Sunteți pe pagina 1din 2

În capitolul trei, care se intitulează „Citind de necititul:De Man”, J.

Hillis Miller se folosește de


câteva pasaje din „Alegoria Lecturii” pentru a explica etica înțeleasă de De Man.
J. Hillis Miller prin alegera sa încearcă să vorbească despre diversele acuzații aduse operei lui De
Man.
După De Man „un limbaj cu totul luminat”,chiar dacă se dă drept conștiință su nu,nu este capabil
să țină în control repetarea greșelilor care apar pe parcurs.
La De Man lectura propriu-zisă nu are de-a face cu actul etic,ea nu impune nici un fel de
obligativitate morală.
La De Man clasele minciunii și ale adevărului,ale amăgirii și ale cunoașterii,ale vorbirii și are
intuiției controlează eseurile sale riguroase.
De Man se referă la etică pentru a desemna existența unei funcții cu un pragmatism al
limbajului,care îi distinge opera de câteva forme ale semioticii sau ale structuralismului.Eticul
este asociat cu clasa istoriei și a politicii.
La De Man „eticitatea” apare în toiul unei succesiuni complicate în care apare doar ficțiunea,care
este doar o modalitate formală de a socoti narațiunea ceea ce este doar un mixt de forme
alegorice,referențiale,etice,istorie,politice și tropologice.
După De Man,prima însușire a eticului este că acesta nu este aspectul narațiunii întâi metaforice
nici aspectul narațiunii a doua,deconstrucția actului de numire,ci aparține narațiunii a treia,ceea
ce De Man numește „alegorie”.
În explicarea alegoriei ca etică De Man se folosește de etica teoretizată de Kant.De Man pentru
a-și crea propria teorie trebuie să se debaraseze de teoria lui Kant și să-și însușească limbajul lui
Kant pentru propriile sale scopuri.
Limbajul uman are ca trăsătură porunca și judecata etică,care sunt niște forme importante ale
alegoriei.
Pentru De Man clasa eticului intervine în punctul în care lectura nu permite înțelegerea
lecturii.Pentru a eșua în etică trebuie realizate cerințe și judecăți etice întrucât acestea sunt
exemple ale repetării acelorași greșeli ale lingvisticii care arată că lectura eșuează în narațiunea
terțiară sau secundară.Doar în narațiunea primară „polaritățile adevărului și falsității” se
deplasează în același timp cu textul pe care îl creează și deși nu interferează unul cu altul,acestea
două se ajută în elaborarea lor.
Deși definiția pe care o dă De Man eticului este ciudată,deoarece clasele minciunii și adevărului
nu pot fi împăcate cu clasele răului și a binelui,totuși ambele valori să fie păstrate în mod
necondiționat.
La De Man eticitatea este doar o altă formă a minciunii,întrucât este o povestire care are mai
multe sensuri.
Judecățile,obligațiile și cerințele etice sunt similare cu sistemul legal din „Procesul” sau cu
teoriile legate de contractul social al lui Rousseau,întrucât îndeplinește condiția de de lege a
limbajului.
Chiar dacă între cunoașterea obținută de la limbaj și mărturiile etice există o relație absurdă,asta
nu înseamnă că procesele etice nu merg,că nu sprijină comunitatea și „că nu sunt bune în
defectele lor”.
Conform spuselor lui De Man rațiunea etică este mereu o mărturisire fără judecată,mereu
nedreaptă și nemotivată,astfel este mereu supusă pericolului de a fi schimbat de o afirmație mai
persuasivă a altui cod etic,dar fără nicio judecată.
Lingvistica ne constrânge să chibzuim etic fără nicio bază epistemologică sau intuiție de natură
epistemologică și astfel totul pare de neînțeles.
J. Hillis Miller observă o diferență între De Man și Kant și anume că,pe când Kant se încrede în
puterea rațiunii și a limbajului de a crea o cunoaștere pentru o imposibilate non-lingvistică,De
Man are o dificultate de a cunoaște prin intermediul limbajului „legile limbajului”.
Așa numitele afimații referențiale nu sunt absurde pentru că nu urmează un anumit principiu,ci
sunt absurde pentru că prezintă o deviere continuă de la debut până încheiere.
Chiar dacă limbajul are în dinăuntrul său o dovadă a proprie sale limitări,această limitare nu
prezintă o formulare care să fie prezentată limpede deoarece formularea limitării va avea la
rândul ei o nouă limitare.De Man definește în mod dublu limitarea,ca eșecul limbii de a forma un
sistem coerent și nereușita celui care folosește limbajul de a afla dacă acest limbaj s-a referit la
ceea ce se găsește înafara lui.
J. Hillis Miller spune că la De Man se înțelege un limbaj cu sensul general dat de „Allegories of
Readeing(Profession de foi)”.Este cu totul irealizabil de a ieși de sub influența limbajului prin
intermediul limbajului.
Capitolul se încheie cu afirmația că etica „trebuie să aibă loc” dintr-o implacabilă nevoie ca o
reacție la o exigență decisivă,cu semnificația că un cititor se cade „să-și asume răspunderea
pentru ea și pentru consecințeleei în lumea personală,în cea socială și cea politică”.