Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Pedagogie, anul II

- Cercetare Documentară -

Autor: Violeta Caragea

Bucureşti, 2004
Cuprins:

I. Introducere (scurtă prezentare)

II. 1. Prezentarea ariei problematice şi identificarea

problemei
2. Cercetări calitative ale problemei

III. Concluzii

IV. Bibliografie

2
I. Introducere (scurtă prezentare):

Există 3 mari domenii aplicative ale Programării Neuro-

Lingvistice (PNL):
- clinic(psihoterapie),
- educational si
- organizational.

In educaţie accentul cade asupra conceperii învăţării ca un proces

de modelare, PNL putand fi utilizata in doua mari directii:
- pentru stimularea creativitatii (modelul Disney, R. Dilts);
- pentru optimizarea procesului de predare-invatare (strategii de
memorare si optimizare a memoriei, de invatare a muzicii,
optimizare a comunicarii profesor-elev, etc.).

Aproape toate trainingurile in domeniile: comunicare, negociere,

strategii de prezentare, vanzari, leadership, managementul stresului, au la
baza principii si modele PNL.

Astăzi, tot mai mult, sistemul de învăţământ preia şi

implementează din tehnicile PNL, cercetarea tot mai accentută, în paralel,
a celor două domenii, ducând la optimizarea amândurora.

3
II. 1. Prezentarea ariei problematice şi identificarea
problemei

În anul 1972, la Universitatea din Santa Cruz - California, doi

cercetători americani, respectiv informaticianul Richard Bandler şi
psiholingvistul John Grinder au format o echipă care a început să studieze
structura a ceea ce ei numeau “excelenţa în relaţiile interpersonale”:
programarea neuro-lingvistică (PNL).
Pentru Bandler şi Grinder excelenţa era sinonimă cu eficacitatea,
demersul lor fundamental fiind îndreptat către relevarea, în relaţiile
interpersonale, a răspunsurilor la întrebarea “cum ?” şi, mai puţin, la cea
“de ce ?”, ambele însă în legătură cu un comportament, o emoţie şi/sau o
strategie.
În acest context, Bandler si Grinder au definit PNL ca fiind un
ansamblu de mijloace de studiere a comunicării interpersonale şi a
structurii experienţei subiective a acesteia.
Termenul de “programare” se referă la aptitudinea fiecăruia dintre
noi de a putea “produce” şi “transpune”, în practică, o extrem de variată
şi complexă gamă de programe comportamentale. Practic, fiecare dintre
noi suntem “programaţi” sau ne “programăm” să acţionăm ca un
veritabil “calculator” în ceea ce priveşte “organizarea interioară”.
Astfel, avem posibilitatea ca, apelând acelaşi “program”, să reproducem
acelaşi comportament, acelaşi proces de gândire şi/sau aceleaşi senzaţii,
precum şi să învăţăm să ne limităm şi/sau să ne dezvoltăm propriile
acţiuni în demersul nostru către reuşită. Practic, a ne “programa” creierul
înseamnă atât a-l învăţa să facă şi (alt)ceva, cât şi a-l “incita” să
“meargă” în direcţia dorită de noi, în “acord” cu imaginea pe care o
avem sau pe care ne-am creat-o asupra unui lucru sau a unei stări de fapt.
Termenul “neuro” se referă la percepţiile senzoriale care ne
determină starea interioară (neurologică, în sens propriu şi, respectiv,
emoţional-subiectivă, în sens figurativ). Aceasta înseamnă că fiecare
dintre noi poate percepe şi interpreta realitatea înconjurătoare “apropiind-
o” eu-lui său, astfel încât să poată fi capabil să îşi creeze “micul său
univers”, în care să acţioneze cum şi cănd vrea. De asemenea, termenul
“neuro” se referă şi la modul nostru de a gândi, la comportamentele
noastre şi la stările interne pe care le trăim, în sensul determinării acestora
de către activitatea cerebrală şi de conexiunile neuronilor noştri. În acest
context, este evident faptul că “hardul” (creierul) nostru are capacitatea

4
de a reţine (conserva) ceea ce am învăţat, dar şi de a îşi “instala”, la
“comandă”, noi “elemente” învăţate (dobândite). În context, cu cât vom
şti să nu facem diferenţa între o experienţă trăită şi una imaginară, cu atât
mai mare va fi puterea noastră de a acumula toate resursele necesare
depăşirii oricărei situaţii critice (dificile). Este, o dată în plus, unul dintre
motivele fundamentale pentru a fi convinşi că întotdeauna, absolut
întotdeauna, mai există o şansă, nimic nefiind “pierdut” sau
“irecuperabil” cu caracter definitiv.
Termenul “lingvistică” face referire la mijloacele de comunicare
apelate, respectiv la comportamentul nostru verbal şi nonverbal. Astfel,
limbajul ne structurează experienţa şi reflectă propria noastră manieră de
a gândi şi de a percepe evenimentele, “trădându-ne” sau relevându-ne
personalitatea, comparativ cu cea a semenilor noştri.

PNL relevă faptul că, încă de la naştere, fiecare persoană, deci

fiecare dintre noi, recurge la transpunerea în practică a unor
comportamente (“programe”), în vederea atingerii scopurilor şi/sau a
obiectivelor propuse, precum şi a soluţionării aspectelor (problemelor) cu
care se confruntă.

Se apreciază, deci, că PNL poate fi :

 o “terapie” comportamentală cunoscând faptul că, îndeosebi,

inconştientul şi/sau subconştientul joacă un rol primordial: acela
al unui “consilier” competent, creativ şi înţelept;
 o metodologie de schimbare rapidă şi “nedureroasă” a
comportamentului nostru şi a celui al interlocutorului;
 o metodologie de şi pentru comunicare cu noi înşine şi cu
semenii noştri;
 un proces educativ, respectiv o metodologie pentru a observa şi
a înţelege procesul învăţării pe care îl poate desfăşura orice
persoană în scopul de a fi mai performantă, mai competitivă.

5
II. 2. Cercetări calitative ale problemei

Am ales un studiu documentar al cercetării calitative a problemei

vizate deoarece, atât cercetarea calitativă, cât şi cele două domenii
implicate – Programare Neuro-Lingvistică şi Educaţie – se centrează
preponderent pe proces în sine, precum cercetarea calitativă.

Cercetarea calitativă nu se rezumă la cunoaşterea realităţii, ci îşi

pune întrebarea despre modul în care o realitate a ajuns să se arate într-un
fel anume, care sunt sentimentele şi concepţiile oamenilor despre o
realitate, cum este oglindită realitatea la nivelul reprezentărilor subiective
a fiecăruia dintre noi, ce credem despre o realitate, ce semnificaţie îi
acordăm.

Cercetarea calitativă îşi propune înţelegerea globală, holistică a

fenomenelor investigate, o descoperire a profunzimii lor. Aceasta nu-şi
propune să controleze nimic, ci să studieze fenomenele aşa cum sunt ele
în evoluţia lor naturală.

Există 2 directii teoretice ale PNL:

- modelare - procesul de studiu, analiza si structurare in forma unor

modele teoretice aplicatice sau explicative a patternurilor
comportamentale eficiente. Acest proces se desfăşoară în 3 pasi-
1)observarea si chestionarea persoanei modelate – în cazul nostru
elevul - (“ce” face, “cum” face, “de ce” o face), 2) extragerea
acelor elemente ale comportamentului elevului care sunt
responsabile pentru eficienta sa, 3) construirea unor modalitati de
a-i invata pe elevi, de a-i ajuta sa-si formeze unele deprinderi;
- programare -proces creativ, de descoperire sau construire de
tehnici, procesul prin care modelele sunt insusite de catre o
persoană (elevul), prin care acesta isi interiorizeaza acele patternuri
de eficienta. Supoziţii: in spatele oricarui comportament uman
exista o intentie inconstienta pozitiva; nu exista esecuri, ci numai
feedback-uri; -daca cineva din lumea asta poate face un lucru, si eu
pot face acel lucru (increderea in propriile posibilitati si realismul
scopurilor propuse); mintea si trupul sunt parti ale aceluiasi sistem
cibernetic (schimbarile survenite intr-o parte a sistemului se
rasfrang asupra celorlalte parti, orice comportament se bazeaza pe
derularea unor procese nervoase si ofera informatii despre aceste

6
 procese); orice pattern de comportament reprezinta cea mai
adpatativa formula (comportamentele simptomatice); orice
problema poate fi definita in termeni de rezultate dorite; intrebarile
tip “cum?” sunt mai utile decat cele tip “de ce?”; a lua in
considerare posibilitatile mai degraba decat necesitatile; PNL
adopta o atitudine de curiozitate si nu una prin care facem
presupuneri (lumea in care traim depinde de filtrele pe care le
folosim in raport cu ea).

PNL si domeniul educational. În această problematică se are în vedere

învatarea ca modelare. Aceasta presupune a lua constient “in stapanire”,
a avea control asupra procesului educaţional si nu a lasa sa se manifeste
“la intamplare” strategiile naturale de invatare pe care persoana si le-a
elaborat in urma experientei personale.
Deasemenea, un proces de modelare adecvat presupune cunoasterea
credintelor, a manifestarilor fiziologice precum si a proceselor particulare
de gândire – strategii, care stau in spatele unui comportament eficient al
elevului.

Scopul NLP este ca oamenii sa dispuna de cat mai multe posibilitati

de alegere. Doua variante ne pot pune in dilema sau in cinflict intern. A
alege inseamna a dispune de minim 3 posibilitati. In orice interactiune,
persoana care dispune de cea mai mare flexibilitate comportamentala va
avea controlul situatiei.
Intentia de baza a PNL este de a oferi alternative, niciodate de a le
restrange. Deaceea, prin PNL, se doreşte o mai buna flexibilizare a
comportamentului şi gândirii elevului, dezvoltarea capacităţii de alegere,
a libertăţii în exprimare, a autodezvoltării şi autoeducaţiei. A invata sa
inveti este cea mai importanta abilitate in munca didactica si ar trebui sa
constituie unul dintre primele obiective ale oricarui educator.

Un alt aspect al rolului pe care îl poate juca PNL în procesul educativ

îl reprezintă lucrul cu metafora (orice povestire sau formula de limbaj
care implica o comparatie).
PNL arată că metafora poate fi calatoria de la starea prezenta la cea
dorita. Conform teoriilor PNL, linia povestirii va insela emisfera stanga
(responsabilă de partea raţională a lucrurilor), iar mesajul merge in
inconştient, lucrând la un nivel adânc cu structurile mentale ale elevilor.
Povestirea era o arta a timpurilor vechi. Acestea destind, ofera
cunostinte, exprima adevaruri, deschid alternative si posibiltati dincolo de
modalitatile uzuale de actiune.

7
 Ar putea fi menţionat, deasemenea, şi “modelul Disney”. Acest model
este unul de dezvoltare a creativităţii, cât, mai ales, a spiritului critic al
elevilor.

El pleacă de la faptul că, atunci cand lucra, Disney se transpunea in

3 ipostaze diferite pentru a-şi concepe operele:

- Visatorul

- Realistul

- Criticul.

Abordând, rând pe rând, detaşat, cele trei ipostaze de viziune ale

creaţiei, şi transpunându-se în fiecare dintre ele ca şi cum ar exista trei
persoane distincte în loc de una singură, persoana creatoare/elevul poate
sa aibă o viziune holistică a lucrurilor.

În ceea ce priveşte importanţa care se acordă acestor tehnici de

Programare Neuoro-Lingvistică în sistemele de învăţământ din lume, este
foarte important de menţionat faptul că există chiar şcoli special
concepute din punctul de vedere al metodelor de învăţare ce folosesc
tehnicile de modelare-programare ale PNL.

8
III: Concluzii:

Cercetătorul se află mereu la începutul

nesfârşitului drum al cunoaşterii. (E. Noveanu)

În ceea ce mă priveşte, concluziile sunt acelea că există

suficiente premise pentru o mai extinsă cercetare în vederea
preluării şi implementării tehnicilor din sfera Programării
Neuro-Lingvistice în sfera educaţionalului.

Numai definirea Programării Neuro-Lingvistice ca “stiinta

a eficientei personale”, dată chiar de unul dintre fondatorii ei, ne
poate evidenţia importanţa împletirii acestui domeniu cu cel
educaţional, care, prin însuşi finalitatea sa, îşi doreşte obţinerea
aceleiaşi “eficienţe” a umanului.

Declin sa cred, prin cele spuse, că sistemul de învăţământ

va prelua din ce în ce mai multe din domeniul Programării
Neuro-Lingvistice, reuşind, ca din această îmlpetire fericită să
obţină progresul amândurora.

9
IV. Bibliografie:

- “Introducere in Programare Neuro-

Lingvistica”-instrumente psihologice pentru
dezvoltarea personala, Catalin Nadelcea, Ed.
SPER, 2002, Bucuresti;

- “Metodologia Cercetării în Ştiinţele

Educaţiei”(caiete de studiu), Eugen Noveanu Ed.
Preprint Academicon, Târgovişte, 2000;

- “Training with NLP”(skills for managers,

trainers and communicators), Joseph O’Connor
& John Seymour, Ed. Bussines, 1994;

- www.nlpinfo.com

- www.nlpro.home.ro

10