Sunteți pe pagina 1din 2

Burtieră: Născută sub o stea mai puțin norocoasă

„Pisica era în zodia Berbec cu ascendent în Taur, a treia decadă a sextil-


trigonului Uranus! Dacă avea ascendent în Pești, își vedea de treaba ei!”

(Adevăruri ascunse, Antena 3)

Despre oameni şi pisici

Urmăresc deunăzi la televizor cazul unei pisici care a sărit în capul unei
trecătoare, în apropierea cartierului Titan. În fața unui celebru „vânător” de
reportaje senzaționale, o adunătură pestriță se înghesuie frenetic în fața
microfonului pentru a lua cuvântul. Extrem de colorat, limbajul fiecărui
cetățean se diferențiază de celelalte, culminând apoteotic cu declarația
individului de la final: „Păi Negoiţă e de vină, Nene Iancule…”

Acest lucru mă pune profund pe gânduri…

De unde această nevoie patologică a poporului român de a explica orice act,


chiar și acela al unei pisici speriate de a sări pe geam, prin prisma „neglijenţei
statului”? Oare există o moștenire de generații care apasă implacabil asupra
destinului de român, o tară de care nu ne mai putem dezbăra, adânc
înrădăcinată în mentalul public?

Avem în fiecare zi parte de frivolitate, vedem petrecându-se în jurul nostru tot


felul de evenimente, mai mult sau mai puțin plăcute, însă toate, sau aproape
toate (și nu mă feresc aici în a generaliza) sunt puse în cârca „conducătorului
de mase”.

Când oare se va detașa acest neam de impulsu-i caracteristic? În ce moment


anume al istoriei noastre s-a făcut trecerea bruscă de la apoteoză la
demonizarea conducătorului? Când s-a produs această schimbare drastică de
paradigmă?

Mă declar întrucâtva alarmat de această tendință egalizatoare a românului de


a pune absolut orice pe umerii unei entități mai mari decât sine, fie el un
Dumnezeu atotputernic sau un conducător de urbe (chiar și în persoana
domnului Negoiţă, pe care personal nu îl simpatizez); mă mărturisesc iarăși
îngrijorat de frica de responsabilitate a cetăţeanului, de frica de a-și asuma
decizii în propriu-i nume.

Niciodată nu este vinovat individul, întodeauna este vinovat statul, iar dacă nu
statul, musai cel ce îl ghidează. Individul român nu este om în stat, ci este el
însuși „stat în stat”.

Se va întinde această maladie și asupra generațiilor viitoare? Rămâne de


văzut.

Cât despre sărmana pisică, numai de bine…

(Dilema Veche)