Sunteți pe pagina 1din 3

În urmă cu aproape 30 de ani, Londra găzduia un summit esențial pentru transformarea NATO în

perioada post-Război Rece. Ar trebui să ne așteptăm ca 30 de ani mai târziu un alt summit găzduit la
Londra să reprezinte o altă etapă importantă în transformarea Alianței?

Summitul de la Londra ar fi o ocazie importantă de a continua discuția pe o serie întreagă de probleme


importante aflate pe agenda curentă. De asemenea, putem vedea summitul de la Londra din punct de
vedere simbolic. Nu mulți își mai amintesc de faptul că Londra a fost primul sediu al Alianței. Totodată,
mai există un simbolism la fel de important, deoarece în aprilie, la Washington, miniștrii afacerilor
externe au avut șansa să se reunească pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a Tratatului de la
Washington. Acum, la Londra, ei vor face un bilanț al realizărilor Alianței din ultimele șapte decenii, dar,
în același timp, vor privi spre viitor. Totul se încadrează în noțiunea de adaptare continuă a Alianței.

2014 a fost un moment de cotitură în relațiile internaționale, dar și pentru modul în care NATO a
răspuns noilor provocări de securitate. Să ne reamintim de summitul din Țara Galilor, când șefii de stat și
de guvern au luat decizii importante de consolidare a sistemului defensiv al NATO, dar și de summitul de
la Varșovia din 2016 sau de reuniunile de la Bruxelles din 2018, care au continuat să revizuiască
implementarea deciziilor de întărire a arhitecturii de descurajare a Alianței. Desigur, avem în vedere
provocări și amenințări care provin din direcții multiple – și avem o abordare de 360 de grade pentru a
răspunde acestora.

Din 2014, am executat cel mai amplu program de întărire a sistemului de apărare colectivă într-o
generație. Am triplat efectivele Forței de Răspuns a NATO (NRF), coagulată în jurul vârfului de lance
(VJTF). Am desfășurat patru grupuri de luptă multinaționale în partea de Est a Alianței și ne-am
consolidat prezența în regiunea Mării Negre. De asemenea, facem progrese în privința creșterii gradului
de pregătire operațională a forțelor noastre și în creșterea capacității noastre de a le desfășura peste
Atlantic și în Europa.

Trebuie, de asemenea, să ne amintim despre angajamentul din 2014 (de Wales Defense Investment
Pledge) – de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare (din care 20% să meargă către tehnologii
de ultimă generație). La Londra, liderii vor transmite opiniei publice progresele făcute. Am stopat deja
tăierile, însă mai mult există o creștere de 41 de miliarde de dolari, suplimentar alocați de europeni și de
Canada. Iar până la sfârșitul anului viitor, cifrele vor ajunge la 100 de miliarde de dolari. Și nu ne
concentrăm exclusiv pe cash, dar avem în vedere și celelalte C-uri – capacități și contribuții.
Nu în ultimul rând, asistăm la transformarea balanței globale de putere pe fondul ascensiunii Chinei și în
același timp vedem răspândirea tehnologiilor cu potențial disruptiv (precum inteligența artificială sau big
data). Inovația este în centrul oricărei conversații. În timp ce vorbim despre adaptare, inovația rămâne
esențială pentru toate activitățile Alianței. Summitul de la Londra va oferi opiniei noastre publice ocazia
de a vedea că suntem deciși să păstrăm avantajele tehnologice ale statelor aliate.

Ați făcut parte din echipa care a dezvoltat actualul Concept strategic al Alianței. Dar multe voci spun că
un nou mediu de securitate necesită și un nou concept strategic. Este Alianța pregătită pentru un astfel
de proces? În ce măsură Conceptul strategic din 2010 se mai potrivește provocărilor actuale?

Conceptul strategic actual încă ne oferă o îndrumare solidă pentru ceea ce facem ca alianță. Documentul
evidențiază trei funcții de bază ale Alianței: apărarea colectivă, securitatea în cooperare și
managementul crizelor. Toate cele trei dimensiuni continuă să rămână relevante. Se poate spune că au
existat anumite evoluții care nu au fost prinse în acest Concept strategic și răspunsul meu ar fi că nu
acționăm într-un vid. Din 2014, Alianța a luat o serie de decizii care continuă să ne ghideze. Toate au
răspuns provocărilor emergente.

Summitul de la Bruxelles din 2018, în care liderii Alianței au adoptat peste 100 de decizii ar putea fi dat
ca exemplu pentru a arăta că avem suficiente decizii de politică externă care ne ghidează activitatea. În
plus, trebuie să spun că nu există un calendar fix pentru revizuirea conceptului strategic. În 1991, a fost o
necesitate după o schimbare majoră în politica internațională. În 1999, din nou. Dar nu există un
calendar fix. Acum, aliații nu se află în poziția de a iniția un astfel de proces de revizuire.

A venit momentul pentru un pivot NATO la Marea Neagră? Summitul de la Varșovia a creat percepția
unui flanc estic dezechilibrat. Ar trebui să ne așteptăm la o upgradare a prezenței NATO în regiune?

Pornind de la cerințele specifice fiecărei regiuni, Alianța adoptă anumite măsuri. Avem o prezență
înaintată consolidată (enhanced forward presence)în statele baltice și în Polonia și o prezență adaptată
în țările din sud-estul Europei, precum și măsuri de asigurare adaptate Turciei. Dar, în general, ar trebui
să vedem că acestea sunt componente importante ale procesului de întărire a sistemului de descurajare
și apărare al NATO.

Provocările și amenințările din regiunea Mării Negre s-au schimbat în 2014, pe fondul anexării ilegale și
ilegitime a Crimeei de către Rusia. În același timp, trebuie să recunoaștem faptul că, pe lângă așa-numita
prezență adaptată, avem și o prezență sporită a NATO în Marea Neagră. Avem mai multe nave decât
înainte care participă la exerciții și patrule de rutină. De asemenea, ne intensificăm cooperarea noastră
cu Georgia pe dimensiunea de securitate maritimă. Prin urmare, nu cred că ar trebui să ne concentrăm
pe jumătatea mai puțin plină a paharului. Exista un efort robust al NATO pentru a răspunde
preocupărilor țărilor din regiune.

În centrul răspunsului NATO la provocările hibride se află așa-numitele Counter-Hybrid Support Teams.
Ne puteți explica în mai multe detalii întreaga idee?

Acțiunile hibride au fost întotdeauna alături de noi, de-a lungul istoriei. Chiar și Calul Troian ar putea fi
văzut într-o logică a măsurilor hibride. Diferența astăzi ține de sofisticarea și de amplificarea acțiunilor
hibride prin combinarea diferitelor dimensiuni de la politic și militar la economic. Ele vin cu atacuri
cibernetice, campanii de dezinformare și propagandă sau anumite acțiuni care vizează securitatea
infrastructurilor critice. Iar acest lucru ne aduce la subiectul rezilienței.

Pentru a rezista atacurilor hibride, statele trebuie să‑și consolideze capacitățile de rezistență. De obicei,
de cele mai multe ori ne amintim de Articolul 5 din Tratatul de la Washington de fiecare dată când există
o discuție despre NATO. Dar un articol la fel de important al Tratatului de la Washington este Articolul 3,
care vorbește despre capacitatea de reziliență la unele dintre amenințările și provocările potențiale.

În 2018 la Bruxelles, liderii Alianței au convenit asupra creării echipelor de sprijin împotriva acțiunilor
hibride (Counter-Hybrid Support Teams). Este un mecanism conceput pentru a ajuta națiunile aliate și
care ar putea avea nevoie de sprijin. Astfel de echipe pot fi desfășurate, dacă sunt solicitate de un aliat,
pentru a susține eforturile naționale în diferite domenii, de la apărarea cibernetică până la combaterea
propagandei. Experții au fost selectați, instruiți și sunt pregătiți să fie desfășurați în timp scurt. Scopul
este de a adapta răspunsul în funcție de solicitarea specifică. //

Interviu realizat de Octavian Manea în cadrul Bucharest Forum 2019, organizat de Institutul Aspen
România și GMF.

Acțiunile hibride au fost întotdeauna alături de noi, de-a lungul istoriei. Chiar și Calul Troian ar putea fi
văzut într-o logică a măsurilor hibride.