Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga este un poet modern al perioadei interbelice alaturi de Tudor Arghezi si Ion Barbu,
opera sa este puternic influentata de viziunea filozofica, referitoare la tipologia cunoasterii, cea
paradiziaca, bazata pe ratiune, si cea luciferica, axata pe emotie si talent.

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, apare in volumul de debut “poemele luminii”
publicat de Blaga in 1919. Aceasta creatie deschide volumul, fiind o arta poetica blagiana care
inglobeaza viziunea creatorului despre rolul poetului in lume, despre universul sau tematic si despre
relatia dintre poet si creatie.

Titlul este unul semnificativ, fiind alcatuit dintr-o metafora care presupune atitudinea poetului
fata de misterul existent in lume. Verbul la forma negativa “nu strivesc” sugereaza refuzul poetului de a
dezvalui taina lumii, substantivul “corola” desemnezeaza conceptul de cerc, simbol al perfectiunilor
minunilor din lume.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” are un lirism subiectiv redat prin marci lexico-
gramaticale precum verbe la persoana I singular “nu strivesc”, “nu ucid”, pronume personale la persoana
I singular “eu” si adjective posesive la persoana I singular “mea”.

Din punct de vedere prozodic, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este definita de prezenta
versului liber si de ingambament, tehnica dezvoltata de Lucian Blaga prin care ideea poetica este
structurata in fraze de-a lungul mai multor versuri.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este structurata in trei secvente lirice care redau
viziunea blagiana despre rolul poetului si al creatiei in lume. Prima secventa lirica prezinta in incipit o
reluare a titlului cu scopul de a accentua refuzul poetului de a distruge tainele universului cu “mintea”,
adica ratiunea, in plus, la nivelul acestei secvente, Blaga aduce in prim-plan diversitatea minunilor din
lume. Astfel, enumeratia “in flori, in ochi, pe buze ori morminte” ilustreaza existenta misterului in
intreaga lume, fiecare element al enumeratiei este un simbol care arata minunea lumii, “florile”
simbolizeaza natura, frumusete si prospetimea acestuia, “ochi” simbolizeaza misterul din sufletul uman,
sentimentele, “buzele” reprezinta pe deoparte iubirea, iar pe de alta parte, limbajul specific omului, nu in
ultimul rand, “mormintele” simbolizeaza atat trecutul istoric cat si misterul din lumea de dincolo. Cea
de-a doua secventa lirica aduce in prim-plan opozitia dintre cele doua tipuri de cunoastere, cea
paradiziaca si cea luciferica. Astfel, “lumina altora” eeste o metafora a cunoasterii paradiziace care se
bazeaza pe gandirea logica si rationala. Secventa “lumina mea” ilustreaza cunoasterea luciferica
specifica poetului care prin inspiratie si imaginatie intensifica misterul lumii. In acest sens, creatorul
blagian se opune celorlalti scriitori deoarece nu incearca sa dezvaluie misterul, ci sa-l pastreze,
amplificandu-i necunoscutul si mai mult.

Ultima secventa lirica este in simetrie cu prima si debuteaza cu conjunctia conclusiva “caci”
aratand motivul pentru care poetul isi marturiseste in prima secventa refuzul de a ucide tainele lumii.
Astfel, datorita iubirii, poetul blagian doreste sa pastreze intacte minunile lumii, si mai mult de atat, sa le
intensifice necunoscutul. Ultimul vers al poeziei, este reprezentat de enumeratia usor modificata din
prima secventa. “Si flori si ochi si buze si morminte” accentueaza atat tainele lumii cat si faptul ca
iubirea creatorului blagian le cuprinde pe toate.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” apartine modernismului deoarece are un limbaj
puternic metaforizat iar din punct de vedere al elementelor prozodice, se defineste prin ingambament si
vers liber.

In concluzie, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie reprezentativa pentru
modernismul blagian, subliniind faptul ca a cunoaste inseamna a iubi.