Sunteți pe pagina 1din 52

CAPITOLUL I

NOŢIUNEA DE SUCCESIUNE

Rolul pe care dreptul succesoral este chemat să-l joace în viaţa juridică
română reclamă o bună cunoaştere a sa de către toţi juriştii. Iată de ce, am abordat
în prezenta lucrare tematica moştenirii legale. Ea este concepută ca o abordare
comparativă a vastei problematici a devoluţiunii succesorale legale, abordată pe
baza tradiţiei doctrinei şi jurisprudenţei dreptului succesoral din ţara noastră în
paralel cu reglementarea anumitor aspecte ale acestei ramuri a dreptului în viziunea
noului Cod civil.
În limbaj comun, cuvântul succesiune semnifică succedarea în timp şi spaţiu,
unei persoane sau unui eveniment.1 În drept, moştenitorii succed persoanei lui de
cuius, cu privire la drepturile acestuia. Tehnic, succesiunea are semnificaţia de mod
de transmitere a drepturilor (moştenirii) lăsat de de cuius, succesorilor sau
legatarilor. 2
Art. 953 din noul Cod civil defineşte moştenirea, semnalând opţiunea
Comisiei de a înlocui termenul de „succesiune" cu cel de „moştenire". Textul art.
46 din Constituţie garantează dreptul la moştenire, iar termenul de succesiune
primeşte în cuprinsul noului cod un sens mai larg. La art. 557 alin. 1, se foloseşte
tot cuvântul moştenire, când se enumeră modurile de dobândire a proprietăţii. În
plus, am observa cum termenul uzitat în limbajul cotidian de nejurişti este mai
degrabă cel de moştenire decât cel de succesiune, generalizat în vocabularul juridic
ca urmare a împrumutului legislativ francez din sec. XIX.
Succesiunea ab instestat se fundamentează pe ideea că succesiunea trebuie
să fie reglementată numai prin lege, excluzând voinţa lui de cuius, căci nevoile
familiei prevalează în raport cu afinităţile lui. A fost ghidat de această regulă mai
ales dreptul feudal germanic şi cel aflat sub influența lui, dreptul cutumiar din
nordul Franţei.
În ţara noastră, până la mijlocul secolului XV, când au apărut primele date
despre transmisiunea testamentară, dreptul feudal din Ţara Românească şi cel din
Moldova era influenţat de dreptul bizantin şi nu cunoştea decât transmisiunea
succesorală ab intestat.
În sistemul succesoral legal, ordinea chemării la moştenire a fost diferită de la
o societate la alta, în funcţie de interesele societăţii. Clasele de succesori erau, în
toate sistemele, aceleaşi: descendenţii, ascendenţii şi colaterali, cu chemarea mai
întâi a rudelor din căsătorie (moştenitori legitimi). Copii din afara căsătoriei avea
1 L. Stănciulescu, Drept civil Parte specială, contracte şi succesiuni, Ed. All Beck, ed. 2 Buc,
2004, p. 264.
2 Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami,Buc, 1999, p. 7 .
un drept reciproc la moştenire doar în raport cu mama şi cu rudele ei.
Până la destrămarea societăţii feudale, prioritară era păstrarea averii familiei,
iar tehnica realizării acestui scop era chemarea la succesiune, din fiecare clasă, cu
prioritate a succesorilor bărbaţi ca şi un drept inegal al fetelor la succesiune. 3 În
cazul în care nu existau succesori de sex masculin averea imobiliară trecea în
patrimoniul domnului. Acesta putea să înlăture transferul (prădălnicie, în Ţara
Românească, respectiv uric, în Moldova) prin încuviinţarea pe care o dădea ca
averea să fie trecută unei fiice. Existenţa acestor transferuri era o mărturie că
transmiterea succesorală testamentară nu era aplicabilă. În perioada destrămării
societăţii feudale proprietatea individuală ia locul celei a familiei şi odată cu ea
sunt înlăturate şi regulile succesiunii legale ce ocroteau proprietatea de grup a
familiei.

CAPITOLUL II

CONDIŢIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI

Secţiunea a I-a. Enumerarea condiţiilor.

În Capitolul II din Titlul I”, Despre succesiuni”, intitulat” Despre condiţiile


cerute pentru a putea succede”, Codul civil prevede (art.654-658) două condiţii
pentru ca o persoană să poată veni la moştenire şi anume:
a) să aibă capacitate succesorala
b) să nu fie nedemnă de a moşteni.
Doctrina a mai adăugat o a treia condiţie şi anume:
c) să aibe vocaţie (chemare) la moştenire.
Este de observat ca prima condiţie prevăzută de art.654 C. civ., capacitatea
succesorală şi cea de a treia, vocaţia succesorală, sunt condiţii pozitive, iar cea de a
doua, nedemnitatea succesorală, prevăzută de art.655-658 C. civ. este una negativă.
Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, că prima condiţie şi cea de a treia sunt valabile
atât pentru moştenirea legală cât şi pentru cea testamentară, pe când nedemnitatea
priveşte numai moştenirea legală, corespondentul ei pentru moştenirea
testamentară fiind revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine
prevazută de art.831 si 930 C. civ.4

Secţiunea a II-a. Capacitatea succesorală


3 Ioan Adam, Adrian Rusu, Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Buc, 2003, p.6.
4 Marin Popa, Drept civil. Succesiuni, Ed. Oscar Print, Buc, 1995, p.45; Ioan Adam, Adrian
Rusu, op. cit., p.19.
2
Potrivit art.654 orice persoană poate succede cu condiţia să existe în
momentul deschiderii succesiunii. Sunt deci incapabili de a succeda persoanele
care nu mai există la data deschiderii succesiunii sau persoanele care nu existau
încă. Cum se observă, conţinutul şi sfera noţiunii de capacitate succesorală se
referă la existenţa persoanei şi se deosebeşte de capacitatea juridică în conţinutul
căreia întră capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu.
Persoanele care au capacitate succesorală:
-persoanele născute şi aflate în viaţă la data deschiderii succesiunii;
-persoanele nenăscute, dar care erau concepute la data deschiderii succesiunii;
Fiind o ficţiune, doar legea poate să o instituie. De aceea, în acelaşi art.654
prin alin.2 se precizează: copilul conceput este considerat că există, sub condiţia
instituită de aliniatul 3, ca el să se fi născut viu.
Sarcina de a dovedi că pruncul s-a născut viu o are cel care invocă dreptul la
moştenire al copilului. În dreptul nostru nu se cere condiţia ca pruncul să fie viabil,
ci doar să se fi născut viu, trăind şi doar o secundă.5
Proba concepţiei înainte de deschiderea succesiunii se face în aceleaşi condiţii
ca şi la stabilirea filiaţiei faţă de tată (art.61 C. fam.). Ca urmare, orice copil născut
în intervalul de la 301 până la 180 zi de la data decesului autorului este considerat
că are capacitate succesorală.
- persoanele declarate judecătoreşte dispărute, deoarece potrivit art.19 din
Decretul 31/1954, cel dispărut este prezumat că există. Capacitatea succesorală a
acestuia depinde însă de data fixată de hotărârea judecătorească ca fiind cea a
morţii;
- persoanele juridice pot dobândi drepturi succesorale prin testament, dacă
aveau capacitate juridică la data deschiderii succesiunii.
Persoanele ce nu au capacitate succesorală:
-Persoanele predecedate nu au capacitate succesorală, deoarece ele nu existau
la data când urma să se nască dreptul la moştenire;
-Comorienţi, aceştia nu se moştenesc reciproc, deşi înainte de deces aveau
vocaţie succesorală.

Secţiunea a III-a. Capacitatea succesorală în noul Cod civil

Alineatul 1 al art.957 din noul Cod civil, conform căruia o persoană poate
moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii şi menţionând că
dispoziţiile art.36, 53 şi 208 sunt aplicabile, reproduce soluţiile existente în
momentul actual în legislaţia noastră: art. 654 c.civ. completat cu art. 7 alin. 2 şi 19
Decr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi juridice, art. 808 alin. 1 c.civ. şi art.
19 alin. 3 OG nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.
5 Raul Petrescu, Drept succesoral, Ed. Oscar Print, Buc, p.22.
3
Se menţine recunoaşterea capacităţii copilului conceput dar nenăscut, prin
trimiterea la prevederile art. 36 din noul Cod civil. Cel declarat dispărut are
capacitate succesorală până la rămânerea definitivă a hotărârii declarative de
moarte (art. 53 din noul Cod civil). În fine, art. 208 din noulCod civil reia parţial
soluţia de validare retroactivă a fundaţiilor testamentare 6, stabilită de art. 71 alin. 1
Legea nr. 21/19247 şi preluată de alineatul al treilea al art. 19 din OG nr. 26/2000.
Textul pare însă a omite referirea din cele două acte normative anterioare la
fundaţiile consimţite inter vivos în favoarea unor persoane juridice înfiinţate abia
după decesul dispunătorului.
Alineatul secund al art. 957 din noul Cod civil tranşează o controversă
doctrinară asupra art. 21 din Decr.nr. 31/1954[28], pe care îl absoarbe în cuprinsul
codului, susţinând că dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili
că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.
Problema comorienţei a fost până de curând o raritate în practica notarială şi
judiciară. Situaţiile potenţial generatoare de decese colective par însă a se
multiplica în ultima vreme: atacuri teroriste, dezastre naturale generate de
schimbările climatice, catastrofe legate de mijloacele moderne de transport în
comun, accidente industriale etc.
Profesorul Deak vedea ca posibilă reţinerea comorienţei, chiar în actuala
reglementare, şi pentru persoanele care nu îndeplinesc condiţia identităţii de
împrejurare. Moştenitorii interesaţi nu ar putea face dovada că antecesorul lor a
decedat ulterior celeilalte persoane, astfel că fiecare de cuius va fi moştenit numai
de proprii săi succesori.8
Aşa cum just s-a arătat de un alt autor, „soluţia nu rezultă însă din prezumţia
de deces concomitent - care, fiind de excepţie, este de strictă interpretare - ci din
neadministrarea probei uneia dintre condiţiile necesare pentru a putea moşteni, şi
anume, a capacităţii succesorale".9
Constatăm deci că legiuitorul de la 2009 consacră legislativ soluţia
profesorului Francisc Deak, părere care nu putea fi legal susţinută în reglementarea
actuală: condiţia decesului în aceeaşi împrejurare nu mai trebuie întrunită pentru a
se reţine comorienţa.

Secţiunea a IV-a. Nedemnitatea succesorală.

1.Noţiune.

6 Cuvântul fundaţiei este folosit aici în sensul său de liberalitate (act juridic), nu în cel de
persoană morală. M.D. Bocşan, Discuţii cu privire la unele probleme controversate referitoare la
fundaţii, în Dreptul nr. 10/1999, p. 30 pct. 3.
7 Publicată în M.Of. nr. 27 din 6.II.1924.
8 Francisc Deak, op. cit., p. 55-56
9 Dan Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Buc, 2003, p. 49-50.
4
Nedemnitatea (sau nevrednicia) succesorală este decăderea din dreptul de a
moşteni a acelor succesibili care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte grave,
strict determinate de legiuitor, împotriva defunctului sau a memoriei acestuia.
Nedemnitatea a fost caracterizată ca fiind o sancţiune civilă care se fundamentează
pe motive de moralitate publică neputându-se admite ca o persoană vinovată de
vreuna din faptele prevăzute expres de legiuitor faţă de o altă persoană să o
moştenească tocmai pe aceasta.10
Din caracterizarea nedemnitaţii ca sancţiune sau pedeapsă civilă rezultă
anumite consecinţe, şi anume:
a) ea se aplică numai în cazul faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi
numai moştenirii legale, fiind reglementată de norme juridice cu caracter imperativ
şi de strictă interpretare;
b) ea operează de drept, astfel că de cujus nu poate să-l ierte pe nedemn de
efectele ei. S-a precizat însă că ulterior comiterii faptei cel care lasă moştenirea
poate să-l gratifice pe nedemn, căci nedemnitatea desfiinţează numai vocaţia
succesorală legală şi nu are influienţă cu privire la liberalitaţile prin acte între vii
sau pentru cauză de moarte.11
c) fiind vorba de o sancţiune, ea ar trebui să producă efecte numai faţă de
autorul faptelor prevăzute de legiuitor. Cu toate acestea, uneori consecinţele
nedemnitaţii se răsfrâng şi asupra moştenitorilor nedemnului şi chiar asupra unor
terţe persoane care au contractat cu nedemnul;
d) sancţiunea intervine numai în cazul în care faptele au fost săvârşite faţă de
cel de a cărui moştenire este vorba şi nu poate fi extinsă la alte moşteniri.
e) faptele trebuie să fie săvârşite cu vinovaţie, care trebuie dovedită în
condiţiile legii.

2. Cazurile de nedemnitate.

Codul civil prevede în art.655 trei cazuri de nedemnitate şi anume:


a) atentatul la viaţa defunctului;
b) acuzaţia capitală calomnioasă la adresa defunctului;
c) nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost de cujus.

a) Atentatul la viaţa defunctului.


Art.655 C. civ. prevede că este nedemn “Condamnatul pentru că a omorât
sau a încercat să omoare pe defunct”.
10 M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Buc, 1997, p. 76; Fr. Deak, op. cit. p. 66.
11 C. Stătescu „Drept civil, Contractul de transport, Drepturile de creaţie intelectuală,
Succesiuni”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 115;
5
Se pot trage unele concluzii privind condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru
ca o persoană să fie considerată nedemnă pentru acest caz prevăzut de legiuitor.
În primul rând, moştenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru infracţiunea
consumată de omor sau pentru tentativa la această infracţiune, în calitate de autor,
coautor, instigator sau complice.12 Nu va fi însă nedemn cel care săvârşeşte
infracţiunea de favorizare a infractorului, căci acesta nu participă la omorul propriu
zis activitatea sa vizând îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale.13
În al doilea rând, fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie, directă sau
indirectă. Nu există nedemnitate în cazul în care fapta este săvârşitâ din culpă sau
cu praeter intenţie ca în cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte.
În al treilea rând moştenitorul trebuie să fi fost condamnat prin hotărâre
judecătoreascâ definitivă şi irevocabilă pentru omor sau tentativă la această
infracţiune împotriva lui de cujus. Nu ne vom afla în caz de nedemnitate dacă
autorul nu a mai fost condamnat prin hotărâre judecătorească pentru aceste fapte
pentru că bunăoară a decedat înainte de aceasta şi procesul penal a încetat sau dacă
răspunderea penală s-a prescris. Tot astfel nu ne vom afla în caz de nedemnitate
dacă moştenitorul nu a lucrat cu discernământ sau a intervenit o amnistie
antecondamnatorie sau a fost achitat pentru că s-a aflat în legitimă aparare 14. Dacă
însă a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă este
indiferent dacă ulterior intervine amnistierea sau graţierea, nedemnitatea se va
reţine.

b) Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea.


Art.655 pct.2 C. civ. prevede că este nedemn de a succede “acela care a făcut
în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată calomnioasă”. Este
vorba de un denunţ, o plângere sau mărturie făcută de succesibil contra defunctului
în care acesta este acuzat de fapte care, dacă ar fi fost adevărate ar atrage, potrivit
legii pedeapsa cu moartea. În prezent acest text legal este inaplicabil câta vreme
încă prin Decretul-Lege nr.6/1990 pedeapsa cu moartea a fost abolită, această
prevedere ne mai fiind întâlnită în noul Cod civil.

c)Nedenunţarea omorului.
Art.655 pct.3 prevede că este nedemn de a succede “moştenitorul major care
având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei”.
Aşa cum rezultă din text numai moştenitorul major poate fi declarat nedemn
pentru această faptă nu şi cel minor. De asemenea nici majorul pus sub interdicţie
nu poate fi declarat nedemn în acest caz întrucât la fel ca minorul este prezumat a

12 M. Eliescu, op. cit. p. 74.


13 M. Eliescu, op. cit. p. 74;
14 D. Chirică, op. cit. p. 25.
6
nu avea discernămint15.Moştenitorul major trebuie să fi cunoscut omorul şi să se fi
abţinut a-l denunţa.
Legea nu cere ca denunţul să privească şi pe autorul omorului suficient fiind
să fie anunţatE organelor in drept. De asemenea, legiuitorul nu prevede un termen
până la care moştenitorul ar fi trebuit să denunţe omorul, urmând ca această
împrejurare să fie apreciată de către instanţa de judecată în funcţie de împrejurările
concrete ale cauzei. Nedenunţarea omorului trebuie să nu fie scuzabilă potrivit
art.656 C. civ. Sunt scutiţi a face denunţul omorului lui de cujus ascendenţii şi
descendenţii omorâtorului, afinii săi de acelşi grad, soţul sau soţia sa, fraţii sau
surorile sale, unchii sau mătuşile precum şi nepoţii săi.
S-a precizat în doctrină16 că acest text a devenit aproape inaplicabil întrucât
de vreme ce o dată succesibilul a fost înlăturat de la moştenire ca nedemn pentru
omisiunea de denunţare a omorului, pentru a înlătura efectele acestei sancţiuni
trebuie să facă dovada că se încadrează în aceste grade de rudenie sau afinitate
care-l scuteau de această obligaţie.
Omisiunea de denunţare de la pct. 3 a fost înlăturată datorită aprecierii
Comisiei de redactare a noului Cod civil, că nu ar fi primit niciodată aplicare
practică, iar textul ar fi oricum desuet.

3. Nedemnitatea în noul Cod civil

Art. 959-961 din noul Cod civil se inspiră din art. 620-623 ale Codului civil
al provinciei Québec şi menţin numai primul caz de nedemnitate al actualului
art.655 C.civ. Noul Cod civil face distincţie expresă în dispoziţiile sale între
nedemnitatea de drept în art.958 şi nedemnitatea judiciară în art.959.
Astfel, este de drept nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu
intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea
moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă
moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi
restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
Noul Cod civil a inserat în art.958 alin.2 şi alin.3 două dispoziţii care sunt
rezultatul doctrinei şi jurisprudenţei. Astfel, se prevede în cazul în care
condamnarea este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin
prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost
constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În privinţa constatării

15 Dimitrie Alexandresco - ''Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român'',


tomul III, partea 2, Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă, Buc, 1911. p. 86;
D. Chirică, op. cit. p. 26.
16 C. Stătescu, op. cit. p. 117.
7
nedemnităţii se dispune că nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la
cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori
de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă
nedemnitatea.
În privinţă nedemnităţii judiciare, art. 959 prevede în alin.1 cine poate fi
declarat nedemn de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva
celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori,
după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă
moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Se poate observa că din cele trei cazuri de nedemnitate întâlnite în actuala
reglementare, noul Cod civil a simţit nevoia să o menţină doar pe cea privind
atentatul asupra vieţii defunctului, căreia noua reglementare îi adaugă încă patru
cazuri care pe drept cuvânt erau necesare în societatea actuală.
Aliniatele 2-3 ale art.958, alineatele 3-6 art.959 şi alin. 2 al art.961 din noul
Cod civil sunt sinteza concluziilor trase de doctrină pe marginea efectelor generate
de intervenirea unei nedemnităţi, pe care codul civil actual nu le reglementează
expres. Se evidenţiază ca noutate legislativă calificarea expresă a introducerii
acţiunii în constatarea judiciară a nedemnităţii de către un succesibil ca act de
acceptare tacită. Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei
judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii
moştenirii.
În situaţia în care hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin.1
lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Tot în această situaţie, când condamnarea este împiedicată prin decesul
autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea
se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească
civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de
împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.
Pentru cazul doi şi trei de nedemnitate judiciară, termenul de un an curge de
la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este
ulterioară deschiderii moştenirii.
Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii moştenirii poate introduce acţiunile prevăzute, în
situaţia în care moştenirea este vacantă.
O modificare importantă cu impact asupra instituţiei rezervei o reprezintă
nedemnitatea, care în noua reglementare apare ca fiind de două tipuri, iar efectele
8
ei pot fi înlăturate prin manifestarea de voinţă a defunctului. Conform art.961 din
noul Cod civil, efectele nedemnităţii, de drept sau judiciară, pot fi înlăturate de cel
care lasă moştenirea, fie prin testament fie prin alt act autentic, cu condiţia unei
declaraţii exprese, neîndoielnice, care să nu lase loc de interpretare.
În actuala reglementare nedemnii şi renunţătorii nu pot fi reprezentaţi. Noul
Cod civil are o viziune opusă, în sensul că nedemnii vor putea fi reprezentaţi, ceea
ce înseamnă că la stabilirea rezervei se va ţine cont de ei, calculul urmând a se face
pe tulpini ca şi până acum.
În privinţa efectelor nedemnităţii, noul Cod civil prevede în art.961 alin.2,
că acestea nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită
după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.

4. Efectele nedemnităţii succesorale.

4.1. Efecte faţă de moştenitorul nedemn.


Ca urmare a constatării nedemnităţii succesorale a unui moştenitor titlul său
de succesor este retroactiv desfiinţat, el devenind astfel totalmente străin de
moştenire din momentul deschiderii moştenirii. Partea din moştenire care i s-ar fi
cuvenit nedemnului va reveni comoştenitorilor legali subsecvenţi, iar în cazul în
care nedemnul era moştenitor rezervatar, şi legatarilor sau donatarilor ale căror
liberalităţi ar fi putut fi supuse reducţiunii la cererea acestui moştenitor.
Moştenitorul nedemn este înlăturat complet de la moştenirea celui faţă de care a
săvârşit una din faptele prevăzute de lege, astfel că el nu va putea culege nici
rezerva succesorală. Dacă moştenitorul nedemn ar fi fost singurul moştenitor al
defunctului, prin înlăturarea sa de la moştenire, aceasta devine vacantă.
Este menţinut în noul Cod civil în art.960 alin.1, devenirea nedemnului
străin de moştenire, fiind înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea
testamentară.
Efectele nedemnităţii sunt relative în sensul că moştenitorul nedemn este
înlăturat numai de la moştenirea celui faţă de care a fost declarat nedemn şi nu de
la moştenirea altor persoane. Astfel, el va putea veni prin reprezentarea tatălui său
predecedat la moştenirea unui ascendent mai îndepărtat.17
În situaţia în care nedemnul a intrat în posesia bunurilor din moştenire
înainte de constatarea nedemnităţii succesorale el va fi obligat să le restituie în
natură, atunci când este posibil, iar dacă bunurile supuse restituirii au pierit sau au
fost înstrăinate sau expropriate pentru cauză de utilitate publică, el va trebui să
plătească despăgubiri, fiind considerat posesor de rea-credinţă şi pus de drept în
întirziere de la data intrării sale în posesia bunurilor din moştenire. Potrivit art.657
C. civ. moştenitorul nedemn este obligat să restituie toate fructele şi veniturile
17 I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil roman. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donatiuni. Testamente. Vol. III. Ed. “ Socec”, Buc, 1948, p. 228.
9
moştenirii de la data deschiderii acesteia. Pentru sumele încasate de la debitorii lui
de cujus va fi obligat să plătească dobânzi de la data încasării lor. De asemenea
toate drepturile şi obligaţiile faţă de nedemn care se consideraseră stinse prin
confuziunea celor două patrimonii sau prin consolidare revin retroactiv în fiinţă.
Noul Cod civil cuprinde în art.960 alin.2 o prevedere în sensul celor
discutate mai sus, conform căreia posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor
moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.
Nedemnul are însă dreptul să pretindă de la ceilalţi moştenitori datoriile
moştenirii pe care le-a achitat din bunurile sale, precum este îndreptăţit şi la
întoarcerea cheltuielilor necesare şi utile făcute cu bunurile din moştenire căci
nedemnitatea nu poate constitui izvor de îmbogăţire fără temei a celorlalţi
moştenitori în dauna celui declarat nedemn.

4.2. Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului.


Art.658 C. civ. prevede în privinţa copiilor nedemnului că ”viind la
succesiune în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt
depărtaţi pentru greşeala tatălui lor”. Aşadar, copiii nedemnului pot veni la
moştenirea defunctului numai în nume propriu nu şi prin reprezentare, ceea ce
însemană că nedemnitatea, produce efecte şi faţă de cei care nu au săvârşit nici una
din faptele determinate de legiuitor ca ducând la nedemnitate. Dacă la moartea lui
de cujus a rămas ca moştenitor unicul său fiu dar acesta este nedemn, copilul său
va putea culege moştenirea căci vine la moştenire în nume propriu făcând parte din
aceeaşi clasă de moştenitori cu tatăl său şi anume aceea descendenţilor.
S-a pus problema dacă această soluţie consacrată de legiuitor prin art.658 C.
civ. în privinţa copiilor nedemnului se aplică nu numai copiilor acestuia ci şi
celorlalţi descendenţi în grad mai îndepărtat de rudenie. S-a sustinut 18 că de vreme
ce legiuitorul foloseşte expresia “copiii nedemnului” şi nu aceea de “descendenţii
nedemnului” trebuia să credem că această regulă nu are aplicare decât copiilor
nedemnului şi nu şi celorlalţi descendenţi mai îndepărtaţi. Soluţia propusă este
forţată căci nu are nici o logică ca descendenţii în grad mai îndepărtat ai
nedemnului să aibe o situţia mai favorabilă decât copiii acestuia.19

4.3. Efectele nedemnităţii faţă de terţi.


Este posibil ca în perioada de la deschiderea moştenirii şi până la constatarea
nedemnitaţii moştenitorul nedemn să fi înheiat acte juridice cu privire la bunurile
succesiunii, se pune problema soartei acestora.
Câtă vreme nedemnitatea are ca efect desfiinţarea retroactivă a titlului de
18 Fr. Deak, op. cit. p. 75.
19 E. Safta-Romano, "Dreptul de moştenire - Doctrină şi jurisprudenţă", vol. I, Ed.
Graphix, Iaşi, 1995. p. 65
10
moştenitor, în principiu se poate susţine că actele juridice încheiate de nedemn cu
terţii vor fi desfiinţate şi ele cu efect retroactiv potrivit principiului resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis. În privinţa actelor de conservare şi admnistrare s-
a decis că vor fi menţinute în vigoare căci prin ele se asigură buna gospodărire a
bunurilor succesorale.
În privinţa actelor de dispoziţie care privesc bunuri mobile s-a acceptat
soluţia menţinerii lor în vigoare în măsura în care terţul dobânditor a fost de bună
credinţă şi făcându-se aplicarea regulii instituită de art.1909 C. civ. Actele de
dispoziţie privind bunurile imobile se menţin în ipoteza în care terţul dobânditor
poate invoca uzucapiunea sau dacă condiţiile acesteia nu sunt îndeplinite, dacă
terţul dobânditor, de bună-credinţă se poate prevala de regula error comunis facit
ius. Dacă terţul este de rea-credinţă în sensul că a avut cunoştinţă de nedemnitatea
celui cu care a contractat, principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis
se aplică din plin.20
Noul Cod civil prevede în acest sens în art.960 alin.3 că actele de
conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită
moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se
menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii
dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă
aplicabile.

5. Modul în care operează nedemnitatea.

Regula care s-a impus este aceea că nedemnitatea operează de drept astfel că
nu este nevoie de o hotărâre judecătorească specială care să o pronunţe.21
În primul caz de nedemnitate este suficientă hotărârea judecătorească de
condamnare pentru omor sau tentativă la această infracţiune, iar în cazul al doilea
este suficientă hotărârea de condamnare pentru denunţ calomnios, ori mărturie
mincinoasă. In cel de al treilea caz prevăzut de art.655 C. civ. este însă nevoie de o
hotărâre judecătorească privitoare la nedemnitatea moştenitorului, dar nici în acest
caz instanţa nu pronunţă nedemnitatea ci o constată doar, dacă sunt prezente
condiţiile cerute de lege.22
Momentul la care nedemnitatea poate fi constatată, acesta nu poate fi decât
după deschiderea succesiunii. În ce priveşte invocarea nedemnităţii, având în
vedere gravitatea ei, cercul de persoane care o pot face trebuie să fie cât mai mare.
Pot să invoce nedemnitatea comoştenitorii care au fost înlăturaţi de la
moştenire de către nedemn, donatarii sau legatarii care au primit liberalităţi peste

20 Camelia Toader, R. Popescu, Consideraţii în legătură cu aplicarea principiului aparenţei


în drept în materia moştenirii, în “Dreptul” nr. 9/1993, p. 37-39.
21 M. Eliescu, op. cit. p. 76; Fr. Deak, op. cit. p. 79-8o;
22 C. Stătescu, op. cit. p. 118.
11
cotitatea disponibilă, dacă nedemnul este rezervatar, precum şi creditorii acestor
persoane pe calea acţiunii oblice potrivit art.974 C. civ. precum şi de către instanţa
de judecată din oficiu şi chiar de către nedemnul însuşi.
Nedemnitatea este invocata cât timp nedemnul este în viaţă împotriva
acestuia, iar după decesul său împotriva succesorilor săi care nu se vor putea
prevala de caracterul personal al sancţiunii nedemnităţii de vreme ce antecesorul
lor nu a putut avea nici un drept asupra moştenirii autorului său.23

Secţiunea a V-a. Vocaţia sau chemarea la moştenire.

În cazul moştenirii legale vocaţia la moştenire îşi are izvorul în prevederile


legale potrivit cărora sunt chemate la moştenire rudele defunctului încadrate în
patru clase de moştenitori, precum şi soţul supravieţuitor, iar în cazul moştenirii
testamentare în cuprinsul testamentului lăsat de defunct.
Într-o primă accepţie noţiunea de vocaţie succesorală exprimă potenţialitatea
unor rude din cele determinate ca făcând parte din cele patru clase de moştenitori,
de a culege moştenirea lui de cujus. Dar dintre acestea nu toate vor putea culege
moştenirea în mod concret, ci numai acelea care au vocaţie succesorală concretă,
adică în lumina principiilor care guvernează devoluţiunea succsorală legală vor
culege, efectiv, acea moştenire.
S-a spus că pentru ca o persoană să aibe vocaţie succesorală trebuie să existe
două conditii: una pozitivă, adică vocaţia succesorală generală şi una negativă ca
acea persoană să nu fie înlăturată de la moştenire de o rudă mai apropiată în grad
sau de un legatar.
Vocaţia succesorală generală este inoperantă în cazul moştenirii
testamentare, căci orice persoană care are capacitate succesorală poate în principiu
primi legate cu limitările aduse de rezerva succesorală, în cazul unei categorii de
moştenitori. 24
Vocaţia la moştenire în ambele sale accepţiuni (generală sau concretă) nu se
confundă cu dreptul general la moştenire garantat de art.42 din Constituţie. Dreptul
la moştenire, ca aptitudine abstractă „devine potenţial prin intermediul vocaţiei
succesorale generale şi efectiv prin vocaţia concretă la moştenire.” 25

CAPITOLUL III

REGULI GENERALE PRIVIND DEVOLUŢIUNEA LEGALǍ A


MOŞTENIRII

23 M. Eliescu, op. cit., p. 78.


24 Fr. Deak, op. cit., p. 58.
25 Fr. Deak, op. cit., p. 58
12
Secţiunea a I-a. Consideraţii generale.

Prin devoluţiunea moştenirii se întelege atribuirea către anumiţi moştenitori


a patrimoniului succesoral. Devoluţiunea legală a moştenirii are loc atunci când nu
există testament, căci în acest din urmă caz devoluţiunea este testamentară.
În cazul devoluţiunii legale legiuitorul determină categoriile de persoane
care vor culege moştenirea în funcţie de anumite criterii cum este gradul de rudenie
sau calitatea de soţ supravieţuitor. În cazul devoluţiunii testamentare transmisiunea
are loc potrivit voinţei lui de cujus exprimată în testament.
Între cele două forme ale devoluţiunii moştenirii nu există neaparat un raport
de excludere căci ele pot coexista. Bunăoară, defunctul a dispus prin testament
numai de o parte a moştenirii sau chiar dacă a dispus de întreg, dar existând
moştenitori rezervatari aceştia îşi vor primi partea lor (rezerva) în virtutea legii.
Moştenirea va fi tot legală şi atunci când defunctul a lăsat testament, dar
acesta nu cuprinde legate ci numai alt fel de dispoziţii, ca recunoaşterea unui copil,
dispoziţii privind funeraliile sau privitoare la desemnarea unui executor
testamentar etc. Tot astfel se poate întâmpla ca testamentul să nu cuprindă legate ci
numai exheredări, astfel că el va fi folosit numai pentru înlăturarea de la moştenire
a celor exheredaţi, iar moştenirea se va împărţi potrivit legii de către cei care nu au
fost înlăturaţi prin voinţa lui de cujus.

Secţiunea a II-a. Principiile devoluţiunii succesorale legale.

La baza devoluţiunii legale a moştenirii stă legătura de rudenie dintre de


cujus şi cei chemaţi la moştenirea sa. La acestea se adaugă soţul supravieţuitor care
vine la moştenire în baza Legii nr.319/1944.
În lipsa oricăror rude din categoria celor chemate la moştenire precum şi a
soţului supravieţuitor moştenirea se va atribui statului, devenind vacantă.
Elementul de noutate instituit în noul Cod civil şi prevăzut în art.963 alin.3
respinge ideea de atribuire a moştenirilor vacante statului şi prevede că în lipsa
moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite
comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui raza teritoriala se aflau
bunurile la data deschiderii moştenirii.
Rudenia de sânge şi cea civilă rezultată din adopţie este criteriul
fundamental al vocaţiei succesorale legale la care, aşa cum am arătat se adaugă
calitatea de soţ supravieţuitor a defunctului. Această idee este păstrată şi în art.963
alin.1 din noul Cod civil, conform căruia, moştenirea se cuvine, în ordinea şi după
regulile stabilite în prezentul titlu, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi
anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz.
Nu toate rudele, indiferent de grad pot fi chemate la moştenire, căci chemate
13
fiind nelimitat la moştenire s-ar ajunge la o fragmentare excesivă a patrimoniului
succesoral care nu e de dorit.
Clasele de moştenitori sunt păstrate neschimbate în art. 964 din noul Cod
civil. La fel şi regulile priorităţii clasei de moştenitori (alin.1), a priorităţii gradului
de rudenie (alin. 3) şi a împărţirii pe capete (alin. 4).
Noutatea este oferită de textul celui de-al doilea aliniat şi vizează un aspect
ce excede sfera de influenţă a devoluţiunii ab intestat: “Dacă în urma dezmoştenirii
rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire,
atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc
condiţiile pentru a moşteni”.
Profesorul Deak exprimase26 încă din ediţia din 1997 a cursului său ideea
existenţei unei excepţii de la principiul priorităţii clasei de moştenitori: situaţia
exheredării unui rezervatar dintr-o clasă prioritară, ce concurează cu un succesibil
dintr-o clasă subsecventă. Exheredatul ar urma să aibă vocaţie la partea rezervată
iar celui de-al doilea i-ar reveni, cu titlu de moştenitor legal, cotitatea disponibilă a
moştenirii. Spre exemplu, decuius lăsase un testament în care singura clauză
dispune: „fiul meu A să nu primească nimic". A va culege ½ din succesiune cu titlu
de rezervă (art. 841 c.civ.), cotitatea disponibilă de ½ urmând să revină ca
succesiune legală eventualului frate F al defunctului, acceptant al moştenirii din
clasa a doua.
În concluzie, observăm cum o opinie a profesorului Deak care, la data
emiterii acesteia, era total izolată şi contrară poziţiei tradiţionale a dreptului nostru
succesoral, se va impune prin voinţa legiuitorului nostru civil din 2009. Respectiva
opinie (precum şi receptarea ei legislativă) are consecinţe importante în materia
exheredării: art. 964 alin. 2 din noul Cod civil califică drept legală vocaţia celor
care culeg porţiunea disponibilă, ceea ce dă naştere unui regim juridic diferit în
privinţa dobândirii posesiunii moştenirii (discutăm de existenţa sezinei, nu de
predarea legatelor), a calităţii în care participă la procedura succesorală notarială.

1. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de


moştenitori legali.

Primul principiu al devoluţiunii succesorale legale este acela potrivit căruia


succesorii sunt chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori.
Codul civil în art.669-675 stabileşte patru clase de moştenitori cu ordinea lor
de preferinţă. Prima clasă de moştenitori vine la moştenire excluzând total pe cei
care fac parte din cea de a doua sau subsecventa clasă de moştenitori. Clasa a doua
vine la moştenire numai în lipsa oricăror moştenitori din prima clasă şi exclude
total pe cei care fac parte din clasa a treia şi a patra. Cei din clasa a treia vin la
moştenire numai dacă nu există moştenitori din prima şi a doua clasă de
26 Fr. Deak., op. cit., p. 84.
14
moştenitori şi exclud pe cei din clasa a patra de moştenitori şi, în fine, cei din clasa
a patra pot veni la moştenire numai dacă nu există moştenitori din clasele
superioare.
Cele patru clase de moştenitori determinate de legiuitor sunt următoarele:
- clasa I - care cuprinde descendenţii în linie dreaptă ai defunctului, adică
copiii defunctului, nepoţii, strănepoţii etc. acestuia fără limită de grad;
- clasa a II-a - care cuprinde ascendenţii şi colateralii privilegiaţi, adică
părinţii defunctului împreună cu fraţii şi surorile acestuia precum şi descendenţii
lor, până la gradul IV inclusiv. Pentru că ea cuprinde, pe de o parte, părinţii
defunctului, care sunt rude în linie ascendentă de gradul I cu acesta, iar pe de altă
parte pe fraţii şi surorile defunctului şi copiii acestora, care sunt rude în linie
colaterală până la gradul IV, ea se mai numeşte clasa mixtă a ascendenţilor şi
colateralilor privilegiaţi;
- clasa a III-a - care cuprinde pe ascendenţii ordinari, adică bunicii şi
străbunicii defunctului etc. , fără limită de grad;
- clasa a IV-a- care cuprinde pe colateralii ordinari, adică unchii, mătuşile
verii primari, fraţii şi surorile bunicilor defunctului.
Rudenia, aşa cum rezultă din textele legale precizate mai sus este de două
feluri: rudenie în linie dreaptă, ascendentă sau descendentă şi rudenie colaterală.
”Se numeşte linie dreaptă şirul gradelor între persoanele ce se cobor una din alta”
prevede art.661 alin.1 fraza I, iar în fraza II acelaşi text precizează că linia
colaterală este ”şirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar
care se cobor dintr-un autor comun”.
În linie dreaptă gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor
existente între persoanele între care dorim să stabilim gradul de rudenie. Astfel,
tatăl şi fiul sunt rude de gradul I, iar nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul
II. În linie colaterală gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor care
urcă de la persoana al cărei grad de rudenie trebuie să-l stabilim până la
ascendentul comun şi apoi de la aceasta până la persoana faţă de care urmează să
stabilim gradul de rudenie. Astfel, fraţii sunt rude de gradul II, unchiul cu nepotul
de frate sunt rude de gradul III, iar verii primari sunt rude de gradul IV.27
Rudele în linie dreaptă ale defunctului sunt chemate teoretic la moştenire la
infinit, practic însă limitarea vine de la limitele biologice ale vieţii omului
neputându-se depaşi gradul trei sau patru de rudenie. În linie colaterală, aşa cum
am văzut, rudele sunt chemate la moştenire numai până la gradul IV inclusiv.28
În cazul existenţei unor moştenitori aparţinând la clase diferite, ceea ce
interesează sub aspectul chemării la moştenire este apartenenţa la o clasă de
moştenitori iar nu gradul de rudenie cu defunctul. Astfel, nepotul de fiu al
27 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.81.
28 Până la legea din 28 iulie 1928 privind impozitul pe succesiuni rudele erau chemate la
moştenire până la gradul 12 inclusiv.
15
defunctului este rudă de gradul II cu acesta, dar aparţinând clasei I de moştenitori
va înlătura de la moştenire pe tatăl defunctului care este rudă de gradul I, dar face
parte din clasa a II-a de moştenitori.

2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii de


aceeaşi clasă.

Codul civil reglementează prin art. 660 transmiterea succesiunii în interiorul


aceleaşi clase, regulă denumită proximitatea gradelor de rudenie: rudele cele mai
apropiate în grad exclud pe cele mai îndepărtate. Potrivit art.660 C. civ. gradul de
rudenie se stabileşte prin numărul generaţiilor; fiecare generaţie numără un grad.
Textul art.662 C. civ. face o aplicare a reguli stabilind că fiul este rudă de gradul I
cu tatăl său, nepotul de fiu e rudă de gradul doi etc.
Cum succesori sunt: în linie dreaptă, ascendenţi sau descendenţi, părinţi,
bunici, străbunici, respectiv fii, nepoţi, strănepoţi; precum şi succesori în linie
colaterală: fraţii şi succesorii lor, veri, mătuşi, unchi etc.; tot aşa şi gradele de
rudenie se stabilesc în linie dreaptă ori în linie colaterală. În acest sens, art.661 C.
civ. stabileşte că „şirul gradelor formează linia; se numeşte linie dreaptă şirul
gradelor între persoanele care coboară una din alta; linie colaterală şirul gradelor
între persoanele ce nu se coboară una din alta, ci dintr-un autor comun. Linia
dreaptă se împarte în linie dreaptă ascendentă şi linie dreaptă descendentă”. În linie
colaterală, gradele se numără începând de la una din rude până la autorul comun şi
coborând apoi până la cealaltă rudă (art.663 C. civ.).
În lumina acestui principiu în ipoteza că la moartea defunctului au rămas
mai multe rude ale sale aparţinând aceleaşi clase, rudele în grad mai apropiat le vor
înlătura de la moştenire pe cele în gard mai îndepărtat. Astfel, fiul lui de cujus va
înlătura de la moştenire pe nepotul de fiu al lui de cujus. Ei aparţin aceleaşi clase
de moştenitori, dar în vreme ce fiul este rudă de gradul I, nepotul de fiu este rudă
de gradul II.29
Prin excepţie în clasa a doua de moştenitori părinţii defunctului deşi sunt
rude de gradul I cu defunctul nu vor înlătura de la moştenire pe fraţii şi surorile
defunctului, care sunt rude de gradul II ce vor veni împreună la moştenire. De
asemenea constituie o excepţie de la acest principiu reprezentarea succesorală .

3. Principiul egalităţii (pe capete) a împărţirii moştenirii între rudele


din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.

Codul civil face aplicarea acestei reguli cu ocazia reglementării fiecărei clase
de succesori legali (art. 669; art. 670 alin. 2; art. 671; art. 674-675).
Potrivit acestui principiu dacă există mai multe rude din aceeaşi clasă de
29 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.82.
16
moştenitori şi ele au acelaşi grad de rudenie cu defunctul vor moşteni cote egale
din moştenirea acestuia.
Excepţii de la aceste reguli generale:
a) O primă excepţie este relativă la prima regulă generală. Potrivit
proximităţii claselor de succesori, chemarea unei clase în ordinea de preferinţă
exclude altă clasă. Totuşi, cum am văzut din art.670-671 C. civ, legea a creat o
clasă mixtă de succesori, care vine la moştenire după clasa descendenţilor; este
clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi, adică părinţii şi fraţii
ori succesorii fraţilor şi surorilor.
Tot faţă de prima regulă generală există excepţia reglementată de art.1 din
Legea 319/1944 care stabileşte că soţul supravieţuitor vine în concurs cu orice
clasă de moştenitori, inclusiv cu descendenţii.30
b) O altă excepţie se face faţă de cea de a treia regulă. Potrivit acesteia, rudele
în grad egal moştenesc în părţi egale. Cu toate acestea prin instituţia spărturii sau
despicăturii, fraţii şi surorile născuţi din căsătorii diferite, când se moştenesc între
ei, deşi sunt rude de acelaşi grad, vor primi părţi diferite după cum sunt fraţi de
mamă ori de tată sau şi de mamă şi de tată (art.674 C. civ.).
c) Ultima excepţie este relativă la cea de-a doua regulă. Proximitatea gradului
de rudenie suferă excepţia, denumită reprezentarea succesorală (art. 664 – 668 C.
civ.).

Secţiunea a III-a. Reprezentarea succesorală.

1. Noţiunea reprezentării succesorale.

Potrivit art.664 C. civ. reprezentarea succesorală este o ficţiune a


legiuitorului, care are drept efect de a pune pe reprezentanţi în locul, gradul şi
drepturile reprezentatului.
Conform art. 965 din noul Cod civil, prin reprezentare succesorală, un
moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea
legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din
moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau
decedat la data deschiderii moştenirii.
Încă în doctrina franceză a fost criticată definirea reprezentării succesorale
ca o ficţiune căci, s-a spus 31 că legiuitorul modern nu are nevoie de ficţiuni precum
pretorul roman ci poate introduce o excepţie de la regulă în mod direct. Unii autori
au definit-o atunci ca fiind un beneficiu al legii în virtutea căruia o persoană mai
îndepărtată în grad urcă în locul şi gradul părintelui sau care nu mai este în viaţă la
data deschiderii succesiunii pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia,
30 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.83.
31 D. Alexandresco, op. cit, p. 261; M. Eliescu, op. cit., p. 89
17
dacă s-ar fi aflat în viaţă.32
De pildă, dacă la moartea sa de cujus a lăsat un fiu şi doi nepoţi, copiii
celuilalt fiu al său predecedat, fiul în viaţă deşi rudă de gradul I cu defunctul nu-i
va înlătura de la moştenire pe cei doi copii ai fratelui sau predecedat, ci aceştia vor
veni la moştenire culegând împreună partea care i s-ar fi cuvenit tatălui lor dacă ar
fi fost în viaţă. În acest mod reprezentarea constituie o abatere de la regula
proximităţii gradului de rudenie, potrivit căreia fiul în viaţă al defunctului la data
deschiderii succesiunii ar trebuii să-i înlăture de la moştenire pe cei doi nepoţi,
copiii fratelui său decedat înainte de acesta.
Tot astfel, reprezentarea succesorală este o abatere şi de la principiul potrivit
căruia rudele în grad egal, aparţinând aceleaşi clase succesorale, moştenesc în părţi
legale, căci de pildă, dacă de cujus a avut doi copii, ambii predecedaţi, iar unul a
avut doi copii, iar celălalt trei copii, toţi fiind aşadar nepoţi de fiu, nu vor moşteni
în părţi egale ci primii doi vor împărţii partea de ½ care s-ar fi cuvenit tatălui lor,
iar cealaltă parte de ½ va fi împărţită de cei trei nepoţi care vin şi-l reprezintă pe
tatăl lor predecedat.
Criticile unanime aduse în Franţa, în România şi în Québec au vizat tocmai
consecinţele acestei calificări legale. S-a observat cum nedemnul şi renunţătorul nu
mai pot fi reprezentaţi, locul ultimilor nefiind considerat „util".
O altă critică importantă vizează caracterul personal al pedepsei
nedemnităţii. Acesta se repercutează în mod injust asupra succesorilor nedemnului.
Ultimii nu vor putea urca în locul şi gradul nedemnului, deoarece el este o
persoană în viaţă şi locul său nu este util.
Dreptul la moştenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau
supravieţuirea unor rude), iar moartea prematură a părinţilor nu trebuie să dăuneze
unora dintre copii şi nici să profite altora.33
Codul civil al Québec-ului a fost modificat, permiţând reprezentarea
predecedatului, comorientului şi a nedemnului, dar nu şi a renunţătorului.
Reprezentarea renunţătorului a fost permisă în Franţa prin reforma succesorală,
operată în anul 2006. Modificarea a fost considerată necesară şi datorită consacrării
legislative a posibilităţii de a face liberalităţi transgeneraţionale şi a dreptului
recunoscut oricărui descendent de a renunţa anticipat la acţiunea în reducţiune (art.
929 alin. 1 c.civ.fr.).
În România, Comisia care a amendat în perioada 2006-2008 Proiectul a
decis reintroducerea reprezentării nedemnului, apreciind că raţiunea reprezentării
este aceea de a nu crea decalaje arbitrare între descendenţii copiilor defunctului sau
între descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului.
În 2010, cu ocazia elaborării Legii de punere în aplicare, s-a observat că
trebuie mers până la capăt cu reforma reprezentării. S-a reţinut astfel şi
32 C. Stătescu, op. cit., p. 125; M. Eliescu, op. cit. p. 89-90; Fr. Deak, op. cit, p. 86.
33 Fr. Deak., op. cit., p. 87.
18
reprezentarea renunţătorului, astfel cum s-a procedat şi în Franţa, unde art. 29 §20
al Legii din 23 iunie 2006 a reformulat art. 751 şi 754 din C.civ.fr. În felul acesta
este satisfăcută pe deplin raţiunea reprezentării succesorale, adică asigurarea unei
egalităţi depline între tulpinile deschise de descendenţii defunctului.
Textele corespunzătoare din noul cod civil au prevăzut în art.967 alin.1 că
poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, renunţătorul,
precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă
renunţă la moştenire. Se observă însă că nu mai există nici o referire la posibilitatea
de reprezentare a comorientului.

2. Cazurile de aplicare a reprezentării succesorale.

Aşa cum am văzut reprezentarea succesorală fiind o excepţie de la


principiile devoluţiunii legale a moştenirii prevederile legale care o reglementează
sunt de strictă interpretare.
Din prevederile art.665, 666, 672 C. civ. şi din art. 966 alin.1 din noul Cod
civil, rezultă că reprezentarea succesorală este admisă în cazul descendenţilor
copiilor lui de cujus şi ai descendenţilor din fraţi şi surori. Nu pot beneficia de
reprezentare nici ascendenţii privilegiaţi, nici ascendenţii ordinari, nici colataralii
ordinari şi nici soţul supravieţuitor34.
Din analiza textelor legale amintite mai sus rezultă că atunci când
reprezentarea este admisă ea operează :
a) în toate cazurile
b) la infinit
c) de drept şi imperativ

a) Prin afirmaţia că reprezentarea operează în toate cazurile vom întelege,


referindu-ne la clasa descendenţilor, că ea va opera şi în ipoteza că la moştenire vin
descendenţi de gradul I, cu descendenţi de gradul II (nepoţi) care-l reprezintă pe
ascendentul lor predecedat precum şi în ipoteza că toţi descendenţii de gradul I
sunt decedaţi şi vin la moştenire prin reprezentare numai nepoţii, rude de gradul II,
care iau locul ascendenţilor lor rude de gradul I.
Această idee este menţinută şi de noul Cod civil în cuprinsul art. 966 alin.2,
precizând că dacă sunt îndeplinite condiţiile reprezentării, ea operează în toate
cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad ori de
grade diferite în raport cu defunctul.
De pildă, dacă de cujus a avut doi fii, din care unul este predecedat, dar a
avut la rândul sau doi fii, aceştia din urmă luând locul tatălui lor prin reprezentare
vor veni la moştenire împreună cu fiul în viaţă al lui de cujus (unchiul lor) şi vor
culege cota de ½ care s-ar fi cuvenit tatălui lor daca era în viaţă. Cealaltă cotă o va
34 Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 226/1986, în C. D. 1986, p. 76-78.
19
lua, evident, fiul în viaţă la data deschiderii moştenirii, al lui de cujus.
Tot astfel descendenţii din fraţi şi surori, care sunt rude de gradul III cu
defunctul şi fac parte din clasa a doua mixtă de moştenitori vor putea veni la
moştenire prin reprezentare fie că există fraţi în viaţă ai lui de cujus, fie că vin
numai nepoţi de frate şi soră la moştenire.
b) Prin afirmaţia că reprezentarea operează la infinit vom întelege că în cazul
descendenţilor în linie dreaptă, aşadar al clasei I de moştenitori, se bucură de
reprezentare nu numai cei care sunt rude de gradul II cu defunctul ci şi cei de
gradul III şi aşa mai departe la infinit. În schimb, în linie colaterală legiutorul
mărgineşte şi reprezentarea succesorală pâna la gradul IV de rudenie inclusiv.
c) Pentru ca împărţeala să se facă pe tulpini, reprezentarea operează de drept
şi imperativ, voinţa descendenţilor putând influenţa regulile reprezentării numai
prin renunţarea la moştenire, nicidecum prin acceptarea ei cu efecte parţiale sau
sub condiţie.35 Această operare de drept este în legătură cu exercitarea actului de
opţiune succesorală.
Regulile reprezentării succesorale legale nu pot fi modificate nici prin voinţa
defunctului. Cu toate acestea, în literatura juridică s-a susţinut că defunctul ar
putea, “în limitele cotităţii disponibile şi fără a aduce atingere rezervei, să înlăture
reprezentarea legală sau să o admită în alte cazuri decât cele prevăzute de lege.” 36
După altă opinie, asemenea dispoziţii testamentare trebuie interpretate ca
exheredări, respectiv legate făcute prin testament şi deci nu ar constitui o înlăturare
a reprezentării legale.37

3. Condiţiile reprezentării succesorale.

Reprezentarea operează numai dacă sunt prezente trei condiţii, din care două
privesc persoana celui reprezentat, iar a treia persoana celui care reprezintă. În
acord cu această prevedere este şi art. 967 alin.2 din noul Cod civil, conform
căruia, pentru a veni prin reprezentare succesorală la moştenirea defunctului,
reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a-l moşteni
pe acesta. Aceste condiţii sunt următoarele:

a) Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii.


Art.668 C. civ. prevede că nu se reprezintă decât persoanele moarte. S-a
precizat că reprezentatul nu este necesar să fie predecedat faţă de de cujus căci
reprezentarea va opera chiar în ipoteza în care cel reprezentat a decedat

35 Actul juridic al opţiunii succesorale este, în principiu, indivizibil şi nesusceptibil de


modalităţi.
36 M. Eliescu, op. cit., p. 96
37 Fr. Deak, op. cit., p. 97
20
concomitent cu de cujus38, ca de pildă în cazul comorienţilor sau al persoanelor
decedate în acelaşi timp fără să fie comorienţi, astfel că mai corect este să se spună
că cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesiunii, decât să se
foloseacă noţiunea de predecedat la data deschiderii moştenirii.
Persoanele în viaţă, aşadar, nu vor putea fi reprezentate chiar dacă au
renunţat la moştenire sau au fost declarate nedemne. Tot aşa cei declaraţi dispăruţi
nu pot fi reprezentaţi fiind consideraţi în viaţă până în momentul în care intervine
hotărârea judecătorească de declarare a morţii. Dacă prin această hotărâre rămasă
definitivă şi irevocabilă se stabileşte o dată a morţii anterioară sau concomitentă cu
data deschiderii succesiunii, reprezentarea va fi posibilă.
Din interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii
moştenirii rezultă consecinţa că reprezentarea nu poate opera prin salturi şi nici
omisio medio. Reprezentantul trebuia să urce din grad în grad, care trebuie să fie
vacante prin deces, până la gradul cel mai apropiat de defunct.

b) Locul persoanei reprezentate să fie util.


Aceasta înseamnă că nu este suficient ca cel reprezentat să fie decedat la
data deschiderii succesiunii ci este necesar ca acesta, dacă ar fi fost în viaţă, să-l fi
putut moşteni pe defunct. Cel declarat nedemn nu poate fi reprezentat pentru că
dacă ar fi fost în viaţă el nu-l putea moşteni pe defunct. Soluţia, aşa cum am arătat
este criticabilă de vreme ce nedemnitatea este soccotită o sancţiune civilă care ar
trebui să aibe efecte numai faţă de cel nedemn şi nu şi faţă de urmaşii săi. 39
Conform cu noul Cod civil vor putea fi reprezentaţi atât nedemnul, exheredatul, cât
şi renunţătorul
Locul nu este considerat util nici în cazul în care reprezentatul este un frate
sau soră a defunctului, decedaţi la data deschiderii succesiunii care însă au fost
exheredaţi de către defunct. Nu aceeaşi este situaţia în cazul în care cel exheredat
este un moştenitor rezervatar, bunăoară un copil al defunctului. Reprezentarea va
avea loc în această ipoteză căci locul este util în ce priveşte rezerva succesorală de
care de cujus nu-l poate priva pe descendentul său reprezentat.

c) Reprezentantul să aibe vocaţie succesorală proprie la moştenirea


defunctului.
Reprezentantul, fiind chemat să-l moştenească pe defunct trebuie să
îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru a-l putea moşteni pe acesta.
Trebuie să aibe capacitate succesorală, să nu fie nedemn faţă de defunct şi să aibe
vocaţie proprie la moştenirea acestuia. Faptul că reprezentantul a fost nedemn faţă
de cel pe care-l reprezintă nu este o piedică în calea reprezentării şi nici renunţarea
la moştenirea reprezentatului (art.668 alin.2 C.civ.).
38 C. Statescu. op. cit. ,p. 127; Fr. Deak, op. cit,. p. 88;
39 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.90.
21
În linie colaterală descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin
reprezentare numai până la gradul IV inclusiv “nefiind de conceput ca o persoană
situată în afara sferei rudelor chemate de lege la moştenire (cum este de exemplu
fiul strănepotului de frate al defunctului, rudă de gradul al cicilea cu acesta) să
poată veni la succesiunea lui de cujus prin reprezentarea rudelor de grad succesibil
predecedate”40.
În noul Cod civil se prevede expres în art. 967 alin.2 că reprezentarea
operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat
la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.
În privinţa rudeniei izvorâtă din adopţie începând cu data de 12 iunie 1997
când a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997 (modificată prin Legea nr.
87/1998) exista un singur fel de adopţie şi anume adopţia cu efectele filiaţiei fireşti
sau cu efecte depline.
În cazul adopţiei cu efecte depline, cel adoptat şi descendenţii săi pot veni la
moştenire prin reprezentare la fel ca şi copiii rezultaţi din filiaţia firească întrucât ei
ca urmare a dopţiei devin rude cu adoptatorul precum şi cu rudele acestuia, iar
rudenia de sânge dintre copil şi părinţii săi încetează.
Dacă adopţia a fost cu efecte restrânse descendenţii celui adoptat vor putea
veni la moştenire prin reprezentare numai dacă adopţia a fost făcută de către de
cujus, dar dacă ea a fost făcută de către descendenţii săi sau de colataralii
privilegiaţi ori nepoţii acestora reprezentrea nu mai poate avea loc întrucât cel ce ar
urma să fie reprezentant nu are vocaţie proprie la moştenirea defunctului nefiind
rudă cu acesta.41 Adoptatul cu efecte restrânse şi descendenţii săi vor putea veni
însă la moştenire prin reprezentare în familia lor firească pentru că în acest caz
legăturile de rudenie cu familia de sânge nu s-au întrerupt.

4. Efectele reprezentării succesorale.

Efectul principal al reprezentării succesorale, regăsit şi în noul Cod civil în


art. 968 sub denumirea de efect general, este împărţirea moştenirii pe tulpini şi nu
pe capete. Art.667 C. civ. prevede că :”În toate cazurile în care reprezentarea este
admisă, partajul se face pe tulpină; dacă aceeaşi tulpină a prrodus mai multe
ramuri, subdivizia se face iaraşi pe tulpină în fiecare ramură, membri aceleaşi
ramuri se împart egal între dânşii”. Aşadar, reprezentanţii vor culege întotdeauna
numai partea care s-ar fi cuvenit antecesorului lor pe care-l reprezintă.
Moştenitorii care vin prin reprezentare la moştenire dobândesc nu numai
drepturi ci şi obligaţii în funcţie de vocaţia succesorală a fiecăruia. Vor răspunde
aşadar, pentru pasivul moştenirii în limita activului (intra vires hereditatis) dacă au
acceptatat-o sub beneficiu de inventar şi peste aceste limite (ultra vires hereditatis)
40 D. Chirică, op. cit., p. 45.
41 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.92.
22
în cazul în care au acceptat-o pur şi simplu. Nu are importanţă în ambele cazuri
dacă au renunţat sau au acceptat moştenirea lăsată de cel pe care-l reprezintă.
Noul Cod civil prevede în art. 969 un efect particular al reprezentării
succesorale, care mi-a atras atenţia şi care are următorul text: „Copiii nedemnului
concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor
raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin
reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi,
concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul.
Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin
reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care
reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării".
În esenţă, legiuitorul român a urmărit restabilirea egalităţii între
descendenţii nedemnului, în cazul în care doar unul(unii) dintre aceştia a(u)
beneficiat de reprezentare, restul nefiind încă concepuţi la data deschiderii
moştenirii reprezentatului.
De exemplu, la moartea lui A, moştenirea sa este culeasă în nume propriu de
fiul său B şi prin reprezentare de către nepotul său de fiu D, copil al fiului nedemn
C al defunctului. După deschiderea succesiunii lui A, este conceput şi se naşte E,
un al doilea copil al lui C. La decesul ultimului, fiul său D va trebui să raporteze la
moştenire bunurile culese prin reprezentare din succesiunea bunicului său A,
pentru a restabili egalitatea cu fratele său E îndreptăţit la raport.
Concluzionând, regulile reprezentării la moştenire sunt modernizate în art.
965 şi 967 din noul Cod civil, ţinând seama de criticile aduse reglementării actuale
şi de evoluţiile recente din dreptul comparat.
Legiuitorul român a făcut un pas important în ameliorarea acestei tehnici
succesorale, renunţând la conceptul artificial şi dăunător de „ficţiune a legii".
Restaurarea posibilităţii de reprezentare a nedemnului şi a renunţătorului face ca
venirea la moştenire a beneficiarului să fie o realitate; aceasta se face în nume
propriu, de membru al tulpinii din care face parte, nu prin reprezentarea fictivă a
antecesorului mai apropiat în grad de defunct.

5. Reprezentarea succesorală raportată la Legea nr.18/1991 şi Legea


nr.10/2001.

În ipoteza că fostul proprietar al terenului nu este în viaţă potrivit art. 8 din


Legea nr.18/1991 (republicată în 1998 cu modificările aduse de Legea
nr.169/1997) pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate moştenitorii
acestuia în condiţiile legii civile. În consecinţă, aşa cum corect s-a precizat, 42 de
vreme ce legea civilă permite moştenirea prin reprezentare înseamnă că această
42 Fr. Deak, op. cit. p. 100 şi urm; St. Lungu, Nota la dec. civ. nr. 53/1998 a trib. Vaslui, în
Dreptul nr. 7/1999, p. 140.
23
instituţie îşi are aplicare şi în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate asupra
terenurilor potrivit Legii nr.18/1991.
De altfel, Regulamentul aprobat prin H.G. 131/1991, în art.14 prevede în
mod expres că descendenţii copiilor fostului proprietar decedat precum şi cei din
fraţi şi surori pot veni la moştenire în locul părinţilor lor decedaţi anterior autorului
succesiunii, aşadar prin reprezentare. Reprezentarea nu este admisă însă în cazul în
care reprezentatul a decedat nu anterior, ci ulterior fostului proprietar al terenului,
însă decesul a avut loc înaintea apariţiei Legii nr.18/1991, cum în mod eronat s-a
susţinut de către unii autori.43
Succesiunea se deschide la data morţii fostului proprietar al terenului iar nu
la apariţia Legii nr.18/1991, astfel că toate problemele succesiunii se rezolvă
raportat la această dată. Numai că legea permite să se reconstituie dreptul de
proprietate şi asupra terenurilor care la data decesului nu erau în patrimoniul lui de
cujus.44 Dacă moartea copilului sau a fratelui sau surorii au avut loc ulterior
decesului autorului, întrucât aceştia au fost în viaţă la data deschiderii succesiunii,
ei vor veni la moştenire în nume propriu, iar cotele moştenite astfel vor reveni
propriilor lor moştenitori prin retransmitere.
Desigur în toate cazurile, indiferent că moştenitorii vin la moştenire în
nume propriu, prin reprezentare sau retransmitere, că sunt moştenitori legali sau
testamentari, nu pot dobândi prin reconstituirea dreptului de proprietate mai mult
decât ar fi putut dobândi fostul proprietar, autorul lor, dacă ar fi fost în viaţă.
În privinţa Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, întrucât art.4 alin.2
prevede că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor
îndreptaţite, aceştia vor putea beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate
fie în nume propriu, fie prin reprezentare sau retransmitere în condiţiile legii
civile.45

C A P I T O L U L IV

DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI


ŞI ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR.

43 V. P., Dreptul de reprezentare succesorală în condiţiile prevederilor art. 12 alin. 2 din


Legea nr. 18/1991, în Dreptul nr. 10-11, 1991 p. 99; Idem, Diferenţierea între instituţia
transmiterii şi cea a reprezentării, în Dreptul nr. 6/1992, p. 78. Autorul susţinea, că întrucât
anterior legii nr. 18/1991 terenurile agricole nu erau în circuitul civil nu puteau face obiectul
succesiunii, astfel că nu are relevanţă că reprezentantul a decedat ulterior lui de cujus din
moment ce la moartea acestuia nu s-a deschis şi nici nu se putea deschide succesiunea.
44 Fr. Deak, op. cit. p. 103
45 E. Chelaru, Consideraţii asupra Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 dec 1989, în Juridica nr.6/2001,p.241-245.
24
Secţiunea a I-a. Clasele de moştenitori.

Aşa cum am arătat într-o altă parte a acestei lucrări legiuitorul rânduieşte
rudele lui de cujus în privinţa drepturilor lor la moştenirea acestuia în patru clase
de moştenitori ale căror reguli specifice le voi analiza în cele ce urmează în paralel
cu prevederile din noul Cod civil.

1. Clasa I -a de moştenitori (descendenţii defunctului)

Prima clasă de rude chemate la moştenirea defunctului este constituită,


potrivit art.669 C. civ. din copiii acestuia şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit
indiferent că sunt rezultaţi din căsătorie sau din afara acesteia. Codul familiei a
asimilat pe deplin copilul din afara căsătoriei cu cel din căsătorie cu condiţia
evidentă ca legătura de filiaţie să fie stabilită prin una din căile admise de lege
(art.63 C. fam.). Potrivit vechii reglementări a Codului civil copilul din afara
căsătoriei nu avea drepturi succesorale decât faţă de mama sa şi rudele acesteia şi
nici un drept la moştenirea lăsată de tatăl sau din afara căsătoriei.
Noul Cod civil a păstrat în art.975 alin.1 această abordare, noua
reglementare susţinând în concordanţă cu actuala reglementare că descendenţii
sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit. Pe această linie de
gândire, alin.2 al aceluiaşi articol prezintă situaţia generală în care descendenţii
defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea
proximităţii gradului de rudenie, fiind primii în această ordine.
În clasa descendenţilor se includ şi copiii rezultaţi din adopţie. În prezent
legea consacră numai adopţia cu efecte depline (OUG nr.25/1997), numai că
disticţia dintre cele două forme de adopţie se impune.
Dacă adoptatorul este de cujus în ambele feluri de adopţie cel adoptat şi
descendenţii săi vor fi chemaţi la moştenirea adoptatorului.
În cazul adopţiei cu efecte depline raporturile de rudenie cu părinţii fireşti şi
rudele acestora încetează astfel că cel adoptat şi descendenţii săi nu vor mai putea
veni la moştenirea părinţilor de sânge sau a rudelor acestora. În schimb în cazul
adopţiei cu efecte restrânse se păstrează legăturile de rudenie în propria familie,
astfel că, adoptatul şi descendenţii săi vin la moştenirea ascendenţilor fireşti în
calitate de descendenţi.
În ipoteza că adopţia nu a fost făcută de către defunct ci de către
descendentul acestuia, numai în cazul adopţiei cu efecte depline adoptatul şi
descendenţii vor avea chemare succesorală la moştenirea lăsată de defunct întrucât
devin rude nu numai cu adoptatorul ci şi cu rudele acestuia, aşadar, şi cu defunctul.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii săi nu vor avea
vocaţie la moştenirea ascendentului adoptatorului, întrucât nu sunt rude cu rudele

25
adoptatorului şi deci nici cu de cujus.46
Împărţirea moştenirii între descendenţii de gradul I se face în mod egal sau
pe capete. Aceeaşi este situaţia şi în cazul descendenţilor de grad subsecvent când
vin la moştenire în nume propriu şi nu prin reprezentare. Dacă însă descendenţii de
gradul II şi următoarele vin la moştenire prin reprezentare, aşa cum am văzut,
împărţirea nu se face pe capete ci pe tulpini şi subtulpini. Dacă există descendenţi
mai îndepărtaţi în grad, care nu beneficiază de reprezentare ei vor fi excluşi de la
moştenire, căci moştenitorii în grad mai apropiat cu defunctul îi înlătură de la
moştenire pe cei în grad mai îndepărtat.47
Noul Cod civil, în art.975 alin.4, în privinţa împărţirii moştenirii păstrează
regulile aplicate în actuala reglementare şi evidenţiate mai sus. Astfel, moştenirea
sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în
mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la
moştenire prin reprezentare succesorală.
Descendenţii lui de cujus, pot veni la moştenire în nume propriu sau prin
reprezentare. Ei sunt moştenitori rezervatari, legiuitorul (art.841, 842 C.civ.)
păstrându-le prin voinţa sa o parte a moştenirii, care este rezerva, chiar atunci când
defunctul ar fi efectuat liberalităţi peste cota permisă de legiuitor (cotitatea
disponibilă) având dreptul să ceară reducţiunea liberalităţilor excesive.
Descendenţii defunctului sunt şi moştenitori sezinari, astfel că potrivit
art.653C. civ. au dreptul de a intra în posesia moştenirii fără îndeplinirea vreunei
formalităţi, ca eliberarea certificatului de moştenitor.
În ipoteza că vin la moştenire mai mulţi descendenţi ai defunctului potrivit
art.751 C. civ. au unii faţă de alţii obligaţia de raport. Aceasta înseamnă că trebuie
să aducă la masa succesorală donaţiile ce au primit de la defunct, direct sau
indirect, în afară de ipoteza că au fost făcute cu scutire de raport.
Noul Cod civil prevede în art.975 alin.3 că în concurs cu soţul
supravieţuitor, descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună
trei sferturi din moştenire.

2. Clasa a II-a de moştenitori (ascendenţii privilegiaţi şi colateralii


privilegiaţi).

Dacă nu există rude din clasa I-a de moştenitori, sau acestea nu vor sau nu
pot primi moştenirea legiutorul cheamă la moştenire rudele din clasa II-a de
moştenitori.
Noul Cod civil precizează, în art.976 alin.3, acelaşi moment în care este
chemată la moştenire această clasă, în sensul că ascendenţii privilegiaţi şi
colateralii privilegiaţi vin la moştenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile
46 Raul Petrescu, op. cit , p.29.
47 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.100.
26
necesare pentru a moşteni.
Aceasta poartă denumirea de clasă mixtă, întrucât în ea se cuprind ascendeţii
privilegiaţi care sunt rude de gradul I cu de cujus şi colateralii privilegiaţi care sunt
rude de cel puţin gradul II, fără a se exclude unii pe alţii. Această categorie de rude
mai poartă denumirea de privilegiaţi, întrucât mai există ascendenţi mai îndepartaţi
în grad decât părinţii care se numesc ascendenţi ordinari care fac parte din clasa
III-a de moştenitori, după cum există şi colatarali mai îndepărtaţi în grad care fac
parte din clasa a IV de moştenitori şi care toţi sunt înlăturaţi de la moştenire în
prezenţa celor din clasa a II-a.

a) Ascendenţii privilegiaţi.
Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii defunctului, din căsătorie, din afara
căsătoriei sau din adopţie, această precizare fiind în concordanţă cu dispoziţia din
art.976 alin.1 din noul Cod civil.
În privinţa părinţilor din căsătorie precum şi a mamei din afara căsătoriei
există dispoziţii legale exprese în art.670, 671, 673, 678 C. civ., astfel că nu există
îndoială ca ei sunt chemaţi la moştenire ca făcând parte din clasa a II-a de
moştenitori. Au fost însă discuţii în privinţa tatălui din afara căsătoriei şi a
părinţilor defunctului în cazul adopţiei cu efecte restrânse, astfel că se impun, din
acest motiv, câteva precizări.
Deşi nu există un text expres în privinţa drepturilor succesorale ale tatălui
din afara căsătoriei şi este de principiu că nimeni nu are chemare succesorală fără o
consacrare legală expresă, astazi nu se mai pune la îndoială dreptul acestuia de a
veni la moştenirea copilului său decedat.48
Ceea ce conferă fundament acestui drept este legătura obiectivă de filiaţie
dintre părinte şi copil precum şi principiul egalităţii sexelor şi al reciprocităţii
vocaţiei succesorale. Iar, pe de altă parte, art.106 C. fam. chiar dacă nu direct,
recunoaşte tatălui din afara căsătoriei dreptul de a veni la moştenirea copilului său
atunci când prevede că părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului în
afara dreptului de moştenire şi de întreţinere.49
În cazul adopţiei cu efecte depline întrucât cel adoptat nu mai are legături de
rudenie cu părinţii săi fireşti aceştia, idiferent că sunt din căsătorie sau din afara ei
nu au vocaţie succesorală la moştenirea copilului lor adoptat. În schimb, în cazul
adopţiei cu efecte restrânse, dreptul la moştenirea copilului lor adoptat al părinţilor
fireşti se menţine întrucât sunt menţinute legăturile de rudenie cu aceştia.
Adoptatorii au şi ei chemare succesorală la moştenirea doptatului, alături de
părinţii fireşti ai copilului.50

48 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.101.


49 M. Eliescu, op. cit., p. 109-112;
50 Marin Popa, op. cit., p.45; Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.102.

27
În cazul în care la moştenire vin numai ascendenţii privilegiaţi ai
defunctului, neexistând colaterali privilegiaţi, potrivit art.670 alin.2 C. civ.,
patrimoniul defunctului se va împărţii în mod egal între ei, adică în cote de câte ½
pentru fiecare sau 1/3 şi respectiv ¼, după cum vin unul sau ambii părinţi fireşti şi
cei din adopţie în cazul adopţiei cu efecte restrânse. Dacă la data deschiderii
moştenirii trăieşte numai unul din părinţi, fireşte el va culege întreaga moştenire.
Această prevedere este în concordanţă cu cea din art 979 alin.1 noul Cod
civil, conform căreia în cazul în care colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc
condiţiile necesare pentru a moşteni, ascendenţii privilegiaţi vor culege moştenirea
sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua. Moştenirea sau partea din
moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.
Atât actuala reglementare cât şi noul Cod civil în art.978 prevăd că
moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi
colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor
privilegiaţi care vin la moştenire, făcându-se distincţie între două situaţii.
În prima situaţie dacă la moştenire ascendenţii privilegiaţi vin împreună cu
colateralii privilegiaţi, dacă există un singur părinte acesta va primi 1/4 din
moştenire, cealalată cota de 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de
numărul lor.
În a doua situaţie, dacă traiesc ambii părinţi ei vor lua cota de ½, împreună
câte 1/4 pentru fiecare, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi,
indiferent de numărul lor. În cazul adopţiei cu efecte restrânse pot veni la
moştenire patru ascendenţi privilegiaţi, însa numai cota de ½ afectată lor se va
împărţii între ei astfel că vor lua 1/4, 1/6 sau 1/8 fiecare.
În cazul în care la moştenire vine în concurs cu clasa a II-a de moştenitori
soţul supravieţuitor, mai întâi se stabileşte cota ce se cuvine acestuia, restul
împărţindu-se după regulile arătate mai sus între moştenitorii din această clasă.
Noul Cod civil prevede în art.977 alin.1 şi 2 situaţia în care soţul
supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu
colateralii privilegiaţi ai defunctului. În această situaţie partea cuvenită clasei a
doua este de două treimi din moştenire. Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire
în concurs fie numai cu ascendenţii privilegiaţi, fie numai cu colateralii privilegiaţi
ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moştenire.

b) Colateralii privilegiaţi.
Ca şi actuala reglementare şi noul Cod civil prevede în art.976 alin.2 că din
această categorie de moştenitori fac parte fraţii şi surorile defunctului precum şi
descendenţii din fraţi şi surori până la gradul IV inclusiv. Fraţii şi surorile pot fi din
căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţia cu efecte depline. La adopţia cu efecte
restrânse cel adoptat şi descendenţii săi nu devin rude cu rudele adoptatorului,
astfel că, la acest tip de adopţie cei adoptaţi de aceeaşi persoană nu au vocaţie
28
reciprocă unul faţă de altul şi nici în ipoteza existenţei unui copil, de pildă al
adoptatorului şi unul rezultat din adopţie, întrucât, nu devin rude între ei.
Colateralii privilegiaţi în cazul adopţiei cu efecte restrânse se recrutează, cum bine
s-a spus51, numai dintre rudele fireşti ale defunctului.
Aşadar, dacă adoptatorul a adoptat mai mulţi copii, toţi cu efecte depline ei
se vor moşteni între ei. Dacă toţi au fost adoptaţi cu efecte restrânse au vocaţie
unul la moştenirea celuilalt. Dacă însă a adoptat un copil, de pildă cu efecte depline
şi încă unul doar cu efecte restrânse având în vedere prevederile art.75, 77 şi 79 C.
fam., nici în această ipoteză adoptatul cu efecte depline nu-l va moşteni pe celălalt
adoptat cu efecte restrânse, deşi s-a susţinut şi teza inversă52, întrucât rudenia nu
poate fi unilaterală, adică numai adoptatul cu efecte depline să fie considerat frate
cu cel adoptat cu efecte restrânse, iar invers nu. Ei nu se moştenesc, aşadar, unul pe
altul într-o atare ipoteză53. Cel adoptat cu efecte restrânse păstrându-şi legăturile de
rudenie din familia firească, potrivit art.75 alin.3 C. fam., el va veni la moştenirea
fraţilor săi de sânge şi eventual a celor adoptaţi de părinţii cu efecte depline. Dacă
însă părinţii săi fireşti ar fi adoptat un copil cu efecte restrânse, ei nu au vocaţie
succesorală reciprocă, căci nu sunt consideraţi rude între ei.
Cât priveşte împărţeala moştenirii între colateralii privilegiaţi regula
generală instituită de art.674 C. civ. este aceea că se va împărţii în părţi egale, adică
pe capete şi prevederea a fost introdusă şi în art.981 alin.1 al noului Cod civil.
Aceasta este valabilă şi pentru descendenţii din fraţi şi surori.
Regula generală se aplică însă numai atunci când fraţii sunt fraţi şi după
mamă şi după tată. Pot exista însă fraţi numai după tată şi se numesc fraţi
consangvini sau consângeni şi fraţi numai după mamă care se numsc fraţi uterini.
Când la moştenire sunt chemaţi fraţi care fac parte din aceeaşi categorie,
bunăoară toţi sunt fraţi consangvini sau toţi sunt fraţi uterini se aplică regula
generală, adică moştenirea se va împărţii în părţi egale. Lucrurile se schimbă însă
când există fraţi şi surori din categorii diferite şi atunci moştenire se împarte pe
linii, cota de ½ pentru linia paterna şi cota de ½ pentru linia maternă. Cota de ½
din linia paternă se va împărţii în mod egal între fraţii pe linie paternă, iar cota de
½ între fraţii pe linie maternă. 54
Fraţii buni vor lua însă câte o parte din ambele linii, adicâ atăt cea paterna
cât şi cea maternă, pe când ceilalţi numai din linia din care fac parte. Nu are în
prezent importanţă dacă fraţii sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei. Deşi
prevederile art.674 C. civ., care sunt preluate şi în art. 981 alin. 3 şi 4 din noul Cod
civil, s-ar părea că duc la concluzia că împărţirea pe linii a moştenirii are loc numai
atunci când colataralii privilegiaţi vin în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, în

51 Fr. Deak, op. cit,. p. 112.


52 M. Eliescu, op. cit., p. 124.
53 Fr. Deak, op. cit., p. 114.
54 Marin Popa, op. cit., p.47-48.
29
realitate regula se aplică şi atunci când la moştenire ei vin singuri.
Nedemnitatea sau renunţarea unui frate consangvin sau uterin profită celor
care fac parte din aceaşi linie.
Noul Cod civil prevede în art. 981 alin.2 că în cazul în care colateralii
privilegiaţi vin la moştenire prin reprezentare succesorală, moştenirea sau partea
din moştenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină, ceea ce este în
concordanţă cu actuala reglementare.55
Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiaţi se caracterizează prin
aceea ca ei nu sunt nici moştenitori rezervatari şi nici sezinari. Ei pot veni la
moştenire fie în nume propriu, când este vorba de fraţi şi surori, fie prin
reprezentare, dacă este vorba de desceendenţii lor, desigur dacă condiţiile
reprezentării sunt îndeplinite. Ei nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

3. Clasa a III-a de moştenitori (ascendenţii ordinari)

Conform cu actuala reglementare şi noul Cod civil prevede în art. 982 că în


această clasă se cuprind ascendenţii mai îndepărtaţi în grad decât părinţii
defunctului, cum sunt bunicii, străbunicii acestuia etc. la infinit. Nu are importanţă
dacă ei sunt rude din căsătorie sau din afara căsătoriei sau din adopţia ce efecte
depline. Dacă de cujus a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii ordinari pot fi
numai din rudele sale de sânge.56
Ascendenţii ordinari sunt chemaţi evident la moştenire numai în ipoetaza în
care nu există mostenitori din clasele de moştenitori superioare.
În cadrul interior al acestei clase funcţionează principiul proximităţii
gradului de rudenie, astfel că bunicii vor înlătura de la moştenire pe străbunici. Cei
în grad egal de rudenie vor moşteni în părţi egale.
Dacă în concurs cu ascendenţii ordinari vine şi soţul supravieţuitor mai întâi
se va stabili cota ce se cuvine acestuia, restul urmând a se împărţii în lumina celor
precizate mai sus între ascendenţii ordinari. Conform noului Cod civil în concurs
cu soţul supravieţuitor, ascendenţii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul
lor, culeg împreună un sfert din moştenire.
Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin
reprezentare, nu sunt moştenitori rezervatari şi nici nu sunt obligaţi la raportul
donaţiilor. Fiind însă rude în linie directă ascendentă cu de cujus sunt moştenitori
sezinari.

4. Clasa a IV-a de moştenitori (Colataralii ordinari)

Potrivit art.675 C. civ. şi art. 983 alin.1 din noul Cod civil, din această clasă
55 Dan Chirica, op. cit, p. 53-54; C. S. J. dec. civ. 1031/1991, în Dreptul nr. 1/1992, p. 107.
56 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.110.
30
de moştenitori fac parte rudele colaterale ale lui de cujus, altele decât fraţii şi
surorile lui ori a descendenţilor acestora, până la gradul IV inclusiv, adică unchii,
mătuşile, verii primari şi fraţii şi surorile bunicilor defunctului.
Evident ei vin la moştenire numai în lipsa unor moştenitori din primele trei
clase de moştenitori.
Colataralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie
cu efecte depline. În cazul adopţiei cu efecte restrânse colataralii ordinari nu pot
veni decât din rudenia firească a defeunctului adoptat.
Dacă colataralii ordinari sunt de acelaşi grad vor împărţii moştenirea în părţi
egale. Dacă există colaterali ordinari de grade diferite de rudenie, cei mai apropiaţi
în grad îi vor înlătura pe cei mai îndepărtaţi.
Dacă există soţ supravieţuitor mai întâi se va stabili cota acestuia, iar restul
se va împărţii între colateralii ordinari. Noul Cod civil precizează că în concurs cu
soţul supravieţuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor,
culeg împreună un sfert din moştenire.
Moştenitorii din această clasă pot veni la moştenire numai în nume propriu
nu şi prin reprezentare, nu sunt moştenitori rezervatari, nici sezinari şi nu sunt
obligaţi la raportul donaţiilor.

Secţiunea a II-a. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor.

1. Reglementare legală.

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate în prezent


prin Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor prin
care au fost implicit abrogate dispoziţiile art.679, 681-684 C. civ. care reglementau
acest domeniu. În prezent, soţul supravieţuitor vine în concurs cu toate cele patru
clase de moştenitori legali, având şi dreptul la rezervă succesorală precum şi unele
drepturi specifice.
Noul Cod civil în Capitolul III intitulat „Moştenitorii legali" încorporează
dispoziţiile actualei Legi nr.319/1944, privind dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor. Toate aceste chestiuni sunt preluate în art.970-974 şi tratate într-o
abordare adaptată necesităţiilor actuale.

2. Condiţiile cerute de lege soţului supravieţutor pentru a putea moşteni

Pe lângă condiţiile generale cerute oricărui moştenitor pentru a putea


moşteni soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească condiţia ca la data deschiderii
succesiunii să aibă calitatea de soţ. Dacă drepturile celorlalţi moştenitori legali au
la bază legătura de rudenie cu defunctul, ale soţului supravieţuitor izvorăsc din
calitatea sa de soţ. Legătura de concubinaj nu conferă concubinului supravieţuitor
31
vreun drept la succesiunea celuilalt concubin predecedat.
Noul Cod civil menţine această condiţie, inserând-o în art.970, conform
căruia soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii
moştenirii, nu exista o hotărâre de divorţ definitivă.
Existând calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii nu are importanţă
nici durata căsătoriei, nici starea materială a soţului supravieţuitor sau sexul
acestuia, dacă erau sau nu despărţiţi în fapt, dacă au avut sau nu copii şi nici chiar
faptul că era intentată acţiunea de divorţ câtă vreme, hotărârea de divorţ nu a rămas
irevocabilă.
Întrucât căsătoriei i se poate pune capăt şi implicit calităţii de soţ, prin
desfacerea acesteia prin divorţ, prin declararea nulităţii sau anulării ei voi face
unele precizări în legătură cu aceste ipoteze.
În caz de divorţ, calitatea de soţ se păstrează până în momentul rămânerii
irevocabile a hotărârii prin care s-a pronunţat divorţul (art.39 C. fam.).
Dacă a intervenit decesul în cusul procesului de divorţ, căsătoria încetează în
acest caz prin moarte, iar soţul rămas în viaţă va fi chemat la succesiune având
calitatea de soţ în momentul deschiderii succesiunii57.
În situaţia în care a intervenit declaraţia judecătorească a morţii unuia din
soţi, dacă hotărârea declarativă de moarte este anulată, iar soţul celui declarat mort
s-a recăsătorit, potrivit art.22 C. fam., prima căsătorie se consideră desfăcută pe
data încheierii celei de a doua. Soţul astfel recăsătorit va putea moşteni evident,
numai pe soţul său din cea de a doua căsătorie, iar nu şi pe cel din prima căsătorie.
În cazul nulităţii absolute sau relative a căsătoriei, întrucât aceasta este
considerată retroactiv desfiinţată, problema moştenirii nu se mai pune chiar dacă
decesul unuia din soţi a intervenit înainte de hotărârea judecătorească de constatate
a nulităţii absolute sau de pronunţare a nulităţii relative. Calitatea de soţ este
retroactiv desfiinţată prin efectul hotărârii judecătoreşti de anulare a căsătoriei.58
Conform dispoziţiilor art.23 C. fam., care reglementează căsătoria putativă,
soţul de bună-credinţă îşi păstrează situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă până
în momentul în care hotărârea prin care s-a constatat sau s-a pronunţat nulitatea
rămâne irevocabilă. Aceasta înseamnă că dacă unul din soţi decedează între
momentul încheierii căsătoriei şi acela al rămânerii irevocabile a hotărârii de
anulare sau de declarare a nulităţii căsătoriei, iar cel rămas în viaţă a fost de bună-
credinţă el îşi păstrează dreptul de a veni la moştenirea defunctului în calitate de
soţ supravieţuitor59. Instanţa care se pronunţă în privinţa nulităţii căsătoriei
are obligaţia să stabilească buna sau reaua credinţă a soţilor la încheierea
căsătoriei60. Este singura excepţie de la principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale

57 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL,Buc, 1993, p.200.


58 Fr. Deak, op. cit., p. 124.
59 Ion P. Filipescu, op. cit., p.196.
60 Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 3/1974, în C. D. 1974, p. 11-14.
32
legale. Dacă moartea unuia dintre soţi intrvine după rămânerea irevocabilă a
hotărârii prin care s-a desfiinţat căsătoria, nici cel de bună-credinţă şi cu atât mai
mult cel de rea-credinţă nu au vocaţie succesorală întrucât au pierdut calitatea de
soţ.

3. Corelaţia dintre dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor şi


comunitatea de bunuri a soţilor

Problema esenţială care se pune la moartea oricărei persoane este stabilirea


componenţei masei succesorale. Când este vorba de o persoană căsătorită, având în
vedere comunitatea de bunuri a soţilor consacrată prin art.30 C.fam., se pune
problema stabilirii cotei care i se cuvine din masa devălmaşă a bunurilor comune
soţului supravieţuitor, potrivit contribuţiei sale efective la dobândirea bunurilor.
Pe lângă bunurile proprii care au aparţinut soţului defunct care include şi
partea sa din proprietatea comună pe cote-părţi cu soţul supravieţuitor sau cu alte
persoane, există şi bunuri comune ale soţilor care au fost deţinute de cei doi în
codevălmăşie (art.30-35 C.fam.).
Odată cu moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează,
împrejurare ce impune să fie determinată partea care a aparţinut soţului defunct din
comunitate, care reunită cu celelalte bunuri va forma masa succesorală. Cealaltă
parte este culeasă de soţul supravieţuitor căruia i se cuvine în calitate de
coproprietar (codevălmaş), consecinţă a faptului că a fost în timpul căsătoriei
titular asupra comunităţii.61
Recunoaşterea dreptului pe care îl are din comunitatea de bunuri ca titular
nu depinde de dispoziţiile legale care cârmuiesc devoluţiunea moştenirii.
Împărţeala comunităţii se face potrivit dispoziţiilor Codului familiei pentru
desfacerea căsătoriei (art.36 ).

4. Drepturile conferite de lege soţului supravieţuitor

Legea nr.319/1944 stabileşte că soţul supravieţuitor are următoarele categorii


de drepturi:
a) un drept de moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori (art.1);
b) un drept special de moştenire cu privire la mobilele şi obiectele
gospodăriei casnice, precum şi la darurile de nuntă (art.5);
c) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art.4).

a. Drepturile de moştenire ale soţului supravieţuitor în concurs cu fiecare


clasă de moştenitori.
Soţul supravieţuitor nu face parte din nici una din clasele de moştenitori, dar
61 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.115.
33
potrivit art.1 din Legea nr.319/1944, vine în concurs cu toate cele patru clase de
moştenitori. El nici nu este înlăturat de la moştenire şi nici nu înlătură la rândul sau
rudele defunctului.
Noul Cod civil menţine această poziţie, arătând în art.971 alin.1, privitor la
vocaţia la moştenire a soţului supravieţuitor, că el este chemat la moştenire în
concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali, iar în absenţa acestora sau
dacă niciuna dintre ele nu vrea, ori nu poate să vină la moştenire, soţul
supravieţuitor culege întreaga moştenire.
Astfel, potrivit art.1 din lege el are următoarele cote din masa succesorală,
cote care sunt regăsite şi menţinute şi în art.972 alin.1 din noul Cod civil:
- în concurs cu descendenţii defunctului (clasa a I-a) are o cota de 1/4,
indiferent de numărul acestora;
- în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (clasa a II-a)
când aceştia vin împreună la moştenire are o cota de 1/3, iar dacă vine în concurs,
fie numai cu ascendenţii privilegiaţi, fie numai cu colateralii privilegiaţi are o cota
de ½ din moştenire;
- în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a ) sau cu colateralii ordinari
(clasa a IV-a) are o cota de 3/4 din moştenire, indiferent de numărul celor care
compun aceste clase de moştenitori.
Stabilirea cotei care se cuvine soţului supravieţuitor are întâietate faţă de
stabilirea cotelor celorlalţi moştenitori. Aceasta înseamnă că partea cuvenită soţului
supravieţuitor se impută asupra părţii celorlalţi moştenitori legali ai defunctului. 62
În consecinţă partea cuvenită celorlalţi moştenitori se micşorează cu cota soţului
supravieţuitor, fără nici o excepţie.
Noul Cod civil stabileşte în art.972 alin.2 că determinarea cotei soţului
supravieţuitor în concurs cu moştenitorii legali aparţinând unor clase diferite se
stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre
ele.
Pentru stabilirea cotei soţului supravieţuitor se ţine seama de moştenitorii
care vin efectiv la moştenire, adică nu se vor avea în vedere renunţătorii, nedemnii
şi exheredaţii, în acest din urmă caz, dacă nu sunt moştenitori rezervatari
În ce priveşte caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor, aşa cum rezultă ele din prevederile Legii nr.319/1944, acestea sunt
următoarele:
- soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;
- soţul supravieţuitor este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct
în timpul vieţii, dar numai în concurs cu descendenţii defunctului;
- soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar, astfel că pentru a intra în
posesia moştenirii trebuie să obţină certifcat de moştenitor;
- soţul supravieţuitor poate veni la moştenire numai în nume propriu, fiind
62 Fr. Deak, op. cit., p. 128-129;
34
exclusă reprezentarea.
Jurisprudenţa63 a stabilit în conformitate cu Codul civil că liberalităţiile
neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care nu este părintele descendenţilor cu
care vine în concurs, nu poate depăşi partea descendentului care a luat cel mai
puţin şi în nici un caz nu poate fi mai mare de ¼ din masa succesorală.
Aceasta constituie o cotitate disponibilă specială, care se include în cotitatea
disponibilă ordinară, fără a se putea cumula una cu alta şi fără a se putea atinge
rezervele legale, caz în care liberalităţile trebuie reduse până la limita rezervelor
legale. În cazul când cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea
disponibilă ordinară, iar defunctul nu a făcut nici o liberalitate pentru această
diferenţă, urmează a fi împărţită potrivit prevederilor din art.1 al Legii nr.
319/1944.
Pentru situaţia prezentată noul Cod civil prevede acelaşi lucru, dar
precizează expres cui îi revine diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea
specială a descendenţilor, precum şi faptul că dispoziţiile se aplică corespunzător şi
în situaţia în care descendentul a fost exheredat în profitul soţului supravieţuitor
care nu este părintele său. Cu această ocazie sunt înlăturate controversele din
doctrină privind această instituţie.
În ipoteza existenţei a două sau mai multe persoane care pretind drepturi
succesorale în calitate de soţi supravieţuitori (bigamie, poligamie), moştenirea
lăsată de defunctul bigam sau cota-parte din această moştenire prevăzută de lege în
favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali,
se împarte în mod egal între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent din
căsătoria nulă, soţul inocent fiind de bună credinţă, fiind victima erorii comune şi
invincibile, nu cunoştea situaţia că soţul decedat avea două căsătorii.64
De această abordare s-a ocupat şi noul Cod civil şi a inserat în art.972 alin.
3, dispoziţia conform căreia, dacă în urma căsătoriei putative, două sau mai multe
persoane au situaţia unui soţ supravieţuitor, cota stabilită se împarte în mod egal
între acestea.

b) Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi


obiectelor gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă
Legea nr.319/1944, prin art.5, îi conferă soţului supravieţuitor, în cazul în
care nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, pe lângă partea sa succesorală,
un drept special asupra mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice precum şi
asupra darurilor de nuntă. Această prevedere este menţinută şi în noul Cod civil în
art.974 şi are următorul conţinut, "Când nu vine în concurs cu descendenţii
defunctului, soţul supravieţuitor moşteneşte, pe lânga cota stabilită potrivit art.986,
63 Trib. Supr., secţia civilă, dec. nr. 1615 din 8 august 1972, în R. R. D. nr. 4/1973, p.175-
176.
64 Ioan Adam, Adrian Rusu, op. cit., p.118-119.
35
mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a
soţilor".
În cazul în care există moştenitori din prima clasă, această categorie de
bunuri urmează a fi cuprinsă în masa succesorală şi împărţită potrivit cotelor legale
de moştenire. Justificarea dispoziţiei legale se află în intenţia legiuitorului de a-i
asigura şi pentru viitor soţului supravieţuitor continuarea firească a vieţii. Soţul
supravieţutor culege aceste bunuri peste cota sa succesorală.
Se includ în categoria acestor bunuri cele care au mobilat locuinţa comună a
soţilor, televizorul, radioul, covoarele, obiectele de menaj şi care prin natura lor
sunt destinate a fi folosite în gospodăria casnică a soţilor. Trebuie să se aibe în
vdere din această perspectivă nivelul de trai al soţilor, căci în funcţie de aceasta se
va putea stabili de la caz la caz, în ce măsură ele reprezintă o necesitate obiectivă
pentru traiul viitor al soţului supravieţuitor. Pot fi incluse aici şi acele bunuri care
nu satisfăceau o necesitate a soţilor, ci numai o comoditate sau o plăcere a lor
comună65.
Nu intră în această categorie bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite în
gospodăria casnică sau nu au fost afectate folosinţei comune. Bunurile afectate
gospodăriei casnice nu trebuie confundate cu cele aparţinând gospodăriei tărăneşti
care au altă menire şi finalitate, fiind unelte de producţie şi nu vizează traiul
interior al gospodăriei soţilor66.
În practica judiciară s-a mai decis că din perspectiva aplicării prevederilor
art.5 din Legea nr.319/1944 nu are importanţă dacă soţii au convieţuit neîntrerupt
sau au fost despărţiţi în fapt şi nici locul unde se găsec bunurile la data decesului 67.
În cazul unei despărţiri irevocabile însă vor putea fi moştenite de către soţul
supravieţuitor în baza art.5 din Legea nr.319/1944 numai acele bunuri care au fost
dobândite până la întreruperea în fapt a convieţuirii.
Pentru ca soţul supravieţuitor să beneficieze de această categorie de bunuri,
se impune condiţia ca defunctul să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin
donaţii sau prin legate, astfel de acte fiind valabile, căci soţul supravieţuitor, deşi
moştenitor rezervatar, rezerva sa nu se referă la această categorie de bunuri. Soţul
supravieţuitor fiind moştenitor rezervatar, iar rezerva sa ca şi a celorlalţi
moştenitori rezervatari neputând fi încălcată, bunurile din categoria celor vizate de
art.5 din Legea nr.319/1944 şi care au făcut obiectul liberalităţilor vor fi incluse în
masa de calcul în vederea stabilirii rezervei 68. Soţul supravieţuitor va fi lipsit de
acest drept special numai în ipoteza în care soţul său predecedat a dispus prin

65 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2218/1971, în R. R. D. nr. 8/1972, p. 160;
66 Fr. Deak, În legătură cu dreptul de moştenire special al sotului supravieţuitor asupra
mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, II, în R. R. D. nr. 11/1988, p. 16-22. ;
67 H. A. Ungur, În legătură cu dreptul de moştenire special al soţului supravieţuitor asupra
mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, I, în R. R. D. nr. 11/1988, p. 11-16.
68 Fr. Deak, op. cit., p. 139;
36
liberalităţi de întreaga sa parte din această categorie de bunuri.
În cazul căsătoriei putative, determinată de bigamie, stabilirea dreptului
special al soţilor supravieţuitori se realizează în funcţie de afectaţiunea concretă a
bunurilor la gospodăria casnică. Soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă cu
defunctul va culege bunurile din gospodăria casnică folosite cu defunct, iar din
căsătoria nulă, dar putativă, numai soţul de bună-credinţă va culege bunurile din
gospodaria comună cu defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor
respective.
Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor, instituit prin art.5 din
Legea nr.319/1944, cuprinde pe lângă mobilele şi obiectele gospodăriei casnice şi
darurile de nuntă. Acestea se pot face cu prilejul celebrării căsătoriei, fie ambilor
soţi, fie numai unuia dintre ei, de către terţi, dar se pot face şi de către ei înşişi,
unul altuia.69
S-a precizat astfel că darurile făcute de terţi numai unuia dintre soţi, precum
şi cele făcute soţului supravieţuitor de către defunct, nu intră în categoria celor
vizate de prevederile art.5 din Legea nr.319/1944, căci acestea îi aparţin lui şi nu
fac parte în nici un fel din masa succesorală, după cum aceeaşi este situaţia părţii
care i se cuvine soţului supravieţuitor din bunurile comune. Unii autori 70susţin însă
că legea se referă numai la darurile făcute ambilor soţi, căci cele făcute numai
defunctului de cătrea terţe persoane se contopesc în patrimoniul succesoral al
defunctului şi nu se culeg în virtutea vreunui drept special de către soţul
supravieţuitor.
Dreptul special al soţului supravieţuitor este tot un drept de moştenire legală,
afectat scopului prevăzut de lege, având o destinaţie specială 71 şi nu se vede
necesitatea prezumării de către legiuitor a unul legat neexprimat de defunct atunci
când, în cazul în care acesta ar fi avut o astel de intenţie nimic nu-l împiedica să o
pună în practică, în limitele legale.
Potrivit prevederilor art.703 C. civ., succesibilul, vinovat de ascunderea sau
sustragerea unor bunuri succesorale, nu poate lua nimic din bunurile ascunse, el
urmând să piardă partea care i-ar fi revenit din aceste bunuri.
Unui soţ supravieţuitor, căruia i se cuvine însă, în temeiul art.5 din Legea nr.
319/1994, în afară de porţiunea sa succesorală legală şi bunurile mobile ce
alcătuiesc gospodăria casnică, nu-i sunt aplicabile sancţiunile prevăzute de art.703
C. civ., pentru dosirea sau darea la o parte a unui asemenea bun, când nu vine în
concurenţă cu descendenţii.

69 E de precizat că teoretic e uşor de făcut distincţia dintre aceste categorii de daruri făcute
cu prilejul căsătoriei, practic proba lor este dificilă căci terţii care le fac sunt puţin preocupaţi cu
acel prilej în a face precizări în sensul dacă fac darul ambilor soţi(si aceasta este regula) sau
numai unuia dintre ei.
70 M. Eliescu, op. cit., p. 139-146; C. Stătescu, op. cit., p. 147;
71 E. Safta-Romano, op. cit., p. 109-110; Dan Chirică, op. cit., p. 64-66.
37
c) Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
Pe lângă celelalte drepturi, la care m-am referit mai sus, art.4 din Legea
nr.319/1944 îi mai conferă soţului supravieţuitor un drept de abitaţie asupra casei
de locuit.
Astfel, aliniatul 1 din art.4 al legii prevede că “soţul supravieţuitor care nu
are locuiţă proprie va avea până la executarea ieşirii din indiviziune şi în orice caz,
cel puţin timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului său, în afară de dreptul de
moştnire potrivit dispoziţiilor de mai sus, un drept de abitaţie asupra casei de
locuit, dacă aceasta face parte din succesiune”.
Se deduce din ceea ce spune legiuitorul că pentru existenţa dreptului de
abitaţie al soţului supravieţuitor trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
- soţul supravieţuitor să fi locuit statornic, la data deschiderii moştenirii în
casa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie. În doctrină s-a decis că nu este
necesar ca la data decesului defunctului soţii să fi locuit împreună72;
- soţul supravieţuitor să nu aibă locuinţă proprie73;
- soţul supravieţuitor să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al
locuinţei. Într-un astfel de caz el nu poate fi şi titularul unui drept de abitaţie căci,
de principiu nu este admis ca cineva să aibă un desmembrămint al dreptului de
proprietate cu privire la un bun care îi aparţine, ca proprietar, în exclusivitate
(neminem res sua servit). În ipoteza că devine numai comoştenitor împreună cu
alţii, în virtutea dreptului de abitaţie va putea folosi locuinţa potrivit nevoilor şi nu
numai raportat la cota parte dobândită prin moştenire;
- locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă parte din
masa succesorală, în total sau în parte, fiind proprietatea exclusivă a defunctului
sau comună acestuia cu soţul supravieţuitor sau cu altă persoană. Evident, în caz de
proprietate comună pe cote părţi sau devălmaşie, dreptul de abitaţie va avea ca
obiect numai partea din proprietate care a aparţinut defunctului. Partea care i se
cuvine din proprietatea devălmaşe îi aparţine însă cu alt titlu, iar asupra părţii care
aparţine unui terţ nu poate avea nici un drept derivat din moştenirea soţului său74;
- defunctul să nu fi înlăturat prin voinţa sa dreptul de abitaţie al soţului
supravieţuitor întrucât acesta nu este rezervatar decât în raport cu bunurile pe care
le vizează art.1 din Legea nr.319/194475.
Potrivit art.973 alin.1 din noul Cod civil soţul supravieţuitor care nu este

72 M. Eliescu, op. cit., p. 142.


73 C. Bârsan, Notă la dec. civ. nr.249/1968 a Trib. jud. Satu Mare, în R. R. D. nr. 9/1969,
p.169.
74 În sensul că dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor este inutil a se constitui în
ipoteza în care casa a fost proprietatea devălmaşe a acestuia şi a deunctului întrucât soţul
supravieţuitor are oricum un drept de folosinţă- Dan Chirică, op. cit., p. 67.
75 Fr. Deak, op. cit., p. 150.
38
titular al nici unui drept de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale,
beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit pâna la data
deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.
Noua reglementare prevede, distinct faţă de cea actulă, dispoziţia expresă
potrivit căreia este necesar ca soţul supravieţuitor să nu fie titular al nici unui drept
de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale. Această părere a fost
îmbrăţişată de doctrină şi jurisprudenţă şi aplicată în actuala reglementare.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, dedus din actuala reglementare,
are următoarele caractere juridice:
- este un drept real care are ca obiect casa de locuit, iar în măsura necesară
folosirii casei, titularul său, poate folosi şi terenul aferent, inclusiv părţile comune;
-are un caracter temporar, el durează până la realizarea ieşirii din
indiviziune însă cel puţin un an de la deschiderea moştenirii ori până la
recăsătorirea soţului supravieţuitor. Această prevedere este menţinută în noul Cod
civil în art.973 alin.4 şi are urmâtorul conţinut "Dreptul de abitaţie se stinge la
partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept
încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a
soţului supravieţuitor";
- are un caracter strict personal întrucât titularul sau nu-l poate ceda sau
greva în favoarea altei persoane spre deosebire de abitaţia de drept comun
reglementată în art.565-575 C. civ. Ba dimpotrivă, potrivit art.4 alin.2-3 din Legea
nr.319/1944, ceilalţi comoştenitori au dreptul să ceară restrângerea acestui drept în
cazul în care locuinţa nu-i este necesară în întregime soţului supravieţuitor, iar
potrivit art.4 alin.4-5 din lege, ei pot în caz de neînţelegere să procure soţului
supravieţuitor o locuinţă în altă parte. Conţinutul acestei dispoziţii a fost preluat şi
de noul Cod civil în art.973 alin.3, rămânând de actulalitate, legiuitorul fiind şi în
prezent de acord cu această soluţie- " Oricare dintre moştenitori poate cere fie
restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime
soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia
soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare". Din caracterul său personal
şi inalienabil rezultă şi caracterul său insesizabil, creditorii soţului supravieţuitor
neputându-l urmări;
- are un carcater gratuit, soţul supravieţuitor fiind scutit de a da cauţiunea
prevăzută de art.566 C. civ. şi de asemenea să plătească chirie moştenitorului care a
obţinut dreptul de proprietate asupra casei.
Abordarea din noul Cod civil inserează în art.973 alin.2 prevederea potrivit
căreia dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil. Astfel, pe lângă
caracterele juridice reliefate de docrină şi jurisprudenţă, acestora li se vor alătura
cu succes şi acestea trei, pe care legiuitorul a considerat necesar să le insereze, cu
acestă ocazie clarificând discuţiile contradictorii ce existau pe această temă.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor fiind reglementat în 1944, iar pe
39
parcursul timpului au fost în vigoare mai multe acte normative, cu privire la
drepturile locative s-a pus problema în ce măsură acestea au adus vreo atingere
acestui drept. Legislaţia locativă specială, aşa cum s-a precizat în literatura de
specialitate76, nu a desfiinţat dreptul de abitaţie nici pe cel din dreptul comun şi nici
pe cel reglementat prin Legea nr.319/1944.
Dacă ambii soţi au avut calitatea de chiriaşi, soţul supravieţuitor va avea un
drept de folosinţă asupra locuinţei derivând din contractul de închiriere şi tot astfel
dacă numai soţul decedat a fost titularul contractului de închiriere (art.27 din Legea
nr.114/1996). Soţul supravieţuitor va continua folosinţa locuinţei în virtutea
dreptului de abitaţie numai dacă aceasta a fost proprietatea exclusivă a soţului
decedat sau proprietatea lor comună, sau cu un terţ, pe cote părţi sau în
devălmaşie77.
După încetarea dreptului de abitaţie, dacă casa nu i se atribuie cu prilejul
partajului, soţul supravieţuitor va plăti chirie şi va putea fi evacuat în condiţiile
dreptului comun.
O prevedere utilă este cuprinsă în noul Cod civil în art.973 alin.5 conform
căreia toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către instanţa
competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de
consiliu. Această prevedere este utilă pentru a se cunoaşte instanţa competentă
către care va trebui intentată acţiunea şi totodată prin această decizie se asigură o
omogenitate a cauzei, în sensul că instanţa investită cu partajul va putea cu succes
să pronunţe o hotărâre privind dreptul de abitaţie şi astfel se va face o economie şi
o descongestionare a instanţelor.

Secţiunea a III-a. Situaţia soţului supravieţuitor în alte sisteme de drept

În ţări precum Româna, Olanda, Italia, Grecia, Germania, soţul


supravieţuitor primeşte, indiferent care ar fi moştenitorii cu care vine în concurs la
moştenire, o cotă din succesiune, fiind rezervatar. Cota variază în funcţie de
numărul celorlalţi moştenitori, iar în situaţia în care defunctul nu are descendenţi,
soţul supravieţuitor va culege toată moştenirea.
În Anglia nu este recunoscută rezerva succesorală, dar sotul supravieţuitor
care vine în concurs cu unul sau mai mulţi copii va primi 125,00 lire sterline şi
bunurile personale ale defunctului, sumă care nu va fi supusă impozitării, ceea ce
este semnificativ, căci în mod normal se impozitează 40% din valoarea totală a
averii pe care o lasă defunctul78.
Se poate observa în cadrul acestei succesiuni legale o favorizare a soţului

76 Gh. Beleiu, Notă la dec. civ. nr. 375/1975 a Trib. Jud. Timis în R.R.D. nr. 1/1977, p. 51;
Fr. Deak, op. cit., p. 151.
77 În sensul că dreptul de abitaţie se naşte numai dacă defunctul era coproprietar cu un terţ,
a se vedea Dan Chirică, op. cit. p. 67.
40
supravieţuitor, iar în situaţia în care nu vine în concurs cu descendenţii va culege o
parte mai mare. Singura condiţie prevăzută în această legislaţie este accea ca soţul
supravieţuitor să îi fi supravieţuit lui decujus cel puţin 28 de zile. Chiar şi fostul soţ
va primi drepturi succesorale dacă nu s-a recăsătorit.
În Elveţia soţul supravieţuitor dobândeşte toate bunurile succesorale, suportă
toate datoriile succesotale şi este debitorul unei creanţe acordate copiilor în
cuantum echivalent cu drepturile lor succesorale, exigibilă la decesul acestuia.
Soţul supravieţuitor nu este moştenitor rezervatar, are dreptul ca în 3 luni de la data
decesului lui de cujus să ceară anularea partajului legal care va fi stabilită într-un
act notarial şi înscrisă în registrul succesiunilor.
Dacă soţul supravieţuitor se recăsătoreşte, legea dă dreptul copiilor să
solicite transferul drepturilor mai devreme, tocmai pentru a nu trece, în
eventualitatea unui deces, în proprietatea părintelui vitreg.
În Suedia, soţul supravieţuitor primeşte moştenirea de care nu poate dispune
prin acte mortis causa şi la moartea acestuia copiii lui decujus au dreptul la
moştenire. Soţul supravieţuitor nu este moştenitor rezervatar, iar dacă decujus are
copii care nu sunt comuni căsătoriei, aceştia au dreptul la partea din succesiune ce
le revine.
În Luxemburg se cere calitatea de soţ la momentul decesului, astfel în
ipoteza divorţului, fostul soţ nu va moşteni. În contradictoriu, Franţa admite
calitatea de moştenitor şi fostului soţ.
În Germania dacă a fost începută procedura divorţului, soţul supravieţuitor
va primi o cotă redusă şi o pensie alimentară.
Din 1989, Danemarca a recunoscut parteneriatele şi concubinajul
homosexual, acordând aceleaşi drepturi ca şi în cazul căsătoriei. Olanda din 1998
şi Germania din 2001, au recunoscut egalitatea de drepturi a căsătoriei cu
parteneriatele înregistrate, iar Franţa în 2001 i-a recunoscut concubinajului unele
drepturi succesorale79.

Secţiunea a IV-a. Succesiunea anomală

Pentru considerente de ordin social-economic şi de echitate, principiul


unităţii transmisiunii succesorale cunoaşte unele excepţii, cunoscute sub denumirea
de succesiune anomală.

1. Salariul, indemnizaţia de concediu şi pensia neîncasată de defunct


În privinţa salariului neîncasat de persoana decedată nu se aplică principiul
unităţii moştenirii, Codul muncii stabilind mai multe derogări de la dreptul comun.
78 Dan Andrei Popescu, Protecţia partenerului supravieţuitor, în Buletinul notarilor publici
nr. 4/2010, p.34.
79 Dan Andrei Popescu, op.cit., p.34.
41
Soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii defunctului, beneficiază de aceste
drepturi independent de calitatea lor de moştenitor. Astfel, chiar dacă renunţă la
moştenirea defunctului, încasarea pensiei, salariului sau indemnizaţiei de concediu,
de către persoanele precizate, nu poate echivala cu acceptarea tacită a moştenirii.80
Soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii defunctului nu trebuie să
prezinte certificatul de moştenitor, în schimb ceilalţi moştenitori, legali sau
testamentari, trebuie să facă dovada calităţii lor de moştenitori, nefiind suficientă în
cazul moştenirii legale dovada rudeniei. Există situaţia în care aceşti moştenitori,
nefiind rezervatari, pot fi exheredaţi de defunct, ceea ce duce la imposibilitatea
dovedirii calităţii de moştenitor.
În cazul pensiei neîncasate este instituită o ordine: soţ supravieţuitor, copiii
sau părinţii defunctului care vor încasa pensia. Persoana care dovedeşte că l-a
îngrijit pe pensionarul decedat până la data decesului, poate încasa pensia,
indiferent dacă este sau nu moştenitor. În prezenţa soţului supravieţuitor sau a
copiilor, cel care l-a îngrijit pe defunct nu are nici un drept asupra pensiei
neîncasate, iar creanţa va fi recuperată potrivit dreptului comun. În lipsa
persoanelor amintite mai sus, pensia va fi încasată de către ceilalţi moştenitori
(legali sau testamentari) ai defunctului, potrivit dreptului comun.

2. Contractele de închiriere
Pornind de la principiul potrivit căruia moartea nu reziliază închirierea, art.
27 din Legea nr. 114/1996- legea locuinţei, prevede că la moartea titularului
contractului de închiriere având ca obiect o locuinţă, contractul încetează, cu
excepţia situaţiei în care există persoane care pot invoca beneficiul contractului:
soţul care a locuit cu titularul, descendenţii sau ascendenţii, alte persoane dacă au
fost cuprinse în contractul de închiriere.

3. Amintirile de familie
Nu s-au bucurat de o reglementare nici în codul nostru civil şi nici în cel
francez, de aceea, condiţia lor juridică din punct de vedere al partajului şi al
devoluţiunii succesorale a fost opera jurisprudenţei şi a doctrinei.
Pe această cale s-a acceptat la început că în lipsa acordului între moştenitori,
aceste bunuri pot fi scoase la licitaţie doar între succesori şi atribuirea lor unora
dintre ei81. Apoi s-a admis că aceste bunuri nu se supun regulilor devoluţiunii
legale, ele putând fi încredinţate în depozit unuia dintre membrii familiei, pentru a
se evita ca printr-un partaj succesoral să fie împărţite amintirile de familie şi astfel
să se aducă o atingere memoriei familiei82.
Această situaţie este o excepţie de la caracterul unitar al transmisiunii
80 Ioan Popa, Succesiunea anomală, în Buletinul notarilor publici nr. 4/2010, p.74.
81 Cornelia Munteanu, Despre amintirile de familie şi morminte, în RRDP nr. 2/2009, p.55
82 D. Chirică, op. cit., p. 35.
42
succesorale şi de aceea au fost grupate în categoria succesiunilor anomale, care
sunt în afara reguluilor de drept comun şi a fost creată de jurisprudenţă. În dreptul
francez amintirile de familie sunt obiecte obligatoriu mobiliare care au aparţinut
strămoşilor şi au o semnificaţie simbolică sau afectivă.
Aceste bunuri sunt scoase din circuitul economic fiind: indisponibile,
nepartajabile şi nesesizabile. Generaţiile primesc în posesie aceste bunuri fără să
fie necesară o veritabilă transmisiune, fiind o coproprietate care se reînnoieşte de la
o generaţie la alta.
În Franţa, paza şi conservarea lor este asigurată de unul din membrii
familiei, care nu poate dispune de ele şi le apără în justiţie în interesul tuturor
membrilor. În lipsa unei desemnări testamentare sau a înţelegerii dintre
moştenitori, instanţele atribuie bunurile fie soţului, fie celui mai în vârstă dintre
descendenţi. Într-o jurisprudenţă a Curţii de Casaţie franceze din 1978 se
recunoaşte calitatea de paznic depozitar a celui desemnat să păstreze amintirile de
familie şi se recunoaşte o veritabilă coproprietate indiviză familială care nu se
înscrie în dreptul comun al indiviziunii deoarece partajul este exclus83.
În categoria amintirilor de familie, bijuteriile au o abordare specială, având
unele caractere economice şi sociologice aparte. Bijuteriile veritabile sunt mobile
preţioase, de accea în vechiul drept uneori erau considerate imobile şi aveau un
caracter familial.
Noul Cod civil a inserat amintirile de familie în cadrul materiei
succesiunilor. Astfel, art.1141 alin. 1 statuează : "Constituie amintiri de familie
bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei acesteia", iar în
alin.2: "Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenţa purtată de
membrii familiei, arhivele familiale, decoraţii, arme de colecţie, portrete de
familie, documente, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită
pentru respectiva familie".
Faţă de Codul civil în vigoare care nu cuprinde dispoziţii privind amintirile
de familie, Noul Cod civil abordează cu succes această temă făcând o enumerare în
interiorul căreia pot fi incluse şi alte bunuri cu condiţia de a avea o valoare
esenţialmente morală pentru familie şi nu una pecuniară. Consider că în practică
aprecierea va fi delicată dacă bunul are atât o valoare economică mare cât şi o
încărcătură afectivă. Din enumerarea propusă de textul de lege se poate observa
caracterul obligatoriu mobiliar al acestor bunuri.
Codul civil elveţian în art. 613 din Capitolul II "Despre modalităţiile
partajului" prevede pentru regimul juridic al amintirilor de familie imposibilitatea
de a fi vândute dacă unul din moştenitori se opune, iar în situaţia în care
moştenitorii ajung la un acord vânzarea sau atribuirea bunului în funcţie de
obiceiul locului84.
83 Cornelia Munteanu, op.cit., p.57.
84 Ioan Popa, op. cit., p.75-76
43
Noul Cod civil prevede în art.1142 regimul juridic al amintirilor de familie,
arătând că moştenitorii pot ieşi din indiviziune numai prin partaj voluntar, iar în
cazul în care acesta nu este realizabil, bunurile care constituie amintiri de familie
rămân în indiviziune.
În privinţa moştenitorului depozitar alin.3 prevede că pe durata
indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea
instanţei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul ori mai
mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei. Deoarece legea nu arată
criteriile de alegere a moştenitorului, se poate deduce că acesta va fi cel considerat
cel mai calificat să le primească ţinând cont de: ataşamentul faţă de familie,
reputaţie şi avere, garanţiile pe care le oferă tuturor cu privire la folosinţa şi
conservarea bunurilor etc. Celorlalţi moştenitori trebuie să li se recunoască un
drept de supraveghere.
Moştenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie
amintiri de familie de la cel care le deţine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina,
împrumuta sau da în locaţiune fără acordul unanim al coindivizarilor. Per a
contrario se poate deduce că amintirile de familie vor putea fi înstrăinate cu
acordul unanim al succesorilor legali, ceea ce face ca acestea să nu mai fie
inalienabile. Sancţiunea înstrăinării lor fără acest acord ar fi nulitatea relativă a
actului juridic.
Dacă există un singur moştenitor, dispoziţiile din Noul Cod civil nu mai sunt
aplicabile, ceea ce denotă că această coproprietate va exista atât timp cât sunt şi alţi
membrii ai familiei.

4. Mormintele
Acestea au natură imobiliară şi sunt în afara comerţului, deoarece aparţin
unităţiilor administrativ-teritoriale şi sunt concesionate particularilor. Chiar şi în
cazul în care se găsesc morminte pe un teren privat, nu i se vor aplica regulile
normale privind proprietatea. Poate fi alienată unui moştenitor prin sânge sau
soţului supravieţuitor, ceea ce nu constituie o veritabilă înstrăinare85.
Locul de veci nu poate face obiectul unei cesiuni cu titlu oneros, nu se poate
ipoteca, este indivizibil, este nepartajabil, nu are o valoare apreciabilă în bani, nu
se poate dobândi prin uzucapiune chiar dacă titularul concesiunii nu depune nici o
diligenţă şi este un drept real imobiliar constituit prin act administrativ.
Concesiunea funerară familiară este o coproprietate, aparţine memrilor succesivi ai
familiei şi exclude străinii de la folosinţa sa.
Dacă o persoană cu vocaţie la succesiune nu acceptă moştenirea, nu are
posibilitatea de a dobândi dreptul de folosinţă asupra mormântului, deoarece nu are
calitatea de moştenitor.

85 Cornelia Munteanu, op.cit., p.61.


44
Beneficiarii concesiunii locurilor de mormânt pe 25 de ani pot efectua
lucrări, care prin accesiune, vor deveni un drept real imobiliar şi dreptul de
folosinţă astfel încorporat este şi el în afara circuitului civil. Dreptul de concesiune
nu se extinde asupra construcţiilor funerare, acestea vor putea fi înstrăinate
persoanei care obţine dreptul de concesiune asupra locului de mormânt.
Renunţarea la orice drept de folosinţă asupra unui mormânt în favoarea altor
moştenitori este valabilă, în contradictoriu cu renunţarea în favoarea unui străin
care nu este permisă.

5. Succesiunea asupra bunurilor aparţinând ierarhilor şi călugărilor


Începând cu data de 22 ianuarie 2008, se aplică prevederile noului Statut al
Bisericii Ortodoxe Române tuturor succesiunilor deschise de la această dată. Sfera
persoanelor vizate este reprezentată de: Ierarhi, călugări şi călugăriţe.
Este vorba despre o succesiune anomală a Eparhiei, respectiv mănăstirii,
asupra bunurilor Ierarhilor. Conform art.192 Eparhiile au vocaţie asupra tuturor
bunurilor succesorale ale ierarhilor lor, dar art. 193 circumscrie masa succesorală
doar la bunurile aduse cu dânşii sau donate mănăstirii la intrarea în monahism,
precum şi cele dobândite în orice mod în timpul vieţii monahale.
Asupra acestor bunuri există vocaţie pentru Eparhie, respectiv mănăstire,
atât în cadrul moştenirii legale cât şi a celei testamentare, cu excluderea totală a
oricărei clase de moştenitori legali şi cu anihilarea oricărei rezerve succesorale
prevăzute de Codul civil. Astfel, un legat instituit de defunctul Ierarh sau călugăr
având ca beneficiar o terţă persoană, va fi valabil, dar va fi golit de conţinut prin
dreptul special al acestor persoane juridice la moştenire. Doar în cazul renunţării la
succesiune legatarul ar putea culege bunurile.
În doctrină86,există o critică cu privire la finalul art.193 care prevede că
bunurile rămân în totalitate mănăstirii şi nu pot face obiectul unei revendicări
ulterioare. Asta ar însemna că în cazul unui bun mobil, călugărul fiind de rea-
credinţă, hoţ sau găsitor care ulterior donează sau lasa prin legat bunul mănăstirii,
sau bunul se găseşte în inventarul masei succesorale, nu ar mai putea fi recuperat
de adevăratul proprietar în termenul de decădere de 3 ani prin intermediul acţiunii
în revendicare. Mai grav este că nici acţiunea în revendicare imobiliară nu ar fi
posibilă, ceea ce intră în conflict cu prevederile Codului civil cu privire la apărarea
dreptului de proprietate prin acţiunea în revendicare şi cu prevedrea Constituţieei
potrivit căreia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege,
indiferent de titular. De aceea critica susţine că accepţiunea dată de legiuitorul
canonic nu poate fi luată în considerare.
Se poate observa în cadrul acestei succesiuni anomale o exheredare legală
atât în succesiunea legală cât şi în cea testamentară, deoarece moştenitorii legali
86 Liviu-Marius Harosa, Succesiunea, mijloc de domândire a bunurilor temporale, în RRDP
nr. 5/2009, p. 70-71.
45
sau eventualii legatari nu pot avea vocaţie la succesiune chiar în ipoteza unei
ultime manifestări de voinţă a defunctului în acest sens87.
Noul Cod civil nu face nici o precizare cu privire la acest tip de succesiune,
însă ar fi fost binevenită în cuprinsul acestei legi să se facă o trimitere expresă la
normele canonice. Regulile de devoluţiune se complectează cu reguluile privind
moştenirea legală, în care nu se aplică dispoziţiile privind rezerva succesorală, asta
deoarece, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor, prevede dreptul cultelor de a-şi reglementa singure regimul bunurilor, prin
statute sau coduri canonice, supuse recunoaşterii prin Hotărâre de Guvern.

Secţiunea a V-a. Succesiunea legală în dreptul internaţional privat

Intervenirea unui element de extraneitate poate constitui o excepţie de la


principiul unităţii transmisiunii succesorale. Natura mobiliară sau imobiliarăa
bunurilor succesorale va atrage aplicarea unor norme juridice distincte.
În cazul unui cetăţean român decedat, ale cărui bunuri mobile sunt în
străinătate, sau morţii unui cetăţean străin ale cărui bunuri mobile sunt în România,
succesiunea va fi supusă legii naţionale avută de defunct la data decesului-lex
patriae. În cazul bunurilor imobile şi fondurilor de comerţ, va fi aplicabilă legea
locului unde este situat imobilul sau fondul de comerţ, indiferent de cetăţenia
defunctului- lex rei sitae. Defunctul va putea prin voinţa sa să determine o altă lege
aplicabilă, decât cea prevăzută de art.66 din Legea nr.105/1992, cu condiţia să nu
înlăture dispoziţiile cu caracter imperativ88.
Conform art.12 alin.2 din Legea nr. 105/1992, dacă defunctul avea pe lângă
cetăţenia română şi una sau mai multe cetăţenii străine, legea aplicabilă moştenirii
mobiliare va fi tot legea română. În ipoteza în care defunctul avea mai multe
cetăţenii străine, se aplică legea statului unde îşi are domiciliul sau, în lipsă, legea
reşedinţei. Această soluţie se va aplica şi în cazul în care, la data morţii, defunctul
era apatrid, deci nu avea nici o cetăţenie.
Proiectul de Regulament Roma IV89 propune legea ultimei reşedinţe
obişnuite a defunctului, în detrimentul legii statului de cetăţenie. Reşedinţa
obişnuită corespunde centrului de viaţă socială, profesională şi familială a unei
persoane şi constituie locul în care se găsesc, în mod obişnuit, majoritatea
bunurilor lui de cujus şi unde se află principalii săi creditori.

87 Ioan Popa, op. cit., p.76-77.


88 Dan Andrei Popescu, Regimul internaţional al succesiunilor (partea a II a), în Buletinul
notarilor publici nr. 4/2010, p. 23.
89 Propunerea de regulament privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti şi a actelor autentice în materie de succesiuni, precum şi
crearea unui certificat european de moştenitor nr. 2009/0157.
46
Lex succesionis se aplică numai în ceea ce priveşte data deschiderii
moştenirii. Locul deschiderii succesiunii nu prezintă interes nici pentru
determinarea legii aplicabile succesiunii, deoarece aceasta se face potrivi normei
conflictuale a forului.
Astfel, art. 67 lit.a) din Legea 105/1992 prevede că legea aplicabilă
moştenirii stabileşte momentul deschiderii acesteia, calităţiile cerute pentru a
moşteni, moştenitorii rezervatari, drepturile soţului supravieţuitor şi cotele ce se
cuvin moştenitorilor.
Cauzele de nedemnitate, efectele acesteia, precum şi modul în care operează
sunt supuse legii succesorale. Prin reciprocitate, o condamnare penală pronunţată
într-o hotărâre străină poate fi reţinută de legea forului drept cauză de nedemnitate
succesorală.
Unele aspecte privind vocaţia soţului supravieţuitor nu sunt reglementate de
legea succesorală, cum ar fi calitatea de soţ care se determină potrivit legii
aplicabile căsătoriei, aceasta fiind de regulă legea naţională, iar determinarea
bunurilor comune şi a celor proprii lui de cujus şi stabilirea cotei acestuia din urmă
asupra bunurilor comune sunt supuse legii aplicabile efectelor căsătoriei.
CAPI TO LU LV

CONCLUZII

În cadrul acestei lucrări am încercat să realizez un studiu comparat privind


actuala şi viitoarea reglementare a devoluţiunii succesorale legale. În acest sens,
capacităţii succesorale din noul Cod civil i-am acordat în cadrul lucrării mele o
secţiune, iar nedemnităţii în noul Cod civil o subsecţiune, în funcţie de importanţa
pe care eu am considerat că este necesar să le-o atribui acestor instituţii juridice.
Celelalte noutăţi cât şi dispoziţiile din noul Cod civil care au rămas în acord
cu actuala reglementare se regăsesc în cuprinsul lucrării, fără a le acorda o
subsecţiune specială, iar acolo unde am putut mi-am permis să comentez şi să
reliefez avantajele sau dezavantajele noii reglementări.
De asemenea, am tratat succesiunea anomală şi am identificat şi comentat
cinci astfel de categorii care se încadrează în această ficţiune juridică creată de
doctrină şi jurisprudenţă, datorită faptului că nu respectă una dintre principiile de
baza ale succesiunii legale.
Am schiţat unele idei privind succesiunea în dreptul internaţional privat, fără
a intra în amănunt în această problemă.
Consider că actuala reglementare necesita o împrospătare şi o reformulare a
instituţiilor sale de drept în conformitate cu dezvoltarea societătii, ceea ce noul Cod
civil pare să realizeze cu succes, ba mai mult aduce unele inovaţii juridice în
dreptul românesc preluate din dreptul altor state. Astfel, art.959-961 din noul Cod
civil se inspiră din art.620-623 ale Codului civil al provinciei Québec şi menţin
47
numai primul caz de nedemnitate al actualului art.655 c.civ., celelalte două fiind
considerate căzute în desuetudine.
Iată un nou Cod civil de mult aşteptat şi necesar, care vine să revigoreze şi să
aducă un plus de încredere, într-o manieră utilă, sistemul juridic românesc.

BIBLIOGRAFIE

Cărţi şi reviste:

1. L. Stănciulescu, Drept civil Parte specială, contracte şi succesiuni, Ed.


All Beck, ed. 2 Buc, 2004;
2. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami,Buc, 1999;
3. Ioan Adam, Adrian Rusu, Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Buc,
2003;
4. Marin Popa, Drept civil. Succesiuni, Ed. Oscar Print, Buc, 1995;
5. Raul Petrescu, Drept succesoral, Ed. Oscar Print, Buc;
6. M.D. Bocşan, Discuţii cu privire la unele probleme controversate
referitoare la fundaţii, în Dreptul nr. 10/1999;
7. Dan Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Buc, 2003;
8. M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Buc, 1997;
9. C. Stătescu „Drept civil, Contractul de transport, Drepturile de creaţie
intelectuală, Succesiuni”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967;
10. Dimitrie Alexandresco - ''Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului
civil român'', tomul III, partea 2, Atelierele Grafice Socec & Co, Societate
Anonimă, Buc, 1911;
11. I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil roman. Regimuri
matrimoniale. Succesiuni. Donatiuni. Testamente. Vol. III. Ed. “ Socec”, Buc,
1948;
12. E. Safta-Romano, "Dreptul de moştenire - Doctrină şi jurisprudenţă",
vol. I, Ed. Graphix, Iaşi, 1995;
13. Camelia Toader, R. Popescu, Consideraţii în legătură cu aplicarea
principiului aparenţei în drept în materia moştenirii, în “Dreptul” nr. 9/1993;
14. V. P., Dreptul de reprezentare succesorală în condiţiile prevederilor art.
12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, în Dreptul nr. 10-11, 1991;
15. E. Chelaru, Consideraţii asupra Legii nr.10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 dec 1989, în
Juridica nr.6/2001
16. Fr. Deak, În legătură cu dreptul de moştenire special al sotului
supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, II,
în R. R. D. nr. 11/1988;
48
17. H. A. Ungur, În legătură cu dreptul de moştenire special al soţului
supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, I,
în R. R. D. nr. 11/1988;
18. Dan Andrei Popescu, Protecţia partenerului supravieţuitor, în Buletinul
notarilor publici nr. 4/2010;
19. Ioan Popa, Succesiunea anomală, în Buletinul notarilor publici nr.
4/2010;
20. Cornelia Munteanu, Despre amintirile de familie şi morminte, în RRDP
nr. 2/2009;
21. Liviu-Marius Harosa, Succesiunea, mijloc de domândire a bunurilor
temporale, în RRDP nr. 5/2009;
22. Dan Andrei Popescu, Regimul internaţional al succesiunilor (partea a II
a), în Buletinul notarilor publici nr. 4/2010;

Jurisprudenţă:

1. Mona-Maria Pivniceru, Claudia Susanu, Doiniţa Tătăruşanu, Moştenirea


legală şi testamentară. Împărţeala moştenirii. Practică judiciară, Ed. Hamangiu,
Buc, 2006;
2. St. Lungu, Nota la dec. civ. nr. 53/1998 a trib. Vaslui, în Dreptul nr.
7/1999;
3. C. Bârsan, Notă la dec. civ. nr.249/1968 a Trib. jud. Satu Mare, în R. R. D.
nr. 9/1969,
4. Gh. Beleiu, Notă la dec. civ. nr. 375/1975 a Trib. Jud. Timis în R.R.D. nr.
1/1977

Alte surse:

1. Codul civil
2. Codul familiei
3. Noul Cod civil
4. http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=354
(PROPTER VETERIS IURIS IMITATIONEM: NOU ŞI VECHI ÎN
MATERIE SUCCESORALĂ ÎN NOUL COD CIVIL (I))

49
CUPRINS

CAP I. NOŢIUNEA DE SUCCESIUNE...............................................................p.2


CAP II. CONDIŢIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI.....p.3
Secţiunea a I-a. Enumerarea condiţiilor.........................................................p.3
Secţiunea a II-a. Capacitatea succesorală.......................................................p.4
Secţiunea a III-a. Capacitatea succesorală în noul Cod civil..........................p.4
Secţiunea a IV-a. Nedemnitatea succesorală..................................................p.6
1.Noţiune............................................................................................p.6
2. Cazurile de nedemnitate.................................................................p.6
3. Nedemnitatea în noul Cod civil.....................................................p.8
4. Efectele nedemnităţii succesorale................................................p.10
4.1.Efecte faţă de moştenitorul nedemn................................p.10
4.2. Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului..p.11
4.3. Efectele nedemnităţii faţă de terţi...................................p.12
5. Modul în care operează nedemnitatea..........................................p.12
Secţiunea a V-a. Vocaţia sau chemarea la moştenire.................................p.13
CAP III. REGULI GENERALE PRIVIND DEVOLUŢIUNEA LEGALǍ A
MOŞTENIRII.......................................................................................................p.14
Secţiunea a I-a. Consideraţii generale........................................................p.14
Secţiunea a II-a. Principiile devoluţiunii succesorale legale......................p.14
1. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de
moştenitori legali........................................................................................p.16
2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii de
50
aceeaşi clasă...............................................................................................p.17
3. Principiul egalităţii (pe capete) a împărţirii moştenirii între rudele
din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.............................................................p.18
Secţiunea a III-a. Reprezentarea succesorală.............................................p.18
1. Noţiunea reprezentării succesorale..............................................p.18
2. Cazurile de aplicare a reprezentării succesorale..........................p.20
3. Condiţiile reprezentării succesorale.............................................p.22
4. Efectele reprezentării succesorale................................................p.24
5. Reprezentarea succesorală raportată la Legea nr.18/1991 şi Legea
nr.10/2001..................................................................................................p.25
CAP IV. DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI ŞI
ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR.................................................................p.26
Secţiunea a I-a. Clasele de moştenitori......................................................p.26
1. Clasa I -a de moştenitori (descendenţii defunctului)...................p.26
2. Clasa a II-a de moştenitori (ascendenţii privilegiaţi şi colateralii
privilegiaţi).................................................................................................p.28
3. Clasa a III-a de moştenitori (ascendenţii ordinari).......................p.31
4. Clasa a IV-a de moştenitori (Colataralii ordinari).......................p.32
Secţiunea a II-a. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor............p.33
1. Reglementare legală.....................................................................p.33
2. Condiţiile cerute de lege soţului supravieţutor pentru a putea
moşteni.......................................................................................................p.33
3. Corelaţia dintre dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor şi
comunitatea de bunuri a soţilor..................................................................p.34
4. Drepturile conferite de lege soţului supravieţuitor......................p.35
Secţiunea a III-a. Situaţia soţului supravieţuitor în alte sisteme de drept..p.42
Secţiunea a IV-a. Succesiunea anomală.....................................................p.43

51
Secţiunea a V-a. Succesiunea legală în dreptul internaţional privat..........p.48
CAP V. CONCLUZII...........................................................................................p.49
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................p.50

52