Sunteți pe pagina 1din 2

Povestea lui RETMAN

o De Daniel David

RETMAN era conducătorul Planetei Raţionalia din Galaxia Fericirii. El locuia


în Oraşul Echilibrium şi era un Mare Psihoterapeut Vrăjitor. Psihoterapeut
înseamnă cineva care te ajută atunci când suferi şi care te învaţă cum să fii
fericit. Magia pe care o practica RETMAN se numea RETMAGIE, adică magie –
Raţional-Emoţional-Terapeutică – şi ea era una bună, dată
lui RETMAN de Atotputernicul Creator al Lumii pentru a-i ajuta pe oamenii şi
copiii de pe Raţionalia să fie fericiţi.

Aşadar, Planeta Raţionalia era un tărâm fermecat. Acolo toţi copiii şi oamenii erau
fericiţi, căci aveau tot ce îşi doreau. Erau fericiţi mai ales pentru că îşi doreau numai
ceea ce ştiau că merită! Secretul fericirii lor era aşadar modul de a gândi, mintea lor.
Cinci secrete avea mintea lor cea bună, dintre care unul era Marele Secret:

o Primul Secret: Atunci când îşi doreau ceva, îşi doreau cu ardoare şi încercau să facă
tot ce depindea de ei să obţină acel lucru. Erau însă mereu pregătiţi să accepte şi faptul
că uneori, deşi făceau tot ce depindea de ei, lucrurile nu mergeau aşa cum îşi doreau.
Câteodată viaţa nu depinde numai de noi. Şi atunci, deşi erau puţin supăraţi, acceptau
această nereuşită, încercând eventual să o corecteze sau să se bucure de altceva. (Se
discută cu copiii exemple din viaţa lor).
o Al doilea Secret: Nu spuneau lucruri urâte şi negative despre ei înşişi sau despre alţii.
Toţi erau la fel de importanţi ca persoane, nimeni nefiind mai valoros şi mai important
decât ceilalţi. Erau însă conştienţi de faptul că, deşi se acceptau reciproc ca persoane,
fără condiţii, între ei erau diferenţe de comportament. Unii, din cauză că învăţaseră şi
munciseră mai mult, aveau comportamente mai bune decât alţii; asta nu îi făcea însă
superiori celorlalţi oameni şi copii, dar le dădea o serie de avantaje pe care toţi ceilalţi le
acceptau, căci le meritau. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).
o Al Treilea Secret: Nu exagerau lucrurile rele care li se mai întâmplau uneori. Ştiau că
necazurile lor nu sunt cele mai mari necazuri din lume şi încercau să treacă peste ele şi
să se bucure că au avut şansa de a se confrunta cu rele mai mici decât ale altora sau
decât pot exista pe lume. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).
o Al Patrulea Secret: Când li se întâmplau lucruri pozitive erau foarte fericiţi. Când li se
întâmplau lucruri negative, aveau răbdare, ştiind că fericirea va veni din nou. (Se
discută cu copiii exemple din viaţa lor).
o Marele Secret era ABC-ul cognitiv-comportamental, adică faptul că ei ştiau
că fericirea lor (C – emoţii şi comportamente) nu depinde de ceea ce li se
întâmplă (A – evenimente), ci de cum gândesc ei (B – gânduri) asupra a
ceea ce li se întâmplă. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).

În fiecare Duminică, RETMAN îi învăţa, prin Televizor, pe oamenii şi copiii de pe


Raţionalia, Decalogul Raţionalităţii, creat de el, ca să-i ajute pe aceştia să fie
fericiţi. (Se discută cu copiii Decalogul Raţionalităţii; vezi David, 2006), iar
seara, la Televizor, le spunea Poveşti Raţionale (li se spune copiilor că şi lor li
se vor citi Poveşti Raţionale pentru Copii, vezi traducerea de David et al.,
2005). Astfel, toată lumea era foarte fericită!

Norii negri s-au abătut însă asupra Planetei Raţionalia. Puternicul şi Temutul
Vrăjitor IRAŢIONALIUS, creatorul Decalogului Iraţionalităţii (Se discută cu
copiii Decalogul Iraţionalităţii; vezi David, 2006) pentru a-i putea controla pe
oameni şi copii, a devenit invidios pe fericirea locuitorilor de pe
planeta Raţionalia, aşa că le-a furat mintea cea bună şi a înlocuit-o cu mintea cea
rea. Astfel, oamenii şi copiii de pe Raţionalia au ajuns să creadă că dacă îşi doresc
ceva, atunci acel lucru trebuie neapărat să se întâmple, altfel este groaznic,
nu pot suporta, iar ei sau ceilalţi sunt proşti şi fără valoare. (Se discută cu
copiii exemple din viaţa lor).

Mintea aceasta rea i-a făcut pe oamenii şi copiii de pe Raţionalia nefericiţi. Au ajuns să
se certe între ei până când întreaga Planetă Raţionalia a fost cuprinsă de disperare
şi răutate. Atunci Atotputernicul Creator al Lumii, supărat pe răutatea oamenilor
şi copiilor, care au ales să iubească ireversibil mintea cea rea, i-a distrus pe toţi,
lăsându-l în viaţă doar pe RETMAN, căruia Vrăjitorul IRAŢIONALIUS nu putuse
să-i fure mintea cea bună, pe care l-a trimis la noi, pe Planeta Pământ, să ne înveţe
să fim raţionali şi fericiţi, ca să nu păţim la fel ca cei de pe Planeta Raţionalia.

De atunci, RETMAN este în mijlocul nostru – psihoterapeutul tău când ţi-e


greu – venind mereu să ne ajute şi să ne înveţe să gândim raţional atunci când suferim.
Putem să îi scriem pe adesa RETMAN@psychology.ro, căci uneori este foarte ocupat cu
atâţia oameni şi copii care suferă în lume şi nu poate veni de fiecare dată exact atunci
când suferim fiecare.

Unii spun că Puternicul şi Temutul Vrăjitor IRAŢIONALIUS vrea să ne fure şi


nouă, oamenilor de pe Planeta Pământ, mintea cea bună. Dacă o să ne uităm în
jurul nostru, o să vedem că unora le-a furat-o deja, aşa că trebuie să fim atenţi la mintea
noastră şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi, împreună cu RETMAN, să aibă o minte bună!

S-ar putea să vă placă și