1

INFLAMAŢIA

Inflamaţia este o reacţie nespecifică de apărare a organismului, cu caracter

local sau general, în funcţie de severitatea şi de întinderea leziunilor produse
de factorii patogeni. Când factorul patogen are o intensitate mică sau
moderată, reacţia inflamatorie este un proces local. Dacă el are intensitate
mare şi produce leziuni tisulare importante, se activează mecanismele de
apărare din întregul organism şi apare reacţia sistemică postagresivă (RSPA).
Reacţia inflamatorie se declanşează când agenţii patogeni au o intensitate
suficient de mare pentru a produce leziuni tisulare.

Etapele inflamaţiei
Etapa de declanşare
În etapa de declanşare apar fenomenele alterative structurale şi funcţionale.
Ele se produc prin acţiunea directă a factorului patogen şi prin leziuni indirecte.
Etapa efectorie
În etapa efectorie se eliberează mediatorii inflamaţiei care induc fenomenele
vasculo-exudative. Mediatorii sunt substanţe biologic active care au în principal
efecte :
 Vasodilatatorii
 De creştere a permeabilităţii capilare
 Chemotactice asupra celulelor implicate în inflamaţie
Cele trei efecte sunt responsabile de formarea exudatului inflamator.
Etapa de vindecare
În etapa de vindecare predomină procesele celular-proliferative care au rol de
reparaţie a leziunilor tisulare. În această etapă intervin în principal fibroblaştii
care refac matricea de colagen. În continuare proliferează celulele
caracteristice ţesutului respectiv şi se reface integritatea structurală. Dacă
distrugerile tisulare au fost importante, celulele distruse vor fi înlocuite cu fibre
de colagen. Reparaţia este imperfectă şi apare ţesutul cicatricial.
Dacă reacţia inflamatorie depăşeşte o limită, ea are caracter patologic şi
trebuie inhibată prin medicamente antiinflamatorii.

Agenţii etiologici ai inflamaţiei

Mecanismele inflamaţiei sunt comune indiferent de natura agentului etiologic.
Agenţii etiologici al inflamaţiei sunt orice factori de mediu sau din organism
care pot produce leziuni tisulare.
Exemple de factori etiologici :
 Infecţioşi sau biologici : bacteriile, virusurile, paraziţii, fungile.
 Fizici : temperaturile extreme (prea ridicate sau prea scăzute), energia
electrică, radiaţiile ionizante, traumatismele.
 Chimici : aceştia pot avea origine exogenă sau endogenă. Dintre factorii
exogeni putem enumera : acizii, bazele, unele medicamente (de exemplu
aminoglicozidele lezează aparatul acusticovestibular, paracetamolul în
doze mari este hepatotoxic, aspirina lezează mucoasa digestivă), diverse
substanţe industriale. Factorii endogeni pot fi acizii biliari, acidul clorhidric
 2

din sucul gastric, diverse enzime activate (de exemplu enzimele din
secretia exocrina a pancreasului care se activează în parenchimul glandei
în cazul pancreatitei acute, ducând la leziuni grave pancreatice şi în
ţesuturile din jur), proteine denaturate din focarul inflamator.
Factorii patogeni cu intensitate mică nu depăşesc barierele de protecţie
exterioare, tegumentele şi mucoasele. De exemplu microtraumatismele
cotidiene sau variaţiile mici de temperatură nu produc leziuni tisulare
importante şi nu declanşează reacţii inflamatorii. Pentru ca să apară inflamaţia
agentii etiologici trebuie să depăşească o valoare prag, adică să aibă o
intensitate suficient de mare ca să depăşească barierele biologice şi să
producă leziuni tisulare.

Evoluţia inflamaţiei
Din punct de vedere al evoluţiei inflamaţiile pot fi : acute, subacute sau cronice.
Inflamaţia este :
 Acută când predomină fenomenele exudative.
 Subacută când exudatul coexistă cu fenomene precoce de reparaţie
tisulară.
 Cronică atunci când predomină procesele de reparaţie şi fibroză.

ETAPA DE DECLANŞARE A INFLAMAŢIEI

Inflamaţia este declanşată prin acţiunea directă a agentului etiologic asupra

vaselor sanguine, celulelor şi fibrelor colagenice şi necolagenice din matricea
extracelulară, asupra terminaţiilor nervoase senzitive.
Lezarea fibrelor şi celulelor se produce direct şi indirect. Leziunile directe sunt
produse prin acţiunea distructivă a agentului patogen. La ele se asociază
leziunile indirecte, care le amplifică. Leziunile indirecte sunt produse de
enzimele lizozomale, în special de proteaze şi hidrolaze. Aceste enzime sunt
eliberate din celulele lezate şi din celulele inflamatorii recrutate local, cum sunt
macrofagele şi neutrofilele. Enzimele eliberate alterează alte celule şi fibre din
vecinătate.

ETAPA EFECTOARE A INFLAMAŢIEI

Etapa efectoare cuprinde :

 Subetapa moleculară
 Subetapa vasculară şi celulară
În subetapa moleculară se eliberează şi se activează substanţele biologic
active care acţionează în principal asupra vaselor din zona focarului şi asupra
celulelor inflamatorii.
În subetapa vasculară şi celulară vasodilataţia, creşterea permeabilităţii
vasculare şi chemotactismul duc la formarea exudatului inflamator.
 3

Subetapa moleculară
În această subetapă intervin mediatorii inflamaţiei, numiţi şi factorii moleculari
sau reactanţii de fază acută. Ei au structuri biochimice diferite : sunt proteine,
lipide, catecolamine. Factorii moleculari apar primii în focar, ducând la
formarea exudatului inflamator.
Mediatorii de natură proteică sunt sintetizaţi în special în ficat, dar şi în
macrofage, polimorfonucleare, limfocite, celule endoteliale. Aceşti mediatori
circulă sub formă inactivă şi sunt activaţi de enzime după ce ajung în focarul
inflamator.

Proteinele reactive de fază acută

Ele sunt alfa1, alfa2 şi betaglobuline sintetizate hepatic. Fiziologic nivelul lor
plasmatic este mic, dar creşte mult când în organism se produc fenomene
inflamatorii.
Aceste proteine au rol antiinflamator (antiflogistic) prin mai multe mecanisme :
inhibă enzimele proteolitice, opsonizează microorganismele, activează
sistemul complement, etc.

Sistemul complement
Sistemul complement este un sistem multienzimatic care participă la răspunsul
imun şi la reacţia inflamatorie. În acest fel el face legătura între apărarea
specifică şi nespecifică. Factorii sistemului sunt sintetizaţi în principal în ficat.
Ca şi sistemul coagulării, complementul funcţionează pe principiul cascadei.
Factorii complementului se găsesc permanent în plasmă. Ei extravazează în
focarul inflamator datorită permeabilităţii capilare crescute.

Factorii activatori ai sistemului complement sunt numeroși:

 Complexele Ag-Ac
 Proteina C reactivă ataşată de membranele bacteriene
 Proteinele denaturate din focarul inflamator
 Endotoxinele bacteriene

În cursul procesului de activare a cascadei complementului se produc 4 tipuri

de componente :
 Anafilatoxinele sunt fragmentele C3a şi C5a. Ele acţionează asupra
mastocitelor tisulare şi bazofilelor atrase în focarul inflamator prin
chemotactism. Din aceste celule se eliberează mediatorii preformaţi, dintre
care cel mai important este histamina şi mediatorii neoformaţi : factorul de
activare plachetară (PAF), prostaglandine, leucotriene, tromboxan.
 Factorii chemotactici acționează asupra leucocitelor şi macrofagelor.
 Factorul opsonizant este fragmentul C3b, care se ataşează de membranele
bacteriilor, facilitând fagocitoza lor de către neutrofile și MF.
 Membranary Attack Complex (MAC) are structura C5b6789. El se ataşează pe
membrana bacteriei sau a celulei ţintă, o perforează şi produce liza
osmotică a celulei ţintă sau a bacteriei acoperite de Ac.
 4

Sistemul coagulării
Factorii coagulării sunt proteine produse în principal în ficat, care circulă sub
formă inactivă şi se activează în cascadă. Factorii coagulării extravazează în
focarul inflamator datorită permeabilităţii crescute a peretelui capilar. Acolo ei
se activează pe ambele căi, intrinsecă şi extrinsecă.

Activarea coagulării are mai multe roluri în focarul inflamator:

 Reţeaua de fibrină este un obstacol mecanic care opreşte extinderea
inflamaţiei. Ea intră în structura barierei imuno-fibrino-leucocitare.
 Fibrinogenul şi fibrina au efect chemotactic pentru neutrofile.

Aminele biogene
Aminele biogene cu rol în procesul inflamator sunt catecolaminele, histamina şi
serotonina.
Adrenalina şi noradrenalina
Adrenalina şi noradrenalina sunt eliberate din terminaţiile nervoase simpatice
perivasculare sub acţiunea agentului etologic. Ele produc o vasoconstricţie
iniţială de scurtă durată.
Histamina
Histamina este un mediator al inflamaţiei important mai ales în alergii (reacția
de hipersensibilitate de tip I). Ea se eliberează prin degranulare din mastocitele
perivasculare şi din bazofilele atrase chemotactic în focarul inflamator.
Histamina are mai multe efecte biologice, în funcţie de locul de acțiune

Efectele histaminei
Locul de Efectele histaminei
acţiune
Cutanat Vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii capilare. Aceste acţiuni
explică apariţia leziunilor papulo-eritematoase.
Tisular Vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii capilare. În acest fel
histamina participă la formarea exudatului inflamator, manifestat
prin semnele clinice cunoscute : tumor, rubor, calor.
Bronşic Bronhoconstricţie, hipersecreţie de mucus, edem al mucoasei
bronşice. Aceste fenomene stau la baza crizei de astm bronşic
alergic în care histamina are un rol important.
Digestiv Contracţii intestinale dureroase şi edem al mucoasei.
În circulaţie Contribuie la instalarea şocului anafilactic prin vasodilataţie
periferică generalizată care produce hipotensiune.

Citokinele
Citokinele (interleukinele, interferonii, TNF, factorii de creștere a coloniilor) sunt
polipeptide eliberate din mai multe tipuri de celule, în special din macrofage şi
limfocite. Ele reprezintă un grup de mediatori foarte importanţi în apărarea
nespecifică şi în apărarea imună. Rolul lor este de mesageri intercelulari, cu
efecte biologice multiple.
Radicalii de oxigen
 5

Celulele fagocitare activate (N, MF) produc radicali de oxigen (sinonime : specii
reactive de oxigen, radicali liberi) pe care îi eliberează în granulele de
fagocitoză şi în mediul extracelular. Caracteristic ei conţin atomi de oxigen cu
un electron solitar pe ultimul orbital. Atomul de oxigen are o capacitate
oxidantă foarte mare care afectează acizii graşi din fosfolipidele membranelor
celulare şi mitocondriale, ducând la moartea celulei. Radicalii liberi de oxigen
au o serie de efecte proinflamatorii.

Subetapa celular-exudativă
Factorii moleculari produc la nivelul focarului inflamator o serie de modificări
care duc la formarea exudatului inflamator. La acest proces participă mai multe
mecanisme :
 Plasmexodia sau exudarea plasmei din vas în focarul inflamator. Procesul
de plasmexodie are loc datorită modificărilor de calibru vascular şi creşterii
permeabilităţii capilare.
 Extravazarea elementelor figurate şi migrarea lor intratisulară prin
fenomene de chemotactism.
 Modificarea locală a metabolismelor intermediare, cu acumularea unor
produşi de catabolism în focarul inflamator.
 Fenomenele proliferative celulare locale.

Modificările calibrului vascular

Aceste modificări trec prin trei faze : vasoconstricţie, hiperemie activă şi
vasodilataţie pasivă.
o Vasoconstricţia iniţială durează puţin, secunde sau minute. Ea este
produsă la început prin reflexe de axon declanşate de agentul etiologic şi
este întreţinută de catecolaminele eliberate din terminaţiile nervoase
simpatice locale.
o Hiperemia activă este determinată tot de reflexele de axon la care se
asociază mediatorii biologici cu efecte vasodilatatoare : histamina, lipidele
biologic active, sistemul kininelor, anafilatoxinele. Hiperemia explică două
din semnele clinice de bază ale inflamaţiei : roşeaţa zonei inflamate (rubor)
şi creşterea temperaturii locale (calor).
o Vasodilataţia pasivă sau paralitică apare datorită acidozei locale
importante. Vasele nu mai răspund la nici un stimul vasoconstrictor. Se
accentuează staza sanguină şi hipoxia locală, care contribuie la formarea
edemului inflamator.

Creșterea permeabilităţii capilare

Permeabilitatea capilară creşte de la începutul reacţiei inflamatorii. Prin
acţiunea directă a factorului patogen cresc spaţiile dintre joncţiunile
interendoteliale. Dupa aceea permeabilitatea crescută se menţine prin acţiunea
mediatorilor inflamaţiei la care se asociază acţiunea enzimelor proteolitice.
Creşterea permeabilităţii favorizează plasmexodia şi diapedeza elementelor
figurate.
 6

Chemotactismul
Acest fenomen interesează leucocitele şi cuprinde trei etape succesive :
 Marginaţia leucocitelor şi aderenţa la endoteliul inflamat
 Diapedeza transendotelială a leucocitelor se realizează datorită activării lor
metabolice. Citoscheletul contractil emite pseudopode cu rol in locomoţie.
 Migrarea prin matricea extracelulară până în centrul focarului inflamator

ETAPA DE VINDECARE A INFLAMAŢIEI

În etapa de vindecare predomină fenomenele proliferative locale.

Ele sunt induse de factorii de creştere celulară şi au o importanţă majoră în
procesul de reparaţie tisulară. Sunt stimulate proliferarea şi migrarea unor
celule endoteliale, fibroblaste şi celule musculare netede din zonele învecinate
sănătoase spre zonele lezate. Schematic au loc trei procese succesive :
 Fibroplazia adică migrarea în focarul inflamator a fibroblaştilor proveniţi din
ţesutul conjunctiv normal din vecinătate, activarea şi proliferarea lor.
Fibroblaştii activaţi sintetizează colagen.
 Angiogeneza care duce la refacerea circulaţiei capilare locale.
 Proliferează celulele parenchimatoase din jur. Prolifereaza acelaşi tip de
ţesut care a fost distrus de agentul patogen.

Când leziunile tisulare sunt reduse şi reactivitatea organismului este bună,

inflamaţia se vindecă rapid şi complet.
Dacă leziunea a interesat zone mai mari de ţesut reparaţia se face prin
proliferarea celulelor viabile de la periferia zonei afectate. Proliferează două
tipuri de celule: din parenchimul lezat şi conjunctive (fibroblaşti) care
sintetizează fibre de colagen în exces şi formează ţesutul cicatricial.

Influenţa terenului individual

Inflamaţia evoluează spre vindecare şi în funcţie de terenul individual. La
persoanele cu reactivitate bună reacţia inflamatorie are evoluţie scurtă, cu
vindecare rapidă, completă, fără sechele.
La persoanele cu reactivitate locală sau generală scazută inflamaţia are
evoluţie lungă, vindecarea se produce cu dificultate.

Complicaţiile proceselor de vindecare

Ţesutul cicatricial poate genera în timp complicaţii din cauza tendinţei la
retracţie şi fibroză :
 Limitarea mişcărilor prin cicatrici retractile cutanate sau musculo-
ligamentare.
 Dacă inflamaţia interesează circumferinţa unei structuri tubulare se pot
produce stricturi sau stenoze. Ex: stenoza pilorică după ulcer, stenoza
esofagiană după ingestia de substanţe caustice, stricturile uretrale sau
ureterale după intervenţii locale traumatizante sau infecții.
 Inflamaţia persistentă la nivelul seroaselor poate duce la aderenţe pleurale,
pericardice sau peritoneale.
 7

 Sinteza în exces de fibre de colagen duce la cicatricele protruzive,

denumite cheloide, fără semnificaţie patologică aparte.

EXUDATUL INFLAMATOR

Exudatul inflamator este format din :

 Plasma exudată
 Celulele sanguine transvazate
 Produşii locali de catabolism
Natura exudatului variază în funcţie de organul sau ţesutul interesat şi de
durata procesului inflamator.
Cel mai frecvent inflamaţiile pot evolua cu exudat noncelular sau celular.

Exudatul noncelular
Exudatul noncelular poate fi :
 Seros: de exemplu lichidul dintr-o veziculă sau lichidul pleural din
pleureziile seroase, format din plasmă exudată bogată în proteine şi rare
leucocite.
 Fibrinos : format când lichidul extravazat conţine mult fibrinogen care se
transformă în filamente de fibrină, foarte aderente. Exudatele fibrinoase
sunt întâlnite la nivelul seroaselor inflamate, cum sunt pleura şi pericardul.
Fibrina se depozitează în strat pe suprafeţele seroase care vin în contact.
Clinic apar durere şi frecături (pericardică, pleurală).
 Mucinos sau cataral : se formează pe suprafaţa mucoaselor inflamate,
unde se gasesc celule secretoare de mucus. Exudatul se produce prin
stimularea secreţiei fiziologice a glandelor mucosecretante. Exemplul
comun este rinoreea de la debutul rinitelor acute.

Exudatul celular
Acest tip de exudat conţine foarte multe neutrofile. El reprezintă puroiul şi este
caracteristic pentru infecţiile bacteriene.
Puroiul este format din :
 Neutrofile vii sau moarte.
 Bacterii vii sau moarte.
 Detritus celular degradat (lichefiat) de enzimele lizozomale.
Când supuraţia se produce într-un ţesut solid sau în parenchim, evoluţia
depinde în mare măsură de bariera imuno-fibrino-leucocitară. Aceasta este o
reţea de fibrină care conţine în ochiurile ei neutrofile, limfocite, monocite şi
macrofage. Ea are rol de apărare şi de limitare a extinderii procesului
inflamator, prin factorul mecanic (fibrina) şi prin celulele conţinute.
Bariera imuno-fibrino-leucocitară are o importanţă deosebită în limitarea
infecţiilor bacteriene. Dacă bariera este eficientă, infecția este delimitată și se
formează un abces.