Sunteți pe pagina 1din 49

Universitatea Academiei de Științe a Moldovei

Noţiune de ţesut. Clasificarea ţesuturilor


Ţesutul reprezintă un sistem determinat de elemente celulare similare
care au funcţii, structură şi origine embrionară comună.

Țesuturile îndeplinesc aceiași funcție sau un grup de funcții definite.

Țesuturile sunt formate din elemente celulare și substanța


intercelulară.
Atunci când elementele celulare sunt în cantitate mică aceasta formează
substanță de ciment, iar în cantitate mare – substanță fundamentală.

Elementele celulare – asigură proprietățile calitative ale țesutului


(individual celulele nu le posedă).
----------------------------------------------------------------------------------------

Conf. univ. ANDRONIC Larisa, doctor în științe biologice


Particularitățile țesuturilor: identitatea și stabilitatea structurală și
funcțională.
Noțiunile ce descriu țesuturile:
- structura
- funcția.
Regenerarea tisulară – asigură menținerea integrității morfo-
funcționale a țesuturilor
Metaplazia – înlocuirea unui tip de țesut prin altul (ambele de aceiași
origine embrionară).

Țesuturile reprezintă:
- sisteme deschise;
- difuze
Ţesuturile se împart:
epitelial;
conjunctiv;
muscular;
nervos.
Ţesutul epitelial

Particularitățile histologice ale țesutului epitelial


Tipuri de ţesut epitelial
Ţesutul epitelial:

epi – deasupra;
teli –papilă.
Celulele epiteliale se numesc –epiteliociţi.

Țesutul epitelial este țesutul cel mai răspândit in organism.


Particularităţile caracteristice :

1) Poziţie limitrofă – acoperă organismele la exterior şi cavităţile


interne ale organelor.
2) Celulele posedă polaritate – partea bazală îndreptată spre
ţesutul mezenchimal, cea apicală – spre suprafaţă sau spre
interiorul cavităţii; orice epiteliu are doua suprafețe: liberă
(orientata către mediul extern) şi ataşata la ţesutul conjunctiv,
întotdeauna ancorata la el printr-o masă acelulară, care formează
membrana bazala (MB).
3) Spatiile intercelulare sunt reduse (dețin putină substanţă
intercelulară sau aceasta lipseşte).
4) Este alcătuit din celule compact unite prin joncţiuni (pentru
epitelii sunt caracteristice joncţiunile impermeabile, de adezivitate
de tip lacăt; desmozomi (în pată, în centură, hemidesmozomi), de
comunicare).
Desmozomi în pată. Reprezentare
schematică și aspect ultrastructural
Dezorganizarea desmozomilor și
hemidesmozomilor
 Destrucția desmozomilor poate duce la boli acantolitice -
maladii ale epidermului datorate pierderii coeziunelor dintre
cheratinocite şi membrana bazală

 Se formează bule intraepiteliale

o Destrucţia hemidesmozomilor
produce epidermoliza buloasă
Joncțiuni celulare impermeabile (A) și de tip lacăt (B)

A B
Joncțiuni de comunicare

Conexonii sunt specifici


pentru celulele unde este
necesar un transport
operativ.
Structura schematică a epiteliului unistratificat.
Tipuri de joncțiuni.
5) la capătul apical pot avea cili sau microvili;
Microvilii reprezintă prelungiri citoplasmatice. Cei mai mulţi se
întâlnesc la celulele epiteliale ale canalelor rinichiului şi ale intestinului
subţire, formând un strat în formă de perie numit lizereu vilos.
Grosimea stratului poate atinge cca 6-8 µm, la o celulă epitelială
revenind cca 3000 de microvili. Spaţiile înguste dintre vili sunt ocupate
de către glicocalix.

Aspectul ultrastructural al lizireului Structura schematică a


vilos microvililor
Ultrastrutura cililor:
A – secțiune longitudinală, B – secțiune trasversală prin
axonemă, C – secțiune trasversală prin corpii bazali
6) După origine este eterogen – se dezvoltă din toate cele trei foiţe
embrionare:

-de origine ectodermală - epiteliul epidermic și derivatele lui (părul


unghiile), glandele tegumentare (sudoripare și sebacee), epiteliul cavității
bucale, nazale și anale, unele glande endocrine (adenohipofiza), plexurile
coroide etc.;

-de origine endodermală - epiteliul diferitelor segmente ale tractului


digestiv și epiteliului glandular al pancreasului, glandele endocrine
(paratiroida, tiroida și timusul);

-de origine mezodermală - epiteliul pleurei, peritoneului și pericardului,


endoteliile și glandele corticosuprarenale.
7) Epiteliul îndeplineşte o mare diversitate de funcţii:

- formează învelişuri membranare (epidermul, epiteliile


cavității închise ale organismului: pleura, peritoneu, pericard,
pereții căilor de comunicare cu mediul extern: arborele traheo-
bronșic, tubul digestiv, căile genito-urinare etc.).
- asigură transportul selectiv de molecule între mediul intern
şi extern sau între două compartimente ale organismului
(epiteliul alveolar, epiteliu urinar).
- intra în structura glandelor: țesutul epitelial realizează
unitatea secretoare și ajută - la formarea sistemului
canalicular (glandele endocrine ori exocrine),
- funcţie de absorbţie (epiteliu intestinal);
- rol senzorial, în organele de simț (mugurii gustativi, organul
Corti, crestele ampulare, aparatul otolitic).
-rol contractil – funcţie specifică ţesutului epitelial care prezintă
miofilamente contractile în citoplasmă - celule mioepiteliale).
8) Este lipsit de vase sangvine şi limfatice (este avascular).
Vasele sangvine aflate în țesutul conjunctiv nu traversează MB, iar
ţesutul epitelial este alimentat prin difuziune.
Exista doar un epiteliu vascularizat: stria vasculara.

9) Este bine inervat, prin terminaţii nervoase libere, distribuite


în mod neuniform, în reţea butonată, reţea în coşuleţ sau reţea
nebutonata.
Epiteliul gastric și intestinal nu dispun de terminații nervoase
libere pentru durere.

10) Ţesutul epitelial are capacitatea de regenerare (prin


activitatea celulelor nediferenţiate din epiteliu, numite celule
stem). Rata de înlocuire a unui epiteliu variază în limite foarte
largi: epiteliul intestinal se înlocuieşte în 2-5 zile (cel mai rapid),
iar epidermul se înlocuieşte în cca 30 zile (cel mai lent).
Clasificarea țesuturilor epiteliale
După modul de grupare a celulelor, ţesuturile epiteliale se pot
împărţii în două categorii:
- epitelii în care celulele sunt dispuse într-un singur strat - epitelii
unistratificate sau epitelii simple (de exemplu, epiteliul
bronhiilor mici);
- epitelii în care celulele sunt dispuse în mai multe straturi -
epitelii pluristratificate (de exemplu, epidermul);

- pseudostratificat;

- de tranziție (uroteliu).
După formă celulele epiteliului unistratificat poate fi:
Izomorf Anizomorf
Pavimentos (scuamos)

Cubic

Cilindric (columnar,
prismatic)
Prismatic ciliat
Epiteliul unistratificat pavimentos

Localizare: endoteliile (epiteliile ce căptuşesc vasele sanguine şi


limfatice); mezoteliile (epiteliile ce acoperă pleura, peritoneul,
pericardul); epiteliile ce acoperă alveolele pulmonare,
ramura descendenta a ansei Henle, foita parietala a
capsulei Bowman, epiteliul posterior al corneei ochiului.
Epiteliul unistratificat cubic
Nucleul este rotund şi de regulă
situat central. Din punct de vedere
funcțional acest epiteliu este
destinat absorbției sau secreției
(în funcţie de direcția
transportului). Poate avea și rol de
protecție.

Exemple:
- ramura ascendenta a ansei
Henle;
- segmentul distal al tubului
urinifer;
- canalele glandelor exocrine,
(intralobulare);
- epiteliul de acoperire al ovarelor.
Epiteliul unistratificat prismatic

Localizarea: segmentul mediu al tractului gastro-


intestinal (epiteliul stomacal, intestinului subțire și cea mai mare
parte a intestinului gros), epiteliul organelor genitale
feminine (trompele uterine, uterul), segmentul proximal al
tubului urinifer, ductele striate ale glandelor exocrine.
Epiteliul pseudostratificat (anizomorf
prismatic)
Celulele sunt atașate de MB, dar au
înălțimi diferite astfel încât doar unele
ajung la suprafaţa apicală.
Nucleii sunt situați la înălțimi diferite.
La nivelul membranei apicale poate avea
structuri specializate (cili sau stereocili).
Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat se
găseşte:
- în arborele traheo-bronșic.
- în căile genitale masculine, în epididim
şi canalul deferent.
Diversitatea celulară:
• Celule ciliate – asigură funcționalitatea țesutului
• Celule caliciforme – secretă mucus
• Intercalare – în curs de diferenţiere
• Celule bazale - asigură regenerarea
Epiteliul pluristratificat pavimentos
cheratinizat - epiderm
5 - 4 straturi celulare:
• Bazal
• Spinos
• Granulos
• Lucid (poate lipsi)
• Cornos
Stratul spinos - este alcătuit din mai multe
rânduri de celule de formă poliedrică, care au
aspect spinos datorită numeroşilor
desmozomi, de la care pornesc fascicole de
tonofibrile.
Stratul granulos - este alcătuit din câteva rânduri de
celule turtite, care conţin granule bazofile caracteristice -
granule de cheratină și cheratohialină (precursor al
cheratinei și eleidinei)
Stratul lucid - celulele acestui strat dețin nuclee pe
cale de degenerare (prin carioliză). Constau
preponderent din membrana celulară îngroşată, care
delimitează cheratina fibroasă, asociată cu eleidină,
formând o masă translucidă. Stratul granulos

Stratul cornos – celule aplatizate, anucleate, cu Stratul spinos


citoplasmă plină de cheratină şi membrană celulară
îngroşată. Celulele de la suprafaţă îşi pierd legăturile și
se descuamează continuu.
Stratul bazal
Se înlocuiesc continuu prin diviziunile celulelor
stratului bazal.
Epiteliul pluristraficat pavimentos necheratinizat

Celulele superficiale au şi ele în citoplasmă granule de cheratină, dar ele își


păstrează nucleii.
Este localizat în primele segmente ale tractului gastrointestinal (cavitate bucală,
faringe, esofag), epiteliul anterior al corneei, epiteliul vaginal.
Este alcătuit din 3 straturi de celule:
• Bazal
• Spinos (mijlociu)
• Pavimentos (superficial)
Are un rol protector, dar este permeabil pentru unele molecule mici și pentru
apă.
Epiteliul pluristratificat
Cubic Prismatic

Tapetează epiglota, membrana


palpebrală

Tapetează ducturile unor glande


exocrine (ductele glandei sudoripare,
pereții foliculelor ovariene)
Epiteliul de tranziţie (pseudostratificat) -
uroteliu
Epiteliul se mai numeşte şi polimorf deoarece este format din celule
care au diferite forme (celule din stratul bazal - cubice, celule rachetă,
celule umbeliforme - în forma de umbrela).
Localizarea:
în căile urinare (bazinete renale,
uretere, vezica urinară).
După distribuire și funcţia pe care o îndeplinesc,
epiteliile se împart în patru categorii: epitelii de
acoperire, epitelii glandulare, epitelii de
resorbţie și epitelii senzoriale.
EPITELIUL DE ACOPERIRE - sunt epiteliile care acoperă
suprafaţa corpului sau căptuşesc cavităţile corpului sau ale unor
organe. După numărul de straturi poate fi: epiteliu simplu
(unistratificat) și epiteliu stratificat (pluristratificat); după forma
celulelor poate fi din celule cilindrice (prismatice), scuamoase
(pavimentose) sau cubice.

Simplu sau stratificat, epiteliul de acoperire se sprijină pe un ţesut


conjuctiv numit corion, de care este separat printr-o membrana
bazală, o formaţiune cu structură și grosime variabilă.
La unele organisme sau organe la partea exterioară, celulele
epiteliale de acoperire au o membrana îngroşată numita cuticulă.
Cuticula este secretată de glandele epidermice. Poate conține chitină,
oxalați de calciu.
EPITELIILE DE RESORBŢIE

Celulele epiteliale cu funcție de resorbție primesc prin


polul apical diferite substanţe care după ce străbat celula,
o părăsesc prin polul bazal, trecând în interstiţiile
conjunctive, unde se găsesc capilarele sanguine.

Membrana polului apical se caracterizează prin existența


aşa-numitului platou striat care posedă microvili. Aceștea
sporesc suprafaţa de absorbție.

Epitelii de resorbție întâlnim la mucoasa intestinului


subţire, tuburilor urinifere şi mezoteliul peritoneal.
Epiteliul glandular
Epiteliile glandulare sunt formate din celule capabile sa producă anumite
substanţe, pe care le elimină în mediul lor înconjurător.
De obicei, celule glandulare se grupează, formând organe speciale
numite glande; însa uneori, rămân ca celule glandulare izolate printre
celulele epiteliilor de acoperire ca, de exemplu, în epiteliul tractului
gastrointestinal sau în epiteliul traheii, alcătuind celulele mucoasei.

După modul de funcţionare celulele epiteliului glandular împart în:


celule excretoare și celule secretoare.
Celule excretoare – preiau din mediul interior substanţe nefolositoare
provenite din metabolismul celular, pe care le elimină, fără sa le
transforme; glandele în componența cărora intra asemenea celule se
numesc glande excretoare.
De exemplu, glandele sudoripare.

Alte celule glandulare iau din sânge anumite substanţe, din care
elaborează alte substanţe, cu totul deosebite; acestea poarta denumirea
de celule secretoare, care formează glande secretoare, cum sunt
glandele digestive, glandele endocrine.
Tipuri de secreţie
 Holocrină – produsul de secreţie este eliminat prin
dezintegrarea întregii celule secretoare, ducând la moartea
celulei.
Ex. celulele sebacee.

 Apocrină – împreună cu produsul de secreție se elimină şi o


parte din conţinutul celulei. Glandele apocrine își
acumulează produșii de secreție la polul apical și pentru
excreție membrana plasmatică se rupe.
Ex.: glanda mamară și glandele ceruminoase.

 Merocrină - îşi elimina doar produșii prin exocitoză.


Clasificarea glandelor după modul de secreție
Endocrine Exocrine

(cu secreţie internă) ( cu secreţie externă)

- Elaborează substanţe - Elaborează saliva, sucul


biologic active – hormoni - gastric, pancreatic, laptele,
direct în sânge şi limfă. lacrimi …

- Nu deţin ducturi. - Sunt alcătuite din:

-Epiteliocitele glandulare sunt a) unităţi secretorii –


organizate în trabecule ori adenomer;
structuri sferice - foliculi. b) Ducturi - prin intermediul
- Sunt abundent vascularizate. cărora secretul este revărsat la
suprafaţa pielii ori în
cavităţilor.
Epiteliul glandular endocrin cu dispoziţie sub formă de
cordoane: suprarenala
Epiteliul glandular endocrin cu dispoziţie sub formă de
foliculi: tiroida
Histogeneza glandelor

Glanda reprezintă asocierea dintre epiteliul glandular, vase și nervi.


EPITELII GLANDULARE EXOCRINE
 Formate din: - adenomer
- ductul excretor
 Clasificare:
a) După aspectul ductului:
simple sau compuse

b) După aspectul adenomerului:


tubulare, acinoase şi alveolare

c) După modul de eliminare a secreţiei:


merocrine, apocrine şi holocrine

d) După natura produsului secretat:


seroase, mucoase şi mixte
Glandele exocrine
Partea lor profundă alcătuiește unitatea secretorie şi se numeşte adenomerul
glandular. El păstrează legătura cu lama epitelială prin intermediul canalelor de
excreție. El vine în raport cu vase limfatice şi sangvine şi cu membrana bazala.

Clasificarea glandelor exocrine se poate face după:


- numărul de celule;
- aspectul sistemului canalicular;
- aspectul adenomerului.
După numărul de celule din glandă pot fi: unicelulare sau multicelulare.

Exista un singur tip de glanda exocrina unicelulara: celula caliciformă (are


formă de cupă), care se găsește în epiteliul respirator, epiteliul digestiv.
În funcţie de forma unităţilor secretorii
glandele pot fi:

• Tubulare
• Acinoase
• Alveolare

După sistemul canalicular clasificarea se face în simple și compuse.

Glandele simple au un canal unic de secreție, neramificat.


Glandele compuse au un canal de secreție ramificat.
Glande exocrine pluricelulare

a) glandă simplă tubulară dreapta (glanda intestinala - glanda Lieberkühn)


b) glandă simplă tubulară ramificata (glandele stomacului - fundice și pilorice)
c) glandă simplă acinoasa (glanda lacrimala, glanda palatină)
d) glandă simplă alveolară ramificată (glanda sebacee)
e) glandă compusă tubulară (glandele duodenale Brünner)
f) glandă compusă acinoasă (glandele parotide)
g) glandă compusă tubulo-alveolară (glanda mamara)
•glanda compusă tubulo-acinoasă (glandele sublinguale și submaxilare)
Glanda simplă tubulară
Glandă simplă tubulară
ramificata
Glandă simplă alveolară ramificată
(glanda sebacee)
Glandă tubulo-acinoasă compusă
(glanda salivară)

41
În funcţie de compoziția chimică a compușilor
elaborați glandele pot fi:

 Seroase – secretă componenţi proteici – glanda parotidă

 Mucoase - secretă mucus – glandele uterine

 Hidro-saline – sudoripare, lacrimale.

 Mixte:
- sero-mucoase - submandibulară, glandele esofagului;

- muco-seroase - glanda sublinguală.


Glandele endocrine
Îşi elimină produșii de secreție în mediul intern: în sânge (preferențial),
în limfa sau în lichidul interstițial.

Se caracterizează prin lipsa canalului excretor prin care hormonul se


scurge din glandă. Glandele endocrine au o puternică vascularizaţie,
datorita căreia hormonul este preluat prin osmoză din sânge și
transportat prin tot organismul.
Aranjarea celulelor glandulare poate fi diferita.
In unele glande, celule formează vezicule în care se varsă hormonul,
de unde este luat de sânge: glanda tiroidă.

Celulele glandulare formează cordoane sau foliculi. Ex.: suprarenalele


sau grămăjoare de celule, ca nişte insule, cum sunt dispuse în
pancreas (insulele Langerhans).
Momentul de eliberare a produșilor de secreție poate fi:
- imediat (corticosuprarenala);
- glande cu secreție continuă;
- după o prealabila perioada de stocare (intracelulara sau extracelulara).
Stocarea intracelulara are loc prin granule de secreție.
Stocarea extracelulara: tiroida depozitează produsul de secreție în coloid.
Epiteliul glandular endocrin cu dispoziţie sub formă
de cordoane: glanda suprarenală
Epiteliul glandular endocrin cu dispoziţie sub formă
de foliculi: glanda tiroida
EPITELIILE SENZORIALE

Sunt diferenţiate pentru a recepţiona excitaţiile din mediul


înconjurător.

Sunt formate din două feluri de celule: celulele senzoriale şi celule de


susţinere.

Celulele senzoriale sunt celule epiteliale diferenţiate pentru a


recepţiona diferite informaţii din mediul înconjurător şi a plasa
semnalul, prin excitarea celulelor nervoase cu care se află în legătura
pentru a fi descifrate.

Deşi au aceiaşi origine (ectodermală) ca și celulele nervoase, totuşi se


deosebesc de acestea: celulele senzoriale recepţionează excitaţiile,
dar nu le pot propagă, celulele nervoase conduc excitaţiile, dar nu le
pot recepţiona.
Pentru a îndeplini aceasta funcţie, celulele senzoriale s-au diferenţiat
din punct de vedere morfologic şi structural. Celulele senzoriale s-au
specializat pentru recepţionarea unor anumiţi excitanţi și intra în
componența organelor de simț.
Se descriu mai multe tipuri de celule senzoriale care
corespund diferitelor organe de simț:

Celulele senzoriale tactile se găsesc în stratul mucos al


epidermului. Celula senzoriala tactilă este o celulă turtită orientată
paralel cu suprafaţa epidermului. Este în legătura cu terminaţiile
nervoase intraepidermice și recepţionează excitaţiile mecanice
din mediu.

Celulele senzoriale gustative se găsesc în mugurii gustativi ai


epiteliului mucoasei linguale. Sunt fusiforme. Aceste celule sunt
aşezate cu o extremitate pe membrana bazala, fiind înconjurate
de terminaţii nervoase, iar extremitatea opusă se termină printr-
un fir (cil). Celulele gustative recepţionează excitaţiile provocate
de anumite substanţe (sapide) care se pot solubiliza.
Celulele senzoriale auditive sau celulele senzoriale
fonoreceptoare aparţin epiteliului din care este format organul
Corti (din urechea internă). Celula fonoreceptoare are forma de
pară (piriforma) și este aşezată cu extremitatea filiată spre
membrana bazală, pe care n-o atinge; extremitatea opusă,
îndreptata spre suprafaţa organului Corti, este prevăzută cu
perişori rigizi care sunt proeminenţi.
Partea subţiata a celulei fonoreceptoare este înconjurata de
terminaţiile nervoase ale ramurii cohleare a nervului
acusticovestibular.
Celulele fotosenzoriale au modificări specifice ale
plasmalemei. În procesul de diferenţiere a bastonașelor la
început se dezvoltă o structură asemănătoare cu cilul – o
prelungire citoplasmatică umplută cu microtubuli. Partea
superioară este extinsă și plină cu vezicule membranare şi
structuri membranare. În aceste structuri se acumulează o
substanţă fotolabilă – rodopsina (sau purpurul retinian).
Celulele olfactive -
aceste nu sunt considerate
celule senzoriale, ele sunt
celule de susţinere pentru
celulele nervoase.