Sunteți pe pagina 1din 2

La 30 de ani distanță, o bună parte dintre aspirațiile noastre de atunci s-au împlinit.

Există o competiție
politică reală și alegeri libere, avem o presă liberă, libertatea de expresie nu ne este îngrădită, au fost
înființate o mulțime de organizații ale societății civile și sute de mii de companii private. Suntem parte a
Uniunii Europene și membri NATO, călătorim liber în toată lumea, vacanțele în destinații exotice au
devenit chiar destul de frecvente, și avem drept de muncă garantat în țările UE (chiar dacă Brexit-ul
ridică unele semne de întrebare în privința Marii Britanii). Sigur, sunt și multe probleme. Există destulă
corupție, avem o administrație publică și în general multe instituții ale statului greoaie și ineficiente, ne-
am dovedit incapabili să construim în trei decenii o infrastructură rutieră și feroviară performantă, astfel
că astăzi, de pildă, un drum cu trenul de la Iași la București durează cu două ore mai mult decât în
perioada comunistă. Toate aceste neîmpliniri le punem de regulă pe seama clasei politice, lucru
convenabil pentru că ne scutește de sarcina neplăcută de a ne asuma responsabilități, ca societate. Însă
dacă tragem linie și ne uităm în urmă la România de acum 30 de ani și la cea de acum, tabloul general
este unul favorabil.

Numai că atunci când te apropii, când treci de la planul de ansamblu la detalii, încep să apară destule
fisuri și multe semne de întrebare, unele existențiale, privind viitorul. Atunci când ne uităm în interior și
tot mai mult în exterior. Presa e liberă, dar jurnalismul derapează adesea în activism. Ca să nu vorbim de
cazurile grave, și nu tocmai rare, în care îmbracă haina șantajului de presă. Societatea civilă, unită și
determinată în anii 1990 în inițierea unor acțiuni consistente, s-a scindat. O parte a ONG-urilor au
realizat că e o bună pâine de mâncat din accesarea unor fonduri externe, mai ales europene, derulând
programe cu nume generoase și o pregnantă patină ideologică, dar cu un impact real cvasi-inexistent
pentru societate, dacă facem abstracție de sumele frumoase ajunse în buzunarele echipelor de proiect.
Miliardele de euro cheltuite pe programele POSDRU sau similare pot oferi un bun material de studiu, din
acest punct de vedere. O altă fractură în societatea civilă a survenit pe linia de demarcație dintre un
curent liberal sincron cu retorica dominantă la Bruxelles și un altul conservator, fractură reliefată
pregnant în timpul referendumului pentru familie. Cât privește viața politică, a devenit tot mai neclar în
ultimii ani cât dintre aceste jocuri politice se fac la vedere și cât în culise, cu concursul unor servicii
secrete sau al altor structuri oculte.

„Din ceea ce a apărut în presă, pentru că practica scurgerii informaţiilor către presă este una obişnuită a
Parchetului din România, am aflat că sunt acuzat de abuz în serviciu în legătură cu neaplicarea unei
decizii de incompatibilitate cu privire la un senator. Nu preşedintele Senatului, care are un rol mai
degrabă de reprezentare şi nu are funcţii executive, nu el este cel care decide dacă un senator îşi
păstrează calitatea de membru al Senatului sau şi-o pierde. Acest lucru se face în mod riguros pe baza
unei proceduri pe care am îndeplinit-o, pe baza Regulamentului Senatului, iar decizia se ia de plenul
Senatului cu majoritatea membrilor săi. Până nu voi vedea dosarul, nu pot da mai multe detalii. Cred că
aici este vorba de o confuzie, dacă nu chiar mai mult, de o necunoaştere a prevederilor legale de către
cei de la Parchet. Merg la Parchet, am tot interesul să colaborez cu Justiţia pentru lămurirea acestor
chestiuni”, a afirmat Tăriceanu anterior la Parlament.
Fostul șef al Senatului a anunțat încă de acum o săptămână că este protagonistul unui nou dosar penal.

”De ziua mea am primit un plic – anul ăsta – de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
şi surpriză: Am primit înştiinţarea că sunt suspect într-un dosar penal pentru abuz în funcţie. Am început
să fac legături, despre ce bănuiesc că este vorba. E vorba despre dosarul care vizează un senator, dosarul
de incompatibilitate pe care-l are acest senator”, a declarat Tariceanu, pe 21 ianuarie, la Realitatea Plus.

Liderul ALDE a mai spus că dosarul vizează faptul că, în calitate de preşedinte al Senatului, nu a pus capăt
mandatului acelui senator care ar fi în incompatibilitate.

Context: Senatorul Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în
martie 2015, prin decizie definitivă.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil pentru ca a făcut afaceri cu Consiliul Judetean Girgiu, în
perioada 2008-2012, el fiind consilier județean. Potrivit legii, pentru acest lucru, Marciu trebuia să piardă
de îndată orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani.

De altfel, în martie 2017, la 2 ani de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, timid, ANI a cerut
Senatului să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu.

Cu toate că se împlinesc 5 ani de la nerespectarea deciziei judecătorești definitive a Înaltei Curți, Cristian
Marciu este în continuare senator PSD. Prin urmare, senatorul Marciu ar fi pasibil de uzurpare de calități
oficiale (articolul 258 Cod penal).