Necesitatea formei scrise a contractului individual de muncă.

Contractul individual de muncă trebuie

încheiat în scris. Este o cerinţă prevăzută de Codul muncii (în art. 16 alin. 1), conform căruia, contractul
de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Este o obligaţie
care revine angajatorului; neîndeplinirea ei constituie contravenţie care se sancţionează cu amendă (art.
276 alin. 1 lit. e). Menţionăm că în practică trebuie utilizat modelul cadru al contractului individual de
muncă aprobat prin Ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale6. Forma scrisă, deşi are o
însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinţei părţilor, pentru precizarea drepturilor şi
obligaţiilor lor reciproce şi, pe cale de consecinţă, pentru dovedirea ulterioară a conţinutului real al
raportului juridic, nu reprezintă o condiţie de validitate (ad validitatem), ci una de probă (ad
probationem). Ea a fost reglementată în interesul părţilor, în special al salariatului, pentru a-şi asigura un
mijloc de probă sigur şi uşor de administrat. În lipsa înscrisului, consecinţele sunt următoarele: –
contractul individual de muncă există (în sens de negotium) şi îşi produce efectele, dacă s-a realizat
concret acordul părţilor; – se prezumă că el a fost încheiat pe o durată nedeterminată; – existenţa
contractului se poate dovedi prin orice mijloc legal de probă (început de probă scrisă, martori,
prezumţii)7.