Ce va face președintele Vladimir Putin în primăvara anului 2024, atunci când ultimul mandat consecutiv

de președinte va ajunge la capăt? Este întrebarea care se află pe buzele tuturor de miercuri, 15 ianuarie,
când, spre surpriza generală, în timpul discursului său anual în fața camerelor reunite ale parlamentului,
a patriarhului Kirill și a elitelor țării, a anunțat o reformă constituțională.

Deși până în 2024 mai este mult timp, întrebarea își are rostul, cel puțin ca exercițiu intelectual, cu atât
mai mult cu cât, în ultimul timp, lumea a fost mai mult surprinsă a posteriori, decât a anticipat ceea ce se
întâmplă la Răsărit. Așa a fost și în toamna lui 2013 când, invitând Ucraina să se asocieze la UE, nimeni
nu a prevăzut reacția Moscovei. La fel de surprinși au fost mulți observatori cu privire la evoluția
aparatului militar rus, după intervenția din Siria, iar, ceva mai recent, de acțiunile ruse în Republica
Centrafricană și Libia. Iată de ce chiar și speculațiile în legătură cu momentul martie 2024 sunt bine-
venite. Atunci, președintele Putin se va fi apropiat de 72 de ani și de 25 de ani de când se află în fruntea
statului rus, începând cu numirea sa de către Boris Elţîn în august 1999, ca prim-ministru.

Noile direcții constituționale

În plus, conținutul reformei anunțate alimentează această reflecție. Liderul de la Kremlin a declarat că
propune limitarea numărului mandatelor de președinte al Federației Ruse la două, consecutive sau nu.
Acesta este de fapt principalul anunț din discurs şi care ne arată în mod clar că Vladimir Putin nu are
intenția să ocupe același fotoliu și peste patru ani. În schimb, camera inferioară a parlamentului, Duma,
capătă ceva atribuții în plus – numirea prim-ministrului și a guvernului, care sunt în prezent atribuțiile
președintelui. Observatorii au interpretat această schimbare drept o renunțare la regimul
hiperprezidenţial, deși nu este o schimbare fundamentală: președintele va putea revoca prim-ministrul,
miniștrii, va trasa orientările guvernamentale, își va păstra atribuțiile de a numi și revoca șefii structurilor
de securitate. Regimul din Rusia va rămâne prezidențial, mai accentuat decât în Franţa, în concordanță și
cu tradițiile ruse (șeful statului trebuie să fie un tătuca), iar Vladimir Putin a și insistat în discursul său pe
acest aspect. De altfel, votul în Duma de stat a noului guvern, fără niciun vot împotrivă (numai 44 de
abțineri venite din partea Partidului Comunist), ne arată subordonarea legislativului față de puterea
executivă.

Tot în cadrul proiectului de reformă, o instituție destul de discretă, Consiliul de Stat va căpăta un rol
sporit. Instituită prin decret prezidențial chiar în primul mandat de președinte al lui Vladimir Putin, acum
20 de ani, această instituție este condusă de președintele Rusiei și are în prezent un rol consultativ, de
interacțiune pe teme interne, îndeosebi economice și sociale, între instituțiile statului, guvernamentale,
regiuni, cele două camere ale parlamentului. Comentatorii au văzut în această propunere drept
eventualitatea ca președintele rus să își rezerve un loc în această structură, deși Consiliul de Securitate al
Federaţiei Ruse este mult mai important, iar obiectul său de activitate – securitatea şi geopolitica –
corespunde mai mult profilului fostului ofiţer de informaţii Vladimir Putin, cât şi celor mai eclatante
realizări ale mandatelor sale: readucerea Rusiei ca actor central pe mai multe dosare de politică externă.
Acestea au readus mândria în sânul ruşilor şi i-au asigurat un solid soclu electoral.

Scenariul Nazarbaiev

În rândul teoriilor care au curs au fost vehiculate și posibilitățile pentru Vladimir Putin de a redeveni
prim-ministru sau de a-și atribui un rol de „părinte al Națiunii”, cu trimitere la succesiunea lui Nursultan
Nazarbaiev, care, după 30 de ani de președinte al Kazahstanului, și-a rezervat președinția Consiliului de
Securitate și cea de lider al partidului de guvernământ. Și aici am putea găsi în tradiția rusă, mai exact
cea sovietică, rolul central în stat, până în 1960, al secretarului general al Comitetului Central al PCUS,
funcția de șef de stat fiind decorativă și revenind succesiv lui Mihail Kalinin (până în 1946), Nicolai
Şvernic (până în 1953) și Mareșalului Voroșilov. Dar, cel mai probabil, nici acest lucru nu se va
materializa.

Mai degrabă Vladimir Putin va asuma o poziţie cu rol suprastatal în cadrul Uniunii Eurasiatice sau Uniunii
Rusia-Belarus în care, profitând de succesele sale în politica externă și de securitate, de popularitatea sa
în vecinătatea apropiată a Rusiei, să promoveze integrarea în spațiul ex-sovietic. Concluzia mai apropiată
de cea realistă ar fi că la Moscova a început o tranziție lentă spre etapa post-Vladimir Putin. Alte
elemente vin în sprijinul acestei ultime afirmații. În primul rând, schimbarea echipei guvernamentale (cu
excepția notabilă a ministrului apărării, Serghei Şoigu), inclusiv a lui Serghei Lavrov, ministrul de externe
înlocuit cu Iuri Uşakov, şeful departamentului de afaceri externe al Administraţiei Prezidenţiale. Șeful
desemnat al guvernului, Mihail Mișustin (iar nu a numelor grele, la care ne-am fi așteptat, precum
ministrul economiei, Maxim Oreschin, sau al energiei, Alexander Novak), care a condus Fiscul, un
profesionist al finanțelor, dar necunoscut publicului, ne arată imaginea unui premier de tranziție care,
probabil, va avea mandat până la alegerile parlamentare din toamna lui 2021. Semnificativă este și
numirea lui Dmitri Medvedev ca vicepreședinte al Consiliului de Securitate, care nu ne indică nicidecum
o sancțiune, așa cum spuneau unii comentatori. E drept că imaginea lui Medvedev se uzase în fruntea
guvernului, cu atât mai mult cu cât nivelul de trai al cetățenilor ruși s-a erodat continuu în ultimii cinci
ani. Asumarea reformei pensiilor a dat naștere la o mișcare serioasă de contestare în primăvara anului
trecut și acest apropiat al lui Vladimir Putin trebuia scos de pe un front sensibil, economic și social, în
care nu a excelat şi care nici nu i se potrivea. Însă la Consiliul de securitate Medvedev este plasat într-o
poziţie care îi poate reface popularitatea, mai ales că ar putea deveni din 2024 un succesor de tranziţie
în fotoliul de la Kremlin pe care îl va putea ocupa, după intrarea în vigoare a reformei constituţionale,
numai pentru un mandat de 5 ani.
Altă declarație notabilă a liderului de la Kremlin, ce ne arată prioritatea raporturilor de forță față de
dreptul internațional, dar care trebuie aşezată şi în contextul unor tensiuni cu unele state occidentale:
primatul legilor ruse în fața acordurilor internaționale, „în cazul în care acestea ar încălca drepturile
cetățenilor ruși”; „aceste acorduri vor fi adoptate numai dacă nu contravin constituției”.

Prioritatea demografică

Un alt aspect al discursului lui Vladimir Putin de miercurea trecută ne oferă încă o cheie de interpretare,
de această dată numai pentru decizia de a schimba guvernul. Acesta a insistat pe chestiunile sociale și
economice și pe dimensiunea demografică. După ce, din 2009, a fost oprit declinul, iar din 2012 s-a
înregistrat prima creștere naturală robustă de după dispariția Uniunii Sovietice, datele demografice au
început să se degradeze, 2018-2019 fiind ani de ușoară scădere a populației. Generațiile mai puțin
numeroase din dificilii ani ai tranziției au ajuns la maturitate, iar obiectivul strategic al stabilizării
durabile a populației este pus în pericol. Este motivul pentru care liderul de la Kremlin a anunțat
obiectivul zero al guvernului de readucere a nivelului de fecunditate de la 1,5 copii pe femeie la 1,7 în
2024. „Destinul istoric al Rusiei depinde de numărul populaţiei”, a spus Putin, care a anunțat și un plan
de noi stimulente financiare pentru familiile cu copii.

Un alt detaliu important se găsește chiar în personalitatea noului premier rus, un tehnocrat care s-a
făcut remarcat printr-o eficientă strângere a impozitelor (e drept, nivelul de impozitare a veniturilor de
13% este scăzut și nu incită la nedeclarare). Acesta va avea sarcina de a relansa programele de investiții,
unele trenând din pricina corupției și a proastei gestiuni care au dus la costuri exagerate. Este cazul
șantierului Angara al cosmodromului Vostocinîi, care ar fi trebuit să înlocuiască bătrânul Bikonur, situat
în afara teritoriului Federației Ruse și care are rolul de a fi și un pol de atracție a populației către
Extremul Orient Rus. Este semnalul unei reechilibrări între politicile interne și angajamentele externe
care a fost prefațat și de scăderea bugetului destinat Apărării (ușor peste 60 de miliarde de dolari, la sub
2,5% din PIB). Marea problemă nerezolvată a economiei ruse rămâne dependența față de exporturile de
hidrocarburi, unde, în ciuda unor obiective ambițioase fixate încă acum mai bine de un deceniu,
progresele nu se ridică la așteptări.

Reformele amorsate lasă o ușă întredeschisă spre viitorul leadership al Rusiei în perioada de după
Vladimir Putin. //