din generaţie în generaţie şi care, în cele mai multe cazuri funcţionează eficient, studiile medicale
ştiinţifice confirmând beneficiile acestora.
Să descoperim 15 astfel de metode prin care diferite ţări reuşesc să ţină la distanţă numeroase
probleme cu care ne putem şi noi confrunta, precum obezitatea, insomnia, migrenele etc.
Un studiu a arătat că un locuitor de pe această iunsulă consumă, în medie, 116 nuci de cocos anual. Iar
rezultatele sunt semnificative: riscul de a fi obezi este redus aproape la jumătate. Responsabilul pentru
acest efect este uleiul de nucă de cocos care conţine lanţuri medii de acizi graşi usor de metabolizat de
corpul uman şi care sunt transformaţi rapid în energie.
Cel mai popular remediu împotriva insomniei folosit de austrieci este yoga, o tehnică de respiraţie
controlată, care poate stimula producţia de GABA, hormon responsabil cu starea de bine, calm şi
relaxare. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Pennsylvania, practicarea yoga timp de 20 de minute
zilnic, pe o perioadă de două săptămâni, poate alunga insomnia la fel de eficient ca şi somniferele, dar
atenuează şi anxietatea, stresul cronic şi depresia.
Această ţară insulară este probabil cea mai mare consumatoare de ghimbir din lume…şi au toate
motivele pentru a face acest lucru. Consumat zilnic, ghimbirul poate reduce cu 27% riscul de îngrosare şi
înfundare a arterelor cu grăsime şi previne inflamaţia, care este un precursor în formarea cheagurilor de
sânge care, netratate, pot duce la atac cerebral, embolism pulmonar sau atacuri de inimă.
În medie, consumul de ciuperci comestibile în Japonia într-un singur an este de 8 kilograme pentru
fiecare locuitor. Acest lucru se reflectă în sănătatea acestui popor, care nu are probleme de tip
occidental, cum ar fi obezitatea sau diabetul. Motivul stă în spatele acestei legume-medicament. Potrivit
studiilor, 100 de grame de ciuperci pe zi pot scădea cu până la 30% nivelul de colesterol din organism,
mulţumită antioxidanţilor prezenţi din belşug în aceste legume.
Deşi sună ciudat şi chiar….urât mirositor, băile cu muştar sunt o practică obişnuită pentru englezii care
se confruntă cu dureri provocate de artrită sau reumatism. Boabele de muştar conţin compuşi care
elimină toxinele din corp, îmbunătăţesc circulaţia şi relaxează ţesuturile musculare.
Durerile de burtă şi senzatia de balonare sunt simptome care apar des în urma unei cine copioase.
Nemţii au descoperit însă că două căni cu ceai de muşeţel pe zi sunt eficiente împotriva acestor
probleme. Muşeţelul calmează glandele suprarenale, reduce producţia de cortizol - hormon al stresului
asociat cu probleme digestive (spasme, balonare). De asemenea, sorbind dintr-o cană de ceai de
muşeţel fierbinte putem stimula creierul să elibereze encefaline, hormoni de tip analgezic care ajută la
alungarea stărilor depresive.
…şi aici cred că îi putem adăuga şi pe români. Oamenii de ştiinţă au descoperit că usturoiul poate reduce
aproape la jumatate riscul de infecţii virale de tipul răcelilor, gripelor sau virozelor respiratorii. În plus, vă
protejează şi de virusurile care vin “la pachet” cu persoanele răcite care vă înconjoară. Usturoiul este
bogat în alicină, substanţă care face minuni pentru imunitatea organismului nostru, împiedicând
dezvoltarea şi răspândirea germenilor.
Este binecunoscut faptul că în ţările nordice depresia este boala naţională, din cauza absenţei soarelui şi
a iernilor lungi. Însă, cu un mic ajutor, nordicii îşi pot vedea de viaţa lor, fără a mai avea sentimente
negative. Ajutorul vine din partea unei ceşti de cafea, a două sau chiar mai multe, care pot reduce cu
42% riscul de a intra în depresie. Antioxidanţii şi cafeina din boabele de cafea stimulează producţia de
hormoni antidepresie, cum sunt serotonina sau dopamina.
Seminţele de coriandru pot grăbi vindecarea în urma unei infecţii intestinale, cum ar fi o toxiinfecţie
alimentară de exemplu. Acest condiment distruge bacteriile, inclusiv E. coli şi Salmonella, prin
străpungerea membranelor care le acoperă.
Neo-zeelandezii consumă miere pentru a-şi proteja sinusurile
Antibioticele naturale şi enzimele din compoziţia mierii distrug în proporţie de aproape 100% bacteriile
şi virusurile cu care intra în contact. Includem aici germenii care pot provoca inflamarea sinusurilor şi
durerile de gât. Pentru efecte şi mai bune, sunt recomandate sortimentele de miere de culoare mai
închisă, care conţin cu până la 20% mai multi antioxidanţi.
Cercetătorii de la Universitatea Dallas din Texas au observat că extractul de aloe vera reduce roşeaţa
pielii, grăbeşte vindecarea ţesuturilor, îmbunătăţeste nivelul de umiditate al pielii şi creează o barieră de
protecţie împotriva agenţilor iritanţi precum chimicalele din săpunuri. De asemenea, aloe vera vindecă
în proporţie de 83% psoriazisul, mai arată un studiu al experţilor suedezi.
Revenim la ruşi, deoarece aici se pare că se consumă o cantitate impresionantă de kefir, o băutură cu
consistenţă cremoasă, fermentată, care seamănă cu un milkshake. Kefirul deţine importante resurse de
bacterii probiotice, care luptă cu problemele intestinale, prevenind astfel balonarea, diareea sau alte
probleme de natură digestivă.
Arnica este considerată cel mai popular remediu homeopat în prevenirea şi vindecarea vânătăilor şi a
cicatricilor, lăsate în urma intervenţiilor chirurgicale. Această plantă creşte în regiunile muntoase ale
Greciei şi este bogată în compuşi care reduc inflamaţia, îmbunătăţesc circulaţia sângelui la nivelul
ţesuturilor deteriorate, stimulând astfel fluxul nutrienţilor în sânge şi vindecarea zonei afectate.
Daca el este localizat la nivelul urechii atunci avem de a face cu o forma mai agravanta
de otita. Intotdeauna, prezenta acestui stafilococ, nu va face decat sa potenteze
efectele negative prin agravarea simptomatologiei.
La nivelul pielii (cel mai mare organ al corpului nostru, aproximativ 2 metri), afectiunile
sunt mult mai diverse in comparatie cu alte organe. Cele mai des intalnite afectiuni sunt
reprezentate de acnee (forma mai grava), foliculita, furunculoza, celulita.
Una dintre metode este reprezentata de un tratament naturist pentru streptococul auriu,
numita mierea de Manuka; aceasta miere este considerata, la ora actuala, ca fiind cel
mai puternic antibiotic natural din lume.
In cazul copiilor, gradinitele reprezinta si ele, un loc in care acest stafilococ isi manifesta
foarte pregnant prezenta.
Principalul factor negativ pentru imunitate este stresul. Pe langa stres, stilul de viata
dezorganizat ce include o alimentatie necorespunzatoare, fac din imunitate o bariera
slabita.
Alta metoda este reprezentata de analizele de laborator, care ne vor arata prezenta sau
absenta acestui stafilococ.
Concluzii
In concluzie, streptococul auriu este una din cele mai raspandite bacterii la ora actuala,
iar prin prezenta lui, ne influenteaza viata intr-un mod negativ.