Sunteți pe pagina 1din 113

CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................4

CAPITOLUL 1
NOŢIUNI GENERALE...............................................................................................6
SECŢIUNEA I. PRECIZĂRI DOCTRINARE...................................................................6
SECŢIUNEA II: CONDIŢIILE DREPTULUI DE SUCCESIUNE LEGALĂ.........................9
A. CAPACITATEA SUCCESORALĂ........................................................................................10
1. Noţiunea de capacitate succesorală...............................................................10
2. Persoanele care au capacitate succesorală.....................................................10
3. Persoanele care nu au capacitatea succesorală..............................................12
B. NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ...................................................................................12
1. Noţiune. Istoric. Natură juridică....................................................................12
3. Constatarea nedemnităţii succesorale............................................................16
SECŢIUNEA III RUDENIA ŞI CATEGORIILE DE MOŞTENITOR.................................19

CAPITOLUL 2
PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE LEGALE.................23
SECŢIUNEA I - PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE
LEGALE...................................................................................................................23
A. PRINCIPIUL CHEMĂRII LA MOŞTENIRE A RUDELOR ÎN ORDINEA CLASELOR DE
MOŞTENITORI LEGALI.............................................................................................24
B. PRINCIPIUL PROXIMITĂŢII GRADULUI DE RUDENIE ÎNTRE MOŞTENITORII DIN
ACEEAŞI A CLASĂ...................................................................................................26
C. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ÎNTRE RUDELE DIN ACEEAŞI LASĂ ŞI DE ACELAŞI
GRAD CHEMATE LA MOŞTENIRE............................................................................27
SECŢIUNEA II - EXCEPŢII DE LA PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII
SUCCESORALE LEGALE..........................................................................................28
A. CLASIFICAREA EXCEPŢIILOR..........................................................................................28
1.Excepţii de la primul principiu........................................................................28
2.Excepţii de la cel de-al doilea principiu...........................................................28
3.Excepţii de la cel de-al doilea principiu...........................................................29
B. REPREZENTAREA SUCCESORALĂ......................................................................30
1.Raţiune. Noţiune. Natura juridică....................................................................................30
2. Cazurile în care reprezentarea succesorală este admisă.................................32
4. Efectele reprezentării.....................................................................................35

CAPITOLUL 3
REGULI SPECIALE APLICABILE CATEGORIILOR DE MOŞTENITORI LEGALI. .38
SECŢIUNEA I - DESCENDENŢII .............................................................................38
A. DESCENDENŢII ÎN GENERAL........................................................................................38
B. DREPTURILE SUCCESORALE ALE COPIILOR DIN AFARA
CĂSĂTORIEI................................................................................................................................39
C. DREPTURILE SUCCESORALE ALE MOŞTENITORILOR ADOPTAŢILOR............41
D. ÎNTINDEREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE DESCENDENŢILOR...........43
E. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR SUCCESORALE ALE
DESCENDENŢILOR...................................................................................................................44
SECŢIUNEA II - ASCENDENŢII PRIVILEGIAŢI ŞI COLATERALII PRIVILEGIAŢI........45

1
A. ASCENDENŢII PRIVILEGIAŢI............................................................................................45
1.Ascendenţii privilegiaţi în general...................................................................45
2. Dreptul succesoral al tatălui în afara căsătoriei.............................................46
3. Dreptul succesoral al adoptatorului...............................................................48
4 Întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi......................49
5. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi. 52
B. COLATERALII PRIVILEGIAŢI.............................................................................................53
1. Noţiunea de colateral privilegiat.....................................................................53
2. Întinderea drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi........................54
3. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi....57
SECŢIUNEA III - ASCENDENŢII ORDINARI...............................................................58
A. NOŢIUNEA DE ASCENDENŢI ORDINARI......................................................................58
B. ÎNTINDEREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE ASCENDENŢILOR
ORDINARI.....................................................................................................................................59
C. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR SUCCESORALE ALE
ASCENDENŢILOR ORDINARI.................................................................................................60
SECŢIUNEA IV - COLATERALII ORDINARI...............................................................60
A. NOŢIUNEA DE COLATERALI ORDINARI.......................................................................60
B. ÎNTINDEREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE COLATERALILOR
ORDINARI.....................................................................................................................................61
C. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR SUCCESORALE ALE
COLATERALILOR ORDINARI..................................................................................................62

CAPITOLUL 4
DREPTUL DE MOŞTENIRE AL SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR..................................63
SECŢIUNEA I - NOŢIUNI GENERALE.......................................................................63
A. PRECIZĂRI DOCTRINARE..................................................................................................63
B. CONDIŢIILE NECESARE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR PENTRU A PUTEA
MOŞTENI......................................................................................................................................65
C. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE SUCCESIUNE A SOŢULUI
SUPRAVIEŢUITOR.....................................................................................................................68
D. DREPTUL LA MOŞTENIRE AL SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR ŞI COMUNITATEA
DE BUNURI A SOŢILOR...........................................................................................................69
SECŢIUNEA II - DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR ÎN
CONCURS CU DIFERITELE CLASE DE MOŞTENITORI............................................71
SECŢIUNEA III - DREPTUL SUCCESORAL AL SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR ASUPRA
MOBILELOR ŞI OBIECTELOR APARŢINÂND GOSPODĂRIEI CASNICE PRECUM ŞI
ASUPRA DARURILOR DE NUNTĂ............................................................................75
SECŢIUNEA IV - DREPTUL TEMPORAR DE ABITAŢIE AL SOŢULUI
SUPRAVIEŢUITOR....................................................................................................86
SECŢIUNEA V - DISCUŢIE ASUPRA DREPTUL DE MOŞTENIRE AL SOŢULUI
SUPRAVIEŢUITOR RAPORTAT LA REGIMUL MATRIMONIAL LEGAL ÎN DREPTUL
ROMÂNESC..............................................................................................................88

CAPITOLUL 5
DREPTUL STATULUI ASUPRA SUCCESIUNII VACANTE.........................................97
SECŢIUNEA I - PRECIZĂRI DOCTRINARE...............................................................97

2
SECŢIUNEA II - NATURA JURIDICĂ A DREPTULUI STATULUI LA SUCCESIUNEA
VACANTĂ...............................................................................................................101
SECŢIUNEA III - PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI STATULUI MOŞTENIRILOR
VACANTE...............................................................................................................104
A. CERTIFICATUL DE VACANŢĂ AL SUCCESIUNII......................................................105
B. RĂSPUNDEREA STATULUI ÎN LIMITA ACTIVULUI SUCCESORAL.....................106
C. INEXISTENŢA DREPTULUI DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ A STATULUI..........108
D. PROBLEMA SEZINEI.........................................................................................................109

3
INTRODUCERE

„Nu se cade să semeni numai pentru tine din grădina sădită de


străbuni, roadele le-au strâns urmaşii. Dacă a fost ceva semănat
pentru noi, atunci să semănăm şi noi pentru alţii. Dacă vom privii la
semănăturile lumii, noi toţi suntem semănători, unul pentru altul.”
Succesiunea este una din instituţiile cele mai importante ale
dreptului civil, instituţiei cu rădăcini adânc ancorate pe istoria
omenirii. Reglementarea succesiunii, apare încă de pe vremea
codului de legi al lui Nammuspi, şi cunoaşte una din cele mai
complete reglementări în dreptul roman mai exact în Codul de Legi al
lui Iustinian.
Constituţia României1 prevede în art. 44 că : „Dreptul la
moştenire este garantat”, asigurându-se la nivel de principiu că acest
drept poate fi realizat efectiv prin intervenţia instituţiilor statului.
Este de remarcat ă deşi concepţiile politice şi sociale îşi pun
amprenta asupra soluţiilor legislative adoptate în timp, sub regimul
comunist se poate spune că materia succesiunilor a rămas relativ
intactă. Întinderea emolumentului succesoral era însă redusă într-o
societate în care nu există o proprietate privată autentică, având la
bază mai ales proprietatea colectivă.
Reglementările din materia succesiunilor, care se
fundamentează tocmai pe proprietatea privată îşi capătă adevăratele

1
Modificata si completata prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în
temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare.

4
lor valenţe într-o societate liberă, democratică, în care proprietatea
privată este cu adevărat garantată.
Dar reglementările legale privitoare la moşteniri se găsesc şi în
alte acte normative, care au diferite obiecte de reglementare. Amintim
doar cu titlul de exemplu: Legea nr.18/1991, cu modificările
ulterioare, Legea nr.112/1995 şi Legea nr.10/2001.
Prin succesiune se transmite patrimonial, drepturile şi
obligaţiile unei persoane defuncte, către una sau mai multe persoane
fizice sau juridice.
Patrimoniul defunctului se transmite în baza a două categorii
de moştenitori : legală şi testamentară.
Transmiterea succesorală legală este fundamentată de două
prezumţii: ideea afecţiunii defunctului faţă de persoana care-l
moştenească şi ideea obligaţiei morale, transformată în obligaţie şi
datorie faţă de familie şi de faţă de o anumită categorie de
moştenitori.
În lucrarea mea dedicată categoriilor de moştenitori legali, am
încercat să prezint şi să abordez întreaga gamă de elemente
caracteristice acestei teme.
Am conceput lucrarea în capitole, fiecare structurat pe secţiuni
şi subpuncte.
Primul capitol cuprinde – Noţiuni generale. Am împărţit acest
capitol pe secţiuni, ce cuprind precizări cu privire la doctrină şi
poziţia acesteia faţă de succesiunea legală (secţiunea I).

5
CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MOŞTENIREA LEGALĂ

SECŢIUNEA I. PRECIZĂRI DOCTRINARE

Prin moştenire sau succesiune se înţelege transmiterea


patrimoniului unei persoane în proprietatea uneia sau mai multor
persoane după încetarea sa din viaţă. Persoana care lasă moştenirea
se numeşte de cujus de la expresia romană: „is de cujus succesiore
agitur”(cel despre a cărui moştenire este vorba).
Persoanele care dobândesc patrimoniul, fracţiuni din
patrimoniu sau bunuri singulare de la defunct se numesc
„moştenitori”, „succesori”, „erezi”, „erede”, „coerezi”- (Cod civil art.
653, 686, 689, 692 etc.).
Noţiunea de masă succesorală este de asemenea sinonimă cu
noţiunile de moştenire, succesiune, ereditate.
Având în vedere că încetarea din viaţă unei persoane este un
fenomen biologic, în practică se pune în mod frecvent problema
dreptului de moştenire.
Din punct de vedere etimologic cuvântul „succesiune” îşi
găseşte originea în latinescul „succesio - succesionis”- care înseamnă
„înlocuire” dar şi „unirea” sau „succesiunea lucrurilor”. 2

2
Dr. Raul Petrescu, „Drept succesoral”, Ed. Oscar Print, Bucureşti 1996, p. 11

6
Codul civil român nu defineşte termenul de succesiune.
Enumerând o parte din modurile de dobândire a proprietăţii art.644
Codul civil prevede „Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se
transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţii şi prin
tradiţiune”. Din această enumerare s-ar părea că legiuitorul distinge
între succesiune şi legate, ceea ce nu este exact. În realitate
prevederile art. 644 Cod civil au în vedere cele două forme de
succesiuni : succesiunea legală şi succesiunea testamentară. 3
În dreptul nostru civil, regula generală o constituie
succesiunea legală, iar excepţia succesiunea testamentară.
Succesiunea este legală în cazul în care transmisiunea
moştenirii are loc în temeiul legii. Succesiunea legală intervine în
toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament. Ea intervine şi
în cazurile în care defunctul a lăsat testament dar acesta nu
cuprinde legate, prevăzând numai dispoziţii de ultimă voinţă
(recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la
funeralii).
Succesiunea va fi legală şi în cazuri în care testamentul
cuprinde exheredări, adică înlăturarea de la moştenire, fără ca
testamentul să cuprindă legate, astfel încât la moştenire vor fi
chemaţi toţi moştenitorii legali care în lipsa acestei dispoziţii ar fi
venit la succesiune împreună cu cei exheredaţi sau pe care prezenţa
moştenitorilor exheredaţi, i-ar fi înlăturat de la moştenire. 4
În cazul în are s-a cerut notariatului deschiderea procedurii
succesorale, invocându-se existenţa unui testament, care însă

3
Eugenia Safta Romano, „Dreptul de moştenire” vol. I, Ed. Craptix Iaşi, p.23.
4
Franisc Deak. „Moştenirea legală”, Ed. Actami, Buc., 1996, p.49

7
ulterior nu este exihibat, notarul este în drept să procedeze la
eliberarea certificatului de moştenitor luând în considerare regulile
succesiunii legale.5
Succesiunea legală este întotdeauna universală, moştenitorii
fiind universali, chiar dacă dreptul lor succesoral se rezumă numai
la o parte din moştenire. Moştenitorii legali sunt universali deoarece
au vocaţie la întregul patrimoniu pe care defunctul l-a lăsat. În ce
priveşte rezerva succesorală aceasta va fi dobândită numai cu titlul
universal. Moştenitorii legali nu pot avea vocaţie numai la bunuri
singulare, privite izolat, deci nu pot exista moştenitori legali cu titlu
particular.6
În general moştenirea legală este cunoscută sub denumirea de
„ab intestat” (fără a fi testat).7 Omisiunea de a fi dispus prin
testament de bunurile sale creează o prezumţie conform căreia el în
cauză a vrut ca bunurile sale să revină moştenitorilor săi legali în
totalitate şi fără o preferinţă personală.
Ceea ce defineşte moştenirea legală este modul în care e
stabilită ordinea succesorală. Ordinea succesorală nu este
nelimitată, adică vor putea fi chemate la succesiune şi rude mai
îndepărtate, sub condiţia existenţei unui raport de rudenie provenind
de la un ascendent comun. Caracteristic pentru modul de deferire
prin lege a succesiunii este intervenţia legiuitorului în ordinea
stabilirii vocaţiei succesorale.

5
Dr. Mircea Mureşan. Kocsis Josef, „Succesiuni”, Ed. ECL Cordial Lex, Cluj – Napoca, 1996, Culegeri
tematice de practică judiciară, p.10.
6
Franisc Deak, Tratat de drept civil – succesiuni, Editura Actami, Bucureşti 2001, p. 8
7
Dr. Raul Petrescu, op. cit. p. 16

8
În dreptul nostru civil succesiunea legală nu o exclude pe cea
testamentară şi invers, ambele forme putând să coexiste.
Moştenitorii legali chemaţi la succesiunea lui „de cujus” sunt
consideraţi continuatori ai persoanei defunctului, ceea ce le trebuie
unele obligaţii.

SECŢIUNEA II: CONDIŢIILE DREPTULUI DE SUCCESIUNE


LEGALĂ

Oricare ar fi temeiul prin care se transmite moştenirea (în


temeiul legii sau prin dispoziţiile testamentare), pentru ca o persoană
să poată moşteni, Codul civil în titlul „Despre calităţile cerute pentru
a succede” (art. 654-658) prevede două condiţii:
a) să aibă capacitatea succesorală;
b) să nu fie nedemnă de a moşteni.
La aceste două condiţii (prevăzute de Codul civil), în literatura
de specialitate se adaugă şi a treia condiţie:
c) vocaţia (chemarea la moştenire)8
Prima condiţie şi cea de-a treia sunt condiţii pozitive, iar cea de-
a doua este una negativă.
În prezenţa acestor condiţii transmiterea moştenirii operează în
virtutea legii în momentul deschiderii succesiunii, ceea e nu
înseamnă că moştenitorii legali sunt siliţi să primească moştenirea. 9

8
Constantin Statescu, „Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Editura
Pedagogică, Bucureşti 1967, p.112; Stanciu Cărpenaru, „Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor.
Dreptul de moştenire, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drep, Bucureşti 1986, p. 385.
9
Francisc Deak, op. cit., p.50

9
A. CAPACITATEA SUCCESORALĂ

1. Noţiunea de capacitate succesorală

Potrivit art.654 C. civ „pentru a putea succede trebuie neapărat


ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii
succesiunii”.
Deci orice persoană care există în momentul deschiderii
moştenirii are capacitatea succesorală, adică capacitatea de a
moşteni, de a culege o succesiune. Capacitatea succesorală
reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi şi
obligaţii pe care le implică calitatea de moştenitor.
Capacitatea succesorală nu trebuie confundată cu capacitatea
de folosinţă şi nici cu capacitatea de exerciţiu.

2. Persoanele care au capacitate succesorală

a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii.


Au capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de
naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie,
de apartenenţă politică, de avere sau origine socială (art.4 din
Constituţie).
Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al
moştenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii succesiunii, cu

10
certificatul de deces sau dobândirea judecătorească definitivă
declarativă de moarte.
b) Persoanele concepute, dar născute la data deschiderii
succesiunii.
Conform art.654 C. civ., existenţa persoanei fizice începe în ziua
naşterii, iar copilul conceput se consideră că există cu singura
condiţie de a se naşte viu. Este suficientă o singură respiraţie a
copilului născut pentru a se considera că el a existat. Timpul legal al
concepţiei este cuprins între a treisuta şi a o sută optzecea zi
dinaintea naşterii copilului.10
c) Persoanele declarate judecătoreşte dispărute sunt socotite a fi
în viaţă, conform art.19 din decretul nr.31/1954.
Capacitatea succesorală a dispărutului este însă, numai
„provizorie”, având drept finalizare, fie reapariţia persoanei, fie
constatarea fizică a morţii sau declararea prin hotărâre
judecătorească definitivă a morţii acestuia.
d) Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii.

3. Persoanele care nu au capacitatea succesorală

a) Persoanele predecedate şi persoanele juridice care au încetat


să mai aibă fiinţă, nu au capacitate succesorală, acestea neexistând
la data deschiderii succesiunii (art. 654 C. civ.)

10
Fr. Deak, op. cit., p.49-50.

11
Descendenţii săi vor putea veni la succesiune în condiţiile
prevăzute de lege pentru reprezentarea succesorală.
b) Comorienţii sunt persoane cu vocaţie succesorală reciprocă şi
care au decedat în aceeaşi împrejurare fără să se poată stabili daca
una a supravieţuit celeilalte (cutremure, naufragiu etc)
Pentru această situaţie art. 21 din Decretul nr.31/1954 prevede
că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi
împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia
ele sunt socotite că eu murit deodată”.
c)Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţi) dar nu
în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă a supravieţuit
celeilalte.

B. NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ

1. Noţiune. Istoric. Natură juridică

Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să fie demnă, adică


să nu fi comis fapte grave faţă de defunct sau faţă de memoria
acestuia.
Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea
cu efect retroactiv, a unui moştenitor legal – şi a descendenţilor
acestuia care ar veni la succesiune prin reprezentare – care s-a făcut
vinovat, faţă de „de cujus” sau faţă de memoria acestuia, de o faptă
grea, din dreptul de a-l moşteni11, chiar dacă ar fi fost moştenitori
11
M. Eliescu, op. cit., p.72; I. Zinveliu, op.,p.17

12
rezervatari, prin nedemnitate pierde şi dreptul la rezerva
succesorală.12
Dreptul roman consacra în această materie două instituţii
diferite, şi anume: exheredaţie şi ereptorium. 13 Exheredarea sau
dezmoştenirea era actul prin care defunctul înlătura de la succesiune
pe unul sau mai mulţi din erezii săi. La început putea fi făcută în
mod liber, mai târziu în timpul lui Justinian, ea fiind restrânsă prin
novella 115. Ereptorium era o exheredare prezumată în cazurile în
care cel despre a cărui succesiune este vorba, ar fi putut exhereda pe
moştenitorul său, dar murise fără să o facă. Din această instituţie s-
a născut nedemnitatea; ea era o dezmoştenire prezumată care îşi
găsea temeiul în voinţa presupusă a defunctului.
Cu acest caracter, instituţia nedemnităţii era cunoscută şi de
legiuirile noastre vechi, precum Îndreptarea legii, Codul Calimach,
Codul penal Stirbey.
În dreptul nostru actual, nedemnitatea din punct de vedere a
naturii juridice a fost calificată de unii autori ca fiind o pedeapsă
civilă14, iar de alţi autori doar a o sancţiune civilă 15. Într-o altă opinie
s-a considerat că nedemnitatea are un caracter de penalitate,
întemeiat în cele din urmă, nedemnitatea tot ca o pedeapsă.
Întrucât nedemnitatea operează de drept, hotărârea instanţelor
civile de constatare a faptelor având caracter declarativ, preferabil e
să calificăm nedemnitatea, mai exact urmările ei, drept o sancţiune

12
D. Macovei „Drept civil – Succesiuni”, Ed. Fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1993, p.22
13
M. Eliescu, op. cit., p.72
14
St. Carpenaru, op. cit., p.389
15
Francisc Deak, op. cit., p.54; C. Statescu „Dreptul civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie
intelectuală. Succesiunile”, Ed. did. şi ped., Buc.1967, p.115;Dumitru Macovei, „Drept civil – Succesiuni”,
Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi 1993, p.24.

13
civilă, iar nu o pedeapsă, care implică o hotărâre constitutivă de
aplicare a pedepsei. Din această calificare decurg şi unele consecinţe:
a) fiind o sancţiune civilă, nedemnitatea este de strictă
interpretare şi nu poate avea aplicare decât în materia succesiunii
legale, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege 16.
b) fiind vorba de o pedeapsă, ea ar trebui să privească numai
persoana vinovată. Cu toate acestea, consecinţele nedemnităţii
succesorale se răsfrâng şi asupra descendenţilor neamului, când
sunt chemaţi la moştenire prin reprezentare. De asemenea efectele
nedemnităţii se răsfrâng şi asupra unor terţe persoane care au
contract cu nedemnul.17
c) este caz de excludere numai de la moştenirea celui faţă de
care s-a făcut vinovat succesibilul. Astfel, săvârşirea unei fapte care
potrivit legii atrage nedemnitatea faţă de un frate, nu împiedică
venirea la moştenire legală lăsată de alt frate, putând culege chiar şi
bunurile pe care acest frate le-a moştenit de la primul frate.
d) nedemnitatea poate fi invocată numai după deschiderea
succesiunii.
e) cei îndreptăţiţi să invoce nedemnitatea (comoştenitorii
nedemnului, legatarii şi creditorii acestora, procurorul şi instanţa din
oficiu) nu pot renunţa la acest drept pentru a înlătura excluderea
nedemnului de la moştenire.
f) poate fi cerută numai împotriva nedemnului cât timp este în
viaţă, precum şi împotriva moştenitorilor săi, dacă au primit bunurile
defunctului.

16
Matei B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil”, Ed. Cartea românească, 1921, p. 235
17
C. Statescu, op. cit., p.115; D. Macovei op. cit., p. 23.

14
g) poate fi invocată şi de nedemn, căci în acest caz instanţa este
chemată doar să constate nedemnitatea.18
h) cel care lasă moştenirea nu poate înlătura sancţiunea
nedemnităţii – adică sa-l ierte pe nedemn pentru fapta sa culpabilă,
deoarece nedemnitatea operează în puterea legii 19, voinţa unui
particular neputând să-l apere de această sancţiune dacă legea nu o
prevede expres.20
În literatura de specialitate, s-a exprimat opinia conform căreia
dacă defunctul a înţeles că ulterior să gratifice prin testament pe
succesibilul nedemn, o asemenea dispoziţie testamentară ar trebui
să fie considerată valabilă.21 În favoarea acestei opinii s-a motivat şi
prin faptul că întrucât nedemnitatea operează numai în cadrul
succesiunii legale, cel care lasă moştenirea poate să facă liberalităţi –
donaţii şi legate – valabile, în favoarea unui succesibil nedemn. 22
Deşi o asemenea soluţie ar fi mai conformă principiilor morale
creştine, consider că nu mai poate fi primită această soluţie pentru
aceleaşi considerente ca şi autorii citaţi, întrucât natura nedemnităţii
succesorale nu este aceea a unei dezmoşteniri prezumată (conform
legii nu se poate face o dezmoştenire totală atunci când există
moştenitori rezervatari), întemeiată pe voinţa defunctului, ci aşa cum
arătat, aceea a unei sancţiuni civile prevăzute de lege.

2.Cazurile de nedemnitate succesorală

18
O soluţie ontrară, Trib. Pop. raion. Vatra Dornei, sent. civ. nr.866/7957, în Repertoriu…1952-1969, p.29
19
D. Macovei, op. cit., p.23
20
M. Eliesu, op. cit., p.73
21
C. Statescu, op. cit., p.115
22
I. Zinveliu, op. cit., p.18

15
Codul civil în art.655, prevede limitativ trei cazuri de
nedemnitate succesorală şi anume:
a) atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea
b) acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui ce lasă
moştenirea
c) nedemnitatea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a
cărui moştenire este vorba.
Toate aceste trei cazuri de nedemnitate au specific faptul că
permit sancţionarea succesibilului în cauză, care fie că a urmărit să
moştenească pe căi nepermise, în contradicţie flagrantă cu regulile
de morală şi, în consecinţă a cărui victimă a căzut defunctului să
contribuie la ascunderea adevăratelor cauze ale morţii acestuia.

3. Constatarea nedemnităţii succesorale

În legătură cu acest aspect este de menţionat că nedemnitatea


succesorală operează de drept. Pentru ca o persoană să fie
considerată nedemnă de a moşteni nu este necesar să intervină o
hotărâre judecătorească specială, prin care să se pronunţe
nedemnitatea.
Cazurile de nedemnitate fiind prevăzute de lege, intervenţia
instanţei spre a pronunţa nedemnitatea apare ca inutilă. Aşa fiind,
moştenitorul nedemn este înlăturat de la moştenire „ab initio”, în
puterea legii. Este adevărat că, uneori instanţele judecătoreşti sunt

16
sesizate în caz de neînţelegeri în această materie, dar acestea nu
pronunţă, ci doar constată nedemnitatea succesorală. 23
Nedemnitatea poate fi constatată numai după deschiderea
succesiunii.
Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană
interesată, dată fiind gravitatea cazurilor de nedemnitate. Au interes
să invoce nedemnitatea succesorală următoarele persoane:
- comoştenitorii chemaţi la succesiune împreună cu nedemnul;
- moştenitorii subsecvenţi;
- donatorii sau legatarii, beneficiari ai unor liberalităţi excesive,
care chemaţi ca pârâţi într-o acţiune în reducţiune; vor invoca
împotriva reclamantului (moştenitor rezervatar) nedemnitatea
succesorală.
- creditorii celor de mai sus, prin intermediul acţiunii oblice.
- procurorul – în baza art.45, C. p. civ.
Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului, cât timp
acesta trăieşte, iar după moartea lui, împotriva moştenitorilor
acestuia, care au primit în tot sau în parte patrimoniul nedemnului.
Dreptul de a preleva de nedemnitate nu este legat de persoană, ci
este un drept de natură patrimonială. 24
Nedemnitatea succesorală operează din plin şi îndată de dubla
calitate de moştenitor legal şi de nedemn au fost reunite, nedemnul
fiind considerat că nu a fost niciodată moştenitor asupra succesiunii
lui „de cujus”.

23
M. Eliescu, op. cit., p. 75
24
M. Eliescu, op. cit., p.77

17
În practică s-a pus problema dacă nedemnul poate sau nu
invoca propria sa nedemnitate. Având în vedere că nedemnitatea
operează în baza legii, rezultă că nedemnul va putea cere instanţei
constatarea nedemnităţii.25

4. Efectele nedemnităţii succesorale

Efectul principal al nedemnităţii succesorale operant în virtutea


legii, este acela că nedemnul este exclus de la moştenire.
Prin constatarea nedemnităţii, nedemnul devine total străin de
moştenire, titlu, sau de moştenitor fiind retroactiv desfiinţat din
momentul deschiderii succesiunii.
Efectele nedemnităţii sunt numai relative, în sensul că
nedemnul nu este înlăturat de la orice moştenire în general, ci numai
de la moştenirea lăsată de cel faţă de care a fost declarat nedemn.
Partea din moştenire cuvenită nedemnului şi pe care acest nu o
mai poate culege se va cuveni succesorilor, pe care prezenţa
nedemnului îi înlătură de la moştenire sau cărora prezenţa
nedemnului le diminuă drepturile de succesiune.
Efectele nedemnităţii succesorale trebuie analizate dintr-un
punct de vedere şi anume:
- în raporturile dintre nedemn şi ceilalţi moştenitori;
- în raporturile dintre nedemn şi descendenţii săi:
- în raporturile dintre nedemn şi terţe persoane;
25
I. Zinveliu, op. cit.,p.18

18
SECŢIUNEA III RUDENIA ŞI CATEGORIILE DE MOŞTENITOR

În dreptul ţării noastre, bazat pe influenţa dreptului roman dar


şi al celui francez, transmisiunea succesorală legală a fost edificată
pe principiul tradiţional al legăturii de sânge existente între membrii
aceleiaşi familii. Deci, moştenirea în dreptul nostru este concepută
ca o moştenire de familie.26 În conţinutul noţiunii de membrii ai
aceleiaşi familii au fost cuprinşi descendenţii şi ascendenţii lui „de
cujus”, cât şi colateralii acestora care îşi află ascendenţa în acelaşi
autor comun a lui „de cujus”. Aşa, după cum observă scriitorul
progresist F. Lundberg : „astăzi, ca şi acum câteva secole sau în
Roma antică, tot familia este cea mai bună administratoare a
bogăţiilor în generaţie ”. Însă nu poate fi vorba numai de acest
argument material ci mai ales trebuie avut în vedere ca acest sistem
de transmitere succesorală pe temeiul legăturii sangvine între
membrii aceleiaşi familii are ca raţiune prezumtiva afecţiune a celui
care lasă moştenirea faţă de rudele sale cele mai apropiate.
Conform art.45, Codul familiei „rudenia este legătura bazată pe
descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că
mai multe persoane au un descendent comun. În primul caz, rudenia
este în linie dreaptă iar în al doilea caz în linie colaterală. Rudenia în
linie dreaptă poate fi ascendenţa sau descendenţa”.

26
C. Statescu, op. cit., p.121

19
Deşi legea stabileşte sfera rudelor chemate la moştenire totuşi
nu toate aceste rude vor putea culege moştenirea, întrucât în cazul
în care acestea vin toate la moştenire s-ar ajunge la excesiva
fărâmiţare a acestui patrimoniu succesoral fapt ce ar contraveni
scopului social-economic al succesiunii 27. De aceea legiuitorul a
intervenit înlăturând aceste inconveniente prin restrângerea cercului
de rude care sunt chemate la moştenire şi fixând o anumită ordine
de chemare la moştenire a rudelor celui decedat prin instituirea a
două criterii de bază:
- clasa sau ordinul de moştenitori;
- gradul de rudenie existent între succesibili şi „de cujus”.
Clasa sau ordinul de moştenitori reprezintă grupul de rude ale
lui „de cujus” chemate la moştenire într-o anumită ordine, faţă de
alte grupe de rude dintr-altă clasă.
În Codul civil sunt reglementate patru clase de moştenitori:
a) clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă ai defunctului
(copii, nepoţii, strănepoţii, etc);
b) clasa a II-a – clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor
privilegiaţi (părinţii defunctului, surorile şi fraţii acestora şi
descendenţii acestora din urmă până la gradul patru inclusiv);
c) clasa a III-a – denumită clasa ascendenţilor ordinari (bunici,
străbunici, etc.);
d) clasa a IV-a – denumită clasa colateralilor ordinari până la
gradul patru inclusiv (ceilalţi colaterali decât cei din clasa a doua,
adică unchii şi mătuşile precum şi verii primari ai defunctului.)

27
Mihail Eliescu, „Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R.”, Bucureşti 1966, p.86

20
Gradul de rudenie se stabileşte conform art.46, Codul familiei,
în mod diferenţiat:
a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor; astfel, fiul şi tatăl
sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu şi bunicul rude de gradul al
doilea.
b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una
din rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până
la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul şi
nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea.
Pe scurt, în linie dreaptă, fiecare naştere dreaptă sau generaţie
reprezintă un grad de rudenie, iar în linie colaterală, gradele se
stabilesc după numărul naşterilor, al treptelor sau generaţiilor care
urcă respectiv coboară, între rude existând atâtea grade câte
generaţii există de la una din rude în sus până la ascendentul comun
şi de la aceasta în jos până la cealaltă rudă. Prin simetrie cu
stabilirea rudeniei fireşti se stabilesc şi gradele rudeniei civile
rezultând din adopţie. Codul civil reglementează chemarea la
moştenire a rudelor în linie dreaptă la infinit, în acest sens existând
însă limite impuse natural, iar al rudelor colaterale până la gradul al
patrulea inclusiv. Deşi iniţial art. 676 Cod civil, în redactarea sa
permitea vocaţia succesorală a rudelor până la gradul al - XII-lea
inclusiv, mai târziu prin Legea fiscală din iunie 1921, cercul rudelor
chemate la moştenire a fost restrâns, în linie colaterală până la
gradul al – IV-lea. În acest sens este de amintit şi Legea nr.319/1994
care reglementează dreptul la moştenire a soţului supravieţuitor.

21
Alături de rudele defunctului care se încadrează în cele patru
clase de moştenitori are în acelaşi timp vocaţie succesorală şi soţul
supravieţuitor, în conformitate cu Legea nr. 319/1994. Această
vocaţie nu-şi are temeiul însă, în legăturile de rudenie, această
vocaţie avându-şi temeiul în relaţiile speciale care există între soţi, în
încrederea şi afecţiunea care trebuie să existe între aceştia. 28

CAPITOLUL 2

PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE


LEGALE

28
Julieta Manoliu – Dr. civil.- Succesiuni, Ed. Fundaţia „Chemarea” Iaşi 1995, p.36

22
SECŢIUNEA I - PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII
SUCCESORALE LEGALE

Principiile generale sunt acele idei generale şi călăuzitoare care


guvernează un anumit domeniu, în speţă materia devoluţiunii
succesorale legale.
Legea chema la succesiune pe rudele defunctului din căsătorie,
din afara căsătoriei precum şi pe soţul supravieţuitor al acestuia.
Vocaţia succesorală legală este în principiu reciproca, şi aceasta
este o trăsătură specifică acestei instituţii a succesiunii legale. În
lipsa oricăror persoane din categoria rudelor sau a soţului
supravieţuitor succesiunea este atribuită statului.
Dacă toate rudele ar fi chemate la moştenire s-ar ajunge la o
excesivă fracţionare a patrimoniului succesoral. De aceea legiuitorul
a folosit două mijloace tehnice. El recurge de pe o parte la stabilirea
ordinii de preferinţă între diferitele categorii de rude, iar pe de altă
parte la limitarea vocaţiei succesorale prin restrângerea cercului
rudelor chemate la moştenire.
Cu privire la ordinea de preferinţă între rudele în grad
succesibil, legea a stabilit două criterii, şi anume: clasa sau
ordinul;şi gradul de rudenie.
Cu privire la limitarea vocaţiei succesorale, legiuitorul a limitat
cercul rudelor cu vocaţiei succesorală atât prin Legea fiscală din
1921, cât şi mai târziu prin Legea nr.319/1944.

23
Pornindu-se de la cele două mijloace tehnice, legea a stabilit o
anumită ordine de preferinţă între rude şi s-au instituit astfel
principiile generale aplicabile ale devoluţiunii succesorale legale.
Aceste principii sunt: Principiul chemării la moştenire a rudelor în
ordinea claselor de moştenitori legali; Principiul proximităţii gradului
de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă;
Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi
grad chemate la moştenire.

A. PRINCIPIUL CHEMĂRII LA MOŞTENIRE A RUDELOR ÎN


ORDINEA CLASELOR DE MOŞTENITORI LEGALI

Printr-o clasă de moştenitori de înţelege o categorie de rude care


în mod colectiv exclud o altă categorie sau sunt excluşi de altă clasă,
chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu
defunctul decât rudele din categoria chemată. 29
Codul civil în art.659, 669-675 stabileşte patru clase de
moştenitori legali:
- clasa descendenţilor în linie dreaptă; clasa ascendenţilor
privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi şi descendenţii acestora; clasa
ascendenţilor ordinari; clasa colateralilor ordinari.
Prima clasă cea a descendenţilor în linie dreaptă, înlătură de la
moştenire celelalte clase, şi în prezenţa unei singure rude din prima
clasă.

29
Francisc Deak, op. cit., p.67.

24
Absenţa moştenitorilor din prima clasă, fie că nu există, fie că
au renunţat la moştenire, fie că sunt nedemni, atrage la succesiune
clasa a doua, a ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, fiind excluşi
de la moştenire moştenitorii din clasele următoare. Tot astfel, rudele
din clasa a treia sunt chemate la moştenire numai dacă nu există
moştenitori din primele două clase.
Rudele din clasa a patra moştenesc numai în lipsa
moştenitorilor din primele trei clase.
Un succesor, rudă în grad mai apropiat cu defunctul va fi
înlăturat de la succesiune de succesibilii din clasa de rang preferabil.
Astfel, strănepotul de fiu, rudă de gradul trei cu defunctul va
înlătura de la moştenire pe părinţii defunctului, deşi aceştia sunt
rudă de gradul întâi cu defunctul. Explicaţia se găseşte în faptul că
părinţii defunctului fac parte din clasa a doua de moştenitori pe când
strănepotul face parte din clasa întâi de moştenitori. 30
Venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase
deosebite este posibilă în caz de exheredare prin testament a
moştenitorilor dintr-o clasă preferată dacă aceştia sunt rezervatari.
În acest caz ei culeg totuşi, ca moştenitori legali, rezerva prevăzută
de lege, restul moştenirii fiind dobândită (dacă defunctul n-a dispus
altfel prin testament) de moştenitorii din clasa subsecventă.
Soţul supravieţuitor al defunctului, nefiind rudă cu acesta nu
face parte din nici o lasă de moştenitori, însă vine la moştenire în
concurs cu orice clasă chemată la moştenire. Deci el nu înlătură de

30
Eugeniu Safta – Romano, „Dreptul de moştenire”, Editura Grafix, Iaşi 1995, p.72

25
la moştenire rudele mai îndepărtate în grad, dar nici nu e înlăturat
de la moştenire indiferent de clasa chemată de legile succesiunii. 31

B. PRINCIPIUL PROXIMITĂŢII GRADULUI DE RUDENIE ÎNTRE


MOŞTENITORII DIN ACEEAŞI A CLASĂ

O clasă de moştenitori exclude de la moştenire celelalte clase.


Este posibil însă, ca în cadrul aceleiaşi clase să fie mai mulţi
moştenitori. În acest caz ei vor fi chemaţi la moştenire în ordinea
gradului de rudenie. Prin grad de rudenie se înţelege intervalul care
desparte două naşteri sau generaţii.32
Potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie în clasa
întâi, copii defunctului vor înlătura de la moştenire pe nepoţi şi
strănepoţi, deci vocaţia concretă la moştenire în cadrul aceleiaşi
clase depinde de apropierea gradului de rudenie.
De la acest principiu legea prevede două excepţii. În cadrul
clasei a doua părinţii defunctului, rude de gradul întâi, nu înlătură
de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului, i vin împreună la
moştenire, primind anumite cote stabilite de lege. Alte excepţii de la
acest principiu se întâlnesc în cazul reprezentării.

31
Francisc Deak, op. cit., p. 69
32
Eugeniu Safta- Romano, op. cit., p.72

26
C. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ÎNTRE RUDELE DIN ACEEAŞI LASĂ
ŞI DE ACELAŞI GRAD CHEMATE LA MOŞTENIRE

Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemate la


moştenire sunt de acelaşi grad, ele împart moştenirea în părţi egale.
De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai defunctului fiecare va
primi jumătate.
Şi de la acest principiu legea prevede două excepţii: o primă
excepţie se întâlneşte în cazul reprezentării; o altă excepţie vizează
situaţia când la moştenire vor veni doi sau mai mulţi colaterali
privilegiaţi care provin din părinţi diferiţi (fraţi buni, fraţi cosangvini,
sau fraţi uterini cu defunctul), în acest caz succesiunea nu se va
împărţi în mod egal, ci pe linii, egalitatea fiind păstrată doar între
fraţii pe aceeaşi linie.
Principiul egalităţii nu se va aplica nici în raportul dintre
părinţi, pe de o parte, şi colaterali privilegiaţi, pe de altă parte,
părinţii primind indiferent de numărul colateralilor cu care vin în
concurs o cotă fixă stabilită de lege.
Tot astfel, soţul supravieţuitor culege o cotă fixă în funcţie de
clasa de moştenitori cu care vine în concurs, neavând importanţă
numărul moştenitorilor din această clasă.

27
SECŢIUNEA II - EXCEPŢII DE LA PRINCIPIILE GENERALE ALE
DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE LEGALE

A. CLASIFICAREA EXCEPŢIILOR

1.Excepţii de la primul principiu

De la acest principiu există o singură excepţie, şi anume, în


cazul soţului supravieţuitor, care fără a face parte din vreuna din
clasele de moştenitori, vine în concurs cu fiecare din aceste clase,
fără a fi înlăturat şi fără să înlăture vreuna din aceste clase. Soţul
supravieţuitor are dreptul la o cotă variabilă din moştenire, în funcţie
de clasa de moştenitori cu care vine în concurs. Aceste cote vor fi
prezentate însă, la tratarea separată a dreptului de moştenire al
soţului supravieţuitor.

2.Excepţii de la cel de-al doilea principiu

Referitor la acest principiu, există două excepţii şi anume:


- în cadrul clasei a doua de moştenitori – clasa mixtă a
ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi, părinţii
decedatului deşi sunt rude de gradul I, nu înlătură de la moştenire
pe fraţii şi surorile acestuia – rude de gradul al doilea – şi nici pe
descendenţii din fraţi şi surori, ci, dimpotrivă, vin la moştenirea
lăsată de defunct împreună.

28
- cea dea doua excepţie de la acest principiu o constituie
reprezentarea succesorală. Având în vedere importanţa acestei
excepţii, precum şi aplicarea largă a ei în practică, se va trata
această excepţie separat.

3.Excepţii de la cel de-al doilea principiu

Legea a creat o primă excepţie de la acest principiu în privinţa


drepturilor succesorale ale fraţilor şi surorilor care provin din
căsătorii diferite. În această ipoteză, deşi acestea sunt rude de
acelaşi grad faşă de defunct şi fac parte din aceeaşi clasă, împărţirea
moştenirii nu se va face în părţi egale, ci, pe linii din părţi inegale.
Astfel, fraţii şi surorile defunctului atât după mamă cât şi după tată
vor culege o parte mai mare din moştenire decât fraţii şi surorile
numai după mamă sau numai după tată.
Acest principiu, al împărţirii egale a moştenirii de către rudele
care fac parte din aceeaşi clasă şi au acelaşi grad de rudenie, nu este
aplicabil nici în cazul chemării la moştenire pe calea reprezentării
succesorale, când împărţirea moştenirii se face pe tulpini şi nu în
părţi egale.

B. REPREZENTAREA SUCCESORALĂ

1. Raţiune. Noţiune. Natura juridică

29
Raţiunea reprezentării succesorale.

Pentru a evidenţia raţiunea reprezentării succesorale este


necesar a se lua un exemplu. Astfel, să presupunem că defunctul a
lăsat doi fii, iar moartea sa numai unul mai este în viaţă, iar celălalt
fiind precedat lasă doi copii. Aceşti copii fiind descendenţi de gradul
întâi faţă de defunct, conform principiului proximităţii gradului de
rudenie. Acest lucru ar fi inechitabil, deoarece dacă nepoţii de fiu ai
defunctului, de la fiul care în viaţă beneficiază de foloasele moştenirii
prin intermediul tatălui lor, atunci nepoţii defunctului rămaşi de la
fiul precedat cu atât mai mult şi ei ar trebui să se bucure de foloasele
moştenirii.
Pentru a înlătura o asemenea situaţie injustă legiuitorul a creat
o excepţie de la principiul proximităţii gradului de rudenie, prin
mijlocul tehnic al reprezentării succesorale.
Această instituţie a reprezentării, permite descendentului care
nu poate veni la moştenire în virtutea gradului său de rudenie să
urce în gradul şi locul părintelui său decedat înainte de deschiderea
moştenirii, pentru a putea culege moştenirea în concurs cu un
moştenitor de grad preferabil. În cazul prezentat cei doi nepoţi, copii
ai fiului predecedat, în virtutea reprezentării urcă în locul şi gradul
părintelui lor, pentru a putea moştenii alături de unchiul lor, fiu în
viaţă al defunctului, luând jumătate din moştenire.
Deci, un succesibil poate venii la moştenire atât în temeiul
dreptului să propriu, întemeindu-se pe propriul său grad de rudenie,

30
cât şi prin reprezentarea, atunci când se urcă în gradul şi locul unui
ascendent care la deschiderea succesiunii nu mai este în viaţă.

Noţiune. Natura juridică.

Reprezentarea succesorală constituie potrivit prevederilor


art.644 Cod civil: „o ficţiune a legii care are ca efect de a pune pe
reprezentanţi, în gradul şi în drepturile reprezentantului”. Deşi textul
legii considera reprezentarea o ficţiune, în realitate este un beneficiu
al legii în virtutea căruia un moştenitor legal de un grad mai
îndepărtat – numit reprezentant – urca în gradul, locul şi drepturile
ascendentului său – numit reprezentant – care este decedat la
deschiderea moştenirii pentru a culege partea ce i s-ar fi cuvenit
reprezentantului din moştenire dacă s-ar fi aflat în viaţă. 33
Sub aspectul naturii juridice, rezultă că, reprezentarea
succesorală este un beneficiu al legii creat în favoarea anumitor
categorii de moştenitori legali.
Clasificarea reprezentării ca o ficţiune este criticabilă, deoarece
aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate 34, legiuitorul modern
spre deosebire de pretorul roman, nu are voie să apeleze la ficţiuni
pentru a acorda un beneficiu legal, pe care îl poate atribui direct şi
pe faţă.
Beneficiul reprezentării este cunoscut numai în cazul
transmiterii succesorale legale, fiind o excepţionale de la principiul
proximităţii gradului de rudenie.

33
Francisc Deak, op. cit., p.70
34
M Eliescu, op. cit. p 90; Stătescu, op. cit., p. 126

31
Reprezentarea succesorală nu se confundă cu ceea ce în mod
obişnuit înţelegem în dreptul civil prin reprezentare. Reprezentarea
succesorală se traduce printr-o înlocuire a unei persoane anterior
decedate şi nu printr-o înlocuire a voinţei unei persoane în viaţă.
Reprezentarea succesorală prezintă importanţă şi în ceea ce
priveşte aprecierea cotaţiei disponibile, prin faptul că rezerva
succesorală se stabileşte în funcţie de numărul fiilor predecedaţi şi
nu în funcţie de numărul nepoţilor de fiu care vin la moştenire prin
reprezentare35.

2. Cazurile în care reprezentarea succesorală este admisă

Moştenitorii care beneficiază de reprezentare

Codul civil admite reprezentarea numai la numite categorii de


moştenitori legali:
- descendenţi de fii sau de fiice
- descendenţi de fraţi sau surori
Deci, de reprezentarea succesorală se bucură numai
descendenţii lui „de cujus” şi descendenţii fraţilor şi surorilor. Nu vor
beneficia de reprezentare succesorală ascendenţii privilegiaţi.
Ascendenţii ordinari şi colaterali ordinari. Nu poate beneficia de
reprezentare succesorală nici soţul supravieţuitor, deşi el vine în
concurs cu descendenţii. În acest sens practica judiciară a statuat că

35
R.R.D., nr. 3/1986

32
soţul supravieţuitor al fiicei predecedate a defunctului nu poate veni
la succesiunea acestuia prin reprezentare36.
Numai cu privire la moştenitorii arătaţi, legea permite
reprezentarea, deoarece se prezumă că afecţiunea pe are o avea
defunctul faţă de rudele sale cele mai apropiate se răsfrânge şi
asupra descendenţilor acestora.

3) Condiţiile reprezentării succesorale

a) Condiţiile în persoana celui reprezentat

În persoana reprezentantului se cer a fi întrunite următoarele


condiţii:
- Reprezentatul să fie decedat la data deschiderii succesiunii.
Potrivit art. 668 Cod civil, numai cei morţi pot fi reprezentaţi. Deci, se
cere ca locul celui reprezentat să fie vacant. Din această condiţie
izvorăsc mai multe consecinţe: o primă consecinţă este aceea că,
dacă o persoană este în viaţă, însă a renunţat la moştenire sau a fost
declarată nedemnă, ea nu mai poate fi reprezentată de urmaşii săi.
Nu pot fi reprezentate nici persoanele declarate dispărute, întrucât,
atâta timp cât nu a fost pronunţată o hotărâre declarativă de moarte,
se prezumă că acestea sunt în viaţă. Dacă se face dovada
predecesului celui dispărut, descendenţii lui se vor bucura de
beneficiul reprezentării, căi cel declarat mort poate fi reprezentat 37.

36
Trib. Suprem, Dec. sect; civ. nr 226/1986 în C.D. ale Trib. Supr. 1986, p. 76-77
37
M. Eliescu, op. cit. p. 92

33
O altă consecinţă ce rezultă din această condiţie este aceea că
reprezentarea nu poate opera”per saltum” şi nici „omisio medio”, ci
numai din grad în grad vacant, fără a putea sări peste gradele
intermediare ocupate de succesibil în viaţă.
Altă problemă care s-a pus în legătură cu această condiţie este
ea a comorienţilor38. Se poate întâmpla ca defunctul să fie
ascendentul celui care urmează să fie reprezentat, iar ei să fi murit
într-o împrejurare extraordinară, astfel încât să nu poată dovedi care
din cei doi a supravieţuit celuilalt, în acest caz potrivit Decretului nr.
31/1954 ei sunt socotiţi că au murit deodată. Rezultă că cel care
urmează a fi reprezentat, murind în aceeaşi clipă în care se deschide
moştenirea, locul său la această dată este vacant, astfel că
descendenţii săi se vor bucura de beneficiul reprezentării.
- altă condiţie este că locul celui reprezentat să fie util. Locul
reprezentantului se consideră că este util, atunci când în
conformitate cu acest loc reprezentantul ar fi putut să-l moştenească
pe defunct dacă s-ar fi aflat în viaţă la data deschiderii succesiunii.
În conformitate cu această condiţie nedemnul sau renunţătorul nu
poate fi reprezentat, locul său nefiind util.

b) Condiţiile cerute pentru persoana reprezentantului

Cu privire la reprezentant, se cer două condiţii:


- reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă sau
descendent din fraţii şi surorile defunctului;

38
Idem 69

34
- reprezentantul să aibă vocaţie succesorală proprie la
moştenirea defunctului. Reprezentantul trebuie să se bucure de
capacitate succesorală, să nu fie nedemn faţă de defunct, şi să fie
susceptibil de a fi chemat de lege, în temeiul propriului grad rudenie,
la moştenirea acestuia.
Se pune problema adoptatului. Astfel, acesta are vocaţie proprie
faţă de ascendenţii adoptatorului şi faţă de fraţii şi surorile acestuia
numai dacă adopţia a fost cu efecte depline. În cazul adopţiei cu
efecte restrânse, el nu devine rudă cu rudele adoptatorului, şi deci,
nu are vocaţie proprie la moştenirile lăsate de aceştia.
Descendentul poate reprezenta pe ascendentul său chiar dacă
este nedemn şi chiar dacă a fost dezmoştenit de acesta.

4. Efectele reprezentării

Ca efect al reprezentării, moştenitorii reprezentaţi urcă în locul


şi gradul celui reprezentat, dobândind drepturile acestuia. Aceasta
înseamnă ă reprezentanţii nu vor putea pretinde din moştenire
decât parte ce s-ar fi cuvenit celui reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă
la data deschiderii succesiunii.
Astfel, în cadrul acestei instituţii, împărţirea nu se mai face în
părţi egale (pe capete), în funcţie de câţi succesibili vin la moştenire,
ci, pe tulpini.
Împărţirea moştenirii pe tulpini reprezintă principalul efect al
reprezentării succesorale. Prin tulpină se înţelege ascendentul

35
precedat (autorul comun) şi care este reprezentat de către
descendenţii săi.
De exemplu, dacă „de cujus” a avut doi fii(A şi B) dintre are,
unul, de exemplu A, a predecedat lăsând la rândul său, trei fii (C, D
şi E), moştenirea defunctului se va împărţi în felul următor:
- mai întâi se vor stabili ele două tulpini cuprinzătoare
numărului de fii ai defunctului. Astfel fiecărei tulpini i se cuvine 1/2
din moştenire. B, ca fiu al defunctului va lua 1/2 din moştenire ( o
tulpină).
- partea cuvenită lui A, (1/2 din moştenire, reprezentând
cealaltă tulpină) se va împărţi între cei trei copii ai săi( C, D şi E) care
îl reprezintă. În interiorul tulpinii, fiecare va lua o parte egală şi
anume fiecare din cei trei fii luând 1/6 din întreaga moştenire.
Dacă tulpina a produs mai multe ramuri, porţiunea cuvenită
acestei tulpini se va divide pe ramuri, partea cuvenită rudelor din
aceeaşi ramură împărţindu-se între dânşii. Deci, împărţirea se face
nu numai pe tulpini ci, în acest caz şi pe subtulpini.
Moştenitorii care vin prin reprezentare la moştenire, nu pot
pretinde mai multe drepturi decât cele ce se cuveneau celui
reprezentat; în schimb el poate pretinde aceste drepturi fără să i se
poată da mai puţin (art.664 Cod civil).
Moştenitorii care culeg moştenirea prin reprezentare, dobândesc
atât drepturi cât şi obligaţii în raport cu vocaţia succesorală a
fiecăruia. Aşa fiind, ei sunt ţinuţi răspunzători pentru datoriile şi,
sarcinile moştenirii în limita a ceea ce au primit, dacă au acceptat

36
succesiunea sub beneficiul de inventar, şi peste aceste limite (şi cu
propriile bunuri) dacă au acceptat pur şi simplu.
Efectele reprezentării se produ de drept, chiar în afara voinţei
succesibililor. Este evident însă, că moştenitorii care vin pe calea
reprezentării la fel ca şi cei are vin în nume propriu, pot nu numai să
accepte moştenirea, dar să şi renunţe la ea.

37
CAPITOLUL 3

REGULI SPECIALE APLICABILE CATEGORIILOR DE


MOŞTENITORI LEGALI

SECŢIUNEA I - DESCENDENŢII

A. DESCENDENŢII ÎN GENERAL

Prima clasă de moştenitori pe care legea o cheamă la


succesiune este cea a descendenţilor (art.669 Cod civil). Aceasta este
alcătuită din :
- copiii din căsătorie şi urmaşii lor. Acest statut îl au şi copiii
din căsătoriile lovite de nulitate, chiar dacă ambii soţi au fost de rea
credinţă la încheierea căsătoriei, constatarea nulităţii neproducând
efecte asupra copiilor rezultaţi din ea, ei păstrând drepturile copiilor
din căsătorie.
- copiii din afara căsătoriei , a căror filiaţie a fost stabilită
conform legii, şi urmaşii acestora.
- copiii adoptaţi de defunct şi urmaşii lor.
Descendenţii au dreptul la moştenire, fără deosebire de sex şi
indiferent de ordinea naşterilor, privilegiul masculinităţii şi cel al
primogeniturii fiind necunoscut de Codul civil.

38
B. DREPTURILE SUCCESORALE ALE COPIILOR DIN AFARA
CĂSĂTORIEI

Istoria dreptului nostru civil ne poate releva existenţa unei


permanente asupriri juridice a copilului din afara căsătoriei, care a
avut, în permanenţă, o situaţie de inegalitate, sub aspectul
succesoral, în faţa copilului din căsătorie. Această inegalitate apare,
însă, numai în privinţa raportului copilului din afara căsătoriei cu
tatăl său. Faţă de mama sa, copilului din afara căsătoriei i s-a
recunoscut, încă, de timpuriu drepturi succesorale.
Codul civil de la 1864 făcea distincţie din acest sens, între
drepturile succesorale pe care le avea copilul din afara căsătoriei faţă
de mamă, şi drepturile succesorale pe care le avea faţă de tată. Astfel
copilul din afara căsătoriei a fost asimilat cu copilul din căsătorie în
ceea ce priveşte drepturile succesorale faţă de mamă şi faţă de rudele
acestuia (reglementat şi în Codul civil francez din 1804). În acelaşi
timp însă, copilului din afara căsătoriei nu i-a fost recunoscut nici
un drept succesoral faţă de tatăl său, acesta nici măcar în care
filiaţia faţă de tată fusese stabilită prin recunoaştere voluntară sau
prin hotărâre judecătorească, în unicul caz când cercetarea
paternităţii era admisă (când mama era răpită de către pretinsul
tată).
Această reglementare a situaţiei copilului din afara căsătoriei s-
a menţinut până în anul 1943, când, prin Legea nr.445 din 10 iulie i
s-au recunoscut acestuia unele drepturi succesorale şi în privinţa
tatălui său.

39
Legea din 1943 deosebea două categorii de copii din afara
căsătoriei:
- cei care, în cazurile limitativ prevăzute de lege, îşi stabileau
filiaţia paternă împotriva voinţei tatălui lor, pe cale judecătorească.
Aceştia aveau numai dreptul de întreţinere din partea tatălui, până
la o anumită vârstă.
- cei care, erau recunoscut în mod voluntar de tatăl lor.
Aceştia aveau dreptul la moştenirea tatălui lor. Copii adulterini
şi incestuoşi nu puteau fi valabili recunoscuţi; de asemenea era
admisă numai recunoaşterea copiilor născuţi din părinţi creştini.
O însemnătate deosebită pe linia asimilării depline a copilului
din afara căsătoriei cu cel din căsătorie, a avut Decretul
nr.130/2.04.1949.
Acest decret a suprimat orice măsuri de defavorizare pe temeiul
rasial şi a îmbunătăţit efectiv condiţia juridică a tuturor copiilor din
afara căsătorie.
Pasul hotărâtor în ceea ce priveşte asimilarea deplină a
copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie, s-a făcut în anul
1954 prin adoptarea Codului familiei în acest an, care prevedea acest
lucru în art.63. În conformitate cu această reglementare a Codului
familiei, copilului din afara căsătoriei i s-a asigurat aceeaşi condiţie
juridică cu a celui din căsătorie. În consecinţă, simplul fapt al
procreaţiei dă naştere dreptului de moştenire, nu numai în privinţa
succesiunilor lăsate de mamă şi de rudele acesteia, dar şi cu privire
la cele lăsate de tată şi de rudele acestuia. 39

39
M. Eliescu, op. cit., p.107

40
În legătură cu copilul din afara căsătoriei s-a pus problema
calităţii de moştenitor a acestuia în cazul când pretinsul tată moare
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de stabilire a
paternităţii.40 În acest caz se are în vedere faptul că, întrucât
hotărârea judecătorească are, în principiu efect declarativ de drepturi
şi nu constitutiv, rezultă că fiul din afara căsătoriei, devine fiu (cu
filiaţia stabilită) al defunctului prin rămânerea definitivă a hotărârii,
de la data naşterii. Rezultă că acesta are drept la moştenire .
În aceeaşi termeni se pune problema şi cu copii din căsătorie a
căror paternitate este tăgăduită de către tată şi acesta decedează
înainte de a rămâne definitivă hotărârea prin care se constată
nepaternitatea. Şi în acest caz, ţinându-se cont de efectul declarativ
al hotărârii judecătoreşti, aceşti copii se consideră că nu au fost
niciodată fii defunctului, astfel că, aceştia vor fi îndepărtaţi de la
moştenire.

C. DREPTURILE SUCCESORALE ALE MOŞTENITORILOR


ADOPTAŢILOR

Din categoria descendenţilor fac parte şi persoanele adoptate de


defunct, precum şi urmaşii acestora. În legătură cu această categorie
de descendenţi în privinţa drepturilor succesorale ale acestora se
impune a se face distincţie, după cum adopţia a fost cu efecte
depline sau cu efecte restrânse.

40
R.R.D., nr.3/1993; p.67

41
Dacă adopţia a fost cu efecte depline, conform Codului familiei,
adoptatul devine rudă cu adoptatorul cât şi cu rudele acestuia. În
acest caz, însă, rupe legătura cu rudele fireşti. În consecinţă
adoptatul va putea veni la moştenirea adoptatorului, cât şi la
moştenirea rudelor acestuia; în schimb adoptatul nu va putea veni la
moştenirea rudelor sale fireşti.
Dacă adopţia a fost cu efecte restrânse, atunci adoptatul devine
rudă cu adoptorul, fără să devină rudă şi cu rudele acestuia, însă îşi
păstrează legătura de rudenie faşă de părinţii săi fireşti şi rudele
acestora. Deci,adoptatul va putea veni la moştenirea adoptatorului,
fără să poată veni la moştenirea rudelor acestuia, precum şi la
moştenirea părinţilor săi şi a rudelor acestora.
Deci, după cum s-a văzut, adoptatul poate veni la moştenirea
adoptatorului în ambele situaţii, fără a deosebi după cum adopţia
este cu efecte depline sau restrânse. În ceea ce-i priveşte pe
descendenţii adoptatului, aceştia au aceleaşi drepturi cu adoptatul.
De remarcat că după apariţia Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei,
publicata în M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobata cu modificări
prin Legea nr. 87/1998, publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie
1998, nu se mai pot încheia adopţii cu efecte restrânse, cele
efectuate până la aceea dată producându-şi efecte până la dispariţia
acestor relaţii în mod natural (art. 27 din O. U. G. 25/1997).

42
D. ÎNTINDEREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE
DESCENDENŢILOR

În privinţa întinderii drepturilor succesorale ale descendenţilor


trebuie avute în vedere două ipoteze:

a) Ipoteza în care descendenţii vin la moştenire singuri

În acest caz moştenirea culeasă în întregime de ei. În această


ipoteză trebuie distinse două situaţii:
- dacă aceştia vin la moştenire în nume propriu, vor culege
întreaga moştenire şi o vor împărţi în părţi egale (art. 669 Cod civil).
De exemplu, dacă defunctul a lăsat trei copii în viaţă, aceştia vor
culege moştenirea în întregime, însă o vor împărţi între ei în părţi
egale, astfel ca fiecărui fiu îi va reveni 1/3 din moştenire.
- dacă descendenţii vin prin reprezentare, atunci aceştia vor
culege toţi întreaga moştenire, însă aceasta nu se va mai împărţi în
mod egal între ei, ci pe tulpini.

b) Ipoteza în care descendenţii vin în concurs cu soţul


supravieţuitor.

În acest caz, indiferent de numărul lor, vor culege ¾ din


moştenire, parte pe care o vor împărţi în mod egal. De exemplu, dacă
defunctul a lăsat doi fii şi soţ supravieţuitor, moştenirea revine în

43
proporţie de ¾ celor doi fii. Aceştia la rândul lor o vor împărţi în părţi
egale, astfel că fiecăruia îi va reveni 3/8 din moştenire.
În legătură cu întinderea drepturilor succesorale ale
descendenţilor trebuie avut în vedere şi faptul că aceştia pot veni la
moştenire alături de moştenitorii testamentari, în virtutea faptului că
ei au calitatea de moştenitori rezervatari. Astfel legea le recunoaşte
descendenţilor o cotă parte din moştenirea defunctului, chiar şi
împotriva liberale a acestuia. Acesta este un caz în care alături de
moştenirea testamentară este vorba şi de moştenirea legală.
Această situaţie este des întâlnită în practica actuală a
instanţelor, mai ales în legătură cu aplicarea Legii fondului funciar
(Legea nr.18/1991), care prevede că dreptul de proprietate asupra
terenurilor agricole se restituie atât asupra moştenitorilor legali, cât
şi a moştenitorilor testamentari. Legea fondului funciar a înţeles să
nu deroge cu nimic de la reglementările în vigoare privind dreptul la
moştenire, în speţă în moştenirea legală, statuând în acest sens prin
art.14 din H.G. 131/1991 care reglementează punerea în aplicare a
acestei legi.

E. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR


SUCCESORALE ALE DESCENDENŢILOR

Preferinţa de care de bucura clasa descendenţilor se manifestă


şi în caracterele juridice ale drepturilor succesorale prevăzute pentru
această clasă.

44
Aceste caractere, aşa cum se desprind din prevederile Codului
civil, sunt:
a) descendenţii pot culege moştenirea, fie în nume propriu, fie
prin reprezentare;
b) descendenţii sunt moştenitorii rezervatari, aceasta
însemnând, că ei beneficiază în virtutea legii, de o parte din
moştenire, chiar împotriva voinţei defunctului;
c) descendenţii sunt moştenitorii sezinari. Aceasta înseamnă că
ei beneficiază de drept, de posesia titlului de moştenitor şi nu are
nevoie spre a intra în posesia moştenirii să ceară eliberarea unui
certificat de moştenitor (art.655, Cod civil)

SECŢIUNEA II - ASCENDENŢII PRIVILEGIAŢI ŞI COLATERALII


PRIVILEGIAŢI

A. ASCENDENŢII PRIVILEGIAŢI

1.Ascendenţii privilegiaţi în general

Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii lui „ de cujus” – tatăl,


mama - din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie. Mai
detaliat, aceştia sunt :
- tatăl şi mama din căsătoria cărora s-a născut defunctul;
- mama din afara căsătoriei;

45
- tatăl din afara căsătoriei, cu condiţia de a-şi fi stabilit filiaţia
potrivit legii;
- adoptatorii din adopţia cu efecte depline;
- adoptatorii din adopţia u efecte restrânse. În acest caz
adoptatorii nu înlătură de la succesiune pe părinţii fireşti ai
adoptatorului, dar vin la moştenirea adoptatorului.
De menţionat, în acest sens că părinţii vitregi nu sunt
îndepărtaţi la succesiunea legală a copilului vitreg, întrucât nu există
relaţii de rudenie între aceştia41.

2. Dreptul succesoral al tatălui în afara căsătoriei

Întrucât nu există un text de lege special are să-i confere


chemare la succesiune tatălui din afara căsătoriei, în literatura de
specialitate s-au adus argumente atât pro cât şi contra drepturilor
succesorale ale acestuia.
Cu toate acestea, marea majoritate a autorilor au căzut de
acord în ceea ce priveşte chemarea succesorală a tatălui din afara
căsătoriei.
Iată, însă câteva argumente are s-au adus contra drepturilor
succesorale ale tatălui din afara căsătoriei, a căror greutate juridică
nu poate fi trecută cu vederea:
- vocaţia succesorală legală trebuie să se sprijine pe o dispoziţie
a legii, iar o asemenea dispoziţie nu există, u atât mai mult cu cât în
favoarea mamei din afara căsătoriei, există un text special;

41
I. Zinveliu, op. cit., p. 31

46
- stabilirea forţată prin justiţie a filiaţiei din afara căsătoriei ar
trebui să dea dreptul tatălui din afara căsătoriei să-l moştenească pe
copilul său;
- recunoaşterea voluntară, prin act unilateral de voinţă, de
către tatăl copilului din afara căsătoriei nu poate să confere tatălui
chemare succesorală faţă de copil, întrucât nimeni nu-şi poate
constitui titlul de moştenitor prin propria sa voinţă unilaterală;
- asimilarea copilului din căsătorie cu cel din afara căsătoriei
nu implică in mod similar şi asimilarea părinţilor din căsătorie cu ei
din afara ei.
Aceste argumente nu sunt lipsite de critică. Astfel, există şi
argumente are s-au adus în favoarea drepturilor succesorale ale
tatălui din afara căsătoriei:42
- datorită principiului reciprocităţii vocaţiei succesorale, dacă
copilul are drept de succesiune la tatăl său şi tatăl trebuie să aibă
dreptul la succesiunea copilului;
- principiul egalităţii între sexe, principiul constituţional,
impune soluţia de a nu se face nici o deosebire între tatăl ţi mama
din afara căsătoriei;
- la baza vocaţiei succesorale stă raportul de filiaţie, fără a
prezenta importanţă felul în ere s-a stabilit filiaţia;
- se poate considera că există o dispoziţie legală expresă în
favoarea dreptului succesoral al tatălui din afara căsătoriei în art.
106 Codul familiei are dispune că : „ părintele nu are nici un drept
asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui,
în afara dreptului de moştenire şi de întreţinere”.
42
M. Eliescu, op. cit., p. 110; op. cit. p. 134

47
3. Dreptul succesoral al adoptatorului

Ca şi în cazul tatălui din afara căsătoriei, nici în cazul


adoptatorului nu avem vreo dispoziţie legală are să confere expres
chemarea succesorală în privinţa adoptatorului. Acest fapt a dus la
conturarea în literatura de specialitate a două puncte de vedere în
legătură cu vocaţia succesorală a adoptatorului.
Într-un prim punct de vedere se consideră că situaţia
succesorală a adoptatorului este diferită, după felul, adopţiei. În
cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul nerupând legătura de
rudenie cu părinţii săi fireşti şi rudele acestuia, adoptatorul nu are
nici un drept de succesiune asupra moştenirii lăsate de adoptat.
În cadrul celuilalt punct de vedere se susţine că, indiferent de
felul adopţiei, adoptatorilor trebuie să li se recunoască în calitate de
ascendenţi privilegiaţi drepturi succesorale u privire la succesiunea
lăsată de adoptat. Singura deosebire în acest caz este că în cadrul
adopţiei cu efecte restrânse adoptatorii suportă concursul părinţilor
fireşti ai adoptatului, iar în cazul celei cu efecte depline nu.
Alături de alţi autori43 care susţin cel de-al doilea punct de
vedere consider că trebuie recunoscută vocaţie succesorală
adoptatorului faţă de adoptat, fără a deosebi între adopţia cu efecte
restrânse sau depline. Din articolele din Codul familiei care
reglementează adopţia reiese cu claritate faptul că se stabileşte
legătura de rudenie între adoptator şi adoptat în ambele cazuri de

43
M. Eliescu, op.cit., p.114; C. Stătescu, op. cit., p. 136

48
adopţie, iar ceea ce se are în vedere la venirea la moştenire este
legătura de rudenie. De asemenea, avându-se în vedere însuşi scopul
instituţiei adopţiei în cadrul Codului familiei ( ea fiind instituită în
interesul adoptatului) consider ă această soluţie se impune.

4 Întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţilor


privilegiaţi

Drepturile succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi, ca


întindere diferă după cum aceştia:
a) vin la moştenire singuri;
b) vin la moştenire împreună u moştenitorii privilegiaţi;
c) vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor:
d) vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi, cât şi în
concurs cu soţul supravieţuitor.

a) Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire singuri vor


culege întreaga moştenire a defunctului pe care o vor împărţi în mod
egal între ei, aşa cum arată în art.670 alin.2 Cod civil, în funcţie de
numărul lor, în baza principiului egalităţii între rudele din aceeaşi
clasă şi de acelaşi grad.
Astfel la moştenire vor putea veni doi, trei, respectiv patru
părinţi (fireşte sau adoptatori). În acest caz fiecărui părinte îi va
reveni ½ , 1/3 şi respectiv ¼ din moştenire. În cazul în care la
moştenire va veni numai un singur părinte acesta va culege întreaga
moştenire.

49
b) Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu
colateralii privilegiaţi, întinderea drepturilor succesorale ale
ascendenţilor privilegiaţi va fi în funcţie de numărul lor. Astfel, dacă
există un singur părinte în concurs cu fraţii şi surorile defunctului
sau descendenţii acestora, părintele va primi ¼ din moştenire, restul
de ¾ revenind colateralilor privilegiaţi.
În literatura juridică44 s-a afirmat, pe bune dreptate, că o
asemenea soluţie este inechitabilă, întru-cât nu se ţine seama de
afecţiune dintre defunct şi succesibili, nici de investiţiile materiale
făcute de părinte cu creşterea educaţiei copilului. S-a propus de lege
ferenda, ca atunci când părinţii vin în concurs cu fraţii şi surorile
celui decedat sau cu descendenţii acestuia, chiar şi când vine la
moştenire un singur părinte, să poată lua tot ½ din moştenire.
Dacă există ambii părinţi în concurs cu colateralii privilegiaţi
sau descendenţii acestora, părinţii vor lua ½ din succesiune (1/4
pentru fiecare), iar cealaltă parte se cuvine fraţilor şi surorilor sau
descendenţilor acestora.
Dacă există atât părinţi fireşti cât şi adoptatori (în cazul
adopţiei cu efecte restrânse), aceştia vor avea dreptul tot la jumătate
din moştenire care va fi împărţită egal între ei (revenindu-le fiecărora
¼ ,1/6,1/8, după cum sunt în număr de doi, trei sau patru) cealaltă
parte de moştenire fiind culeasă de colateralii privilegiaţi şi
descendenţii lor.
c) În ipoteza în care ascendenţii vin la moştenire în concurs cu
soţul supravieţuitor, aceştia vor avea dreptul la jumătate din
moştenire, indiferent de numărul lor. Această jumătate se calculează
44
D. Macovei, op. cit., p.46

50
însă, fără a se include mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei
casnice, nici darurile de nuntă.
În concurs cu soţul supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi nu
vor avea dreptul la aceste bunuri ale defunctului, acest drept
revenindu-i în totalitate soţului supravieţuitor conform art.5 din
Legea nr.319/1944.
În ipoteza în care vin la moştenire atât cu colateralii privilegiaţi
cât şi cu soţul supravieţuitor, dreptul succesoral al soţului
supravieţuitor afectează drepturile moştenitorilor din clasa a doua, în
mod proporţional. Sub acest aspect însă. În practica judecătorească,
cea notarială şi în literatura de specialitate sunt adoptate trei soluţii:
- într-o primă rezolvare se consideră că Legea nr.319/1944 a
modificat implicit dreptul comun, stabilind la egalitate raportul
drepturilor succesorale dintre ascendenţii privilegiaţi şi colateralii
privilegiaţi, chiar dacă a rămas în viaţă un singur părinte. Aşa dar
drepturile succesorale concurente ale soţului supravieţuitor, ale unui
părinte şi al colateralilor privilegiaţi ar fi pentru fiecare câte 1/3.
- într-o a doua soluţie se consideră că dreptul succesoral al
soţului supravieţuitor nu afectează drepturile succesorale ale
ascendenţilor privilegiaţi din dreptul comun, care se menţin în
aceeaşi cotă calculată din întreg, caz în care dreptul succesoral se
impută, în exclusivitate, asupra dreptului succesoral al colateralilor
privilegiaţi. Astfel, raportul drepturilor ar fi : pentru soţul
supravieţuitor 1/3 din moştenire, pentru unicul părinte ¼ (sau ½
pentru ambii părinţi), iar restul de 5/12, respectiv de 1/6 revine
colateralilor privilegiaţi.

51
- a treia soluţie este cea potrivit căreia dreptul succesoral al
soţului supravieţuitor se impută în egală măsură şi afectează
proporţional drepturile succesorale ale colateralilor privilegiaţi cât şi
cele ale ascendenţilor privilegiaţi din dreptul comun. Astfel, în acest
caz, într-o primă operaţie se stabileşte cota de 1/3 a soţului
supravieţuitor, iar ceea ce rămâne, 2/3 din moştenire se împarte
potrivit dreptului comun (art.673 Cod civil) între ascendenţii
privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (ascendenţilor privilegiaţi le revine
¼ respectiv ½ după cum sunt, unul sau mai mulţi; iar restul de ¾
respectiv ½ revine colateralilor privilegiaţi).
Întrucât soluţia legabilă nu poate fi decât una singură, deoarece
în această materie drepturile urmează să fie cu precizie matematică,
în cazul acestei soluţii respectându-se proporţiile stabilite de legiuitor
în raporturile dintre ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi.
În acest sens s-a pronunţat instanţa noastră supremă, aşa s-a
format cea mai mare parte a practicii notariale şi în această direcţie
se îndreaptă literatura juridică mai recentă.

5. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale


ascendenţilor privilegiaţi

Aceste caractere, aşa cum se desprind din prevederile Codului


civil, sunt:
- ascendenţii privilegiaţi vin la succesiune numai în nume
propriu, nu şi pe calea reprezentării succesorale;

52
- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari. Datorită
acestui caracter aceşti moştenitori pot veni în concurs cu succesorii
testamentari;
- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari. S-a prevăzut
beneficiul sezinei în favoarea acestora tocmai avându-se în vedere
legătura apropiată ce există între ascendenţii privilegiaţi şi defunctul;
- ascendenţii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

B. COLATERALII PRIVILEGIAŢI

1. Noţiunea de colateral privilegiat

Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului precum


şi descendenţii lor până la gradul al patrulea inclusiv (până la
strănepoţi de frate şi soră). Fraţii şi surorile lui „de cujus” pot fi:
- din această căsătorie a părinţilor, fraţi buni sau gemeni;
- din căsătorii diferite, în acest caz se disting:
- fraţi cosângeni sau cosangvini, dacă au tată comun şi mame
diferite;
- fraţi uterini, dacă au aceeaşi mamă şi taţi diferiţi;
- din afara căsătoriei;
- din adopţia cu efecte depline.
În cazul adopţiei cu efectele restrânse, adoptatul şi descendenţii
lui nu devin rude cu rudele adoptatorului şi nici cu descendenţii

53
acestora. În această ipoteză fraţii şi surorile adoptatului sunt cei din
rudenia firească.
Dacă adoptatorul ar fi adoptat mai mulţi copii cu efectele
filiaţiei fireşti, va opera principiul reciprocităţii succesorale. Dacă,
însă, toate adopţiile au fost cu efecte restrânse, adoptaţii nu vor avea
vocaţie succesorală între ei ca şi colaterali privilegiaţi, adoptatul
păstrându-şi calitatea de colateral privilegiaţi faţă de fraţii fireşti.
Dacă adoptatorul a adoptat mai mulţi copii, însă unii în cadrul
unei adopţii cu efecte depline, iar alţii în cadrul adopţiei cu efecte
restrânse, atunci adoptatul din adopţia cu efecte restrânse nu va
putea moşteni pe adoptatul din adopţia cu efecte depline, însă
adoptatul din adopţia cu efecte depline poate veni la moştenirea
adoptatului cu efecte restrânse. În acest caz vocaţia succesorală
încetează de a mai fi reciprocă.

2. Întinderea drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi

Şi în acest caz întinderea drepturilor succesorale ale


colateralilor privilegiaţi deferă după cum aceştia vin la moştenire
singuri, împreună u ascendenţii privilegiaţi sau alături de soţul
supravieţuitor.
a) Când vin la moştenire singuri culeg întreaga moştenire a
defunctului. În acest caz colateralii privilegiaţi împart moştenirea
între ei pe capete sau pe tulpini, după cum vin la moştenire în nume
propriu sau prin reprezentare. În ipoteza împărţirii succesiunii între
colateralii privilegiaţi trebuie făcută şi distincţia după cum aceştia

54
provin din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite. În cazul când
sunt din aceeaşi căsătorie, împărţirea se va face în părţi egale. În
cazul în care, însă, vin la moştenire fraţi şi surori din căsătorii
diferite moştenirea nu se va împărţi pe capete ci pe linii, cotele
fraţilor şi surorilor fiind inegale. Fraţii buni vor lua o parte mai mare
decât fraţii cosangvini sau uterini. În acest caz suntem în prezenţa
unei derogări de la principiul potrivit căruia, în cadrul aceleiaşi clase,
rudele de grad egal moştenesc părţi egale. Pentru a cunoaşte parte
din succesiune care se cuvine fiecărui frate sau soră se va proceda
astfel: moştenirea defunctului se va împărţi în două părţi egale,
dintre care una se cuvine liniei paterne, iar cealaltă parte liniei
materne. Fraţii şi surorile bune sunt chemaţi la succesiunea lui de
„de cujus” în ambele linii, iar fraţii cosangvini sau uterini numai în
linie paternă sau maternă ( art.674 Cod civil). Din această împărţire
rezultă deci că fraţii buni vor lua o parte mai mare decât fraţii
cosangvini sau uterini.
În legătură cu această împărţire trebuie arătat că nedemnitatea
sau renunţarea unui frate cosangvin sau uterin profită fraţilor sau
surorilor are au chemare în aceeaşi linie. În conformitate cu art.674
Cod civil, când, când există fraţi sau surori numai într-o linie, ei
succed în total, excluzând pe rudele din cealaltă linie.
Deşi această împărţire pe linii am arătat-o în cazul când
colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri, este reţinut ă această
împărţire pe linii se face şi în cazurile când colateralii privilegiaţi vin
concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau cu soţul supravieţuitor.

55
Împărţirea pe linii intervine nu numai în cazul când fraţii şi
surorile provin din căsătorii diferite, ci şi când aceştia provin din
afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline, deci ori de câte ori
fraţii sau surorile provin din părinţi diferiţi. Deşi legea nu prevede
expres, pentru identitate de raţiune, se impune ca împărţirea pe linii
să se aplice şi descendenţilor din fraţi sau surori când aceştia vin la
succesiune pe cale reprezentării sau în nume propriu. Tot în legătură
cu împărţirea pe linii, precizez că în trecut (CODUL CALIMACH,
CODUL CARAGEA) această împărţire nu exista deoarece concursul
dintre fraţii buni şi fraţii din celelalte categorii nu era posibil,
existând privilegiul „dublei legături” (potrivit acestui privilegiu fraţii
buni înlăturau de la moştenire pe cei cosangvini sau uterini). Astăzi
acest privilegiu constă în aceea că fraţii buni iau o parte mai mare
decât ceilalţi fraţi.
În această ordine de idei s-a exprimat şi punctul de vedere 45
potrivit căruia diferenţierea între fraţi şi surori, după cum provin din
aceeaşi părinţi sau din părinţi diferiţi este injustă întrucât stabileşte
o inegalitate între fraţi şi surori deşi aceştia se află faţă de defunct în
acelaşi grad de rudenie, indiferent dacă ambii părinţi le sunt comuni
sau numai unul dintre ei.
b) Când vin la moştenire împreună u ascendenţii privilegiaţi vor
culege 1/2 sau 3/4 din patrimoniul succesoral, după cum există
ambii părinţi sau numai unul, iar împărţirea între ei se va face după
regulile arătate anterior.
c) Când vin la moştenire în concurs numai cu soţul
supravieţuitor aceştia au dreptul la ½ din moştenire (art. 1, lit. c,
45
C. Stănescu, op. cit., p. 50

56
Legea nr. 319/1944), după ce în prealabil s-a stabilit cota soţului
supravieţuitor. Nu au dreptul nici la mobilele şi obiectele aparţinând
gospodăriei casnice şi nici asupra darurilor de nuntă.
d) Când vin la moştenire împreună cu ascendenţii privilegiaţi,
cât şi cu soţul supravieţuitor, soţul supravieţuitor va lua invariabil
1/3 din moştenire, iar restul de 2/3 din moştenire se va împărţi între
ei şi ascendenţii privilegiaţi după regulile concursului dintre
colateralii privilegiaţi şi ascendenţii privilegiaţi.

3. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale


colateralilor privilegiaţi

Aceste caractere sunt următoarele:


- colateralii privilegiaţi pot veni la moştenire în nume propriu
şi prin reprezentare succesorală 46, după regulile devoţiunii
succesorale legale. Beneficiul reprezentării este recunoscut
descendenţilor, colateralilor privilegiaţi şi în aceleaşi condiţii a şi în
cazul descendenţilor care fac parte din clasa întâi de moştenitori
legali. Cu privire la beneficiul reprezentării succesorale în cazul
descendenţilor colaterali privilegiaţi a existat şi părerea că numai
prin acest mod aceştia pot culege moştenirea 47.
- colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari, ei
putând fi dezmoşteniţi chiar total de defunct.
- colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori sezinari, ei trebuind
să ceară eliberarea certificatului de moştenitor.
46
Decizia civ. Nr. 154/1972 a Trib. Supr. În C.D. 1972, p. 177; D. Macovei, op. cit., p.51
47
Decizia civ. nr. 5271/1960 a Trib. Reg. Oltenia în L.P. nr. 11/1961, p. 124; I.Zinveliu, op. cit. p. 34

57
- colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor
dar nici nu îl pot cere.

SECŢIUNEA III - ASCENDENŢII ORDINARI

A. NOŢIUNEA DE ASCENDENŢI ORDINARI

Ascendenţii ordinari formează clasa a treia de moştenitori legali.


Aceştia făcând parte din clasa a treia vin la moştenire în cazul când
nu există moştenitori din clasa întâi şi a doua, sau aceştia, dacă
există, sunt înlăturaţi de la moştenire ca nedemni. Aceştia venind la
moştenire înlătură moştenitorii din clasa a patra.
Ascendenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale
defunctului adică : bunicii, străbunicii, etc. din căsătorie; bunicii,
străbunicii, etc. din afara căsătoriei; bunicii, străbunicii, etc. din
adopţia cu efecte depline. Cei din adopţia cu efecte restrânse nu pot
veni la moştenire întrucât nu există legătură de rudenie între ei şi
adoptat. În schimb bunicii, străbunicii, etc. fireşti pot veni la
moştenirea adoptatului, deoarece prin adopţia cu efecte restrânse
acesta nu a rupt legătura de rudenie cu ascendenţii ordinari.
Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordinea proximităţii
gradului de rudenie cu defunctul (bunicii, rude de gradul al doilea)
indiferent de sex şi linie. Nici cu privire la această clasă nu există o

58
limitare legală în funcţie de gradul de rudenie până la care pot veni
la moştenire, întrucât există o limitare naturală, biologică.
Ascendenţii ordinari de grad mai apropiat înlătură pe cei de
grad mai îndepărtat, însă în cazul când ascendenţii ordinari sunt de
acelaşi grad împart moştenirea între ei în părţi egale.

B. ÎNTINDEREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE


ASCENDENŢILOR ORDINARI

Şi în acest caz există două situaţii:


a) când ascendenţii ordinari vin la moştenire singuri, culeg
întreaga moştenire, indiferent de sex şi linie, împărţind-o între ei în
părţi egale. De exemplu, defunctul a lăsat la moartea sa doi bunici
din partea mamei şi o bunică din partea tatălui. În acest caz
moştenirea se va împărţi în trei părţi egale, fiecărui ascendent
ordinar revenindu-i 1/3 din moştenire.
b)când ascendenţii ordinari vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor, ei vor culege indiferent de numărul lor ¼ din
moştenire, pe care o vor împărţi în părţi egale.

C. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR


SUCCESORALE ALE ASCENDENŢILOR ORDINARI

59
Din reglementările Codului civil se desprind următoarele
caractere juridice:
- ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume
propriu nu şi pe calea reprezentării succesorale;
- ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari, deci
defunctul îl poate înlătura de la moştenire prin testament;
- ascendenţii ordinari sunt moştenitori sezinari (se bucură în
puterea legii de posesiune de drept a titlului de moştenitor) fiind rude
în linie dreaptă;
- ascendenţii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor, dar
nici nu pot cere raportul lor.

SECŢIUNEA IV - COLATERALII ORDINARI

A. NOŢIUNEA DE COLATERALI ORDINARI

Clasa colateralilor ordinari este clasa a patra de moştenitori,


care vine la moştenire în lipsa moştenitorilor din celelalte clase.
Această clasă este formată din rudele defunctului până la gradul al
patrulea inclusiv, adică: unchii, mătuşile şi verii primari din
căsătorie; unchii, mătuşii şi verii primari din afara căsătoriei; unchii,
mătuşile şi verii primari din adopţia cu efecte depline. Cei din
adopţia cu efecte restrânse, neavând legături de rudenie cu
adoptatul, nu pot veni la moştenirea acestuia, dar pot veni la
moştenirea rezultând din rudenia firească.

60
Având în vedere că legea prevede că din această clasă fac parte
colateralii defunctului, alţii decât fraţii şi surorile şi descendenţii
acestora până la gradul patru inclusiv, rezultă că din această clasă
fac parte şi fraţii şi surorile bunicilor defunctului. 48
În cadrul acestei clase, în conformitate cu principiul
proximităţii gradului de rudenie, rudele de grad mai apropiat
înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat. Colateralii
ordinari au chemare la moştenire fără deosebire de sex sau linie,
partea la care ei au dreptul împărţindu-se în mod egal între ei.

B. ÎNTINDEREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE


COLATERALILOR ORDINARI

Există două situaţii care trebuie luate în considerate:


a) când colateralii ordinari vin singuri la moştenire, culeg
întreaga moştenire care se va împărţi între ie pe capete. De exemplu,
dacă defunctul a lăsat la moartea sa două mătuşi din partea tatălui
şi trei unchi din partea mamei, aceştia vor culege fiecare câte 1/5 din
moştenire.
b) când vin în concurs cu soţul supravieţuitor, ei vor culege ¼
din moştenire, după ce, în prealabil, s-a stabilit cota ce se cuvine
soţului supravieţuitor al defunctului. În concurs cu soţul
supravieţuitor colateralii ordinari nu au drepturi asupra mobilelor şi

48
F. Deak, op. cit., p.136; D. Macovei, op. cit., p. 51; R.R.D. nr.12/1967, p. 127

61
obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi nici şi nici asupra
darurilor de nuntă. Astfel că, această parte, ¼ din moştenire, se va
stabili fără a se avea în vedere aceste bunuri.

C. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR


SUCCESORALE ALE COLATERALILOR ORDINARI

În cazul colateralilor ordinari avem următoarele caractere


juridice:
- colateralii ordinari vin la moştenire numai în nume propriu, ei
nu pot veni prin reprezentare întrucât legea nu le recunoaşte acest
beneficiu;
- colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari, ei pot fi
integral dezmoşteniţi prin voinţa defunctului;
- colateralii ordinari nu sunt nici moştenitori sezinari deoarece
sunt rude colaterale şi legea nu le recunoaşte acest drept;
- colateralii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

CAPITOLUL IV

DREPTUL DE MOŞTENIRE AL SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR

62
SECŢIUNEA I - NOŢIUNI GENERALE

A. PRECIZĂRI DOCTRINARE

Sistemul transmisiunii succesorale bazat pe principiul legăturii


de sânge a constituit un obstacol în recunoaşterea unui drept
succesoral direct soţului supravieţuitor care, deşi prin căsătorie
devine membru al familiei, nu este şi nici nu ar putea fii rudă de
sânge cu antecesorii defunctului. 49
Drepturile soţului supravieţuitor cu privire la moştenirea
soţului decedat au variat în funcţie de diferitele orânduiri sociale şi
etape de timp din cadrul acestora, precum şi în funcţie de sistemele
de drept de la un stat la altul. Toate aceste orânduiri şi sisteme de
drept se caracterizau prin aceea că îi ofereau soţului supravieţuitor o
situaţie succesorală defavorabilă şi inechitabilă, nu ţineau cont de
rolul pe care îl jucau în cadrul familiei şi societăţii.
Modul în care Codul civil roman reglementa dreptul succesoral
al soţului supravieţuitor era cu totul inechitabil. În temeiul art.679
Cod civil, el putea primi moştenirea, dar numai după ultimul
colateral de gradul al patrulea. Această severitate era atenuată doar
în cazul văduvei sărace, potrivit art.684 Cod civil:
- dacă venea în concurs cu un descendent primea 1/3 din
moştenire;
- dacă venea în concurs cu mai mulţi descendenţi, ea primea o
porţiune virilă în uzufruct, din succesiunea bărbatului;
49
Raul Petrescu, op. cit., p.69.

63
- în toate celelalte cazuri, ea primea cota de ¼ din moştenire şi
proprietate.
Prin Legea nr.319/1944, inechitatea a fost înlăturată,
instituindu-se vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor în
concurs cu fiecare clasă de moştenitori. Această lege a abrogat
dispoziţiile Codului civil care se refereau la moştenirea soţului
supravieţuitor (art.679 şi art.681-684 Cod civil).
Referindu-se la un act normativ anterior, Legea nr. 609 din 1
iulie 1941 privind văduvele de război. Curtea Supremă de Justiţie a
reţinut că această lege conţine dispoziţii mai favorabile rămase în
vigoare şi după apariţia Legii nr.319/1944 (art.7); astfel „văduva
celui chemat sub arme are asupra bunurilor soţului încetat din viaţă
sub drapel, un drept de moştenire în plină proprietate care, în
situaţia când vine la succesiune împreună cu ascendenţii, fraţii şi
surorile defunctului sau urmaşii acestora, este de o jumătate de
moştenire”50
De altfel un asemenea act normativ a mai existat şi în timpul
Primului Război Mondial, publicată în M.O. 221 din 23 decembrie
1916 pag. 7504, însă numai pentru văduvele bărbaţilor încetaţi din
viaţă sub drapel şi care dădea dreptul soţului supravieţuitor la
moştenire în deplină proprietate în concurs cu toate rudele
defunctului, dar fără să fie moştenitor rezervatar. 51
Ţinând seama de afecţiunea reciprocă dintre soţi, legiuitorul de
la 1944 a adus îmbunătăţirea situaţiei succesorale a soţului
supravieţuitor, recunoscându-i dreptul la moştenire în concurs cu
Curtea Supremă de Justiţie, sect. civ., dec. nr. 2406 din 16 decembrie 1992.
50

51
Dimitrie Alexandresco, „Principiile dreptului civil român” – operă postumă, vol. II, Atelierele grafice
SOCEC & Co, Bucureşti 1926, pag. 69 – 70.

64
oricare dintre clasele de moştenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva
succesorală şi anumite drepturi succesorale accesorii.

B. CONDIŢIILE NECESARE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR


PENTRU A PUTEA MOŞTENI

Condiţiile generale pe care soţul supravieţuitor trebuie să le


îndeplinească pentru a putea moşteni sunt: de a nu fi considerat
nedemn, de a fi acceptat succesiunea în termen, şi de a avea
calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii.
Cazurile de nedemnitate sunt cele limitativ prevăzute de lege în
art.665 Cod civil: atentatul la viaţa defunctului, acuzaţia capitală
calomnioasă adusă împotriva celui care lasă moştenirea,
nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui
moştenire e vorba.
Calitatea de moştenitor a soţului supravieţuitor se confirmă
prin actul de acceptare a acestuia, care potrivit art. 685 Cod civil
poate fi simplă sau sub beneficiu de inventar, acceptare expresă sau
tacită.
Pentru a veni la moştenire soţul supravieţuitor trebuie să aibă
calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii. Nu are importanţă
durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soţului
supravieţuitor, dacă au avut sau nu copii sau dacă convieţuiau la
data deschiderii succesiunii sau erau despărţiţi în fapt, 52 indiferent
din vina căruia dintre soţi. Aşa cum domiciliul separat al soţilor nu

52
M. Eliescu, op. cit.,p.131

65
influenţează raporturile patrimoniale dintre soţi în timpul (căsătoriei)
vieţii53, nu poate influenţa nici dreptul la moştenire al soţului
supravieţuitor după moartea unui dintre ei.
Convieţuirea a două persoane de sex diferit, oricât de durabilă
ar fi fost, nu conferă vocaţie succesorală concubinului
supravieţuitor.54
Calitatea de soţ se pierde prin divorţ, prin constatarea nulităţii
sau prin anularea căsătoriei.
În caz de divorţ căsătoria este desfăcută, potrivit art.31 alin.1
Codul familiei, din ziua când hotărârea judecătorească prin care a
fost pronunţată a rămas irevocabilă. Până la această dată calitatea
de soţ se păstrează, chiar dacă moartea a intervenit în timpul
procesului, înainte ca hotărârea să fi devenit irevocabilă. După
rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ fostul soţ al defunctului
nu mai are calitatea să moştenească.
Dispoziţiile Codului familiei privind opozabilitatea faţă de terţi 55
a efectelor patrimoniale ale divorţului, de regulă, nu influenţează
pierderea calităţii de moştenitoare a fostului soţ. Există posibilitatea
ca terţul de buna credinţă care nu a avut cunoştinţă de divorţ şi a
contractat cu fostul soţ înainte de efectuarea pe marginea actului de
căsătorie, să invoce inopozabilitatea efectelor patrimoniale ale
divorţului. De exemplu, moartea unuia dintre soţi intervine a doua zi
după rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, iar terţul de bună
credinţă cumpără de la fostul soţ, pe care-l consideră moştenitor în
53
R.R.D. nr.11/1983, p.67
54
Francisc Deak, op. cit., p. 100
55
Art.39 alin.2 Codul fam. „faţă de cel de-al treilea efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data
când s-a menţionat despre divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut
divorţul”.

66
calitate de soţ. În locul mijloacelor de apărare a oricărui posesor de
bună credinţă, el ar putea invoca inopozabilitatea efectelor divorţului
în baza art.39 alin.2 Codul familiei. 56
În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se
desfiinţează cu efect retroactiv, astfel, problema unor drepturi
succesorale nu se mai pune, chiar dacă hotărârea judecătorească
prin are s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria , a intervenit
ulterior decesului unuia din soţi. Calitatea de soţ pe care soţul
supravieţuitor o avusese la data deschiderii succesiunii se
desfiinţează cu efect retroactiv.
Art.23 Codul familiei, care consacră instituţia căsătoriei
putative prevede ca „soţul care a fost de bună credinţă la încheierea
căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează, până la data când
hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ
dintr-o căsătorie valabilă”.
Deşi e vorba de nulitatea căsătoriei hotărârea prin care ea este
declarată produce efecte, în privinţa soţului de bună credinţă, numai
de la data când ea rămâne definitivă, adică numai pentru viitor. 57
Dacă decesul unuia dintre soţi s-a produs înainte de rămânerea
definitivă a hotărârii de declarare a nulităţii, iar soţul supravieţuitor
a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei, el va putea veni la
moştenire, pentru că păstrează calitatea de soţ pe care a avut-o la
deschiderea succesiunii.
Dacă soţul supravieţuitor nu a fost de bună credinţă, nu va
putea moşteni, pierzând calitatea de soţ cu efecte retroactive.

56
Francisc Deak, op. cit., p.101
57
Idem 56, pag 102.

67
Dacă moartea unuia dintre soţi intervine după rămânerea
definitivă a hotărârii de desfiinţare a căsătoriei, nici unul din soţi, fie
şi de bună credinţă, nu va putea moşteni, neavând calitatea de soţ.
În materie de succesiuni căsătoria putativă produce efecte numai pe
perioada de la încheierea căsătoriei şi până la rămânerea definitivă a
hotărârii de desfiinţare a ei.

C. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE


SUCCESIUNE A SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR

- Soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu.


El nu beneficiază de reprezentare succesorală, neputând avea nici
calitatea de reprezentat.
- Soţul supravieţuitor este un moştenitor rezervatar. Conform
prevederilor art.2 din Legea nr.319/1944, rezerva sa este de ½ din
parte succesorală care îi este atribuită de lege. Orice libertate care ar
atinge rezerva, va fi supusă reducţiunii.
- Soţul supravieţuitor e obligat să raporteze donaţiile pe care
le-a primit de la soţul decedat, dar numai dacă vine la succesiune în
concurs cu descendenţii şi nu a fost scutit de raport. S-a considerat
că soţul supravieţuitor va fi obligat şi la raportul donaţiilor. 58 În
literatura de specialitate se mai precizează că soţul supravieţuitor

58
M. Eliescu, op. cit., p.136

68
este un moştenitor regulat. Sunt de acord cu această precizare, dar
cred că împărţirea nu mai prezintă importanţă practică.

D. DREPTUL LA MOŞTENIRE AL SOŢULUI


SUPRAVIEŢUITOR ŞI COMUNITATEA DE BUNURI A
SOŢILOR

În condiţiile în care soţul supravieţuitor are un drept de


moştenire asupra bunurilor soţului decedat, problema care se pune
este aceea de a stabili din ce bunuri se compune masa succesorală,
ştiut fiind că regimul matrimonial consacrat în Codul familiei este cel
al comunităţii de bunuri.59
Dificil de stabilit este partea din bunurile comune ale soţilor
care urmează să fie inclusă în patrimoniul succesoral decedat, fără a
fi incluse bunuri proprii care au aparţinut soţului defunct.
Întrucât la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri
încetează, trebuie să se determine partea cuvenită soţului defunct
din această comunitate, care urmează să intre în masa succesorală,
soţul supravieţuitor culegând partea ce ie se cuvine din comunitate
nu în calitate de moştenitor, ci în calitatea sa de codevălmaş, adică
titular asupra comunităţii.60 Recunoaşterea acestui drept asupra
comunităţii de bunuri dintre soţi nu depinde de regulile are
guvernează materia dreptului succesoral. Soţul supravieţuitor are un
drept asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul

59
Eugeniu Safta –Romano , op. cit., p.105
60
Francisc Deak, op. cit., p.103

69
în temeiul Codului familiei, a raporturilor de familie, iar nu ca
moştenitor.61
Împărţeala comunităţii se face potrivit dispoziţiilor Codului
familiei prevăzute pentru desfacerea căsătoriei (art.36)
Când partajarea bunurilor comune se realizează la încetarea
căsătoriei prin moartea unuia din soţi sau ca urmare a declarării
judecătoreşti a morţii unuia dintre ei, la partaj vor participa atât
soţul cât şi succesorii soţului decedat. În acest caz soţul
supravieţuitor este titularul a două drepturi distincte:
- dreptul de proprietate asupra bunurilor comune realizate în
timpul căsătoriei materializate sub forma unor cote părţi;
- dreptul său asupra succesiunii rămase în urma soţului
decedat.
Cele două operaţii trebuie să urmeze o anumită ordine:
- mai întâi se stabileşte cota parte din dreptul de proprietate
asupra bunurilor comune;
- după aceea, se stabilesc drepturile succesorale, în funcţie de
clasa de moştenitori cu care el vine în concurs.
Deci patrimoniul succesoral al soţului decedat se compune din
bunurile sale proprii şi cota parte cuvenită din bunurile comune. 62

SECŢIUNEA II - DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI


SUPRAVIEŢUITOR ÎN CONCURS CU DIFERITELE CLASE DE
MOŞTENITORI

61
Curtea Supremă de Justiţie, sent. civ.,dec.nr.1526/1990
62
Eugeniu Safta –Romano, op. ct., p.106

70
Soţul supravieţuitor în concepţia actuală, deşi nu face parte din
vreuna din clasele de moştenitori, totuşi el vine în concurs cu fiecare
din aceste clase, fără a le înlătura de la succesiune şi fără a fi
înlăturat. Soţul supravieţuitor primeşte, în concurs cu aceste clase
de moştenitori, în plina proprietate, o cotă parte din moştenire, care
variază în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs.
Deci aşa cum rezultă există mai multe situaţii:
a) când soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa
descendenţilor (clasa întâi), are dreptul la ¼ din moştenire, indiferent
de numărul lor. În concurs cu această clasă soţul supravieţuitor nu
are nici un drept exclusiv asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice şi nici asupra darurilor de la nuntă.
b) când soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa
ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi, trebuie să
distingem astfel:
- în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi u colateralii
privilegiaţi, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din moştenire,
indiferent de numărul lor.
- în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi sau descendenţii acestora, soţul supravieţuitor
are dreptul la ½ din moştenire, indiferent de numărul acestora.
c) când soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa
ascendenţilor ordinari (clasa a treia) are dreptul la ¾ din moştenire,
indiferent de numărul acestora.

71
d) când soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa
colateralilor ordinari (clasa a patra), are dreptul la ¾ din moştenire,
indiferent de numărul lor.
e) când soţul supravieţuitor vine singur la moştenire (în situaţia
când, fie nu sunt moştenitori, fie moştenitorii sunt nedemni,
renunţători sau dezmoşteniţi total) culege întreaga moştenire.
Deci, se observă că această cotă la care are dreptul soţul
supravieţuitor, creşte de la clasa întâi spre clasa a patra de
moştenitori. La stabilirea porţiunii succesorale a soţului
supravieţuitor nu trebuie să se ţină seama de toţi succesibilii
defunctului care sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii, i numai
de cei care nu sunt renunţători, nedemni sau dezmoşteniţi total, căci
art.1 al Legii nr.319/1944 vorbeşte de cei ce „vin la succesiune”. 63
Legat de acest aspect, al drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor în raport cu diferitele clase de moştenitori, în
literatura de specialitate s-a pus problema modelului de stabilire a
cotei succesorale a soţului rămas în viaţă. Astfel, s-a răspuns că
această cotă a soţului supravieţuitor se va stabili cu întâietate 64,
restul cuvenindu-se celorlalţi moştenitori după regulile arătate.
Rezultă că, partea ce se cuvine soţului supravieţuitor duce la
micşorarea părţilor ce se cuvin celorlalţi moştenitori cu care vine în
concurs, partea soţului supravieţuitor imputându-se asupra părţilor
moştenitorilor cu care vine în concurs.65
Acest principiu ridică unele greutăţi, în special când soţul
supravieţuitor vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi si cu
63
M. Eliescu, op. cit.,p. 132
64
D. Macovei, op. cit., p.47; C. Stătescu, op. cit., p.145
65
Trib. Sup. sent.civ. Dec.nr.452/1960, în C.D.1960, p. 25

72
colateralii privilegiaţi. Deşi în legătură cu acest aspect, aşa cum am
arătat, au existat mei multe soluţii, s-a impus tot această soluţie 66.
Acest principiu ridică unele greutăţi, in special când soţul
supravieţuitor vine în concurs u ascendenţii privilegiaţi. Deşi în
legătură cu acest aspect, aşa cum am arătat, au existat mei multe
soluţii, s-a impus tot această soluţie 67 de afectare în mod
proporţional a cotei acestor moştenitori chiar dacă colateralii
privilegiaţi nu sunt rezervatari68.
În literatura juridică69 s-a mai pus de asemenea şi problema de
a şti cum se procedează în cazul existenţei a doua sau mai multe
persoane (bigamie, poligamie), care pretind drepturi succesorale de la
supravieţuitor, în acest caz s-a răspuns ca partea din moştenirea
defunctului ce se cuvine soţului supravieţuitor în concurs cu
diferitele clase de moştenitori legali, se împarte în mod egal între
soţul din căsătoria valabilă şi soţul de bună credinţă din căsătoria
desfiinţată.
Din cele relatate în legătură cu acest drept al soţului
supravieţuitor, rezultă şi caracterele juridice ale acestui drept
succesoral al soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de
moştenitori. Şi anume, aceste caractere sunt:
- soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu
nu şi prin reprezentare succesorală 70. Astfel de exemplu, soţul
supravieţuitor nu poate veni la moştenirea socrului său decedat prin
reprezentarea soţiei sale(fiica defunctului) predecedată.
66
Trib. Supr., sect. civ, Dec. nr. 452/1960, în C.D. 1960, p. 25
67
R.R.D. nr. 4/1989, p. 26, p. 29-30
68
În acest sens M. Elineascu are un punct de vedere contrar, op. cit., p. 134,135
69
D. Maovei, op. cit., p. 57.
70
Trib. Supr., sect.civ.;dec. nr.1868/1968, în C.D. 1968, p.95

73
- soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar, el va trebui să
ceară notarului trimiterea în posesie şi eliberarea certificatului de
moştenitor.
- soţul supravieţuitor este obligat în situaţia în care vine în
concurs cu descendenţii defunctului, să raporteze la masa
succesorală donaţiile pe are le primise de la defunct anterior morţii
acestuia. Aceasta bineînţeles în măsura în care nu există o scutire de
raport prin voinţa defunctului şi în măsura în care prin această
scutire nu se aduce atingere rezervei succesorale.
- soţul supravieţuitor este moştenitor regulat. Acest caracter
rezultă fără echivoc atât prin prezentarea celor anterioare cât şi din
întreaga economie a Legii nr. 319/1944, caracter ce conferă soţului
supravieţuitor calităţi pe care le au rudele cele mai apropiate ale
defunctului – descendenţii – (calitatea de rezervatar; obligaţia de
raport). Din acest caracter rezultă că soţul supravieţuitor este ţinut
să răspundă pentru toate datoriile şi sarcinile moştenirii nu doar cu
activul succesoral, ci şi cu bunurile proprii, afară de cazul când şi-a
mărginit răspunderea prin acceptarea moştenirii sub beneficiul de
inventar.

SECŢIUNEA III - DREPTUL SUCCESORAL AL SOŢULUI


SUPRAVIEŢUITOR ASUPRA MOBILELOR ŞI OBIECTELOR
APARŢINÂND GOSPODĂRIEI CASNICE PRECUM ŞI ASUPRA
DARURILOR DE NUNTĂ

74
În afară de dreptul succesoral prevăzut în punctul anterior,
soţul supravieţuitor are, în conformitate cu art. 5 din Legea nr.
319/1944 şi dreptul să primească din moştenire mobilele şi obiectele
aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă. Acest
drept, însă, îi este recunoscut soţului supravieţuitor potrivit aceluiaşi
articol, numai atunci când el vine în concurs cu alte categorii de
moştenitori decât descendenţii defunctului. Dacă vine în concurs cu
descendenţii defunctului, bunurile succesorale menţionate se vor
cuprinde în masa succesorală şi se va împărţi între soţi şi
descendenţi, potrivit câtimei drepturilor lor.
Raţiunea recunoaşterii de către legiuitor a acestui drept
succesoral a fost determinată de necesitatea de a i se asigura soţului
supravieţuitor pe cât posibil, o continuitate a condiţiilor de trai în
cadrul gospodăriei71de a nu i se modifica fără justificare condiţiile de
muncă şi de viaţă72. Acest drept este cu atât mai legitim cu cât avem
în vedere faptul ă, aceste clase de moştenitori au un aport mai scăzut
sau chiar inexistent, la dobândirea acestor bunuri 73.
Este evident că, nu ar fi fost just pentru soţul supravieţuitor ca
întreaga gospodărie să fi fost dezafectată pentru satisfacerea unor
drepturi succesorale ale unor moştenitori aflaţi în grade de rudenie
mai îndepărtate cu soţul decedat. Concomitent, putem spune, că ar
fost însă nedrept ca ascendenţii sau colateralii să fie înlăturaţi de la
succesiunea tuturor bunurilor mobile74. Soţul supravieţuitor are
dreptul acestor bunuri, peste cota sa succesorală din celelalte

71
D. Macovei, op.cit., p. 59
72
Horia A. Ungur; R.R.D.nr.11/1988, p.11
73
Idem 22
74
D. Macovei; op.cit., p.59

75
bunuri. De asemenea este de subliniat faptul că, soţul supravieţuitor
are dreptul asupra mobilelor şi obiectelor aparţinătoare gospodăriei
casnice, precum şi a darurilor de nuntă, numai în măsura în care
soţul decedat nu a dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte
între vii sau testament. Acest drept de dispoziţie nu-i poate fi
contestat soţului decedat, deoarece, pe de o parte, legea nu-i
recunoaşte soţului supravieţuitor o rezervă din aceste bunuri, ci
numai din celelalte bunuri existente în succesiune, iar pe de altă
parte, dispoziţiile referitoare la rezervă sunt de strictă interpretare,
având în vedere caracterul lor derogator de la principiul libertăţii
persoanei de a dispune de bunurile sale 75.
Având în vedere ele arătate, rezultă că, pentru a soţul
supravieţuitor să beneficieze de dreptul special de moştenire asupra
mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi darurilor de
nuntă, se cer a fi îndeplinite două condiţii speciale 76, şi anume:
a) soţul supravieţuitor să nu vină în concurs cu descendenţii
defunctului. Aceasta înseamnă că numai în cazul în care vine în
concurs cu celelalte trei clase, soţului supravieţuitor îi revin în
totalitate şi în mod exclusiv aceste bunuri.
b)soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri
în totalitate prin donaţii77 sau prin legate, făcute prin testament.
Într-o atare situaţie, aceste bunuri revenind în totalitate soţului
supravieţuitor, rezerva părinţilor se calculează numai în raport de
celelalte bunuri, de vreme ce la bunurile aparţinând gospodăriei
casnice şi darurilor de nuntă, ei nu au vocaţie succesorală legală.
75
Plen. Trib. Supr., dec. indr. nr. 12/1968, în R. P. J .în mat. civil pe anii 1952-1969 p.440
76
D.Macovei, op.cit., p. 59; F. Deak, R.R.D. nr. 11/1988, p.16
77
I. Zinveliu, op.cit., p.41

76
Aceste bunuri vor fi luate în calculul rezervei cuvenite părinţilor şi
soţului supravieţuitor, numai în acele situaţii şi în măsura în care
soţul decedat le va fi dezafectat scopului prevăzut de lege 78,
înlăturând de la succesiune pe soţul supravieţuitor prin donaţii sau
legate, sau prevăzând ca aceste bunuri se vor împărţi între
moştenitori. S-a exprimat şi punctul de vedre potrivit căruia aceste
bunuri formând o rezervă a soţului supravieţuitor când vine în
concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii defunctului, nu pot
face obiectul unor dispoziţii testamentare în favoarea celorlalţi
moştenitori79 .
În măsura în care sunt îndeplinite condiţiile arătate, soţul
supravieţuitor are dreptul exclusiv la aceste bunuri, astfel că,
sustragerea sau ascunderea de către soţul supravieţuitor a acestor
bunuri, nu are ca efect aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 703
Codul civil (nu mai pot renunţa la moştenire şi nu pot lua nici o
parte din aceste bunuri, parte are li s-ar fi cuvenit) deoarece el este şi
singurul moştenitor al acestor bunuri80, ceilalţi moştenitori neavând
nici un drept asupra lor, sustragerea acestora nu este de natură a-i
prejudicia prin crearea inegalităţii dintre ei 81. Pentru ascendenţi şi
colaterali, aceste bunuri nu fac parte din masa succesorală,
îndepărtarea lor de la moştenirea acestor bunuri, având caracterul
unei exheredări legale82.

78
Plen. trib. Supr.,dec.de indr.nr.12/1968, în C.D.1968, p.28
79
Trib Reg.Braşov, dec.civ.nr.3654/1960,cit. În Repertoriu de pr. jud. 1952-1969,p.475
80
D.Macovei, op.cit.,p.60; T.S., secţ. civ., dec. nr. 1349/1983, RRD nr. 6/1984, p. 63 din Corneliu Turianu,
„Moştenirea şi împărţirea ei – practică juridică adnotată”, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
2001, pag. 77.
81
Trib.Supr.sect.civ.,dec.nr.1349/1983, în C.D. 1983,p.90
82
D.Maovei, op.cit.,p.60

77
Cu privire la mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei
casnice, legea nu dă o definire a acestora, astfel ă, se impune o
precizare a elementelor care definesc aceste noţiuni. În acest sens o
importantă contribuţie au adus atât practica judiciară, cât şi
literatura de specialitate.
Deşi au existat mai multe puncte de vedere practica judiciară,
s-a consacrat soluţia potrivit căreia aceste bunuri cuprind, bunurile
mobile are prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul
gospodăriei casnice şi care au fost folosite efectiv în acest scop 83.
Deci, la determinarea corectă a sferei acestor bunuri trebuie avută în
vedere atât natura intrinsecă a lor, cât şi afectaţiunea acestora 84.
Şi în literatura de specialitate au fost stabilite aceste două
criterii de identificare a noţiunii a noţiunii acestor bunuri, şi anume:
criteriul obiectiv, criteriul subiectiv 85.
Criteriul obiectiv de determinare a acestor bunuri se referă la
bunuri care prin „natura lor sunt destinate a servi în cadrul
gospodăriei casnice”86.
Criteriul subiectiv ţine cont de afectaţiunea efectivă a bunurilor,
destinate satisfacerii nevoilor curente ale cetăţenilor. Se are în vedere
în existenţa unui anumit nivel de viaţă şi a determina folosirea
bunurilor respective în scop gospodăresc, corespunzător nivelului de
trai al soţilor, în raport cu pregătirea profesională şi culturală a
acestora, în raport cu ocupaţia şi gradul de necesitate a acestora, în
aşa fel încât în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs la

83
Dec. îndr. Trib. Supr. nr. 12/1968, în C.D. 1968, p.28
84
F.Deak, in R.R.D.nr.15/1988, p.21
85
R.R.d. nr.11/1988, p.13
86
Îndreptar interdisciplinar de practică jududecătorească (S.Zilberstein s.a.), p. 210

78
succesiune cu alţi moştenitori decât descendenţii, acesta să nu fie
privat de folosinţa unor bunuri care intrau efectiv în gospodăria
casnică, modificându-i-se fără temeinică justificare condiţiile de
viaţă87
În conformitate cu aceste criterii, rezultă că, prin mobile şi
obiecte aparţinând gospodăriei casnice se înţeleg bunurile care
serveau la mobilarea locuinţei (mobilierul, televizorul, radioul,
predelele, covoarele etc.) cât şi obiectele care prin natura lor sunt
destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (obiectele de menaj,
maşina de gătit, de spălat rufe, de cusut, frigiderul, aspiratorul etc.)
şi care au fost afectate în concret, folosinţei comune a soţilor, şi
„chiar dacă nu satisfac o necesitate, ci numai o comoditate sau o
plăcere comună a soţilor”88.
Intră de asemenea în această categorie de bunuri şi biblioteca
(în măsura în are nu este de specialitate), biroul, precum şi alte
obiecte integrate uzului gospodăresc, are, prin natura şi destinaţia
lor, nu pot fi considerate ă au avut o altă afectaţiune decât aceea de
fi folosite în familie. Dacă asemenea bunuri au fost aduse în
gospodăria casnică şi au fost folosite efectiv de soţi, nu interesează
provenienţa lor ( dacă au fost dobândite de ambii soţi sau numai de
unul, înainte sau în timpul căsătoriei89) ci efectiv destinaţia lor.
În legătură u aceste bunuri, este lipsită de relevanţa şi
multitudinea acestora, chiar dacă unele sunt de acelaşi fel,

87
Trib.Supr. sect.civ., dec.nr.2218/1971, în R.R.D. nr.8/1972,p.160
88
M.Eliescu, op.cit., p.138
89
Trib.Supr. dec.civ.nr.1762/1977 nepublicată şi de.nr.190/1983,in C.D.1983, p.83

79
neinteresând posibilitatea folosirii lor concomitente, ci doar
destinaţia lor90.
În legătură cu acest aspect însă, a existat şi părerea, consider
că pe bună dreptare, ca această soluţie să fie absolutizată, ci
coroborată cu criteriul afectaţiunii, folosinţei comune 91.
Prin arătarea criteriilor, conform cărora se determină bunurile
care fac parte din categoria mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice, reies în mod implicit bunurile care nu fac parte
din această categorie. Aşadar, nu intră în această categorie
următoarele bunuri:
a) bunurile care, potrivit cu natura lor nu pot fi şi nici nu au
fost folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu zise, ca: imobilele,
autoturismul, motocicleta, pianul etc., bunurile necesare exercitării
profesiunii sau meseriei defunctului 92 (de exemplu: biblioteca de
specialitate, maşina de scris, sculele de tâmplărie, etc.) şi nici
obiectele de uz personal şi exclusiv al soţului; obiectele care prin
valoarea lor deosebită (artistică, istorică, ştiinţifică, confecţionate din
metale preţioase) depăşesc înţelesul obişnuit al noţiunii de mobilier
şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice 93; bunuri mobile, devenite
imobile prin destinaţie, întrucât şi-au pierdut caracterul de bunuri
mobile.
b) bunurile care nu au fost afectate folosinţei comune în cadrul
gospodăriei casnice cum sunt: cele procurate după data întreruperii

90
trib.Supr.,dec.civ.nr.70/1978, in .D. 1978, p.161
91
F.Deak, R.R.D. nr. 11/1988, p. 22
92
Această soluţie este valabilă şi atunci când ambii soţi au avut aceeaşi profesie sau meserie; Trib. Jud.
Hunedoara, dec.civ.nr.756/1983, în R.R.D. nr.3/1984, p. 72
93
M.Eliescu, op. cit., p.139; .Stănesu, op. cit., p. 146

80
în fapt a convieţuirii 94 şi care n-au fost folosite de ambii soţi în
gospodăria casnică.
c) bunurile aparţinând gospodăriei agricole95(animale, unelte
agricole, etc.).
De asemenea nici banii şi valorile mobiliare nu pot fi asimilate
cu obiectele casnice96.
În practica judiciară, s-a decis ca acest drept al soţului
supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei
casnice nu este condiţionat de convieţuirea neîntreruptă a soţilor 97,
iar faptul că soţii au avut gospodării separate în diferite localităţi este
irelevant, ca de altfel, şi locul unde se aflau aceste bunuri la
momentul deschiderii succesiunii; esenţial este a bunurile să fi servit
ambilor soţi.
Aşa cum arătăm în acest subtitlu, alături de dreptul succesoral
al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice, soţul supravieţuitor mai are dreptul, peste parte
sa succesorală şi asupra darurilor de nuntă (art.5, Legea
nr.319/1944).
Prin daruri de nuntă se înţeleg darurile manuale făcute soţilor,
cu ocazia celebrării căsătoriei, fie că au fost făcute în comun soţilor,
ori unuia sau altuia dintre ei, şi chiar cele făcute de unul dintre ei
celuilalt sau reciproc, fiind irelevant faptul că acestea au fost sau nu
afectate folosinţei comune.

94
Idem 43
95
D.Maovei, op.cit.,p.61; F.Deak, R.R.D. nr. 11/1988, p.18
96
G.Vasiliu, S.Tiberiu, Moştenirea şi testamentul Codul civil şi noua noastră legislaţie, Editura Omniapres,
1991, p. 91
97
Trib. Supr., dec. iv. Nr. 70/1978, în Repert; de Pr. Jud.1975-1980,p.138

81
Între darurile de nuntă la care se referă art.5 din Legea
nr.319/1944, nu sunt cuprinse acele daruri care au fost făcute
exclusiv soţului supravieţuitor, întrucât acestea sunt culese de către
acesta în virtutea dreptului său propriu, ca bunuri ce îi aparţin şi nu
în calitate de succesor.
Nu se cuprind în darurile de nuntă, la care se referă legea, nici
darurile făcute exclusiv soţului decedat, de către terţe persoane, căci
acestea se contopesc în patrimoniul succesoral al defunctului şi nu
sunt temeiuri ca ele să fie culese în virtutea unui drept special de
către soţul supravieţuitor.
Rezultă, deci, că legea are în vedere acele daruri făcute cu
prilejul celebrării căsătoriei, ambilor soţi. Se înţelege că dreptul
prevăzut de art. 5 se referă la partea de devălmăşie cuvenită soţului
precedat asupra darurilor de nuntă, întrucât partea soţului
supravieţuitor este culeasă de acesta în virtutea dreptului său
propriu98.
Referitor la acest drept al soţului supravieţuitor, este arătat că
în literatura judiciară şi în practica judiciară au existat mai multe
opinii cu privire la natura juridică a acestui drept.
În literatura de specialitate, urmată de practica judecătorească,
s-a considerat multă vreme că soţul supravieţuitor culege bunurile
mobile şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi
darurile de nuntă, în virtutea unui legat (cu titlu particular)
prezumat de lege99, legea presupunând că defunctul a voit să lase

98
C.Stănescu,op.cit.,pag.147; M.Eliescu,op.cit.,pag140; D.Macovei,op.cit.,pag.62.
99
M.Eliescu,op.cit.,pag140; C.Stănescu,op.cit.,pag.147.

82
soţului său, peste porţiunea succesorală legală prevăzută în art.1 al
Legii nr.319/1944 şi acele bunuri prevăzute în art.5.
Din calificarea de legat prezumat de lege, data acestui drept de
autorii arătaţi, rezultă o serie de consecinţe privind regimul juridic
are îi este aplicabil, şi anume:100
a) soţul supravieţuitor nu se bucură de o rezervă specială în
ceea e priveşte dreptul său asupra acestor bunuri.
b) soţul decedat va putea dispune de aceste bunuri, atât prin
acte între vii, cât şi prin testament, bineînţeles cu condiţia de a nu se
aduce atingere rezervei de care se bucură soţul supravieţuitor asupra
moştenirii, în general.
c) dacă singurele bunuri care alcătuiesc moştenirea defunctului
soţ sunt mobilele şi darurile de nuntă, iar soţul supravieţuitor nu
vine în concurs cu moştenitorii rezervatari, înseamnă că soţul
supravieţuitor va culege, în virtutea legatului prezumat de lege,
întreaga moştenire.
d) în concurs cu moştenitorii legali rezervatari, în speţa u
părinţii defunctului (singurii moştenitori rezervatari în concurs cu
care este recunoscut acest drept), soţul supravieţuitor va putea să
culeagă legatul prezumat de lege u singura condiţie, a acest legat, să
nu aducă atingere rezervei. În măsura în care depăşeşte cotitatea
disponibilă legatul prezumat va fi supus reducţiunii.
e) soţul supravieţuitor ar putea să opteze, fără a încălca
principiul indivizibilităţii transmisiunii succesorale în mod diferit
prin privinţa succesiunii legale şi a legatului, putând de exemplu să
accepte legatul şi să renunţe la moştenire, sau invers.
100
M.Eliescu, op.cit., p.141-142;C.Stănescu, op.cit., p.147-148

83
f) În caz de dosire sau dare la o parte a unora din aceste
bunuri, soţul supravieţuitor nu va fi decăzut din dreptul de a le
dobândi din cauză de moarte, deoarece această acţiune nu este
aplicabilă decât succesorilor care au chemare universală sau cu titlu
universal, ori soţul supravieţuitor are o chemare cu titlu particular.
Începând u anul 1968 însă, Tribunalul Suprem a adoptat o altă
concepţie. Pornind de la ideea că, în sistemul nostru succesoral este
reglementată numai succesiunea legală şi cea testamentară, nu şi o
a treia formă de devoţiune succesorală, aceea a legatului
prezumat101, s-a ajuns la concluzia că dreptul special la moştenire al
soţului supravieţuitor este tot un drept de moştenire legală, dar
afectat scopului prevăzut de lege102, adică având o destinaţie
specială.
Astfel fiind, soţul supravieţuitor culege aceste bunuri în
totalitate chiar dacă ar fi singurele lăsate de soţul decedat, inclusiv
în ipoteza în care ar veni în concurs cu părinţii defunctului. Rezerva
părinţilor se calculează numai în raport cu celelalte bunuri( dacă
există), ei neavând vocaţie succesorală legală ( şi deci nici rezerva
legală) la bunurile prevăzute de art.5 din Legea nr.319/1944, când
vin în concurs cu soţul supravieţuitor. În cazul colateralilor
privilegiaţi şi a celorlalţi moştenitori din clasele trei şi patru, situaţia
este aceiaşi, ei nefiind nici măcar succesori rezervatari.
De menţionat, este faptul că, după aplicarea consecventă a
acestei concepţii, timp de un deceniu şi jumătate, secţia civilă a
Tribunalului Suprem – în cadrul unei decizii de speţă 103- a consacrat
101
Plen. Trib. Supr.,dec. de îndrumare nr.12/1968 în Repertoriul de Pr.Jud….1952-1969, p.440
102
F. Deak în R.R.D.nr.11/1988,p.20, 53. Dec.cciv.nr.190/1983
103
Dec. civ.nr.190/1988, p.19

84
din nou teoria legatului prezumat de lege în favoarea soţul
supravieţuitor. Întrucât însă, această hotărâre nu a fost promovată
nici de completul de şapte judecători, nici de plenul Trib Supr., iar
în speţă soluţia ar fi fost identică, indiferent de concepţia adoptată,
ea nu exprimă o revenire la concepţia legatului prezumat 104 .
Unii autori105 nu s-au exprimat în legătură cu natura juridică a
acestui drept.

SECŢIUNEA IV - DREPTUL TEMPORAR DE ABITAŢIE AL


SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR

Soţul supravieţuitor se bucură în afara drepturilor succesorale


arătate anterior şi de un drept temporar de abitaţie asupra casei de
locuit care fac parte din masa succesorală. Deşi, de regulă, dreptul
de abitaţie se constituie prin act juridic, în cazul acesta dreptul de
abitaţie al soţului supravieţuitor ia naştere în baza legii (art.4,
Leg.319/1944). Pentru dobândirea acestui drept se cer a fi întrunite
cumulativ, următoarele condiţii:
a) soţul supravieţuitor să nu aibă locuinţă proprie (închiriată
sau proprietate personală106).
b) casa în care a locuit să facă parte din moştenirea soţului
decedat, adică să fi fost proprietatea personală a acestuia.

104
F.Deak, R.R.D.nr.11/1988, p.19
105
I. Zinveliu, op.cit.,p.41-42
106
De.civ.nr.249/1968 Trib.Jud.Satu Mare, în R.R.D. nr.9/1969, p.134

85
Autorul M. Eliescu107 mai adaugă alături de aceste două condiţii
şi o a treia, şi anume că, soţul supravieţuitor să nu moştenească
singur, căci proprietatea casei, dreptul de abitaţie nu mai poate lua
naştere în temeiul principiului ca nimeni să nu poată avea un alt
drept real decât proprietatea asupra propriului său bun (nemine res
sua servit).
Legea nr. 319/1944, în art.4, reglementează şi dreptul
comoştenitorilor soţului supravieţuitor de a cere restrângerea
dreptului de abitaţie, în situaţia în care locuinţa nu îi este necesară
în întregime. De asemenea, comoştenitorii vor avea dreptul să
procure soţului supravieţuitor locuinţă în altă parte, cu obligaţia
corelativă a soţului supravieţuitor de a se muta în locuinţa pusă la
dispoziţie, bineînţeles în măsura în care locuinţa pusă la dispoziţie
oferă condiţii corespunzătoare de locuit. Aşa cum arătam, dreptul de
abitaţie a soţului supravieţuitor are un caracter temporar, deoarece
este recunoscut soţului supravieţuitor numai:
- în principiu, până la ieşirea din indiviziune. Dacă soţul
supravieţuitor vine în concurs cu alţi moştenitori, iar prin împărţeală
casa le este atribuită, dreptul de abitaţie este desfiinţat retroactiv
prin efectul declarativ al împărţelii, şi drept urmare, el va datora
proprietarului chirie, de la deschiderea succesiunii. 108
- până la recăsătoria acestuia, dacă s-a căsătorit înainte de
ieşirea din indiviziune;
- în orice caz cel puţin timp de un an de la moartea soţului
decedat.

107
Op.cit., p.142
108
M. Eliescu, op. cit., p.143.

86
Din acest punct de vederea al naturii juridice al acestuia drept,
două lucrări trebuie arătate. În primul rând, este de observat că,
dreptul de abitaţie este un drept propriu al soţului supravieţuitor,
care se naşte direct în persoana lui la moartea soţului. Acest drept
nu se transmite soţului supravieţuitor prin succesiune, căci
defunctul nu este titularul lui, ci chiar proprietarul casei. 109
În al doilea rând, este de menţionat că, dreptul de abitaţie al
soţului supravieţuitor se deosebeşte de dreptul de abitaţie din
dreptul comun prin faptul că, soţul supravieţuitor nu este ţinut să
dea cauţiunea prevăzută de art.566 Cod civil şi prin aceea că acesta
nu poate ceda sau închiria partea din casa care o locuieşte, drept
recunoscut prin art. 572 alin. 2 Cod civil titularului dreptului de
abitaţie din dreptul comun.
Dreptul de abitaţie prevăzut de art. 4 al Legii nr. 319/1944
rămâne fără obiect110 în ipoteza în care soţul decedat a fost titularul
unui drept de închiriere cu privire la locuinţa ca a folosit-o împreună
cu soţul supravieţuitor şi ceilalţi membrii ai familiei, deoarece soţul
supravieţuitor are, potrivit art.15 din Legea nr.5/1973 privind
administrarea fondului locativ de stat şi reglementarea raporturilor
dintre proprietar şi chiriaş, un drept locativ propriu asupra locuinţei
respective.

109
C. Stătescu, op. cit., p.149; D. Macovei, op. cit.,p. 63.
110
I. Zinveliu, op. cit., p. 43

87
SECŢIUNEA V - DISCUŢIE ASUPRA DREPTUL DE MOŞTENIRE AL
SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR RAPORTAT LA REGIMUL
MATRIMONIAL LEGAL ÎN DREPTUL ROMÂNESC

Aşa cum am văzut mai sus, dreptul de moştenire al soţului


supravieţuitor este reglementat de Legea nr. 319 din 10 iunie 1944
publicată în Monitorul Oficial nr. 133/1944 şi dă dreptul soţului
supravieţuitor să vina la moştenirea soţului său decedat în concurs
cu toate clasele de moştenitori, singura condiţie necesară şi
suficientă fiind ca la data deschiderii succesiunii cei doi să fi fost
căsătoriţi în condiţiile legii.
Astfel, pe lângă cele IV clase de moştenitori instituite de către
Codul civil (art. 669 – 675), Legea 319/1944 mai instituie o categorie
de moştenitori legali şi anume pe aceea a soţului 111 supravieţuitor.
Potrivit art. 30 din Codul familiei „Bunurile dobândite în
timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor,
bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrara este nula. Calitatea
de bun comun nu trebuie sa fie dovedita.” Deci, prin acest articol
Codul familiei stabileşte un principiu de drept cu caracter imperativ
care prezumă relativ că, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de
către soţi sunt comune. Caracterul imperativ, de ordine publică,
stabilit clar de teza a II-a a art. 30 Codul familiei nu dă posibilitatea
soţilor să deroge de la această prevedere prin voinţă comună, orice
act în acest sens fiind astfel nul absolut. Art. 31 Codul familiei face o
111
Deşi la prima vederea ar putea părea ridicol, consider că nu este greşită nici sintagma soţii supravieţuitori,
în condiţiile în care avem în vedere efectele căsătoriei putative asupra soţului de bună credinţă, situaţie în
care avem de a face cu doi soţi care vin la succesiune. Astfel art. 23 alin. 1 din Codul familiei edictează:
„Soţul care a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează, până la
data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.

88
enumerare limitativă a categoriilor de bunuri care nu fac obiectul
comunităţii de bunuri a soţilor, avându-se în vedere mai ales
bunurile şi veniturile cu caracter strict personal (bunuri de uz
personal sau necesare exercitării profesiei, premii, etc.). Rezultă deci
că, în mod obişnuit, datorită prezumţiei relative de comunitate
instituite de către teza III din art 30 C. fam. şi a restrângerii
bunurilor care sunt considerate comune prin intermediul art. 31 C.
fam., marea majoritate a bunurilor 112 dobândite de către soţi în
timpul căsătoriei sunt comune.
În consecinţă, la încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre
soţi, masa succesorală va fi formată, în mod obişnuit, din jumătate
din patrimoniul aflat în proprietatea codevălmaşă al soţilor plus
bunurile proprii ale soţului decedat care include şi proprietatea
comună pe cote părţi care a aparţinut soţilor. Potrivit art. 1 din Legea
319/1944 soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu toate
clasele de moştenitori iar dacă nu există alte rude cu vocaţie
succesorală culege singur succesiunea, deci partea soţului
supravieţuitor se impută asupra moştenirii şi, în consecinţă
micşorează părţile ce se cuvin celorlalţi moştenitori fără a se admite
vreo excepţie113.

112
Codul familiei utilizează noţiunea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei. Această noţiune urmează a fi
înţeleasă în sensul ei juridic, adică desemnând atât lucrurile care pot să fie obiect de drepturi şi obligaţii
patrimoniale cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privind lucrurile şi drepturile patrimoniale. … În
consecinţă, noţiunea de bunuri desemnează atât bunurile corporale, adică lucrurile mobile şi imobile, cât şi
bunurile incorporale, adică drepturile reale, drepturile de creanţă şi acţiunile privind drepturile
patrimoniale – prof. univ. dr. Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucureşti 1998, pag. 58.
113
Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti 1999, pag. 134. O opinie contrară în
acest sens a fost exprimată în mod singular de către prof. univ. dr. M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în
dreptul R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1966, pag. 134 – 135, citată şi criticată de prof. Francisc Deak,
vezi op. cit., pag. 352 – 356.

89
Care sunt inconvenientele acestei situaţii? Acest fapt duce la
mărirea patrimoniului soţului supravieţuitor prin adăugarea la
partea sa din patrimoniul comun al soţilor a cotei pe care acesta o
moşteneşte în raport cu celelalte clase de moştenitori cotă care poate
ajunge până la ¾ în concurs cu clasa a IV-a a colateralilor ordinari.
Lăsând la o parte situaţia în care nu există rude în grad succesibil
unde în mod judicios soţul supravieţuitor culege toată averea, în
calitatea sa de unică persoană în viaţă apropiată afectiv de către
defunct, problema se pune atunci când există succesibili alţii decât
descendenţii comuni ai soţilor care oricum au vocaţie succesorală
faţă de ambii părinţi şi în cazul în care nu există şi copii din afara
căsătoriei. Astfel dacă, spre exemplu, soţul supravieţuitor are numai
copii din afara căsătoriei, care prin prisma faptului că nu sunt rude
cu soţul părintelui lor decedat, vor fi privaţi de ¼ din patrimoniu în
cazul în care aceasta predecedează părintelui vitreg, parte din
patrimoniu pe care altfel ar fi moştenit-o.
Deci, dacă părintele vitreg are succesibili proprii aceştia vor
moşteni pe lângă averea proprie părintelui lor, la decesul acestuia, şi
partea din patrimoniu culeasă de la părintele vitreg predecedat de
către ascendentul lor, parte la care nu ar fi avut nici un drept dacă
părintele lor ar fi predecedat soţului său.
Deci, în principiu, dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor fiind o excepţie de la regula potrivit căreia vocaţie
succesorală au numai rudele defunctului, „strică” un pic echilibrul
gândit de către făuritorii Codului civil „transferând” o porţiune din
patrimoniul lui de cuius în patrimoniul succesibil al soţului său deci,

90
în cazul în care nu există descendenţi comuni ai acestora, în
patrimoniul rudelor soţului supravieţuitor. Considerăm că în acest
fel se introduce un element aleatoriu în ceea ce priveşte posibilitatea
de a moşteni chiar şi o fracţiune dintr-un patrimoniu la care altfel nu
ar avea dreptul o persoană. Spre exemplu partea care revine soţului
supravieţuitor din patrimoniul comun al soţilor în concurs cu
descendenţii defunctului este de
1 1 1  1 1 5
 (potrivit art. 30 C. fam.)    (potrivit art. 1 din Legea 319/1944)    
2 2 4  2 8 8

Deşi acest inconvenient al prevederilor Legii 319/1944 ar putea


părea marginal, să nu uităm că odată cu evoluţia societăţii româneşti
spre un model social de factură liberală şi relaţiile de familie tind să
se fluidizeze şi să aibă o instabilitate mai accentuată fapt care ar
putea duce la multe situaţii ca cea exemplificată mai sus.
Care este originea acestei situaţii. În forma sa iniţială Codul
civil legifera, referitor la regimul relaţiilor dintre soţi, o inechitate
preluată de altfel din vechiul drept românesc şi anume puterea
maritală a bărbatului în calitate de cap al familiei. Astfel soţia avea
obligaţia de ascultare şi de a locui împreună cu bărbatul (art. 195 C.
civ.)114, de asemenea având nevoie de autorizarea soţului pentru a face
acte juridice de dispoziţie pe bunurile sale (art. 197 C. civ.)115 având
deci o capacitate de exerciţiu limitată similară cu a copilului care a
împlinit 14 ani116.
114
Art. 195 C. civ. a fost abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punerea în
aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
115
Art. 197 C. civ. a fost abrogat prin Legea nr. 96 din 20.04.1932 privitoare la ridicarea incapacităţii civile a
femeii măritate.
116
Referitor la aceste aspecte chiar şi marii doctrinari ai timpului s-au pronunţat împotrivă. Astfel prof.
Dimitrie Alexandresco, după enumerarea articolelor referitoare la îngrădirea drepturilor civile ale femeii
măritate, precizează într-o notă de subsol „chestiune încă controversată” (Principiile dreptului civil român,
vol. IV, Bucureşti 1926, Tipografia curţii regale, ediţie postumă, p. 9). Prof. M. B. Cantacuzino este chiar mai

91
Regimul matrimonial legal117 era regimul dotal, ce se baza pe o
convenţie matrimonială încheiată înainte de celebrarea căsătoriei şi
prin care soţii îşi reglementau anumite aspecte cu privire la
raporturile patrimoniale dintre dânşii dar care nu putea să aducă
atingere puterii părinteşti asupra copiilor care erau încredinţaţi
bărbatului şi drepturilor acestuia în calitate de cap al familiei, adică
puterii maritale asupra femeii. Bărbatul era administratorul şi
uzufructuarul averii femeii, bunurile dotale neputând fi înstrăinate
de soţie decât cu încuviinţarea bărbatului.
Dacă prin convenţia matrimonială nu se constituia o dotă sau
nu se achiesa potrivit art. 1223 Cod civil la regimul dotal, raporturile
patrimoniale dintre soţi erau acelea de separaţie de patrimonii,
bunurile proprii ale femeii (parafernale 118) fiind administrate de
aceasta.
Separaţia de bunuri (art. 1256 Cod civil – abrogat prin Decretul
32/1954) putea fi cerută şi de soţie ca un mijloc de apărare
împotriva actelor de administrare excesive ale soţului. Potrivit
regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi îşi păstra
administrarea, folosinţa şi libera dispoziţie a averii (art. 1285 Cod
civil abrogat prin Decretul 32/1954) cu deosebirea că femeia nu

vehement spunând că „…această determinare a condiţiunilor respective ale soţilor se resimte de vechile
tradiţiuni relative la pretinsa slăbiciune a femeii şi la puterea bărbatului, tradiţiune care numai corespunde
cu starea actuală a moravurilor şi care nu are nici o bază.” (Curs de drept civil, ediţia a II-a, Ed. Ramuri
Craiova 1906, pag. 709).
117
Totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre soţi cu privire la bunurile lor şi pe cele
care se stabilesc între soţi şi terţele persoane privind bunurile soţilor - Ion P. Filipescu op. cit., pag. 47;
Referitor la caracterul de regim matrimonial legal al regimului dotal s-ar putea considera că nu putea fi
vorba de acest lucru atât timp cât nu exista o obligaţie legală de constituire a dotei sau un text cu caracter
supletiv care să instituie acest regim în cazul în care soţii nu făceau vorbire în convenţia matrimonială. În
acest sens vezi M.B. Cantacuzino, op. cit., pag. 731.
118
Art. 1283 Cod civil a fost abrogat expres prin articolul 49 din Decretul 32/1954 pentru punerea în aplicare
a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice

92
putea face acte de dispoziţie juridică asupra bunurilor sale decât cu
acordul expres al soţului său (art. 199 Cod civil – abrogat prin Legea
96/1932 privind ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate).
Bărbatul era obligat în temeiul căsătoriei să-şi întreţină soţia, care se
afla în pensiune la bărbat, aceasta fiind însă obligată să verse o parte
din veniturile sale, cam o treime, ca şi contribuţie la sarcinile
căsătoriei.
Prin Legea nr. 96 din 20.04.1932 privitoare la ridicarea
incapacităţii civile a femeii măritate, sunt abrogate art. 197 – 208
Cod civil rămânând astfel, de facto, ca unic regim matrimonial cel al
separaţiei de bunuri.
Din punctul de vedere al dreptului de moştenire al soţul
supravieţuitor, în reglementarea iniţială a Codului civil, el dobândea
moştenirea lăsată de defunctul soţ numai după ultimul colateral de
gradul al doisprezecelea, iar prin efectul Legii asupra impozitului
progresiv pe succesiuni din 1921, după ultimul colateral de gradul al
patrulea. În mod excepţional văduva săracă avea dreptul la o cotă
parte în uzufruct dacă venea în concurs cu descendenţii defunctului,
iar dacă nu erau descendenţi, avea dreptul la o pătrime de moştenire
în plină proprietate119.
De unde izvora injusteţea acestei situaţii? Prin prisma faptului
că în aceea perioada soţia era cu preponderenţă casnică sau dacă
muncea alături de bărbatul său veniturile intrau invariabil în
patrimoniul soţului, de cele mai multe ori averea acumulată în
timpul căsătoriei fiind proprietate acestuia exclusivă. Astfel, la

119
Francisc Deak, op. cit. pag. 122.

93
decesul bărbatului soţia supravieţuitoare rămânea adesea cu dota,
dacă avusese, şi aceasta de cele mai multe ori substanţial sărăcită.
Legea 319 din 1944 privind dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor oferă un drept de moştenire soţului supravieţuitor în
concurs cu toate rudele în grad succesibil ale soţului înlăturând
astfel în mod just o situaţie aberantă în care munca de o viaţă a
soţului supravieţuitor lua calea patrimoniul unor rude mai mult sau
mai puţin îndepărtate ale soţului predecedat.
Ulterior, prin intrarea în vigoare a Codului familiei, Decretul
32/1954 privind punerea în aplicare a Codului familiei şi a
Decretului 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, se abrogă
prevederile Codului civil privitoare la relaţiile de familie instaurând în
privinţa relaţiilor patrimoniale dintre soţi regimul juridic al
comunităţii de bunuri pe care l-am prezentat mai sus, cu toate
efectele sale.
Deci, concluzionând, în acest caz avem parte de suprapunerea
a două acte normative apărute în două contexte istorice diferite care
se suprapun inutil ducând astfel în opinia noastră, la situaţii injuste.
Dacă, la momentul apariţiei sale Legea 319/1944 avea o solidă
justificare în faptul că, prin prevederile sale, corecta situaţiile
nedrepte care apăreau după moartea unuia dintre soţi, fapt datorat
regimului separaţiei de patrimonii şi a inegalităţii de drept si de fapt
între sexe, în momentul de faţă nu-şi mai găseşte aceiaşi utilitate.
În zilele noastre când Codul familiei instituie regimul
matrimonial al comunităţii de bunuri ca unică bază a relaţiilor
patrimoniale dintre soţi, considerăm că această lege nu-şi mai

94
găseşte rolul de echilibrare a relaţiilor patrimoniale ci mai mult duce
la anumite dezechilibre inadmisibile.
Se poate argumenta că, deşi societatea a evoluat în privinţa
participării egale a soţilor la viaţa social economică, totuşi societatea
românească este încă fundamental patriarhală deci, rolul femeii în
plan socio-economic este redus fapt care ar împiedica-o să contribuie
în egală măsură la clădirea patrimoniului comun, deci după moartea
soţului ar putea fi pusă de succesorii acestuia în dificultate
susţinându-se că a avut un aport nesemnificativ la patrimoniul
comun. Considerăm că în condiţiile în care, munca femeii în
gospodăria casnică şi pentru educarea copiilor, este recunoscută de
doctrină şi de practica judiciară ca un aport important la clădirea
patrimoniului comun această temere este nejustificată.
Mai mult, considerăm că trebuie menţinute prevederile privind
drepturile speciale de moştenire ale soţului supravieţuitor şi anume
dreptul de moştenire asupra bunurilor gospodăriei casnice şi
darurile de nuntă precum şi dreptul de abitaţie. În primul caz pentru
că ar fi mai mult decât nedrept să privezi soţul supravieţuitor de
bunurile pe care, poate de-o viaţă le-a folosit în comun cu defunctul
său soţ iar în al doilea caz pentru evitarea creării unor situaţii
disperate pentru soţul supravieţuitor care ar putea rămâne fără un
adăpost.
Desigur nu propunem abrogarea legii însă o nuanţarea a
prevederilor sale, raportat la realităţile sociale şi juridice s-ar impune
mai ales în contextul transformărilor dramatice prin care trece ţara
noastră.

95
Astfel de lege ferenda considerăm că dreptul de moştenire al
soţului supravieţuitor ar trebui reconsiderat spre o mai mare
flexibilitate, avându-se în vedere mai multe ipoteze, printre care s-ar
putea afla şi aceea a lipsei descendenţilor comuni sau a situaţiei în
care perioada în care soţii au fost căsătoriţi este prea scurtă pentru a
se putea presupune că cei doi au reuşit să clădească un patrimoniu
comun.
De asemenea susţinem renunţarea la regimul matrimonial unic
şi revenirea la practica convenţiilor matrimoniale care a avut o
îndelungată tradiţie în dreptul românesc şi european 120.

CAPITOLUL V

DREPTUL STATULUI ASUPRA SUCCESIUNII VACANTE

SECŢIUNEA I - PRECIZĂRI DOCTRINARE

Codul civil distinge două situaţii în care succesiunile pot fi


preluate de stat, situaţii reglementate de texte diferite. În primul
rând, conform art. 652 din 2 Cod civil „În lipsă de moştenitori
legitimi sau naturali, bunurile se moştenesc de soţul supravieţuitor.
În lipsă de soţi, statul devine moştenitor 121” Importanţa acestui text
de lege rezidă în faptul că statului îi este cunoscută calitatea de

Art. 214 Cod civil francez, art. 162 şi urm. Cod civil italian ş.a.m.d.
120

S-a considerat că art. 652 din 2 Cod civil a fost implicit abrogat prin Decretul nr.73/1954 privind
121

modificarea art. 680 şi art. 700 din Codul civil.

96
moştenitor.122 A fost însă exprimată şi opinia că statul ar culege
bunurile în virtutea puterii sale suverane. 123 Jurisprudenţa s-a
pronunţat în sensul că statul are calitatea de moştenitor. 124
La rândul său art.680 Cod civil prevedea că „În lipsă de soţul
supravieţuitor, succesiunea trece la stat”, însă după ce a fost
modificat prin Decretul nr.73/ 1954, art.680 Cod civil prevede că „În
lipsă de moştenitori legali sau testamentari bunurile lăsate de
defunct trec în proprietatea statului”. În interpretarea acestui text,
mult controversat sub aspectul naturii juridice, dar prea puţin
analizate sub aspectul cazurilor de vocaţie concretă la moştenire a
statului, în literatura de specialitate se arată că „În lipsă de rude de
grad succesibil şi de soţ supravieţuitor şi întrucât nu există legături,
bunurile moştenirii trec în proprietatea statului”. 125
Potrivit unei alte opinii, o asemenea formulare de principiu nu
este pe deplin satisfăcătoare.126 Este adevărat că în cazul lipsei totale
a moştenitorilor legali şi a legăturilor statul are vocaţie succesorală
concretă, dar el are acest drept şi în alte cazuri.
De exemplu, dacă nu există moştenitori legali, iar defunctul
prin testament a lăsat instituit unul sau mai mulţi legători cu titlu
particular, se va naşte vocaţia succesorală concretă a statului, chiar
dacă legătorii acceptă legatul, deoarece legătorii cu titlu particular nu
au vocaţie asupra patrimoniului succesoral, ci numai asupra
bunurilor determinate care fac obiectul legatelor, respectul
patrimoniului defunctului revenind statului. Prin urmare, vocaţia
122
St. Cărpenaru , op. cit., p.422-423, I. Zinveliu, op. cit., p. 146.
123
M. Eliescu, Transmisiunea şi împărţeala moştenirii., op. cit., p. 144-150
124
Trib. Suprem, secţ. Civ. dec. nr.135/1973, în „Culegere de decizii pe 1972”, p. 180
125
M. Eliescu, op. cit, p. 145
126
Francisc. Deak, op. cit., p.127

97
concretă a statului poate coexista cu drepturile legătorilor cu titlu
particular dar mai poate coexista, în lipsă de moştenitori legali, şi cu
drepturile legătorilor cu titlu universal, dacă aceste legate nu
epuizează întreaga masă succesorală.
Vocaţia succesorală a statului va putea coexista chiar şi cu
drepturile moştenitorilor legali.127 Este situaţia când defunctul
exheredează printr-un testament pe toţi moştenitorii legali, dar nu
desemnează vreun legător. Dacă unul din moştenitorii legali este
exheredat, el va putea culege totuşi rezerva. În aceste condiţii
cantitatea disponibilă va reveni statului.
Unii autori fără a formula o regulă de principiu, enumeră
cazurile în care succesiunea poate fi considerată vacantă, sesizând şi
posibilitatea coexistenţei dreptului statului cu cele ale legătorilor. 128
Dezavantajul acestei metode constă în pericolul omiterii unor
ipoteze posibile.
Pentru interpretarea art. 680 Cod civil a fost apreciată ca utilă
formularea unui principiu: patrimoniul succesoral trece în
proprietatea statului în total sau în parte, în cazurile în care fie nu
există moştenitori, fie, chiar dacă aceştia există, vocaţia lor
succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase
succesorale.129
Prin „lipsa de moştenitori”, în sensul art.680 Cod civil trebuie
să înţelegem nu numai absenţa fizică a moştenitorilor, ci şi
renunţarea lor la moştenire, ca urmare a exheredării a nedemnităţii
sau a revocării pe cale judecătorească a legatului.
127
Eugeniu Safta –Romano , op. cit., vol.1,p.123
128
J. Manoliu, St. Răuschi, „Drept civil Succesiuni”
129
Francisc Deak, op. cit., p.128.

98
În cazul în care succesibilii au renunţat expres la succesiune,
sau nu au acceptat-o în termen, succesiunea devine vacantă după
expirarea termenului de acceptare, iar bunurile succesorale trec în
proprietatea statului potrivit art. 477 şi art. 652 Cod civil.
Bunurile fiind trecute în proprietatea statului, retroactiv de la
data decesului autorului, nu se poate invoca prescripţia achizitivă,
deoarece uzucapiunea nu poate opera împotriva dreptului de
proprietate al statului.130
În cazul unui testament făcut în favoarea unei persoane
incapabile de a primi cu titlu gratuit (în speţă, medicul curant al
testatorului din timpul ultimei boli), nulitatea relativă a legatului
poate fi invocată şi de stat întrucât aceasta are vocaţia asupra
întregii succesiuni, dacă nu există alt succesibil. 131
În legătură cu soarta moştenirilor vacante există unele reguli
speciale prevăzute de Legea nr.18/1991 privind fondul funciar.
Terenurile din extravilan care au fost aduse sau au fost preluate în
orice alt mod în patrimoniul cooperativei de la cooperatorii sau alte
persoane care au decedat şi nu au moştenitori, rămân la dispoziţia
comisiei pentru aplicarea legii fondului funciar. Vor trece în
domeniul privat al statului terenurile neatribuite, rămase la
dispoziţia comisiei (art.17 alin.3). Situaţia prevăzută de art.17 din
Legea nr.18/1991 este similară cu cea a vacanţei succesorale. 132
Potrivit art.25 din lege, terenurile situate în intravilanul
localităţii, care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care
au decedat, fără moştenitori trec în proprietatea comunei, oraşului
130
R.R.D. nr.1/1983, p.70
131
R.R.D. nr.8/1983, p.63
132
Eugeniu Safta –Romano, op. cit.,vol.1, p.123

99
sau municipiului, după caz şi în administrarea primăriilor pentru a
servi la destinaţiile prevăzute de lege.
Titular al dreptului de proprietate devine unitatea administrativ
– teritorială, iar nu statul.

SECŢIUNEA II - NATURA JURIDICĂ A DREPTULUI STATULUI LA


SUCCESIUNEA VACANTĂ

Problema naturii juridice a dreptului statului la succesiunea


vacantă este foarte controversată în literatura de specialitate. Cu
privire la această s-au conturat două puncte de vedere faptul că
statul ar dobândi succesiunea vacantă în virtutea unui drept de
moştenire legală.133
Cealaltă opinie consideră că statul dobândeşte moştenirea
vacantă în temeiul dreptului său de suveranitate, prin exercitarea
dreptului de dezherenţă, după cum culege orice bun fără stăpân aflat
pe teritoriul său.134
Unii autori expun cele două soluţii fără a opta pentru vreuna
din ele.135
Soluţionarea acestor probleme este dificilă mai ales pentru că
textele legale nu sunt lămuritoare în această privinţă.

133
St. Carpenaru, op. cit., p.422; C. Stătescu, op. cit., p.152; Francisc Deak, op. cit., p. 131; I. P. Filipescu
„Dreptul internaţional privat” vol.II, Ed. Proarcadia, Bucureşti, p.194
134
M. Eliescu, op. cit., p.146
135
I. Zinveliu, op. cit., p.146

100
În favoarea primului punct de vedere s-au adus mai multe
argumente:
- Art.652 Cod civil prevede expres că „statul devine moştenitor”.
Autorii consideră că această frază nu a fost implicit abrogată prin
Decr.73/1954 privind modificarea art.680 şi 700 Cod civil, deoarece
dacă legiuitorul ar fi intenţionat să modifice textul ar fi făcut-o în
mod expres.136
- Art. 680 Cod civil care reglementează dreptul statului asupra
moştenirii, este cuprins în secţiunea „despre succesiunea soţului
supravieţuitor şi despre a statului”.
- Nefiind moştenitori sezinari, statul trebuie să solicite
eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, ceea ce ar fi
inadmisibil dacă moştenirea ar fi culeasă prin exerciţiul dreptului de
suveranitate.
- Asemenea oricărui moştenitori, statul dobândeşte atât activul
cât şi pasivului succesoral.
Pentru a sprijini teoria suveranităţii se aduc următoarele
argumente:
- Potrivit art.646 Cod civil „Bunurile fără stăpân sunt ale
statului”, iar art.477 Cod civil dispune că „toate averile vacante şi
fără stăpân precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau
ale căror moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale
domeniului public”. Decr.111/151 a supus aceluiaşi program juridic,
printre altele şi bunurile care provin din succesiunea fără
moştenitori legali sau testamentari.

136
Francisc Deak, op. cit., p.130; R.R.D. nr.8/1983, p.59

101
- Decretul nr.40/1953, art.26 dispune că „Dacă după trecerea
termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii, notarul de stat
nu constată existenţa vreunui moştenitor care să fi acceptat
succesiunea el eliberează la cererea organului financiar certificat că
succesiunea este vacantă”. Acest certificat nu este similar cu
certificatul de moştenitor.
- Statul va răspunde de datoriile succesorale pe considerentul
că el primeşte o universalitate şi nu pentru că ar fi moştenitor.
- Se invocă şi lipsa dreptului de opţiune a statului.
În doctrina veche s-a conturat şi opinia potrivit căreia „Dreptul
statului de a moşteni bunurile care se găsesc fără stăpân, fiind o
consecinţă a suzeranităţii teritoriale şi, ca atare, fiind de ordine
publică, nu numai averilor rămase în urma unui român, dar şi
acelora rămase în urma unui străin”. 137 Această opinie nu contestă
calitatea de moştenitor al statului, dar considerând ca această
calitate este o consecinţă a suveranităţii. Practic, ea se situează tot
pe poziţia statului moştenitor, însă motivaţia dobândirii acestei
calităţi se află tot în ideea de suveranitate. 138
În practica judecătorească predominantă este soluţii potrivit
căreia statul dobândeşte succesiunea vacantă în calitate de
moştenitor.139
Faptul că dreptul statului de a culege succesiunea vacantă este
menţionat şi în textele legale care reglementează situaţia juridică a
bunurilor fără stăpân nu infirmă teza titlului de moştenitor, întrucât

137
Dimitrie Alexandresco, vol III, partea a 2-a, p.190 Explicaţiunea teoretică şi practică a Dr.civ.rom.
138
Eugeniu Safta-Romană, op.cit.,vol.I,p.125
139
Instanţa Supremă, dec.nr.1255/1982, s-a pronunţat în mod expres, în sensul că”în cazul succesiunii
vacante statul are calitatea de moştenitor potrivit art.652 Cod civ”

102
prin aceste texte legiuitorul nu şi-a propus să rezolve natura juridică
a dobândirii, fiind preocupat numai să excludă orice situaţie în are
vreun bun ar rămâne fără stăpân.140
Un element mai convingător este faptul că statul dobândeşte
moştenirea vacantă nu cu titlul particular ci cu caracter universal,
bunurile fiind privite ca elemente ale unui patrimoniu, cuprinzând
activul şi pasivul, ceea ce este specific transmisiunii succesorale. 141
În doctrina juridică s-a evidenţiat că „Statul fiind un moştenitor
neregulat are toate drepturile şi obligaţiile moştenitorilor
universali”.142
Teza statului moştenitor nu contravine intereselor statului
nostru, în ceea ce priveşte importanţa practică atât în dreptul intern
cât şi în dreptul internaţional privat.143

SECŢIUNEA III - PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI STATULUI


MOŞTENIRILOR VACANTE

Drepturile statului asupra moştenirilor vacante prezintă unele


particularităţi analizate în raport cu regulile aplicabile altor
succesibili şi care operează indiferent de natura juridică a dreptului
statului asupra moştenirii vacante.

140
Farncisc Deak,op.cit.,p.131
141
T.S.,D.civ.,dec.nr.1351/1972,în C.D./1972,p.180
142
C.Hamangiu, I.Roseti Bălănescu, Al.Băicoianu,vol III, Tratat de Dr.civ.p.394
143
Francisc Deak,op.cit.,p.133

103
A. CERTIFICATUL DE VACANŢĂ AL SUCCESIUNII

Potrivit art. 26 din Decretul nr. 40/1953 „Dacă după trecerea


termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii notarul de stat nu
constată existenţa vreunui moştenitor care să fi acceptat
succesiunea el eliberează le cererea organului financiar certificat că
succesiunea este vacantă”.
Dacă organul financiar nu cere eliberarea certificatului,
notariatul „are îndatorirea de a sesiza fără întârziere organele
financiare ierarhice superioare, pentru ca acestea, în exerciţiul
dreptului lor de control şi supraveghere, să dea dispoziţii organului
respectiv”.144
Deoarece organele notariale „în interesul statului pot proceda şi
din oficiu” la deschiderea procedurii succesorale (art.3, Decr. nr.
40/1953), ele pot proceda tot astfel şi la eliberarea certificatului,
dacă costată că succesiunea este vacantă.
Constatarea existenţei unei succesiuni vacante şi a
componenţei acesteia se poate face şi de către instanţa judecătoreasă
în mod direct, în lipsa certificatului de vacanţă succesorală eliberat
de notariat.145
Certificatul de vacanţă, asemenea certificatului de moştenitor,
are doar efect declarativ şi nu constitutiv, dobândirea operând
retroactiv de la data morţii celui care lasă moştenirea.

144
A.Nilseurad, D.Rizeanu, C.Zirra”Notariatul de stat” Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1964,p.241
145
R.R.D. nr. 11/1983, p.51

104
Odată eliberat certificatul de vacanţă succesorală notariatul nu
va mai putea elibera un alt act certificat de moştenitor. Eventualii
succesibili vor trebui să solicite anularea certificatului de vacanţă şi
stabilirea drepturilor lor prin hotărârea judecătorească pe baza
căreia se va putea elibera alt certificat de moştenitor. 146 În doctrina
juridică s-a arătat că regulile care sunt prevăzute pentru anularea
certificatului de moştenitor se aplică şi în privinţa anulării
certificatului de vacanţă a moştenirii.147
Dacă dreptul statului nu rezultă din moştenirea vacantă, ci din
testamentul pe care defunctul l-a constituit legatar, notarul va
elibera, în acest caz, un certificat de moştenitor.
Dacă parţial moştenirea este culeasă de un legatar cu titlul de
particular şi parţial este vacanţă, atunci notarul va elibera două
certificate, unul de vacanţă parţială a succesiunii statului şi unul de
moştenitor, legatarului.

B. RĂSPUNDEREA STATULUI ÎN LIMITA ACTIVULUI


SUCCESORAL

Indiferent de teza adoptată în privinţa naturii juridice a


dreptului statului asupra succesiunii vacante, se recunoaşte,
unanim, că „statul culege un patrimoniu, o universalitate şi va fi
ţinut prin urmare de datoriile şi sarcinile succesorale”. 148

146
R.R.D. nr. 8/1983, p.59
147
Francisc Deak, op.cit.,p.136
148
M.Eliescu, op.cit.,p.148; C.Stănescu,op.cit.,p.152;i.Ziveliu, op.cit.,p.147

105
Statul dobândind o universalitate va fi obligat faţă de creditori,
în condiţiile în care ar fi obligat orice moştenitor legal sau legatar,
universal sau cu titlu universal, acceptat al succesiunii sub
beneficiul de inventar.
În practică, problema s-a pus în legătură cu stabilirea
cuantumului dreptului de creanţă al fostei concubine a defunctului,
care a contribuit la edificarea unei construcţii, ce a intrat în masa
succesorală, dobândită de stat ca moştenire vacantă. În acest caz
staul este obligat să plătească întreaga creanţă aşa cum alt
moştenitor ar fi obligat în calitate de dobânditor al patrimoniului
succesoral.149
Altă problemă, frecvent întâlnită în practică, se pune în legătură
cu obligaţiile asumate de cel care lasă moştenirea prin
antecontractul de vânzare-cumpărare. Întrucât obligaţia asumată
prin antecontract este o obligaţie patrimonială transmisibilă prin
moştenire, obligaţia de încheia contractul de vânzare-cumpărare
trece asupra statului, la fel ca şi asupra oricărui alt moştenitor.
În toate cazurile statul va răspunde de pasivul moştenirii
dobândite numai în limita activului, căci nu ar fi admisibil ca
societate să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice. De
altfel, nici ceilalţi moştenitori nu sunt obligaţi în acest sens putând
renunţa la moştenire sau accepta sub beneficiu de inventar. 150
S-a pus însă întrebarea, dacă această limitare a răspunderii
statului pasiv este sau nu condiţionată de întocmirea inventarului

149
T.J.Hunedoara, dec.civ.nr.736/1985, în R.R.D. nr.3
150
Francisc Deak,op.cit.p.137

106
bunurilor succesorale, cu consecinţa răspunderii nelimitate a
statului pentru pasivul moştenirii în lipsa acestui inventar.
În literatura de specialitate s-a susţinut că „restrângerea
răspunderii statului în marginile activului succesoral nu va fi
operată decât dacă s-a oprit confuziunea patrimoniilor prin
întocmirea unui inventar.”151
Într-o altă opinie raţiunile care justifică necesitatea inventarului
în cazul moştenitorilor persoanele fizice nu mai sunt valabile în cazul
statului.
Nimic nu se opune ca notarul să procedeze la întocmirea
inventarului de câte ori consideră că acesta este în interesul statului
(art.3.decr.40/1953), dar restrângerea răspunderii statului pentru
pasiv în limitele activului dobândit nu depinde de întocmirea
inventarului, răspunderea nelimitată a statului fiind exclusă chiar
dacă e gratificat prin testament.152

C. INEXISTENŢA DREPTULUI DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ A


STATULUI

Statul nu beneficiază de drept de opţiune succesorală în ce


priveşte moştenirea vacantă.
Dacă statul este instituit legatar prin testament, el poate opta
între a accepta sau a renunţa la succesiune.
151
M.Eliescu,op.cit.,p.148
152
Francisc Deak, op. cit.,p.138; Eugeniu Safta –Romano, op. cit., p. 130

107
Statul nu poate renunţa la moştenirea vacantă devreme ce
bunurile succesorale, devenind fără stăpân ar reveni tot lui în baza
art.646 Cod civil şi a Decretului nr.111/1951. 153
Neavând dreptul de opţiune, termenul de prescripţie de 6 luni
prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept inaplicabil, organul
financiar poate deci solicita eliberarea certificatului de vacanţă a
moştenirii nelimitate în timp.

D. PROBLEMA SEZINEI

În doctrina juridică nu s-a conturat un punct de vedere unitar


în ce priveşte această problemă.
Într-o opinie, s-a considerat că „statul nu se bucură de
sezină”154, ceea ce va impune cererea de punere în posesie, prin
eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii. 155
Într-o altă opinie s-a apreciat că „statul nu are nevoie de o
trimitere în posesie propriu zisă, prin eliberarea certificatului de
moştenitor, ci el va dobândi bunurile în baza certificatului de
vacanţă succesorală”.156
Dreptul statului asupra bunurilor din moştenirea vacantă nu e
condiţionat de eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii,

153
M. Eliescu, op. cit., p. 147; francisc Deak, op.cit., p. 138.
154
M. Eliescu, op. cit., p. 149
155
C. Ipătescu, op. cit., p. 152
156
St. Cărpenaru, op. cit.,p.423; Francisc Deak, op. cit.,p.139

108
deoarece şi înaintea eliberării acestui certificat îşi poate exercita
obligaţiile.157
Argumentul cel mai puternic că statul nu este un moştenitor
sezinar îl constituie art.653 Cod civil. Descendenţii şi ascendenţii au
de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului.
Ceilalţi moştenitori intră în posesia succesiunii cu permisiunea
justiţiei. În absenţa unui argument de text statul nu poate fi
considerat un moştenitor sezinar.158

SCHEMA DE DETERMINARE A MOŞTENITORILOR LEGALI

157
Eugeniu Safta –Romano, op. cit., p.128
158
Marin Popa, op. cit., p. 62

109
Sb1 Sb2 Clasa a III-a Sb3

B1 B2
B3

Um U1 U2 T M

Clasa
a IV-a Vp1 Vp2
D F1 F2

Ss
C1 C2 C3 Nf1 Nf2 Clasa
a II-a

N1 N2 Clasa Snf1 Snf2


I

Rsn

LEGENDĂ

D – defunct; B – bunic;
C – copil; Sb – străbunic;
N – nepot; F – frate, soră;
Sn – strănepot; Nf – nepot de frate soră;
Rsn – răstrănepot; Um – unchiul mare;
T – tată; U – unchi – mătuşă;
M – mamă; Vp – văr primar
Ss - soţ supravieţuitor

BIBLIOGRAFIE

110
I. Lucrări de specialitate şi monografii

1. Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami,


Bucureşti 2002.
2. Francisc Deak. „Moştenirea legală”, Editura Actami, Bucureşti,
1996
3. Raul Petrescu, „Drept succesoral”, Ed. Oscar Print, Bucureşti
1996
4. Eugenia Safta Romano, „Dreptul de moştenire” vol. I, Ed. Craptix
Iaşi
5. Mircea Mureşan. Kocsis Josef, „Succesiuni”, Ed. ECL Cordial Lex,
Cluj – Napoca, 1996, Culegeri tematice de practică judiciară
6. Dan Chirică, „Drept civil. Succesiuni şi testamente”, Editura
Rosetti, Bucureşti 2003
7. D. Macovei „Drept civil – Succesiuni”, Ed. Fundaţiei „Chemarea”
Iaşi, 1993.
8. Constantin Statescu „Dreptul civil. Contractul de transport.
Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile”, Ed. did. şi ped.,
Buc.1967.
9. Matei B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil”, Ed. Cartea
românească, 1921
10. Julieta Manoliu – Dr. civil.- Succesiuni, Ed. Fundaţia
„Chemarea” Iaşi 1995
11. Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucureşti
1998.

111
12. M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R.,
Editura Academiei, Bucureşti, 1966
13. Dimitrie Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. III şi
IV, Bucureşti 1926, Tipografia curţii regale, ediţie postumă.
14. M. B. Cantacuzino Curs de drept civil, ediţia a II-a, Ed. Ramuri
Craiova 1906.
15. I. P. Filipescu „Dreptul internaţional privat” vol.II, Ed. Proarcadia,
Bucureşti.
16. Dimitrie Alexandresco, vol III, partea a 2-a, p.190 Explicaţiunea
teoretică şi practică a dreptului civil român
17. C.Hamangiu, I.Roseti Bălănescu, Al.Băicoianu,vol III, Tratat de
drept civil
18. A.Nilseurad, D.Rizeanu, C.Zirra, ”Notariatul de stat” Ed.
ştiinţifică, Bucureşti, 1964,p.241

II. Jurisprudenţă şi reviste de specialitate

1. Colecţia revistei „Dreptul”


2. Colecţia revistei „Legalitatea populară”
3. Colecţia „Revista Română de Drept”
4. Culegeri de decizii ale Tribunalului Suprem
5. Dr. Ioan G. Mihuţă, Dr. Alexandru Lesviodax, „Repertoriul de
practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi
altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952 – 1985”, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.

112
6. Corneliu Turianu, „Moştenirea şi împărţeala ei – practică
judiciară adnotată”, Editura fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti 2001.
7. Constantin Crişu, Nicorina Crişu Magraon, Ştefan Crişu,
„Doctrină şi jurisprudenţă română 1989 – 1994”, Editura
Argessis, Curtea de Argeş 1994.
8. Tudor R. Popescu, Ion P. Filipescu, „Drept civil – speţe şi
soluţii din practica judiciară”, Editura Didactică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1970.

113