Necesitatea formei scrise a contractului individual de muncă.
Contractul individual de muncă trebuie
încheiat în scris. Este o cerinţă prevăzută de Codul muncii (în art. 16 alin. 1), conform căruia, contractul de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Este o obligaţie care revine angajatorului; neîndeplinirea ei constituie contravenţie care se sancţionează cu amendă (art. 276 alin. 1 lit. e). Menţionăm că în practică trebuie utilizat modelul cadru al contractului individual de muncă aprobat prin Ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale6. Forma scrisă, deşi are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinţei părţilor, pentru precizarea drepturilor şi obligaţiilor lor reciproce şi, pe cale de consecinţă, pentru dovedirea ulterioară a conţinutului real al raportului juridic, nu reprezintă o condiţie de validitate (ad validitatem), ci una de probă (ad probationem). Ea a fost reglementată în interesul părţilor, în special al salariatului, pentru a-şi asigura un mijloc de probă sigur şi uşor de administrat. În lipsa înscrisului, consecinţele sunt următoarele: – contractul individual de muncă există (în sens de negotium) şi îşi produce efectele, dacă s-a realizat concret acordul părţilor; – se prezumă că el a fost încheiat pe o durată nedeterminată; – existenţa contractului se poate dovedi prin orice mijloc legal de probă (început de probă scrisă, martori, prezumţii)7.