Tehnicile de drenaj limfatic sunt reprezentate de manevre ușoare, lente și ritmice prin care limfa este
pusă în mișcare și direcționată către ganglionii limfatici
Drenajul limfatic manual este indicat în cazul limfedemului, afecțiune întâlnită frecvent în urma
anumitor intervenții chirurgicale care necesită înlăturarea ganglionilor limfatici, precum mastectomia
(extirparea glandei mamare). Limfedemul este o patologie a sistemului limfatic ce constă în acumularea
de limfă în exces în spațiile dintre celule, ceea ce duce la o creștere a dimensiunilor segmentului afectat
(de cele mai multe ori membrul superior sau inferior). În aceste cazuri, limfa trebuie direcționată în așa
fel încât partea sănătoasă (ganglionii rămași la nivelul părții neafectate/neoperate) să poată prelua limfa
de la nivelul segmentului afectat.
Drenajul limfatic este un tip de masaj special, care ajută la buna funcționare a sistemului limfatic, având
beneficii deopotrivă medicale și estetice.
Pentru a înțelege cum acționează această terapie, în articolul de astăzi îți prezentăm câteva informații
despre sistemul limfatic, dar și cum se desfășoară o ședință de drenaj limfatic la Superfit.
Sistemul limfatic face parte din sistemul circulator și asigură schimbul de substanțe între sânge și
țesuturi. În plus, este un fel de “gardian” pentru sistemul imunitar și contribuie la apărarea organismului,
preluând reziduurile metabolice și alte elemente nocive pentru a fi filtrate. Are la bază o rețea de vase
care transportă limfa (un lichid clar, asemenea plasmei sanguine) către ganglionii limfatici, cu o
concentrație ridicată de limfocite, pentru a fi purificată.
Misiunea sistemului limfatic poate fi îngreunată de mai mulți factori, printre care sedentarismul, stresul
constant, statul prea mult pe scaun, bolile endocrine, cardiace sau circulatorii. În aceste situații, fluxul
limfatic devine congestionat, iar toxinele se strâng și determină umflarea țesuturilor, intensificarea
celulitei sau accentuează unele probleme de sănătate.
Drenajul limfatic se poate face manual sau cu ajutorul unui sistem modern, format dintr-un costum care
îmbracă picioarele și abdomenul, conectat la un aparat de reglare. Este o terapie neinvazivă, fără efecte
adverse, care folosește presiunea aplicată pe suprafața corpului.
Costumul de drenaj are în interior mici compartimente independente, care se umflă cu aer în timpul
drenajului și presează alternativ diferite părți ale corpului, de la picioare spre partea superioară, în
sensul de circulație al limfei.
Drenajul limfatic este nedureros și relaxant. Presiunea poate fi reglată chiar și în timpul ședinței, dacă ți
se pare că devine inconfortabil sau simți că îți amorțesc picioarele.
Există anumite categorii de persoane pentru care drenajul limfatic nu este indicat, cum ar fi cei cu boli
cardiace, renale sau hepatice, cu afecțiuni venoase acute, epilepsie sau femeile însărcinate.
Punând în mișcare limfa, drenajul limfatic accelerează eliminarea toxinelor și procesul natural de
regenerare al organismului, având efecte pozitive pe mai multe planuri:
Ajută la regenerarea organismului. Drenajul limfatic ajută limfa să circule mai bine prin corp, ceea ce
eficientizează procesele de refacere și apărare ale acestuia. Reziduurile din spațiile interstițiale sunt
evacuate mai repede, iar sistemul imunitar are mai multă putere în lupta împotriva bacteriilor și
virușilor.
Relaxează mușchii. Ca orice masaj, drenajul limfatic ajută mușchii obosiți să se detensioneze, datorită
presiunii aplicate în diferite zone ale corpului.
Reduce senzația de picioare grele. Prin drenaj se elimină retenția de apă, ceea ce ameliorează aspectul
de picioarele umflate.
Îmbunătățește fermitatea pielii. Pe lângă limfă, drenajul stimulează și circulația sanguină prin aplicarea
de presiune pe venele periferice, astfel că pielea va fi mai tonifiată.
Contribuie la reducerea celulitei. Remodelarea corporală este unul dintre consecințele drenajului
limfatic. Datorită sângelui bine oxigenat, pielea își va menține elasticitatea și va arăta mai bine.
Stimulează digestia. Masajul abdominal pune în mișcare tractul digestiv și susține buna sa funcționare.
Diminuează inflamația după efort, accidentări sau intervenții chirurgicale. Excesul de lichide se elimină
mai rapid cu ajutorul drenajului, ceea ce previne sau tratează inflamația exagerată a țesuturilor, calmând
durerea.
La Centrul Superfit poți beneficia de drenaj limfatic cu Lymphastim, un sistem performant de masaj, cu
rezultate demonstrate clinic.
Ședința de terapie poate fi personalizată, nivelul de presiune, secvența compresiilor și timpul fiind setate
în funcție de nevoile fiecărei persoane. În plus, există opțiunea de a dezactiva unul sau mai multe
compartimente, în cazul în care nu poți suporta presiunea într-o anumită parte a corpului.
O ședință variază între 30 de minute și o oră. Lichidul-minune care ne curăță organismul de toxine este
limfa. Aceasta este un lichid vâscos, care nu e ajutat să circule prin organism de către un organ-pompă,
cum este inima în cazul sistemului circulator. De aceea, curgerea limfei prin organism este mult mai
lentă decât cea a sângelui și, de multe ori, datorită stilului de viață dezechilibrat, ea devine stagnantă.
Congestia limfatică se află la baza multor probleme frecvente de sănătate, precum amigdalita, faringita,
inflamații ale urechii, tumefierea sânilor, unele cazuri de tumefiere a prostatei și probleme cronice ale
sinusurilor.
Indicii care ne arată că limfa stagnează în corp
Glandele endocrine, împreună cu ganglionii limfatici și tot ceea ce înseamnă sistem limfatic au fără
îndoială o importanță deosebită, chiar crucială, pentru curățarea întregului nostru organism și buna lui
funcționare.
Așa cum într-o casă, dacă se înfundă toaleta sau chiuveta, nu se pot elimina reziduurile în mod adecvat,
la fel se întâmplă și în corp. Limfa stagnantă duce la acumulări de toxine și reziduuri, slăbind imunitatea
și generând o mare varietate de probleme.
Curgerea fluidelor prin corpul nostru ne arată curgerea energiei vitale. Dacă energia este blocată,
nemaifiind astfel înnoită, atunci în punctul, zona sau organul din aceeași zonă, va exista cu siguranță un
dezechilibru fizic, dezechilibru datorat cumulului de energie veche, stagnantă (ca într-o baltă mare unde
apa adunată începe să capete miros urât).
În acest fel, se poate înțelege mai bine curgerea limfei prin sistemul limfatic, rolul ganglionilor limfatici în
reciclarea ei și importanța glandelor endocrine în asigurarea fluxului constant și optim al fluidelor
(energiei) și al bagajelor pe care acestea le transportă în organismul nostru.
Aproape orice parte a corpului poate fi afectată de un drenaj defectuos al sistemului limfatic. Când
drenajul limfatic devine congestionat, apar următoarele simptome:
Oboseală;
Piele uscată;
Balonare;
Glande umflate;
Celulită;
În afară de ganglionii limfatici, există organe limfatice importante precum splina, apendicele, vegetațiile
adenoide (polipii), și amigdalele. Prezența lor în locurile respective din organism semnifică nevoia
suplimentară de drenare și apărare a zonei respective – datorită riscului acelor regiuni de a veni în
contact mai des și direct cu substanțe toxice, germeni, în general cu potențiali agresori ai corpului.
Cu siguranță nimic nu este inutil sau pus degeaba în corpul omenesc! (aviz celor care recurg foarte ușor
la soluția scoaterii amigdalelor, la copii, sau a apendicelui).
Dacă limfa stagnează într-o anumită zonă a corpului, acolo stagnează și energia, fie că este vorba de cap,
gât, sâni, abdomen, organe genitale sau membre.
Este nevoie să fie găsită cauza care a stat la baza dezechilibrului energetic și endocrin, iar cauza
profundă o găsim întotdeauna în planul psihic și emoțional, acolo unde există convingerile,
sentimentele, emoțiile, cutumele și așteptările noastre. Orice experiență trăită este „interpretată” prin
prisma propriului nostru sistem emoțional.
Astfel, în funcție de ceea ce trăim, se poate naște o emoție puternică, care nu ajunge să fie gestionată,
întrebuințată, înțeleasă, și în final eliberată din organism, ci rămâne prezentă sub forma unui cumul
informațional și energetic, pe care îl menținem blocat, oprit la un anumit nivel, în așteptarea găsirii unei
căi de eliberare (sau vindecare). Pentru că, în cele din urmă, orice greșeală sau conflict poate deveni o
oportunitate de învățare.
Cum spunea foarte frumos și academicianul Ovidiu Bojor într-un interviu interviu acordat publicației
Formula AS :
Deoarece sunt un om curios de fel, care cercetează și caută răspunsuri, mi-am dorit să mă dumiresc de
ce femeile sunt cele care au în general probleme cu glanda tiroidă și sistemul limfatic.
Marea majoritate a femeilor, prin sensibilitatea lor deosebită, la care se adaugă o stimă de sine și o
iubire de sine scăzute (impuse în general de societate, prin educație primită – mai puțin în folosul
dezvoltării libere a personalității lor, și „îngropate” între foarte mulți de „TREBUIE”), ajung în una din
aceste două situații:
– fie răbufnesc violent, când nu mai pot ține valul de emoții în frâu.
Așadar, de obicei, ajung să trăiască de la o extremă la alta din punct de vedere emoțional. Acest tip de
viață duce către dezechilibru, iar acesta către slăbiciunea celulelor, a țesuturilor, glandelor, a organelor,
și în mod special conduce la probleme cu glanda tiroidă și sistemul limfatic.
De asemenea, o persoană în situație de stres, sau chiar în perioadă de stres continuu (foarte des
întâlnită în ziua de azi), va avea o respirație superficială, digestie îngreunată, nivel ridicat constant de
cortisol în sânge, absorbție deficitară a nutrienților, somn neodihnitor, eventual și constipație. Iar modul
în care se manifestă această stare a omului, se oglindește întocmai și la nivel celular – celulă contractată,
se hrănește greu, comunică greu, eliberează greu produșii reziduali și îmbătrânește repede.
Gândindu-mă la forma glandei tiroide și la poziționarea ei, cred cu tărie că suntem creați să ne exprimăm
și să creăm liberi. Vorbele care părăsesc gura nostră să ne fie libere, dar și construite sub formă fină și
gingașă asemenea unui fluture în zbor. Și cine nu se bucură la vederea unui fluture în zbor? Parcă și
gândul la această imagine mă face să mă simt mai plin de viață și s-o apreciez mai mult.
Din fericire, există multe posibilități prin care putem îmbunătăți cu mult stilul nostru de viață, activitățile
nostre și chiar toată viața noastră pe care o avem înainte.
După cum am spus, omul modern tinde să aibă o respirație superficială care îi dăunează din multe
puncte de vedere sănătății sale și astfel, un lucru foarte simplu, dar foarte eficient, pe care-l poate
schimba este modul în care se alimentează cu aer.
Un ciclu respirator (inspirație – expirație) care în general, la majoritatea oamenilor, nu este profund,
durează cca. 2 – 3 secunde, sau poate chiar mai puțin, dacă omul se află într-o situație deosebit de
stresantă sau tocmai a terminat un exercițiu fizic solicitant.
Cheia este să devenim conștienți de respirația noastră! La început putem chiar număra secundele
inspirației și ale expirației să vedem unde ne încadrăm.
Dacă tocmai ați scăpat dintr-o situație stresantă și doriți să vă liniștiți, sau ați terminat un exercițiu fizic și
doriți să vă relaxați corpul, încercați următorul exercițiu:
Inspirați profund în timp ce numărați până la 5 (ca să fiți siguri că trec 5 secunde, numărați 301, 302,
303, 304, 305), după care țineți aerul în plămâni timp de 5 secunde și expirați aerul în 10 secunde. Faceți
acest exercițiu de 3 ori consecutiv și vă veți simți starea cu mult mai detensionată. Dacă simțiți nevoia,
puteți continua.
Astfel energia va reîncepe să circule firesc prin organism, ajutându-l să-și recapete echilibrul.
De asemenea, pentru fiecare oră de lucru, dl. prof. dr. Constantin Dulcan recomandă o pauză de 10
minute, în care să respirați adânc, să vă goliți mintea pentru a o lăsa să se liniștească, să vă ridicați de la
birou și să priviți ceva frumos pe fereastră, iar în loc să beți trei cafele cu ochii în computer, să beți un
ceai fără să vă gândiți la nimic altceva. Să vă bucurați, câteva momente în liniște, de gustul şi aroma lui.
Pentru că limfa este vâscoasă și nu este ajutată de un organ pompă (inima) ca în cazul sistemului
circulator, curgerea ei prin organism este mult mai lentă decât cea a sângelui și de multe ori, datorită
stilului de viață dezechilibrat, ea devine stagnantă.
Una din modalitățile de a pune în mișcare limfa și respectiv, a energiei vitale, este utilizarea sucurilor sau
a smoothie-urilor de fructe – sursă bogată de VITAmine (viață în mine) și energie vitală, mai ales dacă
sunt crescute organic și culese atunci când sunt coapte și nu crude.
Cele mai eficiente în acest sens sunt sucurile acide precum cele de citrice (portocale, grefe sau limonadă
neîndulcită), dar și sucurile de rodii, mere, de ananas sau de struguri (tot ceva mai acide).
În afara corpului, lămâia este acidă, fiind un fruct bogat în acid citric. Însă, atunci când lămâia pătrunde
în organism, mineralele (potasiu și sodiu) pe care le conține sunt descompuse în fluxul sanguin, creând
astfel un efect alcalin. Procesul metabolic este cel care transformă aciditatea sucului de lămâie într-un
produs alcalin, care ajută limfa să se dreneze mai ușor și astfel să elimine mai repede toxinele din
organism.
Și nu este nevoie să beți 1 – 2 litri de suc/zi. Vă veți simți minunat dacă beți măcar 1 – 2 pahare,
întotdeauna cu min. 30 min. înainte de masă.
După fiecare suc de fructe se recomandă consumul unei guri de apă, pentru prevenirea acumulării de
acizi prea corozivi la nivelul cavității bucale.
De asemenea, două pahare de apă călduță (care să nu depășească 40°C) combinată cu zeama de la o
jumătate de lămâie, băute dimineața, pe stomacul gol, alcalinizează organismul și îl ajută să elimine
reziduurile adunate în corp pe tot parcursul nopții.
O altă metodă foarte eficientă de a elimina stagnările limfatice din organism și de a promova reînoirea
celulară, este masajul săptămânal.
Masajul cu bețe de bambus (Bamboo Massage) reprezintă o tehnică specială și benefică, având ca scop
obținerea unor efecte atât de relaxare, cât și de detoxifiere și îmbunătățire a tonusului muscular.
Se remarcă în mod special prin obținerea unor rezultate rapide în tratarea celulitei. De asemenea,
stimulează și încălzește corpul, îmbunătățește circulația sanguină și limfatică, contribuie la atenuarea
migrenelor, stimulează activitatea celulară pentru reparația și hrănirea intensă a pielii.
O altă formă deosebită și mai puțin întâlnită de masaj este maderoterapia (Woodtherapy), prin care se
folosesc diferite intrumente de lemn de diverse forme și dimensiuni, special concepute pentru a
echilibra energia corpului, dar și pentru a readuce fermitatea, tonifierea țesuturilor și pentru a combate
celulita.
Datorită efectelor sale surprinzătoare, maderoterapia a fost numită drept tehnica de masaj care
echivalează cu o oră de activitate la sală!
Noi suntem prin definiție ființe spirituale. Tot ceea ce ne influențează corpul fizic, ne influențează
mintea și sufletul deopotrivă.
Meridianele energetice, prezente în puncte specifice pe întreaga suprafață a corpului, sunt căi de
legătură directă între interior (minte, suflet) și exterior (trup).
Lucrănd astfel, pe aceste meridiane energetice, ajutăm spațiul interior să se reechilibreze. Cu alte
cuvinte, ajutăm energia vitală să-și reia curgerea firească. Dacă aceasta se întâmplă, corpul va reîncepe
să-și recapete sănătatea.
Reflexologia este știința care se ocupă de studiul și efectele presiunilor aplicate în anumite părți ale
corpului (puncte reflexogene) asupra altor părți aflate la mare distanță față de primele.
În urma aplicării reflexoterapiei plantare, se stimulează practic peste 7000 de nervi din laba piciorului,
fapt care poate duce la deschiderea și la elibererea canalelor neuronale, ajutând astfel organismul să se
întoarcă la ritmurile sale naturale de echilibru și bunăstare.
Corpul uman este un organism deosebit de inteligent, iar când i oferă informația corectă, va ști deja cum
poate să o întrebuințeze în folosul vieții.
În acest sens, mișcările delicate care compun orice procedură dintr-o ședință de terapie Bowen
(Bowtech), transmit mesaje prin intermediul neurotransmițătorilor, declanșând mecanismele naturale
de vindecare pe care orice corp le are.
Terapia Bowen lucrează, în principal, prin sistemul nervos, atât asupra sistemului osos cât și a celui
muscular. Starea din timpul terapiei este descrisă ca fiind una de profundă relaxare, de pace și de
ușurare.
De la apariția aceste terapii deosebite pe teritoriul României, principalele beneficii evidențiate au fost:
realinierea deplasărilor osoase, eliberarea tensiunilor musculare, echilibrarea meridianelor energetice,
normalizarea echilibrului psihic.
Este cert faptul că azi avem posibilitatea de a alege metoda, terapia, calea pe care am ajuns să o
considerăm cea mai potrivită pentru recăpătarea sănătății noastre. Dar înainte de a face această
alegere, este nevoie de un strop de voință din partea fiecăruia ca să putem începe de undeva, ca să
putem face acel prim pas spre sănătate, spre grija față de noi, ca ființe complete (trup, minte, suflet) și
deosebit de complexe. Vă întrebați de ce ați face asta? Din respect și recunoștință pentru această viață
ce ne-a fost dată spre a o trăi plină de însemnătate și așa cum a fost ea zămislită – ca o adevărată
minune!