Sunteți pe pagina 1din 2

TULBURĂRILE PSIHOGENE ALE VOCII

Deşi unele voci par să semene între ele, timbrul vocal al fiecărei persoane este
unic. Așadar, nu există două voci identice. Vocea reflectă şi condiţia mentală sau
latura emoțională a unei persoane. Inflexiunile vocii pot trăda starea de sănătate,
dar şi emoţiile trăite de vorbitor în momentul rostirii. Vorbirea nu este folosită numai
pentru comunicare, pentru a exprima sensuri semantice, ci poate constitui expresia
sentimentelor.
Vocea exprimă foarte multe lucruri despre starea fizică, emoțională și mentală a unei
persoane. Exprimările non-verbale, cum ar fi oftăturile și suspinele, dar și vocea
însăși prin înălțimea și calitățile tonului, ritmul, precum și pauzele și tăcerile dintre
sunete pot exprima foarte mult din trăirile și stările cu care se confruntă ființa
omenească. Vocea poate oferi și indicii asupra modului cum facem față diferitelor
etape din viață, precum și proceselor de dezvoltare și maturizare. De exemplu
teama de maturitate, de confruntare cu responsabilitățile vieții adulte, iși găsesc
expresia intr-o voce “copilăroasă” . Vocea răgușită, cu “sufletul la gură”, ca de fetiță
este caracteristică unei cochetării feminine exagerate. Echivalentul masculin al
acestei situații se exteriorizează prin tonuri adânci, laconice, declamative.
Sentimentele de înfrângere și inutilitate care pot să apară la o vârstă înaintată sunt
clar evidențiate în vocea apatică și plângăreață, în postura în care persoana își
retrage capul între umeri.
Vocea și tulburările de voce apar deseori ca o manifestare exterioară a conflictului
intern, cu alte cuvinte ca un simptom al nevrozei sau psihozei. Putem vorbi despre
modificări subtile de timbru, inflexiuni sau monotonie, ritm, intensitate, utilizarea
neadecvată a unor cuvinte sau expresii, toate acestea pot fi expresii ale unor
conflicte emoționale.
“Vocea este oglinda personalității”. Aceasta maximă este valabilă atât pentru
vorbirea normală, cât și pentru cea patologică. Vocea are un rol esențial în
comunicarea “sinelui”, pentru marea majoritate a oamenilor aprecierea de “sine”
presupunând nu doar ceea ce credem că suntem, ci și ceea ce am ales să devenim
în viață.
Factorii psihogeni pot constitui cauza unei disfuncții vocale sau pot fi o consecință a
acesteia. În practică, aceste aspecte de obicei se întrepătrund. În tulburările vocale
factorii emoționali determină sau întrețin simptomele. Disfuncția vocală este o
manifestare a unuia sau mai multor dezechilibre psihologice cum ar fi: anxietatea,
depresia, reacția de conversie, tulburările de personalitate, trauma.
Afonia și disfonia psihogenă
Pentru a vorbi despre disfonia psihogenă trebuie îndeplinite condițiile: vocea
afectată în mod constant și absența unei cauze organice. Tipurile de disfonie
psihogenă sunt: disfonia și afonia de conversie, tulburarea de mutație a vocii și
muțenia de conversie. Afonia și disfonia psihogenă se manifestă ca o incapacitate
totală sau parțială de a fona, adesea vorbirea fiind șoptită, încordată sau sugrumată,
cu ritmul verbal întrerupt și utilizarea unui registru impropriu. Afonia psihogenă a
fost cunoscută încă din antichitate și apare menționată în “ Iliada” lui Homer.
Predomină la sexul feminin, mai afectate fiind femeile tinere.Poate fi întâlnită însă la
toate vârstele, la ambele sexe, cu precădere la celibatari. La 50% din cazuri apare
brusc, în condiții de sănătate perfectă. Poate dispărea tot brusc, dupa o perioada de
câteva zile, dar poate să persiste și o perioadă lungă, mai ales dacă nu e tratată
corespunzator.
Semnele subiective ale afoniei și disfoniei sunt variate. Persoana are senzația
neputinței de a scoate un sunet vocal, iar încercările repetate îi provoacă o mare
oboseală. O parte din pacienți simt arsuri, înțepături, senzații dureroase, iar uneori
sunt neliniștiți, agitați sau suspect de senini, împăcați cu situația.
Semne obiective ale afoniei psihogene: pacientul folosește vocea șoptită, uneori
presărată cu mici sunete cu frecvență înaltă. La unii pacienți, vocea șoptită poate fi
întreruptă de sonoritate aproape normală a vocii, mai ales atunci când vorbește
despre necazurile sale.
Semne obiective ale disfoniei psihogene: sunt alterate atât intensitatea vocii cât și
înălțimea vocii, ea devine ascuțită într-o voce mică. Cel mai alterat este timbrul care
devine hârâit, asurzit, uneori bitonal, chiar nazonat.
Tulburarea de mutație reprezintă eșecul de a trece de la vocea de copil la vocea
gravă a adultului. Caracteristicile sunt următoarele : intensitate slabă, ton înalt,
fâșâită (suflată – defect de închidere glotică), monotonă. Este prezentă capacitatea
laringelui de a produce tonuri grave, normale.
Muțenia de conversie este cea mai severă tulburare de conversie a vocii. Pacientul
nu face nici o încercare de a fona sau articula, sau poate articula fără să expire
(mimează vorbirea). Caracteristicile muțeniei sunt : indiferența față de simptom,
stres cronic, depresie ușoară până la moderată, furie suprimată, imaturitate și
dependență.
Tulburările vocale psihogene nu reprezintă doar o simplă absență a unor anomalii
neuro-laringiene obiective, ci ele trebuie precizate printr-un control
psihiatric/psihologic care va fi realizat pe formulări psihodinamice bazate pe
înțelegerea personalității, motivațiilor, conflictelor, beneficiului primar și secundar,
asociate cu simptomatologia.
Etiopatogenie – Cauzele și mecanismele bolii
Afonia psihogenă poate fi interpretată ca un simptom de conversie isterică, ca o
reflectare a stresului sau conflictului psihogen. Termenul de conversie isterică a fost
folosit prima dată de Freud pentru a descrie un mecanism de apărare care face
inofensivă o spaimă, o anxietate legată de un conflict psihic refulat, transformându-
le într-un simptom fizic – în cazul nostru afonia. Beneficiul primar este constituirea
unei boli fizice care ușurează sau anulează starea de anxietate, depresie sau furie
prin menținerea conflictului emoțional inconștient. Beneficiul secundar este
reprezentat de adoptarea rolului de bolnav.
Pacienții cu conversie isterică prezintă o indiferență față de simptomele achiziționate
inconștient, față de stresul cronic și furia care este suprimată. Dau dovadă de
imaturitate și dependență, iar depresia devine moderată sau dispare. Conversia
vocală reflectă și o întrerupere a comunicării cu persoana semnificativă din viața
pacientului, blocarea expresiei verbale a furiei, a temerii sau a căinței.
Nu toate afoniile prin inhibiție vocală sunt redate de o conversie isterică. Trauma
psihică poate fi o altă cauză.
Ce comunicăm pacientului? Îi vom spune că inhibița / blocarea vocii se poate datora
unei emoții puternice care produce un spasm faringo-laringian. Vindecarea bruscă a
afoniei înseamnă reluarea unei vieți normale, lucru uneori imposibil, din cauza unor
motive psihologice profunde. Afonia poate fi astfel un refugiu.