Sunteți pe pagina 1din 17

ANALIZATORII

Sistemul nervos isi indeplineste rolul de integrare a organismului in mediul inconjur

ator si de coordonare a functiilor organelor interne pe baza informatiilor receptionate din


mediul extern si din mediul intern. Structurile anatomice care realizeaza aceste functii se
numesc analizatori. Analizatorii sunt sisteme complexe care receptioneaza, conduc si
transforma excitatiile in senzatii adecvate.

Analizatorii sunt constituiti din trei segmente: periferic, intermediar si central.

a) Segmentul periferic, receptorul, este o celula sau un grup de celule specializate pentru
receptionarea variatiei unei anumite forme de energie care reprezinta excitantul specific.

Dupa teritoriul de receptie a excitantilor, receptorii se clasifica in: exteroceptori, proprioceptori


si interoceptori. Dupa distanta de la care actioneaza excitantul, receptorii pot fi: de contact (tactili,
gustativi etc.) si de distanta (auditivi, olfactivi etc). Receptorii 131b15b pot fi liberi (terminatii nervoase
libere si corpusculi), sau pot fi inclusi in organele de simt. Ei difera structural de la un analizator la
altul, dar intotdeauna transforma actiunea stimulului in potential de receptor specific, apoi in potential
de actiune, influx nervos nespecific.

Valoarea potentialului de receptor variaza in functie de intensitatea excitantului. Spre deosebire


de acesta, la nivelul fibrei nervoase se manifesta numai modularea frecventei potentialului de actiune.

b) Segmentul intermediar (calea aferenta) este constituit din neuronii pseudounipolari, din
ganglionii spinali si tracturile ascendente medulare sau din fibrele senzitive ale unor nervi cranieni.
Caile aferente trimit colaterale la nuclei ai trunchiului cerebral.

c) Segmentul central este reprezentat de ariile corticale, unde informatiile sunt transformate,
dupa pro-cese de analiza si sinteza, in senzatii specifice.

1. ANALIZATORUL CUTANAT

Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin
reactiile adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in
senzatii tactile, termice si dureroase.

a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici si durerosi situati in piele.

Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se


continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm, derm si
hipoderm (. 1.).

— Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. In stratul bazal se afla


melanocite, care secreta melanina, cu rol fotoprotector.
— Dermul este un tesut conjunctiv dens. La contactul cu membrana bazala prezinta papile
dermice. Stratul profund este cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si elastice prezente
aici.

Amprentele digitale, utilizate in criminalistica, reprezinta imaginea dispunerii papilelor dermice


digitale, caracteristice fiecarui individ.

— Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride,


rezerva de grasime subcutana a organismului.

Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica.

In piele se afla productiile acesteia: parul cu muschii erectori, glandele sebacee si sudoripare,
precum si receptorii sensibilitatilor cutanate specifice.

Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele
sudoripare), de termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala), de
depozitare a lipidelor si functia de organ de simt, prin receptorii pe care ii contine.

Sensibilitatea tactila fina, epicritica sau de atingere, este determinata de excitanti care produc
deformari usoare ale tegumentului. Sensibilitate tactila mai pronuntata prezinta zonele paroase, pulpa
degetelor si buzele.

Sensibilitatea tactila presionala este determinata de apasare, iar receptorii specifici sunt situati
in profunzimea tegumentului.

Doua sau mai multe excitatii tactile aplicate simultan sunt receptionate numai daca distanta dintre
punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul poarta numele de discriminare tactila.

Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata tegumentului. Receptorii pentru rece sunt
mai numerosi decat cei pentru cald. Intensitatea senzatiei depinde de marimea suprafetei excitate si de
diferenta de temperatura dintre tegument si excitant.
. 1. Structura pielii: 1. 2. straturi cornoase; 3. strat granulos; 4. strat poliedric; strat bazal;
6. derm; 7. zona papilara; 8. zona reticulara; 9. hipoderm; 10. artera; 11. nerv vegetativ; 12.
vena; 13. adipocite; 14. glomerulul glandei sudoripare; 1 corpusculul Pacini; 16. nerv senzitiv;
17. canal excretor; 18. folicul pilos; 19. radacina firului de par; 20. glanda sebacee; 21. muschi
erector; 22. terminatii nervoase libere; 23. corpuscul Meissner; 24. papila dermica; 2 por; 26. fir
de par.

Sensibilitatea dureroasa, determinata de excitanti care produc leziuni celulare, se manifesta mai
intens la nivelul degetelor, buzelor si varfului limbii. La durerea tegumentara se manifesta o mare
capacitate de discriminare, deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata de mai multi neuroni.
Durerea viscerala poate fi determinata si de distensia unui organ. Algoreceptorii sunt mai rari in viscere,
motiv pentru care durerea viscerala nu se poate localiza precis.

Datorita conducerii pe aceleasi cai medulare a sensibilitatilor dureroase somatice si viscerale,


durerea somatica este insotita de reactii vegetative (accelerare a ritmului cardiac, secretie sudorala), iar
durerea viscerala este insotita de reflexe somatice (contractia musculaturii abdominale).

In tabelul 8 este redata distributia receptorilor, rolul lor si stimulii la care reactioneaza.

Tab.8. Principalele tipuri de receptori cutanati.

SENSIBILI – TIP DE RECEP – RECEPTORI LOCALIZARE STIMULI

TATE TORI
— tactila fina — mecanoreceptori —corpusculi — papile dermice — deformari usoare ale

— foliculii pilosi tegumentului (atingere)


— Meissner

— Merkel
tactila proto- — mecanoreceptori —corpusculi — hipoderm — presiune, deformare

patica — Golgi si intindere a tegume-

— Ruffini nului

— Pacini
— termica — termoreceptori —corpusculi — derm — rece

— Krause — hipoderm — cald

— Ruffini — corneea globului (diferente


temperatura)
—terminatii ner- ocular

voase libere
— dureroasa — algoreceptori terminatii ner- —epiderm, foliculi —nespecifici care deter-

voase libere pilosi, cornee mina leziuni celulare

2. ANALIZATORUL KINESTEZIC

Analizatorul kinestezic* informeaza SNC despre pozitia si miscarea in spatiu ale corpului si ale
segmentelor sale, precum si despre gradul de contractie a muschilor. Pe baza acestor informatii,
prelucrate de centrii nervosi superiori, apar senzatiile posturale si de miscare si se elaboreaza comenzi
care determina tonusul muscular si contractiile musculare adecvate diferitelor miscari.

a) Segmentul periferic al analizatorului kinestezic este constituit din proprioceptori situati in


muschi, tendoane, aponevroze, capsule articulare, periost si pericondru. Numele si repartitia
proprioceptorilor este redata in tabelul 9.

Organele tendinoase Golgi (. 2. A) sunt stimulate de cresterea tensiunii in tendoane, determinata


de

contractia musculara.

Corpusculii Pacini au ca stimul presiunea exercitata asupra formatiunilor structurale in care se


gasesc. Ei sunt sensibili la miscari rapide si la vibratii.

Terminatiile nervoase libere din articulatii si muschi sunt numai receptori ai durerii si nu
proprioceptori.

Tab. 9. Distributia proprioceptorilor.

PROPRIOCEPTORI LOCALIZARE
Organe tendinoase Golgi in tendoane si ligamente

Corpusculi Pacini in tendoane, capsule articulare, fascii musculare,

ligamente, periost, pericondru


Fusuri neuromusculare printre fibrele musculare

. 2. A. Organe tendinoase Golgi: 1. fibra senzitiva; 2. capsula conjunctiva; 3. fibre de


colagen. B. Fus neuromuscular: 1. fibre musculare extrafusale; 2. capsula conjunctiva a fusului;
3. fibra intrafusala; 4. terminatii nervoase spiralate; fibre in buchet; 6, 7. fibre senzitive; 8. fibre
eferente gama; 9. fibre eferente alfa.

Cei mai importanti proprioceptori sunt fusurile neuromusculare (. 2. B). Acestea sunt constituite
din grupe de 2—10 fibre intrafusale, cu rol senzitivo-motor, situate intre fibrele musculare obisnuite
(extrafusale) si paralel cu acestea. Extremitatile fibrelor intrafusale pot fi prinse pe tendoane si fibre
extrafusale sau numai pe fibre extrafusale. O fibra intrafusala are extremitati striate contractile si o
portiune centrala necontractila, mai voluminoasa, cu mai multi nuclei si fara miofibrile.

Inervatia senzitiva a fusului este formata din terminatii primare spiralate, situate in zona centrala,
si terminatii secundare, fibre „in buchet', situate la extremitatile zonei centrale. Terminatiile primare,
cu con- ducere rapida, sunt stimulate de gradul de intindere al muschiului.

Inervatia motorie, proprie capetelor contractile ale fibrelor intrafusale, este

reprezentata de fibre nervoase cu originea in neuronii motori gama medulari, spre deosebire de fibrele
extrafusale care sunt inervate de neuronii motori alfa medulari.

3 ANALIZATORUL OLFACTIV
Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoaare la proprietatile
chimece ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.

a) Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv constituit din celule receptoare
(chemorecep-tori de distanta) si din celule de sustinere incluse in mucoasa olfactiva.

Mucoasa olfactiva are o suprafata de 2—3 cm2 si este dispusa in regiunea superioara a foselor
nazale (. 3.). Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni
olfactivi de la care pleaca 6—8 cili olfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in
mucusul secretat

de celulele glandulare ale mucoasei olfactive ( 4.).

. 3 Localizarea mucoasei olfactive 1. fosa nazala; 2. cornet nazal superior; 3. mucoasa


olfactiva; 4. bulb olfactiv; os etmoid; 6. coane; 7. bolta palatina.

. 4. Structura mucoasei olfactive si caile olfactive 1. epiteliu olfactiv; 2. substanta odoranta;


3. mucus; 4. cili olfactivi; buton olfactiv; 6. neuron bipolar olfactiv; 7. celula de sustinere; 8.
celula bazala; 9. tesut conjunctiv; 10. glanda mucoasa; 11. nerv olfactiv; 12. lama ciuruita a
etmoidului; 13. celule mitrale; 14. bulb olfactiv.

Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare.

Inflamarea mucoasei nazale in afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.

Fiziologia analizatorului olfactiv. Analizatorul olfactiv are rol in aprecierea calitatii aerului,
prevenind patrunderea in organism a unor substante nocive. Impreuna cu analizatorul gustativ,
analizatorul olfactiv intervine in aprecierea calitatii alimentelor si in declansarea secretiei salivare.

Stimulii specifici sunt reprezentati de substantele volatile, care ajung la receptori odata cu aerul
inspirat. Substantele volatile sunt receptionate numai dupa dizilvarea lor in pelicula de mucus. Pentru
a putea fi receptionate, aceste substante trebuie sa aiba o concentratie egala sau superioara pragului de
excitabilitate.

Pragul de excitabilitate reprezinta cantitatea minima de substanta odoranta capabila sa provoace


senzatia de miros. Acesta variaza in functie de natura substantelor. Intensitatea senzatiei olfactive este
proportionala cu concentratia substantei odorante in aer si depinde de urmatorii factori: gradul de
solubilitate a particulelor in lichidul care acopera mucoasa, umiditatea mucoasei, varsta si starea
fiziologica a organismului.

Daca substantele odorante persista un timp mai indelungat, apare fenomenul de adaptare.

4. ANALIZATORUL GUSTATIV

Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de proprietatile


chimice ale substantelor sapide * solubile care intra in contact cu mucoasa bucala.

a) Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi, raspanditi in intreaga mucoasa


buco-
faringiana si in mucoasa linguala.

Mugurii gustativi (. A) au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana bazala a epiteliului
lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. Intr-un mugure gustativ exista 5—20 celule senzoriale
cu cili, care reprezinta formatiunile receptoare.

In mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati in papile gustative (. B). Papilele
circumvalate* formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele fungiforme* sunt raspandite pe varful si
marginile anterioare ale limbii, iar cele foliate* pe marginile posterioare ale limbii (. 6. A).

. A. Mugure gustativ: 1. por gustativ; 2. cili gustativi; 3. celule senzoriale; 4. celule de


sustinere; fibre nervoase. B. Papila gustativa: 6. suprafata limbii; 7. muguri gustativi; 8. fibre
nervoase; 9. glande secretoare.
. 6. A. Distributia pe limba a tipurilor de papile: 1. papile circumvalate; 2. papile filiforme;
3. papile fungi-forme; 4. radacina limbii; epiglota; 6. amigdala palatina; 7. amigdala linguala; 8.
corpul limbii. B. Localizarea gusturilor: 9. amar; 10. acru; 11. sarat; 12. dulce.

Determinati localizarea pe limba a receptorilor gustativi specializati, utilizand diferite substante


sapide.

Fiziologia analizatorului gustativ. Gustul contribuie la aprecierea calitatii alimentelor,


prevenind patrunderea in organism a alimentelor alterate, si la declansarea secretiilor digestive.

Deosebim patru tipuri de senzatii gustative: acru, sarat, dulce si amar. Ariile linguale ale
diferitelor gusturi au localizare specifica, deci mugurii gustativi dobandesc o anumita specializare (. 6.
B).

Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru fiecare substanta. Cea mai mare sensibilitate
se manifesta pentru substantele amare. Intensitatea senzatiei depinde de concentratia substantei
dizolvate, de

numarul receptorilor excitati si de temperatura solutiei. Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv,
se adapteaza la actiunea indelungata a unui excitant.

ANALIZATORUL VIZUAL

Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz. Vederea are
un rol esential in adaptarea la mediu, in orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activitatile
specific umane.

a) Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este constituit din: invelisuri,
aparatul optic si receptorul (. 7.).
. 7. Sectiune sagitala prin globul ocular: 1. sclerotica; 2. muschi drept superior; 3. coroida;
4. corp ciliar; pata galbena; 6. nerv optic; 7. pata oarba; 8. retina; 9. cristalin; 10. iris; 11. umoare
apoasa; 12. cornee.

Invelisurile globului ocular

— Tunica fibroasa, sclerotica, este o formatiune conjunctiva, alba la exterior, cu rol protector.
Pe ea se insera musculatura extrinseca a globului ocular (tab. 10.). Prezinta anterior corneea
transparenta, iar posterior este strabatuta de nervul optic.

Tab. 10. Musculatura extrinseca a globului ocular.

MUSCHI EXTRINSECI INERVATIE


— drepti: superior, inferior si medial (intern) — fibrele somatice ale oculomotorului (III)

— oblic inferior
— drept lateral (extern) — nervul abducens (VI)
— oblic superior — nervul trohlear (IV)
— Tunica vasculara, coroida, este pigmentata si vascularizata. Are functii trofice si confera
interiorului globului ocular calitatea de camera obscura. Din ea se constituie in partea anterioara irisul
si corpul ciliar (musculatura intrinseca* neteda a globului ocular) cu fibre circulare si radiare.
— Tunica nervoasa, retina, cuprinde celulele fotoreceptoare.

Aparatul optic cuprinde medii transparente:

— Corneea transparenta este nevascularizata, bogat inervata prin terminatii nervoase libere.
— Umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent, secretat permanent de
procesele ciliare si drenat prin sistemul venos.
— Cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, invelita intr-o capsula — cristaloida. Este
situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor. Nu este vascularizat si nici
inervat.
— Corpul vitros este un gel transparent. El umple cavitatea posterioara a globului ocular intre
cristalin si retina.
Receptorul este retina, constituita din zece straturi celulare (. 8.). Stratul profund, format din
celule pigmentare, are functii de protectie si metabolice, asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili. Al
doilea strat cuprinde celulele fotosensibile cu conuri si bastonase.

. 8. Straturile retinei: 1. pigmentar; 2. conuri si bastonase; 3. limitanta externa; 4. granular


extern; plexiform extern; 6. neuroni bipolari; 7. plexiform intern; 8. neuroni multipolari; 9. fibre
optice; 10. limitanta interna.

Celulele cu conuri, aproximativ 7 milioane / retina, predomina in pata galbena (maculata lutea)
si constituie in exclusivitate fovea centralis, zona cu acuitate* vizuala maxima. Pigmentul fotosensibil
este iodospina. Celulele cu conuri au rol important in vederea diurna, in perceptarea culorilor si a
formelor.

Celulele cu bastonase, aproximativ 130 milioane / retina, sunt mai numeroase la periferie, mai
putine in pata galbena si lipsesc din fovea centralis. Pigmentul fotosensibil al acestora este rodopsina.
Celulele cu bastonase asigura vederea la lumina slaba, vederea nocturna.

La nivelul stratului neuronilor bipolari si al stratului neuronilor multipolari din retina se


manifesta procesul de convergenta.

Un neuron multipolar, impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta si cu celulele


fotoreceptoare care converg la neuronul bipolar, formeaza o unitate functionala (.9).
. 9. Procesul de convergenta: A. in retina periferica; B. in macula lutea; C. in fovea centralis.

Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora actioneaza lumina.

Fiziologia analizatorului vizual. Analizatorul vizual permite recunoasterea formei, culorii,


luminozitatii, miscarii obiectelor si aprecierea distantelor. In corelatie cu analizatorii acustic, vestibular
si kinestezic, realizeaza orientarea in spatiu si mentinerea echilibrului.

Proiectarea imaginii pe retina se datoreaza aparatului optic care, prin procese de refractie,
adaptare la intensitatea luminii si acomodare la distanta, asigura focalizarea razelor de lumina la 24
mm inapoia cristalinului, pe directia axului optic, pe pata galbena. Imaginea formata este reala, mai
mica si rasturnata (. 11.).

Procesul vederii este descris in mai multe faze, care, in realitate, se desfasoara concomitent.

1. Reflexul de convergenta consta in miscarea concomitenta a celor doi ochi, avand ca urmare
modificarea pozitiei axelor optice si reperarea corecta a obiectelor in spatiu, indiferent de distanta pana
la obiect si de pozitia acestuia.

Campurile vizuale ale celor doi ochi se suprapun partial. Zona de suprapunere formeaza campul
de vedere binoculara.

Prin analiza corticala si diferentierea impulsurilor din campurile de vedere monoculara si


binoculara, la care se adauga impulsurile proprioceptive de la muschii extrinseci in timpul reflexelor
de convergenta, se asigura aprecierea distantelor fata de obiecte.

Fiecare ochi vede obiectul sub un unghi diferit, generand vederea stereoscopica, in relief.

2. Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua categorii de procese: reactia pupilara
si adaptarea fotochimica.

a)Reactia pupilara. Irisul regleaza reflex (prin variatia diametrului pupilar) cantitatea de lumina
proiectata pe retina. Stimulul este lumina, receptorul este retina, caile aferente sunt somatice, iar caile
eferente sunt vegetative, simpatice si parasimpatice.
b)Adaptarea fotochimica. La proiectarea luminii pe retina, pigmentii fotosensibili scad
cantitativ, fiind descompusi in cantitate direct proportionala cu intensitatea acesteia. La trecerea de la
lumina la intuneric, adaptarea dureaza 30—40 de minute, timp in care se resintetizeaza pigmentii si
scade pragul de excitabilitate a celulelor fotoreceptoare.

La intuneric creste cantitatea de pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare scaderea pragului de
excitabilitate a celulelor receptoare. Deci, adaptarea la trecerea de la intuneric la lumina se petrece mai
rapid (maxim 3—4 min.).

3. Acomodarea la distanta (. 12.) este realizata reflex prin actiunea muschilor circulari si radiari
ai corpului ciliar, care maresc sau micsoreaza convexitatea fetei anterioare a cristalinului. Aceste
procese duc la modificarea unghiurilor de refractie a razelor luminoase. Atunci cand muschiul ciliar
circular este relaxat, ligamentul suspensor, tensionat de muschii radiari, mentine cristalinul aplatizat,
realizandu-se adaptarea pentru vederea la distanta. La contractia muschilor circulari, determinata de
parasimpatic, ligamentul suspensor se relaxeaza, cristalinul se bombeaza, favorizand vederea
obiectelor apropiate.

. 11. Formarea imaginii pe retina.

. 12. Limitele acomodarii A. ochi emetrop; B. ochi miop; C. ochi hipermetrop; a. distanta
minima a vederii clare; b. distanta maxima a vederii clare; 1. vedere clara fara acomodare; 2.
distanta vederii clare cu acomodare; 3. distanta vederii neclare.

4. Stimularea retinei consta in excitarea receptorilor retinieni de catre radiatiile luminoase.

a) Lumina strabate celulele retiniene pana la stratul pigmentar si este absorbita de pigmentii
fotosensibili din celulele cu bastonase si conuri. Celulele receptoare sunt stimulate de radiatii cuprinse
intre 390 si 760 nm*.

b) Scindarea pigmentilor fotosensibili sub influenta luminii, in retinol si opsina (derivat al


vitaminei A), cu eliberare de energie.

Aceste procese determina cresterea permeabilitatii membranei celulelor receptoare pentru sodiu
si aparitia potentialului de receptor.

c) Transformarea potentialului de receptor in potential de actiune, care este condus sub forma de
influx nervos modulat de catre celulele bipolare.

d) Refacerea pigmentilor, proces de sinteza in care un rol important il detine vitamina A.

Pentru a provoca excitatia, razele luminoase trebuie sa posede o energie suficienta si sa actioneze
un timp suficient de indelungat.

6. ANALIZATORUL AUDITIV SI ANALIZATORUL VESTIBULAR

Din punct de vedere functional, cei doi analizatori sunt independenti, dar anatomic, receptorii
ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv
cranian (VIII).

Urechea este constituita din trei componente: urechea externa, medie si interna (. 14.).
a) Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern. Tegumentul
conductului este prevazut cu peri si glande sebacee modificate care secreta cerumen, substanta cu rol
protector.

b)Urechea medie este situata intr-o cavitate a osului temporal. Spre exterior prezinta membrana
timpanica, iar spre interior fereastra ovala si fereastra rotunda. Intre membrana timpanica si membrana
ferestrei ovale se afla lantul de oscioare: ciocanul, nicovala si scarita. Urechea medie comunica cu
faringele prin trompa lui Eustachio.

c)Urechea interna este formata din labirintul osos, sapat in osul temporal, in interiorul caruia se
afla labirintul membranos.

Labirintul osos cuprinde vestibulul, canale semicirculare si melcul osos (cohleea). Labirintul
membranos este constituit din utricula si sacula (in vestibulul osos), canalele semicirculare
membranoase (in canalele semicirculare osoase) si melcul membranos sau canalul cohlear (in cohlee).

In labirintul membranos se afla endolimfa. Intre labirintul osos si cel membranos se afla
perilimfa. La baza canalelor semicirculare, in utricula si sacula se afla receptorii analizatorului
vestibular. In canalul cohlear se afla receptorul analizatorului acustic.

. 14. Structura urechii: A. ureche externa: 1. pavilion; 2. conduct auditiv. B. ureche medie:
3. timpan; 4. ciocan; nicovala; 6. scarita; 7. fereastra ovala; 8. os temporal; 9. fereastra rotunda;
10. camera timpanica; 11. trompa lui Eustachio. C. ureche interna: 12. canale semicirculare
osoase; 13. utricula; 14. sacula; 1 rampa vestibulara; 16. rampa timpanica; 17. cohlee; 18. nerv
vestibulo-cohlear.

6.1. Analizatorul auditiv

a) Segmentul receptor. Cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax, columela. Din columela
se desprinde lama spirala osoasa, pe toata lungimea canalului. Aceasta si membrana bazilara care o
continua impart canalul spiral in doua rampe: vestibulara (care comunica cu vestibulul) si timpanica
(care comunica cu fereastra rotunda). Rampele comunica prin helicotrema, orificiu situat in varful
melcului.
Canalul cohlear are peretele inferior constituit din lama spirala si membrana bazilara, iar peretele
superior de membrana Reissner (. 1 A). In canalul cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul
Corti, receptorul auditiv (. 1 B). Celulele senzoriale ciliate din structura sa sunt dispuse de o parte si
de alta a tunelului Corti, medial pe un rand, lateral pe 2—4 randuri. Ele sunt insotite de celule de
sustinere. Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata, sunt in contact cu membrana
tectoria. Baza celulelor senzoriale este conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti
din columela.

Fiziologia analizatorului acustic. Analizatorul acustic capteaza, receptioneaza undele sonore si


creeaza senzatia auditiva. Urechea umana percepe sunete intre 16—20 000 de vibratii/secunda (Hz*).
Undele sonore sunt captate de pavilion, concentrate in conduct si conduse spre membrana timpanica, a
carei vibratie o determina.

Sistemul de oscioare din urechea medie preia vibratiile, le amplifica sau le atenueaza, si le
transmite membranei ferestrei ovale. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei
prin rampa vestibulara, helicotrema, apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura
mentinerea constanta a presiunii perilimfei.

. 1 A. Sectiune transversala prin cohlee: 1. rampa vestibulara; 2. membrana Reissner; 3.


canal cohlear; 4. membrana tectoria; cilii celulelor senzoriale; 6. organ Corti; 7. membrana
bazilara; 8. rampa timpanica; 9. ganglion spiral Corti; 10. ramura cohleara a nervului VIII. B.
Organul Corti: 1. membrana tectoria; 2. cili; 3. celule senzoriale; 4. celule de sustinere; dendrite
ale neuronilor din ganglionul spiral; 6. membrana bazilara.
. 16. Caile de conducere ale analizatorului auditiv: 1. ganglion Corti; 2. nuclei cohleari
bulbari; 3. lemniscuri laterale; 4. coliculi cvadrigemeni inferiori; corpi geniculati mediali
metatalamici; 6. SAA; 7. talamus.

Oscilatiile perilimfei determina oscilati ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si
ale endolimfei, marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii
de contact). In urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului
Corti fata de aceasta, se realizeaza stimularea celulelor receptoare, in urma stimularii, apar potentialele
microfonice de receptor, care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere.

La frecvente inalte, vibreaza membrana bazilara de la baza melcului, iar la frecvente joase vireaza
membrana bazilara de la varf. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea
stimulului.

Acuitatea auditiva maxima este intre 1000—4000 Hz*. Pragul auditiv masurat in decibeli* este
zero. Urechea umana percepe sunete intre 0—140 dB. Peste aceasta valoare este afectat organul Corti.

Localizarea sursei sonore se realizeaz; datorita diferentei de timp in perceperea biauriculara a


sunetelor. Intervalul minim necesar sunetelor este 0,1—0,6 ms. Aprecierea directiei sursei sonore se
face prin miscari ale capului si prin analiza spatiala vizuala.

6.2 Analizatorul vestibular

a) Segmentul receptor. Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse in trei uri, la 45o unul
fata de celelalte, si se deschid in utricula. Deschiderile sunt in numar de cinci, deoarece doua dintre
canalele semicirculare se unesc. Fiecare canal are la un capat o dilatare, numita ampula (. 17). In cele
trei ampule se afla crestele ampulare.

Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. Cilii
celulelor receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa, numita cupula ( 18. B).

Maculele din utricula si sacuta au acelasi tip de epiteliu senzorial. In masa gelatinoasa care
acopera cilii se afla granule calcaroase otolitele. Maculele constituie aparatul otolitic (. 18. A).

Crestele ampulare si maculete sunt receptorii analizatorului vestibular. Crestele ampulare


deservesc echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul static si acceleratia liniara. Celulele
receptoare ale ambelor formatiuni sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa.
. 17. Dispunerea receptorilor vestibulari: 1. canale semicirculare membranoase; 2. ampule;
3. utricula; 4. sacula; ganglion Scarpa; 6. ramura vestibulara; 7. ramura cohleara; 8. ganglion
Corti.

. 18. A. Macula: 1. cili; 2. otolite; 3. substanta gelatinoasa; 4. celule de sustinere; celule


receptoare; 6. fibre nervoase. B. Creasta ampulara: 1. creasta; 2. cupula; 3. cili; 4. celule
receptoare; celule de sustinere; 6. fibre nervoase. C. Cai de conducere ale analizatorului
vestibular: 1. ganglion Scarpa; 2. nucleu vestibular; 3. spre cerebel; 4. fascicul vestibulo-spinal;
nucleii nervilor cranieni III, IV, VI; 6. spre cortex.
Fiziologia analizatorului vestibular.

Mentinerea pozitiei este asigurata prin modificari ale tonusului muscular, care determina
pastrarea proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de sprijin.

Crestele ampulare sunt stimulate de accelerarea sau incetinirea miscarilor de rotatie a capului si
a corpului. Rotirea capului determina deplasarea endolimfei din canalul semicircular aflat in ul
miscarii. Endolimfa, in deplasare contrara directiei de miscare, antreneaza cupula. Aceasta stimuleaza
cilii celulelor receptoare care descarca permanent impulsuri. La inceputul miscarilor orizontale,
verticale sau de rotatie, frecventa acestora creste. Pe baza lor se desfasoara reflexele labirintice de
acceleratie, care determina contractii ale muschilor cefei, corpului si membrelor (reflexe de echilibru
sau statokinetice).

In cazul maculelor, gravitatia face ca otolitii sa exercite permanent presiune asupra cililor. In
functie de pozitia capului se modifica si modul de actiune a otolitilor asupra cililor, generand presiune
sau tensiune. De aici pornesc reflexele de pozitie sau statice, in functie de pozitia capului sau de
acceleratia miscarii liniare. Modificarile pozitiei capului influenteaza pozitia corpului (postura).
Reflexele care determina postura se numesc reflexe statice sau posturale.

Impreuna cu analizatorul vestibular, in reactiile de redresare posturala mai sunt implicati


analizatorii cutanat, kinestezic si vizual, cerebelul si nuclei ai nervilor cranieni III, IV si VI.

Distrugerea labirintului determina initial tulburari grave ale echilibrului static si dinamic. Dupa
o perioada de timp intervin mecanisme compensatorii proprioceptive, vizuale si cutanate care preiau
unele functii ale labirintului si determina corectarea pozitiei corpului.