Învață să trăiești după o regulă simplă: cine dorește – va veni, cui

îi este dor – te va găsi, cui îi trebuie – va suna. Iar cui nu îi pasă – uită
de ei!

Dincolo de orice întristare, de orice deznădejde, de orice durere, este

Dumnezeu, care în fiecare dimineață, privește spre tine… Fă-ți timp să vorbești cu
El și fă liniște în sufletul tău.
Soarele răsare în fiecare dimineață… privește în sus și vei vedea strălucirea lui
chiar dacă norii îl acoperă! Nu toate zgârieturile sunt vizibile, nu toate rănile sunt
vindecabile de aceea uneori pur și simplu nu poți ghici durerea ce se ascunde
înăuntrul trupului de om…
Nu-ți regreta greșelile. Dacă nu le-ai fi făcut, n-ai fi știut niciodată cum e mai
bine…

Când cineva ține la tine nu contează cât de încurcat este programul lui, cât
de rău sau obosit se simte mereu își va face timp să se intereseze de tine. Fiecare
om merită atenție… Fiecare om merită să fie ascultat și cunoscut… Fiecare om
trebuie tratat cu răbdare pt că nu stii ce luptă duce cu viața și nici ce dureri
ascunde… Am înțeles că nu poți obliga pe nimeni să te iubească. Nu poți obliga
pe cineva să fie lângă tine. Nu poți obliga să-ți acorde atenție dacă nu simte…

Există oameni minunați care te încurajează, te fac să zâmbești și te ajută să-

ți dai seama că nu ești singur. Când se instalează dorul în suflet, este imposibil să-l
faci să dispară. Unica metodă este să vorbești cu persoana de care ți-e dor…
Eu caut bunătate în fiecare persoană… Fără să realizez că în unele personae
bunătatea nu există. Din păcate mereu mă încăpătânez să cred contrariu. Cine nu
mă caută, nu îmi duce lipsa. Eu de ce aș căuta pe cineva? Omenii cărora le pasă de
mine, îmi arată! Când te ridici prietenii află cine esti. Când cazi tu afli cine-ți sunt
prietenii. Oamenii pe care nu îi poți tine de mână, îi poți ține în suflet.

Nu voi renunța niciodată la felul meu de a fi, cine mă vrea mă va iubi așa
cum sunt!!!
 Încheie ziua cu gânduri bune si liniste. Sufletul, mintea si trupul
tău au nevoie de asta…

In fiecare seara, inainte de a adormi cred ca fiecare dintre noi trecem in

revista ziua ce se incheie…cu bune sau mai putin bune.Cu impliniri sau
esecuri…cu zambete sau lacrimi.

Mie îmi trec prin minte tot felul de gânduri, de la ce am făcut (bine sau rău)
în ziua care a trecut, dacă am supărat pe cineva, cu sau fără voia mea, ce voi face
mâine etc. Şi, in toata aglomeratia asta de ganduri si sentimente, singurul care imi
vine in minte si stiu ca a poate ajuta este Dumnezeu.

În primă fază, îi spun să mă ierte că am uitat de el atâta timp, dar ştie El că e

mereu în sufletul meu… Apoi îi mulţumesc pentru tot ce mi-a oferit. Şi ne-a dat
atâtea lucruri frumoase pe lângă care de multe ori trecem fără să le observăm…

Şi în loc să ne bucurăm de ele, ne plângem: “Off, iar e toamnă. Ce nasol că a

trecut vara…! Vin frigul, ploile, apoi iarna cu zăpada ei rece şi umedă…”Asta în loc
să îndepărtăm voalul de pe faţă şi să deschidem larg ochii, pentru că se întâmplă
atâtea minuni în jurul nostru…

Uitaţi-vă ce spectacol de culori ne înconjoară! Priviţi câtă viaţă e

pretutindeni! Daţi-vă seama că raiul e pe pământ! Îl avem în noi. Fiecare. Tot ce
trebuie să facem e să-l dăm mai departe.

Să încercăm în fiecare zi să fim mai buni, mai înţelegători. E cel mai uşor
lucru din lume să fii bun. Iar dacă eşti bun eşti fericit. Şi asta e tot ce contează!

Si sa nu uitam de ce avem mai pret in viata asta, pe cei dragi, oamenii de

langa noi. Sa ne rugam pentru ei si pentru sanatatea noastra a tuturor.
 Doamne, îți mulțumesc pentru tot ceea ce am primit în viață, încă de când
m-am născut. Deși am fost adesea și pentru lungă vreme supărată pe cei din jur și
chiar pe Tine, acum încep să înțeleg că toate – și bune, și rele – sunt relative și că
depinde doar de mine ce aleg să fac din ele.

Te rog să mă întărești în a vedea în orice interacțiune cu lumea și cu

aproapele o șansă de a iubi mai mult, de a înțelege mai mult, folosind pentru
aceasta fiecare clipă și fiecare eveniment din viața mea, dându-i rostul pe care Tu
îl știi, deși adesea mie mi-e ascuns.

Toate sunt spre folosul meu, Doamne, orice piatră de poticneală poate fi
unsă cu mirul harului Tău spre a deveni locul pe care să se sprijine scara văzută în
vis de Patriarhul Iacob, cea pe care urcă și coboară îngerii Tăi.

Ajută-mă, Doamne, să mă trezesc mereu și mereu, din somnul cel de tot

felul, cu această nesmintită nădejde, sprijinindu-mă de Tine, Cel ce ești Piatra cea
din capul unghiului. Amin!
Mi-e dor de oameni cu inima caldă. Chiar si atunci când mâinile lor
sunt reci…

Mi-e dor de oameni buni…

„De oameni cu inima caldă. Chiar si atunci când mâinile lor sunt reci. In tropotul
timpului si al șoaptelor răsfirate peste dorințe.
Mi-e dor de oameni buni si nebuni, in același timp. In nebunia altora, am uitat
cum e sa o trăim pe a noastră. De oameni veseli, ce iti zâmbesc cu inima. Când
trupul este sfârtecat printre suspine.
Mi-e dor de oameni ce se țin de mâna. De oameni ce își spun povesti. Fără a-i
povesti pe alții. Oameni care se regăsesc in suflul celorlalți.
Mi-e dor de oameni ce iubesc si se iubesc. Oameni ce nu au uitat cât de frumoși
sunt. Lăsând oglinzile in urma.
Mi-e dor de oamenii copii. De cei ce-si poarta tinerețea-n suflet. De-adulții ce se
joacă pur. Fara sa calce peste minți si inimi.
Imi este dor de oameni sinceri. De guri ce te alinta cu-adevarul. De oameni ce te
simt aievea. Mi-e dor de oameni Fericiți. De chipuri ce iti râd cu ochii. Căci multă
vreme au stat cu ei închiși. Cu mintea, inima si sufletul … la fel. Mi-e dor de
oamenii de odinioară. Oameni curați la interior si exterior. De oameni ce te iau in
suflet si nu ti-ar da vreodată drumul.” Mi-e dor de oameni buni. Sunt printre
noi…”

Față de oameni trebuie să avem măcar milă, dacă nu putem să-i

iubim…
 Dacă unii oameni sunt răi, nu trebuie să vedem răutatea lor, ci neputința lor.
Răutatea este o neputință. Neputința de a fi bun. Bunătatea presupune iertare,
iubire, jertfă, puterea de a dărui fără să aștepți ceva în schimb. Pe când răutatea
pare foarte comodă, dar nu e deloc așa.

Răutatea întunecă sufletul. Și, vai, cât de greu e să umbli cu sufletul în

întuneric. Să nu mai simți nimic, să nu mai vezi nimic, să nu mai știi unde ești și
de ce ești. Cumplită neputință este răutatea, la fel de cumplită ca și necredința. De
fapt, răutatea și necredința merg mână în mână.

Un om credincios nu poate fi rău și un om rău nu poate spune că e

credincios. Ispita gândului e una. Un om credincios poate avea o ispită, o tendință
de a spune un lucru sau chiar de a face o faptă rea, dar dacă este prins pe picior
greșit și spune sau face un lucru rău, regretă, își cere iertare și nu mai repetă.

Pe când un om rău, după ce a pus în aplicare gândul răutăcios, se bucură și

se gândește cum să facă următorul lucru rău, crezând că asta îl face fericit. Omul
rău nu poate fi niciodată fericit. Fericirea vine din lumină, nu din întuneric.

Fă, Doamne, ca toți oamenii să înveţe să fie fericiţi!

”Oamenii vor să fie fericiţi, dar în fiecare dimineaţă se trezesc supăraţi pe

viaţă, supăraţi pe lumina care intră pe geam, supăraţi că începe o nouă zi în care
trebuie s-o ia din nou de la capăt.
Oamenii vor să fie fericiţi, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat,
salută trişti şi cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt şi găurile din
şosea.
Oamenii vor să fie fericiţi, dar intră trişti şi stresaţi la locul de muncă, se grăbesc
să-şi judece colegii şi să-şi învinuiască şefii pentru tot ceea ce-i nemulţumeşte.
Oamenii vor să fie fericiţi, dar pleacă spre casă apăsaţi de stresul de la muncă, pe
care nu ezită să-l împrăştie şi în casele lor.
Oamenii vor să fie fericiţi, dar creşterea copilului a devenit o povară şi dorinţa lui
de joacă un stres în plus.
Oamenii vor să fie fericiţi, dar stau ţintuiţi în faţa televizorului la ştiri, se îngrozesc
la filme comerciale şi se înfurie la emisiuni politice…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar acoperă cerul nopţii cu jaluzele opace, la culcare
frământă anxioşi gândurile de peste zi şi pentru insomnie dau vina pe viaţă…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar tăcerea ori reflecţia li se pare timp pierdut,
rugăciunea o naivitate, iar liniştea greu de suportat…
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp pentru ei.
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp de fericire.
Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineţii, în zâmbetul
cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniştea
casei, în stelele de pe cer şi-n rugăciunea de dinainte de culcare…
Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi! ”

Dumnezeu a inventat timpul. De grabă nu a zis nimic…

Ne grăbim să vedem totul împlinit cât ai bate din palme, pentru că viața
noastră se scurge rapid. Suntem aici doar pentru o scurtă vreme din veșnicie și
apoi ce se întâmplă? Am terminat cu această viață.

Dar Dumnezeu lucrează în veșnicie și din această cauză s-ar putea să cerem
ceva azi și să-l primim peste 30 de ani! În acest fel, ușor-ușor dobândim
experiență și, în final, într-o zi, nu mai dorim și nu mai cerem nimic. Pentru că El
știe ce, unde, dacă și când ne va da acel lucru.

Așa că trebuie să rămânem liniștiți și să nu ne agităm. Unii vor spune că

suntem indiferenți, apatici, impasibili. Dar acest lucru nu este adevărat. Noi pur și
simplu mergem în ritmul lui Dumnezeu și conform voii Sale. Acesta este motivul
pentru care nu ne impacientăm.

Cu mulți ani în urmă, mă nelinișteam. Ce se va întâmpla? Cum voi face asta?

Când voi merge acolo? Apoi, am avut mândria de a ști care va fi rezultatul muncii
mele… Va fi criticată? Va fi aprobată? Eram îngrijorată și așteptam cu nerăbdare
să aflu. Acum nu mai simt nimic de genul acesta! Pur și simplu stau liniștită și
aștept să se facă voia Lui în viața mea – în fiecare zi.
 În fiecare dimineață îmi pun semnătura în partea de jos a noii pagini –
semnez „cec alb” pentru Domnul…

Recunoştinţa faţă de Dumnezeu alungă descurajarea, tristeţea și

ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi dacă i-am
mulţumi lui Dumnezeu mai des!

În vremea încercărilor, mulţi sunt deprimaţi şi se plâng. Însă trebuie să

înţelegem că Domnul îngăduie uneori nenorocirea şi suferinţa nu pentru că ne-a
uitat sau vrea să ne pedepsească. Nu! Le îngăduie ca leac amar, dar de trebuinţă,
vindecându-ne de mândrie, lipsă a seriozităţii, autosuficienţă, iubire de sine şi
multe alte patimi.

Nu trebuie să aducem mulţumire ca pe o simplă datorie faţă de Dumnezeu,

ci mai degrabă ca pe ceva care ar trebui să izvorască firesc din adâncul inimii
noastre. Aşa cum soarele nu are nevoie de floarea soarelui, ci mai degrabă floarea
soarelui are nevoie de soare ca să o încălzească cu razele lui, tot aşa Dumnezeu nu
are nevoie de recunoştinţa noastră, ci sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu de
la Care îşi primeşte sănătatea şi puterea.

Pe de altă parte, aducându-ne aminte să-I mulţumim lui Dumnezeu, ne

ajutăm. Recunoştinţa este asemenea florii soarelui, ce îşi întoarce capul spre
soare. Cu adevărat, atunci când ne aducem aminte cât de mult ne iubeşte
Dumnezeu şi cât de multe sunt binecuvântările Lui materiale şi duhovniceşti,
aceste gânduri ne luminează raţiunea şi ne ajută să vedem clar scopul existenţei
noastre pământeşti.

Aceasta ne îngăduie să deosebim între ce este important şi ce este lipsit de

importanţă, ceea ce ar trebui să fie obiectivul nostru principal şi ceea ce este
secundar. Mai mult, recunoştinţa faţă de Dumnezeu risipeşte descurajarea,
împuţinează tristeţea, ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi
dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu mai des!

Aşadar, să ne aducem aminte în fiecare zi, şi mai ales duminica să-I

mulţumim Ziditorului şi Mântuitorului nostru. Această lucrare va fi un leac
minunat pentru sufletul nostru!
 Uneori, tot ce trebuie să faci, este să îți pleci capul și să te rogi,
așteptând ca Dumnezeu să lucreze

Rugăciunile sunt ca niște scrisori trimise lui Dumnezeu. Uneori sunt scrise
cu lacrimi, cu mâhnire, cu durere. Îl rugăm pe Dumnezeu sa ne ierte pentru tot ce
am gresit, sa ne ajute în necazurile pe care le avem sa fie cu noi sa ne lumineze
mintea sa ne întărească. Sa ne dea putere din puterea Sa cea Dumnezeiasca.

Cu cat sunt mai mari încercările prin care trecem cu atât sa ne fie mai mare
credinta și sa cerem lui Dumnezeu mila și ajutorul Sau. Cu cat asculți mai mult de
Dumnezeu cu atât îți asculta și El rugăciunile.

Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui Dumnezeu
unde te duci, spune-I lui Dumnezeu ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce
frumoase sunt florile.

Vorbeşte cu Dumnezeu de toate. „Doamne, ce să fac? Uite trebuie să fac asta

şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine”; tot ai în minte
lucrurile astea, par copilăreşti, dar conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface în
rugăciune. Pentru că ce este rugăciunea? Este o continuă comunicare a omului cu
Dumnezeu.

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din jurul meu, apoi în cărţi, în idei şi
simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am
descoperit că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real, prin
rugăciune. Şi atunci L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi că te iubesc!

Vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi

vorba asta copilărească „Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o
stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune.” îţi aduce sentimentul prezenţei
intime a lui Dumnezeu în inima ta. Voi ştiţi proverbul călugăresc: „dacă te rogi
numai când te rogi, nu te rogi deloc”. Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine,
atunci eşti într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare
de rugăciune, nu momente de rugăciune, momente când se roagă şi momente
când nu se roagă. Ar fi groaznic. Trebuie să avem tot timpul simţirea lui
Dumnezeu.
 Gândurile rele ne iau din viață, ura, mânia, îndoiala,
neîncrederea în ceilalți, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid,
favorabil bolii

Stresul, ura, invidia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Prof. dr.
Dumitru Constantin Dulcan este un om de știință român, care în anul 1981 a
lansat cartea „Inteligența materiei”. El susține că eliberați de gândurile negative,
oamenii pot atinge cele mai înalte culmi.

Profesorul Dulcan vorbește despre unul dintre cei mai mari inamici la
adresa sănătății oamenilor: stresul.

”Stresul, care azi a luat proporții gigantice, ura, mânia, îndoiala,

neîncrederea în ceilalți, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil
bolii. Depresia are și ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică
vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar știați că și frica ne face rău?
Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cușcă s-a pus un miel și într-
o cușcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat
de frică. Orice dezechilibru emoțional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala”,
a explicat profesorul Dulcan, conform ampress.ro.

Acesta a explicat în continuare cum putem să ne relaxăm, chiar dacă nu

mergem în vacanțe.

„Dacă nu ne putem lua mici vacanțe, regulat, să ne luăm măcar pauze de

zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea și să respirăm adânc. Putem
să ne ridicăm de la birou și să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem
trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva.
Să ne bucurăm de gustul și aroma lui.”

Neurologul a povestit un experiment efectuat de un reputat oncolog din SUA

pe persoane bolnave de cancer.
 „Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulți bolnavi de cancer
în ultima fază și i-a învățat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-și
imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă,
fiecare după cum dorea. După șase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La
testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimiști, cei care
credeau în Dumnezeu și cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea
oricărui succes și mai ales a vindecării.

Dacă vrem să rămânem sănătoși și fericiți, e suficient să păstrăm în minte

câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mișcare, să ne
odihnim corect, să fim optimiști și plini de speranță. Să fim perseverenți cu
pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual și să ne ferim de rutină. Să facem
constant schimbări în viața noastră. Și să nu uităm că trebuie să păstrăm în
permanență un echilibru între energia consumată prin efort și energia obținută
prin odihnă și activități care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viață, bucuriile
ne dau viață. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică.
Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginație,” a concluzionat
neurologul Dulcan.

„Fără Dumnezeu nu există nicio vindecare” – Radu Țincu, medic

Terapie Intensivă

În secția de Terapie Intensivă găsim cei mai mulți oameni care de obicei,
luptă pentru viață. Ei își pun nădejdea în mâinile medicilor, dar și în ajutorul lui
Dumnezeu, căci „fără El nu există vindecare”. Asta o spune și medicul Radu Tincu,
medic primar la secția Terapie Intensiva la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca.

Acesta spune că sunt diferite cazuri unde observă o insanatosire miraculoasa

datorita rugaciunilor. Tanarul medic su stine cu toata convingerea ca rugaciunile
catre Dumnezeu nu raman niciodata fara raspuns.

Dr.Radu Țincu vede zi de zi pacienți la Reanimare care doresc să vină

preotul la ei, însă el spune că prezenta preotului nu trebuie perceputa neaparat ca
asteptare a ultimului moment. Preotul este prezent nu pentru ca viata se sfarseste,
ci pentru a-i alina suferinta bolnavului.

Dincolo de durerea fizică pe care medicii încearcă să o aline cu ajutorul

tratamentelor, preotul aduce alinarea sufletului acestor oameni. Mulți pacienți,
care poate nu erau atât de aproape de Dumnezeu, ajunși în spital și trecând prin
momente de cumpănă, si-au schimbat perspectiva asupra vietii, in sensul ca s-au
intors la credinta in Dumnezeu.

Mulți dintre pacienți cad în depresie și nu mai vor să accepte niciun

tratament, alții nu acceptă diagnosticul și posibilitatea unui final nefericit. Iar cei
dragi suportă mult mai greu adevărul. Am observat la pacientii care beneficiaza de
suport moral si religios ca exista, in primul rand, o cooperare mai buna cu ei. Cred
ca omul bolnav constientizeaza mult mai abrupt bolile sufletesti pe care le-a avut
până în acel moment.

Este foarte impresionant momentul acele, când in secția de Terapie

Intensiva, vin preotii sa tina Sfantul Maslu si se strang in jurul unui pacient
familia, medicii, asistentele si toti se roaga pentru acel om. Atunci se intampla
ceva ce depaseste stiinta, cunoasterea medicala, puterea de intelegere a omului.
Rugaciunile catre Dumnezeu nu raman niciodata fara raspuns.

Prezenta preotului in spital, la capataiul omului bolnav, este foarte

importanta pentru vindecarea sufletului.Poate că omul bolnav are pe suflet păcate
pe care până acum nu le-a mărturisit niciodată și crede că acum este momentul.

La un moment dat in viață vor veni încercări peste care nu vei știi
cum să treci. Aminteste-ti mereu să vorbești cu Dumnezeu!

Important este ca sufletul omului, asemenea unei flori, să se deschidă către

Dumnezeu
 Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful
muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât
prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la
rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea.

Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată,

fără pretenţii, fără sfinţenie, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi
că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în
boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Zilele trecute cineva intreba: „Ce se întâmplă cu experienţa mea de fiecare

zi? Eu sunt un om de rând. Întâlnirea mea cu Dumnezeu poate să fie
permanentă?”

I-am spus:

„Depinde de dumneata, nu depinde de Dumnezeu. El este întotdeauna gata.

Important e dacă tu, ca om, ai suficiente antene pentru El sau dacă devii receptiv
la Dumnezeu”.

Iată, de exemplu, o floare a câmpului: dimineaţa roua pluteşte în aer, iar

floarea, dacă îşi deschide cupa, primeşte roua, dar dacă nu şi-o deschide, nu o
primeşte. Roua există şi este gata să roureze, important fiind ca sufletul omului,
asemenea unei flori, să se deschidă către Dumnezeu. Dacă se deschide, întâlnirea
dintre Dumnezeu şi om prin rugăciune, prin contemplaţia mistică şi prin trăirea
adâncă, duhovnicească are loc şi devine un unicat în viaţa omului.

Diferența dintre oameni și Dumnezeu: Dumnezeu oferă și iartă,

oamenii primesc și uită

Avem nevoie de iertare ca de pâinea cea de toate zilele. După ce i se cere lui
Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, rugăciunea „Tatăl nostru” vorbeste despre
iertare. Isus ne învaţă să-i cerem Tatălui: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre
precum şi noi le iertăm greşiţilor noştri.” După cum avem nevoie de pâine, tot
astfel avem nevoie de iertare. În fiecare zi.

Creştinul care se roagă îi cere în primul rând lui Dumnezeu să-i fie iertate
datoriile, adică păcatele, lucrurile urâte pe care le face. Acesta este primul adevăr
al oricărei rugăciuni: chiar dacă am fi persoane perfecte, chiar dacă am fi sfinţi
cristalini care nu se abat niciodată de la calea cea dreaptă, rămânem întotdeauna
fii care-i datorează totul Tatălui.

De ce oamenii iartă dar nu pot uita? De ce oamenii spun ,,te iert” dar la
repetarea greșelii sau la o altă greșeală îți reproșează toate greșelile anterioare? De
ce oamenii iartă dar la un moment prielnic de ceartă varsă multă răutate asupra
ta? S-a întîmplat că te-ai certat cu cineva dar apoi v-ați împăcat. Cu toate acestea
nu mai simți cale liberă între el și tine, nu mai e curată, deschisă. Oare de ce?

Asta se întîmplă pentru că iertarea nu a fost din inimă, completă și

adevărată. Un pic de venin a rămas pe fundul vasului care strică toată dispoziția.
Depozitat, veninul neiertării clocește și nu numai că la altă mică neînțelegere te
vei mira de gravitatea cerții dar la un moment dat, ocazia se va cauta
singură.Adunîndu-se veninul va căuta să iasă afară iar ținta lui, vor toți oamenii
din jur. Neiertînd pe cineva te poți certa cu toată lumea! Dacă nu ierți piezi
liniștea interioară, Harul lui Dumnezeu și limpezimea minții.

Iertați din inimă, nu țineți minte răul, răspundeți cu bine și așa vom
schimba lumea! În o situație cînd oamenii nu sunt iertați suferă ambele părți.
Dacă vei cere iertare primul, vei fi ușa care se deschide bucuriei iar dacă ți se va
cere și vei ierta sincer, vei o filă nouă pe care se poate scri cu slove de aur!

Sănătatea nu depinde numai de hrană ci de linistea și bucuria

sufletului

Omul pașnic, care are inima blândă și smerită, se simte întotdeauna bine și
creează o stare de bine în jurul său. Sfântul Serafim de Sarov spunea că cel care
dobândește pacea îi poate ușor „contamina” și pe cei care intră în contact cu el.
 Așa cum este boala pentru trup, așa este tulburarea pentru suflet. Cel
tulburat este supărăcios, mânios, pornit spre ceartă, nemulțumit, mândru,
răzvrătit. Pe când cel liniștit este blând, smerit, împăciuitor, lesne iertător,
îngăduitor.

Cel mândru nu este niciodată mulțumit de nimic, oricât ar avea, oricum ar fi

lucrurile. El vrea tot timpul să se facă voia lui și de aceea nu are pace în suflet. Iată
pricina tulburării și a stresului nostru continuu.

O inimă liniștită poate dobândi și cel care își simplifică viața. Cu cât mai
multe bunuri are cineva, cu atât mai multe probleme își face, cu atât mai tulburat
este. Cu cât avem mai puține lucruri, cu atât suntem mai deschiși spre rugăciune
și spre Dumnezeu.

Nu prosperitatea ne aduce starea de bine. Studiile au demonstrat că

mâncarea mai puțină adaugă ani vieții. Postul însoțit cu rugăciunea este cea mai
bună doctorie pentru sufletul întristat și copleșit de necazuri sau de grijile vieții.

Ca să ne păzim liniștea sufletului trebuie să acordăm mai multă atenție

gândurilor, să le curățim, să le alungăm pe cele rele și urâte.

Roagă-te, iubeste si iartă, alungând orice gând rău față de ceilalți

Nici un om nu este scutit de războiul gândurilor. Cu toate acestea, foarte

puțini au cunoștință despre acest război.

Câți sunt cei care dau importanță gândurilor? Câți cei care stau de strajă la
marginea minții lor ca să izgonească cugetele cele rele pe care le seamănă
vrăjmașul diavol?

Sa iubesti, sa te rogi si sa ierti

 Dumnezeu ne îndeamnă să priveghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în
ispită. Pentru că gândul rău are mare putere asupra noastră. Tulburarea, frica,
deznădejdea, mânia, răzvrătirea – toate pornesc de la gânduri.

Gândul rău poate influența inclusiv starea celor din jur. Atunci când gândim
ceva rău despre cineva, acela simte o energie negativă din partea noastră, chiar
dacă nu se află lângă noi. Și așa, fără să știe de ce, începe să simtă ostilitate față de
noi sau să aibă ceva împotriva noastră.

Nu trebuie să plecăm urechea la nici un gând de judecare, de hulă, de ocară

împotriva aproapelui. Să le înlocuim cu gânduri bune, cu gânduri de lumină și de
iubire.

„Diavolul vine cu gândurile lui și vă trage de mânecă să vă dezorienteze. Voi

să nu vă întoarceți înapoi și să începeți să stați de vorbă cu el sau să vă contraziceți
cu el. Să mergeți mai departe e drumul vostru”. Văzând că nu îi dăm nici o
atenție, cel rău se va plictisi și ne va lăsa în pace.

Nici chiar atunci când suntem acuzați pe nedrept nu trebuie să ne permitem

să cugetăm ceva rău împotriva semenilor noștri. Creștinul nu trebuie să caute
dreptatea pe pământ. El știe, după cuvântul Domnului, că va fi prigonit și că nu
trebuie să urască.

În gândul rău se află o energie rea care se transmite celor din jur, precum
prin gândul bun se transmite o putere bună. Să ne străduim să alungăm gândurile
rele și să ne rugăm pentru cei care ne fac rău, după porunca Mântuitorului. Așa ne
vom păzi sufletul nevătămat și vom rămâne fără de tulburare.

Viața este asa cum ne-o facem si o trăim

Orice schimbare pe care vrem să o vedem în viața noastră, în jurul nostru,

trebuie să înceapă de la noi.
 Nu avem control deplin asupra vieții, pentru că la cârma ei se află
Dumnezeu, însă avem toate mijloacele necesare pentru a o îndrepta spre un făgaș
mai bun.

Românul are o vorbă: „așa i-a fost scris”. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a
înzestrat cu libertate deplină și de aceea nu trebuie să ne încredem într-o soartă
mai dinainte croită. De multe ori, necazurile prin care trecem sunt consecințe ale
alegerilor pe care le facem.

Dumnezeu știe de mai înainte ce vom face, cum va fi viața noastră și ce

alegeri vom lua. Dar asta nu înseamnă că viața noastră se desfășoară după un plan
bătut în cuie. Dimpotrivă, în orice situație dificilă ne-am afla, avem posibilitatea
să ieșim din ea prin alegerile noastre.

În orice clipă putem schimba macazul vieții noastre. Câți dintre cei vicioși
nu s-au trezit din beția patimilor și s-au întors la 180 de grade?

Această libertate pe care ne-a oferit-o Dumnezeu este cea mai mare dovadă
de iubire. Dumnezeu nu ne constrânge nici măcar să Îl iubim sau să împlinim cu
de-a sila poruncile Lui. Dimpotrivă, ne lasă pe fiecare să alegem cum să trăim și de
cine să ascultăm.

Chiar în momentele cele mai dificile, în care pare că nimic nu se mai poate
face pentru a schimba ceva, există totuși o soluție: schimbarea atitudinii și a
gândirii noastre.

Avem oricând posibilitatea să ne schimbăm starea de spirit și modul în care

privim lucrurile. Înaintea noastră stau frumosul și urâtul, iubirea și ura, binele și
răul, viața și moartea. În fiecare secundă noi alegem una din aceste extreme. Ce
folos avem dacă alegem mereu starea rea?

„Putem să creăm în noi o stare de seninătate. Putem să devenim niște

persoane simpatice, nu plictisitoare. Bucuroase. Care știu să izbucnească în râs
din inimă. Care știu să se elibereze de amărăciunea pe care o țineau în ei de multă
vreme”.

Așadar, nimeni nu trebuie să se plângă de cât de neplăcută îi este viața.

Viața este așa cum ne-o croim, așa cum ne-o trăim, așa cum ne-o aranjăm cu
fiecare gând, cu fiecare gest, cu fiecare mișcare.

Nimic nu este prestabilit. Totul este la libera noastră alegere.

 Dacă vrei să trăiești în pace, încredințează-ți viața în mâinile lui
Dumnezeu

Dacă oamenii ar ajunge la cunoașterea faptului că Dumnezeu ne ajută la tot

pasul și rânduiește viața noastră în cele mai mici detalii, nimeni nu și-ar mai face
griji pentru ziua de mâine.

Viața noastră s-ar putea simplifica enorm dacă ne-am pune sufletul în
mâinile lui Dumnezeu și am avea încredere că tot ce ni se întâmplă ne este de
folos. Chiar dacă ne este dat să trecem prin necazuri și greutăți.

A-ți pune nădejdea în Dumnezeu nu înseamnă că noi nu trebuie să facem

nimic, ci doar să așteptăm ajutorul Lui. Ceea ce ține de noi, trebuie să facem. Însă
sufletul și mintea, care permanent macină griji, preocupări, temeri și planuri de
viitor, trebuie eliberate.

Aceste frământări îi aduc pe mulți într-o stare de stres cronic. Alții ajung la
deznădejde și suicid din cauză că nu mai văd nici o scăpare. Nu pot vedea în
necazuri un mijloc de întărire duhovnicească.

Dacă ne vom trăi viața aceasta doar pentru ceea ce ne oferă ea aici, riscăm să
cădem cu toții într-o lipsă totală de sens. Iată de ce atâta lume este nefericită –
pentru că nu năzuiește la viața cea veșnică.

Pentru că nu se silește pentru mântuire, ci pentru dăinuirea vremelnică pe

acest pământ. Fără rugăciune, fără o rânduială duhovnicească, nimeni nu poate
rămâne neatins de ispitele lumii acesteia.

„Mergi la Biserică cât de des poți. Spovedește-te mai des și primește Sfintele
Taine. Făcând astfel, vei rămâne în Dumnezeu, iar aceasta este cea mai mare
binecuvântare. Păcatul celui care nu se pocăiește duce cu adevărat la moarte”.
Rămâi cu mine, Doamne

Ramâi cu mine, Doamne, ca nu cumva sa uit de Tine;

Ramâi cu mine, Doamne, pentru ca Tu stii cât de usor Te parasesc;
Ramâi cu mine, Doamne, pentru ca sunt slab si am mare nevoie de Tine ca sa nu
recad;
Ramâi cu mine, Doamne, pentru ca Tu esti viata mea, si fara Tine zelul meu
slabeste;
Ramâi cu mine, Doamne, pentru ca Tu esti lumina vietii mele, si fara Tine ratacesc
în întuneric; Ramâi cu mine, Doamne, si arata-mi vointa Ta Preasfânta;
Ramâi cu mine, Doamne, ca sa-ti aud vocea si s-o pot urma;
Ramâi cu mine, Doamne, pentru ca vreau sa fiu mereu cu Tine;
Ramâi cu mine, Doamne, daca vrei sa-ti ramân credincios;
Ramâi cu mine, Iisuse! Oricât ar fi de sarac, sufletul meu nu doreste decât sa fie
lacasul dragostei si fericirii Tale; Ramâi cu mine, Iisuse, si la apusul vietii mele,
când moartea mi-e aproape, cu judecata Ta dreapta si cu eterna vesnicie; Te rog,
ajuta-ma sa-mi dublez fortele pentru ca, în drumul spre Tine, sa nu ma
paraseasca!
Ma nelinistesc ispitele întunericului, seceta sufleteasca, crucea si suferintele. O,
câta nevoie am de Tine în noaptea crunta a încercarilor si a pericolelor. Fa sa Te
recunosc ca ucenicii Tai la Frângerea Pâinii astfel încât Sfânta Euharistie sa fie
lumina care împrastie întunericul din sufletul meu, forta care ma sustine si
singura bucurie a inimii mele.
Ramâi cu mine, Doamne, si, când va veni moartea, sa fiu unit cu Tine, daca nu în
mod real în Sfânta Taina a Euharistiei, cel putin prin harul si iubirea Ta.
Ramâi cu mine, Iisuse! Nu-ti cer mângâiere caci nu o merit, ci doar harul
Prezentei Tale.
Ramâi cu mine, Iisuse, prin prezenta Ta în “pestera” inimii mele si: – Curateste-o!
– Încalzeste-o! – Sfinteste-o! Asa cum Îti place Tie.
Ramâi cu mine, Doamne, si ajuta-ma ca numai pe Tine sa Te caut, numai Iubirea
Ta, Harul Tau, Vointa Ta, Îndurarea Ta, Inima Ta. Nu-ti cer decât sa Te iubesc din
ce în ce mai mult si voi fi destul de bogat! Astfel, iubindu-Te din toate puterile
mele slabe, aici pe pamânt, sa pot ajunge la Tine si sa Te iubesc în fericirea cea
vesnica din cer. Amin !