtinut din ele este o adevarata colectie de vitamine, enzime si minerale, cu
efecte benefice asupra intregului organism, dar mai ales asupra tubului digestiv.

Desfasurarea curei
Pentru a face tratamentul cu grau verde, trebuie in primul rand sa ne asiguram "materia prima". Pentru aceasta,
vom pune intr-o tavita de plastic un strat de pamant fertil de flori, netratat chimic, cu o grosime de doi-trei
centimetri, si il vom insamanta cu boabe de grau (se gasesc la magazinele naturiste) puse des, la 1-2 mm una de
cealalta. Vasul se pune apoi pe pervazul ferestrei si se uda la un interval de timp de 2-4 zile. In doua saptamani
graul verde va rasari si va creste la o inaltime de 15-20 cm. Atunci este momentul potrivit pentru recoltare. Se
taie tulpinile (radacinile care raman, daca sunt udate, vor mai rasari de 1-2 ori), se spala bine, dupa care se dau
prin masina de tocat. Tocatura se pune in storcatorul electric centrifugal si se obtine sucul de grau verde - un
adevarat elixir de sanatate. Administrarea lui se face in cure de 10-21 de zile, timp in care se ia cate un sfert de
pahar (50 ml) de trei ori pe zi, inainte de mesele principale.

Efectele curei cu grau verde

Sucul obtinut din mladitele de grau are un efect puternic, de curatire a intregului tub digestiv. Mai mult, el are o
actiune reparatoare, favorizand regenerarea epiteliilor lezate de feluritele boli, calmand durerile, cicatrizand
leziunile si normalizand procesele digestive.

Cateva recomandari terapeutice

Cura cu grau verde este recomandata intr-o multitudine de afectiuni digestive specifice primaverii. In cazurile
de gastrita hiperacida si de ulcer, in masura in care sucul de grau este tolerat (pentru ca nu toti pacientii suporta
acest remediu), are o actiune calmanta, favorizeaza cicatrizarea si regenerarea tesuturilor afectate de boala. In
colita de putrefactie, care apare sau se agraveaza invariabil la sfarsitul iernii, din cauza consumului exagerat de
proteine, cura cu suc de grau verde ajuta la modificarea florei (devenita patologica) si favorizeaza eliminarea
reziduurilor din colon. In multe cazuri de enterita sau de colon iritabil, cura cu mladite de grau are efecte
calmante si determina vindecarea gradata a acestor afectiuni.

4 Cura cu ridichi - pentru aparatul reno-urinar

Radacinile de un rosu viu si stralucitor ale ridichilor sunt un adevarat elixir pentru rinichi. "De vina" sunt
substantele antiinfectioase si diuretice pe care aceasta leguma de primavara le contine din belsug.

Desfasurarea curei

Dimineata si seara vom manca, pe stomacul gol, cate o salata obtinuta din cinci ridichi de marime medie, taiate
marunt si amestecate cu putin ulei de masline, otet de mere si sare de bucatarie. Pentru un gust mai bun, putem
adauga in salata si cateva fire de patrunjel. Tratamentul se face minimum 12 zile la rand, pentru ca efectele sale
sa fie resimtite in profunzime. Pentru persoanele cu probleme renale cronice sau foarte grave, se recomanda
administrarea zilnica a 100 ml (jumatate de pahar) de suc de ridichi proaspat, obtinut cu storcatorul electric
centrifugal.

Efectele curei cu ridichi

Ridichile de luna contin substante cu un puternic efect antibiotic, care ajuta la vindecarea rapida a feluritelor
infectii care afecteaza rinichii, vezica si caile urinare. Apoi, aceste radacini au un efect diuretic intens,
favorizand eliminarea apei din corp prin urinare, au o actiune antiinflamatoare asupra rinichilor si asupra
prostatei

Cateva recomandari terapeutice

Cura cu ridichi este in mod special indicata persoanelor care retin apa in organism, care sufera de nefrita, pielo-
nefrita ori cistita cronica. De asemenea, este un real ajutor celor care au pietre sau nisip la rinichi, intrucat
anumite principii active continute de ridichi favorizeaza maruntirea calculilor urinari si eliminarea lor. De
asemenea, curele de ridichi previn formarea unor noi calculi in cazul persoanelor care au recurs la operatie sau
la alte forme de tratament pentru eliminarea lor. O alta recomandare a acestui tratament este pentru bolnavii
cronici de prostata, intrucat are efecte antiinflamatoare si ajuta la controlul sfincterelor urinare.

5 Cura cu leurda - pentru inima si vasele de sange

Este o planta ce creste in semi-umbra padurilor de stejar, gorun sau fag, are frunzele de un verde inchis si un
miros ca de usturoi, motiv pentru care se mai numeste si usturoita. Fara indoiala, cura cu leurda este un panaceu
pentru intregul aparat cardiovascular, asa cum vom vedea in continuare.
Desfasurarea curei

Sucul de leurda se obtine astfel: o mana de frunze proaspete se taie foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se
pun intr-un vas de sticla si se toarna deasupra un pahar de apa calduta, dupa care se lasa sa macereze la
temperatura camerei, vreme de patru ore, apoi se filtreaza prin tifon. Se obtine ceva mai mult de un pahar de
suc, doza care va fi consumata pe stomacul gol, imediat dupa preparare, o data pe zi. Tratamentul dureaza 12
zile, pentru prevenirea afectiunilor cardiovasculare, si minimum 30 de zile, pentru bolnavii cardiaci cronici.
Daca nu puteti avea in fiecare zi acest suc proaspat de leurda, atunci recurgeti la o cura cu tinctura de leurda,
care se prepara in urmatorul mod: frunzele proaspete de leurda se taie cat mai fin si se pun intr-un borcan de
sticla cu filet, pana acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adauga alcool alimentar de saptezeci de grade,
cat sa le patrunda si sa le acopere, dupa care borcanul se inchide ermetic. Se lasa sa macereze vreme de zece
zile, la temperatura camerei, timp in care se agita continutul borcanului de 2-3 ori pe zi, pentru o mai buna
extragere a principiilor active. Dupa trecerea acestui interval de timp, se filtreaza preparatul obtinut. Se
administreaza cate o lingurita de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, de 4 ori pe zi, in cure de
minimum 30 de zile.

Efectele curei cu leurda

Studii facute in Germania si Austria au pus in evidenta efectele exceptionale ale acestei plante, pentru anihilarea
radicalilor liberi din sange, pentru impiedicarea formarii cheagurilor de sange (trombi), pentru mentinerea
elasticitatii vaselor de sange si reglarea tensiunii arteriale. Are efecte reglatoare asupra ritmului cardiac si este
un tonic bun pentru muschiul inimii, fiind considerat de catre comunitatea stiintifica una din cele mai bune
plante din lume pentru afectiunile cardiovasculare, asa cum o arata si indicatiile medicale care vor urma.

Cateva recomandari terapeutice

Flebita, tromboflebita si trombozele sunt prompt eliminate cu ajutorul acestei plante, care are puternice efecte
antiinflamatoare vasculare, fluidifiante sanguine si anti-agregante plachetare. Hipertensiunea, ateroscleroza si
ischemia cardiaca, asociate cu valori ridicate ale colesterolului, sunt puternic combatute de aceasta cura, pentru
ca leurda contine adenozina, o substanta care conform unor studii recente efectuate in Germania, are un rol
esential in reducerea colesterolului, in impiedicarea formarii trombilor, in scaderea tensiunii arteriale. Leurda
este pe termen lung adjuvantul ideal si pentru aritmia cardiaca sau tahicardie, fiind administrata in cure de cate
2-3 luni.
Precautii: La persoanele cu stomac sau colon extrem de sensibil, leurda poate provoca stari de jena sau usoare
crampe. Mamele care alapteaza nu vor consuma leurda, deoarece aceasta transmite un gust neplacut laptelui.

6 Cura cu hrean - pentru aparatul respirator 

Frunzele sale lunguiete sunt printre primele care ies pe camp si prin parloage primavara. Poate din acest motiv
este si asa de utilizat pe timpul primaverii in medicina populara romaneasca, pentru ca radacinile sale sunt usor
de reperat cu ajutorul frunzelor care se grabesc sa iasa la lumina. Dar mai este un lucru: hreanul vindeca o
multitudine de afectiuni respiratorii care se agraveaza la inceput de primavara, cand organismul este extrem de
sensibil la feluritele infectii. Din acest motiv este foarte bine sa cunoastem mai multe despre cura cu aceasta
planta de primavara, care se dovedeste salvatoare in multe boli de sezon.

Desfasurarea curei

Intern: Zece linguri de hrean dat prin razatoarea fina se amesteca bine cu treizeci de linguri de miere si se lasa
la macerat vreme de trei-patru zile, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, se
incepe administrarea preparatului, din care se iau 1-2 lingurite de patru ori pe zi. Un tratament dureaza intre 20
si 40 de zile, putand fi reluat de cate ori este nevoie pe parcursul anului.
Extern: Se da o radacina de hrean prin razatoare si apoi se inveleste intr-o bucata subtire de panza (traditia
populara cere ca aceasta panza sa fie de culoare rosie). Cataplasma obtinuta astfel se aplica pe radacina nasului
si pe frunte, pentru bolile care afecteaza caile respiratorii superioare, si pe zona pieptului pentru bolile bronho-
pulmonare. Se tine hreanul pe piele vreme de 2-10 minute, cu atentie insa, sa nu produca arsuri, intrucat contine
substante extrem de iritante pentru cei cu tegumentele sensibile. Tratamentul se repeta o data pe zi, pana la
vindecarea completa.

Efectele curei cu hrean

Folosita intern, radacina de hrean este un excelent antibiotic, stimuleaza capacitatea naturala de aparare a
organismului in fata infectiilor respiratorii, ajuta la eliminarea secretiilor patologice din arborele bronsic si
plamani. De asemenea, combate accesele de tuse, inclusiv de tuse convulsiva. Extern, este un incalzitor si un
drenor redutabil, stimuland foarte puternic procesele de eliminare a secretiilor de pe caile respiratorii si avand
efecte antiinfectioase directe.

Cateva recomandari terapeutice

Cura interna cu hrean este un remediu care nu da gres in bronsitele acute si cronice, precum si in astmul bronsic.
Este indicata persoanelor care au iesit din iarna cu probleme cronicizate, cum ar fi rinita, sinuzita, tusea
persistenta.
In cazul rinitei si sinuzitei cronice, se obtin rezultate exceptionale prin aplicarea cataplasmei pe zona fruntii - o
aplicatie care desfunda prompt nasul si caile respiratorii superioare, ce determina eliminarea masiva de secretii
patologice.
Aplicata pe zona pieptului, cataplasma cu hrean va fi un adjuvant exceptional in cazurile de pneumonie, viroza
pulmonara si tuberculoza pulmonara, la fel ca si cura interna cu hrean.
Precautii: In contact cu pielea, hreanul poate produce iritatii foarte puternice, asemeni unor arsuri. Din acest
motiv va fi aplicat extern la inceput doar pe perioade de timp foarte scurte, marindu-se timpul de expunere, doar
daca nu apare reactia iritativa puternica.
 
O călătorie fantastică
1. Închideţi ochii şi îndreptaţi-i uşor în sus, spre sprâncene.
2. Paşii 2A, 3A, 3B şi 3C sunt opţionali. Număraţi lent, în gând, de la 25 la 1. Faceţi
pauze cam de o secunda intre doua numere.
A. Începând cu scalpul, concentraţi-vă atenţia asupra diferitelor ale corpului
dinspre cap către picioare, relaxându-le pe rând.
3. Când ajungeţi la 1, vizualizaţi-vă tânăr, radios, sănătos şi atrăgător.
A. Întrebaţi-vă în gând: „De ce am această problemă fizica?" Apoi lăsaţi-vă mintea să caute.
B. Când vă veţi gândi la o persoana anume, imaginaţi-vă acea persoană.
C. Imaginaţi-vă că vă iertaţi reciproc. Apoi vizualizaţi-vă cum vă îmbrăţişaţi, vă strângeţi mâna, zâmbiţi şi
daţi aprobator din cap. Simţiţi-vă bine pentru că faceţi aceste lucruri.
4. Repetaţi mental: „Îmi voi păstra întotdeauna o sănătate perfectă a corpului şi a mintii."
5. Apoi spuneţi-vă: „Voi număra de la 1 la 5. Când voi ajunge la 5, voi deschide ochii, simţindu-mă bine şi
perfect sănătos, mult mai bine decât înainte."
6. Începeţi să număraţi. Când ajungeţi la 3, repetaţi: „Când voi ajunge la 5, voi deschide ochii, simţindu-mă
bine şi perfect sănătos, mult mai bine decât înainte."
7. Când ajungeţi la 5, deschideţi ochii şi afirmaţi în gând: „Sunt perfect treaz, mă simt bine şi perfect
sănătos, mult mai bine decât înainte. Aceasta este realitatea."
În fiecare dimineaţă când practicaţi exerciţiile de numărătoare inversă, vă apropiaţi din ce în ce mai mult de
nivelul alfa profund. Vă îndreptaţi spre zece vibraţii pe secunda (vps), adică spre acea frecvenţă a creierului
numită nivelul central al frecvenţei sau, în metoda Silva, nivelul zece vps. La acest nivel central al frecventei,
de zece vps, este activată o parte mai mare a mintii şi se poate face programarea cea mai eficienta.
Cu toate acestea, mintea este programata încontinuu de mediul exterior în timp ce va aflaţi
pe nivelul beta (la o frecventa a undelor cerebrale intre 14 şi 21 de pulsaţii pe secunda). Pentru ca acest
lucru sa se întâmple este nevoie de repetiţie, dar el se întâmplă.
Sunteţi programat de evenimente care se repeta. de afirmaţii pe care le auziţi în mod repetat, de reclame care
apar periodic în mass-media. Va puteţi programa şi singur efectuând acelaşi lucru de multe ori, cum ar fi
lovirea clapelor unei tastaturi. La început aţi putea scrie doar zece până la douăzeci de cuvinte pe minut, dar
prin practică puteţi scrie din ce în ce mai repede. Până la urmă, vă puteţi programa pentru a dactilografia ca
un profesionist. În acelaşi fel, vă puteţi programa să mergeţi cu bicicleta, să jucaţi bowling, să conduceţi o
maşină.
Programarea la nivelul beta se numeşte învăţare obiectivă. Programarea la nivelul alfa se numeşte învăţare
subiectivă.
Chiar dacă nu aţi ajuns la capătul seriei de şedinţe practice matinale, puteţi începe să vă programaţi pentru
o sănătate mai bună. Această programare va avea loc la o frecvenţă înscrisă între nivelul beta superior şi
nivelul alfa inferior, în funcţie de stadiul de practică şi de abilităţile de relaxare pe care le-aţi căpătat. Pentru
a vă reuşi programarea, veţi avea nevoie de repetiţii. Cu cât este mai înaltă frecvenţa undelor cerebrale, cu
atât va trebui să faceţi mai multe repetiţii.
O metodă ar fi să staţi pe un scaun comod, să închideţi ochii, îndreptându-i uşor în sus şi să
repetaţi fraza de dimineaţă: „Îmi voi păstra întotdeauna o sănătate perfecta a corpului şi a mintii", derulând
pe ecranul minţii imaginea dumneavoastră radiind de sănătate, viguros şi atrăgător. O altă metodă este o
„călătorie fantastica".
Cu câţiva ani în urmă, un film cu acelaşi nume a stârnit destulă vâlvă. În film, o echipă de oameni de ştiinţă
din domeniul medical fusese redusă la dimensiuni miniaturale pentru a călători în interiorul unei fiinţe
umane vii. Şi dumneavoastră vă puteţi imagina că faceţi o călătorie în interiorul propriului corp,
însănătoşindu-vă în urma acestui ,,voiaj".
Încotro se îndreaptă atenţia conştientă, acolo se deplasează energia. Dacă auziţi despre o anumită boală şi în
timpul zilei vă gândiţi ca s-ar putea s-o faceţi şi dumneavoastră, veţi s-o atrageţi, ba chiar s-o creaţi.
Repetaţi-vă acest lucru destul de des şi veţi deveni ipohondru. O persoana care îşi imaginează tot timpul că
este bolnavă îşi poate declanşa tocmai simptomele de care se teme.
Contrariul este la fel de valabil.
Imaginaţi-vă ca sunteţi sănătos. Faceţi acest lucru des, la nivelul beta, şi veţi crea ceea ce va imaginaţi. Pe
nivelul beta vă va lua ceva timp, mai mult decât pe alfa, dar imaginile mentale sunt creatoare pe orice nivel.
Imaginaţi-vă ca va aflaţi în interiorul propriului corp. Admiraţi-vă inima, această staţie de pompare care
funcţionează fără întrerupere, sau creierul, acest uluitor computer; sau stomacul, această ingenioasă uzină
chimică, ce digeră orice combinaţie de alimente care i se oferă.
Admirându-vă organele, le veţi trimite energie pozitivă. Ele „ştiu" că vă gândiţi cu drag la ele.
Vor „aprecia" acest lucru. Şi vor răspunde.
Nu aveţi nevoie sa ştiţi toate detaliile anatomiei umane pentru a beneficia de pe urma acestui exerciţiu
mental. Ideea pe care o aveţi despre o inima, un ficat sau un rinichi va duce la identificarea satisfăcătoare a
acelui organ. Nu puteţi „greşi adresa".
Această călătorie va fi mai plăcută şi mai eficientă dacă nu vă opriţi să citiţi ce aveţi de făcut mai departe. O
soluţie este să vă citească cineva instrucţiunile (din secţiunea următoare).

Dacă nu, puteţi să va înregistraţi chiar dumneavoastră o casetă, să vă relaxaţi şi apoi s-o ascultaţi.
Iată care este procedeul:
1. Staţi pe un scaun comod, închideţi ochii, îndreptaţi-i uşor în sus şi număraţi înapoi, aşa cum aţi făcut
dimineaţă.
2. Când ajungeţi la 1, porniţi caseta sau spuneţi-i celui care vă citeşte să înceapă.
Jose Silva, Robert B. Stone-TU, VINDECĂTORUL
Terapie prin metoda Silva

Tincturile sunt extracte de plante, care se obtin din combinarea lor cu produse alcoolice de cel putin 60%:
alcool rafinat alimentar diluat cu apa, rachiu de fructe sau de secara, vodca. Este strict interzisa atat
folosirea alcoolului etilic, cat si a spirtului medicinal. Preparatele se pun la soare sau in locuri calde, se
scutura zilnic, se lasa vreme de 2-3 saptamani. Cand sunt gata, se strecoara prin doua bucati de tifon, se
preseaza bine, pentru ca sucul sa iasa din plantele macerate, se pastreaza in sticle de culoare inchisa,
infundate bine cu dop de pluta. Doza obisnuita: 5-10 picaturi, luate ca atare sau diluate in ceai ori apa
fierbinte. Extern, tincturile se folosesc pentru ungerea locurilor bolnave ori sub forma de cataplasme.

Tinctura de cimbrisor  (Thymus serpyllum)

Preparare: florile de cimbru (salbatic sau de gradina), culese pe soarele amiezii de vara, se toaca marunt
si se pun intr-o sticla, umpland-o pana la gat (fara sa fie presate). Deasupra se toarna rachiu de fructe
(prune, pere, mere etc.) de 38-40%, care trebuie sa acopere complet florile. Se leaga la gura si se pune la
soare vreme de doua saptamani. Se scutura in mod regulat. Cand e gata, se strecoara si se pune in sticle
de culoare inchisa.
Bolile pe care le vindeca: incetinirea cresterii la copii (se ung picioarele cu tinctura de cimbru), scleroza in
placi (ungerea sirei spinarii cu tinctura de cimbru), tulburari menstruale, infectii ale traiectului urinar, boli
de nervi, nevroze faciale, reumatism, dureri de ovare, boli ale cailor respiratorii, boli de plamani (pleurezii,
enfizem).

Administrare: intern - 20-30 picaturi de tinctura de cimbru se iau o data pe zi, diluate cu apa.

Tinctura de coada-soricelului (Achillea millefolium)

Preparare: florile culese pe soare se toaca marunt, se pun intr-o sticla si se acopera cu rachiu de 38-
40%. Se lasa la soare vreme de 14 zile, scuturandu-se din cand in cand. Se strecoara, se pune in sticle
bine infundate, de culoare inchisa.

Bolile pe care le vindeca: menstre neregulate, menopauza, cancer genital, inflamatii ale testicolelor,
leucoree, lipsa menstrelor, migrene, expectoratii cu sange, hemoroizi, dureri de stomac, arsuri.

Administrare: intern - 30-40 picaturi de tinctura se dilueaza cu ceai sau apa. Se iau dimineata si seara,
inainte de mese.
Tinctura de coada-calului (Equisetum arvense)
Preparare: doua maini de coada-calului proaspata, taiata foarte marunt, se pun intr-o sticla si se acopera
cu rachiu curat de secara. Se lasa la soare 14 zile, scuturand sticla regulat. Se strecoara, se pune la
pastrat in recipiente de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: bolile de rinichi si de vezica (inclusiv pietrele), acumulari de apa in tesuturi, rani deschise,
ulceratii, hemoroizi, picioare transpirate.
Administrare: intern - ca adaos in ceaiuri, 40-50 picaturi de 2-3 ori pe zi; extern - ca dezinfectant aplicat
pe afectiunile pielii si pe picioarele transpirate.

Tinctura de galbenele (Calendula officinalis)

Preparare: doi pumni de flori se pun intr-un litru de rachiu si se lasa 14 zile la soare. Se strecoara lichidul
si se pune in sticle de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: rani, sangerari, rupturi si intinderi musculare, tumori cancerigene, scurgeri vaginale.
Administrare: extern - comprese cu tinctura de galbenele, indoita cu apa fiarta si racita (in afectiunile
pielii), 20-30 de picaturi adaugate in ceaiul pentru spalaturile vaginale.

Tinctura de traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris)

Preparare: planta intreaga - tulpina, frunze si flori - se toaca marunt si se baga intr-o sticla de un litru
(pana la gat), acoperindu-se cu rachiu de secara sau de fructe (38-40%). Sticla se pune apoi la soare,
vreme de doua saptamani, agitandu-se permanent. Se strecoara si se trage in sticle de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: imbolnaviri ale muschilor, lenevirea sfincterului si a muschilor care inchid traiectul urinar
si vaginul, cadere de intestine.
Posologie: intern - 40 picaturi de tinctura, luate de trei ori pe zi, in ceai de cretisoara (o lingurita de
planta, oparita cu un sfert de litru de apa in clocot, se infuzeaza scurt, se strecoara); extern - masarea
zonelor dureroase.

Tinctura de valeriana (Valeriana officinalis)

Preparare: radacina uscata se zdrobeste marunt in piua sau se macina cu rasnita electrica de cafea, dupa
care se pune intr-un borcan pana se umple pe trei sferturi, iar restul se completeaza cu rachiu.

Se lasa trei saptamani la macerat, dupa care se strecoara. Se tine in sticlute mici, inchise la culoare.
 

Ce boli vindeca: insomnia (da un somn profund, fara a da insa si senzatia de somnolenta matinala pe care
o dau somniferele de sinteza), palpitatiile cardiace, hipertensiunea, starile de nervozitate, tulburarile de
menopauza.

Administrare: se iau 20-40 de picaturi in jumatate de pahar de apa, seara, inainte de culcare.

Tinctura de spanz (Heleborus purpurascens)

Preparare: radacina proaspata se taie marunt si se pune intr-un borcan pana se umple pe jumatate,
dupa care se completeaza cu alcool de 60¡ pana la umplerea completa. Se lasa la macerat trei saptamani,
dupa care se se filtreaza si se trage in sticlute mici, inchise la culoare.
Ce boli vindeca: reumatism, reumatism degenerativ, dureri musculare, rani greu vindecabile, tumori
exteriorizate.
Administrare: extern - se fac frictiuni pe zonele durerose; in cazul ranilor si al tumorilor exteriorizate, se
fac pensulari pe locurile afectate.
Atentie: tinctura de spanz este foarte toxica, motiv pentru care se depoziteaza in locuri sigure, departe
de copii, cu o eticheta de avertizare. Se foloseste numai extern.

Tinctura de sunatoare (Hypericum perforatum)

Preparare: doi pumni de flori culese pe soare se pun intr-o sticla, dupa care se acopera cu rachiu. Se lasa
trei saptamani la soare. Se strecoara si se pune in sticle de culoare inchisa.
Ce boli vindeca: boli de nervi, inflamatii ale nervilor, nevroze, insomnii, slabiciuni provocate de nervi,
hepatita, inflamatii ale colecistului (colecistita).
Administrare: intern - se iau o data pe zi 10-15 picaturi de tinctura, intr-o lingura de apa; extern -
tinctura se unge pe locurile dureroase.
Tinctura de urzica (Urtica dioica)
Preparare: frunzele plantei, proaspat culese, se spala bine cu apa, se taie marunt, se pun intr-o sticla. Se
toarna deasupra rachiu de secara curat (38-40%), astfel ca planta sa fie acoperita. Se lasa la loc cald,
vreme de 14 zile.
Ce boli vindeca: caderea parului, eczeme, ulceratii, bataturi dureroase, micoze, pete pe piele, sciatica,
inflamatii ale nervilor.
Administrare: se ung repetat locurile bolnave cu tinctura de urzici.

Obtinerea tincturilor nu este o procedura foarte complicata, toate principiile active continute in planta putând fi
extrase daca se respecta cateva reguli simple ale tehnologiei de preparare. Tincturile sunt, de fapt, extracte
hidroalcoolice obtinute prin macerarea in mod natural a plantei sau a unei combinatii de plante in alcooluri
alimentare de minimum 40 grade. Dintre alcoolurile alimentare recomandate se foloseste, in principal, alcoolul
rafinat (alcool extras din cartofi sau cereale) diluat cu apa in proportie de 1 : 1 in cazul alcoolului dublu rafinat,
cel de 90% volum alcool. Se mai pot folosi insa, pentru tincturarea plantelor, si alte produse alcoolice destinate
consumului, cum sunt votca ori rachiurile de secara si de fructe.

ATENTIE! Nu este permisa sub nicio forma folosirea alcoolului metilic sau a celui medicinal, care pot provoca
afectiuni organice grave si ireversibile.
Ca mod de preparare, planta destinata extrasului de principii active prin tincturare (se folosesc in general plante
proaspat culese, dar extrasul se poate obtine si din planta uscata), se marunteste si se pune intr-un vas din sticla
care se acopera si se asaza la soare sau intr-un loc incalzit. Vasul se umple pâna la gura, dar fara ca planta sa fie
indesata sau presata si se tine la caldura, in medie, circa trei saptamâni, timp in care se agita zilnic, energic, prin
scuturare. Dupa acest interval de timp, maceratul alcoolic respectiv se strecoara printr-un tifon impaturit in
patru, care apoi se preseaza bine pentru a fi stoarse si ultimele picaturi de substanta. Licoarea se toarna in sticle
de culoare inchisa (cele mai bune sunt cele brune) care se inchid cât mai ermetic, cu dopuri de pluta sau de
cauciuc. Solutiile hidroalcoolice tincturate se pastreaza obligatoriu inchise ermetic, pentru ca sunt extrem de
volatile si, daca sunt tinute deschise, virtutile lor tamaduitoare se pierd in scurt timp.

Cum se administreaza?

Cantitatile de tinctura recomandate pentru tratament sunt individualizate de catre medicul fitoterapeut, in functie
de afectiune si de particularitatile fiecarui bolnav. Dar, in general, in terapia interna se foloseste ca doza uzuala
o cantitate de 5 pâna la 10 picaturi, care se administreaza in putin ceai sau apa calda, ori pe o bucatica de zahar.
Pentru administrarea externa, tincturile se pot folosi terapeutic sub forma de cataplasme aplicate pe locul bolnav
sau ca atare, pentru badijonarea directa a zonelor afectate.

Remediile naturiste se administreaza sub forma infuziilor, tincturii, plantelor uscate si lasate la macerat,
decoctului, siropului sau tonicului.

Prepararea acestor remedii insa nu este simpla. Ea va respecta cateva principii de baza pentru ca substanta
activa din plante sa poata fi eficienta, informeaza doityourself.com.

Infuziile sunt ceaiuri, in care s-au adaugat plantele, unele chiar cu flori. Daca folosesti plante uscate, proportia
corecta este de o lingura de plante la o cana de apa.

Lasa amestecul sa fiarba timp de zece minute, dupa care il acoperi si il strecori. Ceaiul este gata fie de infuzie,
fie de baut. Daca folosesti plante proaspete, atunci infuzia ta va fi preparata din trei linguri de plante la o cana
de apa.

Daca ceaiul preparat astfel va fi folosit timp de mai multe zile, el se depoziteaza intr-un loc rece. Prima data se
utilizeaza dupa 24 de ore de la preparare.
Tinctura

Tincturile sunt substantele pe baza de alcool, in care baza este asigurata extractul din planta respectiva. Pot fi
preparate in cantitati mari, pentru a fi folosite mult timp, sau in cantitati mici, folosite ca tonic facial.

In prepararea tincturilor, vodca este cea mai utilizata. Ea se adauga in apa, in proportie de 25%.

Plantele sau florile folosite la tinctura vor fi mai intai maruntite. In cazul florilor uscate, se adauga intr-o sticla
opt linguri de plante si un pahar si jumatate de apa cu alcool. In cazul plantelor proaspete, proportiile se
tripleaza.

Sticla in care este continut amestecul se va depozita intr-un loc rece si intunecos pentru cel putin doua
saptamani. In fiecare zi insa va trebui sa agiti puternic amestecul si sa il strecori. Tinctura astfel obtinuta poate
fi folosita si timp de doi ani.

Macerarea

Macerarea este utila atunci cand ceaiurile sunt preparate cu apa rece. Exista plante care vor fi folosite drept
tratament doar daca sunt lasate la macerat in apa rece.

Proportiile sunt aceleasi ca la infuzie. Amestecul se lasa intr-o camera rece peste noapte. Strecoara-l dimineata
si foloseste-l precum infuzia. Pentru macerare, el trebuie sa fie depozitat cel putin o noapte intr-un loc rece.

Decoctul

Decoctul este similar infuziei, dar se foloseste in cazul radacinilor sau semintelor. Pentru a fi eficiente,
substantele active trebuie sa fie foarte concentrate, iar procesul de fabricare, urmat atent.

Adauga intr-un pahar si jumatate de apa doua linguri de plante uscate. Amestecul se fierbe la foc mic. Atunci
cand volumul din ibric s-a redus la sfert, vei sti ca decoctul tau este gata.

Dupa ce il strecori, specialistii in medicina naturista recomanda folosirea lui de trei ori pe zi. Se depoziteaza
intr-un loc rece, iar pentru ca gustul sa fie unul placut, se poate indulci cu miere.

Siropul

Siropul natural din plante se foloseste pentru tratarea afectiunilor respiratorii, tusei suparatoare si starilor
asociate recelii si gripei. Siropul poate fi preparat dintr-o infuzie, decoct sau chiar tinctura.

Pentru fiecare pahar de substanta, se adauga o lingura de miere. Se agita pana cand mierea se dizolva, dupa care
mixtura se lasa la racit. Se depoziteaza intr-un loc rece si intunecos.

Va fermenta dupa un timp, deci imbutelierea va fi una corespunzatoare, pentru a evita accidentele nedorite,
atunci cand desfacem capacul siropului.

Tonicul

Amestecate in vin, unele extracte din plantele folosite in medicina naturista sunt mult mai eficiente. Astfel,
pentru prepararea unui vin tonic, cele mai folosite plante sunt ghimbirul sau lemnul dulce.

Se aseaza intr-un pahar sau o sticla plantele uscate. Se adauga vinul intr-o proportie egala si se lasa intr-un loc
rece timp de doua saptamani.
Dupa acest timp, se strecoara lichidul si se bea de trei ori pe zi pentru o tonifiere completa. Amestecul poate fi
folosit mai multe luni, pentru ca in acest timp vinul extrage substanta activa din plante.

Mineralele - se gasesc in cantitati mari in anumite plante, ca de exemplu :

- coada calului - contine mult siliciu
- papadia - contine potasiu, ajutand organismul sa pastreze constanta potasemia in sange
- soia - contine magneziu
- porumbul - contine potasiu
- urzica - contine un procent ridicat de fier si siliciu
- patrunjelul - contine mult fier

Stiu eu o solutie ecologica dar din pacate nu se poate aplica decat iarna. Faci o groapa in care pui un borcan de 5
litri mai ingust la gura. In el pui pe fund coji de cartofi, coji de mere sau morcovi si deasupra pui balegar dar sa
nu depasesti jumatatea borcanului. Eventual pui putina mancarica si deasupra ca sa le atragi mai repede. Cand
da inghetul, coropisnitele se vor trage la caldurica si mancare si isi vor face cuib acolo. Scoti borcanul si le
extermini.
Back to top

mana rosiilor produsa de fungul Phytophtora infestans (desi popular se foloseste numele de mana pentru
diferite boli oarecum asemanatoare sub anumite aspecte provocate de fungi diferiti) In engleza: late blight.
Planta poate fi atacata in toate stadiile de crestere. Duce la severa defoliere si putrezirea fructelor. Fructele
atacate nu sunt comestibile. Fungul e foarte activ in conditii de umiditate cu nopti reci (intre 12 si 16 grade) si
zile calduroase (intre 22 si 30 de grade)

Pentru un nespecialist aspectul frunzelor e adeseori derutant si poate produce confuzii. Zone galbene apar in
toate cazurile.
Partea buna este ca substantele fungicide indicate au un spectru larg si de regula combat mai multe boli. Deci se
indica tratament cu acestea la primele simptome sau preventiv in special cand conditiile climatice le impun.
Practica umiditate ridicata.

Masurile de igiena se cer a fi respectate. In principiu:

Nu lasati resturi (in urma copilirii sau a ruperii unor frunze sau fructe cazute) pe sol. In contact cu solul fungii
se dezvolta rapid si trec pe planta. Toate resturile se evacueaza.
Udarea se va face pe sol evitand stropirea plantelor.
Dupa recoltare nu compostati plantele (se distrug dupa posibilitati ardere) si nu lasati resturi pe sol. Unii fungi
rezista si trei ani (in cazul manei) pe resturile din sol.
Eu sterilizam parii - in cazul refolosirii.
NU LUCRATI CU PLANTELE CAND SUNT UDE SAU PE VREME DE PLOAIE (valabil si la castraveti si
la fasole si de fapt in general). Orice rana e o poarta de atac pentru fungi iar pe vreme umeda si calda sunt
conditii ideale.
Plantati mai rara. Aerisirea e necesara si cazul culturii in spatii deschise. Rosiile au nevoie de aer mult (am vrut
sa scriu ceva cand am vazut rosiile cu capison - fie el si gaurit)
Daca suspectati o planta nu lucrati cu ea si apoi cu alta. Daca inca nu vreti sa o eliminati dezinfectati mainile.
Daca o planta prezinta semne puternice de boala, cu zone masive ofilite eliminati-o. Cu grija. Sunt si alte boli
cum e fusarioza (fung fung Fusarium ) sau verticiloza (fung Verticilium ) care sunt grave si pentru care nu este
tratament. Cel mai grav e ste ca mentinandu-le cresteti riscul de a va infecta terenul.
Nu folositi rasaduri daca aveti suspicuni cum ar fi pete galbene pe frunze.
Cum a spus si Sicamin eliminati frunzele bolnave cu pete.
Eliminati frunzele care ating pamantul. In principiu petele apar pe frunzele de la baza.
Eliminarea frunzelor se face cu grija pentru a u produce rani. De fapt se face usor prin inclinare-ridicare are o
anumita pozitie in care se desprinde usor fara a antrena portiuni de tulpina. Faceti aceasta operatie numai pe
timp uscat cu soare. Soarele cicatrizeaza.
La fel copilirea se face numai pe timp uscat.

Despre tratament: Tratamentele se fac prin imbaiere completa deci si sub frunza. Pntru aceasta aveti nevoie de o
pompa buna cu tija lunga (telescopica) incat sa puteti usor aplica solutia pe ambele fete (fara a va expune
repetat mainile sau mai rau fata). Stropirea se face cu o cantitate de solutie suficienta pentru acoperirea frunzei
dar evitati picurarea. Adica supra-stropirea astfel incat solutia incepe sa curga spaland in final substanta activa
de pe frunza. Cu oarecare exercitiu se obtine indemnare dar subliniez pompa sa fie de calitate. Eu am avut una
poloneza. In special tija e importanta si duza (cum formeaza conul de pulverizare si finetea stropilor). Spalati
bine pompa si accesoriile (filtrele, duza) dupa tratament in acest fel evitati depunerile de substanta care vor
afecta calitatea stropirilor ulterioare.

Notati tratamentele facute.

Sunt doua feluri de substante:
- sistemice - care sunt absorbite prin epiderma, intra in circuitul plantei, si se raspandesc in tot corpul acesteia
asigurand o protectie excelenta, (chiar  daca a doua zi ploua planta ramane protezata). Aceste tratamente se fac
numai cu o perioada mare (indicata sau asa ar trebui sa fie - pe plic) inainte de recoltare. Sfatul meu - mariti un
pic perioada adica ultimul tratament sistemic pana la recoltare.
- de contact care protejeaza numai local si care teoretic se spala si deci daca a doua zi ploua tratamentul trebuie
refacut. Totusi si in acest caz atentie la perioada indicata in care nu se recolteaza (daca este mentionata pe plic).

Idee pentru udatul rosiilor (si altele) la radacina

Cand nu am folosit udatul prin picurare am folosit un furtun transparent din comert, subtire, la care am atasat
o teava de plastic  mai lunga de 1,5 m. Teava daca imi amintesc bine a fost de 11 mm diametru. Pentru
fixarea tevii am folosit o clema.
Se uda la racina fara a stropi si planta si fara a sari stopi de pe pamant. Jetul sa nu fie prea puternic adica sa
nu faca groapa in pamant si nic sa nu sara stropi cu pamant pe frunze. Teava fiind mai lunga imi permitea sa
ud si radurile adiacente.
Am preferat furtul transparent pnetru ca era flexibil si ieftin. Cel cu manta impletita nu mi-a placut fiind prea
rigid desi il foloseam pentru a aduce apa in diverse puncte (gasindu-se in comert si diverse racorduri practice
(tip baioneta).
La capetele statului sau randului de rosii se pot pune tarusi care marcheaza dreptunghiul (de exemplu din cei
recuperati de la un patut de copil - totusi estetica conteaza chiar daca sunt tarusi - desi am folosit si bete din
corade de vie rezultate din taierea din primavara) care limiteaza miscarea furtunului cand e tras asfel incat nu
da peste planta sa o raneasca sau rupa.
Acum desnele mele s-ar putea sa trezeasca si zambete. Dar nu-i bai daca ideea e de folos.

Tarusii astia sunt foarte utili si cand se vrea refacerea cararii. (estetica si nu numai ca doar nu calci peste tot).
Avand punctele marcate se intinde sfoara si ...
Tarusii se pun cand faci stratul si raman acolo. Sunt utili si la stabilrea "liniilor" de semanat sau plantat.
Atentie daca sunt copii mici sa nu se raneasca cand fug prin gradina.

Logged

st

Uleiuri vegetale (menta, in, chimen) Insecticid, acaricid, fungicid, inhibator al germinaţiei
Prezenţa acestei boli în culturile de tomate a fost semnalată pentru prima dată în Franţa, în anul 1847, de
Payen. Astăzi, mana tomatelor este foarte răspândită în America de Nord, America de Sud, Europa şi
Asia, cauzând atât în sere şi solarii, cât şi în câmp, adevărate ravagii. În ţara noastră, boala semnalată
prima dată în 1940 de Tr. Săvulescu se întâlneşte foarte frecvent în culturile de tomate din Transilvania,
Oltenia, Muntenia, Moldova, atât în culturile din sere cât şi în cele de solarii.

Simptome Mana Tomatelor:

Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, flori şi fructe. În câmp primele
simptome ale bolii apar spre mijlocul lunii iulie, pe frunzele bazale ale plantelor, sub forma unor pete mai mult
sau mai puţin circulare sau de formă neregulată, de 3-15 mm în diametru. La început ţesuturile petelor sunt de
culoare verde-gălbui, cu aspect umed, apoi devin cenuşii brunii , fiind înconjurate de o zonă îngustă decolorată.
În condiţii favorabile, petele se măresc, confluează şi acoperă întreaga suprafaţă a foliolelor. Pe faţa inferioară a
frunzelor, în dreptul petelor se observă un puf fin, albicios care reprezintă fructificaţiile ciupercii, conidioforii
cu conidii.

În câteva zile frunzele atacate se usucă şi putrezesc. Foarte frecventă şi păgubitoare este şi forma de atac pe
fructe, care sunt infectate începând cu primele faze de dezvoltare, până aproape de maturare. Astfel la suprafaţa
fructelor apar pete mici, de formă neregulată, uşor cufundate în pulpă, de culoare verde-măslinie, care în foarte
scurtă vreme devin măslinii închis, se extind şi cuprind porţiuni mari (3-4 cm) din fruct. În condiţii de umiditate
ridicată la suprafaţa petelor apare, ca şi pe frunze, un puf fin albicios. Fructele bolnave se desprind şi cad
prematur, ca urmare a putrezirii pedunculului.

În cazul atacurilor intense, boala apare şi pe tulpini sub forma unor pete, la început mici, ovale, cenuşii brunii,
care apoi se extind şi înconjoară tulpina pe porţiuni mari, de 10-20 cm. De regulă, tulpinile se putrezesc şi se
rup sau se îndoaie în caz că sunt palisate, producţia de fructe fiind astfel ratată.

 
 mana tomatelor

Apariţia şi evoluţia aceste boli este favorizată de precipitaţii dese, urmate de o perioadă cu cerul acoperit, cu
atmosferă saturată în apă şi de o temperatură cuprinsă între 10 şi 25 °C. Dezvoltarea bolii este favorizată de
nopţile răcoroase şi de zilele calde cu ceaţă şi rouă. Boala se manifestă mai puternic la parcelele cu solurile
grele, slab drenate. Îngrăsămintele minerale, în special cele cu potasiu stânjenesc apariţia şi evoluţia bolii, în
schimb surplusul de azot condiţionează dezvoltarea atacului. Culturile de tomate irigate intens, precum şi cele
irigate şi nearăcite sunt foarte puternic atacate de mană.

Mana tomatelor este produsă de ciuperca Phytophtora infestans, care atacă frecvent şi alte plante (cartof,
vinete). În perioadele calde şi uscate, ciuperca rămâne în viaţă în ţesuturile frunzelor inferioare şi în leziunile de
pe tulpini. Dacă vremea redevine favorabilă, ciuperca se reproduce din nou. Peste iarnă, ciuperca rezistă în
resturile de plante (tomate, cartof). Sursa iniţială de infecţie pentru tomate în condiţii de câmp o constituie de
obicei parcelele de cartofi infectate. Mulţi cercetători au remarcat că la tomate mana apare cu 12-15 zile mai
târziu decât la cartofi, deci în a doua decadă a lunii iulie.

Transmiterea de la an la an se mai realizează şi prin seminţele fructelor infectate.

Combaterea Manei Tomatelor:

 
Se recomandă aplicarea unui asolament raţional;se va evita cultivarea tomatelor în vecinătatea cartofilor,
deoarece boala trece uşor de la aceştia la tomate, se va evita recolatarea seminţelor din fructele atacate, toamna
se vor aduna şi se vor arde toate resturile de plante, după care se va face o arătură adâncă; în sere se vor distruge
resturile de plante, iar pământul se va schimba sau se va dezinfecta termic sau chimis. Culturilor de tomate li se
vor administra îngrăşăminte minerale, în special doze mari de potasiu, care intensifică rezistenţa plantelor.

În locuri unde boala se manifestă cu regularitate, tratamentele chimice sunt absolut necesare. Pentru prevenirea
atacului de mană primul tratament obligatoriu se va face la încheierea rândurilor, fie cu zeamă bordolează 1 %,
sau cu oxiclorură de cupru 0.5 %, fie cu zeneb 0.4 %, captan 0.3 %, Dithane, M-45 0.2 %, Mycodifol 0.2 %, sau
cu Maneb 0.3%.

Tratamentele se vor repeta de mai multe ori, în funcţie de condiţiile climatice, la intervale mai scurte (5-7 zile).