4 (1) - Stilismul În România PDF

Pr. Lector Dr.
Radu Petre Mureşan

STILISMUL ÎN ROMÂNIA (1924-2011)
ISBN 978-973-1801-88-9
Pr. Lector Dr. Radu Petre Mureșan
STILISMUL
ÎN ROMÂNIA
(1924-2011)
Apare cu binecuvântarea
Î.P.S. Dr. Laurenţiu Streza
Mitropolitul Ardealului
Agnos
Sibiu – 2012
Consilieri editoriali:
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Conf. Univ. Dr. Lucian Grozea
Redactor: Raluca Toderel
Coperta: Adrian Stoia
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Mureşan, Radu Petre
Stilismul în România / pr. lect. univ. dr. Radu Petre
Mureşan ; pref.: pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. - Sibiu:
Agnos, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-973-1801-88-9
I. Pavel, Aurel (pref.)
2
Editura Agnos – Sibiu

tel.: 0745/679038; 0766/530777
e-mail: editura_agnos@yahoo.com
Cuprins
Prefaţă...................................................................... 7
Cuvânt înainte......................................................... 11
I. Calendarul îndreptat în Biserica
Ortodoxă Română. Premise şi evoluţii.................. 17
1. Calendarul iulian şi cel gregorian............... 17
2. Problema calendarului în
Biserica Ortodoxă Română....................... 19
3. Conferinţa Panortodoxă de la
Constantinopol (1923) ............................ 22
4. Conferinţa de la Moscova (1948).............. 26
II. Stilismul în perioada interbelică ......................... 30
1. Apariţia şi dezvoltarea stilismului
(1924-1933)............................................. 30
2. Evoluţia stilismului în perioada
1934-1936 ............................................... 41
3. Stilismul în Basarabia ............................... 49
4. Stilismul – problemă de siguranţa
naţională şi reacţia autorităţilor ................ 58
III. Stilismul în perioada comunistă ......................... 66
1. Mişcarea stilistă în primii ani ai
regimului comunist (1945-1954).............. 66
2. Galaction Cordun şi organizarea
stilismului (1955-1959) ........................... 77
3. Răspândirea stilismului în Transilvania
şi Muntenia .............................................. 98
4. Stilismul şi regimul comunist: aspecte ale
unei relaţii controversate .......................... 110
ADDENDUM: Dialogul între Biserica
Ortodoxă Română şi grupările stiliste................... 130
IV. Dezvoltarea stilismului după 1990......................... 143
1. Grupări stiliste care activează în România.... 143
2. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi
(Mitropolia Slătioara) ............................... 149
3. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi
Biserica Ortodoxă Română....................... 156
4. Stilismul şi derapajele fundamentaliste
în Biserica Ortodoxă Română................... 163
ADDENDUM: Mărturisirea de credinţă
a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi (fragmente)
şi un răspuns ortodox............................................ 168
În loc de concluzii........................................................ 177

Bibliografie selectivă..................................................... 181
Anexe............................................................................ 193
Cu discreţie şi dragoste despre o rană pastorală............. 235
Prefaţă
Unul dintre cele mai îngrijorătoare şi primejdioase

fenomene care se manifestă în cadrul Bisericii Ortodoxe
Române – întrucât atentează la unitatea eclezială – e re-
prezentat de stilism. Cele mai importante lucrări asupra
temei sunt semnate de Diac. prof. dr. Petre I. David (în
mai multe studii şi capitole din cărţile Domniei Sale), la
care se adaugă şi alte două mai recente, semnate de Nico-
lae Popescu şi Pr. Ştefan Argatu (2002, respectiv 2009).
Toate acestea au evidenţiat caracteristicile stilismului:
poziţionarea calendarului în centrul vieţii spirituale şi
al teologiei ortodoxe, pretenţia nejustificată de „Biserică
adevărată” – singura păstrătoare a „dogmelor adevărate”
şi a „dreptei credinţe” –, provocarea de dezordine în viaţa
credincioşilor Bisericii, neascultare faţă de ierarhia sacra-
mentală şi chiar promovarea unei „ierarhii” proprii, fără
hirotonie validă (sau formată din foşti clerici ortodocşi,
caterisiţi), spiritul fanatic, izolarea sectară, celebrarea de
noi rituri liturgice etc.
Acest fenomen este analizat în profunzime şi în ca-
drul cărţii de faţă de către Pr. lect. dr. Radu Petre Mu-
reşan. Totuşi, faţă de lucrările amintite anterior, aceas-
tă lucrare posedă câteva trăsături caracteristice care o
recomandă. Perspectiva este una, în principal, istorică.
Marele merit al autorului este acela că apelează la do-
cumente de arhivă, în mare parte inedite, fără de care
8 Pr. lector dr. Radu Petre Mureşan
cercetătorul nu poate avea, pe de o parte, o perspec-

tivă obiectivă, iar pe de altă parte, nu poate înţelege
mai în profunzime cauzele apariţiei stilismului la noi.
Astfel, tratarea îmbină în mod fericit datele documen-
telor păstrate la Arhivele Naţionale – în special fondul
Ministerului de Interne: Poliţie şi Jandarmerie –, la Se-
cretariatul de Stat pentru Culte şi la Arhivele Adminis-
traţiei Patriarhale cu informaţii din articolele presei şi
memorialistica vremii. Rezultă o cercetare temeinică,
cu rezultate pe alocuri inedite şi chiar spectaculoase!
Spre exemplu, este nuanţată şi completată opinia con-
form căreia la baza apariţiei mişcării anticalendaristi-
ce de la noi ar fi stat doar ignoranţa unor călugări fără
cultură generală care nu ar fi înţeles corect îndreptarea
calendarului, păstrând mai departe vechiul calendar iu-
lian, rămas în urmă cu 13 zile. În fapt, parcurgerea cu
atenţie a documentelor amintite evidenţiază cauze mai
complexe – şi nu doar de factură teologică – decât s-a
crezut multă vreme...
Primul capitol al cărţii se opreşte asupra probleme-
lor legate de calendar. Este expusă aici şi reformarea ca-
lendarului iulian prin cel gregorian, împreună cu discuţi-
ile ce au avut loc în Bisericile Ortodoxe, în general, şi în
Biserica Ortodoxă, în special.
Al doilea capitol arată modul în care a apărut miş-
carea stilistă, precum şi dezvoltarea sa într-o primă fază
(perioada interbelică).
Urmează alte două capitole, unul dedicat prezentării
stilismului în perioada comunistă, iar celălalt în perioa-
da de după evenimentele din decembrie 1989. Prezintă
interes şi cele două addenda care încheie aceste capitole:
Stilismul în România 9
una cuprinde dialogul între Biserica Ortodoxă Română

şi grupările stiliste, cealaltă fragmente din Mărturisirea
de credinţă a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi şi un răs-
puns ortodox la aceasta. Tabloul mişcării stiliste este în-
tregit prin unele anexe – documente cu caracter istoric,
ce posedă o mare valoare documentară.
Cercetarea de faţă nu este una care şi-a propus să
fie exhaustivă; dimpotrivă, ea rămâne deschisă în conti-
nuare. Dar cercetătorii posedă încă o bază motivaţională
pentru a nu evita un subiect care, deşi dificil de abordat,
nu trebuie uitat că „face parte din istoria Bisericii”. Pozi-
ţia Bisericii Ortodoxe Române faţă de stilism reprezintă,
deci, o temă misionar-pastorală care trebuie tratată cu
multă responsabilitate sau, în cuvintele autorului, „o is-
torie care trebuie asumată cu curaj”.
Un alt merit incontestabil al cărţii este că, depăşind
tratarea strict istorică, intră în anumite detalii teologi-
ce indispensabile înţelegerii fenomenului stilist nu cu
intenţie polemică, ci cu sincera dorinţă de a iniţia un
„dialog sincer şi concret cu fraţii noştri stilişti”. Această
mărturisire sinceră a autorului vădeşte dorinţa sa primă
de a înţelege fenomenul stilist şi nu de a-l combate pur
şi simplu cu argumente preluate de la alţi autori orto-
docşi ce s-au aplecat asupra temei. Dificultatea acestei
abordări survine din faptul că greşeli regretabile s-au
produs deopotrivă din vina ambelor părţi, iar poziţia
echilibrată este greu a fi păstrată din partea unui mem-
bru al clerului ortodox care şi predă în cadrul unei Fa-
cultăţi de Teologie Ortodoxă... Părintele Mureşan reu-
şeşte însă să se menţină permanent pe linia de echilibru,
ceea ce îi sporeşte şi mai mult meritele. Îl felicităm aşa-
dar pentru rezultatul cercetărilor sale minuţioase, con-

cretizate în cartea pe care am avut plăcerea să o prefa-
ţăm, şi o recomandăm pe aceasta tuturor celor interesaţi
să descopere mai multe din „culisele” naşterii şi dezvol-
tării stilismului în România.
Pr. prof. dr. Aurel Pavel
Cuvânt înainte
În anul 1924, punând în aplicare recomandările

Conferinţei Panortodoxe de la Constantinopol (1923),
Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul îndrep-
tat. Această hotărâre nu a fost precedată de o pregătire su-
ficientă a clerului şi a credincioşilor şi, de aceea, a fost pri-
mită cu reticenţă, mai ales de o parte a mediului monahal.
Cu timpul, problema calendarului a generat tensiuni care
nu au fost gestionate întotdeauna corespunzător de auto-
rităţile laice şi ecleziastice şi care au condus, în final, la o
ruptură regretabilă în sânul Bisericii Ortodoxe Române.
Lucrarea de faţă îşi propune să trateze naşterea şi
dezvoltarea mişcării stiliste, precum şi organizarea aces-
teia sub diferitele denumiri pe care le-a avut de-a lungul
timpului (Anexa 1). Ea se bazează pe documentele păs-
trate la Arhivele Naţionale, la Secretariatul de Stat pentru
Culte, precum şi la Arhivele Administraţiei Patriarhale.
Punctual, am adăugat articole din presa şi memorialistica
vremii care să întregească viziunea despre subiectul abor-
dat. Lucrarea se structurează cronologic în trei capitole
care urmăresc evoluţia stilismului în perioada interbelică,
în cea comunistă şi după evenimentele din 1989. Pentru
o mai bună înţelegere a subiectului, lucrarea cuprinde
un capitol introductiv despre problema calendarului în
Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, capitolul al
doilea şi al treilea se încheie cu un Addendum menit să
întregească tematica prezentată şi să constituie un punct

de plecare pentru o cercetare ulterioară.
Pentru perioada interbelică, am valorificat cu precă-
dere documentele Poliţiei şi ale Jandarmeriei (Arhivele Na-
ţionale, fond Ministerul de Interne. Inspectoratul General al
Jandarmeriei, respectiv fond Ministerul de Interne, Direcţia
Generală a Poliţiei), care, în viziunea noastră, oferă o infor-
maţie obiectivă şi credibilă asupra evoluţiei mişcării stiliste
de la acel moment. În ceea priveşte perioada comunistă,
informaţiile se bazează, în general, pe rapoartele împuter-
niciţilor de la Ministerul Cultelor. Aşa cum se ştie, împuter-
niciţii pentru culte din teritoriu erau rezultatul dorinţei lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej de formare a unui organ special
în cadrul Ministerului Cultelor care să promoveze politica
Partidului. Ei sunt menţionaţi în Decretul nr. 178/1948
pentru organizarea Ministerului Cultelor, care completa
Legea Cultelor din 1948. Împuternicitul trebuia să fie fa-
miliar cu organizarea, structura, administrarea şi ierarhia
cultului pe care îl supraveghea, fiind obligat să participe la
acţiunile acestuia, pentru a putea trimite rapoarte credibi-
le şi documentate Ministerului Cultelor. Pentru perioada
de după 1990, am valorificat anumite documente găsite în
Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, precum şi in-
formaţiile pe care grupările stiliste le oferă în propriile pu-
blicaţii sau pe site-urile de informare şi popularizare.
Mărturisesc că abordarea acestui subiect a fost o pro-
vocare pentru mine, din mai multe considerente. În mo-
mentul alcătuirii materialului bibliografic, am constatat
că există o literatură teologică abundentă despre proble-
ma calendarului, despre Pascalie şi data serbării Paştelui,
despre diferenţa dintre calendarul îndreptat şi cel grego-
rian, însă puţine dintre studiile şi articolele pe care le-am

parcurs se refereau la stilism. În acest context, aş dori să
evoc contribuţia Diac. prof. dr. Petre I. David1, lucrarea
lui Nicolae Popescu, Neînţelegerea îndreptării calendaru-
lui, Europolis, Constanţa, 2002 (prefaţată de Diac. prof.
dr. Petre I. David), precum şi lucrarea Părintelui Ştefan
Argatu, Stiliştii în România. Istoric. Adevăr. Îndreptare,
Editura Mila Creştină, 2009, care se bazează pe câteva
documente păstrate în Arhivele Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei (fond Mănăstirea Cetăţuia).
Căutarea unor informaţii relevante în arhive a fost o
muncă migăloasă, care s-a finalizat cu reunirea unui ma-
terial documentar important. Parcurgerea acestuia nu a
fost mai puţin provocatoare. Am constat că există verigi
lipsă în reconstituirea unui anumit eveniment sau a unei
anumite biografii sau că unele personaje care au jucat un
rol important în evoluţia stilismului sunt foarte bine re-
prezentate, în timp ce altele, la fel de importante pentru
înţelegerea fenomenului, sunt abia schiţate.
Fără îndoială, cercetarea noastră nu are pretenţia că
epuizează toate sursele documentare, mai cu seamă că nu
am avut la dispoziţie documentele din Arhivele CNSAS.
Dimpotrivă, ea îşi propune să încurajeze cercetarea
acestui subiect controversat din istoria Bisericii Ortodoxe
1
Diac. prof. dr. Petre I. David, Timpul, ca o necesitate a înţele-
gerii misiunii creştine, în BOR nr. 7-12 (1994), p. 289-309; Idem,
Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa
prozelitismului sectant, Arad, 1987, p. 170-175; Idem, Anticalenda-
riştii sau stiliştii, fii rătăciţi ai Bisericii strămoşeşti, în Îndrumătorul
pastoral, misionar şi patriotic, Buzău, 1988; Idem, Invazia sectelor,
Ed. Europolis, Constanţa, 1999, vol. II, p. 11-38.
Române. În acelaşi timp, îşi doreşte să fie un punct de

plecare pentru un dialog sincer şi concret cu fraţii noştri
stilişti. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât
mişcarea stilistă, prin întreaga sa literatură apologetică,
insistă asupra suferinţelor îndurate de credincioşii sti
lişti în perioada interbelică, dar şi în timpul regimului
comunist şi proferează acuzaţii grave la adresa Bisericii
Ortodoxe Române văzute ca un complice al autorităţilor
statului în acest proces de persecuţie.
Ne propunem, prin urmare, să aducem un echilibru
de abordare necesar în relaţia dintre mişcarea stilistă, în
ansamblul ei, şi Biserica Ortodoxă. Nu avem intenţia să
trecem sub tăcere incidentele regretabile din perioada in-
terbelică şi faptul că acestea s-au soldat cu morţi şi răniţi
în rândul credincioşilor stilişti, dar şi în rândul forţelor
de ordine. Aşa cum vom arăta pe parcursul acestui stu-
diu, ele au avut loc între anii 1934-1936 şi au fost rezul-
tatul unor intervenţii ferme ale autorităţilor în raport cu
acţiuni care duceau la tulburarea liniştii publice şi a or-
dinii de stat. Nu putem însă nici să exagerăm vorbind de
persecuţia Bisericii stiliste timp de 60 de ani sau de 80 de
ani de luptă în numele credinţei2. Mişcarea stilistă a avut
o relaţie specială cu autorităţile comuniste în anii cei mai
duri ai perioadei staliniste, lucru ce i-a permis creşterea şi
dezvoltarea nestingherită, în timp ce Biserica Ortodoxă
Română, în aceeaşi perioadă, a dat numeroşi martiri în
închisorile comuniste.
2
Constantin Bujor, 65 de ani de persecuţie a Bisericii Ortodoxe
Române de stil vechi (oct. 1924-dec. 1989), Editura Schimbarea la
Faţă, 1998; Florian Bichir, Patimile Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi,
în Evenimentul Zilei, Duminică, 04 Ianuarie 2004.
Aş dori să mulţumesc personalului de la Arhive-

le Naţionale, de la Secretariatul de Stat pentru Culte,
în special domnului Secretar de Stat, Conf. Dr. Adrian
Lemeni, şi celui de la Arhivele Administraţiei Patriarhale,
în special domnului Gheorghe Vasilescu, pentru amabi-
litatea cu care mi-au pus la dispoziţie documentaţia ne-
cesară. Nu în ultimul rând, doresc să le mulţumesc stu-
denţilor mei din anul IV Pastorală, care m-au ajutat în
munca migăloasă de fotografiere a documentelor pe care
le-am utilizat în elaborarea studiului de faţă*.
*
Menționez că lucrarea dlui Bichir, Ortodocșii de lângă noi.
Studiu istoric și canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Ro-
mânia. Documente inedite din Arhivele Securității, Editura Mirton,
Timișoara, 2011, mi-a parvenit când cartea se afla în faza machetării.
I. Calendarul îndreptat
în Biserica Ortodoxă Română.
Premise şi evoluţii
1. Calendarul iulian şi cel gregorian
Calendarul este un sistem de măsurare a timpului

care indică durata şi subdiviziunile acestuia. Termenul
vine de la cuvântul latin kalendae, care, la rândul lui, pro-
vine de la verbul grecesc καλῶ (a chema, a convoca). Prin
kalendae, romanii înţelegeau prima zi a fiecărei luni, când
cetăţenii romani erau convocaţi în adunarea publică din
Forum, pentru a li se aduce la cunoştinţă anumite proble-
me de interes general. Primele calendare au luat naştere
din nevoia oamenilor de a-şi fixa în timp sărbătorile reli-
gioase şi de a introduce o regularitate în ocupaţiile cotidi-
ene. Greutatea de care se izbeşte orice sistem de măsurare
a timpului este găsirea unei modalităţi sau a unei formule
după care anul civil calendaristic să fie adus în armonie
cât mai mare cu anul tropic sau ceresc (astronomic)3.
În anul 45 î. Hr., împăratul Iulius Caesar (100-44
î.Hr) a impus în întreg Imperiul Roman un sistem calen-
daristic unic numit, după numele lui, calendarul iulian.
Acest calendar, întocmit de astronomul egiptean Sosige-
3
Pr. prof. dr. Ene Branişte, Problema unificării calendarului li-
turgic în Bisericile Ortodoxe, în Ortodoxia, nr. 2 (1955), p. 182.
ne, era unul solar ştiinţific, aşa cum era şi cel egiptean,
bazat pe mişcarea aparentă a soarelui şi pe datele astro-
nomice cunoscute la acea vreme în Alexandria. Anul ca-
lendaristic a fost socotit de 365 zile şi 6 ore. Cele 6 ore
formau o zi în al patrulea an, care era de 366 de zile şi era
numit bisect (lat. bissextilis). În acest calendar, echinoc-
ţiul de primăvară cădea la 24 martie.
Calendarul întocmit atunci a fost moştenit şi accep-
tat ca atare de creştini. Aceştia au introdus în el sărbătorile
specific creştine şi sistemul de împărţire a lunilor pe săp-
tămâni moştenit de la evrei (grupe de câte 7 zile, în loc de
8 zile – octada, ca la romani). Denumirile lunilor anului
şi ale zilelor săptămânii în limba română provin din limba
latină, cu excepţia sâmbetei, al cărei nume este de prove-
nienţă iudaică, dar venită tot prin filieră latină (sabbatum).
Calendarul întocmit de Sosigene rămânea în urmă
cu 11 minute şi 14 secunde faţă de anul tropic4. Imper-
fecţiunea acestuia putea rămâne neînsemnată pentru o
viaţă de om, dar, la 128 de ani, ea se ridica la o zi. De
exemplu, echinocţiul de primăvară care, în vremea lui
Sosigene, cădea la 24 martie, peste 384 de ani, adică pe
vremea Sinodului I Ecumenic, cădea la 21 martie. Aceas-
tă diferenţă, mărindu-se cu timpul, a devenit o problemă
pentru stabilirea sărbătorii Paştilor5. În secolul al XVI-
4
Idem, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993, p. 124;
Arhidiac. Prof. dr. Ioan Floca, Calendarul bisericesc, în Mitropolia
Ardealului, nr. 7-8 (1959), p. 562-567; Prof. dr. Vasile Loichiţă,
Calendarul, în Mitropolia Banatului, nr. 7-9 (1957), p. 21- 24.
5
Pr. prof. dr. Ene Branişte, Problema unificării calendarului li-
turgic în Bisericile Ortodoxe, p. 190.
lea, diferenţa a ajuns să fie de 10 zile, astfel încât echi-

nocţiul de primăvară cădea la 11 martie, ceea ce nu mai
corespundea cu realitatea astronomică.
În anul 1582, Papa Grigorie al XIII-lea (1572-1585),
în urma studiilor şi propunerilor unor celebri astronomi
ai timpului, a iniţiat reforma calendarului. Aceasta a con-
stat în suprimarea celor 10 zile cu care rămăsese în urmă
calendarul iulian, astfel încât echinocţiul de primăvară a
fost adus la data de 21 martie, ca în vremea Sinodului I
de la Niceea. Pentru a apropia şi mai mult anul calenda-
ristic de cel tropic, s-a hotărât să se scadă trei zile la fieca-
re interval de 400 de ani, suprimându-se trei ani seculari
consecutivi. Astfel, anii seculari 1700, 1800, 1900, care,
în calendarul iulian, erau bisecţi, au devenit comuni, iar
anii 1600, 2000 au rămas bisecţi. În acest fel, diferenţa
dintre anul tropic şi anul calendaristic era de doar 26 de
secunde, ceea ce însemna o zi odată la 3300 de ani. Acest
sistem a fost adoptat de statele catolice şi, mai târziu, de
cele devenite protestante.
2. Problema calendarului în Biserica Ortodoxă

Română
După reforma gregoriană, Răsăritul Ortodox a ră-

mas mai departe cu calendarul iulian. Papa a invitat şi Bi-
sericile Ortodoxe să accepte reforma calendaristică, prin-
tr-o scrisoare adresată Patriarhului Constantinopolului
Ieremia II (1572-1579; 1580-1594). Ortodocşii au res-
pins reforma calendaristică, privind-o ca pe un mijloc de
propagandă catolică şi ca o încercare de impunere a su-
premaţiei papale asupra Răsăritului Ortodox. Astfel, ca-
lendarul iulian a devenit un semn distinctiv în Ortodo-

xie, fiind considerat o armă împotriva influenţei catolice.
În Ţările Române, primele discuţii legate de calen-
dar au început în secolul al XVIII-lea. În Psaltirea de la
1751, ieromonahul Lavrentie de la Mănăstirea Horezu
remarca întârzierea din calendarul iulian. Acest lucru a
fost consemnat apoi de duhovnicul Radu, pe Psaltirea
din 1806, de stareţul Benedict de la Mănăstirea Neam-
ţu în 1843 şi de Arhimandritul Nichifor de la Episcopia
Buzăului în 18676. În cadrul programului de reformă a
societăţii iniţiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a
existat şi o încercare de reformare a calendarului. În luna
decembrie 1864, ministrul Cultelor, Dimitrie Bolinti-
neanu, a convocat câţiva ierarhi pentru a asculta părerea
lor în privinţa îndreptării calendarului. Cu acel prilej, s-a
luat hotărârea întrunirii unui Consiliu pentru Calendariu,
care a hotărât că problema calendarului este o problemă
pur astronomică, aflată în strânsă legătură cu hotărârile
Sinodului I de la Niceea din anul 325.
În jurul anului 1900, de problema calendarului au
început să se preocupe anumiţi ierarhi ai Bisericii Orto-
doxe Române, mai mulţi teologi, dar şi personalităţi lai-
ce7. Episcopul Melhisedec Ştefănescu respingea, în 1881,
orice încercare de aplicare a calendarului gregorian, dar
6
Pr. prof. dr. Milan Şesan, „Îndreptarea şi unificarea calenda-
rului şi poziţia ortodoxă română”, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei,
nr. 3-6 (martie-iunie 1970), p. 230-240 (p. 235).
7
Vezi Gen. Petre Năsturel, Noua Pascalie sau Calendar etern
bisericesc, precedată de aplicarea vechilor Pascalii, Bucureşti, 1901.
Petre Năsturel (1854-1920), fost participant la Războiul de Inde-
pendenţă, îi aminteşte pe cei care s-au ocupat de problema calenda-
rului până la începutul secolului al XX-lea.
nu respingea ideea îndreptării calendarului: Biserica Or-

todoxă nu are trebuinţă de alt calendariu mai bunu de-
cât acela pe care îl are, deşi el nu este exact în calculele
sale... Ori toţi ortodocşii trebuie să se ţină de calendariul
vechiu, pentru ca să păstreze unitatea cultului, ori toţi să
primească calendariul nou, pentru acelaşi rezonu al unită-
ţii bisericeşti 8.
Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian a luat cuvân-
tul în şedinţa Senatului din data de 19 februarie 1889,
arătând că este nevoie de o înţelegere între toate Biseri-
cile Ortodoxe pentru schimbarea calendarului: Nu zic,
dar, că nu se va putea face aceasta, însă cu o singură condi-
ţie, ca toate Bisericile Ortodoxe să se întrunească în cutare
zi să serbăm sărbătoarea Paştilor. Chestiunea calendarului
nu este o chestiune dogmatică, dar iată ce se poate întâmpla:
când noi vom sărbători Paştele, fraţii noştri bulgari, ruşi,
sârbi sau greci vor fi în postul Paştilor9.
De asemenea, Prof. dr. Constantin Erbiceanu pu-
blica un articol bazat pe cercetările învăţatului grec Ti-
moleon Vulgaris, în care cerea să se pună capăt anomaliei
cauzate de menţinerea stilului vechi, care nu mai cores-
pundea necesităţilor sociale, adevărului ştiinţei şi nici ce-
rinţelor religioase: Grecii şi ruşii fac us de vechiul calen-
8
Melchisedec, episcop de Roman, Biserica Ortodoxă şi ca-
lendariul, în Biserica Ortodoxă Română, anul V, Bucureşti, 1881,
p. 561-604 (p. 591). A se vedea şi Calendarul Iulian şi românii,
în Cronica bisericească, BOR an XXXI (1908), p. 1430-1433 (re-
producere după ziarul Ţara Noastră din Sibiu, anul II, no. 7 din
10/23 februarie 1908).
9
Reforma calendarului. Cronică bisericească, în Biserica Ortodo-
xă Română, an XIII (1899-1900), p. 1156.
dar iulian, care, după trecere de câteva secole, fatalminte va

strămuta iarna în anotimpul primăverii10. Constantin Er-
biceanu era de acord mai degrabă cu revizuirea calenda-
rului iulian, decât cu primirea celui gregorian, arătând că
Biserica Ortodoxă nu se hotărăşte să facă acest lucru din
cauza dezbinării celor două Biserici, în Apus şi în Răsărit.
3. Conferinţa Panortodoxă de la Constantinopol

(1923)
Diferenţa dintre calendarul iulian şi cel gregorian

ajunsese, la începutul secolului al XX-lea, la 13 zile, lucru
supărător nu numai în domeniul bisericesc, ci şi în via-
ţa civilă. Relaţiile internaţionale cereau în mod imperios
unificarea calendarului, datorită legăturilor politice şi co-
merciale ale statelor răsăritene cu cele apusene. Unele in-
stituţii publice din România, ca Băncile, CFR-ul, Poşta,
Telegraful, operau cu stilul nou încă dinainte de 1900.
După Primul Război Mondial, stilul nou a fost adop-
tat în viaţa civilă în toate statele ortodoxe, în Bulgaria şi
Rusia în 1918, în Serbia şi România în 1919, în Grecia în
1923. Câţiva ani, statele ortodoxe au întrebuinţat două ca-
lendare diferite, unul pentru viaţa religioasă (calendarul
iulian), altul pentru viaţa civilă (calendarul gregorian).
În anul 1923, Patriarhul Ecumenic Meletie IV
(1921-1923) a avut iniţiativa convocării unei întruniri
panortodoxe la Constantinopol, cu participarea repre-
zentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, pentru a re-
10
Acad. Prof. dr. Constantin Erbiceanu, Reformarea calendarului
iulian, în Biserica Ortodoxă Română, an XII, 1898-1899, p. 23-43.
aduce vechiul calendar în concordanţă cu realităţile as-

tronomice. De acest lucru s-a ocupat o comisie alcătuită
din ierarhi, profesori de teologie, specialişti în astrono-
mie, care a căutat cele mai bune soluţii pentru îndrepta-
rea calendarului. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a
fost compusă din Arhim I. Scriban, Prof. dr.g Demetres-
cu şi Prof. Petru Drăghici11.
Cu acel prilej, s-a reuşit să se pună în acord anul ca-
lendaristic cu cel astronomic pentru o perioadă lungă de
timp, astfel încât echinocţiul de primăvară să nu mai de-
păşească data calendaristică de 21 martie decât după tre-
cerea a 42772 de ani12. Reforma a constat în:
– Suprimarea celor 13 zile cu care calendarul iulian
rămânea în urmă faţă de cel solar şi aducerea echinocţiu-
lui de pe 8 martie, pe 21 martie. În acest sens, ziua de 1
octombrie a anului 1924 a devenit 14 octombrie.
– Pentru ca pe viitor să se prevină întârzierea anului
calendaristic faţă de cel tropic, s-a stabilit ca dintre anii
bisecţi seculari să rămână bisecţi doar aceia care, prin
împărţire la 9, dau rest 2 sau 6; ceilalţi vor fi socotiţi ca
ani comuni, de 365 de zile. Potrivit cu această dispoziţie,
următorii ani seculari: 1900, 2100, 2200, 2300, 2500,
11
Petru Drăghici, Însemnări de la Conferinţa reprezentanţilor
Bisericilor Ortodoxe ţinută la Constantinopol, Bucureşti, 1923; Pr.
prof. dr. Milan Şesan, Îndreptarea şi unificarea calendarului şi poziţia
ortodoxă română, p. 236; Conferinţa inter-ortodoxă din Constantino-
pol (raport), în Biserica Ortodoxă Română, iunie 1923, p. 660-664;
Patrick Viscuso (ed.), A quest for Reform of the Orthodox Church. The
1923 Pan-Orthodox Congress. An Analysis and Translation of Its Acts
and Decisions, Berkely, CA, Inter-Ortodox Press, 2006.
12
Prof. dr. Vasile Loichiţă, Calendarul, în Mitropolia Banatului,
nr. 7-9 (1957), p. 24-25.
2600, 2700, 2800, 3000 au fost consideraţi ordinari, pe

când anii 2000, 2400, 2900 au fost consideraţi bisecţi.
În felul acesta, s-a putut obţine ca echinocţiul astrono-
mic de primăvară să nu se mai abată de la data calen-
daristică de 21 martie decât după un timp foarte înde-
lungat, şi anume după 42772 de ani, spre deosebire de
calendarul gregorian, care se abate la 3326 de ani, şi de
cel iulian, la 128 de ani.
– Configuraţia anului este aceeaşi ca în calendarul
gregorian. Deosebirile dintre cele două calendare se vor
remarca abia în anul 2800, care, în cazul calendarului în-
dreptat, va fi an comun, iar, în cazul calendarului grego-
rian, va fi an bisect (cu alte cuvinte, în anul 2800, când la
noi va fi 1 martie, la apuseni va fi 29 februarie).
– Sărbătorile cu dată fixă se vor serba, ca şi până
acum, la aceleaşi date. Sfintele Paşti se vor serba după
normele stabilite la Sinodul I Ecumenic de la Niceea,
adică în prima duminică cu lună plină după echinocţiul
de primăvară.
După cum se poate constata, la Conferinţa de la
Constantinopol nu s-a hotărât adoptarea calendarului
gregorian, aşa cum se susţine în mod eronat, ci s-a în-
dreptat vechiul calendar, adică s-a pus în acord cu datele
exacte ale realităţilor astronomice, lăsând neatinse toate
rânduielile de viaţă şi de cult. Astăzi, cu excepţia Bisericii
Ortodoxe din Finlanda, care aplică integral recomandă-
rile Conferinţei Panortodoxe de la Constantinopol, Bi-
sericile Ortodoxe care au îndreptat calendarul serbează
Paştile după calendarul neîndreptat, pentru a se păstra
unitatea în toată Ortodoxia. La Conferinţa de la Con-
stantinopol, s-a convenit ca aceste hotărâri să fie aplicate
de fiecare Biserică Ortodoxă în parte, la momentul opor-

tun, atunci când împrejurările vor fi favorabile.
La această îndreptare au aderat succesiv: Patriarhia
Ecumenică de Constantinopol (1923), Biserica Orto-
doxă Română, cea Greacă, cea Albaneză şi cea Ciprio-
tă în 1924, apoi Biserica Ortodoxă din Finlanda şi cea
din Polonia (1925), Patriarhia Alexandriei (1928), une-
le mănăstiri din Athos, ca Vatopedul (1930), Patriarhia
Antiohiei (1940) şi Biserica din Cehoslovacia (1951). Pa-
triarhia Bulgariei a trecut la îndreptarea calendarului în
1968. Au rămas pe stilul vechi, până astăzi, Patriarhia Ie-
rusalimului, Bisericile Ortodoxe din Serbia şi Rusia, pre-
cum şi mănăstirile din Sinai şi Athos, afară de Vatoped.
La data de 13 noiembrie 1923, Sfântul Sinod al Bi-
sericii Ortodoxe Române a hotărât îndreptarea calenda-
rului iulian începând cu data de 1 octombrie 1924, care
urma să devină 14 octombrie 192413. În raportul Comi-
siei pentru îndreptarea calendarului, reunită în ianuarie
1924, se enumerau motivele de ordin ştiinţific, econo-
mic, religios şi social care au dus la această măsură, ac-
centuându-se faptul că revizuirea aceasta nu vatămă nicio
dogmă, nu desfiinţează nicio rânduială canonică a Sfintei
noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit şi, ceea ce e şi mai mult,
nici nu se absoarbe calendarul iulian în cel gregorian, ci se
uneşte cu el numai pe tărâmul civil prin lepădarea celor 13
zile, spre a se desface de el în ce priveşte modul de corectare
în viitor a nepotrivirii sale cu cel astronomic, în ceea ce pri-
veşte cultul, încadrarea sfinţilor şi chiar modul de calculare
13
Cronică bisericească, în Biserica Ortodoxă Română nr. 1
(1924), p. 33-37.
a serbării Paştilor14. Pentru a discuta problema calendaru-

lui, Sfântul Sinod a fost lărgit prin participarea Arhiman-
dritului Prof. dr. Iuliu Scriban, a profesorilor Traian La-
lescu (reputatul matematician) şi Constantin Chricescu,
precum şi a senatorului Gheorghe Drăghici15.
După 1923, problema calendarului bisericesc şi a
Pascaliei a rămas să figureze pe mai departe între chestiu-
nile de interes general pentru întreaga Ortodoxie. Astfel,
ea a fost discutată la Sinodul Panortodox de la Mănăsti-
rea Vatoped (8-23 iunie 1930), delegaţia Bisericii Orto-
doxe Române fiind condusă de Episcopul Tit Simedrea16;
la primul Congres de Teologie Ortodoxă (Atena, 29 no-
iembrie - 6 decembrie 1936), precum şi la Conferinţa Bi-
sericilor Autocefale Ortodoxe de la Moscova (iulie 1948).
4. Conferinţa de la Moscova (1948)
Conferinţa Bisericească Interortodoxă de la Mosco-

va din anul 1948 a fost prilejuită de serbarea a 500 de ani
de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ruse. Fără îndoială,
ea avea o semnificaţie aparte în contextul impunerii regi-
murilor comuniste în Europa de Est, subliniind prepon-
derenţa Patriarhiei Ruse faţă de celelalte Biserici Ortodo-
xe. La această conferinţă au participat Patriarhul Alexei I
al Moscovei şi al întregii Rusii, Calistrat, Catolicos, Pa-
triarhul Georgiei, Gavriil, Patriarhul Serbiei, Justinian,
14
Ibidem, p. 35.
15
Cronică bisericească, în Biserica Ortodoxă Română, februarie
1924, p. 106-108.
16
Conf. Dr. Alexandru Ioniţă, Tit Simedrea Mitropolitul. Repe-
re biografice, Constanţa, 2002, p. 57.
Patriarhul României, Ștefan, Exarhul Bulgariei. Din par-

tea Bisericii Antiohiei, au participat Mitropolitul Ilie al
Libanului, Mitropolitul Alexandru al Emesiei; din partea
Bisericii Autocefale Ortodoxe din Polonia, Timotei, Ar-
hiepiscopul Bielostocului; din partea Bisericii Albaneze,
episcopul Paisie al Coritei; exarhul Patriarhiei Moscovei
din Cehoslovacia, Elefterie, Arhiepiscop al Pragăi.
Printre alte probleme discutate la această conferinţă,
s-a dezbătut şi problema calendarului. Punctul de vedere
al Bisericii Ortodoxe Române a fost exprimat de Pr. prof.
dr. Petre Vintilescu, în referatul Câteva consideraţiuni cu
privire la îndreptarea calendarului.
Potrivit Rezoluţiei în problema calendarului, adop-
tată în ziua de 17 iulie 194817, la Conferinţa de la Mos-
cova s-au hotărât următoarele:
– Pentru a evita particularităţile în ceea ce priveşte
serbarea Sfintelor Paşti, pricinuite de diferitele sisteme
ale calendarului existente în Bisericile Ortodoxe Autoce-
fale, conferinţa socoteşte obligatoriu pentru toată lumea
să serbeze Paştele în mod unitar după stilul vechi (iulian),
conform canonului pascal alexandrin;
– Până în momentul când calendarul cel mai bun va
fi pus la punct şi aprobat, Conferinţa socoteşte că, pentru
sărbătorile cu dată fixă, fiecare Biserică Ortodoxă Auto-
cefală se poate servi de calendarul aflat în vigoare în Bi-
sericile respective;
– Conferinţa socoteşte obligatoriu pentru cler şi cre-
dincioşi să urmeze stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia
17
Rezoluţiile adoptate în Conferinţa Ortodoxă de la Moscova, în
Ortodoxia nr. 1 (1949), p. 123-124; textul Rezoluţiei a fost publicat
în Biserica Ortodoxă Română, an 1948, nr. 11-12, p. 652-653.
trăiesc, ca pe unul din obiceiurile acestei Biserici, a cărei

observare ne este recomandată de Sfintele Canoane în
numele unirii şi al dragostei18.
Menţionăm faptul că ierarhii prezenţi, care ţineau
stiluri calendaristice diferite, au slujit împreună şi s-au
împărtăşit din acelaşi Sfânt Potir, în timp ce reprezentan-
ţii grupărilor stiliste nu au fost invitaţi să participe.
Semnalăm, de asemenea, că, între 16-20 martie
1970, a avut loc Consultarea de la Geneva a Consiliului
Mondial al Bisericilor, cu scopul de a găsi o posibilitate
de a sărbători Paştele în aceeaşi zi. Consultarea de la Ge-
neva a subliniat faptul că situaţia de azi a Bisericii Creşti-
ne nu mai corespunde cu cea de acum 1600 de ani, când
Biserica îşi avea centrul în jurul Mării Mediterane. Ast-
fel, în momentul în care creştinii din emisfera nordică
au echinocţiul de primăvară, cei din emisfera sudică au
echinocţiul de toamnă19.
În sfârşit, Comisia Interortodoxă de pregătire a
Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox, care s-a reunit
la Chambesy în luna iulie 1971, a discutat şi problema
calendarului. În documentul adoptat cu acest prilej, se
18
Cu toate acestea, Vicariatul Ucrainean (la fel ca şi cel sârb)
a rămas pe stil vechi, sub directa ascultare a Patriarhiei Române,
care le hirotoneşte preoţi, târnoseşte biserici, le dăruieşte antimise şi
Sfântul şi Marele Mir. Ei îl pomenesc la slujbe pe Patriarhul Biseri-
cii Ortodoxe Române. De asemenea, Mitropolia Basarabiei, unele
parohii ale Arhiepiscopiei Iaşilor şi protopopiatul Daciei Rippensis,
ce aparţine de Episcopia Severinului, dar se află în Banatul Sârbesc,
ţin calendarul neîndreptat, cu binecuvântarea Patriarhiei Române.
19
Pr. prof. dr. Athanasie Negoiţă, Consultaţia de la Geneva, în
Glasul Bisericii, XXIX (1970), nr. 5-6, p. 493-496; Idem, Paştile la
dată fixă, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 5-6 (1977), p. 353.
arăta că Bisericile Ortodoxe care au îndreptat calendarul

au urmărit deplina concordanţă a anului bisericesc cu cel
tropic, iar Bisericile care nu au îndreptat calendarul vor
proceda la această îndreptare când vor socoti că s-au ma-
turizat condiţiile de primire. În acest document, se arăta
că tema nu este dogmatică, ci de ordine în Biserică, nici nu
există dispoziţii canonice despre calendar, fără numai despre
stabilirea Paschaliei. Documentul a fost semnat de toţi
membrii Comisiei interortodoxe de pregătire a Sfântului
şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe20.
20
Un document important referitor la calendar, în Mitropolia
Moldovei şi Sucevei, nr. 5-6 (1972), p. 367-372 unde este redat do-
cumentul adoptat la Chambesy; Îndreptarea calendarului, hotărâre
întemeiată a Bisericii Ortodoxe, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei,
nr. 7-9 (1982), p. 597-599.
II. Stilismul
în perioada interbelică
1. Apariţia şi dezvoltarea stilismului (1924-1933)
În anul 1923, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe

Române a hotărât ca îndrumările Conferinţei Panorto-
doxe de la Constantinopol privitoare la îndreptarea ca-
lendarului să se aplice în Biserica Ortodoxă Română în-
cepând cu data de 1 octombrie 1924 (Anexa 2). Această
îndreptare a calendarului a fost precedată de o perioadă
relativ scurtă de pregătire, astfel încât credincioşii nu au
fost suficient de lămuriţi că îndreptarea calendarului iu-
lian nu înseamnă adoptarea calendarului gregorian sau
trecerea forţată la catolicism. Mitropolitul Primat Miron
Cristea a alcătuit o Pastorală în problema calendarului,
pe care preoţii aveau datoria să o citească în biserici21. La
rândul său, Mitropolitul Pimen al Moldovei a alcătuit o
pastorală intitulată Lămuriri pentru înţelesul poporului. În
paginile revistei Biserica Ortodoxă Română din anul 1924
şi în alte publicaţii creştine, ca Glasul Monahilor, se pot
găsi numeroase articole referitoare la calendar. O contri-
buţie importantă în acest sens a avut-o Arhimandritul
Iuliu Scriban, secretar de redacţie al revistei Biserica Orto-
21
Carte pastorală către iubiţii noştri credincioşi din Sfânta Mi-
tropolie a Ungro-Vlahiei, în Biserica Ortodoxă Română, septembrie
1924, nr. 9 (522), p. 513-515.
doxă Română, profesor de Omiletică şi Pastorală la Facul-

tăţile de Teologie din Chişinău (1928-1941), respectiv
Bucureşti (1941-1943)22. Cu toate acestea, în ansamblu,
pregătirea pentru popor şi monahi a fost insuficientă.
Într-un articol semnat de Arhimandritul Iuliu Scri-
ban în periodicul Glasul Monahilor (septembrie 1924), se
prezintă o situaţie tragi-comică referitoare la percepţia oa-
menilor simpli faţă de reforma calendarului. Un preot din-
tr-un sat din Prahova a fost întrebat de un credincios dacă
este adevărat zvonul în legătură cu îndreptarea calendaru-
lui. După ce a primit răspunsul că zvonul este adevărat,
omul a zis: Apoi, dacă s-o schimba, noi aici în sat îl omorâm
mai întâi pe primar... În acelaşi articol, Arhimandritul Iu-
liu Scriban argumenta foarte frumos necesitatea îndreptă-
rii calendarului: Calendarul nu este un pas pe care-l faci, ci
un drum pe care îl străbaţi. Şi încă şi acest drum nu îl stră-
baţi tu, ci pământul în jurul soarelui, iar tu socoteşti numai
cât ţine drumul acesta... Iată de ce trebuie să îndreptăm, că,
dacă haina ţi-a ieşit de la croitor prea mare, o dai şi o mai
strânge. Aşa şi noi acum, îndreptăm croiala prea largă de altă
dată şi ne potrivim timpul iar cum a fost în timpul Sfinţilor
Părinţi şi înlăturăm chipul de a mai greşi în viitor, ci vom
rămânea totdeauna cu rânduiala lor de la 32523.
22
Arhim. Iuliu Scriban, Chestiunea calendarului la noi şi aiu-
rea, în Biserica Ortodoxă Română, iulie 1924, 7 (520), p. 396-402;
Idem, Românii care au scris despre calendar, în Biserica Ortodoxă
Română, august 1924, nr. 8 (521), p. 481-482. De menţionat că
Arhim. Iuliu Scriban a primit premiul Academiei Române pentru
lucrarea 40 de predici populare, scrisă pe înţelesul oamenilor simpli.
23
Idem, Se schimbă calendarul, articol din 12 septembrie 1924
publicat în Glasul Monahilor nr. 1-6, 1923-1924. Periodicul Glasul
În anii care au urmat, anumiţi monahi de la mă-

năstirile din Moldova nu au acceptat îndreptarea calen-
darului, ci au ieşit din mănăstiri şi s-au stabilit în zone
izolate din munţi. Este cazul maicii Gliga Maria, zisă
Magdalena, care, conform propriei mărturii, a plecat de
la Mănăstirea Văratic în anul 1926, din pricina schim-
bării calendarului, şi, împreună cu o altă maică, şi-a fă-
cut un bordei în pădure24. Presa vremii, dar şi revistele
bisericeşti consemnează, începând cu anul 1927, prime-
le acţiuni ale jandarmilor împotriva unor agitatori sti-
lişti, precum şi intervenţia forţelor de ordine împotri-
va unor călugări stilişti din Munţii Neamţului, care îi
agitau pe sătenii din satele apropiate (Ziarul Curentul,
octombrie 1928)25.
Trebuie menţionat că, în România, era încă în vi-
goare Codul Penal din 1864, care, în articolul 181, sti-
Monahilor a publicat mai multe articole care prezentau problema

calendarului, arătând oportunitatea îndreptării acestuia. Vezi şi ar-
ticolul Să primim cu încredere îndreptarea calendarului ortodox, din
26 septembrie 1924.
24
Arhivele Naţionale Române, fond Inspectoratul General al
Jandarmeriei, Dosar nr. 5/1936, f. 6-9.
25
Un răzvrătitor împotriva calendarului a ajuns în judecată, în
Biserica Ortodoxă Română, nr. 4 (553), aprilie 1927, p. 223: Vina
lui este că făcea tulburare chiar în biserică şi aţâţa poporul, ba se
mai spune că se dădea drept însărcinat al Patriarhiei Ierusalimului
să stârnească lumea împotriva calendarului. Se spune, de asemenea,
că împărţea manifeste aţâţătoare în popor. A fost trimis în judeca-
tă şi osândit conform art. 181 şi 210 din Codul Penal; Ibidem, p.
253 Călugăriţe împotriva calendarului (La Mănăstirea de Maici din
com. Tabăra, jud. Orhei, s-a petrecut oarecare tulburare împotriva
calendarului, cu prilejul instalării unui preot nou. Maicile, fiind
părtaşe ale calendarului neîndreptat, nu au vrut să deschidă biseri-
ca. Organele stăpânirii au pornit cercetarea).
pula că acei cari, prin vreunul din mijloacele enumerate

la art. 294 (cuvinte rostite în public, strigări, acte auten-
tice sau publice, scrieri, imprimate, desene, gravuri, em-
bleme vândute sau expuse spre vânzare, distribuite în pu-
blic), vor provoca direct la nesupunere către legi ori către
autorităţile constituite, la dispreţ către religiunea domni-
toare sau către celelalte religiuni, la ură sau dispreţ con-
tra guvernului se vor pedepsi cu închisoare de la o lună
până la un an şi cu amendă de la 500 la 5000 de lei.
De asemenea, în articolul 210 se stipula că aceia cari
vor împiedica, vor întârzia sau vor curma îndeplinirea
datoriilor unei religiuni, prin turburări ori dezordine fă-
cute în biserică sau în alt loc hotărât spre acest sfârşit, se
vor pedepsi cu închisoare de la 15 zile până la o lună şi cu
amendă de la 26 până la 200 lei26.
Un rol important în răspândirea stilismului în peri-
oada interbelică l-a avut politica oportunistă a partidelor
politice. Introducerea votului universal, prin modifica-
rea Constituţiei în 1917, a făcut din ţărănime principala
masă electorală, reprezentând 80% din populaţia Româ-
niei. Ori, partidele aflate în opoziţie, dornice să ajungă la
putere, curtau asiduu grupurile minoritare, printre care
şi stiliştii. Semnalele care veneau din sfera politicului au
dus la convingerea că îndreptarea calendarului este o mă-
sură provizorie şi că se poate modifica, după împrejurări,
ceea ce a încurajat rezistenţa monahilor ieşiţi din mănăs-
tiri şi a alimentat tulburările.
26
Codul penal a fost promulgat şi publicat la 30 octombrie
1864 şi fost pus în aplicare la 1 mai 1865, suferind mai multe mo-
dificări în cursul timpului. Text disponibil la adresa http://freelex.
juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=40035
În campania electorală pentru alegerile din 1926,

Partidul Poporului condus de Generalul Alexandru Ave-
rescu promisese reintroducerea vechiului calendar. Par-
tidul Poporului era cea dintâi formaţiune politică din
România postbelică ce avea organizaţii locale în toate
provinciile istorice, astfel încât impactul său nu era deloc
neglijabil27. Mai mult, în timpul guvernării Averescu (30
martie 1926 – 4 iunie 1927), ministrul de interne Octa-
vian Goga a dat o circulară prin care s-a admis ca, în Ba-
sarabia, Paştile să fie prăznuit după vechiul calendar. Aşa
cum se arăta în ziarele vremii, această hotărâre a produs
o adâncă nemulţumire în rândurile înaltului cler, care nu
înţelegea să se facă dintr-o chestiune atât de importantă un
mijloc de speculaţie politică. Dl. Goga afirmă că măsura lu-
ată de domnia sa a avut un caracter provizoriu şi domnia
sa crede că este bine să se lase deplină libertate credincioşi-
lor, până când un sinod ecumenic va statua definitiv asupra
adoptării sau neadoptării noului calendar pentru toate bi-
sericile ortodoxe. Circulara ministerială a făcut ca o parte a
populaţiei basarabene să fie mulțumită că i s-a dat ceea ce
cerea de mult, dar i-a pus pe ierarhi într-o situaţie delica-
tă, iar ordinele date de ierarhi au fost nesocotite de preoţi28.
27
În 1920, Liga Poporului, din care a apărut Partidul Poporu-
lui, a cunoscut o rapidă restructurare organizatorică, fuzionând cu
o grupare a Partidului Ţărănesc din Basarabia, condusă de Sergiu
Niţă, şi cu o grupare desprinsă din Partidul Naţional Român, con-
dusă de Octavian Goga; tot atunci, s-a făcut fuziunea şi cu fracţi-
unea lui Doru Popovici, desprinsă din Partidul Democrat al Uni-
rii din Bucovina (Ioan Scurtu, Mit şi realitate: Alexandru Averescu,
http://www.ioanscurtu.ro/content/view/18/28/).
28
Articolul Dl. O. Goga în conflict cu Înaltul Cler, în Cuvântul,
8 aprilie 1926.
De la tribuna Parlamentului, anumiţi deputaţi din

opoziţie i-au susţinut pe stilişti, cum a fost cazul deputa-
tului ţărănist Nicolae Lupu. Broşura pe care a publicat‑o,
Discurs parlamentar în chestiunea Paştelui, a avut un mare
impact în epocă 29. Interesant de menţionat este faptul că,
în legătură cu persoana doctorului Nicolae Lupu, a exis-
tat o criză majoră în cadrul Partidului Naţional Ţără-
nesc. Încă din anul 1924, ziarul Universul publicase o
depeşă trimisă doctorului Lupu de către Preşedinţia Con-
siliului Ţărănesc Internaţional, care era considerată o do-
vadă zdrobitoare a legăturilor dintre liderul ţărănist şi in-
ternaţionala comunistă. După câţiva ani, de altfel, Dr.
Nicolae Lupu s-a separat de Partidul Naţional Ţărănesc,
constituind o aripă dizidentă de stânga, care a aderat
apoi la frontul antifascist, iar, în 1946, a creat Partidul
Ţărănesc Democrat, formaţiune care a coalizat cu Parti-
dul Comunist Român30.
Un moment care a marcat dezvoltarea mişcării îm-
potriva calendarului a fost serbarea Paştelui în anul 1929.
Încă din 1928, Sfântul Sinod hotărâse că Sfintele Paşti
ale anului 1929 se vor serba la data de 31 martie şi nu la
data de 5 mai, aşa cum pica Paştele pe stil vechi. Deoare-
ce ierarhii basarabeni, Gurie Grosu şi Visarion Puiu, au
arătat neajunsurile care s-ar ivi dacă Paştele nu se va ser-
ba în continuare pe stil vechi, s-a admis ca în Basarabia
Paştile să fie serbat după stil vechi (5 mai). Acest lucru a
29
Dr. Lupu, Discurs ţinut în Şedinţa Camerei de la 7 martie
1929 în chestiunea Paştelui, Bucureşti, 1929.
30
Arhivele Naţionale, fond Direcţia generală a Poliţiei, Dosar
27/1936, Nota 2180/23 iulie 1936, f. 176: Comuniştii pregătesc ma-
nifestări de simpatie domnului Lupu la întoarcerea sa în ţară.
generat o amplă dezbatere în presa vremii, deoarece, pe

de o parte Paştele după calendarul îndreptat cădea înain-
tea celui evreiesc, iar pe de altă parte se ajungea în situaţia
bizară în care credincioşi ai aceleaşi Biserici Autocefale să
serbeze Paştele la date diferite31. În această dezbatere s-au
implicat intelectuali cunoscuţi ca Nae Ionescu, Nichifor
Crainic sau Mircea Vulcănescu32.
Documentele provenite de la Direcţia Generală a
Poliţiei semnalează faptul că serbarea Paştilor, în anul
1929, a generat tulburări în rândul creştinilor ortodocşi,
mai ales în satele din Moldova, atât în cea de dincoace
de Prut (Vechiul Regat), cât şi în cea de dincolo (Basa-
rabia). Inspectoratul General de Siguranţă al Bucovinei
raporta că mai mulţi locuitori din Vășcăuţi s-au sfătuit
la cârciumă cum să împiedice oamenii să serbeze Paşti-
le după calendarul îndreptat; Inspectoratul General de
Siguranţă Cluj raporta că, în comuna Miclăuşi, Plasa
Careii Mari, un grup de 80 de persoane a mărşăluit pe
31
A se vedea mai multe articole în revista „Glasul Monahilor”: O
primejdie (24 iunie 1928); Sfântul Sinod şi calendarul (1 iulie 1928);
De agitaţiune avea Biserica nevoie? (2 septembrie 1928). „Nu se poate
să se serbeze în aceeaşi Biserică Paştele la două date diferite. Dacă
Ardealul şi Bucovina doresc să serbeze paştele împreună credincioşii
de alt rit cu care convieţuiesc, atunci să fie lăsaţi, nu să fie obligaţi
toţi să se alinieze la asta”; Data Paştilor şi îndatoririle Guvernului,
Cuvântare a lui Nicolae Iorga la 14 martie în plenul Camerei în
„Neamul românesc”, 15 martie 1929; Mari agitaţii în Basarabia pe
tema Paştelor, „Neamul românesc”, 2 februarie 1929; Acad. Nicolae
Iorga, Cearta pentru Paşti, în „Neamul Românesc pentru popor”,
XVII, 1929, nr. 9, 1 mai, p. 147.
32
Constantin Mihai, Biserica şi elitele intelectuale interbelice,
Institutul European, 2010 (capitolul „Problema Pascală (1928-1929),
p. 27-41
străzi strigând jos preoţii, trăiască dezordinea. Acelaşi In-

spectorat comunica faptul că locuitorii din mai multe
sate se agită să se serbeze Paştile la 5 mai, şi nu la 31 mar-
tie, aşa cum s-a hotărât de către Sfântul Sinod33. În ziua
de 24 martie, un grup numeros de locuitori din com.
Pârlita, judeţul Iaşi, a închis biserica, a luat cheile şi l-a
împiedicat pe preot să oficieze slujbele religioase34. In-
spectoratul de Siguranţă Piatra Neamţ raporta incidente
în comuna Mesteacăn, jud. Neamţ, unde jandarmii au
fost informaţi că, în casa unui sătean, este adăpostit un
călugăr venit să oficize slujba de Paşti după stilul vechi.
Autorităţile au încercat să intre în casă, pentru a-l legi-
tima, prilej cu care s-au produs încăierări între săteni şi
jandarmi. Călugărul se numea Dascălu Gavriil şi fusese
îndepărtat de la Mănăstirea Neamţ35.
Ziarul Cuvântul din 9 ianuarie 1929 arăta că, în Ba-
sarabia, circulau manifeste cu următorul conţinut: cel
care se va alipi de Paschalia gregoriană şi calendarul papis-
tăşesc, fie el preot sau mirean, să fie depărtat de la Dum-
nezeu şi după moarte să nu putrezească, ci să rămână în
vecinicile munci. Este semnificativ faptul că preoţii din
Soroca, fiind convocaţi la Prefectura Judeţului şi înşti-
inţaţi că sunt rugaţi să oficieze serviciul religios după ca-
lendarul îndreptat, s-au opus in corpore, declarând că ei
nu oficiază Paştile decât la data de 5 mai, semnând şi o
declaraţie în acest sens (28 martie 1929). Inspectoratul
33
Arhivele Naţionale, fond Direcţia Generală a Poliţiei, Dosar
46/1929: Nota 1245/18 martie 1929, f. 4, Notele 1452 şi 1453/31
martie 1929, f. 12-13.
34
Idem, Dosar 43/1929: Nota 1385/25 martie 1929, f. 13.
35
Idem, Dosar 46/1929, Nota 1983/29 aprilie 1929, f. 15.
General al Siguranţei raporta că, în oraşele importante

din Basarabia (Chişinău, Orhei, Tighina, Cahul), Paştile
după calendarul îndreptat s-a oficiat numai în bisericile
militare, de către preoţi militari36.
Aşa cum se arată în aceste documente, în perioada
1928-1929, anumiţi monahi care părăsiseră mănăstirile
sau fuseseră excluşi pentru fapte disciplinare s-au aşezat
prin sate, unde au înfiinţat case de rugăciuni. Aceştia îi
instigau pe credincioşi împotriva preoţilor ortodocşi, spu-
nându-le că îndreptarea calendarului urmăreşte să-i înde-
părteze de legea creştinească şi să-i treacă forţat la cato-
licism. Unul din aceştia a fost Gamaliil Papil, exclus din
monahism în anul 1924, pentru viaţă imorală, beţie şi răz-
vrătire contra regulilor vieţii călugăreşti. Un altul a fost că-
lugărul Pletosu, izgonit de la Mănăstirea Slatina în 1930,
pentru purtări rele37.
În anul 1931, revista Mitropolia Moldovei con-
semnează caterisirea foştilor călugări-preoţi care fuse-
seră excluşi din tagma monahală pentru rele purtări şi
agitaţiuni pe chestiunea calendarului38. Astfel, prin de-
cizia Sinodului Mitropolitan nr. 5754/22 septembrie
1930, au fost excluse pentru totdeauna din călugărie
un număr de 11 persoane, printre care David Bidaşcu,
Gamaliil Papil şi Glicherie Tănase de la Cetăţuia. În
comunicatul Mitropoliei Moldovei, se specifica fap-
tul că toţi aceştia sunt şi rămân lipsiţi de darul preoţiei,
36
43/1929, f. 12, 13, 18, 20.
37
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Instrucţiunii al Cultelor
şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 182.
38
Mitropolia Moldovei, aprilie 1931, p. 122-123.
rămânând caterisiţi. Deci nu mai au dreptul de a purta

haină călugărească, nici de a mai săvârşi slujbe religioa-
se, nici în biserici, nici în casele creştinilor sau în orice
alt loc. Acestora li s-au adăugat, pe parcurs, şi alţi foşti
monahi, precum Eustaţie Andreescu, caterisit şi exclus
din tagma monahală prin hotărârea Juriului de Jude-
cată al Stareţilor şi Arhimandriţilor din Eparhia Un-
gro-Vlahiei, din 24 mai 193439.
Cu ajutorul unor oameni politici sau al unor avocaţi,
stiliştii au reuşit să se organizeze sub forma unor societăţi
de binefacere legal constituite, cum a fost cazul Asociaţiei
religioase Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în comuna Zărneşti-
Neamţ (30 august 1930), care era condusă de fostul arhi-
mandrit Eustaţie Andreescu, ca preşedinte, şi care reunea
credincioşii stilişti din comunele Zărneşti, Roznov, Săvi-
neşti, Mesteacăn, Borleşti, Rediu (Anexa 3)40.
În acelaşi timp, stiliştii au reuşit să construiască bise-
rici, fără o prealabilă autorizaţie, încălcând articolul 24 din
Legea pentru Regimul General al Cultelor din 1928, precum
şi articolul 175, care stipula că nu se poate ridica nicio bi-
serică fără binecuvântarea mitropolitului şi a episcopului
locului şi fără autorizaţie din partea autorităţilor41. Printre
cele mai importante lăcaşuri ridicate în această perioadă,
se numără cele de la Rădăşeni-Suceava, Brusturi-Neamţ,
39
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Instrucţiunii, al Culte-
lor şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 77.
40
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Instrucţiunii, Cultelor
şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 40 (memoriul lui Eustatie Andreescu
către Ministrul Cultelor din data de 28 martie 1935); despre această
asociaţie, Idem, Dosar nr. 1 bis/1954, f. 44.
41
Despre Legea cultelor din 1928, Ovidiu Bozgan, Politică şi
Biserică în România Mare, în Dosarele Istoriei nr. 11 (87).
Vânători, Bălţăteşti, Podoleni, Roznov, General Averescu,

Zărneşti – Neamţ42. Aceste construcţii, precum şi altele de
felul acestora, au fost sfinţite de ieromonahi caterisiţi, ca
Glicherie Tănase şi alţii.
Este important să semnalăm faptul că, în luna fe-
bruarie 1933, preoţii ortodocşi din judeţele Neamţ şi
Fălticeni s-au adresat Patriarhului Ierusalimului pentru
a afla dacă acesta sprijină mişcarea împotriva calenda-
rului, aşa cum susţineau stiliştii. Patriarhul Ierusalimu-
lui le-a răspuns în data de 8 martie 1933: Am primit
şi am citit epistola Cucerniciilor Voastre cu data de 5 fe-
bruarie, în care faceţi cuvânt de tulburările din parohii-
le voastre din partea a nişte călugări fără de cultură care
exploatează ignoranţa şi bunătatea poporului român cel
evlavios, din cauza schimbărei calendarului celui vechi,
cu cel nou, în anul 1924. Răspunzându-vă, vă aducem
la cunoştinţa Voastră că m-am necăjit foarte pentru aceste
răspândiri în poporul român cel evlavios, contra Sfântu-
lui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi facem cunoscut
frăţiilor Voastre că Ortodoxia Bisericii Române nicidecum
nu s-a atacat de ceilalţi patriarhi ortodocşi şi mai ales de
Patriarhia Ierusalimului şi că Sf. Sinod are toată liberta-
tea să facă şi să poruncească în hotarele ei ca o autoritate
supremă în Biserică tot ceea ce nu se abate de la hotărâri-
le sinoadelor ecumenice; iar poporul român cel credincios
trebuie, cu mare evlavie, fără nicio împotrivire, să pri-
mească porunca Ei43.
42
Arhivele Naţionale, fond Inspectoratul General de Poliţie
Iaşi, Dosar 41/1933, Nota 11210/24 mai 1933.
43
Scrisoarea este reprodusă de Pr. Toma Gherasimescu, Îndrep-
tarea calendarului, Tipografia Sfintei Episcopii a Hotinului, Bălţi,
2. Evoluţia stilismului în perioada 1934-1936
Până în anul 1934, mişcarea stilistă nu s-a manifes-

tat printr-o acţiune organizată unitar. Aşa cum am amin-
tit mai înainte, anumiţi călugări excluşi din mănăstire
s-au erijat în conducători ai rezistenţei împotriva calen-
darului îndreptat, agitând spiritele în unele sate din Mol-
dova. Acţiunile lor erau însă disparate şi, nu de puţine
ori, liderii stilişti se aflau în conflict. După anul 1934,
stilismul se organizează în jurul caselor de rugăciune şi al
paracliselor nou construite. Pentru mai multă siguranţă,
stiliştii au început să-şi fortifice casele de rugăciune, ridi-
când garduri înalte de 4-5 m, iar preoţii şi călugării care
slujeau erau păziţi în permanenţă de o gardă formată din
40-50 de oameni înarmaţi44.
Începând cu anul 1935, stiliştii au început să acorde
atenţie clarificării statutului lor juridic atât la nivel indi-
vidual, cât şi la nivel colectiv. În acest sens, s-au bucu-
rat de sprijinul unor avocaţi renumiţi în epocă, printre
aceştia numărându-se Codin Cernăianu45, care i-au aju-
1936, p. 21-22. Pr. Gherasimeascu a văzut această scrisoare în gre-

ceşte şi româneşte, cu pecetea Patriarhiei Ierusalimului, în casa pre-
otului din satul Răuceşti-Neamţ.
44
şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 38, 49.
45
Codin Cernăianu era căsătorit cu verişoara Elenei Lupescu,
amanta Regelui Carol II. A trecut la catolicism în jurul anului 1940,
fiind ucenic şi colaborator al lui Marin Theodorian Carada, cunos-
cut gazetar şi prozator din perioada interbelică. I-a asistat juridic pe
stilişti, tudorişti, martorii lui Iehova, precum şi pe clericii certaţi cu
diciplina bisericească. Se spune despre el că a făcut carieră din şanta-
jarea chiriarhilor şi a clericilor ortodocşi, speculând lipsurile din unele
tat să-şi redacteze memoriile şi să intre într-o anumită le-

galitate în raport cu autorităţile statului. Adepţii stilului
vechi au început să depună procese verbale la primăriile
localităţilor unde domiciliau, prin care notificau faptul
că părăsesc Biserica Ortodoxă Română. Un exemplu în
acest sens este Procesul-verbal încheiat de câţiva creştini
ortodocşi din satul Popeştii de Sus, jud. Soroca, ce se de-
clarau credincioşi ai bisericii de răsărit din acel sat (Ane-
xa 4). În anul 1935, 140 de familii din Puceşti-Putna au
adresat un memoriu Regelui Carol II prin care solicitau
admiterea funcţionării comunităţii religioase Adormirea
Maicii Domnului46.
În cursul anilor 1934, 1935 şi 1936, s-a putut ob-
serva o propagandă agresivă în favoarea stilului vechi. În
general, preoţii ortodocşi din comunele unde existau or-
ganizaţii puternice stiliste nu mai aveau nicio autoritate,
iar unii dintre aceştia, aşa cum se arată în rapoartele Po-
liţiei din acea vreme, erau chiar ameninţaţi cu moartea47.
În general, autorităţile considerau că mişcarea stilistă re-
prezenta un pericol pentru siguranţa statului, fiind mo-
nitorizată în acelaşi fel ca şi mişcarea comunistă şi cea
cuzistă (legionară)48.
centre eparhiale, ca şi din viaţa unor ierarhi şi că a fost antreprenorul

tuturor scandalurilor şi afacerilor bisericeşti din ultimii 50 de ani (Mi-
nisterul Cultelor. Direcţia de Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 7).
46
şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 21-22.
47
54/1936, f. 32, Mişcarea stilistă, Raport din 21 septembrie 1936.
48
49/1935, f. 32.
Din păcate, fanatismul credincioşilor stilişti şi inca-

pacitatea autorităţilor de a gestiona situaţiile tensionate
au condus la o serie de incidente soldate cu morţi şi ră-
niţi atât din partea stiliştilor, cât şi a forţelor de ordine. În
anul 1924, fusese adoptată Legea pentru reprimarea unor
infracţiuni contra liniştii publice, cunoscută sub numele
de Legea Mârzescu, pe baza căreia s-a autorizat desfiinţa-
rea partidelor şi organizaţiilor extremiste. În baza Legii
Mârzescu, Partidul Comunist Român a fost trecut în afa-
ra legii la data de 6 aprilie 192449. În anul 1933, Minis-
trul de Interne G. G. Mironescu a iniţiat un proiect de
lege pentru a introduce noi prevederi în Legea Mârzescu.
Noile articole declarau infracţiuni următoarele activităţi:
propaganda pentru crearea de nuclee, asociaţii şi filiale
subversive, participarea la manifestări şi procesiuni nea-
utorizate, îndemnurile la rebeliune, baricadările, portul
ilegal de arme şi uniforme.
Este important de menţionat că, în ciuda legislaţiei
restrictive amintite, stiliştii se prevalau de un ordin al Mi-
nisterului de Interne potrivit căruia Jandarmeria nu tre-
buia să se amestece în treburile religioase (2956/29 mar-
tie 1935), ceea ce explică, într-o oarecare măsură, actele
lor provocatoare faţă de organele statutului. Din docu-
mentele pe care le-am avut la dispoziţie, reiese că cele mai
grave incidente între stilişti şi forţele de ordine au avut
49
Codul penal şi legiuirile complementare recente cuprinzând un
număr de 25 de legi şi regulamente din anii 1921-1932, Bucureşti,
1933, p. 540-555. Legea Mârzescu a fost una dintre cele mai mo-
derne reglementări, la vremea respectivă, dovadă fiind faptul că a re-
uşit să reziste până în anul 2000, când a fost abrogată de Ordonanţa
Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii și fundaţii.
loc la Topărăşti-Vaslui, Cucova-Tecuci, Târgu-Neamţ,

precum şi în localitatea basarabeană Albineţ.
În luna iulie 1934, a avut loc o rebeliune de mari pro-
porţii, aşa cum este clasificată în documentele Jandarmeri-
ei, în com. Toporăşti-Vaslui, cu ocazia sfinţirii casei de ru-
găciune Sf. Petru şi Pavel, protagonistul incidentului fiind
preotul caterisit Mihail Toma din Iaşi50. Jandarmii, care au
dorit să-l legitimeze pe preot, s-au izbit de opoziţia stilişti-
lor, care, pentru a-l apăra, au organizat pază ziua şi noaptea
cu 40 de oameni, opunându-se jandarmilor. În ziua de 9
iulie 1934, un detaşament de jandarmi a încercat să-l re-
ţină pe Mihail Toma. În învălmăşeala produsă, s-au tras
focuri de armă de ambele părţi, incidentul soldându‑se cu
moartea a 3 credincioşi stilişti şi rănirea altor 12. Au fost,
de asemenea, 4 răniţi din rândul jandarmilor51. În data
de 12 iulie, ca urmare a acestor evenimente, un număr de
circa 1000 de stilişti, majoritatea femei şi copii, au plecat
în oraşul Fălticeni şi s-au oprit în faţa Prefecturii judeţu-
lui, unde au oficiat slujbe religioase, provocând în acest fel
autorităţile52. Mai târziu, după ce a primit o somaţie scrisă
din partea autorităţilor, preotul s-a prezentat la Prefectura
Galaţi, care l-a predat Legiunii de Jandarmi.
Un alt incident regretabil s-a petrecut în anul 1935,
când credincioşii pe stil vechi din Putna, Bacău şi Tecuci
au hotărât ridicarea unui locaş de cult în comuna Cucova.
În ziua de 27 mai 1935, colonelul de jandarmi Chihaia şi
50
Arhivele Naţionale, fond Inspectoratul general al Jandarme-
riei, Dosar nr. 15/1935, f. 52-70.
51
43/1934, f. 14 (Nota nr. 1624/10 iulie 1934).
52
Ibidem, f. 15 (Nota nr. 1563/13 iulie 1934).
procurorul Tomiţa s-au deplasat la Cucova pentru a cer-

ceta un caz de ultraj contra primarului şi a jandarmului,
comis de adepţii stilului vechi. Ajunşi la faţa locului, aceş-
tia au constat că stiliştii se baricadaseră în casa de rugă-
ciune. În confruntarea care a urmat, şi-au pierdut viaţa 5
oameni, iar alţi 28 au fost grav răniţi. Circa 40 de persoa-
ne au fost reţinute pentru interogatorii. Conform rapor-
tului colonelului Chihaia, casa de rugăciuni era fortifica-
tă, iar preotul stilist a fost găsit doar în urma percheziţiei:
am constat că un loc de cca 20 de prăjini, în capul de vest
al satului, este îngrădit cu gard de scânduri de circa 2 ½ m
înălţime, iar deasupra sârmă ghimpată... Cu ocazia perche-
ziţiei, într-o groapă mascată de un butoi, travestit femeieşte
şi armat cu o secure, am găsit pe cel ce ţinea loc de preot 53.
Interesant este şi incidentul care a avut loc la Plum-
buita-Ilfov, în anul 1935. Conform documentelor Jan-
darmeriei, aici se afla un grup de stilişti care şi-a construit
un lăcaş de cult pe proprietatea unuia dintre ei. În ziua
de 2 noiembrie 1935, şeful Secţiei de Jandarmi Săuleşti
a mers la faţa locului însoţit de 9 jandarmi, cu scopul de
a opri construcţia ilegală. Stiliştii, în număr de 30-40,
nu numai că nu s-au supus, dar au atacat pe jandarmi, lo-
vindu-i şi încercând a-i dezarma, fiind nevoiţi a se retrage
pentru a evita ciocniri sângeroase, care s-au mai întâmplat
şi în altă parte54.
53
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor, Direcţia Stu-
dii, Dosar nr. 1/1945, f. 27-28. Vezi şi articolul „Încăierare cu sti-
liştii într-o comună din judeţul Putna. Doi morţi şi şapte răniţi”, în
Universul, 29 mai 1935.
54
lor şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 59-63.
Un incident grav s-a petrecut în septembrie 1936,

când o mulţime de stilişti din judeţele Neamţ şi Baia au
pornit spre Piatra Neamţ, pentru a cere eliberarea preo-
ţilor stilişti Pamvu şi Andreescu, despre care se credea că
fuseseră arestaţi, fiind deţinuţi în penitenciarul din acest
oraş. Conform relatării din ziarul Universul, în artico-
lul intitulat O provocare a stiliştilor din nordul Moldovei
(miercuri, 16 septembrie 1936), aflăm că în duminica
precedentă (13 septembrie 1936) avusese loc sfinţirea bi-
sericii stiliste din Buhalniţa. După sfinţire, o coloană de
circa 150 de căruţe a coborât pe valea Bistriţei, îndrep-
tându-se spre Piatra Neamţ.
Autorităţile, în frunte cu Prefectul, primul procu-
ror şi comandantul legiunii de jandarmi, au ieşit în în-
tâmpinarea lor la bariera oraşului. Grupul de stilişti s-a
oprit la 20 de km de oraş, trimiţând o delegaţie care să
informeze autorităţile că au venit în număr mare pentru
a cere satisfacţie, în caz că liderii lor nu vor fi eliberaţi55.
Stiliştii aveau cu ei pancarte pe care scria: Trăiască religia
creştină adevărată a stiliştilor! şi Jos autorităţile! Procurorul
le-a dat un răgaz de 10 minute să dea jos pancartele şi să
treacă liniştiţi prin oraş. În acel moment, potrivit relatării
ziarului Universul, stilistul Gh. Moşneagu din com. Bo-
roaia a atacat pe şeful siguranţei, lovindu-l. Atunci, sti-
liştii au năvălit strigând „moarte autorităţilor”, lovind pe
primul procuror cu pietre. Numeroşi soldaţi reangajaţi şi
poliţişti au fost de asemenea loviţi şi s-au ales cu capetele
sparte. Răzvrătiţii au început apoi să tragă focuri de armă
Arhivele Naţionale, fond Direcţia Generală de Poliţie, Nota

55
2681/5 septembrie 1936; nota 2683/6 sept. 1936.

având în mijlocul lor pe faimosul „episcop” Glicherie.

Acesta era îmbrăcat în haine femeieşti.
În urma incidentului de la Piatra Neamţ, au fost
arestaţi 194 de stilişti, după trieri fiind reţinuţi 50 de
bărbaţi şi 20 de femei, iar Glicherie a fost adus în Bu-
cureşti pentru audieri56. Printre cei arestaţi se număra şi
maica stilistă Alexandrina n. Cheriloaia, care a declarat că
a aderat la mişcarea stilistă în anul 1934 şi că, în timpul
evenimentelor de la Piatra Neamţ, a fost ca gardă pentru
paza fostului episcop Glicherie (?!)57.
Din momentul în care a fost caterisit, în 1931, şi
până când a fost recunoscut ca lider al grupării stiliste, în
anii 1934-1935, nu am putut găsi niciun document de
arhivă care să ateste activitatea lui Glicherie Tănase. Ştim
doar că, după 1934, acesta a fost condamnat de mai mul-
te ori pentru port ilegal de uniformă de veşminte preoţeşti:
la 29 ianuarie 1934 (condamnat la trei luni închisoare),
la 13 iunie 1934 (condamnat la trei luni închisoare îm-
preună cu David Bidaşcu), respectiv la 4 mai 1935 (con-
damnat la o lună închisoare)58. În octombrie 1935, a mai
primit o condamnare de 9 luni. Potrivit informaţiilor
preotului ortodox din Răuceşti, înainte de a pleca în în-
chisoare, Glicherie a avut grijă să le spună credincioşilor
că este plecat la Ierusalim să se facă episcop. Astfel, când
s-a întors, i s-a făcut o primire triumfală în satul Boroaia,
56
54/1936, f. 33 (Mişcarea stilistă, Raport din 21 septembrie 1936).
57
Arhivele Naţionale, fond Inspectoratul General al Jandarme-
riei, Dosar nr. 5/1936, f. 1-5 (dosarul maicii stiliste Alexandrina).
58
lor şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 115, 116, 117.
aşternându-i-se flori pe cale59. Referitor la acest moment,

istoriile oficiale stiliste consemnează că cuviosul Glicherie
a plecat la Sfântul Munte Athos în 1935 prin Serbia. Voia
să convingă un arhiereu ce slujea după calendarul iulian să
vină în România să-l hirotonească episcop. Împrejurările le
sunt potrivnice la Atena, la Belgrad, la Budapesta şi la Vie-
na şi, de aceea, se întorc în ţară60.
În ziua de 2 august 1936, a avut loc o mare a aduna-
re a stiliştilor din judeţele Baia şi Neamţ, unde Glicherie
s-a proclamat episcopul stiliştilor din Moldova. Imediat,
şi-a făcut şi un program de activitate în eparhie, cu sfin-
ţiri de locuri de biserică şi procesiuni. Cea dintâi sfinţire
a făcut-o în satul Răuceşti, jud. Neamţ (7 august). Cu
acest prilej, conform celor relatate de preotul ortodox din
Răuceşti, Glicherie ar fi spus: În toamnă, vom avea un
congres general al tuturor creştinilor de răsărit pe vechi din
întreaga ţară. Să veniţi cu toţii şi să strângeţi bani mulţi,
căci trebuie să plece o delegaţie la Bucureşti să reglăm şi cu
chestia Episcopiei. Cred că de la toamnă o să avem episco-
pie, însă trebuie parale multe, căci o episcopie şi un episcop
nu se pot face din nimica toată. Popii sunt lacomi, au leafă,
au pământ, au venit din popor. Jos popii, jos episcopii ere-
tici, jos calendarul nou! Şi toată lumea a început să strige
împreună cu el.
În 1936, consemnăm apariţia unei broşuri antisti-
liste semnate de Grigore Spiru, care arăta că Glicherie
şi tovarăşii lui duc o viaţă imorală şi trăiesc pe spinarea
59
Articolul Pr. D. Săvescu din Răuceşti, Neamţ, Stilismul îşi
începe iarăşi activitatea, în Universul 27 septembrie 1936.
60
Catacombele Ortodoxiei, nr. 2/mai 1999 (http://www.cata-
combeleortodoxiei.ro/index.php/lacasuri-de-cult/1228.html)
mulţimei fanatice, pe care o înşală şi o speculează61. Auto-

rul, care susţine că a făcut o anchetă personală în lagăre-
le stiliste de la Vânători şi Rădăşeni, afirmă că, după ce a
fost alungat din mănăstire, Glicherie a găsit găzduire în
casa brigadierului silvic Ion Gârleanu din Târgu Neamţ.
Curând, s-a îndrăgostit de fata acestuia, Maria, cu care a
avut o aventură. Acest episod este consemnat şi de preo-
tul ortodox din Brusturi-Neamţ, Niculae Gheorghe, care
adaugă faptul că fata brigadierului ar fi rămas însărcina-
tă, că a reuşit să scape de copil făcând un avort la Iaşi cu
ajutorul Anei Pauker şi că, ulterior, s-ar fi călugărit într-o
mănăstire stilistă, luând numele de Glicheria62.
3. Stilismul în Basarabia
Problemele cele mai serioase în legătură cu calenda-

rul se înregistrau, fără îndoială, în Basarabia, unde situa-
61
Dezvăluirea unor senzaţionale excrocherii: Rasputinul Moldo-
vei. Glicherie Diavolul Sfânt, „episcopul” stiliştilor, f. a (înregistrată la
Biblioteca Academiei în anul 1936).
62
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Raport asupra
stilismului în BOR de la înfiinţare până în prezent, 8 iulie 1985 (4
file); Arhivele Administraţiei Patriarhale, Mitropolitul Glicherie (do-
sar din 1982, fila 1). Despre Glicheria se aminteşte şi în istoria ofi-
cială a lui Constantin Bujor: Aşa, de exemplu, se răspândise şi vestea
despre multe femei credincioase care, după ce ascultau sfaturile duhov-
niceşti ale părintelui Glicherie, părăseau lumea şi se călugăreau, for-
mând astfel primele aşezăminte monahale de maici. Putem menţiona
aici pe fiica domnului Gârleanu din Tg. Neamţ, profesoară la o şcoală
din oraş, care şi-a părăsit starea socială şi a plecat la Ierusalim, unde
a primit marea schimă sub numele de Glicheria (Constantin Bujor,
65 de ani de persecuţie a Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi (oct.
1924-dec 1989), Editura Schimbarea la Faţă, 1998, p. 25).
ţia politico-ecleziastică prezenta o serie de particularităţi

faţă de cea din Vechiul Regat. Stăpânirea ţaristă impri-
mase Bisericii din această străveche provincie româneas-
că un specific rusofil (pravoslavnic). În marea lor majo-
ritate, bisericile erau pictate cu sfinţi ai Bisericii Ruse şi
aveau inscripţii în limba slavonă63. Preoţii erau hiroto-
niţi de ierarhi ruşi, iar intelectualii erau educaţi în şcolile
ruseşti, unii din ei fiind chiar rusificaţi. Moscova, care
căuta prin orice mijloace să păstreze ideea unităţii Impe-
riului Rus în vechile lui graniţe, avea tot interesul ca, în
Biserica din Basarabia, să se menţină caracterul rusofil,
calendarul pe stil vechi fiind unul din elementele de bază
ale acestei politici.
Pe de altă parte, istoricii contemporani apreciază că
politica de integrare a Basarabiei în viaţa economică, so-
cio-politică şi religioasă a României a fost un quasi-eşec,
că nu s-a acordat cuvenita atenţie acestei provincii româ-
neşti şi că ea nu s-a bucurat de o reformă administrativă
bazată pe principiul auto-administraţiei locale.
Din punct de vedere bisericesc, situaţia canonică
şi administrativă a Bisericii din Basarabia, reglementa-
tă prin Cartea Pastorală din 16 iunie 1918, a continuat
să fie în atenţia mai multor şedinţe ale Sfântului Sinod.
O problemă viu disputată a fost hotărârea unilaterală a
clerului basarabean de trecere a averii Bisericii din Basa-
rabia în posesia unei societăţi numite Uniunea Clerului
63
Revista Glasul Monahilor reproduce un memoriu al unui
creştin din Basarabia, adresat Mitropolitului Gurie, în care se arată
că, la 16 ani de la Unire, în unele biserici şi mănăstiri se pomenesc
sfinţii ruşi, iar nu cei din ţară, foarte cunoscuţi, ca Sf. Dimitrie, Sf.
Paraschiva sau Sf. Filofteia (nr. 11/1933).
Ortodox din Basarabia (30 iunie 1922). În şedinţa din

16 decembrie 1922, Sfântul Sinod hotăra că Biserica din
Arhiepiscopia Basarabiei trebuie să se conducă în admi-
nistrarea ei generală de legile locale care au fost aprobate
de Sf. Sinod al Bisericii Ruse, completate cu cele cuprinse
în Cartea Pastorală şi, prin urmare, respingea înstrăinarea
averii. În anii care au urmat, a fost o luptă surdă între cle-
rul basarabean, care ignora sistematic hotărârile luate de
Sfântul Sinod, şi Biserica Ortodoxă Română64.
Documentele pe care le-am parcurs arată că popula-
ţia Basarabiei, în marea ei majoritate, nu s-a supus hotă-
rârii Bisericii Ortodoxe de îndreptare a calendarului. În
zilele de sărbătoare după calendarul îndreptat, oamenii
mergeau la lucru pe câmp şi nu frecventau bisericile, în
timp ce, în zilele de sărbătoare pe stil vechi, orice activi-
tate înceta, iar satele luau un aspect festiv. Un rol impor-
tant în menţinerea acestei rezistenţe pasive l-a avut miş-
carea inochentistă, puternică în Basarabia la acea vreme,
care respingea calendarul îndreptat65. De asemenea, un
rol hotărâtor a jucat poziţia anti-calendaristă a unor in-
telectuali cunoscuţi, ca Iustin Frăţiman, preşedintele Co-
64
Vezi Dezbaterile Congresului Naţional Bisericesc. Sesiunea or-
dinară din octombrie 1926, Bucureşti, 1926, p. 63-65. Această pro-
blemă fusese abordată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 24 februarie
1924, care hotărâse încredinţarea administraţiei averilor unei eforii
formate din chiriarhii celor trei Episcopii basarabene.
65
Despre inochentism: Arh. Grigorie L. Botoşăneanu, Inochen-
tismul, în Biserica Ortodoxă Română, anul XLVI, nr. 9 (570), sept.
1926, p. 679-774; N. Popovschi, Mişcarea de la Balta, Chişinău,
1926; O stare de lucruri îngrijorătoare şi mijloacele de a o înlătura, în
Mitropolia Moldovei, martie 1931, p. 53-58.
mitetului Creştinilor Ortodocşi, care a expus în repetate

rânduri convingerile sale împotriva calendarului îndrep-
tat66. Mai mult decât atât, cauza vechiului calendar a fost
susţinută şi de partidele politice, aşa cum am arătat, mulţi
dintre membrii acestora fiind stilişti propagandişti67.
Mişcarea stilistă din Basarabia şi cea din Vechiul Re-
gat s-au aflat într-o permanentă legătură. Un raport al
Poliţiei arăta că, în 1935, doi cetăţeni din localitatea ba-
sarabeană Albineţ, Ion Pietraru şi Alexei Scalatiki, au luat
legătura cu Glicherie Tănase, pentru a le trimite un preot
stilist. Glicherie le-a propus pe călugărul Irimia Pletosu,
însă acesta a condiţionat venirea lui de existenţa unui lă-
caş de cult şi de asigurarea pazei în cazul unor intervenţii
ale autorităţilor. În scurt timp, în casa lui Ion Pietraru s-a
amenajat o casă de rugăciune, precum şi locuinţa călu-
gărului. Din contribuţii benevole, s-au cumpărat icoane,
cărţi şi alte obiecte de cult, iar clădirea a fost întărită cu
gard înalt, asemenea unei fortăreţe. În curte, s-au instalat
66
54/1936 f. 3 (Mişcarea stilistă de la începuturi până în present, Ra-
port din 29 octombrie 1936; Frăţiman era preşedinte al Comite-
tului Creştinilor Ortodocşi din Basarabia, absolvent al Institutului
de Arheologie al Univerisităţii din Sankt Petersburg, secţia istorico-
filologică (1910), profesor de limbi clasice la seminarile teologice
din Pskov, Lîscok, Oloneţ, Pinsk, fondator al Societăţii Istorice B.
P. Haşdeu din Chişinău, autor al mai multor lucrări despre istoria
românilor în Imperiul Ţarist, membru corespondent al Academi-
ei Române din 1919 (Dorina Rusu, Membrii Academiei Române
(1866-1999), Editura Academiei Române, 1999, p. 200-201).
67
41/1933, Nota 10980/22 mai 1933 a Inspectoratului General de
Poliţie Cernăuţi, f. 22.
două toace de fier, cu scopul de a chema tot satul dacă se

întâmpla ceva. În ziua de 26 iunie 1935, Pletosu a ţinut
o întrunire în localitatea Singureni, la care au participat
cca. 400 de stilişti. În cuvântarea pe care a rostit-o, le-a
spus credincioşilor că acum a rămas să se treacă la fapte,
să dărâme bisericile şi să se împotrivească până la moarte
autorităţilor care ar îndrăzni să oprească construirea de
biserici stiliste. Din acel moment, notau rapoartele Poli-
ţiei, exaltarea religioasă a locuitorilor s-a manifestat făţiş,
iar la slujbele săvârşite au început să vină şi locuitori ai
satelor vecine68.
Localitatea Albineţ-Bălţi din Basarabia era un cen-
tru stilist important. În cursul anului 1935, majoritatea
locuitorilor depuseseră cereri de părăsire a Bisericii Orto-
doxe Române şi de trecere la stilul vechi. Conform Pre-
fecturii Bălţi, la data de 13 iunie 1935, numărul acestora
se ridica la 1368. Prefectura nota în acest context: stiliştii
sunt liberi să părăsească cultul ortodox, dar nu se pot de-
clara adepţi ai unui cult al stilului vechi, întrucât un ase-
menea cult nu există. Calendarul nu constituie un cult…
Constituţia şi legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe
nu admit exercitarea colectivă a cultului ortodox decât în
cadrul oficial al Bisericii Ortodoxe69. În acelaşi timp, stiliş-
tii s-au adresat Prefecturii pentru schimbarea primarului,
care nu îi susţinea, au cerut o biserică şi preot, cimitir se-
parat, rebotezarea tuturor copiilor botezaţi cu 10 ani în
urmă şi resfinţirea mormintelor credincioşilor îngropaţi
68
Idem, Dosar 49/1935, f. 42.
69
şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 79.
în timpul stilului nou (se sfinţea câte un pumn de ţărână

de la fiecare mormânt)70.
În apropierea Paştilor anului 1935, sosise în satul
Albineţ un important agitator stilist, preotul Nicolae
Climovici, cetăţean român de etnie rusă, de numele că-
ruia se leagă mai multe incidente care au avut loc în Basa-
rabia. În cadrul slujbelor religioase, preotul Climovici îl
pomenea (între cei adormiţi) pe împăratul Nicolae al II-
lea al Rusiei, iar răspunsurile în biserică erau date în lim-
ba rusă, deşi satul Albineţ era format numai din români.
Nicolae Climovici fusese hirotonit de episcopul Serafim
al Vienei şi trimis în Moldova de dincolo de Prut prin
străduinţele Uniunii minorităţilor ruse din România, care
a militat activ pentru menţinerea stilului vechi în Basa-
rabia. Această asociaţie – se arată într-unul din rapoartele
Poliţiei – nu urmărea scopuri religioase, ci pur politice, res
pectiv dezbinarea provinciei de peste Prut71.
De la Albineţ, preotul Nicolae Climovici conducea
agitaţiile stiliste şi în satele vecine. Astfel, în data de 30
martie 1935, se afla la Ghingheni-Bălţi, unde a oficiat un
serviciu religios, apoi a ţinut o cuvântare în faţa a câteva
sute de oameni, pe care i-a sfătuit să nu asculte de preoţii
ortodocşi, care iau leafă de la stat şi jefuiesc oamenii, în
timp ce el este un martir al credinţei pentru care este con-
damnat la închisoare şi acum nu are bani ca să se judece
70
54/1936 f. 13-15 (Mişcarea stilistă de la începuturi până în prezent,
Raport din 29 octombrie 1936).
71
54/1936, f. 5 (Mişcarea stilistă de la începuturi până în prezent, 29
octombrie 1936).
în apel. Mulţimea a colectat bani şi mai multe obiecte,

iar Climovici a plecat cu 4 căruţe încărcate72. Jandarme-
ria semnala faptul că, la data de 18 mai 1935, preotul
Climovici s-a întâlnit cu capii stiliştilor din localităţile
unde se găseau case de rugăciuni stiliste şi a hotărât ca,
într-o zi de lucru, să ocupe bisericile oficiale, iar, în caz de
nesupunere, să atace, chiar dacă va fi vărsare de sânge73.
În noaptea de 17 iunie 1935, la Albineţ a avut loc o
adunare la sfârşitul căreia credincioşii stilişti prezenţi au
semnat un proces verbal, sub prestare de jurământ, prin
care declarau că sunt gata în orice moment să apere cauza
stilistă, chiar cu jertfa vieţii. În ziua de 21 iunie, au sosit
la Albineţ sute de stilişti din satele învecinate, cu daruri şi
sume de bani pentru biserica în construcţie din acea loca-
litate, unde, spuneau ei, se va înfiinţa Episcopia stilistă şi
li se vor aduce şi călugări din Vechiul Regat74.
Autorităţile au emis un mandat de aducere cu termen
de îndată pe numele lui Climovici, mandat care a fost tri-
mis secţiei de jandarmi Făleşti spre executare în data de 2
iulie 1935. Climovici a refuzat să se prezinte la postul de
jandarmi şi a continuat propaganda stilistă, prevalându-se
de un ordin al Ministrului de Interne către Comandatul
Legiunii de Jandarmi Baia prin care se recomanda autori-
tăţilor locale să procedeze cu tact şi prudenţă, să evite văr-
sările de sânge (nr. 2956/1935, publicat în ziarul Apărarea
72
Arhivele Naţionale, fond Ministerul de Interne, Direcţia Ge-
nerală de Poliţie, Nota 770/30 martie 1936: Propaganda stilistă ia
proporţii în Basarabia.
73
riei, Dosar nr. 25/1936, f. 103.
74
Ibidem, f. 247.
Naţională din 29 martie 1935). Pe data de 16 august, s-a

prezentat la postul din Făleşti un nou locotenent de jan-
darmi, care, aflând de imposibilitatea executării actelor ju-
decătoreşti în legătură cu Climovici, a hotărât să-l aducă
cu forţa în noaptea de 18/19 august. Singurul lucru nepre-
văzut era faptul că, a doua zi, se serba Schimbarea la Faţă
pe stil vechi şi că în biserică erau adunaţi sute de stilişti din
satele vecine. Unii chiar se spovedeau după priveghere.
În momentul în care jandarmii au încercat să-l ares-
teze pe Climovici, ţăranii care îl apărau au opus o dâr-
ză rezistenţă. În învălmăşeala produsă, au murit 3 cre-
dincioşi stilişti şi au fost rănite mai multe persoane. În
rapoartele Poliţiei, se menţionează că locotenentul de
Jandarmi a făcut descinderea din proprie iniţiativă şi din
exces de zel, pentru a stăvili propaganda călugărilor sti-
lişti75. Aşa cum rezultă din documentele Poliţiei pe care
le-am parcurs, dar şi din articolele de presă, ţăranii sti-
lişti care îl păzeau pe preot erau înarmaţi cu revolvere, în
timp ce jandarmii aveau carabine76.
După acest eveniment grav, Ministerul de Interne a
dispus ca jandarmii să evite să se mai implice în agitaţii-
le calendariste fără o cerere scrisă din partea episcopiilor
respective. În acelaşi timp, propunea restabilirea ordinii
prin arestarea lui Climovici şi a capilor mişcării, fără de
care această mişcare nu va prinde rădăcini, precum şi ră-
mânerea în sat, pe o perioadă mai îndelungată, a unei
75
49/1935, Nota nr. 12418/24 iulie 1935 a Inspectoratului Regional
de Poliţie al Basarabiei; Ibidem, Nota 13861/19 August 1935.
76
A se vedea articolele din ziarul Universul nr. 229/21 VIII 1935;
Dimineaţa din 22 VIII 1935; Naţionalul nr. 385/24 VIII 1935.
forţe armate pentru restabilirea ordinii77. Climovici, au-

torul moral al acestui incident, a fost condamnat pen-
tru port ilegal de uniformă şi ultraj contra religiei creştine,
fapte încadrate în art. 181 din Codul Penal78. Cu toate
acestea, el a reuşit să se sustragă arestării şi să se ascundă
în comuna Drăgăneşti-Baia din Vechiul Regat, unde era
păzit continuu de o gardă formată din 30-40 de stilişti79.
În toamna anului 1935, a sosit la Albineţ şi Gliche-
rie Tănase. Un raport al Poliţiei consemnează prezenţa
unui preot anume Glicherie, care se intitulează episcop şi
care, în ziua de 20 septembrie, a procedat la sfinţirea unei
biserici în prezenţa a câteva mii de oameni. Se zvonea
chiar că ar dori să sfinţească un schit în satul Călineşti şi o
capelă în satul Soci-Noi, apoi să meargă în satul Năvărneţ
şi să ocupe biserica ortodoxă de acolo şi să o resfinţească după
stilul vechi80. Climovici a fost arestat abia la începutul lu-
nii octombrie 1936 şi adus la Bucureşti pentru intero-
gatoriu. O ultima însemnare despre Climovici datează
dintr-un document al Jandarmeriei din 1941, unde se
arată că acesta a fost transferat din închisoarea Văcăreşti
în lagărul de la Oneşti-Lăpuşna81.
77
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor. Direcţia de
Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 38-39.
78
„Procesul preoţilor agitatori stilişti”, în Universul din 27 sep-
tembrie 1935.
79
54/1936 f. 5, Raport din 29 octombrie 1936: Mişcarea stilistă de la
începuturi până în prezent.
80
lor şi Artelor, Dosar 125/1935, f. 167.
81
riei, Dosar nr. 22/1944, f. 22.
4. Stilismul – problemă de siguranţă naţională şi

reacţia autorităţilor
Referindu-se la incidentul de la Albineţ din 1935,

Ziarul Universul din 22 august 1936 scria despre episco-
pul Serafim: Nimeni nu s-a gândit că acest slujitor al al-
tarului urmăreşte alte scopuri, deţinând o misiune specială
din partea acelora care aveau tot interesul ca în moldove-
neasca provincie dintre Prut şi Nistru să dăinuiască stări
anormale şi, cum agitaţiile comuniste au găsit rezistenţă în
masa moldovenească legată de neam şi de glia strămoşească,
au găsit prielnic să agite chestiunea calendarului îndreptat.
Aceasta era misiunea episcopului Serafim, care formase în
Basarabia o fabrică de hirotonisit preoţi, elemente pescuite
dintre cei mai periculoşi agitatori...
Episcopul rus Serafim fusese expulzat din Basara-
bia şi se stabilise la Viena, unde îşi avea sediul o im-
portantă centrală de propagandă comunistă. Încă din
1926, aici se mutase centrul coordonator al Partidului
Comunist, prin crearea unui Birou politic pentru străi-
nătate, care era abilitat să ia decizii cu privire la activita-
tea PCR din interiorul României. Serafim se considera
delegat oficial al Sinodului rus din diaspora şi al Mi-
tropolitului Antonie pentru Basarabia. Aici, a hirotonit
preoţi pentru Biserica Naţională Rusească din Basara-
bia dintre persoane fără niciun fel de pregătire şi fără
studii, pentru a deveni vârfuri de lance ale stilismului.
Ştim că preotul Climovici a fost convocat la Episcopia
Hotinului, în luna martie 1935, pentru a da explicaţii
în legătură cu agitaţia stilistă pe care o desfăşura în Ba-
sarabia, dar a refuzat să meargă, spunând că a fost hiro-
tonit de episcopul Serafim de la Viena şi că doar acestu-

ia îi datorează ascultare82.
Acelaşi ziar Universul considera că cele două inci-
dente, cel de la Albineţ din 1935 şi cel de la Piatra Neamţ
din 1936, nu sunt decât două feţe ale acţiunii comuniste
în România83. Acţiunea comunistă pe frontul stilist, opi-
na Universul, a creat trei categorii de oameni: instigatori
comunişti, profitori (călugări fugiţi de prin mănăstiri) şi
credincioşi inconştienţi, fanatizaţi. Internaţionala a III-a,
prin instrucţiunile pe care le-a dat conducătorilor stilişti
din România, a ordonat specularea problemei calendaru-
lui prin încurajarea şi instigarea sătenilor împotriva sti-
lului nou. Procesele care s-au perindat în faţa instanţelor
militare au dovedit amestecul nefast al comunismului.
Ţăranul moldovean din Basarabia a putut fi, astfel, tâ-
rât într-o acţiune despre care el credea că vine întru apă-
rarea credinţei strămoşeşti. Instrucţiunile Internaţionalei
III ordonă conducătorilor din umbră ai acţiunii stiliste
din România să lucreze în aşa fel, încât să separe o parte
din locuitorii unui sat de Biserică, promovând moldove-
nismul, ca anexă a panslavismului. Aceeaşi părere fusese
exprimată şi de Episcopul Tit Simederea al Hotinului,
care, la conferinţele pastorale ţinute la Soroca în toamna
anului 1936, a arătat că stavrostilismul este propagat de
agenţi aflaţi în slujba comunismului84. Din contră, zia-
82
riei, Dosar nr. 25/1936, f. 59.
83
Articolul Stilismul este o acţiune de instigaţie comunistă, în
Universul, 22 septembrie 1936.
84
Arhivele Naţionale, fond Direcţia generală de Poliţie, f. 32,
Nota 3021/13 octombrie 1936; Vezi şi articolul Calendarul îndrep-
rele cu simpatii comuniste, în frunte cu Adevărul, au în-

ceput o campanie de solidaritate faţă de călugării stilişti
arestaţi, care erau prezentaţi ca martiri ai credinţei.
În ceea ce priveşte legătura dintre mişcarea stilistă
din Vechiul Regat şi mişcarea comunistă aflată în ilegali-
tate, Arhivele Administraţiei Patriarhale păstrează câteva
documente interesante care vorbesc de implicarea Anei
Pauker în susţinerea stilismului. Într-unul din acestea ci-
tim: În mod clandestin, în rândul stiliştilor s-au strecurat
Ana Pauker, travestită în monahie la Brusturi, şi Teohari
Georgescu, travestit în ierodiacon la parohia Rădăşeni-
Suceava, ambii veniţi de peste Nistru. Ei au făcut propa-
gandă comunistă în mijlocul stiliştilor, asigurându-i pe
aceştia că, atunci când vor ajunge la putere, vor face ca
Biserica Ortodoxă Română să revină la calendarul iuli-
an. De aceea, mulţi adepţi ai stilului vechi s-au înscris în
Partidul Comunist şi au fost persecutaţi apoi, în timpul
regimului antonescian, fiind acuzaţi de bolşevism85.
Raportul întocmit de preotul Niculae Gheorghe, pa-
rohul din satul Brusturi, se referă la o întâlnire între Ana
Pauker şi Glicherie Tănase, pe atunci alungat din Mănăsti-
rea Neamţ. Ana Pauker l-ar fi încurajat pe Glicherie să îm-
brăţişeze cauza stilismului, promiţându-i un viitor mare.
Cu sprijinul ei financiar, s-ar fi construit biserica din satul
Brusturi (ea se recomanda ca o văduvă din Bucureşti, foar-
te bogată, care dorea să construiască biserica în amintirea
soţului) şi tot ea ar fi încurajat moral şi material revolta
tat şi propaganda rusă în Basarabia, apărut în ziarul Cuvântul, 18

aprilie 1926.
85
Arhivele Administraţiei Patriarhale, Raport întocmit de PS Ghe-
rasim Hunedoreanul, arhiereu vicar-misionar al BOR la 27 febr 1990.
de la Piatra Neamţ, alături de Glicherie Tănase şi Vasile

Buzdea86. Preotul ortodox din Brusturi mai adaugă fap-
tul că, după terminarea războiului, Ana Pauker ar fi reve-
nit la Brusturi, alocând fonduri mari pentru reconstrui-
rea bisericii: După reconstruirea bisericii din Brusturi, Vasile
Buzdea, văzând că afacerea cu Biserica stilistă merge strună,
acum fiind pensionar, a învăţat rânduiala de cântăreţ, a pus
mâna pe biserică, iar pe Glicherie l-a îndepărtat. În această
situaţie, Glicherie a plecat în părţile Fălticeniului, unde a
înfiinţat mai târziu Mănăstirea Slătioara.
Se ştie că, în perioada interbelică, Ana Pauker s-a
aflat de trei ori în România cu misiunea de a organiza
mişcarea comunistă, fiind arestată de fiecare dată ca pe-
riculos agitator comunist. Astfel, a fost arestată în iunie
1925, în aprilie 1929 şi în iulie 1935, când a fost jude-
cată în faimosul proces de la Craiova (iunie 1936) şi con-
damnată, împreună cu alte nume cunoscute ale mişcării
comuniste în România, sub acuzaţia de a fi intrat în le-
gătură cu asociaţiuni din străinătate în scopul de a primi
instrucţiuni şi subvenţii pentru pregătirea revoluţiei comu-
niste din România87. Ana Pauker a fost eliberată abia în
1941, cu ocazia unui schimb de prizonieri politici între
Bucureşti şi Moscova. Astfel, Guvernul Român i-a per-
mis Anei Pauker să plece la Moscova în schimbul reveni-
rii în ţară a lui Moş Ion Codreanu, vechi fruntaş al Con-
siliului Naţional Român din Bucovina.
86
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Raport asupra
stilismului în BOR de la înfiinţare până în prezent, 8 iulie 1985 (4 file).
87
Stelian Tănase, Clienţii lu’ tanti Varvara, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2008, p. 238-241 (tanti Varvara era numele conspirativ
pe care comuniştii în ilegalitate îl dădeau Siguranţei).
În cel de-al treilea sejur, Ana Pauker sosise la directi-

vele directe ale Kominternului, pentru a reorganiza Parti-
dul Comunist Român, urmând să acţioneze în România
prin reţele clandestine de spioni şi agenţi, alimentate din
fonduri secrete. Odată cu ea, au sosit circa 50 de activişti
şi agenţi cu fonduri, pentru a subvenţiona acţiunile co-
muniştilor şi a plăti avocaţi în eventualitatea proceselor.
Ştim, de asemenea, că, pentru a-şi ascunde identitatea,
Ana Pauker şi-a procurat un act de identitate fals, pe nu-
mele Maria Grigoraş, eliberat de Primăria Piatra Neamţ
cu nr. 34163/5732 în data de 15 octombrie 193488.
Informaţiile oferite de preotul ortodox din Brusturi
referitoare la legătura dintre Ana Pauker şi Glicherie Tă-
nase urmează să fie confirmate sau infirmate de alte do-
cumente de arhivă, cu atât mai mult cu cât contribuţia
comuniştilor care activau în ilegalitate la dezvoltarea sti-
lismului în perioada interbelică este un subiect ce meri-
tă aprofundat. Nu excludem posibilitatea ca Ana Pauker
sau alţi agenţi comunişti să fi intrat în legătură cu stiliştii
la un anumit moment şi să fi susţinut material şi moral
actele de rebeliune ale acestora. Personal, nu consider o
coincidenţă faptul că cele mai grave incidente între sti-
lişti şi autorităţile statutului, soldate cu morţi şi răniţi,
au avut loc între anii 1934-1936, când Ana Pauker şi
alţi agenţi comunişti s-au aflat pe teritoriul României.
88
Col. Magistrat Cetate, Conspiraţia comunistă în România şi
evreica Ana Pauker în faţa Justiţiei Militare, 1941 p. 18. Cetate a fost
Prim Comisar Regal, şeful Parchetului Militar şi procurorul acuzării
în procesul comuniştilor de la Craiova. Aceeaşi informaţie o găsim
şi în documentele de arhivă: Arhivele Naţionale, fond Direcţia Ge-
nerală de Poliţie, dosar 24/1935, nota 2424, f. 56.
Sperăm ca o cercetare ulterioară a documentelor din Ar-

hivele Naţionale, în special documentele Poliţiei şi ale
Jandarmeriei din perioada interbelică, să arunce lumi-
nă asupra acestor aspecte importante legate de apariţia şi
dezvoltarea mişcării stiliste.
Sigur este că mişcarea stilistă, în ansamblul ei, a fost
monitorizată de autorităţile române în acelaşi fel ca şi
mişcarea comunistă sau cea cuzistă (legionară) şi consi-
derată o problemă de siguranţă naţională. Incidentele de
la Albineţ şi Piatra Neamţ le-au demonstrat autorităţi-
lor că agitaţia stilistă se poate transforma într-o mişcare
contra regimului românesc şi a ordinii de stat89. La data
20 septembrie 1936, un convoi de peste 100 de care din
Albineţ trecea Prutul, îndreptându-se spre Baia-Neamţ.
În zilele următoare, caravana cu stilişti a fost oprită la
Iaşi, Poliţia şi Jandarmeria operând mai multe arestări.
Conform declaraţiilor date de preoţii şi călugării reţinuţi
pentru cercetări, convoiul trebuia să ajungă la Brusturi,
unde, în data de 21 septembrie, Glicherie Tănase convo-
case un mare congres al stiliştilor.
Din acest moment, reacţia autorităţilor a fost foarte
dură. Menţionăm că, încă din martie 1936, se afla în vi-
goare noul Cod penal, cunoscut sub numele de Codul lui
Carol al II-lea, care prevedea pedepse aspre pentru acte-
le de rebeliune faţă de un corp administrativ sau judiciar
sau de o autoritate publică, pentru aţâţări, instigări şi alte
delicte contra ordinii publice, pentru aceia care, fără încu-
viinţarea autorităţilor publice, se organizează milităreşte şi
89
54/1936, f. 3, Raport din 29 octombrie 1936: Mişcarea stilistă de la
începuturi până în present.
pentru delictele contra cultului90. La sfârşitul lunii septem-

brie 1936, Jandarmeria a descins în toate centrele stiliste
importante, a arestat agitatorii, a percheziţionat locuinţele
stiliştilor şi a sigilat casele lor de rugăciune. Conform da-
telor oferite de Ministerul de Interne, în urma percheziţiei
de la Brusturi, au fost găsite arme, cartuşe şi grenade, dar
şi mai multe obiecte care arătau viaţa imorală a călugărilor.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2617/4
noiembrie 1936, Guvernul a confiscat bisericile şi casele
de rugăciune stiliste. În acelaşi timp, Ministerul Cultelor şi
Artelor, prin decizia ministerială nr. 4781/21 aprilie 1937,
a interzis cu desăvârşire activitatea a 10 asociaţii religioase
care propagau doctrine de natură să aducă atingere legilor
de organizare a statului şi a instituţiilor sale, printre acestea
numărându-se şi stiliştii. În această hotărâre, se stipula că
organele administrative şi poliţieneşti vor închide casele de ru-
găciune ale acestora; vor opri orice propagandă de prozelitism
religios, fie că această propagandă se face verbal, fie că se face
scris, prin răspândirea de broşuri, reviste, de către colportorii
acestor asociaţii religioase interzise; pentru cei ce nu se vor
supune la aceste măsuri administrative sau poliţieneşti se vor
dresa acte de dare în judecată, ca tulburători ai ordinei publi-
ce şi contravenienţi la legile de apărare şi linişte a statului91.
În ceea ce îi priveşte pe conducătorii şi agitatorii
stilişti arestaţi, ştim că, după ispăşirea pedepselor legale,
90
Codul Penal al lui Carol al II-lea a fost promulgat cu Înaltul
Decret Regal nr. 471/17 martie 1936 şi publicat în Monitorul Ofici-
al nr. 65/12 martie 1936.
91
Decizia nr. 4781 din 1937 privitoare la Interzicerea sectelor şi
Asociaţiunilor religioase. Publicată în Monitorul Oficial nr. 93, par-
tea I/21 aprilie 1937, Bucureşti, 1937.
aceştia au fost internaţi în trei schituri izolate, sub paza

jandarmilor, astfel: la Schitul Iezeru-Vâlcea (11 persoa-
ne, printre care Eustatiu Andreescu, Dumitru Bidaşcu,
Pamvu Hoisu), la schitul Cheia-Prahova (14 persoane),
respectiv la Schitul Vărzăreşti (32 de maici)92.
În timpul regimului Antonescu (1940-1944), cul-
tele pe stil vechi au fost, practic, unite cu Biserica Orto-
doxă. Prin Decizia Ministerului Cultelor şi Artelor nr.
42352/9 septembrie 1940, publicată în Monitorul Ofi-
cial nr. 216/17 septembrie 1940, statul român recunoş-
tea 7 culte, stipulând în mod expres că, în afară de aces-
tea, nu pot exista asociaţii religioase sau secte, care, de la
data prezentei Decizii, sunt desfiinţate de drept şi de fapt.
Prin Legea 927/1942 (Monitorul Oficial nr. 305/30 de-
cembrie 1942), toate asociaţiile şi sectele erau desfiinţate,
iar bunurile imobile, fondurile şi arhivele lor treceau de
drept în proprietatea Statului. Aşa se face că, în rapoarte-
le Inspectoratului General al Jandarmeriei din anii 1942,
respectiv 1943, stiliştii nu mai sunt menţionaţi în drep-
tul rubricii curente religioase93.
92
riei, Dosar nr. 22/1944.
93
Idem, Dosar 74/1942, respectiv 112/1943.
III. Stilismul
în perioada comunistă
1. Mişcarea stilistă în primii ani ai regimului comu-

nist (1945-1954)
După 23 august 1944, unul din obiectivele Minis-

terului Cultelor a fost eliminarea măsurilor luate de către
mareşalul Antonescu în privinţa cultelor religioase. Gu-
vernul Petru Groza a arătat o bunăvoinţă specială faţă de
acestea, propunându-şi să restabilească tratamentul egal
al tuturor cultelor. Această politică servea deopotrivă ca
strategie electorală, în vederea alegerilor din toamna anu-
lui 1946, cât şi ca modalitate de a ţine în şah Biserica Or-
todoxă Română94.
În data de 3 august 1945, stiliştii organizaţi sub nu-
mele Societatea Cultului Creştin Tradiţionalist din com.
Mirceşti, jud. Putna au primit răspuns afirmativ la ce-
rerea de practicare liberă a credinţei (Anexa 5). Imediat,
ei reapar în documentele Jandarmeriei cu menţiunea că
au început să facă o intensă propagandă în scopul unei cât
94
George Enache, Strategii de infiltrare şi atragere la colaborare
a cultelor religioase elaborate de autorităţile comuniste din România
în perioada 1945-1948, cu o privire specială asupra cazului Bisericii
Ortodoxe Române, în Caietele CNSAS, an. 1, nr. 1/2008, p. 53-93;
George Enache, Adrian Petcu, Patriarhul Justinian şi Biserica Or-
todoxă Română în anii 1948-1964, Editura Partener, 2009, p. 21.
mai bune organizări şi cer să îşi recapete vechile lor biserici

stiliste, deschizând procese în justiţie în acest scop95. În ta-
belul cu situaţia cultelor tolerate, sunt menţionate cen-
trele de la Rădăşeni, Buneşti, Boroaia, Drăguşeni, Râşca,
Liteni, Climăuţi, cu un număr total de 749 de stilişti.
Toţi conducătorii menţionaţi în fruntea acestor comuni-
tăţi făceau parte din Frontul plugarilor, una din anexele
Partidului Comunist Român.
În mai 1946, aceeaşi grupare stilistă, intitulată de aceas-
tă dată Cultul Creştin Tradiţionalist, condusă de un laic, Ion
Movileanu, a obţinut autorizaţie de funcţionare din partea
Ministerului Artelor şi Cultelor. În documentul oficial ci-
tim: Creştinii Tradiţionalişti se recunosc în mod provizoriu ca
asociaţie religioasă, putând practica liber toate actele de cult şi
toate slujbele liturgice pentru membrii lor până la apariţia noii
legi a cultelor96. Această autorizaţie provizorie de liberă func-
ţionare le-a permis stiliştilor să-şi alcătuiască un Statut de
organizare şi să construiască biserici şi mănăstiri97.
95
riei, Dosar nr. 19/1946, f. 19 (Nota informativă nr. 711).
96
Legea nr. 26 639/28 mai 1946, publicată în Monitorul ofi-
cial, partea I, nr. 216/3 iunie 1946, semnată de Mihai Ralea, mi-
nistru ad-intermim; Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor,
Direcţia Studii, Dosar nr. 1/1945, f. 36. Despre toleranţa din 1946,
Alexandru-Alin Spânu, Sectele religioase în rapoartele Serviciului de
Informaţii al Armatei, în Partidul, Securitatea şi Cultele, 1945-1989,
Ed. Nemira, 2005, p 117-124 (p. 118).
97
dii, Dosar nr. 1/1945, f. 51; Ministerul Cultelor, Direcţia Studii,
Dosar nr. 1/1948, fila 42 (Autorizaţie nr. 30/28 februarie 1948 prin
care Cultul Creştin Tradiţionalist autorizează construirea unei mă-
năstiri de maici în com. Găgeşti, jud. Putna).
În anul 1947, Ministerul Cultelor a recunoscut o altă

grupare stilistă, Asociaţia Religioasă a Creştinilor Tradiţio-
nalişti de Răsărit, cu sediul la Târgu Neamţ, prin decizia
nr. 30630/1947. Această Asociaţie era condusă de Gheor-
ghe Iacobaş şi de Gh. Moşneagu şi îl avea ca şef spiritual
pe Glicherie Tănase. Pe Iacobaş îl găsim semnând ca pre-
şedinte al Asociaţiei Cultului Creştin Ortodox Tradiţionalist
la 5 febr. 1947, iar mai târziu ca reprezentant administra-
tiv al Cultului Creştin Pravoslavnic de Răsărit (31 august
1948)98. În acelaşi timp, începea construirea Mănăstirii
Schimbarea la Faţă la Slătioara. Conform surselor stiliste,
piatra de temelie a fost pusă de Prea Sfinţitul Glicherie Tă-
nase, arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsă-
rit, la vremea aceea ieromonahul Glicherie99.
Documentele de arhivă pe care le-am parcurs arată
că între cele două grupări stiliste a existat o puternică ri-
valitate şi o încercare de a atrage instituţiile statului (Mi-
nisterul Cultelor, dar şi Consiliul de Miniştri sau Minis-
terul Justiţiei) pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.
Tradiţionaliştii considerau că pravoslavnicii de la Târgu
Neamţ constituie o dizidenţă, o facţiune ieşită din cultul
lor. Movileanu reclama, la un moment dat, faptul că Ia-
cobaş a atras la el pe unul din preoţii din cultul nostru şi,
fără a respecta condiţiile Legii cultelor de părăsire a unui
cult şi trecere la altul, i-a eliberat ordin de serviciu, ceea
ce a constituit un echivoc pentru autorităţi, deoarece pre-
otul respectiv avea două rânduri de acte100.
98
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor. Direcţia Stu-
dii. Dosar 1/1948, f. 116, 176.
99
Catacombele Ortodoxiei, nr. 2, mai, 1999.
100
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor. Direcţia
Studii. Dosar 1/1948, f. 18-21. Memoriu intitulat Istoricul pe scurt
În anul 1948, Ministerul Cultelor a iniţiat o anche-

tă pentru a vedea care este situaţia Cultului Tradiţiona-
list. Presupunem că o astfel de anchetă a vizat şi Cultul
Pravoslavnic, dar nu avem documente în acest sens. În
raportul care s-a întocmit cu acel prilej, se arăta că, din
întregul comitet de conducere, cel care se ocupa efectiv
de Asociaţie era Movileanu, ceilalţi membri necunoscând
situaţia organizatorică reală a acesteia. Deşi în statut se
prevedea că Asociaţia posedă următoarele unităţi: paro-
hia, protopopiatul, mănăstirile şi catedrala, în fapt, doar
parohia avea o existenţă reală.
Preoţii sau monahii, se nota în raport, nu funcţio-
nează toţi la parohiile arătate de administraţia Asociaţi-
ei şi nici nu posedă acte în legătură cu situaţia lor, ci se
poate spune că personalul deservent al asociaţiei este în per-
manentă mişcare, trecând de la o parohie la alta, fără să fie
cunoscut acest lucru Ministerului şi în baza unui simplu
ordin emis de preşedintele Asociaţiei. Personalul deservent
se recrutează dintre călugării pedepsiţi sau dintre cei care
au fost pensionaţi în cadrul cultului ortodox.
La biserica parohiei Moviliţa, un centru important
al tradiţionaliştilor, se slujea pe un antimis al Episcopiei
Romanului, emis în 1905 de Episcopul Gherasim pentru
Biserica Adormirea Maicii Domnului din comuna Ţi-
feşti-Putna. Parohia nu poseda registru de cununii, bote-
zuri, înmormântări, de asemenea nu exista o situaţie din
care să se poată vedea veniturile şi cheltuielile parohiei.
Registrele de cheltuieli şi venituri erau, de fapt, nişte car-
nete personale ale lui Movileanu, ţinute într-o dezordine
al Organizaţiei Cultului Creştin Tradiţionalist din R. P. Română

(scris chiar de ei).
nemaiîntâlnită şi fără niciun act justificativ, nici la chel-

tuieli şi nici la venituri. La ultimul congres al Asociaţiei,
care se ţinuse pe data de 5 septembrie 1948, se pusese
problema găsirii unui episcop, care să sfinţească preoţii.
În fine, se mai constata că Asociaţia se sustrage în mod
voit supravegherii Ministerului101.
În 1948, a fost votată noua Lege a Cultelor (Legea
177/4 august 1948), care garanta formal libertatea de
conştiinţă şi libertatea religioasă pe tot cuprinsul Repu-
blicii Populare Române. În realitate, aşa cum se ştie, sta-
tul prelua în parte conducerea problemelor ecleziastice,
iar Ministerul Cultelor era mai mult un for de supra-
veghere şi control. Noutatea absolută a acestei legi era
dată de eliminarea distincţiei între cult istoric şi asociaţie,
toate organizaţiile cu caracter religios fiind numite, cu
un titlu generic, culte religioase. Pentru a putea funcţio-
na legal, cultele trebuiau să trimită Ministerului Cultelor
statutul de organizare şi funcţionare, iar ulterior erau re-
cunoscute prin decret al Prezidiului Marii Adunări Na-
ţionale102. Cu acest prilej, au fost recunoscute 14 culte:
101
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor. Direcţia Stu-
dii. Dosar 1/1948, f. 1-9 (Referat despre situaţia Asociaţiei religioase a
Creştinilor Tradiţionalişti din Mirceşti-Putna).
102
Decret nr. 177/1948, Monitorul Oficial nr. 204 din 3 sep-
tembrie 1948. Cultele religioase sunt libere să se organizeze şi pot func-
ţiona liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare Constituţiei,
securităţii sau ordinii publice şi bunelor moravuri (art 6). Cultele re-
ligioase, pentru a putea să se organizeze şi să funcţioneze, vor trebui
să fie recunoscute prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţiona-
le, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului
cultelor. În cazuri bine motivate se va putea retrage recunoaşterea
în acelaşi mod (art. 13). În vederea recunoaşterii, fiecare cult religi-
ortodox, romano-catolic, armeano-gregorian, creştin de

rit vechi (lipovean), 4 culte protestante (reformat, evan-
ghelic-lutheran, sinodo-presbiterian şi unitarian), 4 neo-
protestante (baptist, adventist, penticostal, creştin după
Evanghelie), 2 culte necreştine (mozaic şi musulman)103.
Deşi reprezentanţii stiliştilor au cerut recunoaşterea, Cul-
tul Tradiţionalist fiind înregistrat cu nr. 36857/1948, iar
Cultul Pravoslavnic cu nr. 41768/1948, aceasta nu li s-a
mai acordat. Astfel, prin efectul Legii pentru Regimul
Cultelor în România, niciuna din aceste două grupări sti-
liste nu a mai fost recunoscută de Statul Român104.
os va înainta, prin Ministerul Cultelor, spre examinare şi aprobare,

statutul său de organizare şi funcţionare, cuprinzând sistemul de
organizare, conducere şi administrare, însoţit de mărturisirea de cre-
dinţă respectivă (art. 14). Şefii cultelor, precum şi mitropoliţii, ar-
hiepiscopii, episcopii, superintendenţii, administratorii-apostolici,
vicarii-administrativi şi alţii, având funcţiuni asemanătoare, aleşi
sau numiţi în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor
respective, nu vor fi recunoscuţi în funcţiune decât în baza aprobării
Prezidiului Marii Adunări Naţionale, dată prin decret, la propune-
rea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor. Înainte
de intrarea în funcţiune, toţi aceştia vor depune juramântul de cre-
dinţă în faţa ministrului cultelor (art 21).
103
Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României. Republica Po-
pulară română 1948-1950: transformări instituţionale, Editura Bic
All 2005, p. 382-390.
104
Împuterniciţii de la Ministerul Cultelor notau cu această
ocazie: Statutele arată că personalul de conducere al grupărilor, lip-
sit de pregătirea necesară, nu reuşeşte să prezinte structura pretinselor
culte într-un ansamblu unitar de principii doctrinare. Redactarea este
haotică, prolixă, nesistematică, nereuşind să se dea o formă de statut
propriu-zis (Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor, Direcţia
Studii, dosar nr. 1/1948, f. 47).
În mod surprinzător, din acest moment, mişcarea

stilistă se organizează şi devine foarte vizibilă în raport
cu autorităţile comuniste, aşa cum vom vedea mai de-
parte. În anul 1950, tradiţionaliştii aveau 18 parohii, 5
schituri şi 3 mănăstiri (Brădiţel, Copăceni şi Furceni),
în timp ce pravoslavnicii aveau 27 de parohii (Anexe-
le 6 şi 7). Denumirea oficială a grupării conduse de la
Slătioara, aşa cum apare în Pastorala din 1950 către
toţi Creştinii Pravoslavnici, semnată de Glicherie Tă-
nase, era Adunarea religioasă a Creştinilor Pravoslavnici
Tradiţionali de Răsărit din Republica Populară Română
(Anexa 8), în timp ce gruparea condusă de Movilea-
nu se numea Cultul Creştin Tradiţionalist. Este intere-
sant de menţionat că, în documentele emise de aceas-
tă grupare stilistă, Movileanu semnează ca preşedinte,
iar Gamaliil Papil, ca administrator tainic şi duhovnic
(Anexa 9).
În anul 1948, avusese loc Consfătuirea de la Mosco-
va, unde Patriarhii Răsăritului hotărâseră că atât clerul,
cât şi credincioşii din fiecare ţară sunt datori a serba după
calendarul adoptat de Sfântul Sinod al Bisericii respecti-
ve, iar Paştile, după calendarul neîndreptat. Deşi stiliştii
nu au fost invitaţi la această Conferinţă, hotărârile sale
i-au vizat în mod indirect. Practic, în urma acestei hotă-
râri, diferenţa de calendar nu mai putea constitui un te-
mei pentru existenţa stilismului ca şi cult separat, acesta
devenind o problemă internă a Bisericii Ortodoxe Ro-
mâne. Conştienţi de acest lucru, stiliştii au început, pe de
o parte, să caute ierarhi pentru a forma un sinod separat
şi a hirotoni preoţi, iar, pe de altă parte, să acţioneze în
vederea unificării mişcării stiliste.
În cursul anului 1950, conducerea de la Târgu

Neamţ a încercat de mai multe ori să ia legătura cu Bi-
serica Ortodoxă Rusă, intervenindu-se chiar la Ministe-
rul Cultelor în acest sens. În ziua de 22 octombrie 1950,
cu ocazia deschiderii cursurilor Seminarului Monahal
Neamţ, în prezenţa Patriarhului şi a Episcopului siri-
an Vasile Samacha, un credincios pravoslavnic din satul
Oglinzi-Neamţ, crezând că este vorba de un episcop rus,
după cum se dusese zvonul, a prezentat un memoriu prin
care cerea ca Patriarhul Alexei I al Moscovei să le sfin-
ţească un episcop105. Tradiţionaliştii sau, cel puţin, o par-
te a acestora aveau o altă viziune în acest sens. S-a păstrat
o scrisoare a monahului Macarie Neacşu de la Schitul Sf.
Gheorghe-Copăceni, prin care i se cerea Patriarhului Jus-
tinian Marina să-şi dea consimţământul pentru sfinţirea
unui episcop al stiliştilor (19 octombrie 1950)106.
La sfârşitul anului 1950, a existat o tentativă de fu-
ziune între cele două grupări stiliste, în vederea iniţierii
unei acţiuni coordonate pentru obţinerea recunoaşterii
din partea statului. Astfel, în data de 17 noiembrie 1950,
o delegaţie de la Mănăstirea Slătioara s-a aflat la Mir-
ceşti-Putna, prezentând lui Movileanu un proces verbal
încheiat la Slătioara, în care erau consemnate punctele
de vedere ale facţiunii din nord (Glicherie-Moşneagu). În
ziua de 19 noiembrie 1950, a avut loc o întrunire la Fur-
ceni-Tecuci, la care au luat parte călugări şi mireni atât
din gruparea Movileanu, cât şi de la Slătioara. În urma
discuţiilor, s-a căzut de acord ca preşedintele şi conducă-
105
Ibidem, f. 47-48.
106
dii, dosar nr. 2/1950, f. 31.
torul cultului unificat să fie un cleric ales prin tragere la

sorţi dintre cei propuşi de cele două părţi, în număr egal.
În acest context, facţiunea Târgu Neamţ a propus să nu
se mai repete botezul celor ce trec la stilism, iar purtarea
bărbii şi petrecerile fără muzică să nu mai fie obligatorii.
Facţiunea Movileanu, din contră, a fost de părere că bo-
tezul trebuie repetat, iar la nunţi muzica trebuie inter-
zisă, de asemenea să se interzică fumatul şi să se aprobe
oprirea totală de la lume. Tradiţionaliştii mai propuneau
ca sediul central să fie la Focşani, iar la Târgu Neamţ să
fie subcentrala, în timp ce pravoslavnicii voiau ca sediul
central să fie la Târgu Neamţ107. În cele din urmă, părţile
nu au căzut de acord nici în ceea ce priveşte preşedinţia
cultului unificat108.
Cultul Creştin Tradiţionalist condus de Movileanu s-a
remarcat printr-o acţiune sistematică în vederea recunoaş-
terii legale, trimiţând mai multe memorii la Ministerul
Cultelor, precum şi la alte instituţii ale statului. Într-unul
din acestea, putem citi: Noi, Cultul Creştin Tradiţionalist,
suntem martirizaţi de două decenii şi ceva, idem ca şi tovară-
şii noştri comunişti în acelaşi tratament de suferinţă… (9 fe-
bruarie 1950)109. În altă parte, se lăuda că stiliştii sunt ini-
ţiatorii întovărăşirilor agricole şi colective din satele unde
activează, primul dintre colectivişti fiind Movileanu110.
Într-un alt memoriu, semnat de Gamaliil Papil şi
Ion Movileanu, se cerea intrarea în legalitate a acestui cult
107
Ibidem, f. 32-35.
108
Ibidem, f. 47.
109
Ibidem, f. 1.
110
dii, dosar nr. 1/1945, f. 174.
pentru a ne putea „federaliza” în rândul cultelor recunoscu-

te şi prelucra în comun – în lupta activă pentru menţine-
rea cauzei păcii111. Mai mult, pentru evitarea confuziei ce
s-ar putea face între membrii cultului şi credincioşii altor
confesiuni, în conformitate cu instrucţiunile Ministeru-
lui Cultelor, ei îşi alegeau un semn distinctiv obligatoriu
pentru tot personalul deservent, şi anume o cruce de fir
înconjurată de ambele părţi cu două spice, care să fie pur-
tată de monahi, preoţi şi maici pe braţul drept112.
Alte memorii au fost trimise în anul 1952113, în
paralel cu reclamaţii împotriva grupării de la Piatra
Neamţ. Tradiţionaliştii îi reclamau pe pravoslavnici pen-
tru următoarele delicte: instigare publică, delict contra
cultului (convertire ilegală), uzurpare de titlu, fals în
acte publice, solicitând şi Administraţiei Patriarhale să
se pronunţe dacă aceasta se simte lezată de titulatura lor
şi o consideră uzurpare114. În acest an, 1952, s-au înre-
gistrat mai multe cazuri în care pravoslavnicii cuceresc
111
dii, dosar nr. 1/1953, f. 53. Notificarea cu nr. 32/17 iulie 1953.
112
dii, dosar nr. 74/1948, f. 21.
113
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor, Direcţia
Studii, dosar nr. 3/1952, f. 3. Adresa Cultului Tradiţionalist către
Ministrul Cultelor nr. 43/28 februarie 1952, prin care cer recu-
noaşterea ca şi cult.
114
Ibidem, f. 14-30 (Reclamaţia trimisă de Cultul Creştin Tradi-
ţionalist cu nr. 68/24 iunie 1952); Ibidem, f. 13. Parchetul Tribunalu-
lui Putna, nr. 6283/28 iunie 1952 către Ministerul Cultelor: Sâmbu-
rele neînţelegerii pare a fi în primul rând de ordin material, fiind vorba
de patrimoniului cultului Tradiţionalist, care, în condiţiile existenţei a
două organizaţii, tinde să se împartă în funcţie de numărul de adepţi.
biserici, mănăstiri sau persoane particulare care făceau

parte din Cultul Tradiţionalist115.
Într-unul din memoriile către Ministerul Cultelor,
Movileanu îl acuza pe Iacobaş, care nu face parte dintre
membrii fondatori, nici dintre cei aleşi în cadrul organizaţiei
noastre şi care nu are altă calitate decât de membru aderent şi
delegat al meu, că încearcă să se substituie conducerii Cul-
tului Tradiţionalist, pe care legal şi statutar îl conduc eu116.
La rândul lor, şi pravoslavnicii înaintau memorii către au-
torităţile statului pentru recunoaşterea ca şi cult sau pentru
autorizarea funcţionării caselor de rugăciune (Anexa 10).
Prin adresa nr. 9320/21 mai 1954, Ministerul Culte-
lor cerea Tribunalului Popular al raionului Focşani radie-
rea din registrul persoanelor juridice a Cultului Tradiţional
Creştin, deoarece, prin efectul Legii din 1948, Cultul Tra-
diţionalist a încetat de drept să mai existe. Prin Ordonan-
ţa din 27 mai 1954, Tribunalul a dispus radierea Cultului
Creştin Tradiţionalist din registrul persoanelor juridice. În
septembrie 1954, Movileanu a dat în judecată Ministerul
Cultelor, cerându-i să constate că acest cult a fost recunos-
cut de stat potrivit adresei nr. 38955/3 aug. 1945 şi să fie
115
Ibidem, f. 19: Preotul Martinian Comănici din Schitul Co-
păceni-Ilfov, cu jurământ depus, fiind convertit ilegal, sub pretextul
„de a se uni cu cei de la Neamţu”, eliberându-i-se ordin de serv. cu nr.
230/23 august 1951, peste prevederile ordinului nostru emis cu nr.
219/1951, s-a ajuns ca acest preot să posede două ordine de la două
organizaţii distincte, constituind agitaţie în public… Idem, încadra-
rea schitului Sf. Gheorghe din com. Copăceni-Ilfov, care, sub diferite
acte de prozelitism, a fost corupt prin adunări de semnături în fals
constituind majoritatea, înrolat pe bază de confirmare în această
Asociaţie religioasă cu titlul de pravoslavnic.
116
Ibidem, f. 63-64.
obligat să plătească câte 100 de lei/zi daune cominatorii,

până la satisfacerea cererii cultului de a se înainta forurilor
superioare statutul său spre aprobare117. Demersul lui nu a
avut niciun rezultat, iar radierea a rămas definitivă.
La data de 19 iunie 1954, la schitul Copăceni, re-
prezentanţii celor două facţiuni stiliste au discutat din
nou problema unificării cultice, iar pe data de 7 octom-
brie 1954, Ioan Movileanu, în numele Cultului Creştin
Tradiţionalist din Mirceşti, şi Dionisie Hugeanu, ca re-
prezentant al creştinilor pravoslavnici, au semnat Actul
de unificare cultică, prin care se hotăra comasarea patri-
moniului celor două personalităţi juridice şi faptul că de-
numirea noului cult va fi Cultul Creştin Tradiţionalist118.
La 12 iulie 1954, în numele cultului unificat, Dionisie
Hugeanu se adresa Patriarhului Justinian, cerându-i o în-
trevedere în care să se trateze problema religioasă, în sco-
pul de a se înlătura definitiv o nedreptate flagrantă care
durează de 30 de ani119. Aşa cum se va vedea mai departe,
această unificare a fost de scurtă durată şi, din 1955, cele
două facţiuni stiliste apar din nou separate.
2. Galaction Cordun şi organizarea stilismului

(1955-1959)
Aşa cum am arătat, stiliştii nu au avut ierarhie su-
perioară. Toate locaşurile de cult pe care le-au ridicat au
fost sfinţite de călugări sau ieromonahi caterisiţi, precum
117
dii, Dosar 1/1954, f. 365, Nota din 1 septembrie 1954 de la Minis-
terul Cultelor, Cabinetul Juridic.
118
Ibidem, fila 607-608.
119
Ibidem, f. 307.
Tănase Glicherie. De asemenea, stiliştii au avut mari pro-

bleme legate de procurarea Sfintelor Antimise sau a Sfân-
tului şi Marelui Mir. În anul 1955, fostul arhiereu Ga-
laction Cordun (1883-1959) acceptă propunerea grupării
de la Slătioara de a deveni mitropolitul stiliştilor, în urma
unor discuţii şi tatonări care durau de mai mulţi ani.
Gheorghe Cordun s-a născut în anul 1883 în com.
Brehueşti, jud. Botoşani120. Sursele pe care le-am avut la
dispoziţie prezintă date contradictorii în ceea ce priveş-
te intrarea în monahism şi hirotonia sa ca diacon. Unele
arată că acesta a fost hirotonit ierodiacon de către Mi-
tropolitul Primat Iosif Gheorghian, care l-a sprijinit şi
l-a trimis la studii, ca bursier, la Seminarul din Odessa.
După reîntoarcerea de la Odessa, a îmbrăţişat viaţa mo-
nahală în timpul Mitropolitului Pimen al Moldovei şi
Sucevei, care l-a şi hirotesit arhidiacon la Catedrala Mi-
tropolitană din Iaşi, în anul 1904.
După alte surse, se arată că a fost călugărit la Căldă-
ruşani şi că, în aceeaşi mănăstire, a fost hirotonit diacon.
La 1 martie 1905, a plecat la Catedrala Mitropolitană
din Iaşi. În cartea canonică ce i s-a întocmit la ieşirea din
eparhie (nr. 620/11 februarie 1905), se nota că Galacti-
on Cordun s-a arătat nesupus şi în cele din urmă s-a răs-
120
Datele care urmează sunt preluate din studiul domnului
Gheorghe Vasilescu, căruia îi mulţumesc din suflet pentru ama-
bilitate, intitulat Galaction Cordun, realizat pe baza documentelor
din Arhiva Administraţiei Patriarhale; Arhivele Secretariatului de
Stat pentru Culte, raportul intitulat Galaction Cordun, datat 6. III.
1957; Idem, Raportul Galaction Cordun (16 iunie 1955); Arhivele
Administraţiei Patriarhale, Date biografice asupra fostului arhiereu
Galaction Cordun, filele 1-3.
culat contra stareţului, aducându-i felurite calomnii. Între

1908-1911, s-a aflat în Rusia, apoi a revenit în ţară şi a
slujit ca diacon la Mănăstirea Neamţ (iul. – aug. 1911),
la Mănăstirea Agapia (sept. 1911 – febr. 1913) şi Agaf-
ton (febr. – aug. 1913). Din 1913 până în 1915, a func-
ţionat la Episcopia Romanului. În 1914 a fost hiroto-
nit preot ieromonah de către Mitropolitul Conon, iar în
1915 a fost hirotesit protosinghel. La 1 septembrie 1915,
a fost numit provizoriu preot al Catedralei Mitropolitane
din Bucureşti, sub rezerva echivalării studiilor, iar în anul
1916 a devenit arhimandrit.
Aceeaşi confuzie există şi în ceea ce priveşte studii-
le sale în Rusia. S-a înscris la Facultatea de Teologie din
Cernăuţi, unde a urmat 6 semestre, după care s-a trans-
ferat la Academia Teologică din Petrograd, obţinând,
într‑un singur an, diploma de licenţă. Aceasta i-a fost
echivalată apoi de Facultatea de Teologie din Bucureşti,
la 28 octombrie 1915. Sursele pe baza cărora am alcătu-
it această biografie arată că nu există nicio copie de pe
vreun certificat sau diplomă care să facă dovada studiilor
şi a titlurilor sale.
În timpul Primului Război Mondial, pe când Bucu-
reştiul se afla sub ocupaţie germană, s-a opus introducerii
calendarului gregorian în practica liturgică a Bisericii Or-
todoxe Române, eveniment care a fost şi continuă să fie
invocat de stilişti pentru a arăta convingerile lui Cordun
legate de calendar. De fapt, protestul lui, precum şi al al-
tor preoţi sau ierarhi din acea vreme, se făcea în contextul
delicat al regimului de ocupaţie german şi nu avea nicio
legătură cu calendarul îndreptat, adoptat la 1924, faţă de
care Galaction Cordun nu a avut nicio obiecţie. Măsura
preconizată de forţele de ocupaţie a fost criticată în egală

măsură şi de Arhimandritul Iuliu Scriban, care a fost unul
din susţinătorii îndreptării calendarului în 1924, aşa cum
am arătat121. Chiar şi în cazul concret al protestului său,
Cordun nu considera că introducerea calendarului grego-
rian ar constitui o abatere dogmatică, ci argumenta că res-
pingerea lui se poate face doar din considerente care ţin de
tradiţie şi de resentimentele anti-catolice122.
După război, Galaction Cordun a condus Serviciul
religios şi de propagandă culturală de pe lângă Direcţia
Generală a Căilor Ferate Române, înfiinţat în 1922, în
121
Arhim. prof. dr. Iuliu Scriban, Acte şi mărturii privitoare la
chestiuni şi fapte bisericeşti în timpul ocupaţiuniii germane în Româ-
nia. Extrase din revista Înnoirea, Bucureşti, 1919; Idem, Chestiunea
calendarului în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Română, an
XLI, nr. 8 (mai 1923), p. 56-564; Idem, Schimbarea calendarului.
Cuvinte pentru dumirirea poporului, în Biserica Ortodoxă Română,
nr. 8 (1929), p. 482-483, unde argumentează de ce este nevoie de
îndreptarea calendarului; Idem, Potrivnicii calendarului îndreptat,
în Biserica Ortodoxă Română, nr. 10 (1924), p. 637.
122
În Cuvinte de viaţă pentru cei trudiţi, Bucureşti, 1922, p.
314-319 (redată în Biserica Ortodoxă de Răsărit din România. Isto-
ricul Mănăstirii Slătioara, p. 80-84; Tradiţia Ortodoxă nr. 18, dec.
2007, p. 9-10), afirmă: Am spus că introducerea calendarului Grego-
rian şi în uzul Bisericii noastre nu ar constitui o abatere dogmatică,
întrucât ştiut lucru este tututor, că până la despărţirea bisericilor creş-
tine se ţineau de mai multe ere, aveau numărătoare diferite şi începeau
Anul Nou unii de la întâi ianuarie, cum e la noi, alţii de la întâi
septembrie al nostru bisericesc, mulţi la întâi martie şi aşa mai înco-
lo. Noul calendar ar putea fi respins numai din două consideraţiuni
capitale: întâi aceea a tradiţiei Bisericilor Ortodoxe, alături de care a
avut cinstea de a sta şi Biserica noastră naţională, chiar de la începutul
creştinării românilor, şi apoi, în al doilea rând, pentru că el a fost opera
Bisericii Catolice, prin papa Grigorie al XIII-lea.
această calitate publicând mai multe cărţi, broşuri, arti-

cole cu caracter misionar123. Din anul 1924 datează pri-
ma încercare a lui Galaction Cordun de a ocupa un post
de arhiereu vicar la Episcopia Constanţei124, dar abia în
anul 1935 el a fost ales în postul de arhiereu-vicar, cu ti-
tulatura Craioveanul, nou înfiinţat la Episcopia Râmni-
cului şi Noului Severin125. La data de 2 octombrie 1935,
proaspătul arhiereu Galaction Craioveanul a fost numit
membru al Comisiunii pentru doctrină şi viaţă religioasă,
care fusese însărcinată de Sfântul Sinod a studia chesti-
unea combaterii stilismului în complexul ei şi a prezenta
123
A se vedea Arhiereu Galaction Cordun, Misionarismul la Că-
ile Ferate, în Biserica Ortodoxă Română, an. LVIII, nr. 5-6, mai-iunie
1940, p. 357-360. La Biblioteca Academiei Române, se pot găsi ur-
mătoarele cărţi şi borşuri misionare semnate de fostul arhiereu Ga-
laction Cordun: Ce este adventismul, Bucureşti, 1919; Poate ştiinţa
să înlocuiască creştinismul?, Bucureşti, 1919; Cine grăieşte adevărul?,
Bucureşti, 1922; Cuvinte de viaţă pentru cei trudiţi, Bucureşti, 1922;
Ce cred oamenii învăţaţi şi de stat ai lumii despre religiune şi existenţa
lui Dumnezeu?, Bucureşti, 1923; Problema muncitorească privită din
punct de vedere religios-creştin, Bucureşti, 1923; Învăţământul religios
înnăscut în firea omului, Bucureşti, 1923; Aşezământul Sfintei Bise-
rici Ortodoxe Universale pentru venerarea şi invocarea sfinţilor, Bucu-
reşti, 1924; Beţia, Bucureşti, 1924; Etica creştină şi socialismul, Bu-
cureşti, 1924; Este vătămător fumatul?, Bucureşti, 1925; Vizita IPS
Domnului Dr. Miron Cristea, Mitropolit al României, în Basarabia
la 12-18 mai 1921, Bucureşti, 1926; Catehismul necredinciosului,
Bucureşti, 1926; Cererile dizolvante sociale şi religioase în timpul de
faţă şi combaterea lor, Râmnicu-Vâlcea, 1935; Cărticică de rugăciuni
pentru tot creştinul şi ostaşul, f. l, 1941.
124
Biserica Ortodoxă Română, martie 1924, p. 167.
125
Desbaterile Sfântului Sinod, în Biserica Ortodoxă Română,
anul LIII, 1935, Partea Oficială, p. 191.
măsurile necesare pentru liniştirea spiritelor şi stânjenirea

propagandei subversive 126.
Istoria oficială trece sub tăcere acest episod din bio-
grafia lui Cordun: amărăciunea inovaţiei calendariste avea
să o soarbă din plin vreme de 31 de ani, din 1924 până
în 1955127. Ori, ştim că, în data de 13 octombrie 1935,
în calitate de raportor al Comisiei speciale instituite de
Sfântul Sinod în urma evenimentelor de la Albineţ, arhi-
ereul Galaction Craioveanul făcea următoarea propune-
re: Sfântul Sinod este rugat să binevoiască a hotărî reînvi-
erea stăruinţelor către înaltul guvern, spre a lua cuvenitele
măsuri, ca toate autorităţile de stat să dea concursul pentru
aplicarea deplină a calendarului îndreptat. În acelaşi timp,
PS Chiriarh respectiv (de Bălţi) să ia împreună cu clerul
local, din nou, toate măsurile de lămurire a poporului şi de
înduplecare, spre a nu se mai da loc la cazuri ca cel întâm-
plat la Albineţ128.
La scurt timp după instalarea sa ca episcop vicar,
documentele Sfântului Sinod semnalează situaţia con-
126
anul III, 1935, Partea Oficială. p. 194-195, p. 197.
127
Istoricul Mănăstirii Slătioara, p. 124.
128
Desbaterile Sfântului Sinod. Şedinţa din 13 decembrie 1935,
în Biserica Ortodoxă Română, anul LIII, 1935, Partea Oficială, p.
211-212; Desbaterile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Şedinţa din 11 martie 1937, în Biserica Ortodoxă Română anul LV,
1937, Partea oficială, p. 18; Şedinţa din 29 martie, Idem, p. 23;
Şedinţa din 30 martie, Idem, p. 26; Şedinţa din 31 martie, Idem, p.
29 (PS Arhiereu Galaction roagă Sf. Sinod să-i înlesnească stabilirea
sa la Craiova, obligând pe PS Episcop eparhiot să ia măsuri pentru
a i se pune la dispoziţie locuinţă şi pentru a putea servi liniştit în
Catedrala de la Craiova); Şedinţa din 16 iunie, Idem, p. 54-55.
flictuală din Episcopia Râmnicului Noului Severin,

Episcopul Vartolomeu Stănescu acuzându-l pe vicarul
său de defăimare şi neascultare129. Din documentele de-
puse de episcopul Râmnicului şi Noului Severin la Co-
misiunea Canonico-juridică şi pentru Disciplină, reiese
că arhiereul Cordun a avut un comportament nedemn
de slujirea care i-a fost încredinţată, fiind acuzat de abu-
zuri, sustrageri de obiecte bisericeşti şi viaţă imorală.
Printre abaterile săvârşite se numără şi faptul că a jefuit
mai multe mănăstiri de odoare de preţ (icoane, odăjdii
arhiereşti, mobilă, bani)130.
129
Şedinţa din 21 martie 1936, în Idem, p. 33.
130
Temei 2349, 2350, 2452, 2496/1936, respectiv 349, 502,
680, 759, 1003, 1020, 3977/1937. Arhivele Administraţiei Patriar-
hale, Date biografice asupra fostului arhiereu Galaction Cordun, f. 3;
Obiectele sustrase de fostul Arhiereu Galaction Cordun sunt enu-
merate în Adresa Sf. Episcopii a Râmnicului Noul Severin, Direc-
ţia Economică şi Financiară, nr. 11539/17 dec. 1937 (2 file). Câţiva
ani mai târziu, în anul 1940, arhiereul Galaction Silistreanul a fost
protagonistul unui scandal iscat de aventura cu Lucia Călin, o ac-
triţă de la Teatrul Naţional din Iaşi, cu care a avut un copil. În anul
1941, prin sentinţa 558/1941 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II,
a fost obligat la plata întreţinerii copilului. Mai târziu, Cordun l-a
declarat fiu duhovnicesc şi l-a închinoviat la o mănăstire. Aceeaşi
informaţie se regăseşte şi în însemnările lui Dudu Velicu, care nota
la 11 septembrie 1945: Arhiereul Galaction Cordun a fost vicar al
Episcopiei Tomisului, iar până acum stareţ al Mănăstirii Neamţ. El
are chiar un fiu: este călugărul Ieronim, tânăr, frumos şi elegant îm-
brăcat. Nu are cunoştinţă de carte, ci doar patru clase primare (Dudu
Velicu, Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării Românie.
Însemnări zilnice 1945-1947, Arhivele Naţionale, Ediţie îngrijită de
Alina Tudor-Pavelescu, Bucureşti, 2004, p. 44).
Deşi ceruse în repetate rânduri să i se înlesneas-

că stabilirea la Craiova şi dreptul de a sluji în Catedra-
la Episcopală, Sfântul Sinod, întemeiat pe documentaţia
prezentată de Episcopul Vartolomeu Stănescu, a decis,
în şedinţa din 16 iunie 1937, să-i acorde Arhiereului
Cordun dreptul de a se stabili la una din mănăstirile din
Oltenia. Poziţia Arhiereului Galaction Cordun faţă de
această hotărâre ne lămureşte implicit împrejurările care
au dus la mutarea sa în eparhia Constanţei: Se dă cuvân-
tul PS Arhiereu Galaction Craioveanul, care cere Sf. Sinod
să fie judecat, întrucât nu poate primi să fie trimis la mă-
năstire, ştiindu-se nevinovat. Sau, în interesul liniştei, să fie
dat la altă eparhie, unde va fi nevoie şi PS Episcop respectiv
va voi să-l ia. Bunăoară, socoteşte că PS Episcop Gherontie
al Constanţei, care-l cunoaşte de mic, îl va lua ca vicar al
său. PS Episcop Gherontie declară că nu are nevoie de vicar,
întrucât este în putere şi poate să conducă singur eparhia.
Totuşi, în interesul liniştii şi al păcii, având în vedere că îl
cunoaşte din vârsta fragedă a copilăriei, consimte să-l ia vi-
car al său, cu următoarele condiţii: 1. Să i se dea salariul
de arhiereu vicar de la Episcopia Râmnicului Noului Seve-
rin; 2. Atribuţiile în Eparhia Constanţiei i le va stabili PS
sa; 3. În caz de eventuale neînţelegeri, va avea libertatea să
vină cu ele la Sfântul Sinod131.
În urma discuţiilor, Sfântul Sinod a hotărât detaşa-
rea Arhiereului Galaction Cordun ca vicar al Episcopiei
Constanţei, purtând pe mai departe titulatura Craiovea-
nul. Peste puţin timp, întrucât PS Episcop Vartolomeu
131
Desbaterile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Şe-
dinţa Sfântului Sinod din 16 iunie 1937, în Biserica Ortodoxă Româ-
nă, anul LVI, 1938, Partea oficială, p. 55.
ceruse un concediu mai îndelungat, de doi ani, după care

urma ieşirea sa la pensie, arhiereul Galaction Craioveanul
cerea să se anuleze detaşarea sa la Episcopia Constanţei
şi revenirea în eparhia Râmnicului Noului Severin. Cu
toate acestea, în şedinţa din 25 octombrie 1938, Sfântul
Sinod a hotărât înfiinţarea postului de arhiereu vicar la
Episcopia Constanţei şi a acceptat să-l transfere definitiv
pe arhiereul Galaction Cordun în postul nou creat, cu ti-
tulatura Silistreanul 132.
Menţionăm, de asemenea, că arhiereul Galaction
Cordun, cu titulatura Craioveanul şi, apoi, Silistreanul,
a deţinut funcţia de secretar al Sfântului Sinod din 1935
până în 1948, cu o mică întrerupere între anii 1941-
1942. În anii 1944-1945, apare ca stareţ al Mănăstiri-
lor Neamţ şi Secu, fără să cunoaştem împrejurările care
au dus la această numire133. Aşa cum ştim, în 1940, Ro-
mânia a pierdut teritoriul Cadrilaterului, care cuprindea
judeţele Durostorum şi Silistra, astfel încât titulatura de
Silistreanul a devenit pur onorifică.
Din însemnările zilnice ale lui Dudu Velicu, care ne
oferă informaţii valoroase despre viaţa Bisericii în primii
ani ai regimului comunist, aflăm că, în ianuarie 1946,
în calitate de stareţ al Mănăstirii Neamţ, Galaction Cor-
dun a făcut afaceri cu marele industriaş Max Ausschnitt,
închiriindu-i acestuia fabrica de cherestea a Mănăstirii.
132
Desbaterile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Şedinţa Sfântului Sinod din 25 iunie 1938, în Biserica Ortodoxă
Română, anul LVI, 1938, Partea oficială, p. 54.
133
Se ştie că, la Neamţ, arhiereul Cordun l-a hirotonit ierodia-
con (27 decembrie 1944), şi, respectiv, ieromonah (23 ianuarie 1945)
pe Părintele Cleopa.
Acest lucru ajuns la urechile Patriarhului Nicodim, care

a dispus înlocuirea lui: Patriarhul Nicodim va numi, în
locul arhiereului Galaction Cordun, stareţ al Mănăstirii
Neamţ (care nu mai este apreciat din cauza prostiilor pe
care le-a făcut acolo, ca în toată viaţa lui, de altfel), proba-
bil pe actualul stareţ al Mănăstirii Cernica, Partenie Buş-
cu... În urma demiterii din postul de stareţ al Mănăstirii
Neamţ a arhiereului Galaction Cordun Silistreanul, acesta
s-a declarat duşman al Patriarhului Nicodim, autorul actu-
lui de mai sus. Cunoscută fiind laşitatea arhiereului Galac-
tion, faptul acesta nu poate avea nicio însemnătate în cazul
în care Patriarhul va hotărî să îl facă inofensiv, oferindu-i
„un ciolan de ros”, dacă va fi nevoie134.
Tot din însemnările lui Dudu Velicu, aflăm că Ar-
hiereul Galaction Cordun avea relaţii amiabile cu Emil
Bodnăraş, secretarul General al Consiliului de Miniştri,
cu care a avut o întrevedere în 1946135, şi cu Radu Roş-
culeţ, Ministrul Cultelor. Acesta din urmă l-a sfătuit pe
Arhiereul Cordun să candideze la scaunul nou înfiinţatei
Arhiepiscopii a Olteniei136 şi tot el a încercat, fără suc-
134
Dudu Velicu, op. cit., p. 96, 98 (însemnările din 16 şi 24
ianuarie 1946); Ibidem, p. 95 (însemnare din 6 ianuarie 1946), p.
104 (însemnare din 6 februarie 1946). Dudu Velicu a fost secretar
al Patriarhului Miron Cristea, secretar al lui Eugen Cristescu, di-
rectorul Serviciului Special de Informaţii în perioada 1941-1944,
apoi funcţionar la Ministerul Cultelor. Despre faima de carierist şi
egumen lumeţ a lui Galaction Cordun, a se vedea Petre Pandrea,
Călugărul Alb, p. 15. Cartea este disponibilă on line la adresa http://
www.scribd.com/doc/35654729/Petre-Pandrea-Calugarul-Alb.
135
Dudu Velicu, op. cit., p. 154 (însemnare din 1 iunie 1946).
136
După ce a fost desfiinţată în 1945, Arhiepiscopia Olteniei a
fost reînfiinţată prin Legea nr. 196, publicată în Monitorul Oficial,
partea I-a, nr. 136, din 18 iunie 1947, sub păstorirea Arhiepiscopu-
ces, să-l recomande pe Cordun Patriarhului Nicodim, în

funcţia de vicar patriarhal, în ianuarie 1947137. Conform
istoriei oficiale stiliste, în anul 1947, Galaction Cordun a
fost curtat, pentru prima dată, de reprezentanţii Bisericii
de Răsărit, stabilindu-se ca el să se instaleze la Slătioara,
imediat ce Mănăstirea va fi gata138.
În anul 1947, a fost adoptată Legea pentru pensiona-
rea arhiereilor vicari, care prevedea că: arhiereii vicari, epis
copii, arhiepiscopii şi mitropoliţii deveniţi improprii funcţi-
unii lor din cauza unor invalidităţi fizice sau de altă natură
vor putea fi puşi în retragere la cererea Ministerului Cultu-
rii, în urma avizului conform al unei Comisii speciale...139.
Galaction Cordun, care păstra doar titulatura de Silistrea-
nul, fără să se mai afle în funcţia de episcop vicar la Epis
copia Constanţei, a intrat sub incidenţa acestei legi, stabi-
lindu-i-se domiciliul la Mănăstirea Căldăruşani140.
lui şi, apoi, Mitropolitului Firmilian Marin (1947-1972). În urma

hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (înregis-
trată la Ministerul Cultelor cu nr. 2657/1949), prin Decretul nr.
133/1949, Sfânta Arhiepiscopie a Craiovei a fost înălţată la rangul
de Mitropolie, cu titulatura Sfânta Mitropolie a Olteniei.
137
Dudu Velicu, op. cit., p. 205 (însemnare din 16 ianuarie
1947), p. 206 (însemnare din 18 ianuarie 1947).
138
Catacombele Ortodoxiei, nr. 2, mai 1999.
139
Legea referitoare la pensionarea arhiereilor vicari a fost pu-
blicată în Monitorul Oficial anul CXV, nr. 121 din 30 mai 1947
(Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României. Republica Popula-
ră Română 1948-1950: transformări instituţionale, Editura Bic All,
2005, p. 359). Despre opoziţia Patriarhului Nicodim, vezi Arhim.
Petroniu, Întâmplări din vremea patriarhului Nicodim, în Teologie şi
Viaţă, nr. 7-12 (1999), p. 167-169.
140
La 29 mai 1953, Arhiereul Galaction Cordun trimitea o
scrisoare Patriarhului Justinian, plângându-se de situaţia grea de la
Biserica stilistă are propria ei versiune în ceea ce pri-

veşte îndepărtarea lui Galaction Cordun. Se afirmă că
el a făcut parte dintr-un lot de regalişti, alături de epi-
scopii Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie
Dincă Bârlădeanu, pe care Patriarhul Justinian Marina
i-ar fi îndepărtat din Sinodul Bisericii Ortodoxe Româ-
ne. De asemenea, stiliştii susţin că, actualmente, Galac-
tion Cordun nu se mai află sub caterisire, deoarece, în
1990, Patriarhul Teoctist a ridicat toate caterisirile politi-
ce, printre care s-ar fi aflat şi cea a lui Cordun (!?)141. Este
adevărat că Sfântul Sinod a ridicat caterisirea Mitropoli-
tului Visarion Puiu în 1990, dar despre Cordun nu poate
fi vorba142. În ultima vreme, am constatat un curent de
simpatie faţă de fostul arhiereu Galaction Cordun, care
se manifestă chiar în rândul teologilor ortodocşi. Părin-
Căldăruşani şi cerând să fie mutat la o mănăstire unde îşi poate

îngriji mai bine sănătatea (Arhivele Administraţiei Patriarhale nr.
4403/1953). Cererea a fost discutată în şedinţa Sf. Sinod din data
de 8 iunie 1953, care a hotărât mutarea lui la Vărzăreşti (Buzău).
Galaction Cordun s-a prezentat la Vărzăreşti în data 24 septem-
brie 1953. De aici, s-a mutat la Mănăstirea Ciolanu (23 octombrie
1954), în urma adresei Eparhiei Buzăului, prin care informa Patri-
arhia că la Vărzăreşti nu sunt condiţii pentru găzduirea lui (Adresa
8548/29 septembrie 1954).
141
Biserica Ortodoxă de Răsărit din România. Istoricul Mănăsti-
rii Slătioara, p. 206; Constantin Bujor, 65 de ani de persecuţie a Bi-
sericii Ortodoxe Române de stil vechi, tipărită cu binecuvântarea ÎPS
Vlasie Mogârzan, Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe
de Răsărit din România, Editura Schimbarea la Faţă, 1998, p. 44.
142
Despre ridicarea caterisirii Mitropolitului Visarion Puiu,
vezi Biserica Ortodoxă Română, anul CVIII, nr. 11-12 (nov.-dec),
1990, p. 189.
tele Ioan Dură afirmă, de exemplu, că Galaction Cordun

ar fi fost prigonit de autorităţile comuniste şi că, prin ur-
mare, trebuie numărat în rândul ierarhilor mărturisitori
ai Bisericii Ortodoxe Române143.
În data de 13 aprilie 1955, Patriarhia Română a pri-
mit o Notificare din partea Consiliului Central al Orga-
nizaţiei de Stil Vechi, înregistrată la Tribunalul Capitalei
sub numărul 2169/13 aprilie 1955, prin care se arată că
acest Consiliu, întrunindu-se în ziua de 5 aprilie 1955
în şedinţă extraordinară, aduce la cunoştinţă că am con-
sfinţit de a avea în fruntea noastră pe PS Episcop Galacti-
on, vechi şi demn luptător pentru cauza calendarului vechi.
143
În articolul său despre ierarhii întemniţaţi de autorităţile
comuniste, părintele Ioan Dură îi menţionează şi pe liderii stilişti
Galaction Cordun, Evloghie Oţa şi Pahomie Morar, iar în nota 171
(p. 55), părintele Dură afirmă: Precizăm că pe ierarhul Galaction
Cordun, intrat – la câtva timp după ce a fost îndepărtat din scaunul
eparhial – în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi l-am trecut, fireşte, în
rândul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Vlădica Galaction a fost
prigonit de autorităţile comuniste atât ca ierah al Bisericii Ortodoxe
Române, prin îndepărtarea din scaun în 1948, dar mai ales ca fiind
al Bisericii Ortodoxe de stil vechi, începând cu 1955, când a fost şi
întemniţat” (Pr. prof. dr. Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ro-
mâne îndepărtaţi din scaun şi trimişi în recluziune monastică de către
autorităţile comuniste în anii 1944-1981, în Altarul Banatului, nr.
11-12, oct-dec. 2002, p. 51-52). La acest punct, opinia părintelui
Dură se întâlneşte cu cea a domnului teolog şi ziarist Florian Bichir,
care arată şi el: Cu toate persecuţiile suferite, pe 13 aprilie 1955, Ga-
laction Cordun, episcop pensionar al bisericii oficiale, teolog de o înaltă
ţinută şi fost secretar al Sfântului Sinod, a anunţat public că trece la
ortodocşii de stil vechi, devenind astfel primul arhiepiscop si mitropolit
al „stiliştilor” (Florian Bichir, Patimile Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi,
în Evenimentul Zilei, Duminică, 04 ianuarie 2004).
Interesant de remarcat este faptul că, alături de Galacti-

on Cordun, semnau Dionisie Hugeanu, Ion Movileanu,
precum şi preotul Aurel Vasilescu (întemeietorul centru-
lui stilist de la Podu Înalt), acest lucru fiind expresia uni-
ficării mişcării stiliste (Anexa 11)144.
După primirea Notificării, Patriarhul Justinian Ma-
rina a întrunit de urgenţă, în şedinţă extraordinară, în
ziua de 14 aprilie 1955 (Joia Mare), pe membrii Sfân-
tului Sinod, aflaţi în Bucureşti pentru Sfinţirea Sfântu-
lui şi Marelui Mir, spre a lua în discuţie cazul arhiereu-
lui Galaction Cordun, care s-a făcut vinovat de schismă.
Constatând că arhiereul pensionar Galaction Cordun a
încălcat canoanele 45 Apostolic, 15 Sinodul I-II Con-
stantinopol şi Sinodul III Ecumenic şi ţinându-se cont
că numitul arhiereu nu este la prima abatere disciplina-
ră, fiind deci vorba de recidivă, Sfântul Sinod a hotărât
să i se aplice pedeapsa caterisirii, fără drept de recurs145.
Totodată a fost informat şi Ministerul Cultelor, pentru a
dispune sistarea pensiei fostului arhiereu, care, pierzând
treapta arhieriei, nu mai putea beneficia de prevederile
privitoare la pensionarea arhiereilor.
În perioada imediat următoare declaraţiei de părăsi-
re a Bisericii Ortodoxe, Galaction Cordun a început să
facă hirotonii. Un exemplu în acest sens este cazul cântă-
reţului Petru Mihu de la parohia Tulgheş, care dorea să se
hirotonească preot sau, cel puţin, diacon la acea parohie.
144
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliul Cen-
tral al Bisericii Dreptslăvitoare Bucureşti, către Ministerul Culturii şi
Cultelor (adresa nr. 2171/13 aprilie 1955).
145
Arhivele Administraţiei Patriarhale, dosar 34/1955, p. 24-
26; textul publicat în Biserica Ortodoxă Română nr. 3-4 (1955).
Neprimind niciun răspuns de la autorităţile bisericeşti, el

a intrat în legătură cu fostul episcop Galaction Cordun,
care, în ziua de 5 aprilie 1955 (aceeaşi zi în care este data-
tă Notificarea către Patriarhie), l-a hirotonit preot la Mă-
năstirea Râpa-Râmeţi. Timp de un an, proaspătul hiroto-
nit nu a slujit, rămânând mai departe cântăreţ la Tulgheş.
Din pricina neînţelegerilor cu preotul paroh, a luat legă-
tura cu stiliştii şi a primit de la Galaction Cordun o dele-
gaţie, pentru a deservi credincioşii stilişti din Buhalniţa,
ca preot, în intervalul 1 noiembrie 1955 - 31 decembrie
1956146. Alte hirotonii au avut loc la mănăstirea Slătioara,
cum e cea din data de 21 iunie 1955 (Anexa 12).
Ancheta demarată de Protopopiatul Suceava referi-
tor la situaţia canonică a preotului Petru Mihu ne ara-
tă implicit faptul că problema Galaction Cordun nu era
încă cunoscută în teritoriu. Iată ce notează protopopul:
preotul stilist Mihu nu s-a rupt de Biserica Ortodoxă, are
respect faţă de ea, manifestându-şi dorinţa că, dacă Sfânta
Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei îi recunoaşte hirotonia
în preot din 5 aprilie 1955, săvârşită înaintea caterisirii fos-
tului arhiereu Galaction Cordun, şi dacă ar putea fi utilizat
la o parohie ortodoxă de sub jurisdicţia Sfintei Arhiepiscopii
a Iaşilor, el ar face misionarism în favoarea Bisericii mame
şi ar dezorganiza centrele stiliste de la Buhalniţa şi Coroi.
În momentul în care Galaction Cordun a deve-
nit mitropolit al grupării de nord, tensiunile din cadrul
mişcării stiliste s-au manifestat cu putere. S-au păstrat
mai multe memorii ale lui Ion Movileanu către Minis-
146
dii, Dosar nr. 2 bis 2/1957, f. 43-44.
terul Cultelor, în care acesta protesta împotriva creării

unei ierarhii confuze Cordun, care constituie o adevărată
substituire ilegală în numele Bisericii Ortodoxe Române.
Movileanu denunţa toleranţa Ministerului Cultelor, care
lăsa această problemă în seama Bisericii Ortodoxe Ro-
mâne, şi delăsarea Bisericii Ortodoxe Române, care con-
sidera problema de competenţa Ministerului Cultelor.
El arăta, de asemenea, că gruparea de la Slătioara este o
mişcare dăunătoare în primul rând Bisericii Ortodoxe, care
lucrează pe cont propriu, nefiind controlaţi de nimeni, care
face un prozelitism imens şi constituie o agresiune împotriva
regimului nostru de Democraţie Populară147.
În alt memoriu către Ministerul Cultelor, se arăta că
un oarecare Mircea Ispir şi alţii deţin un mandat ilegal de
vicar de la Cordun, umblă din sat în sat unde sunt centre
stiliste mai slab organizate şi fac prozelitism, spunând că
ei sunt adevărata Biserică pe stil vechi, cu centrul la Slă-
tioara. A încercat acest lucru şi la Păuneşti-Vrancea (unul
din fiefurile tradiţionaliştilor), ducând lumea în eroare, aşa
cum se exprimă Movileanu, şi spunând că posedă auto-
rizaţie de funcţionare de la Tribunalul Suprem. Astfel, au
convertit schitul de la Copăceni, schitul de maici de la
Găgeşti, parohia Răcoasa, raion Panciu. Acest prozelitism
– scria Movileanu într-unul dintre memorii – merge mai
departe, în cadrul Bisericii Ortodoxe, făcându-ne o impre-
sie că acest prozelitism este tolerat cu ştirea Ministerului şi a
Bisericii Ortodoxe, din moment ce nu-i întreabă nimeni148.
S-a păstrat, de asemenea, o moţiune-notă adresată Pri-
147
dii, Dosar nr. 1/1956, f. 363.
148
Ibidem, f. 365.
mului Ministru Chivu Stoica de către Conducerea cultu-

lui Creştin Tradiţionalist, în care denunţă discriminarea,
intolerabilă în regimul nostru, faţă de un cult religios149,
precum şi mai multe memorii ale comunităţilor tradiţio-
nale, care cereau recunoaşterea ca şi cult (Anexa 18). Din
toate acestea, reiese că, după 1955, a continuat lupta în-
tre cele două facţiuni stiliste şi că gruparea de la Slătioara,
întărită prin venirea lui Galaction Cordun, a început să
atragă mănăstiri, schituri şi parohii care, până atunci, ţi-
neau de gruparea condusă de Ion Movileanu.
În luna august 1955, conform Istoriei oficiale a Bise-
ricii de Stil Vechi din România, Galaction Cordun şi Gli-
cherie Tănase au fost aduşi de la Slătioara la sediul Secu-
rităţii din Ploieşti, pentru interogatorii. Cu acel prilej,
ambii au primit domiciliu forţat: Cordun, la Mănăstirea
Cernica, iar Glicherie, în satul Răchitoasa din Bărăgan150.
Începând cu toamna anului 1955, Galaction Cordun
a adresat mai multe scrisori Patriarhului Justinian, în care
cerea iertare, precum şi ridicarea pedepsei caterisirii. La 8
septembrie 1955, Galaction Cordun, aflat la Mănăstirea
Cernica, a trimis o scrisoare Patriarhului Justinian, prin
care recunoştea abaterile săvârşite şi cerea iertare Sfântului
Sinod, făgăduind că va păstra disciplina Bisericii, rupând
orice legături cu stiliştii. Totodată, el solicita pensia de care
avea nevoie pentru îngrijirea sănătăţii sale (Anexa 13)151.
149
Arhivele Naţionale, fond Departamentul Cultelor, Direcţia
Studii, Dosar nr. 2/1957 (aprilie-decembrie 1957), f. 29-32. Memo-
riu primit cu nr. 40936 din 1/6 aprilie 1957.
150
Istoricul Mănăstirii Slătioara, p. 120, p. 136-139; C. Bujor,
op. cit, p. 42; 44-46.
151
Arhivele Administraţiei Patriarhale, dosar 34/1955, f. 28.
Având în vedere că el a continuat, şi după caterisire, să ofi-

cieze hirotonii şi alte slujbe de la care era oprit, Sfântul Si-
nod a trimis cazul spre cercetare unei comisii formate din
Prof. dr. Liviu Stan şi Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, aju-
taţi de Pr. Gheorghe Soare, consilier patriarhal, căreia i s-a
cerut să prezinte un referat comun asupra poziţiei canoni-
ce în care se află acesta prin actele săvârşite după caterisire.
În cursul anului 1956, Galaction Cordun a între-
prins o serie de acţiuni pentru organizarea mişcării sti-
liste. Libertatea de care s-a bucurat în timpul aşa-zisului
domiciliu forţat i-a permis să ţină legătura cu stiliştii şi să
săvârşească hirotonii sau ridicări la rangul de protoiereu
(Anexa 14). În data de 1 august 1956, trimitea o noti-
ficare Patriarhiei, în care spunea: declar în faţa poporului
drept-credincios că sunt şi rămân şeful spiritual al Bisericii
Pravoslavnice de Răsărit (1 august 1956)152.
De asemenea, el a reglementat mai multe aspecte
legate de funcţionarea cultului. De exemplu, la 1 august
1956, îl înalţă pe preotul paroh Jora Vasile la rangul de
protoiereu al bisericilor din regiunea Iaşi, iar într-o scri-
soare către Protoieria stilistă I Suceava (15 noiembrie
1956), interzicea folosirea Sfintelor Antimise care nu
purtau semnătura lui, începând cu data de 1 decembrie
1956, pentru a feri Sfânta Biserică de greşeli canonice şi a
opri ca pe viitor cei nedreptăţiţi să deplaseze Sfintele Anti-
mise de la o parohie la alta pentru diferite servicii, pe cont
propriu, în numele Bisericii noastre153.
152
Studii, Dosar nr. 1/1956, f. 397.
153
Ibidem, f. 372, 403.
Atitudinea tolerantă a stareţului Mănăstirii Cernica

faţă de Galaction Cordun a făcut obiectul mai multor
rapoarte ale împuternicitului regional pe Bucureşti. Din
aceste rapoarte, aflăm că, între 15 august - 24 decembrie
1956, Galaction Cordun a figurat printre vieţuitorii Mă-
năstirii Cernica. În realitate, el a ieşit din mănăstire cu
învoiri repetate, asupra cărora împuternicitul regional a
atras atenţia de mai multe ori. Cu toate acestea – nota îm-
puternicitul – stareţul nu a luat măsuri pentru readucerea
lui la mănăstire, ci tolerează şi pe mai departe ca acesta să
rămână în afara mănăstirii, ceea ce contravine şi rânduie-
lilor călugăreşti şi nu i s-ar îngădui altui vieţuitor în subor-
dinea sa. Cordun, cu scopul ca să scape de sub supraveghe-
re, simulează că este suferind şi că are nevoie de tratament
medical şi, astfel, a reuşit să aibă învoiri peste învoiri din
partea stareţului şi a Patriarhiei, şi aceasta numai pentru a
putea continua nestingherit agitaţii în rândul stiliştilor154.
Împuternicitul regional Bucureşti propunea ca Mi-
nisterul Cultelor să ceară Ministerului Prevederilor Soci-
ale sistarea pensiei acestuia, până la data când se va stabili
din nou la Cernica155.
Unul din domiciliile pe care le-a avut în Bucureşti
a fost la o nepoată de a sa, căsătorită Georgescu, ce lo-
cuia într-un imobil din strada Marcovici156. Din cercetă-
154
Studii, Dosar nr. 1/1956 (ianuarie-decembrie 1956), f. 563 (Referat
din 24. XII. 1956).
155
Ibidem, f. 387. Referat cu propuneri pentru sistarea plăţii
pensiei ce fusese acordată fostului episcop Galaction Cordun.
156
Studii, Dosar nr. 2/1957 (aprilie-decembrie 1957), f. 640.
rile împuternicitului, reieşea că Georgescu, proprietarul

imobilului în care locuia fostul arhiereu Cordun, fusese
un important activist de partid la Comitetul Central al
PRM, în funcţiile lui având legături cu MAI şi Miliţia.
În această locuinţă, Cordun a primit vizitele mai mul-
tor conducători stilişti. Aici sau în altă locaţie (poate în
imobilul din strada Cuza Vodă), s-a aflat, de altfel, sediul
central al BOR pe stil vechi din România, aşa cum se arată
în unele documente semnate de Cordun în această peri-
oadă (Anexa 15).
În acţiunile legate de organizarea şi funcţionarea cul-
tului, Galaction Cordun a avut alături un personaj mis-
terios, Mircea Ispir, călugărit şi hirotonit cu numele de
Ilarion, despre care împuterniciţii arătau că obişnuia să
apară în ţinută civilă. În 1957, Galaction Cordun, împre-
ună cu Mircea Ispir şi alţi lideri stilişti, a făcut parte din-
tr-un lot de 26 de persoane judecate la Tribunalul Militar
Regional nr. 2 Bucureşti, în aşa-numitul proces PSDI, care
îi viza pe simpatizanţii Partidului Social Democrat Inde-
pendent al lui Titel Petrescu (16 septembrie 1957)157.
157
Ibidem, f. 651. Partidul Social-Democrat Independent a
apărut în 1946 prin scindarea social-democraţilor, când ramura
Lothar Rădăceanu – Ştefan Voitec a reuşit să impună colaborarea cu
Partidul Comunist, împotriva voinţei liderilor istorici ai organizaţiei,
Constantin Titel-Petrescu sau Ion Flueraş. După rezultatele slabe la
alegerile din 1946, au acuzat guvernul că le-a fasificat procentul real
obţinut, trimiţând proteste internaţionale şi cerând repetarea scruti-
nului. Liderii Partidului au fost arestaţi în perioada 1948-1949, iar
în 1952 li s-a intentat un proces în urma căruia au primit temniţă
grea, de la 10 la 25 de ani. Constantin Titel-Petrescu a fost eliberat,
fiind obligat să semneze o scrisoare prin care recunoştea realizările
regimului democrat-popular (documentul a fost publicat în Scânteia
În cursul anului 1958, Galaction Cordun s-a adresat

din nou Patriarhului Justinian, cerând ridicarea pedepsei
caterisirii. La 13 iunie 1958, se plângea că, în ultimii ani,
a îndurat toate ticăloşiile vieţii, sfârşite cu închisori, până a
ajuns la Căldăruşani, istovit şi bolnav în ultimul grad pen-
tru un ticălos şi escroc ca Ispir (Anexa 16). Interesant este
faptul că, în aceste adrese, Galaction Cordun se dezice de
stilism (pot să dovedesc că m-am lepădat pentru totdeau-
na de stilul vechi şi chiar că n-am fost decât înşelat până
m-am lepădat de ticăloşia stiliştilor), arătând că semnătura
i-a fost falsificată, inclusiv la notar, şi că a fost înşelat: eu
nu recunosc nicio iscălitură ce vi se prezintă de o bucată de
vreme, cu fel de fel de slujbe, întrucât nu le-am făcut, iar
iscălitura mi-a fost falsificată de cei interesaţi, care continuă
să îmi facă atâta rău. La 22 septembrie 1958, aflat la Căl-
dăruşani, Galaction Cordun revine pentru ultima oară
cu rugămintea de ridicare a caterisirii: Vă rog pentru ulti-
ma oară să binevoiţi să propuneţi să îmi ridicaţi caterisirea,
după făgăduinţa care mi-aţi făcut-o când m-aţi primit şi
m-aţi iertat (Anexa 17)158.
În şedinţa din 12 decembrie 1958, întemeiat pe
concluziile raportului comisiei desemnate, Sfântul Si-
nod a respins definitiv cererea fostului arhiereu Galacti-
on Cordun de iertare de pedeapsa caterisirii şi a menţi-
nut sentinţa caterisirii aplicată în şedinţa din 14 aprilie
1955. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţă atât celui în
la 18 decembrie 1955). A murit la 2 septembrie 1957, în urma unui

infarct (Ilarion Tiu, Manevre de intimidare ale Partidului Comunist,
în Jurnalul Naţional, 29 ianuarie 2008).
158
Arhivele Administraţiei Patriarhale, Dosar Galaction Cor-
dun, f. 74.
cauză, cât şi stareţului Mănăstirii Căldăruşani, unde se

afla în acel moment Galaction Cordun. La câteva luni, el
a părăsit mănăstirea, iar, în ziua de 2 mai 1959, Galacti-
on Cordun se afla deja la Slătioara, însoţit de un avocat.
Prezenţa lui Cordun la Slătioara a dus la o înviorare a
mişcării stiliste. Împuternicitul regional Suceava arăta că,
în Duminica Tomii a anului 1959 (10 mai 1959), s-au
aflat la Slătioara peste 3000 de oameni veniţi să-l vadă pe
Cordun, mulţi dintre aceştia fiind creştini ortodocşi159.
Galaction Cordun a murit la Slătioara două luni mai târ-
ziu (21 iulie 1959)160.
3. Răspândirea stilismului în Transilvania şi Muntenia
Răspândirea stilismului în Ardeal se leagă de nu-

mele stareţului Evloghie Oţa de la Mănăstirea Râmeţi
(1909-1979), trăitor la Sf. Munte Athos şi stareţ al Mă-
năstirii Râmeţi din 1940. În această calitate, a avut un
rol important în reorganizarea aşezământului, care se
afla în paragină de mai mulţi ani. Documentele pe care
le-am avut la dispoziţie sunt incomplete şi nu ne permit
deocamdată să lămurim împrejurările în care stareţul
de la Râmeţi a îmbrăţişat stilismul. Le voi reda totuşi,
în cele ce urmează, în speranţa că ele vor fi completate
de informaţii ulterioare. În cursul anului 1952, Evlo-
159
Arhivele Naţionale, fond Departamentul Cultelor. Direcţia
de Studii, Dosar nr. 4/1959. Ultimele aspecte ale mişcării stiliste pe
baza informaţiilor luate personal la Conferinţele protopopeşti de
orientare de la Târgu Neamţ şi Fălticeni, f. 63.
160
Ibidem, f. 147 (Notă informativă cu privire la moartea fos-
tului mitropolit al stiliştilor, Galaction Cordun).
ghie Oţa a fost arestat şi trimis în judecata Tribuna-

lului Aiud, pentru delicte de violenţă contra pudoarei şi
inversiune sexuală161. Nu putem şti în ce măsură aceste
acuzaţii aveau vreun suport real, având în vedere că,
în acei teribili ani stalinişti, se fabricau dosare penale
persoanelor care urmau să fie şantajate. Cert este că, la
sfârşitul anului 1952, Evloghie Oţa era desărcinat din
postul de stareţ şi îndrumat să se prezinte, în termen de
48 de ore, la Mănăstirea Moisei, unde urma să rămână
simplu vieţuitor162.
În data de 4 aprilie 1954, Evloghie Oţa, împreu-
nă cu 6 călugări de la Mănăstirea Râmeţi (2 preoţi şi 4
rasofori), a trecut la stilul vechi, trimiţând o notificare
în acest sens Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei
şi Sibiului. În şedinţa sa din 1 septembrie 1954, Con-
sistoriul monahal al acestei eparhii a luat în discuţie ca-
zul protosinghelului Evloghie Oţa. Împreună cu el, au
fost convocaţi şi ceilalţi 6 monahi şi rasofori de la ace-
eaşi mănăstire, însă niciunul dintre ei nu s-a prezentat163.
Cu acest prilej, s-a hotărât caterisirea lui Evloghie Oţa
şi excluderea lui din monahism, făcându-se vinovat de
nesupunere şi neascultare faţă de ierarhul său legiuit, de
schismă şi apostazie, târând după el şi alţi vieţuitori. Mai
mult, din rechizitorul care s-a întocmit cu acest prilej,
aflăm că s-a considerat stăpân al proprietăţilor mănăsti-
reşti, că s-a făcut vinovat de fals în acte, confecţionând o
ştampilă cu titulatura Cultul Creştin Tradiţionalist, deşi
161
Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 34.
162
Ibidem, f. 34.
163
Ibidem, f. 27.
acest cult nu era recunoscut de stat164. Doi dintre mona-

hii care declaraseră că îl urmează pe Oţa, ieromonahul
Damaschin Rotaru, respectiv monahul Daniil Zaharia
au revenit în Biserica Ortodoxă, căindu-se pentru gre-
şeala ce au făcut-o. Ceilalţi, care au rămas lângă Oţa, toţi
rasofori, s-au pedepsit cu dezbrăcare de haină şi exclude-
re din mănăstire.
În data de 16 septembrie 1954, Evloghie Oţa a tri-
mis o notificare Episcopiei Ortodoxe Cluj, în care arăta
că, din data de 4 aprilie 1954, de când a notificat trece-
rea la stilul vechi, autorităţile bisericeşti nu mai au ni-
cio jurisdicţie asupra mănăstirii: de la acea dată, nu mai
exercitaţi asupra noastră nicio putere de conducere şi, prin
aceasta, vă refuzăm categoric autoritatea falsă pe care aţi
îndrăznit să o extindeţi acum în mod abuziv şi ilegal asu-
pra mănăstirii şi a personalului ei165. Prin această notifica-
re, Evloghie Oţa socotea că toate sentinţele Bisericii date
după data de 4 aprilie sunt nule şi neavenite. Mai mult,
susţinea că mănăstirea a fost construită de personalul al-
cătuitor şi de credincioşii care locuiesc cătunele din jur
şi, prin urmare, este a poporului parohial şi a călugărilor
vieţuitori. Declaraţia era semnată de Evloghie Oţa, îm-
preună cu doi preoţi şi patru rasofori, precum şi de un
număr de credincioşi domiciliaţi în jurul mănăstirii.
Un rol important în răspândirea stilismului în Ar-
deal l-a jucat şi călugărul Ghenadie Marciu166, fost vie-
ţuitor în Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Alba Iu-
Ibidem, f. 28.
164
Ibidem, f. 24.
165
166
Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 185 (Referat din 31 mai 1954).
lia, care fusese dezbrăcat de haina călugărească în anul

1953 pentru abateri disciplinare167. Fiind caterisit, s-a
mutat în raionul Sebeş, unde a continuat să facă slujbe
şi a început să-şi creeze faimă de om sfânt. Astfel, a afir-
mat în faţa credincioşilor că i s-ar fi arătat Sf. Gheor-
ghe, apoi Maica Domnului. În data de 15 mai 1954, a
trecut la stilism, după o corespondenţă intensă cu Mo-
vileanu şi Oţa. În acelaşi an a revenit însă la Biserica
Ortodoxă – Cu nădejdea că voi fi primit ca fiul pierdut
din Evanghelie în Sânul Bisericii Ortodoxe, de care mă le-
pădasem, socotesc nulă declaraţia dată în ziua de 15 mai
1954 la Tribunalul Sibiu şi voi merge din nou la Mănăs-
tirea Râmeţi, pentru a-mi găsi liniştea şi mulţumirea su-
fletească168. Cu toate acestea, într-un referat din 2 aprilie
1957 al Direcţiei Împuterniciţilor Hunedoara, se ară-
ta că, în raionul Sebeş, comuna Sugag, există un grup
stilist de 20-30 de persoane conduse de fostul călugăr
Ghenadie Marciu. Acesta fusese exclus din monahism,
însă vagabondează prin satele vecine şi face propagandă
stilistă, ţinând legătura cu Movileanu de la Panciu. A
fost de două ori judecat pentru port ilegal de uniformă
şi tot de două ori achitat169.
167
Ibidem, 118. Tot în această problemă vezi înştiinţarea Mă-
năstirii Prislop nr. 36/1953 (f. 293), semnată de duhovnic şi de sta-
reţă, în care arată cum s-au petrecut lucrurile şi faptul că Ghenadie
Marciu a plecat cu haine civile din Mănăstirea Prislop.
168
Ibidem, f. 26. Declaraţia monahului Ghenadie Marciu de
la Râmeţi, adresată Patriarhului Justinian, prin care renunţa la cul-
tul de stilul vechi (înregistrată la Administraţia Patriarhală cu nr.
9802/1954).
169
Studii, Dosar nr. 2/1957 (aprilie-decembrie 1957), f. 4- 9 (Raport
În 1958, era semnalată o casă de rugăciuni şi în Co-

vasna, amenajată ca o biserică, unde se săvârşeau servicii
religioase pe stil vechi de către preotul Ioniţă Toma, un
fost călugăr la Slătioara, hirotonit de Cordun170. Organe-
le de stat din comuna respectivă au declarat că au ordin
să îl lase în pace. Din rapoartele oficiului protopopesc Sf.
Gheorghe şi ale parohiei Covasna, reiese că pretinsul pre-
ot Toma I. Dumitru a deschis, fără autorizaţie legală, o
capelă, a ridicat clopotniţă cu două clopote şi face mare
agitaţie printre credincioşi171.
Situaţia în Arhiepiscopia Bucureştilor nu este sufici-
ent de conturată în documentele pe care le-am parcurs.
Ştim că, imediat după instaurarea regimului comunist în
România, a luat fiinţă Schitul stilist Sf. Gheorghe de la
Copăceni (1946), în localitate existând câteva familii sti-
liste încă din perioada interbelică172. Schitul a jucat un
rol important pentru centrele stiliste în curs de organiza-
re din Muntenia sau Ardeal, deoarece, aici, stiliştii hiro-
toneau preoţi care erau trimişi apoi unde era nevoie. La
4 noiembrie 1951, călugărul Martinian Comănici de la
Schitul Copăceni era împuternicit pentru a merge în co-
munele parohiilor noastre Codreni (Ilfov), Moviliţa (Put-
na), pentru a oficia servicii religioase la creştinii tradiţiona-
al preotului Gheorghe Perian din Susag despre activitatea călugăru-

lui Ghenadie Marciu, 18 februarie 1957).
170
Studii, Dosar nr. 2/1958, f. 221.
171
Ibidem, f. 279.
172
Studii, Dosar 1/1954, f. 500-504 (Referat despre situaţia din Arhi-
episcopia Bucureştilor).
lişti (Anexa 19). La 15 martie 1954, stiliştii din Covasna,

raionul Târgu Secuiesc, înaintau Ministerului Cultelor o
cerere prin care solicitau să se aprobe ca Emilian Pricop,
domiciliat la schitul Copăceni, să îndeplinească oficiul de
preot pentru stiliştii din Covasna173.
În luna mai a anului 1954, Martinian Comănici, în
calitate de superior al schitului Copăceni, cerea eliberarea
autorizaţiei de funcţionare a acelui schit. Ministerul i-a adus
la cunoştinţă că, întrucât cultul de care aparţine nu este re-
cunoscut, nu se poate elibera autorizaţia cerută. Situaţia de
la Copăceni urma să fie analizată de conducerea Ministeru-
lui, spre a se preciza dacă este cazul ca vieţuitorii schitului să
fie deferiţi procuraturii174. Ieromonahul Martinian Comă-
nici, hirotonit de Galaction Cordun în aprilie 1955, fusese
unul din participanţii la evenimentele din 1936 de la Piatra
Neamţ, internat ulterior la Mănăstirea Cheia175.
Pe data de 20 iunie 1955, Comitetul de conduce-
re al schitului Sf. Gheorghe, în frunte cu ieromonahul
Martinian Comănici, împreună cu obştea schitului şi a
credincioşilor din Copăceni, având în vedere lipsurile
personalului monahal, precum şi faptul că aşezământul
schitului se află pe proprietatea unui credincios al Cul-
tului Tradiţionalist, Neculae Teodorescu, a hotărât des-
fiinţarea Schitului Sf. Gheorghe şi transformarea lui în
biserică de mir, ca proprietate a credincioşilor Cultului
Creştin Tradiţionalist din localitate176.
173
Ibidem, f. 85 (Nota informativă din 25 martie 1954).
174
Ibidem, f. 158 (Referat din 31 mai 1954).
175
Arhivele Naţionale, fond Inspectoratul general al Jandarme-
riei, Dosar nr. 22/1944, f. 1.
176
de Studii Dosar nr. 2 bis 2 (decembrie 1957), f. 20.
După 1956, mai multe documente semnate de con-

ducerea Cultului Tradiţionalist semnalau faptul că grupa-
rea de la Slătioara a început să-şi impună controlul asupra
acestui schit. Unul din preoţii desemnaţi de Cultul Tradi-
ţionalist să slujească la Copăceni relata, la 1 august 1956,
că fără consimţământul Organizaţiei şi Poporului, s-a pre-
zentat un oarecare Evloghie Oţa, recent scăpat din închisoa-
re, şi s-a instalat la acest schit pe cont propriu, numindu-se
stareţ, fără alegere şi fără confirmarea cultului nostru177. În
continuare, se arăta că acest preot face politică aici la schit,
în legătură cu Organizaţia lui Titel Petrescu, care va fi mi-
nistru, şi un oarecare Ispir, care va fi Ministru al Cultelor,
şi fostul episcop Galaction Cordun. În ziua de 8 iulie 1956,
acelaşi preot susţinea că schitul a fost vizitat de un grup
din Organizaţia lui Titel Petrescu: S-a auzit, cu acest pri-
lej, că, de îndată ce vor veni la putere, pe Galaction îl face
Mitropolit, iar pe Evloghie, episcop la Copăceni.
Schitul Copăceni, arăta şi Ion Movileanu într-un
memoriu, este o unitate din cultul nostru tradiţionalist creş-
tin care a fost capturat în ultimul timp de anumite elemente
recalcitrante, şi anume Evloghie Oţa, caterisit. Au fost aduşi
aici popi hirotoniţi de Cordun şi oficiază nestingheriţi slujbe.
Se află în strânsă legătură cu Slătioara şi se intenţionează ca
aici să devină episcopie. Noi am cerut desfiinţarea schitului
şi transformarea lui în Biserică de mir178. În alt raport, Ion
Movileanu arată că biserica noastră de la Copăceni consti-
177
dii, Dosar 1/1956. Raport din 1 august 1956 către Organizaţia
Cultului Creştin Tradiţionalist, semnat de preotul ierom. Grigoraş
Cleopa (sau Gleopa).
178
Ibidem, f. 359-363.
tuie un focar de agitaţie în strânsă legătură cu călugării din

Slătioara…, că există o axă Slătioara, Găgeşti şi Copăceni,
ostilă armoniei interconfesionale şi ordinii publice179.
Situaţia de la Copăceni a devenit tensionată ca ur-
mare a implicării credincioşilor stilişti care au rămas fi-
deli grupării Movileanu. Împuternicitul Regiunii Bucu-
reşti, în raportul intitulat Aspecte de la schitul stilist din
Copăceni, arăta că, la sărbătoarea Adormirii Maicii Dom-
nului (28 aug 1956), a avut loc un incident urmat de al-
tercaţii între cetăţeanul Niculae Teodorescu, proprietarul
pământului pe care era construit schitul, şi călugărul Me-
letie Caranfil, în prezenţa lui Evloghie Oţa. Intenţia pro-
prietarului era de a obţine desfiinţarea schitului, transfor-
marea bisericii în biserică de mir şi aducerea unui preot
stilist tânăr, care să se căsătorească cu fiica lui. La rândul
său, Caranfil a cerut ajutor de la Slătioara pentru a trimi-
te 8 călugări care să locuiască în schit, până se vor linişti
acele tulburări180.
Niculae Teodorescu se află printre semnatarii Memo-
riului Comitetului de Conducere al Bisericii Tradiţiona-
liste din Copăceni către Preşedintele Tribunalului Popular
Vidra, în care se cerea evacuarea unor elemente recalcitrante
de pe proprietatea Bisericii noastre – pretinşi călugări şi falşi
preoţi, neconfirmaţi de Ministerul Cultelor şi nerecunoscuţi
de episcopul locului, cu jurisdicţie pe teritoriul ţării. Deşi
există un Proces verbal de transformare a fostului schit în
Biserică de mir, din data de 20 iunie 1955, aceşti pretinşi
călugări nu părăsesc proprietatea, din contră, aduc şi insta-
179
Ibidem, f. 144.
180
Ibidem, f. 316 (Referat al Împuternicitului Regiunii Bucu-
reşti: Aspecte de la schitul stilist din Copăceni).
lează preoţi falşi, hirotoniţi ilegal de fostul episcop Galaction

Cordun181; ...aceşti falşi preoţi şi călugări recalcitranţi duc
o rezistenţă prin aceea că întrebuinţează forţă pe pământul
şi proprietatea noastră, prin aceea că, în ziua de 19 august,
s-a ajuns până acolo să ne bată în Biserică, fiind pregătiţi cu
ciomege, dând naştere la acţiune penală...182.
La începutul anului 1957, Copăceniul putea fi con-
siderat un fief al Slătioarei. Astfel, în data de 19 ianuarie
1957, Evloghie Oţa, îmbrăcat în haine arhiereşti, a săvârşit
aici slujba de Bobotează pe stil vechi. În timpul slujbei, i-a
pomenit pe Galaction Cordun ca arhiepiscop, iar preoţii
din sobor l-au pomenit pe Oţa ca episcop al lor (Anexa
20). La sfârşitul slujbei, Oţa a lăudat în faţa credincioşilor
libertatea de care se bucură cultele în Republica Populară
Română183. Cu ocazia hramului Schitului Copăceni din
anul 1958 (6 mai 1958), slujba a fost oficiată de Dioni-
sie Hugeanu. Acesta a proferat calomnii la adresa Bisericii
Ortodoxe Române şi a slujitorilor ei, declarând că a făcut
un demers personal pe lângă Patriarhul Alexei I al Rusiei,
pentru a veni în ajutorul stiliştilor din România184.
Biserica Puţul Înalt a devenit unul dintre fiefurile
stiliste din Capitală, după numirea preotului Aurel Va-
silescu ca paroh, la data de 1 septembrie 1948. Aurel
Vasilescu fusese preot confesor al Diviziei Tudor Vladi-
181
Arhivele Naţionale, fond Dosar nr. 2 bis 2 (decembrie
1957), f. 17.
182
Ibidem, f. 18.
183
Ibidem, f. 16 (Raportul nr. 6/31 ianuarie 1957 al împuter-
nicitului Regiunii Bucureşti).
184
Studii, Dosar nr. 2/1958, f. 208- 210.
mirescu185 sau al diviziei Horia, Cloşca şi Crişan, după

alte documente186, şi revenise în ţară cu gradul de maior.
După desfiinţarea clerului militar, în anul 1948, a cerut
să activeze în Bucureşti, motivând că soţia lui este funcţi-
onară la Ministerul Silviculturii, şi copilul urmează şcoa-
la în Bucureşti.
După numire, s-a constatat că preotul Vasilescu era
divorţat şi convieţuia cu altă femeie, lucru confirmat şi
de soţia lui. Preotul a refuzat să dea explicaţiile de ri-
goare la Arhiepiscopia Bucureştilor, motiv pentru care a
fost suspendat. Deoarece a continuat să slujească după
suspendare, a fost trimis în faţa Consistoriului, care l-a
caterisit. La data de 31 iulie 1952, epitropul şi consilierii
Parohiei Puţul Înalt II din Bucureşti semnau un proces
verbal prin care consemnau părăsirea cultului ortodox şi
trecerea la cultul ortodox de rit vechi (Anexa 21). Nu ştim
dacă, prin aceasta, putem înţelege creştinii de rit vechi
(lipovenii), recunoscuţi de Statul român (Monitorul Ofi-
cial nr. 119/mai 1947)187, sau stiliştii. Cert este că, în
anul 1953, fostul preot Aurel Vasilescu a avut o tentativă
nereuşită de a trece la lipoveni, iar în 1954 semna deja ca
secretar general al organizaţiei lui Movileanu. În această
185
Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 8-9. Declaraţia preoţilor Andrei
Costinescu de la Parohia Înălţarea Domnului, Grigore Popescu de
la Parohia Sf. Haralambie Belu şi pr. Chiru Zaharaia de la Parohia
Sf. Cuv. Paraschiva cu privire la situaţia existentă la parohia Puţul
Înalt II şi la preotul caterisit Aurel Vasilescu.
186
Ibidem, f. 62 (Referat din 8 martie 1954).
187
dii, dosar nr. 3/1952, f. 83.
calitate, a semnat şi actul de unire între cele două asoci-

aţii stiliste din 1954, precum şi actul prin care arhiereul
Galaction Cordun notifica Patriarhia în legătură trece-
rea sa la stilişti, în 1955. În primăvara anului 1956, fos-
tul preot Aurel Vasilescu s-a întors în Biserica Ortodoxă.
S-au păstrat mai multe memorii adresate Arhiepiscopiei
Bucureştilor, prin care arăta că nu are mijloace de subzis-
tenţă, fiind încadrat într-un post de cântăreţ bisericesc,
şi cerea Arhiepiscopiei Bucureştilor să înfiinţeze un post
administrativ pentru el, ca de exemplu dirijor, care să fie
plătit din fondurile parohiei188.
Rămâne de văzut care a fost rolul jucat de Aurel Va-
silescu în răspândirea stilismului în Arhiepiscopia Bucu-
reştilor, în calitatea lui de preot confesor al unui regiment
care a intrat în ţară odată cu tancurile sovietice. Se ştie că
scopul diviziilor de voluntari era acela de a prelua contro-
lul asupra statelor în care Armata Roşie ar fi pătruns şi de
a impune un sistem de sorginte sovietică, Moscova acţio-
nând în baza unui proiect special conceput în acest scop.
Semnificativ este faptul că, la data de 9 februarie 1944,
Patriarhul Rusiei a hirotonit trei preoţi dintre prizonie-
rii români, simpli ostaşi, fără studii teologice. Aceştia au
sfinţit drapelele de luptă şi au dezlegat trupa de vechiul
jurământ de credinţă faţă de rege şi de ţară.
Mergând pe acest fir, ne întâlnim din nou cu Ana
Pauker, cea care, împreună cu Vasile Luca, s-a ocupat
personal de propaganda în lagărele de prizonieri români
pentru crearea unor divizii de voluntari. La data de 15

188
dii, Dosar nr. 1/1956, f. 9 (Nota 357/din 23 ianuarie 1956 a Minis-

terului Cultelor către Direcţia Împuterniciţilor).
noiembrie 1943, cu binecuvântarea lui Stalin, ia fiinţă

Divizia Tudor Vladimirescu, structură militară a NKVD-
ului sovietic, formată din 9000 de oameni şi condusă de
col. Mihai Maltopol, lt. col. Nicolae Cambrea şi col. Ia-
cob Teclu189. La 12 aprilie 1945, a fost creată o nouă di-
vizie de voluntari români, Horia, Cloşca şi Crişan, al că-
rei aparat politic va fi condus de Valter Roman, aflat din
1939 la Moscova, care lucra la secţia română a Radio
Moscova. În acest context, rămâne de văzut dacă preo-
tul Aurel Vasilescu a revenit în România cu o misiune
anume sau dacă trecerea sa la stilişti a fost rezultatul unei
opţiuni personale.
În sfârşit, menţionăm că, în cursul lunii decembrie
1956, în comunele Ariceşti-Zeletin, Surani şi Cărbuneşti
din Prahova, era semnalată prezenţa a trei călugări va-
gabonzi care organizau adunări religioase. Unul dintre
aceştia era stareţ al schitului stilist Sf. Dumitru din com.
Ileana (lângă Bucureşti), altul era diacon la acelaşi schit,
iar al treilea era călugăr. Cu îngăduinţa preotului paroh,
au slujit în biserica ortodoxă de hramul acesteia, Sf. Ni-
colae, preotul recomandându-i în faţa credincioşilor şi
făcându-le popularitate. Au rămas până la data de 15 de-
cembrie, umblând din casă în casă şi cerând ajutor de la
189
Informaţii consemnate în Jurnalul de luptă al Diviziei Tudor
Vladimirescu. Vezi Ilie Manole, Clerul militar al României între pre-
siunea şi opresiunea regimului, în Anul 1947 – Căderea Cortinei. Co-
municări prezentate la Simpozionul de la Sighetul Marmaţiei (20-
22 iunie 1997), Fundaţia Alianţa Civică, 1997, p. 363-366. Despre
Divizia Tudor Vladimirescu, Florin Şperlea, O divizie pentru liniştea
comuniştilor români, http://www.isciv.ro/Cele-mai-citite/o-divizie-
pentru-linistea-comunistilor-romani-tudor-vladimirescu.html.
cetăţeni, spunând că vor să construiască o biserică în sa-

tul Ileana, lângă Bucureşti, iar statul nu le dă concursul
în acest sens190.
4. Stilismul şi regimul comunist: aspecte ale unei

relaţii controversate
În anul 1948, stiliştii, prin vocea lui Ion Movileanu,

se declarau mulţumiţi de situaţia lor în peisajul religios
al Republicii Populare Române: în situaţia actuală, când
s-a prăbuşit dictatura şi s-a restaurat democraţia, cu liber-
tăţile de tot felul, noi ne-am putut manifesta liber credinţa.
Astfel, există biserici, preoţi, cimitire în toate locurile unde
sunt credincioşi stilişti, într-un cuvânt suntem mulţumiţi
de libertate191. Într-o scrisoare olografă a lui Evloghie Oţa
către un credincios stilist din Isaccea (9 martie 1957),
în care îşi arăta disponibilitatea de a le sfinţi preoţi (aş-
tepta doar să îi comunice dacă, în satele de acolo, se pot
găsi ţărani cu şapte clase primare ori care să ştie carte), el
scria: Credinţa este liberă într-adevăr din partea conducerii
partidului nostru, pe care să ni-l ţină Dumnezeu mulţi ani,
căci libertatea noastră, a stilului vechi, se datoreşte absolut
numai conducerii comuniste (Anexa 22)192.
190
Arhivele Naţionale, fond Dosar nr. 1/1956 (ianuarie-de-
cembrie 1956), f. 548 (Nota 1263/17. XII 1956: Manifestări ale
cultului ortodox în comuna Ariceşti Zeletin, raion Teleajen).
191
Studii. Dosar 1/1948, f. 20 (Memoriu. Istoricul pe scurt al Orga-
nizaţiei Cultului Creştin Tradiţionalist din R. P. Română).
192
Studii. Dosar nr. 2 bis 2 (decembrie 1957), f. 39-40.
Parcurgând documentele de arhivă din anii 1945-

1955, am fost intrigat de anumite aspecte paradoxale lega-
te de evoluţia mişcării stiliste în acei ani grei ai regimului
stalinist, precum şi de relaţia dintre conducătorii grupă-
rilor stiliste şi autorităţile de stat, locale sau centrale. Un
lucru important pe care doresc să îl semnalez este impresi-
onanta corespondenţă purtată de conducerea mişcării sti-
liste, sub numele de Cultul Creştin Tradiţionalist sau Cultul
Pravoslavnic de Răsărit, cu Ministerul Cultelor şi cu alte
instituţii ale statutului pentru obţinerea recunoaşterii lor.
Remarcăm faptul că organele de stat le răspund civilizat
de fiecare dată, amintindu-le că nu sunt culte recunoscute,
lucru curios pentru perioada la care ne referim.
La rândul lor, autorităţile locale din comunele unde
se aflau credincioşi stilişti îi ajutau cu recomandări care
urmau să fie ataşate la memoriile lor. De exemplu, Pri-
măria Furceni, la cererea Cultului Tradiţionalist Creştin,
confirma următoarele: faţă de Regimul de Democraţie Po-
pulară sunt cetăţeni cuminţi, înţelegători, făcându-şi dato-
ria patriotică faţă de stat prin achitarea cotelor şi a impozi-
telor, cât şi prin contribuţia la muncă voluntară, respectând
toate hotărârile şi dispoziţiunile Partidului şi Guvernului
nostru, luând parte la adunările convocate de organizaţiile
locale comunale193. Asemenea confirmări sau caracterizări
au fost eliberate de mai multe primării din localităţile
unde se găseau credincioşi stilişti.
În luna februarie a anului 1954, credincioşii stilişti
din comuna Tâmboieşti, raionul Râmnicu Sărat, se adre-
193
Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 11.
sau Comitetului Central al PMR şi Consiliului de Mi-

niştri al RPR, cerând autorizaţie de funcţionare pentru o
casă de rugăciune194. În legătură cu cererea lor, li se comu-
nică că gruparea religioasă stilistă care-şi zice „cultul creştin
tradiţionalist” nu are autorizaţia legală de funcţionare şi,
pentru acest motiv, cererea nu i se poate satisface. Simpla
păstrare în calendar a stilului vechi nu constituie un motiv
pentru a recunoaşte calitatea de cult acestei grupări195. Ase-
menea cereri au fost adresate şi de alte comunităţi stiliste,
ca cele din comuna Ciumuleşti, raionul Fălticeni, sau sa-
tul Rotunda, comuna Liteni, Raion Fălticeni196.
Mai mult, stiliştii au adresat memorii şefului statului,
Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi chiar au obţinut o audienţă
la acesta în data de 9 iunie 1954, de faţă fiind şi Minis-
trul Cultelor, Petre Constantinescu Iaşi. Delegaţia compu-
să din Dionisie Hugeanu, Meftodie Marinache şi Emilian
Pricop a înaintat un Memoriu în care arată că pentru prima
dată în RPR, după 30 de ani de suferinţă, am reuşit să expu-
nem nedreptăţile suferite celui mai mare şi iubit fiu al clasei
muncitoare, care ne-a înţeles că, atâta vreme cât nu suntem
împotriva statului, să ni se dea libertate, căci nu se admite ca
fiii loiali şi şi cinstiţi ai RPR să sufere într-un regim de demo-
craţie populară. Omul trebuie să fie liber să se închine cum
vrea, pe stil nou, pe stil vechi sau în orice formă de credinţă197.
194
Ibidem, f. 85 (Nota informativă din 25 martie 1954).
195
Ibidem, f. 83 (Nota 957/1954 din 26 februarie 1954).
196
Arhivele Naţionale, fond Departamentul Cultelor. Direc-
ţia Studii. Dosar nr. 1 1953, f. 77 (Nota 19801/1953 din 10 de-
cembrie 1953).
197
Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 337 (Memoriu adresat de Gruparea
Un element pe care aş dori să îl aduc în atenţie este

legat de aplicarea decretului 410/1959, referitor la scoate-
rea monahilor din mănăstiri198. Aşa cum se ştie, în perioa-
da 1948-1958, mănăstirile ortodoxe s-au aflat sub atenta
supraveghere a Securităţii. În două documente elaborate
de Ministerul Cultelor (28 august, respectiv 16 septembrie
1958), se propunea ca treptat şi cu toată prudenţa să se ur-
mărească realizarea următoarelor obiective: interzicerea înfi-
inţării de noi mănăstiri şi schituri, reducerea numărului ac-
tual al mănăstirilor şi schiturilor, îngustarea bazei economice
a mănăstirilor, dreptul de a primi noi vieţuitori să fie rezervat
doar episcopilor, să se interzică vagabondajul călugărilor199.
Împotrivirea unor ierarhi şi a călugărilor faţă de aplica-
rea acestor măsuri a dus la adoptarea faimosului Decret
410/28 octombrie 1959. Astfel, din cele 224 de mănăstiri,
câte existau la 1 noiembrie 1959, la apariţia Decretului 410
se mai găseau 194. Dintre acestea, 92 au fost desfiinţate în
perioada 1 ianuarie 1959 - 31 martie 1960. Din 6014 că-
lugări existenţi la 1 ianuarie 1959, 2975 au fost scoşi din
mănăstire în perioada 1 ianuarie 1959 – 31 martie 1960.
creştinilor ortodocşi de stil vechi către Gh. Gheorghiu Dej, înregistrat

pe data de 27 aprilie 1954).
198
La 28 octombrie 1959, Prezidiul Marii Adunări Naţionale
adopta Decretul 410, care aducea o serie de amendamente Decretului
nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase. Aplicate re-
troactiv, măsurile cuprinse în Decretul 410 au avut efecte devastatoare
asupra vieţii monahale din România. Potrivit estimărilor, numărul
monahilor scoşi din mănăstiri a fost de aproximativ 4750. Este mai
puţin cunoscut faptul că Patriarhul Justinian i-a primit pe monahii
alungaţi şi le-a găsit de lucru în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
199
George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Monahismul ortodox şi
puterea comunistă în România anilor 50, Editura Partener, 2009, p. 45.
În acest context, construirea schitului stilist de la

Slătioara, a cărui piatră de temelie a fost pusă în 1947,
venea în totală contradicţie cu politica regimului comu-
nist faţă de culte200. Un secretar din Departamentul Cul-
telor semnala şi el faptul că, în momentul în care sunt în
curs de aplicare măsuri pentru curăţirea mănăstirilor orto-
doxe de elemente duşmănoase, în Moldova de Nord func-
ţionează 11 mănăstiri stiliste cu cca. 266 călugări şi că-
lugăriţe care nu au bază legală (14 mai 1959). Referitor
la aplicarea Decretului 410/1959, un împuternicit local
observa şi el: stiliştii afirmă că acest decret nu îi priveşte
pe ei. Acest lucru a fost afirmat personal de falsul episcop
Glicherie Tănase unui organ regional, pe considerentul
că bisericile şi casele lor parohiale sunt construite de ei şi
fără ajutorul statului, cu care n-au nimic, deoarece nu pri-
mesc salariu şi nici alte subvenţii băneşti201.
Mai mult, fostul arhiereu Galaction Cordun a fost
auzit declarând că Biserica Ortodoxă Română este în li-
chidare şi că el are sarcina, din partea Marii Adunări Na-
ţionale, să organizeze o biserică stilistă. Este foarte pro-
babil ca mulţi dintre călugării îndepărtaţi din mănăstirile
ortodoxe să-şi găsească refugiu în cele stiliste, nota acelaşi
funcţionar din Departamentul Cultelor202. Această po-
sibilitate fusese intuită şi de Patriarhul Justinian, despre
200
de Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, fila 48; în Catacombele Ortodoxiei,
nr. 2/mai 1999.
201
de Studii. Dosar nr. 2/1960, f. 63.
202
Studii. Dosar nr. 4/1959, f. 61-62.
care Securitatea consemna la 28 mai 1959: Justinian Ma-

rina consideră că şi fuga lui Galaction Cordun la Slătioara
este legată de pretinsul plan al conducerii de stat îndreptat
împotriva Bisericii Ortodoxe Române. El consideră că, prin
aceasta, se intenţionează întărirea stilismului, care să fie fo-
losit pentru zguduirea creştinismului. În legătură cu aceas-
ta, el a mai afirmat următoarele: „sunt încredinţat că de
răpirea lui Galaction Cordun au ştiut şi anumite persoane
din Departamentul Cultelor. Îmi întemeiez această convin-
gere pe faptul că am fost informat că s-ar fi pus la cale de
anumite persoane o întărire a mişcării stiliste cu speranţa că
aceasta va zgudui Biserica Ortodoxă Română. Alungarea
călugărilor din mănăstiri cu câteva luni înainte de fuga lui
Galaction Cordun de la Căldăruşani a fost minuţios cal-
culată, ca aceştia să se îndrepte spre stilişti şi să caute să se
adăpostească în mănăstirile şi schiturile stiliste. Reintrarea
în activitate a lui Cordun şi a stiliştilor într-un moment în
care există sute de călugări şi călugăriţe alungaţi din mă-
năstiri – deci o masă disponibilă pentru stilişti – şi mai ales
în care se desfăşoară o adevărată prigoană în faţa Bisericii
Ortodoxe Române poate duce la intensificarea mişcării sti-
liste, la câştigarea de numeroşi adepţi dintre ţărani şi chiar
la producerea de tulburări”203.
Relaţia liderilor stilişti cu Securitatea în anii 1950-
1960 este o altă temă controversată asupra căreia aş dori
să mă opresc. Istoria oficială a Bisericii de Stil Vechi din
203
Moraru Frusinica, Biserica Ortodoxă în luptă cu diavolul roşu,
în Altarul Banatului, nr. 1-3/2001, p. 94-95, apud. Arhiva S.R.I,
fond D, dosar 7729, f. 443. Vezi şi Adrian Nicolae Petcu, Documente
privind atitudinea Patriarhului Justinian faţă de aplicarea decretului
410/1959, în Caietele CNSAS, anul II, nr. 2 (4), 2009, p. 333-344.
România ne prezintă un episod petrecut în luna mai

1955, la puţin timp după înscăunarea lui Cordun la Slă-
tioara. Iată ce citim în Istoricul Mănăstirii Slătioara: Câ-
teva zile mai târziu, la Mănăstirea Slătioara se prezintă
delegaţi din partea Securităţii Statului Român, care îi fac
cunoscut mitropolitului Galaction că i se interzice a locui în
această mănăstire. La aceasta, mitropolitul răspunde: „sunt
român şi am dreptul să locuiesc în oricare colţ al României”.
Delegaţii Securităţii se întorc fără rezultatul scontat. Mitro-
politul Galaction Cordun rămâne la Mănăstirea Slătioara,
cu toate că întreaga suită a Securităţii era pe urmele lui204.
Este o viziune idilică aceea a unei Securităţi nepu-
tincioase în anii 1950-1960. Aşa cum se ştie, în această
perioadă, în cele mai temute închisori comuniste se aflau
numeroşi preoţi, călugări şi credincioşi ortodocşi, cato-
lici, greco-catolici sau de alte confesiuni, care săvârşeau
ani grei de temniţă, ca deţinuţi politici, mulţi dintre aceş-
tia găsindu-şi moartea martirică în detenţie. În urma stu-
diilor întreprinse de Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, au fost identificaţi 1888 de preoţi or-
todocşi care au trecut prin închisorile comuniste, majo-
ritatea murind acolo205. Practic, nu existau menajamente
Istoria Mănăstirii Slătioara, p. 131-132.

204
The National Institute for the Study of Totalitarism, The

205
Imprisoned Church. Romania, 1944-1989, Bucharest, 1999, p. 15;

Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comu-
nist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodo-
xe Române, Bucureşti, 2007 (conţine biografia a 240 de martiri
creştini care şi-au dat viaţa pentru Hristos în timpul regimului
comunist, majoritatea fiind preoţi, episcopi, profesori de teologie
şi monahi ortodocşi).
atunci când Securitatea dorea să aresteze pe cineva – şi cu

atât mai puţin în anii aceia.
Un alt episod s-a petrecut în august 1955, când Ga-
laction Cordun şi Glicherie Tănase au fost aduşi la se-
diul Securităţii din Ploieşti pentru interogatorii. Cu acel
prilej, ambii au primit domiciliu forţat: Cordun, la Mă-
năstirea Cernica, iar Glicherie, în satul Răchitoasa din
Bărăgan206. Aşa cum am văzut, Galaction Cordun a pu-
tut să părăsească după bunul plac aşa-numitul domici-
liu forţat şi a săvârşit hirotonii la Mănăstirea Copăceni
şi la biserica din localitatea Moara Domnească de lângă
Bucureşti, care erau pe stil vechi. La Moara Domnească,
l-a hirotonit arhiereu pe Glicherie Tănase, venit şi acesta,
fără probleme, de la domiciliul forţat din Bărăgan. Peste
puţin timp, Glicherie Tănase a evadat definitiv şi a ajuns
la Slătioara în 1956. Într-un raport al Împuternicitului
Regiunii Fălticeni, se arăta că problema stilistă a devenit
din nou agitată, din cauza eliberării lui Glicherie, care se
întorsese pe data de 1 noiembrie 1956207.
Niciunul dintre aceşti doi conducători ai mişcării
stiliste nu a trecut prin închisorile comuniste de tristă
206
Istoria Mănăstirii Slătioara, p. 120, p. 136-139; Constantin
Bujor, op. cit., p. 42; 44-46.
207
Departamentul Cultelor, Direcţia Studii, Dosar nr. 2/1957,
f. 769-772. (Raport nr. 1809/15 decembrie 1956). El propunea ca
Ministerul Cultelor, împreună cu Ministerul de Interne, să acţioneze
împotriva vagabondajului călugărilor; să se rejudece procesele falşilor
preoţi şi călugări; în al treilea rând, propunea să se ia în considerare
posibilitatea evacuării celor două schituri stiliste din raionul Fălticeni,
pentru izolarea lor, cunoscând prin aceasta că problema stilistă ar înceta
să mai fie problemă, iar în locul lor să fie aduşi cei mai loiali călugări
ortodocşi, pentru a satisface nevoile religioase ale credincioşilor stilişti.
amintire. Este relevantă, în acest context, remarca apolo-

getului stilist Constantin Bujor despre Glicherie Tănase:
Din această perioadă, s-au păstrat două documente din care
rezultă gravitatea abuzurilor şi încălcarea drepturilor omu-
lui într-un regim totalitar comunist, asemănător cu cel na-
zist sau cu o dictatură militară. Unul din acestea este un bi-
let de eliberare cu nr. 417 din anul 1955 (pentru preveniţi).
Poartă titulatura R.P.R., Ministerul Afacerilor Interne, Di-
recţiunea Generală a Penitenciarelor, 1955, 2 august. Pes-
te cuvântul ,,penitenciar”, este trasă o linie şi scris de
mână ,,locul de deţinere Răchitoasa”. În dreptul numă-
rului mandatului de arestare, nu apare niciun număr, ca
şi în dreptul infracţiunii comise. Rezultă deci că părintele
Glicherie a fost deţinut în calitate de prevenit, şi nu pentru
comiterea unei infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Codul
penal. Acest bilet de eliberare era în acelaşi timp şi o sentin-
ţă, căci posesorul lui trebuia să rămână mai departe în locul
de deţinere Răchitoasa, dar cu domiciliul forţat. Nu era ju-
decat de nicio formă de instanţă judecătorească. În conclu-
zie: Securitatea te aresta, ea te condamna şi tot ea te punea
în libertate, dar cu domiciliul obligatoriu208.
De la Slătioara, Glicherie a organizat apoi şi evada-
rea lui Galaction Cordun în 1959, cu ajutorul avocatului
Albu din Bucureşti, a lui Mircea Ispir şi a credinciosului
Pavel Mogârzan. Acelaşi Constantin Bujor nota: Evadarea
era greu de realizat şi numai o acţiune inteligentă putea păcă-
li vigilenţa paznicilor. Avocatul Albu s-a recomandat ofiţer de
securitate (or, ştim că, în acea vreme, substituirea de funcţie
se pedepsea greu – n. a.) şi l-a luat pe Mitropolit la Bucu-
208
Constantin Bujor, op. cit., p. 46.
reşti sub pretextul unui interogatoriu. De aici, a fost adus

la Mănăstirea Slătioara de părintele Pavel. În urma evadării,
Patriarhia a informat Securitatea, care a intrat în alertă şi-l
căuta peste tot (Bujor, p. 47). Interesant de remarcat este că
Securitatea i-a arestat imediat pe complicii evadării, avoca-
tul Albu, respectiv Pavel Mogârzan, dar s-a dovedit nepu-
tincioasă să-l aresteze pe cel care evadase.
Este adevărat că, în această perioadă, au fost inten-
tate mai multe procese călugărilor stilişti pentru exerciţiu
abuziv de funcţiune şi port ilegal de uniformă. Însă majori-
tatea cazurilor au fost clasate din lipsă de probe, iar altele
s-au finalizat cu condamnări de câteva luni, maxim un
an, cu suspendare. Un exemplu este cazul lui Jora Vasile,
hirotonit la data de 7 iunie 1955 de Galaction Cordun la
Mănăstirea Slătioara, pe care Tribunalul l-a achitat justi-
ficând că a fost de bună credinţă şi că nu a ştiut că Galac-
tion Cordun nu mai avea drept să hirotonească209. Un alt
209
Studii, Dosar 1/1956, f. 402. Împuternicitul Regiunii Iaşi nota la 2
aprilie 1957: Pretinsul preot Jora Vasile, care a fost achitat a treia oară
de către Tribunalul Popular de la Podul Iloaiei, raion Târgu Frumos,
în prezent este liber şi continuă să facă serviciile religioase în mod regu-
lat la biserica stilistă din Balş…Când a aflat de arestarea călugărului
Ieremia Nicolae, zis Natan, care în prezent se află sub stare de arest la
Penitenciarul Vaslui, nu mai are curajul să vagabondeze în alte loca-
lităţi din cuprinsul raionului Iaşi, de frică să nu fie prins de organele
locale, întrucât a fost prins de organele locale de câteva ori şi i s-a dat
drumul, deoarece organele respective nu au avut încă instrucţiuni pre-
cise cu privire la problema stilistă. Odată cu arestarea sus-numitului
călugăr stilist din Raionul Negreşti, stilistul Jora Vasile a pus la cale pe
credincioşii săi ca să-l păzească, fiind înarmaţi cu ciomege, în cazul în
care organele locale ar căuta să-l aresteze (Dosar 2/1957, f. 10-14).
exemplu este procesul care a avut loc, în 1958, la Panciu,

contra unui grup de 4 stilişti, în frunte cu Meftodie Ma-
rinache. Inculpaţii au prezentat acte de hirotonie semna-
te de Cordun, pe care Tribunalul le-a admis şi a hotărât
că nu se fac vinovaţi de port ilegal de uniformă210. În alt
proces, călugărul Ieremia Nicolae a fost pus în libertate
cu câteva zile înainte de a se judeca procesul său, sub pre-
textul că această problemă nu este aşa de gravă. În ziua ho-
tărâtă, călugărul nu s-a mai prezentat la proces, ci a trimis
câţiva credincioşii stilişti care să vorbească în faţa instan-
ţei despre buna sa credinţă. În final, s-a stabilit că dosarul
nu este complet şi s-a hotărât amânarea lui211.
Mişcarea stilistă s-a bucurat de o pleiadă întreagă de
avocaţi care şi-au adus contribuţia la redactarea memori-
ilor către autorităţile de stat şi care i-au susţinut pe stilişti
în procese. Cel mai important dintre aceştia a fost Pe-
tre Pandrea (1904-1968), pe numele său adevărat Petre
Marcu, cumnatul lui Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu
Elisa, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu), care, în perioada in-
terbelică, a pledat în numeroase procese în care comuniş-
tii se aflau sub acuzare212. În perioada comunistă, i-a apă-
210
Studii, Dosar 4/1959, f. 32.
211
Studii, Dosar 2 bis/1957.
212
În general, Pandrea a pledat în favoarea unor persoane sau
organizaţii aflate în dizgraţie într-un anumit moment dat (PCR
până în 1944, evreii, PNŢ între 1953-1958, călugăriţele de la Vla-
dimireşti etc). A fost arestat de patru ori în perioada 1940-1944,
însă perioada maximă de detenţie nu a depăşit opt zile. După ce
comuniştii au preluat puterea în România, Pandrea a efectuat 10
ani de temniţă grea, între 1948-1952 şi 1958-1964. A fost inclus
rat pe stilişti, pe greco-catolici şi s-a implicat în apărarea

maicilor de la Vladimireşti213. Iată cum descrie Pandrea
implicarea sa în favoarea stiliştilor: Din afacerea stiliştilor,
eu m-am ales cu vânzarea pavilionului meu de onoare de la
Peleş, deci cu pierdere netă de 12.000 de lei, plus restanţe-
le lui Meftodie, Agatanghel şi ale Copăcenilor la colectiv…
E drept că nu am vânat arginţi. Mi-am făcut datoria de
avocat cu elan, entuziasm şi euforie. Am vânat poate gloria
şi experienţa. M-am ales cu o glorie cam fantezistă într-un
mediu de sectanţi religioşi, de fanatici şi suciţi, plus adversi-
tatea preoţilor din Biserica Ortodoxă dominantă…214.
În timpul unui proces, Pandrea a afirmat că Gheor-
ghe Gheorghiu Dej a stat la închisoare cu stiliştii, că ştie
suferinţa lor şi că a promis să le acorde toată libertatea215.
în lotul Pătrăşcanu şi condamnat la 20 de ani de temniţă, din care a

executat 7 în închisoarea de la Ocnele Mari. Între anii 1954-1958, a
scris Memoriile Mandarinului valah, confiscate de Securitate şi edi-
tate de familie în anul 2000 la Editura Albatros.
213
Studii, Dosar nr. 2/1957, f. 505 (Nota 94/22 august 1957 de la Cabi-
netul Ministrului de Interne în legătură cu activitatea avocatului Petre
Pandrea de la Colegiul V Capitală). După ce a pledat în cazul Vladi-
mireşti (9 martie 1955), a fost exclus din barou şi suspendat temporar.
În toiul procesului, s-a cununat religios cu Eliza Pătrăşcanu, având ca
naşi pe maica Veronica şi pe pr. Ioan Iovan (Petre Pandrea, Memoriile
Mandarinului valah, Editura Albatros, 2000, XVIII).
214
Petre Pandrea, op. cit., p. 136.
215
Studii, Dosar nr. 2/1957, f. 521. Într-o adresă a Ministerului Cultelor
către Ministerul Afacerilor Interne (nr. 94/22 august 1957), el afirma:
Agitaţia din rândul stiliştilor o face cu rea credinţă, dându-le acestora im-
presia că mişcarea lor ar putea fi recunoscută dacă nu s-ar opune anumite
„elemente huliganice” din Ministerul Cultelor (Ibidem, f. 505).
În anul 1958, a alcătuit chiar un Memoriu către Gheor-

ghe Gheorghiu Dej în chestiunea persecuţiei religioase a
sectei creştin-ortodoxe zisă a stiliştilor. În acest memoriu,
el denunţă faptul că s-a pornit o nouă persecuţie împo-
triva cultului stilist, în urma căreia Mănăstirea Copăceni
a fost desfiinţată şi s-au alcătuit mai multe dosare penale
pentru preoţii cultului. Cu acest prilej, cerea reînnoirea
autorizaţiei de funcţionare începând cu data de 1 martie
1948 şi asigurarea libertăţii religioase pentru stilişti, care
funcţionează într-o stare de semi-clandestinitate216.
Este interesant de remarcat că, în această perioadă,
a continuat construcţia de noi locaşuri de cult, întărirea
acestora cu gardă formată din credincioşi stilişti, precum
şi trimiterea de memorii în care se denunţau persecuţiile
suferite. Astfel, credincioşii stilişti din satul Slătioara, com.
Râşca, au înaintat mai multe memorii către CC al PCR, în
care cereau, printre altele, să înceteze cu procesele şi condam-
nările preoţilor stilişti şi să li se dea libertate de cult, întrucât
ei ţin cu Biserica de Răsărit, respectiv cu Uniunea Sovietică,
şi nu cu Apusul, cu catolicii, cum sunt ortodocşii.
Toate aceste semne de îngăduinţă, paradoxale pen-
tru perioada la care ne referim, ne îndreptăţesc să con-
cluzionăm că mişcarea stilistă, în ansamblul ei, a fost to-
lerată de mai-marii regimului comunist din România. Şi
acest subiect merită aprofundat, pentru a vedea motiva-
ţiile acestei atitudini şi în ce măsură era ea îndreptată îm-
potriva Bisericii Ortodoxe Române.
Foarte interesantă este atitudinea împuterniciţilor
de la Ministerul Cultelor, însărcinaţi cu supravegherea
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Culturii şi Cultelor,

216
Direcţia Studii, Dosar 1/1958, fila 193-194.

mişcării stiliste, care se aflau în mijlocul evenimentelor şi

trimiteau regulat rapoarte, împreună cu propriile lor so-
luţii pentru rezolvarea uneia sau a alteia dintre situaţii217.
În documentele semnate de aceşti împuterniciţi, imagi-
nea stiliştilor ca duşmani ai Regimului Democrat Popular
şi, în particular, ca răi, violenţi, imorali este foarte rară.
Nu am putut găsi decât două rapoarte de acest gen. Unul
semnalează faptul că X, conducătorul grupului stilist din
Ciumuleşti, nu îşi achită cu cinste cotele către stat, deşi
are posibilitate; că Y, care ocupă un imobil cu mai multe
camere, a refuzat să primească magazinul Cooperativei,
dărâmând casa în timpul nopţii, sub motiv că este prea
veche şi prea mare, fapt pentru care a fost arestat şi jude-
cat; că Z, stilist, a tăiat cu toporul un viţel al unui vecin
pe motiv că mâncase puţin din fânul său (exemplu de
217
Împuternicitul pentru culte reflecta modelul sovietic în ca-
drul politicii de supraveghere şi control asupra cultelor religioase.
Prin el, politica şi cerinţele statului faţă de cultele religioase se apli-
cau în teritoriu şi tot prin el se obţineau informările despre activi-
tatea cultelor, pe baza cărora se trecea la alcătuirea sau reformularea
politicii regimului. Într-o primă fază de tranziţie, care se extinde
până în 1952, în această activitate au fost angrenate persoane care
într-un fel sau altul erau legate de Biserică, în multe cazuri având
chiar pregătire teologică. Mai târziu, în locul lor, au fost aduse ca-
dre comuniste, loiale regimului, dar cu o pregătire care le permitea
să analizeze anumite situaţii, să discearnă importanţa acestora, să
rezolve multe dintre ele fără a apela la ajutorul Ministerului sau
al administraţiei locale, să decidă asupra posibilităţii aplicării unei
directive centrale (Vezi Sorin Ilieşiu, Regimul comunist şi cultele reli-
gioase, în Raportul final al Comisiei prezidentiale pentru Analiza Dic-
taturii Comuniste din Romania, publicat în Supliment, Revista 22,
nr. 188, 21 martie 2006 şi disponibil on-line la adresa http://www.
scribd.com/doc/129408/CAPITOLUL-III).
răutate); W, un stilist înfocat, a înşelat o bătrână şi un in-

firm, cărora le-a luat, pe un preţ de nimic, nişte pămân-
turi etc218. În celălalt raport, se arată că stiliştii sunt pro-
blematici: stiliştii sunt foarte recalcitranţi şi nici până azi
nu vor să-şi facă fotografii pe buletine, spunând că aceasta
este pecetea lui Antihrist şi că ei mai bine suferă schingiuiri
ca bunicii şi nu se dau în braţele satanei. Nu participă la
adunările Căminului Cultural şi ale Sfatului Popular şi, în
general, sunt contra regimului nostru219.
Însă majoritatea împuterniciţilor arătau că stiliştii se
achită de obligaţiile către stat în ceea ce priveşte preda-
rea cotelor obligatorii, că plătesc impozitele şi că nu s-au
constatat manifestări duşmănoase220. Ceea ce denunţau
împuterniciţii locali în rapoartele lor erau faptele sau ma-
nifestările care veneau în contradicţie cu legile statutului,
în principal portul ilegal de uniformă, nefiind vorba de
un cult recunoscut, şi construcţiile fără autorizaţie.
Pentru unii împuterniciţii locali, pasivitatea organe-
lor în drept faţă de problema stilistă era greu de înţeles:
Ne-a mirat foarte mult faptul că, tras la răspundere, procu-
rorul şef al raionului Fălticeni a îndrăznit să justifice toate
greşelile şi abaterile în legătură cu procesele călugărilor sti-
lişti prin aceea că a făcut confuzie între cultul creştin de rit
vechi (lipovenesc) şi stilişti... Nu mai vorbim că unele do-
218
Studii, Dosar nr. 1 bis/1954, filele 53-56.
219
Studii, Dosar 1/1953, f. 58 (Notă informativă a împuternicitului
Regiunii Bacău, 22 VIII 1953).
220
Arhivele Naţionale, fond Dosar nr. 1/1956, f. 589 (Raport
al împuternicitului regional Galaţi din 31 decembrie 1956).
sare ale călugărilor stilişti au fost muşamalizate de la bun

început, fără ca cineva să ştie… Am mai constatat şi un alt
lucru, acela că, atât organele procuraturii cât şi cele ale Tri-
bunalului raional şi regional au primit linia de sus ca să o
lase mai moale, deoarece aşa a fost atunci linia politică 221.
În cursul anului 1956, s-a ajuns la situaţia incredibilă
ca un grup de călugări stilişti să-l cheme în judecată pe fos-
tul Inspector general de la Ministerul Cultelor, Gheorghe
Lefter, acuzându-l că le-ar fi confiscat anumite acte pe baza
cărora oficiau slujbele religioase. Ca urmare, fostul inspec-
tor a fost interogat la Procuratura Focşani în legătură cu
aceste pretinse abuzuri. Atunci când Ministerul Cultelor a
înştiinţat Procuratura Focşani că stiliştii nu constituie un
cult recunoscut, procurorul a replicat că nu avea cunoştin-
ţă de acest fapt şi că a acţionat conform legii222. În acelaşi
an 1956, situaţia alcătuită pe baza rapoartelor împuterni-
ciţilor arăta că numărul total al stiliştilor este de 5134, cele
mai multe familii aflându-se în regiunea Bacău, respectiv
Suceava. De asemenea, tot pe baza rapoartelor împuterni-
ciţilor locali, s-a constatat că, în anul 1957, un număr de
181 de credincioşi stilişti se aflau în funcţii publice (preşe-
dinte de Sfat Popular, preşedinte de cooperativă, director
de spital, tehnician agricol), iar 33 dintre aceştia făceau
parte din organizaţiile de bază ale PRM223.
221
Ibidem, f. 529 (Referat al împuternicitului regiunii Suceava,
nr. 1799/13. 12. 1956).
222
Arhivele Naţionale, fond Ministerul Cultelor. Direcţia de Stu-
dii, Dosar nr. 2 bis 2/1957, f. 6 (Adresa nr. 1157/1957); Ibidem, f. 5.
223
Studii, Dosar 2/1957, f 592 (Tabel cu stiliştii laici aflaţi în funcţii pu-
blice, plătiţi de stat la 1 septembrie 1957), Ibidem, Propagatori stilişti
care se află în organizaţiile de bază ale PRM.
Rapoartele periodice întocmite de împuterniciţii lo-

cali de la Ministerul Cultelor arată că, în întreaga perioa-
dă comunistă, adepţii stilismului au fost atent monitori-
zaţi, ca şi toate celelalte culte din România: se cunoştea
numărul lor, situaţia parohiilor, a mănăstirilor şi a schi-
turilor, numele persoanelor laice care făceau propagandă.
Într-un raport întocmit în anul 1981, intitulat Aspec-
te actuale privind activitatea cultelor religioase din ţara noas-
tră, citim următoarele despre gruparea anarhică a stilişti-
lor224: În ciuda faptului că existenţa ei este ilegală, aproape
toate cele 30 de biserici şi paraclise existente pe raza judeţelor
amintite au fost în permanenţă deschise, ca şi cele 2 mănăstiri
şi două schituri din judeţele Suceava şi Neamţ… Paradoxal
este faptul că, deşi această grupare fiinţează ilegal, se menţin
deschise aproape toate bisericile, iar pseudo-preoţii săi oficiază
servicii religioase în public, uneori imprimând un fast deose-
bit, fără a fi stânjeniţi în vreun fel de autorităţile locale.
Se menţionează, de exemplu, că hramul de la Mănăs-
tirea Slătioara din 1981 a fost serbat printr-o slujbă în so-
bor, la care au participat 28 de preoţi şi aproximativ 1500
de credincioşi stilişti. Persoana însărcinată cu elaborarea
acestui raport era surprinsă că deplasarea s-a făcut nu nu-
224
Remarci asemănătoare şi în raportul intitulat Măsuri luate
de conducerea Bisericii Ortodoxe Române şi de Departamentul Culte-
lor în anii 1972-1973 în vederea limitării manifestărilor stiliste, pre-
cum şi de reîncadrare a acestora în Biserica Ortodoxă Română, unde
se arată că munca inspectorilor eparhiali este îngreunată şi de unele
organe ale puterii de stat, care, în mod cu totul nejustificat, fie că nu
iau nicio măsură de constrângere a activităţii stiliste, fie că iau măsuri
superficiale şi chiar camuflează manifestările stiliste (Arhiva Secretari-
atului de Stat pentru Culte).
mai cu autoturisme proprietate personală sau cu autobuze

ITA, care au circulat normal pe traseul respectiv, ci şi cu
autocare aparţinând Oficiului Judeţean de Turism Galaţi.
Tot din rapoartele păstrate în Arhiva Secretariatului
de Stat pentru Culte, vedem că, în perioada comunis-
tă, Biserica stilistă avea o situaţie materială de invidiat.
În 1981, mănăstirea Slătioara încasa 150.000 de lei/an
de la stat doar pentru vânzarea către acesta a animalelor
contractate. La aceasta, se adăugau veniturile realizate
din vânzarea de lumânări (existau ateliere de lumânări
care funcţionau pe lângă unele biserici stiliste), precum
şi din activitatea de colportaj. Banii erau destinaţi, în
mare parte, întreţinerii lăcaşelor de cult sau chiar rea-
lizării unor construcţii noi. De exemplu, la Slătioara, a
fost ridicată din temelii, în mai puţin de un an, o nouă
clădire pentru adăpostirea călugărilor (parter şi etaj). În-
trebat de autorizaţia de construcţie, episcopul lor, Cozma
Lostun, a răspuns că nu se pot aştepta la o autorizaţie,
având în vedere statutul de cult tolerat, aşa că au prefe-
rat să plătească amenda de 26.000 lei şi să-şi continue
lucrările. Ridicarea unor locaşuri de cult sau renovarea
şi consolidarea celor existente a fost o activitate care s-a
desfăşurat nestingherit în perioada comunistă. Rapoar-
tele se încheiau invariabil cu remarca efectului negativ al
acestor acţiuni asupra cultelor legale, cărora li se pretin-
de să nu execute astfel de lucrări fără aprobările necesare,
iar acest fapt dă naştere la comentarii potrivnice statului
nostru şi incită la încălcarea legilor225.
225
Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, Raportul intitu-
lat Grupuri anarhice. Stiliştii, f. 2.
În anul 1989, stilismul era o prezenţă deloc neglija-

bilă în peisajul religios. Cele mai puternice centre stiliste
se aflau în continuare în Moldova şi Dobrogea. Astfel, în
zona Fălticeni, existau 2 protopopiate: Rădăşeni şi Dră-
guşeni, 3 schituri – la Brădiţel (40 de vieţuitoare), Bobo-
ceni, com. Boroaia (14 vieţuitoare), Paiseni, com. Cornu
Luncii (20 de vieţuitoare). La Rădăşeni şi Râşca, stiliştii
aveau cimitire proprii, în timp ce, în celelalte localităţi,
înmormântările se făceau în cimitirele parohiilor ortodo-
xe. Cu prilejul sărbătorilor Naşterii Domnului, preoţii
stilişti mergeau cu ajunul226.
În judeţele Brăila şi Galaţi, existau cca. 800 de stilişti
răspândiţi în 9 localităţi, din care peste 90% se aflau în
Furceni, Condrea şi Lieşti. Cei din Furceni şi Lieşti erau
deserviţi de pr. călugăr Pătraşcu Matei, ajutat de pr. Cula-
che Ion, hirotonit în 1967 de episcopul Victor Leu227. Cei
din Condrea îl aveau ca preot pe Machidan Mihail, hi-
rotonit la Slătioara de Silvestru Onofrei228. În Constanţa,
226
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Raportul In-
spectoratului teritorial pe judeţele Suceava şi Botoşani, nr. 682/13
decembrie 1989, f. 2.
227
Preotul Victor Leu, fiul Arhiereului Grigorie Leu Botoşănea-
nu, a fugit din România şi a fost hirotonit episcop la Viena, în împre-
jurări controversate, pentru românii din exil. Validitatea hirotoniei
în episcop a suscitat şi continuă să suscite multe dezbateri. Conform
lucrărilor apologetice scrise de nepotul său, Victor Leu ar fi fost răpit
de KGB, dus la Moscova, condamnat la moarte în România şi eliberat
apoi în 1964. A murit în 1978. Vezi Paul Leu, Episcopi români ră-
piţi de KGB, Fundaţia Episcopul Grigore Leu, Bucureşti, 2005; Cornel
Leu, Cartea Epicopilor Cruciaţi, Bucureşti, 2005.
228
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Inspectora-
tul Teritorial pentru Judeţele Brăila şi Galaţi, Informare cu privire
un centru stilist se afla la Medgidia (cca. 20 de persoane),

condus de David Dumitru (hirotonit de Evloghie Oţa),
iar în judeţul Tulcea, stilismul se concentra în comune-
le Izvoarele (20 persoane), Isaccea (6 persoane), Tulcea (4
persoane)229. În judeţele Buzău şi Vrancea, stiliştii erau es-
timaţi la 1380 de persoane, în localităţile Păuneşti, Movi-
liţa, Mirceşti, Vânători, Rugineşti, Câmpuri. La Păuneşti,
exista o biserică improvizată în magazia unui credincios230.
În concluzie, putem afirma că, în perioada comunis-
tă, Biserica Stilistă şi-a continuat nestingherit activitatea.
O serie de manifestări încălcau legislaţia în vigoare: a nu
se săvârşi slujbe religioase în afara bisericii – or, la hramu-
rile de la Slătioara, organizate în curtea mănăstirii, par-
ticipau mii de oameni; prozelitism religios în contextul
în care rapoartele împuterniciţilor locali indicau nume
concrete de persoane care făceau propagandă şi agitau
spiritele; construirea fără aprobare; cazuri când şefii pos-
turilor de miliţie, cadre didactice, preşedinţi CAP, orga-
ne de conducere judeţene şi centrale sunt stilişti sau din
familii de stilişti; port ilegal de uniformă; injurii la adresa
Bisericii Ortodoxe Române etc.
Considerăm potrivit să încheiem cu observaţiile Diac.
prof. dr. Petre I. David, referitoare la situaţia stilismului în
timpul comunismului: Este interesant să remarcăm că auto-
rităţile comuniste ale Sucevei aplicau „decretul” (410/1959)
la evoluţia actuală a grupării stiliste în judeţele Galaţi şi Brăila, nr.

215/11. XII 1989.
229
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Nota nr. 79/11.
12. 1989 a Inspectoratului Teritorial al judeţelor Constanţa şi Tulcea.
230
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Inspectoratul
Judeţelor Buzău şi Vrancea, Nota 266/14 decembrie 1989.
numai pentru călugării ortodocşi, cei stilişti îşi continuau ac-

tivitatea şi la Râşca, şi la Slătioara, prosperau... Da! Dar aici
se găseau rezervele de carne, brânzeturile, măslinele trimise de
„fraţii” ierusalimiteni şi athoniţi, pâşkoveţi şi kieveni... şi toa-
te mult-folositoare pentru gospodăria de partid Suceava. Atât
de persecutaţi erau stiliştii, încât toţi ierarhii lor, în perioada
1960-1980, îşi petreceau verile la Athos sau Ierusalim, la Si-
nai sau la Moscova, pentru „pocăinţă” 231!
ADDENDUM:
Dialogul între Biserica Ortodoxă Română

şi grupările stiliste
Bucureşti, 19 octombrie 1950

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Eu, mai micul între monahi, cu numele de Maca-
rie Neacşu, având metania pusă în schitul Sf. Gheorghe
din raza comunei Copăceni, jud. Ilfov, făcând parte din
cultul creştin tradiţionalist, în calitate de stareţ al acestui
schit, prezint Înalt Prea Sfinţiei Voastre, cu supusă sme-
renie şi durere în suflet, următoarele.
Mergând eu, mai sus-numitul, printre rândurile
creştinilor din Cultul Tradiţionalist şi Pravoslavnic, am
putut să constat că se găsesc printre dânşii mai multe de-
osebiri de vederi. Prin care anumite grupări nu se află de-
parte de a face unire cu lipovenii. Lucru care m-a făcut
să privesc cu multă durere toate aceste chestiuni şi ca să
231
Diac. prof. dr. Petre I. David, Timpul, ca o necesitate a în-
ţelegerii misiunii creştine, în BOR nr. 7-12 (1994), p. 294, nota 26.
se poată (ilizibil) o turmă care de altfel este credincioasă,

dar lipsită de păstori ierarhici.
Deci plec sufletul şi conştiinţa mea către bunătatea
Înalt Prea Sfinţiei Voastre, ca să tindeţi o mână de ajutor
către aceşti credincioşi, ca să nu-şi plece paşii lor către
alte căi lăturalnice faţă de biserica mamă.
Deci vederile mele şi încă la o bună o bună parte din
credincioşi sunt următoarele:
Ca Înalt Prea Sfinţia Voastră să-ţi dea consimţămân-
tul spre a vă cere credincioşii noştri persoana unui prea-
sfinţit mitropolit de sub păstorirea Înalt Prea Sfinţiei
Voastre, la care vor avea dânşii evlavie. Pentru ca această
persoană să le sfinţească un episcop, dintre rândurile pre-
oţilor, inclusiv monahilor lor, care va fi considerat acea
persoană demn pentru această treaptă, fiind verificat şi
de Sf. Sinod, dacă îşi va avea calitatea şi meritele pentru
această înaltă misiune.
Şi prin această lucrare săvârşită, urmând ca toate ramu-
rile deosebite, dintre rândurile credincioşilor de stil vechi,
să se unifice într-o singură formă de aşezământ şi ca epi-
scopul ce va conduce destinele lor sufleteşti să fie trecut în
controalele şi ocârmuirea Sf. Sinod. Avându-şi cu deosebire
rânduielile de slujbă şi posturile, atât cât şi sărbătorile, pe
stilul vechi, aşa cum este preferat de dânşii. Şi prin aceasta
năzuiesc că se va face o strânsă armonie sufletească şi duhov-
nicească între rândurile noastre şi biserica oficială. Scoţân-
du‑se în acelaşi timp şi cei mai sus arătaţi din impasul care se
vede pus înaintea lor. Sfârşind, aştept avizul Înalt Prea Sfin-
ţiei Voastre, eu, mai micul între monahi, Macarie Neacşu.
Sf. Mănăstire Slatina
25 august 1954
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne
În executarea ordinului ÎPS Voastre nr. 6387/1954,

m-am deplasat în ziua de 20. VIII. 1954, împreună cu PP
CC Ieromonahi Arsenie şi Antonie de la mănăstirea Slatina,
la m-rea Slătioara din raionul Fălticeni, care ţine de Grupa-
rea ortodoxă de stil vechi din Republica Populară Română.
După ce le-am expus obiectul vizitei noastre, satis-
făcuţi că memoriul lor din data de 12 iulie a.c. a fost
luat în consideraţie de IPS Voastră, s-au declarat de acord
a susţine o discuţie referitoare la problemele ridicate în
acel memoriu. Din partea lor au condus discuţia Dioni-
sie Hugeanu, fost până în 1949 ierodiacon la Mănăstirea
Neamţu, după mărturia lui caterisit şi trecut la stilişti, şi
Glicherie Tănase, stilist cunoscut încă din 1924 şi actu-
almente stareţ al m-rii Slătioara şi actualmente şef al unei
însemnate facţiuni stiliste din ţară.
Au participat la discuţii şi alţi vieţuitori din m-rea
Slătioara. Discuţiile au durat aproape 8 ore, dezvoltân-
du-se şi concentrându-se în jurul următoarelor întrebări
şi răspunsuri.
Întrebare. De ce aţi înaintat acest memoriu? (E vorba
de memoriul înregistrat la Administraţia Patriarhală sub
nr. 6387/28 iulie 1954). Se pare că doriţi unitatea Bisericii
Ortodoxe şi IPS Patriarh ar fi foarte bucuros să constate
intrarea dvs. în ascultarea Bisericii Ortodoxe canonice. În
memoriul acesta, Dvs. nu aţi precizat cum vedeţi realizată
unitatea Bisericii Ortodoxe şi de aceea IPS patriarh ne-a
trimis să vă întrebăm asupra acestei chestiuni.
Răspuns. Noi am dori ca Biserica oficială să studie-
ze problema revenirii la stilul vechi, pentru că acesta este
stilul adevărat. Stilul nou este catolic. Dacă însă Biserica

oficială, din motive lumeşti, nu poate face acest pas, ce-
rem: Nu vreţi să veniţi la noi, nu veniţi, dar – şi acesta a
fost scopul memoriului – nu ne puneţi piedici. Daţi-ne
o mână de ajutor să obţinem recunoaşterea de către Mi-
nisterul Cultelor. La urma urmei suntem toţi ortodocşi
şi trebuie să ne ajutăm în lupta împotriva catolicismului.
Noi am fost la tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej cu o zi îna-
inte de a ni se dărâma crucile de pe biserici, era acolo şi
Ministrul Cultelor, şi tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a
exprimat că trebuie să fim recunoscuţi potrivit Consti-
tuţiei şi Legii Cultelor. Când ne-am dus a doua oară la
Ministerul Cultelor, parcă diavolul ar fi răsturnat totul,
căci Ministrul Cultelor ne-a spus că întrucât suntem toţi
ortodocşi, chestiunea noastră trebuie rezolvată de către
Patriarhul Bisericii Ortodoxe oficiale.
De aceea ne-am adresat Patriarhului Bisericii oficiale,
sperând că va declara că nu are nimic împotriva recunoaş-
terii noastre. Trebuie să ţineţi seama că suntem străjeri ai
hotărârilor înaintaşilor noştri şi orice s-ar întâmpla rămâ-
nem pe acest făgaş. Nu silim pe nimeni să vină la noi, dar
cerem să ni se dea dreptul de a trăi şi de a ne organiza li-
ber. Destul am fost prigoniţi 30 de ani de puterea de stat
şi de Biserica oficială. Biserica oficială ne-a considerat în-
totdeauna foarte periculoşi pentru că suntem tradiţionali,
şi se temea să rămână fără credincioşi. Sperăm că azi Bise-
rica oficială va fi mai înţelegătoare. Transmiteţi Patriarhu-
lui şi Sinodului bucuria noastră că în sfârşit s-a stabilit un
contact între Biserica oficială şi noi. De mult am aşteptat
această clipă. Să se studieze problema reîntoarcerii la stilul
vechi. Noi vă primim cu bucurie.
Delegaţia noastră subliniază grija stiliştilor de a face

front împotriva catolicismului, dar îşi exprimă convin-
gerea că acest front nu ar putea avea acţiuni folositoare
decât sub îndrumarea Sf. Sinod canonic şi de aceea invită
pe călugării stilişti să se hotărască să treacă ei în ascultarea
faţă de Sf. Sinod.
Răspuns. Asta nu o putem face (toţi stiliştii aprobă
vociferând). Noi suntem cu adevărul şi nu înţelegem să-l
călcăm. Sinodul român a încălcat hotărârile de la Niceea
în privinţa sfintelor Paşti, ale cărui hotărâri nu pot fi în-
călcate cu niciun chip, iar prin schimbarea calendarului
şi serbarea Paştilor pe stil vechi, s-a scurtat postul Sfin-
ţilor Apostoli peste hotarul Sfinţilor Părinţi, ceea ce în-
seamnă că Sfinţii Părinţi sunt călcaţi în picioare. Noi as-
cultăm de Sfinţii Părinţi nu de astronomi, nici de ierarhi
care încalcă hotărârile sinoadelor. Numai dacă un Sinod
ecumenic ar hotărî schimbarea calendarului şi dacă toată
Ortodoxia ar adopta calendarul nou, numai atunci şi noi
am face pogorământ. Dar aşa? Rusia e pe vechi, Ierusa-
limul, Bulgaria, Serbia, Sfântul Munte. Iar românii, pe
nou. Noi nu suntem în afară de Biserică. Cea mai mare
parte din Biserică e pe stil vechi.
Părintele arh. Cleopa, în răspunsul său, arată că Si-
nodul din Cartagena (418), prin canonul 55 (60), lasă Bi-
sericii libertatea de a se aduna şi hotărî în fiecare an data
Paştilor în funcţie de noile realităţi impuse de schimbarea
calculului pascal evreiesc. Citirea acestui canon de către
păr. Cleopa a stârnit nedumerire printre stiliştii care au
evitat să continue discuţia pe aceste temeiuri.
În continuare, stiliştii întrebă de ce s-a revenit la
Pascalia veche. Ce ne facem atunci cu postul Sf. Apostoli,
care uneori rămâne prea mic, alteori este chiar desfiinţat.

Călcăm hotărârile Sf. Părinţi. Aceasta nu o putem face.
Păr. Cleopa lămureşte că s-a primit pascalia veche
pentru pacea şi unitatea Bisericii, aceasta fiind mai im-
portant decât pândirea zilelor şi a vremilor, iar problema
postului acestuia, ca şi întreaga chestiune a calendaru-
lui, nu este o chestiune de dogmatică, ci de calculare a
timpului, care nu face din cei ce au îndreptat calendarul
nişte schismatici, cum numesc stiliştii pe ortodocşi. De
altfel, şi celelalte posturi au suferit schimbări în decursul
vremurilor, fără ca pentru aceasta Biserica să fi fost consi-
derată schismatică sau eretică.
Răspuns. Nu noi vă numim schismatici, ci Sfinţii Pă-
rinţi, spune Glicherie. Şi dacă nu reveneaţi cu Paştile pe
vechi era să fiţi eretici, cum aţi fost din 1924 până în 1929.
În privinţa revenirii la Biserica Ortodoxă canonică,
toţi stiliştii declară că nu poate fi vorba de aceasta. Nu pen-
tru aceasta au scris ei, ci pentru a trece Biserica oficială pe
vechi sau măcar pentru a nu fi împiedicaţi să fie recunos-
cuţi de Ministerul Cultelor şi de celelalte confesiuni.
Întrebare. Şi dacă v-ar recunoaşte, cine v-ar fi ierarh?
Răspuns. Episcopul nostru canonic să fie hirotonit
de un episcop pravoslavnic din străinătate. Să ni se des-
chidă porţile Răsăritului.
Întrebare. Dar dacă patriarhii Răsăritului, care, în
ţările lor, ţin pe stilul vechi, ar trimite scrisori prin care
v-ar sfătui să ascultaţi de Sinodul Român, ce aţi face?
Răspuns. Credem că Patriarhii Răsăritului nu vor
da aceste scrisori. Şi chiar dacă le-ar da, nu le-ar da din
convingere, ci din prietenie pentru Patriarhul Justini-
an. Acestea-s chestiuni de relaţii internaţionale, nu din
credinţă. Patriarhii Răsăritului, în loc să dea scrisori, să

schimbe stilul la ei acasă. Dacă pot, de ce nu o fac? Pe
scrisori nu ne bizuim noi. Canoanele contează.
Întrebare. Dar dacă patriarhii Răsăritului care ţin de
vechi ar da totuşi asemenea scrisori, ei ar fi schismatici?
Răspuns. Se înţelege.
Întrebare. Ei bine, aflaţi că aceste scrisori au şi fost
date. La Consfătuirea de la Moscova din 1948, toţi pa-
triarhii Răsăritului şi însărcinaţii lor au semnat o hotărâre
prin care clerul şi credincioşii din fiecare ţară sunt datori a
serba după calendarul adoptat de Sf. Sinod al Bisericii res
pective (li se arată hotărârea de la Moscova din 1948, tipă-
rită în volumul 30 de zile în URSS). Şi iată chiar Biserica
Ortodoxă Rusă din Bucureşti, în care superiorul Bisericii
Ruse confirmă cele mai de sus. De aici se vede că proble-
ma calendarului nu este o problemă de dogmă şi a ţine
pe vechi sau pe nou nu înseamnă a cădea din Ortodoxie,
dar a nu asculta de Sf. Sinod înseamnă a ieşi din rânduia-
la Bisericii Ortodoxe. Dacă am fi cu adevărat schismatici
sau eretici, patriarhul şi mitropoliţii şi preoţii noştri nu ar
putea liturghisi şi nu s-ar putea împărtăşi împreună la Ie-
rusalim, în Constantinopol, în Rusia şi în România, cum
a fost cazul în anul 1934-1948, 1951 şi în alte rânduri, cu
prilejul vizitelor de arhierei străini în ţara noastră. Chiar şi
în anul acesta va veni la Iaşi IPS Patriarh al Bulgariei, care
va sluji la hramul Sf. Parascheva. Or, aceşti ierarhi străini,
în ţările lor, ţin pe stil vechi şi iată că au împărtăşire din
acelaşi potir cu noi, şi ar urma ca după canoanele 10, 11,
45, apostolice, dacă noi am fi schismatici sau eretici, să
cadă şi ei sub osândă de schismă ori erezie, ceea ce, după
cum vedeţi, nu se întâmplă. Ce spuneţi despre acest lucru?
Răspuns. Canoanele nu permit aceasta. Patriarhul

Rusiei şi ceilalţi nu au făcut bine. Şi acestea sunt ches-
tiuni de relaţii internaţionale, nu de credinţă. Noi ne
ţinem de credinţă şi rămânem pe vechi orice s-ar întâm-
pla. Patriarhul Rusiei şi ceilalţi la ei în ţară de ce nu se
dau pe nou?
Întrebare. Ei bine, cum socotiţi dvs? Patriarhul Ru-
siei e bun şi vă sprijiniţi pe el când ţine pe vechi, dar ace-
laşi patriarh nu mai contează când de pildă permite unei
biserici ruseşti cum e cea din Bucureşti să ţină pe nou.
Atunci faceţi din el un supus al unor aşa-zise relaţii inter-
naţionale. E cam confuz şi dubios.
Răspuns. Aşa este, cine nu ştie! Ei, ăştia mari, sunt
prieteni, şi ca să se susţină îşi scriu scrisori şi din prietenie
îşi fac voile unii altora şi calcă pe Sfinţii Părinţi.
Ultimul cuvântul al stiliştilor a fost acesta: Rămâ-
nem cum suntem. Ori treceţi la noi, ori nu ne împiedicaţi
recunoaşterea.
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Aceste întrebări şi răspunsuri, care rezumă în ceea ce
priveşte răspunsurile cu cuvintele exacte ale stiliştilor în-
treaga discuţie, mult mai amplă, arată clar atitudinea lor
faţă de Biserica Ortodoxă. Orice încercare de discuţie şi de
înţelegere cu dânşii pe poziţia pe care se află în prezent mi
se pare de prisos. Logica cea mai elementară n-are trecere
la ei, şi de câte ori am încercat să o întrebuinţăm pentru
lămurirea problemei într-un spirit mai larg creştinesc, cu
exemplificări din istoria Bisericii şi din Tradiţia ortodoxă,
s-au dovedit absolut neprimitori şi întunecaţi. Ştiu una şi
bună: nu-i interesează nimic, nici astronomie, nici sinod,
ci să se respecte hotărârile sinodului de la Niceea. Pentru

aceasta pot muri cu uşurinţă. Sunt nişte fanatici.
Problema calendarului la m-rea Slătioara e o problemă
de ignoranţă la cei mai mulţi şi poate şi o altfel de problemă:
m-rea aceasta, ca şi altele stiliste, adăposteşte pe unii oameni
compromişi, excluşi şi caterisiţi din Biserica Ortodoxă pen-
tru delicte comune, şi aceşti oameni se ascund după acest
paravan de evlavie calendaristică, menţinându-şi astfel o si-
tuaţie personală care altfel ar fi pierdută definitiv. În privinţa
aceasta, poate că ar fi indicată o anchetă discretă care să sta-
bilească adevărata identitate morală a fiecăruia dintre ei. Iar
o măsură canonică în primul rând şi alta administrativă în
al doilea rând se impune cu necesitate împotriva lor, deoa-
rece ei, abuzând de costumul monahal şi preoţesc şi de cali-
tatea pierdută de liturghisitor, în faţa poporului fac o stăru-
itoare propagandă împotriva Bisericii Ortodoxe canonice,
declarând-o schismatică, compromisă; rebotează, recunună
şi cu argumente uşoare şi cu prestigiul preoţesc înşeală evla-
via credincioşilor şi produc multă rătăcire şi înşelare.
În încheiere, adăugăm că pentru buna cuviinţă a
acestui raport nu ne îngăduim să redăm aici tot limba-
jul polemic, plin de insulte la adresa chiriarhilor şi a Sf.
Sinod, limbaj care nu ne-a dovedit decât ura lor faţă de
Biserica Ortodoxă şi conducătorii ei, pe care o numesc
mereu nu Biserica Ortodoxă, ci numai Biserica oficială.
La despărţire, cuvântul ultim al delegaţiei noastre a
fost un nou îndemn pentru intrarea în ascultare, singura
cale de împăcare cu sine, cu Biserica, cu semenii.
Al Înalt Prea Sfinţiei Voastre smerit ascultător

Arhimandrit Ilie Cleopa
Sursa: Arhivele Naţionale, Ministerul Cultelor. Di-

recţia de Studii. Dosar nr. 1 bis/1954, f. 38-43.
Departamentul Cultelor
Raportor Mircea Naicov
INFORMARE
7 august 1957
Astăzi 7 august 1957, orele 9 a.m, s-a prezentat la
sediul Mitropoliei Iaşilor o delegaţie de stilişti compusă
din următorii:
1. Moglan Nicolae din Mălini, raionul Fălticeni
2. Moşneagu Gheorghe – Fântâna Mare
3. Sandu Petre – Rădăşeni
4. Petre Cozma – Brădiţel
5. Costache Corduneanu – Boroaia
6. Tănase Gheorghe – Slătioara
7. Alexandru Săftian – Boroaia
8. Gheorghe Savel – Hârtop
9. Săvoaia Emanuel – Hangu, raion Ceahlău
10. Urzică Ioan – Vănători, Târgu Neamţ
11. Vasile Buzdea – Brusturi, Târgu Neamţ
12. Bejan Constantin, Balş, Târgu Frumos
Delegaţia stilistă e compusă numai din laici, nepre-
zentându-se niciunul din clericii specificaţi în nota adusă
de cetăţeanu Moglan Nicolae la Departament.
De asemenea, nu au venit însoţiţi de jurişti, aşa cum
spuseseră în nota depusă de departament.
La discuţiile care au avut loc între orele 9-14 au luat
parte IPS Dr. Justin Moisescu, PC Vicar Constantin No-
nea, PC Preot Scarlat Porcescu, consilier eparhial, iar din
partea Departamentului, subsemnatul.
Delegaţii iniţial au încercat să facă discuţii pe tema

religios-calendaristică cu IPS Justin, venind în susţinerea
tezei lor cu argumentele deja cunoscute de Departament,
ca: problema posturilor, invocarea Pidalionului, respecta-
rea calendaristică a unor sfinţi. Ca argument special, stiliş-
tii au adus motivarea că menţinerea lor la calendarul vechi
nu se datorează vreunei încăpăţânări, ci respectării tradiţiei
religioase în care au fost crescuţi de strămoşi peste veacuri.
De asemenea, stiliştii au invocat faptul că în URSS,
Bulgaria, Iugoslavia etc. se menţine calendarul vechi.
La toate susţinerile au dat explicaţii ample IPS Dr.
Justin Moisescu, care le-a răsturnat toate teoriile şi i-a
îndemnat în mod paşnic să se reîncadreze în disciplina
BOR din care fac parte.
S-a văzut din discuţii că majoritatea dintre ei fac
confuzii grave de natură canonică religioasă, susţin teorii
neadevărate, ca aceea că între BOR şi Vatican ar exista
un concordat şi că aprobările date de fostul Minister al
Cultelor de dinainte de apariţia legii din 1948 sunt încă
în vigoare şi că acestea ar constitui cadrul legal al bunei
lor desfăşurări.
De asemenea, stiliştii au susţinut deschis că ei sunt
legali şi că menţiunea de combatere a lor este născocirea
unor anumiţi preoţi ai Bisericii Ortodoxe, de aceea părea
că ei se plâng mai mult împotriva acelor preoţi pentru
greutăţile ce le fac.
IPS Dr. Justin Moisescu le-a precizat erezia în care
au căzut şi faptul că ei sunt credincioşi ai Bisericii Orto-
doxe care au încălcat grav disciplina bisericii prin născo-
cirile pe care le-au adus cu privire la unele practici religi-
oase privind cinstirea sfinţilor şi a unor sărbători.
S-a făcut de către Mitropolitul Justin portretul con-

ducătorilor lor, în special al lui Cordun şi Oţa Evloghie,
li s-au arătat delegaţilor declaraţiile de supuşenie ale lui
Cordun faţă de Sinodul Bisericii, li s-au arătat de aseme-
nea lipsa de temei juridic al existenţei lor, precum şi fap-
tul că sunt jecmăniţi de către anumiţi indivizi interesaţi
materialiceşte în această problemă.
Cu excepţia cetăţeanului Săvoaia Emanuel din co-
muna Hangu – Ceahlău, care s-a adeverit a fi un îndârjit
susţinător al stilismului, restul delegaţilor au lăsat să se
întrevadă că îşi dau seama de injusteţea funcţionării lor
şi că ar dori o cât mai grabnică încadrare în disciplina Bi-
sericii Ortodoxe.
În propunerile pe care le-au făcut, Mitropolitul Jus-
tin a fost de acord ca să li se dea un episcop, preoţi care
să le slujească.
Au cerut de asemenea lămuriri cu privire la existenţa
viitoarelor lor funcţii în biserică, lămuriri asupra situaţiei
viitoare a schiturilor şi bisericilor stiliste, precum şi a per-
sonalului lor deservent.
Din discuţii a reieşit clar că delegaţia a constituit un
(ilizibil) pe care conducerea de la Slătioara a făcut-o la
Mitropolia BOR în legătură cu eventuala întrevedere pe
care de altfel au solicitat-o între Mitropolitul Justin Moi
sescu şi presupusul lor conducător Glicherie.
Cetăţeanul Moşneagu Gh, la sfârşitul discuţiilor, a
propus PSS Mitropolit Moisescu să se întrevadă cu Gli-
cherie la Slătioara. Li s-a precizat că această întrevedere nu
poate avea loc decât la Reşedinţa Mitropolitană din Iaşi.
Stiliştii au declarat la plecare că vor supune condu-
cerii lor toate elementele noi cunoscute în legătură cu
funcţionarea lor şi vor lupta pe de o parte pentru lămuri-

rea măcar în parte a credincioşilor lor.
Ei au declarat că vor întocmi o notă de amendamen-
te pe care apoi să le supună cunoştinţei Departamentului
şi care ar constitui ideile ce vor forma obiectul discuţiilor
ce ar urma să fie între Mitropolitul Justin şi conducerea
lor în vederea unei reglementări a situaţiei.
Subsemnatul, în cuvântul pe care l-am luat, le-am
vorbit despre egalitatea cultelor religioase de la noi din
ţară, libertatea acordată cultelor şi le-am precizat că faţă
de mărturisirea de credinţă pe care ei au depus-o anteri-
or la Departament, ei nu au fost aprobaţi cult aparte, ci
încadraţi în BOR.
Le-am arătat politica constructivă a regimului nos-
tru, precum și tulburările pe care ei le fac în această peri-
oadă în anumite zone din ţară, şi le-am recomandat să se
încadreze în legalitatea religioasă a Bisericii din care fac
parte.
Director
Mircea Naicov
IV. Dezvoltarea
stilismului după 1990
1. Grupări stiliste care activează în România
Actualmente, în România există mai multe grupări

stiliste, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Biserica
Ortodoxă de Stil Vechi, cu sediul la Slătioara, condusă de
mitropolitul Vlasie Mogârzan; gruparea care-i are ca lideri
pe episcopii Gherontie şi Casian; fracţiunea lui Cozma
Lostun, precum şi o altă grupare tradiţionalistă cu sediul
la Copăceana-Vaslui.
Cozma Lostun, episcop al Bisericii Ortodoxe de Stil
Vechi cu sediul la Slătioara (1978-1985), nu a fost de
acord cu comuniunea între Mitropolia de la Slătioara şi
mitropolitul Kiprian de Oropos şi Fili, considerat eretic
şi modernist, comuniune realizată în anul 1984. În ace-
laşi an, a izbucnit un incendiu la mănăstirea Slătioara,
care a mistuit câteva clădiri, iar Cozma Lostun a fost acu-
zat că ar fi pus focul deliberat. Între 1985-1989, episcopul
Cozma a fost suspendat din orice activitate de conduce-
re, iar în 1992 s-a separat oficial de Slătioara, întemeind
o grupare stilistă dizidentă.
În anul 2000, gruparea lui Cozma Lostun a încercat să
intre în comuniune cu Adevărata Biserică Ortodoxă din Gre-
cia (Γνησία Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος)232,
232
http://genuineorthodoxchurch.com/; www.churchgoc.org.
aflată sub omoforul mitropolitului Kirykos de Mesogia şi

Lavreotikis. Astfel, între 22-27 noiembrie 2000, o delegaţie
a Γνησία Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος s-a aflat
în România pentru a cerceta situaţia acestei grupări stiliste,
aducând următoarele documente: mărturisirea de credinţă a
lui Cozma Lostun, o istorie pe scurt a stilismului în Româ-
nia, precum şi scrisoarea lui Lostun către Kirykos, prin care
cerea episcopi, antimise, mir şi moaşte (scrisoare 24 noiem-
brie 2000). Sinodul şi-a exprimat anumite rezerve faţă de
hirotonia lui Galaction Cordun, însă a hotărât că Lostun nu
este nici eretic, dată fiind mărturisirea lui de credinţă, nici
schismatic, pentru că, în 1992, s-a despărţit de ierarhia de
la Slătioara233. Cu toate acestea, din motive pe care nu le cu-
noaştem, această unire nu s-a realizat.
Conform informaţiilor pe care le-am găsit pe in-
ternet, gruparea lui Cozma Lostun a intrat imediat în
comuniune cu o altă grupare stilistă din Grecia, Bise-
rica Adevăraţilor Creştini ai Greciei (Ἐκκλησία τῶν
Γνησίων Ὀρθοδόξων Χριστιανῶν τῆς Ἑλλάδος),
la data de 25 mai 2001, Cozma fiind acceptat ca mitro-
polit retras al Moldovei şi locum tenens al întregii Ro-
mânii (era paralizat la acea dată). Ca exarh al României,
a fost desemnat mitropolitul grec Christoforos Angelo-
poulos de Messogea şi al Insulelor. Cozma a murit în
anul următor, fiind înmormântat lângă zidul Bisericii
Mănăstirii din Şaru Dornei (sediul episcopiei). Pe site-
ul acestei grupări stiliste greceşti, la rubrica Ιεροί Ναοί
και Μονές εξωτερικού (Sfinte biserici şi mănăstiri în
străinătate), sunt indicate Mănăstirea Sf. Gheorghe din
Şedinţa din Sinod 15/28 decembrie 2000, http://www.chur-

233
chgoc.org/epkirykos/archion/prot_166.html.
Dâmboviţa şi Biserica Izvorul Tămăduirii din Bucureşti,

păstorită de părintele Άνθιμος Μπεσίρ234.
Dacă ne întoarcem la Adevărata Biserică Ortodo-
xă din Grecia (Γνησία Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία τῆς
Ἑλλάδος), observăm că, actualmente, în sinodul aces-
tei grupări stiliste, se află doi pseudo-ierarhi români, re-
spectiv Casian, Mitropolitul Iaşului, Moldovei şi al întregii
Românii (Μητροπολίτης Ἰασίου, Μολδαυΐας καὶ
πάσης Ρουμανίας Κασσιανός) şi Episcopul Vran-
cei, Gherontie (Ἐπίσκοπος Βράγκεας Γερόντιος).
Pe site, putem citi că această facţiune stilistă românească
a aderat la Adevărata Biserică Ortodoxă din Grecia în data
de 19 aprilie 2008235. Tot de pe site-ul în limba grea-
că aflăm şi faptul că aceşti ierarhi români îşi revendică
succesiunea de la Victor Leu, considerat primul episcop
al Γνησία Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία în străinătate. Această
grupare stilistă nu are nicio comuniune cu Slătioara. Mai
mult, pe site-ul grecesc apare menţiunea că noi condam-
năm schisma din România condusă de Vlasie Mogârzan236.
234
http://www.omologitis.org/?page_id=766&lang=el.
235
http://genuineorthodoxchurch.com/GOC_Unity_in_Ro-
mania.htm.
236
http://genuineorthodoxchurch.com/Pan-Orthodox%20Con
fession%20of%20Faith%20-%202008.htm Potrivit unor date pe care
le-am găsit pe internet, această grupare stilistă are următoarele lăcaşuri
de cult: parohia Înălţarea Domnului – loc. Poduri, jud.Bacău; mănăs-
tirea Sf. Ioan Botezătorul – loc. Poduri, jud. Bacău (20 de monahii);
mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – loc. Furceni, jud. Galaţi
(15 monahii); parohia Sf. Nicolae – loc. Lieşti, jud. Galaţi; parohia Sf.
Împăraţi Constantin şi Elena – loc. Găneşti, jud. Iaşi; parohia Naşterii
Domnului – loc. Ioscani, jud. Iaşi; parohia Izvorul Tămăduirii – loc.
Moviliţa, jud. Vrancea; parohia Sf. Arhangheli – loc. Angheleşti, jud.
În documentele de arhivă, am găsit mai multe me-

morii ale credincioşilor stilişti din zona Furceni-Movili-
ţa, redactate după 1990, în care cereau să fie recunoscuţi
ca asociaţie religioasă. Nu ştim dacă aceştia sunt credin-
cioşii stilişti păstoriţi de ierarhii Casian şi Gherontie sau
dacă se constituie într-o grupare aparte. Răspunsul Mi-
nisterului Cultelor a fost că singurul centru recunoscut
al mişcării stiliste este cel de la Slătioara, reprezentanţii
altor grupări stiliste fiind sfătuiţi să se alăture acestuia237.
În anul 1991, într-un memoriu adresat Secretariatului de
Stat pentru Culte, 16 credincioşi care ţineau de centrul
de la Slătioara îl acuzau pe Pătraşcu Matei (Mina) din sa-
tul Furcenii Noi că fără hirotonie validă umblă în veşmin-
te preoţeşti, oficiază acte de cult, şi pe Muşat Constantin
că se pretinde arhiereu mitropolit. Ministerul Cultelor era
solicitat să intervină şi să interzică celor doi să-şi desfă-
şoare activitatea. În referatul întocmit cu acest prilej, se
arăta că este vorba de o dispută între cele două grupări, fie-
care căutând să o anihileze pe cealaltă, dar nu direct, ci prin
intermediul organelor de stat238.
Vrancea; mănăstirea Sf. Apostoli Petru şi Pavel – loc. Moviliţa, jud.

Vrancea; schitul Sf. Nicolae – loc. Rugineşti, jud. Vrancea.
237
Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, Memoriul
unui grup de credincioşi stilişti din comuna Lieşti, jud. Galaţi (nr.
422a/573/27.05).
238
Tot pentru acel an, se consemna că, în satul Lieşti, cele 40 de
familii de stilişti sunt divizate în două grupări, una dintre ele ţinând
de Slătioara, împreună cu preotul Condurache Nicolae. Aceasta a
început construcţia unei noi biserici chiar în centrul localităţii, dar
pentru care nu are niciun fel de aprobare şi nici acte de proprietate
a terenului. A doua grupare, a lui Mina Pătraşcu, are ca preoţi pe
Culache Ion şi Cerbu Gheorghe şi se adună într-o capelă construită
pe o proprietate particulară.
În 1994, un grup de credincioşi pe stil vechi din

Furcenii Noi, jud. Galaţi, solicitau lămuriri Patriarhi-
ei în legătură cu mişcarea stilistă de la Slătioara, între-
bând dacă aceasta se constituie într-un cult legal şi dacă
ierarhia acesteia este canonică: Vrem să ne răspundeţi
clar dacă cei de la Slătioara sunt legalizaţi în aceste ran-
guri canonice sau sunt pe cont propriu şi se duce lumea în
eroare. Sunt sau vor fi legalizaţi ca un cult religios legal
în România sau fac numai o propagandă ilegală? Aceas-
tă propagandă o duc şi cu rudele noastre de prin Buzău şi
prin alte părţi şi lumea nu ştie ce să mai creadă (Adresa
5291/22.07.1994).
În sfârşit, există o grupare care se intitulează Biserica
Ortodoxă Tradiţională Românească, condusă de Serafim
Vasluianul, episcop al Vasluiului, Vicar al Arhiepiscopiei
Ucrainei şi al Republicii Moldove, cu sediul în mănăsti-
rea Sf. Gheorghe din Copăceana, comuna Fălciu, Jud.
Vaslui239. Serafim a fost hirotonit în 2010, la Zaporoje
(Ucraina), de către Sfântul Sinod Ortodox Rusesc, condus
de Damaschin, mitropolitul Moscovei şi întregii Rusii, care
pretinde că se află în comuniune cu ultima Ierarhie cano-
nică ce a mai rămas după căderea măreţului ROCOR în
erezie, că ierarhii săi sunt urmaşi ai Patriarhului Tihon,
ai Sfinţilor Ierarhi Filaret şi Ioan Maximovici, şi că este
singura Biserică ce păstrează succesiunea canonică şi fără
abateri de la Sf. Ier. Tihon.
239
Despre această grupare stilistă există mai multe articole în
presa locală şi centrală, dintre care amintim: Alina Darie, Nebuni
în sutane false, în Vremea nouă, 5 nov. 2010; Marea schismă de la
Copăceana, în Adevărul, 9 oct. 2010; Afurisitul de la Copăceana a
ajuns episcop, în Adevărul, 3 nov. 2010.
Această grupare stilistă este foarte prezentă în spaţiul

virtual, prin străduinţele lui Veniamin Ilie, secretar al Epis
copiei şi administrator al mai multor site-uri de populari-
zare, foarte activ cu răspunsuri apologetice pe toate foru-
murile în care se discută despre stilism (http://veniaminilie.
webs.com/). Acesta a urmat cursurile Seminarului Teologic
Ortodox Sf. Apostol Andrei din Galaţi (nu ştim dacă a şi ab-
solvit), iar apoi s-a alăturat Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi.
Mai târziu, considerând că Mitropolia de la Slătioara se află
în erezie din cauza comuniunii cu Mitropolitul Kiprian de
Oropos din Grecia, a părăsit această grupare şi s-a alăturat
Mitropoliei Ortodoxe de Milano şi Aquileea, unde a fost
hirotonit preot, în vara anului 2008, de către mitropolitul
Evloghie. Curând, a intrat în conflict şi cu aceşti ierarhi.
În cele din urmă, prin intermediul episcopului ba-
sarabean Adrian al Chişinăului şi Pământurilor Moldo-
veneşti (de fapt, simplu preot în satul Racovăţ, jud. So-
roca), ajunge la Sfântul Sinod Ortodox Rus, condus de
Damaschin al Moscovei, unde este hirotonit din nou
preot. În ceea ce priveşte hirotonia primită de la Evlo-
ghie, Veniamin declară următoarele: conform deciziei lua-
te de către mai marii Bisericii Ortodoxe ruseşti, se adevereşte
faptul că hirotonia săvârşită de Mitrop. Evloghie nu poate fi
considerată purtătoare a harului Sfântului Duh, fapt pen-
tru care pr. Veniamin primeşte hirotonia canonică. Din pa-
gina oficială a episcopiei, aflăm că această grupare stilistă
a mai hirotonit patru preoţi: Mihail Petrescu din Bucu-
reşti, Augustin Vardianul din Bucureşti, Teodosie Neghi-
niţă din Constanţa şi Ciprian Dragomir din Braşov 240.
http://serafimvasluianul.wordpress.com/ ps-serafim-vasluia-
240
nul /clerul-episcopiei/.
2. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi (Mitropolia

Slătioara)
În data de 16 februarie 1990, credincioşii stilişti de

la Slătioara au hotărât reînfiinţarea Bisericii de Stil Vechi.
În procesul verbal întocmit cu acest prilej, se arăta că în
urma asentimentului tuturor participanţilor consemnaţi în
tabelul alăturat, declarăm reînfiinţată „Biserica Ortodoxă
de Stil Vechi din România”. După 66 de ani de prigoa-
nă, iese la lumină credinţa ortodoxă, aceeaşi ca în vremea
lui Ştefan cel Mare, fără inovaţiile care au ajuns să-i atin-
gă însăşi substanţa241 (a se observa promovarea moldove-
nismului). Trei zile mai târziu, în baza hotărârii judecă-
toreşti nr. 1000/19.02.1990 a Judecătoriei Suceava, era
recunoscută Organizaţia Credincioşilor Bisericii Ortodoxe
de Stil Vechi din România. Imediat, au început demersu-
rile pentru obţinerea recunoaşterii din partea statutului.
În anul 2003, Organizaţia Credincioşilor Biseri-
cii Ortodoxe de Stil Vechi din România se transformă
în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România (Deci-
zia Judecătoriei Fălticeni, dosar 748/5 martie 2003). În
2007, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a înaintat Minis-
terului Cultelor o documentaţie impresionantă pentru
recunoaşterea ca şi cult religios şi dobândirea statutu-
lui de asociaţie religioasă242. În memoriul ataşat solici-
tării, semnat de 436 de credincioşi, se avansa cifra de
241
Despre Biserica Ortodoxă de Stil vechi din România, Secreta-
riatul de Stat pentru Culte, Viaţa religioasă în România, coordonator
Adrian Lemeni, Bucureşti, 2005, p. 91-93.
242
Asociaţia Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, Dosar
ce conţine documentele în vederea transformării Asociaţiei „Biserica
500.000 de credincioşi fideli, la care se mai adaugă un

număr mare de simpatizanţi. De asemenea, era prezen-
tat patrimoniul Bisericii, care consta în 145 de biserici,
mănăstiri şi schituri (Anexa 23). În acelaşi memoriu, se
arăta că BSOV se află în relaţii amicale cu Biserica Or-
todoxă Română, care nu implică însă şi comuniunea li-
turgică, datorită divergenţelor dintre cele două calendare
şi a participării Bisericii Ortodoxe Române la manifestă-
rile ecumenice interconfesionale, care canoniceşte nu este
permisă ortodocşilor.
În ceea ce priveşte organizarea, aceasta este foarte
asemănătoare cu cea a Bisericii Ortodoxe Române, mai
precis cea stipulată în statutul şagunian. Astfel, con-
form statutului prezentat în 2007, Biserica Ortodoxă
de Stil Vechi are ca organe de conducere Sfântul Sinod,
Adunarea Naţională Bisericească, Administraţia Cen-
trală, Consiliul Central Bisericesc (art. 33). Sinodul Bi-
sericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se compune
din Mitropolit şi toţi episcopii eparhiali şi vicari. Se în-
truneşte în şedinţă ordinară de două ori pe an, în lunile
februarie şi septembrie, iar în sesiune extraordinară, ori
de câte ori este nevoie. Are următoarele atribuţii: con-
firmă alegerea mitropolitului şi a episcopilor, păstrează
unitatea dogmatică şi canonică a Bisericii, examinea-
ză orice chestiune dogmatică, îndrumă şi supraveghea-
ză activitatea organelor executive din eparhii (art. 13).
Adunarea Naţională Bisericească are următoarele atribu-
ţii: alege Sinodul; alege mitropolitul şi episcopii; hotă-
Ortodoxă de Stil Vechi din România” în Asociaţia „Biserica Ortodoxă

de Stil Vechi din România”; Proces-verbal (16 februarie 1990).
răşte asupra bunurilor bisericeşti; îndrumă, verifică şi

controlează administraţia şi gestiunea bunurilor asocia-
ţiei (art. 9-11)243.
Conducătorul administraţiei centrale şi autoritatea
superioară executivă este mitropolitul. Acesta se bucură
de toate drepturile stabilite de Sfintele Canoane şi tradi-
ţia bisericească, poartă ca semn distinctiv două engolpi-
oane şi o cruce, culion cu camilafcă neagră. Mitropolitul
săvârşeşte toate slujbele duhovniceşti, hirotoneşte preoţi,
diaconi şi episcopi, împreună cu ceilalţi episcopi, sfin-
ţeşte Sf. Mir (împreună cu arhiereii), Sfintele antimise
şi bisericile, convoacă şi prezidează organele deliberative
centrale, prezidează alegerile de episcopi, reprezintă Aso-
ciaţia în faţa justiţiei şi a autorităţilor, întreţine raporturi
de comuniune cu alte biserici dreptslăvitoare, dă pastora-
le şi trimite sfaturi frăţeşti, face vizite duhovniceşti, nu-
243
Adunarea Naţională Bisericească este organul reprezentativ
pentru toate chestiunile economico-administrative şi care nu intră
în competenţa Sinodului. Se compune din reprezentanţii eparhiilor,
împuterniciţi de Consiliile eparhiale, preoţii şi câte trei membri din
fiecare consiliu parohial. Membrii Sinodului fac parte de drept din
Adunarea Naţională Bisericească. Are următoarele atribuţii: susţine
interesele şi drepturile Asociaţiei Religioase; susţine aşezămintele
culturale, filantropice, economice; stabileşte mijloacele de ajutorare
a organelor şi aşezămintelor bisericeşti şi de cultură religioasă; alege
membrii Consiliului Central Bisericesc şi consilierii administrativi;
alege episcopii şi arhiepiscopul Mitropolit, examinează raportul
general anual întocmit de Consiliul Central Bisericesc; hotărăşte
asupra administrării bunurilor bisericeşti, a fundaţiilor şi a celor-
lalte instituţii ale Bisericii; votează bugetul general al Mitropoliei,
verifică şi aprobă contul de gestiune; îndrumă, verifică, controlează
administraţia şi gestiunea bunurilor părţilor componente; exercită
orice componente ale asociaţiei.
meşte locţiitori de episcopi în scaunele vacante, aprobă

concediile episcopilor244.
Actualmente, ierarhia de la Slătioara este alcătuită
din Vlasie Mogârzan (numit arhiepiscop şi mitropolit),
împreună cu 10 arhierei: Demostene Nemţeanul, Ghe-
nadie Bacăuanul, Sofronie Suceveanul, Teodosie Braşo-
veanul, Iosif Botoşăneanul, Antonie Ploieşteanul, Flavi-
an Ilfoveanul, Glicherie Ieşeanul, Dionisie Gălăţeanul,
Evloghie Sibianul (ultimii trei au fost hirotoniţi relativ
recent, 4-5 noiembrie 2010).
Biserica Stilistă a cerut, în repetate rânduri, statutul
de cult recunoscut şi a formulat numeroase cereri, pen-
tru a primi ajutor financiar din partea statului. La data de
22 ianuarie, respectiv 4 februarie 2004, o delegaţie con-
dusă de Vlasie Mogârzan a cerut Secretariatului de Stat
pentru Culte sprijin în ceea ce priveşte recunoaşterea ofi-
244
În executarea atribuţiilor sale este ajutat de: un vicar arhie-
reu; Consiliul Eparhial, ales de către Adunarea Eparhială a fiecărei
eparhii, constituit din 3 clerici, 3 mireni şi 2 supleanţi, unul dintre
clerici, altul dintre mireni; 5 consilieri administratori aleşi de Adu-
narea naţională Bisericească. Aceştia se aleg dintre clerici şi răspund
de sectorul cultural, filantropic, administrativ, organizatoric şi fi-
nanciar; Cancelaria mitropolitană care are următoarele servicii: a)
secretariatul, personalul, registratura şi arhiva; b) învăţământul pen-
tru personalul bisericesc; c) contabilitatea, casieria, administraţia; d)
Oficiul juridic; e) cabinetul Mitropolitului; f ) cabinetul vicarului; g)
consistoriul central bisericesc. Pe plan local, Asociaţia se organizează
pe: a) eparhii; b) protopopiate; c) parohii; d) mănăstiri (schituri). În
cadrul Asociaţiei, funcţionează următoarele comisii cu patrimoniu
distinct: comisia de cultură dogmatică şi canonică; comisia didacti-
că şi religioasă; comisia pentru cultură bisericească; comisia pentru
filantropie religioasă, comisia pentru editură (art. 167-178).
cială a Bisericii de Stil Vechi în rândul cultelor religioase,

deblocarea avizelor şi ajutor financiar pentru construirea
de noi lăcaşuri de cult, atribuirea de terenuri agricole şi
păduri, facilitarea accesului elevilor şi studenţilor orto-
docşi de stil vechi în şcolile teologice de toate gradele.
Se amintea faptul că BOSV nu poate să înfiinţeze şcoli
teologice pentru pregătirea personalului clerical şi nu are
acces în şcolile aparţinând Bisericii Ortodoxe Române.
Din această cauză, tinerii care doreau să urmeze studiile
teologice era trimişi la Chişinău245.
Este important de menţionat faptul că, înainte de
aderarea României la Uniunea Europeană, în anul 2003,
anumiţi deputaţi comunişti din Republica Moldova, de-
legaţi la Parlamentul European, au intervenit pe lângă
Consiliul Europei denunţând o pretinsă persecuţie a Bi-
sericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Astfel, parla-
mentarul comunist Victor Stepaniuc a adresat Comite-
tului de Miniştri al Consiliului Europei, un raport scris
şi mai multe interpelări referitoare la situaţia BOSV din
România. El vorbea de discriminarea şi injustiţia suferite
de aceasta şi cerea Consiliului Europei clarificări privind
înregistrarea ca şi cult oficial246.
245
Adresa Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi către Secretariatul
de Stat pentru Culte (Arhivele S. S. C., nr. 25/4.02.2004) către
Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi
Problemele Minorităţilor – 2 martie 1995). De asemenea, Biseri-
ca stilistă a făcut numeroase cereri pentru a primi ajutor financiar.
Adresa nr. 5729/30.05.2001 sau memoriul din 30. 11. 2004 către
Primul Ministru.
246
Vezi articolul Comuniştii moldoveni atacă din nou Româ-
nia la Consiliul Europei, în Evenimentul zilei din 22 ianuarie 2004.
Într‑o emisiune televizată, mitropolitul Vlasie Mogârzan s-a delimi-
În ultimii ani, s-a aprobat statutul de asociaţie pen-

tru o serie de grupări stiliste constituite cu intenţia de a
profita de avantajele care decurg din acest statut. Prin-
tre acestea, se numără Asociaţia Ortodoxă de Binefacere
Emanuel şi Gabriel (oraşul Nehoiu, jud. Buzău), înfiinţa-
tă de preotul caterisit Manea Constantin şi având ca scop
promovarea credinţei strămoşeşti şi a spiritualităţii ortodoxe
(Arhivele S.S.C., Actul constitutiv al Asociaţiei)247 sau
Asociaţia religioasă Mănăstirea Sf. Treime Cucova (Ga-
laţi), precum şi altele de acest fel, mai ales în Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei.
Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Secretariatul de
Stat pentru Culte, sprijină şi acordă avize pentru construi-
rea de lăcaşuri de cult. Uneori, în memoriile depuse la di-
ferite instituţii ale statutului, se omite faptul că este vorba
de un lăcaş de cult al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, care,
nefiind cult recunoscut, nu poate primi sprijin financiar.
Astfel, în anul 1997, Comitetul de iniţiativă pentru ridica-
rea Mănăstirii Eroilor (stilistă) din satul Săcuţa, com. Bo-
roaia, judeţul Suceava a trimis un Memoriu către Camera
Deputaţilor, care poartă ştampila Biserica Ortodoxă Româ-
nă / Mănăstirea Eroilor, alături de care se află semnătu-
tat de acţiuni de acest gen: Folosesc acest prilej pentru a preciza faptul
că Biserica noastră nu a cerut şi nu va cere niciodată sprijin din partea
unor foruri sau persoane politice din afara ţării noastre (Mesajul de
Anul Nou al lui Vlasie Mogârzan, Emisiunea Universul credinţei,
TVR 1, 4 ianuarie 2004.
247
Protestul preoţilor din Protoieria Pătârlagele (Arhivele Se-
cretariatului de Stat pentru Culte, Memoriu din 27. nov. 2003) îm-
potriva preotului caterisit Manea Constantin, care a înfiinţat Asoci-
aţia Ortodoxă de Binefacere Emanuel şi Gabriel.
ra primarului, prin care confirmă cele relatate, şi ştampila

Primăriei. În memoriu se arată că, prin intermediul Mi-
nisterului Cultelor, au fost alocate sume din buget pentru
lăcaşuri noi de cult, dar nouă nu au vrut să ne dea. În acest
context, menţionăm şi scrisoarea trimisă de stareţul Mă-
năstirii stiliste Prodromiţa, loc. Palanca, jud. Bacău, către
Ministerul Finanţelor, prin care cere ajutor material sau fi-
nanciar sub formă de sponsorizare, fără a menţiona însă că
este vorba despre o mănăstire stilistă248.
Sediul Bisericii Stiliste în Muntenia se află la Mănăs-
tirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti, situată
în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în-
fiinţată în 1964. Mănăstirea a fost desfiinţată în 1983 şi
demolată, fiind reînfiinţată în 1993249. Actualmente, este
reşedinţa episcopului Flavian Bârgăoanu. Din 1999, Mă-
năstirea tipăreşte revista Catacombele Ortodoxiei, care se
poate vizualiza şi on-line. De asemenea, Mănăstirea are
numeroase proprietăţi şi bunuri dobândite prin donaţii,
printre care menţionăm terenul din Bucureşti, Str. Cire-
şoaia nr. 146, suprafaţă de 360 m. p., unde s-a construit
deja Schitul metoc Sfântul Ierarh Nifon, precum şi apar-
tamentul cu nr. 32 de la parterul imobilului Bl. N 13, sc.
3, Str. Ghirlandei nr. 1, devenit locuinţă de serviciu250.
248
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte (memoriu în-
registrat cu nr. 14385/21.06.2001).
249
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte (Cerere de re-
înfiinţare din 14. 04. 1993); Acordul de principiu al Secretariatului
de Stat pentru Culte nr. 2682/13.05.1993.
250
Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Adresa nr.
6961/412/2 septembrie 1992, respectiv adresa nr. 4255/261/27
mai 1992 a Ministerului Cultelor.
Pe plan extern, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi în-

treţine relaţii de comuniune liturgică cu Biserica de stil
vechi din Grecia, reprezentată de Mitropolitul Chiprian
de Oropos şi Fili, cu eparhiile din America, Europa şi
Australia; Biserica de stil vechi din diaspora, cu sediul la
New York, reprezentată de Mitropolitul Vitalie; Biserica
de stil vechi din Bulgaria, reprezentată de episcopul Fotie
de Traidita; Biserica de stil vechi din Italia – Sardinia, re-
prezentată de Mitrop. Ioan; Biserica Ortodoxă din Repu-
blica Moldova (Mitropolitul Vladimir de la Chişinău).
Aşa cum se remarca şi în volumul editat de Secretariatul
de Stat pentru Culte, există o relaţie specială cu credincio-
şii şi ierarhia ortodoxă din Republica Moldova, care ţine
de Patriarhia Rusiei251. În 1994, s-a alăturat şi Misiunea
Ortodoxă din sud-vestul Franţei, cu sediul la Mănăstirea
Sf. Arhanghel Mihail din Lavrdac, reprezentată de Arhi-
mandritul mitrofor Antonie Contamin.
3. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi Biserica Orto-

doxă Română
Credincioşii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi îi consi-

deră pe cei ortodocşi schismatici. Pe site-ul oficial al Mi-
tropoliei Slătioara, putem citi: Nu acceptăm niciun fel de
rugăciune în comun cu aceşti eretici ecumenişti (papistaşi,
monofiziţi, luterani, calvini, protestanţi, neoprotestanţi
etc.), sectanţi, păgâni sau schismatici nou-calendarişti, ce
au nesocotit hotărârile Sfinţilor Părinţi purtători de Duh de
Secretariatul de Stat pentru Culte, Viaţa religioasă în Româ-

251
nia, coordonator Adrian Lemeni, Bucureşti, 2005, p. 92.

la Soborul Întâi de la Niceea, fiind anatematisiţi prin Enci-

clicele Patriarhilor Răsăritului din anii 1582, 1756, 1848.
Deşi declară că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de
Răsărit din România nu recunoaşte niciuna din tainele Bi-
sericilor aflate în schisma calendaristică, cu excepţia Botezu-
lui, şi că pe schismaticii botezaţi care se întorc la Biserica
cea Dreptslăvitoare de Răsărit îi ung cu Sfântul şi Marele
Mir252, în realitate, Biserica Stilistă botează a doua oară253.
Pe site-ul Mitropoliei Slătioara, putem citi următoarele: Pe
baza canoanelor, primim numai botezul schismaticilor (cele
trei afundări), dar numai dacă acest botez este săvârşit după
rânduiala Bisericii Ortodoxe (cele trei afundări complete şi în
numele Sfintei Treimi)… Dacă cei care vin la dreapta cre-
dinţă nu au botezul săvârşit prin cele trei afundări şi în nu-
mele Sfintei Treimi – fie ei schismatici, fie eretici –, îi primim
ca pe nişte nebotezaţi şi îi botezăm cu botezul cel adevărat al
Bisericii Apostolice Ortodoxe, după care îi ungem cu Sfântul
şi Marele Mir şi îi împărtăşim cu Sfintele Taine.
Aşa cum am văzut, din momentul în care s-au separat
de Biserica Ortodoxă Română, stiliştii au fost conduşi de
preoţi şi călugări caterisiţi, care au săvârşit slujbele pe stil
vechi sau au sfinţit locaşurile de cult stiliste. Or, canonul
252
rii Slătioara, p. 203.
253
Memoriul doamnei V. M., care relatează faptul că fiica ei a
aderat la mişcarea stilistă, a fost rebotezată, apoi a intrat în mona-
hism. Mama reclama tratatmentele inumane la care a fost supusă
fiica ei în mănăstire (spovedanii zilnice, muncă până la epuizare,
condiţii precare de igienă etc.) şi care au condus la internarea ei
într-un spital de psihiatrie. (Arhivele Secretariatului de Stat pentru
Culte, document din 6 febr. 2002).
28 al Sfinţilor Apostoli spune că dacă un episcop, prezbiter

sau deacon caterisit după dreptate ar îndrăzni să se atingă de
cele sfinte, care i-a fost lui încredinţată oarecând, acela să se
taie cu totul de la Biserică254.
Stiliştii au susţinut în tot acest timp că au episcopii lor
la Ierusalim şi prin alte ţări care ţin stilul vechi. Or, se ştie
că niciun episcop nu se poate amesteca în treburile canoni-
ce dintr-o altă eparhie şi, cu atât mai puţin, în cele dintr-o
ţară străină. Acţiunile sale nu sunt valabile fără încuviin-
ţarea episcopului locului sau delegare din partea ierarhiei
Bisericii Locale. În Istoricul Mănăstirii Slătioara, se vorbeş-
te de o întâlnire între Glicherie Tănase şi Patriarhul Da-
mian al Ierusalimului, prilej cu care patriarhul Damianos
înmânează părintelui Glicherie un număr de sfinte antimise
şi sfântul şi marele mir, dând totodată părintelui Glicherie
binecuvântarea de a sfinţi bisericile după vechiul calendar (p.
114). Această afirmaţie, cu totul neadevărată, este contra-
zisă chiar de alte surse stiliste. În revista Tradiţia Ortodoxă a
Mitropoliei de la Slătioara, se arată că singurul sprijin acor-
dat de către Patriarhul Ierusalimului grupării de rezistenţă
conduse de ierom. Glicherie a fost binecuvântarea de a se în-
toarce în România spre a continua lupta şi a sprijini poporul,
lucru de asemenea neadevărat, după cum am arătat255.
Lucrurile se complică şi mai mult din punct de vedere
canonic în momentul în care arhiereul pensionar Galacti-
on Cordun a trecut la Biserica Stilistă. Se ştie că fost primit
tot ca arhiereu, ceea ce înseamnă, implicit, că s-a recunos-
254
Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodo-
xe. Note şi comentarii, Sibiu, 1992, p. 23.
255
„Tradiţia Ortodoxă”, nr. 17, sept. 2007, p. 7-8.
cut validitatea tainei săvârşite în Biserica Ortodoxă Româ-

nă cu 15 ani mai devreme. Stiliştii susţin că au ţinut cont
de canonul 1 al Sf. Vasile cel Mare, potrivit căruia preoţii
sau ierarhii schismatici care se vor întoarce la Ortodoxie să
fie primiţi în aceeaşi treaptă. De aceea, spun ei, s-a acceptat
drept validă hirotonia întru arhiereu a mitropolitului Ga-
laction Cordun, care părăsea schisma şi se întorcea la dreapta
credinţă256. Evident, ne întrebăm care este autoritatea care
a acceptat primirea în treapta de arhiereu!
În publicaţiile oficiale stiliste pe care le-am consul-
tat, se arată că acest lucru a fost valabil numai pentru
acea vreme, anul 1955, prin aplicarea principiului po-
gorământului. Însă, când Biserica şi-a întărit ierarhia,
nu mai poate fi aplicat principiul iconomiei, ci cel al
acriviei. În virtutea acestui principiu, hirotoniile schis-
maticilor nu mai sunt acceptate ca valide. Astfel, ei sus-
ţin că respectă canoanele Sfinţilor Părinţi, care au ho-
tărât că ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o oarecare
vreme (adică primirea hirotoniei episcopului Cordun)
nu se poate face ca o lege în Biserică257.
Mai mult, imediat după ce s-a declarat şef al Bisericii
Ortodoxe de Stil Vechi, Galaction Cordun a fost caterisit
256
rii Slătioara, p. 127.
257
Ibidem, p. 200-202. Se face mereu comparaţie cu situaţia
din Africa. Tot astfel stau lucrurile şi în privinţa Bisericii Ortodoxe
de Stil Vechi din România. Dat fiind că această Biserică traversa un
moment de criză, singurii clerici fiind ieromonahul Glicherie şi ierod.
David, singura cale de redresare şi progresare era aplicarea principiului
iconomiei bisericeşti, conform căruia a fost acceptată drept validă hiro-
tonia schismaticilor din cadrul Bisericii Ortodoxe de stil nou (Tradiţia
Ortodoxă nr. 17, sept 2007, p. 7-8).
de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, caterisire evident

nerecunoscută de stilişti258. Practic, avem de-a face cu o
contradicţie logică: pe de o parte, se acceptă ca validă hi-
rotonia întru episcop a lui Galaction Cordun în 1935 de
către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar se
respinge caterisirea lui, pronunţată de acelaşi Sinod 20
de ani mai târziu. Rămaşi în afara Bisericii Ortodoxe şi
fără călăuzirea unui cler legiuit canonic, stiliştii au adop-
tat atitudini, credinţe şi practici religioase greşite, ieşind
astfel din făgaşul Ortodoxiei. Din această cauză, aşa cum
a arătat Diac. prof. dr. Petre I. David, stilismul are unele
practici care îl apropie de cultele neoprotestante259.
Este important să arătăm că unitatea sacramentală şi
canonică pe care o au între ele Bisericile Ortodoxe a rămas
neatinsă după 1924. Stiliştii se află în afara acestei împăr-
tăşiri canonice, cu toate că au o relaţie specială cu Bise-
rica Ortodoxă din Moldova a Mitropolitului Vladimir al
Chişinăului. Bisericile Ortodoxe care păstrează calendarul
258
Biserica Ortodoxă de Răsărit din România. Istoricul Mănăs-
tirii Slătioara, p. 133-134: Respingem această caterisire şi o numim
nulă şi fără lucrarea Sfântului Duh, deoarece nu a fost săvârşită după
canoanele Bisericii, ci numai ca expresie de răzbunare a sinodului schis-
matic asupra arhiereului care, conform canonului 15 al Sinodului de
la Constantinopol (861) şi al canonului 31 apostolic, s-a despărţit de
gruparea schismatică din motiv de credinţă.
259
Diac. prof. dr. Petre I. David, Timpul, ca o necesitate a înţe-
legerii misiunii creştine, BOR nr. 7-12 (1994), p. 289- 309; Idem,
Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa
prozelitismului sectant, Arad, 1987, p. 170-175; Idem, Anticalenda-
riştii sau stiliştii, fii rătăciţi ai Bisericii strămoşeşti, în Îndrumătorul
pastoral, misionar şi patriotic, Buzău, 1988; Idem, Invazia Sectelor,
vol. II, Europolis, Constanţa, 1999, p. 11-38.
neîndreptat au legături canonice nu cu stiliştii din Româ-

nia, ci cu Biserica Ortodoxă Română care ţine calenda-
rul îndreptat. Şi Ierusalimul, şi Biserica Serbiei, şi Muntele
Athos, împreună liturghisesc cu Bisericile care au adoptat
calendarul îndreptat, considerând valabile tainele lor şi po-
menindu-le în diptice. Aşa cum reiese din documentele pe
care le-am consultat, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi are o
dificultate în a explica propriilor credincioşi de ce întâistă-
tătorii unor Biserici Ortodoxe ce ţin calendarul iulian, ve-
niţi în România ca oaspeţi ai Bisericii Ortodoxe Române,
nu merg în vizită şi la Mănăstirea Slătioara.
Prima încercare de dialog cu Biserica de Stil Vechi,
după evenimentele din 1989, aparţine Preafericitului Pă-
rinte Patriarh Daniel, care, în timpul vizitelor pastoral ca-
nonice dintre 1990-1991, ca Mitropolit al Moldovei şi
Bucovinei, a încercat să dialogheze cu conducerea grupării
stiliste de la Slătioara. În cadrul întâlnirii de la Mănăsti-
rea Neamţ din decembrie 1990, credincioşilor stilişti li s-a
oferit posibilitatea studierii în seminarii şi facultăţi de te-
ologie ortodoxă. Un singur membru al delegaţiei stiliste,
episcopul Silvestru Onofrei, a admis că, în momentul când
Galaction Cordun a trecut la Biserica stilistă, avea deja po-
vara neascultării faţă de patriarhul şi ierarhul ţării260.
La rândul său, vrednicul de pomenire Teoctist, Patri-
arhul Bisericii Ortodoxe, spunea, în cursul discuţiilor cu
Patriarhul Alexei al Moscovei, în vederea reactivării Mitro-
poliei Basarabiei şi a Bucovinei: Sinodul Permanent al Bise-
ricii Ortodoxe Române consideră necesar să precizeze că unele
260
Arhim. Timotei Aioanei, Patriarhul Daniel şi ţinutul Făltice-
nilor, ziarul Lumina, duminică 20 iulie 2008.
deosebiri, ca de exemplu diferenţa de calendar stil vechi / stil

nou, nu constituie o piedică în calea stabilirii unităţii admi-
nistrative bisericeşti dintre fraţii ortodocşi de o parte şi de alta
a Prutului (Şedinţa Sf. Sinod din data de 9 aprilie 1992).
O problemă care trebuie avută în vedere este că aşa-
zişii preoţi şi ierarhi stilişti nu se deosebesc aparent cu
nimic de preoţii şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române;
au aceeaşi îmbrăcăminte, aceleaşi veşminte, mănăstirile
nu au nimic deosebit, slujbele şi cântările bisericeşti sunt
aceleaşi, magazinul lor din incinta Gării de Nord vinde
cărţi apologetice stiliste alături de cărţi ortodoxe apăru-
te la Editura Sophia sau la Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Cărţile lor de
cult copiază efectiv cărţile ortodoxe, singura deosebire fi-
ind că ele au pe prima pagină numele mitropolitului Vla-
sie Mogârzan (oare Biserica Ortodoxă Română nu are
copyright?!). Mai mult, unii credincioşi ai Bisericii de stil
vechi, în special călugări şi călugăriţe, cerşesc în spaţii pu-
blice şi în mijloace de transport, creând confuzii în pri-
vinţa instituţiei pe care o reprezintă.
4. Stilismul şi derapajele fundamentaliste în Biseri-

ca Ortodoxă Română
În data de 24 septembrie 2010, preotul Nichita Paş-

can, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveni, împreună cu 29
de maici şi surori din cele 65 existente, a părăsit mănăsti-
rea şi s-a afiliat unei grupări religioase stiliste din Grecia.
La scurtă vreme după plecarea sa din mănăstire, el a di-
fuzat pe internet o aşa-numită Mărturisire de credinţă, pe
care o semnează alături de monahiile şi surorile care l-au
urmat, în care se afirmă explicit faptul că noi am încetat

orice comuniune euharistică şi de rugăciune cu Patriarhia
Română. Acest document cuprinde şase acuzaţii la adresa
Bisericii Ortodoxe Române, care se referă la: ecumenis-
mul acesteia, comuniunea cu apostaţii serghianişti (deci
cu actuala Patriarhie a Moscovei); îndreptarea calendaru-
lui; ridicarea anatemelor din 1054; conslujiri cu catolicii,
precum şi recunoaşterea Bisericilor monofizite261.
În Mărturisirea de credinţă, se mai aduce la cunoş-
tinţă că părintele Nichita şi partea din obşte cu care a
261
Fragmente din mărturisirea de credinţă: 1) BOR a fost pentru
mulţi ani şi continuă să fie mădular al organizaţiei eretice şi antihristice
C.M.B., care are drept consecinţe, spun ei, semnarea de documente
apostaziatoare, conslujire cu ereticii, mărturisirea, practicarea şi răs-
pândirea ereziei pan-ecumenismului; 2) deplina comuniune euharistică
cu apostaţii serghianişti (adică cu actuala Patriarhie a Moscovei) creată
de schismaticul mitropolit Serghie Stragorodki şi de statul ateu comunist;
3) în 1924, a fost introdus în BOR noul calendar aşa zis „îndreptat”
după minţile celor de un cuget cu papa Grigorie al XIII-lea (şi urmaşii
lui) şi ai săi astronomi atei papistaşi. Adoptarea acestuia a fost propusă,
alături de alte inovaţii, de eretica Enciclică Patriarhală a Constantino-
polului din 1920, ca începătură satanică a ecumenismului; 4) în anul
1965, a avut loc aşa-zisa ridicare (ştergere) de către patriarhul ecumenic
Athenagora a anatemelor date în anul 1054 de Biserica Ortodoxă asupra
romano-catolicilor, fără ca romano-catolicii să fi renunţat la ereziile lor.
Această urâciune a fost făcută de către patriarhul ecumenic Athenagora
şi cei care l-au urmat, în numele întregii Ortodoxii; 5) conslujiri şi rugă-
ciuni comune ale BOR şi Bisericilor Ortodoxe oficiale cu catolicii (papis-
taşii), precum şi deplina acceptare a Bisericii romano-catolice (papistaşe)
ca „Biserică-soră”; 6) o altă formă urâtă de unire au făcut-o Bisericile
oficiale şi cu „Bisericile Orientale monofizite” în anul 1993 la Chambesy,
prin semnarea documentelor oficiale de recunoaştere a acestor „Biserici”,
documente comune în care au fost hulite şi călcate în picioare ultimele
patru Sfinte Soboare Ecumenice.
plecat urmează să intre sub omoforul Sinodului Adevăra-

tei Biserici Ortodoxe (vechi calendaristice) a Greciei, păsto-
rită de ÎPS Macarie de Petra, o mică grupare stilistă din
Grecia, care nu are comuniune cu nicio Biserică Ortodo-
xă262. La sfârşitul scrisorii, se insistă asupra faptului că nu
au nicio legătură cu Mitropolia de la Slătioara, deoarece
aceasta se află în comuniune cu kiprianiţii (grupare schis-
matică desprinsă din Biserica Ortodoxă vechi-calendaris-
tă) şi din cauza poziţiei nedefinite pe care aceştia o au faţă
de serghianism, adică de apostata Patriarhie a Moscovei.
Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi
Romanaţilor a luat hotărârea de deferire a ieromonahu-
262
În prezent, în Biserica Greciei există mai multe diviziuni
majore ale vechilor calendarişti. Una este Biserica Adevăraţilor Or-
todocşi (Ἡ Ἐκκλησία τῶν Γνησίων Ὀρθοδόξων Χριστιανῶν
Ἑλλάδος- Γ.Ο.Χ) sau floriniţii (φλωρινικοί), ramura originară,
desprinsă din Biserica Greciei în 1935, în frunte cu mitropolitul
Hrisostom al Florinei (www.ecclesiagoc.gr). Alta este cunoscută sub
numele de mateiţi (ματθαιικοί), de la Arhiepiscopul Matei, care
s-a rupt în 1937 din gruparea floriniţilor şi a întemeiat propria lui
grupare vechi-calendaristică, sub numele de Γνησία Ὀρθόδοξος
Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος (www.churchgoc.org). Macarienii, iniţi-
al denumiţi lamieni, care s-au rupt din floriniţi în 1995. În acel an,
1995, mitropolitul Kallinikos de Lamia s-a separat de Sinodul lui
Hrisostom (floriniţii), din cauza a ceea ce ei numeau abateri cano-
nice. Din 1995 până în 1997, această mişcare s-a fragmentat în trei
grupări. Prima din ele s-a reconciliat cu Arhiepiscopul Hristostom
al Bisericii Ortodoxe din Grecia (gruparea lui Kiounis). A doua,
condusă de Paisie Loulourgas, mitropolit al Americii, s-a transferat
sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice. În acelaşi timp, Kallinokos al
Lamiei şi Euthymios al Thessalonicului au hirotonit cinci episcopi
titulari în încercarea de a crea un sinod. În 2003, aceştia au decis să
aleagă un primat în persoana lui Makarie Kavakides.
lui Nichita Paşcan în judecata Consistoriului Monahal

Eparhial, în vederea caterisirii263.
Fără îndoială, cazul Brâncoveni nu are legături isto-
rice cu stilismul: Oltenia nu a fost un centru al mişcării
stiliste în trecut şi nu este nici în prezent. După cunoştin-
ţa noastră, în Mitropolia Olteniei a apărut, după 1990,
un singur lăcaş de cult stilist, şi anume Schitul Aflarea ca-
pului Sfântului Ioan Botezătorul din Bumbeşti-Gorj. Însă
regretabilul eveniment de la Mănăstirea Brâncoveanu are
legătură mai degrabă cu o propagandă agresivă stilistă,
în care se îmbină psihoza anti-ecumenică şi anti-maso-
nică şi o ură viscerală împotriva Bisericii Ortodoxe. Bise-
rica Ortodoxă de Stil Vechi şi mişcarea stilistă, în general,
îşi construiesc discursul actual pe denunţarea ecumenis-
mului, a catolicismului, a masoneriei şi a comunismului,
pretinzând cu obstinaţie, ca orice grupare sectară, că sunt
singura biserică adevărată, neacceptând niciun argument
logic, teologic sau biblic.
Aceste idei le întâlnim şi la anumite grupări fundamen-
taliste marginale din Biserica Ortodoxă Română, care moc-
nesc şi promovează un spirit pietist, obscurantist şi o teolo-
gie de catacombă. Amintim în acest sens afirmaţiile recente
ale teologului Danion Vasile, care face propagandă stilistă în
conferinţele pe care le susţine şi în articolele care le postează
pe blogul său. Danion Vasile a ţinut mai multe conferinţe
la Chişinău în care a denigrat Biserica Ortodoxă Română.
263
Comunicat cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către
Preotul Nichita Paşcan de la Mănăstirea Brâncoveni. (Biroul de Presă
al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor) http://www.episcopiaslatinei.
ro/2010/10/05/comunicat-privind-parasirea-bisericii-ortodoxe-de-
catre-preotul-nichita-pascan-de-la-manastirea-brancoveni/.
În ziua de Bunavestire a anului 2010, în cadrul unei con-

ferinţe organizate de ASTRADROM la Oradea, cu tema
Semnele vremurilor din urmă, Danion Vasile a vorbit despre
introducerea calendarului ca fiind unul dintre aceste semne.
De asemenea, a mai afirmat că Biserica Ortodoxă Română
nu are har, că Părintele Cleopa a minţit credincioşii în pro-
blema calendarului, că doar Sfinţii de la Optina mai deţin
adevărul de credinţă etc.264 În plus, afirmaţia că Biserica Or-
todoxă Română este mădular al unui trup anti-ortodox a fost
enunţată de Danion Vasile într-un articol publicat în revista
AXA (nr. 38/2010)265 şi tot el a postat pe blogul său afirma-
ţia că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să iasă din Con-
siliului Mondial al Bisericilor (CMB) înainte ca iubitorii de
adevăr să părăsească staulul Bisericii Ortodoxe Române266.
În opinia noastră, Biserica Ortodoxă Română nu ar
trebui să rămână indiferentă faţă de aceste fundamentalis-
me ortodoxe, care pot duce oricând la fenomene simila-
re. Adevărul nu se impune cu forţa, ci se mărturiseşte cu
dragoste. Biserica Ortodoxă Română este un partener de
dialog, nu un mădular al CMB, după cum CMB nu este
o supra-biserică, ci o platformă de dialog. Documentele
semnate nu ating dogma ortodoxă, ci se referă la soluţii
264
Fragmente audio din această conferinţă la adresa http://vi-
meo.com/10538162.
265
http://www.danionvasile.ro/blog/2010/06/02/biserica-or-
todoxa-romana-madular-al-unui-trup-anti-ortodox%E2%80%A6/
266
Afirmaţie făcută pe blog la data de 2 iunie 2010. http://
www.danionvasile.ro/blog/2010/06/02/cum-ne-manipuleaza-con-
siliul-mondial-al-bisericilor/. Astfel de guru ortodocşi care se umflă
în penele atotştiinţei, ale mândriei sau, mai bine zis, ale prostiei, po-
zând în singuri cunoscători şi apologeţi ai adevărului, trebuie evitaţi
la conferinţele A.S.C.O.R.
practice de convieţuire şi la atitudini comune în faţa pro-

vocărilor actuale. Dialogul cu alte religii pentru ca Toţi să
fie una nu înseamnă trădarea propriei credinţe. Ecumenis-
mul este o şansă misionară, o posibilitate de a mărturisi
adevărul de credinţă, dacă îl trăieşti cu adevărat. În scrisoa-
rea ieromonahului Nichita se vorbeşte de responsabilitatea
pe care o au ortodocşii faţă de toţi oamenii – aceea de a-L
mărturisi pe Hristos. Nu înţelegem în ce fel se poate face
mărturisirea, dacă nu vorbim cu ceilalţi, dacă nu ne cu-
noaştem şi dacă aşteptăm doar ca ei să vină la noi.
În ceea ce priveşte masoneria, se ştie că Biserica Or-
todoxă Română a condamnat această organizaţie secretă
în anul 1937, pe baza studiului întocmit de vrednicul
de pomenire Mitropolit Nicolae al Ardealului şi votat de
Sfântul Sinod în şedinţa sa din 11 martie 1937 (BOR,
nr. 1-2, 1937), în urma unor discuţii şi dezbateri care
s-au aflat mai mulţi ani pe agenda Sfântului Sinod. Din
păcate, acest document nu este destul de cunoscut de
credincioşi şi nici popularizat suficient.
Lucrările apologetice stiliste denunţă colaborarea
Bisericii Ortodoxe cu comunismul. Patriarhul Nicodim
a contestat prezenţa trupelor sovietice în România, a re-
fuzat să semneze o serie de decrete care afectau autono-
mia Bisericii şi a avut o atitudine inflexibilă cu ocazia
vizitei Patriarhului Alexei I al Moscovei în România267.
Aşa-zisul colaboraţionism cu puterea al Patriarhului Justi-
nian este contrazis astăzi de documentele de arhivă, care
ne arată modalităţile prin care Patriarhul s-a împotrivit
267
Arhim. Petroniu, „Întâmplări din vremea patriarhului Nico-
dim”, în Teologie şi Viaţă, nr. 7-12 (1999), p. 167-169.
măsurilor luate de conducerea de partid şi de stat faţă de

Biserică268. Documentele CNSAS, care încep să fie te-
meinic valorificate de cercetători, vor arăta adevărata lup-
tă pentru supravieţuire şi mărturisire a Bisericii Ortodo-
xe Române în acele vremuri.
ADDENDUM
Mărturisirea de credinţă
a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi (fragmente)
şi un răspuns ortodox269
Articolul 10: Credem în canoanele Sfinţilor Apostoli,

ale celor 7 Sinoade Ecumenice, ale Sfinţilor Părinţi, ale ce-
lor locale şi parţiale, care sunt insuflate de Duhul Sfânt şi ele
nu pot fi modificate în niciun fel (articolul 16 în Statut).
268
Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României. Republica Po-
pulară română 1948-1950: transformări instituţionale, Editura Bic
All, 2005, p. 433.
269
Mărturisirea se poate găsi în Biserica Ortodoxă de Răsărit din
România. Istoricul Mănăstirii Slătioara, p. 209-212, precum şi în Aso-
ciaţia Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, Dosar ce conţine
documentele în vederea transformării Asociaţiei „Biserica Ortodoxă de
Stil Vechi din România” în Asociaţia „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi
din România (articolele 7-30 din Statutul pentru organizarea şi func-
ţionarea Bisericii de Stil Vechi din România). Răspunsurile ortodo-
xe se bazează pe remarcile Părintelui Arhim. Ilie Cleopa, cuprinse în
broşura intitulată Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile stiliştilor
(Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 1955, p. 251-294), care cuprinde
şi o Orientare asupra abaterilor canonice ale stiliştilor şi canoanele ce-i
condamnă. Conform documenelor de arhivă, broşura Părintelui Cle-
opa a fost trimisă la toate eparhiile în care se aflau stilişti: Iaşi (1600
exemplare), Roman (600), Buzău (400), Galaţi (500), împreună cu
Pastorala Patriarhului Justinian adresată stiliştilor.
Răspuns Ortodox: Canoanele nu pot fi puse pe

aceeaşi treaptă cu dogmele270. Canoanele privesc latura
pământeană a Bisericii şi urmează viaţa pământească a
acesteia. Canoanele evoluează în înţelegere odată cu de-
săvârşirea vieţii pământeşti a Bisericii. Există canoane
care s-au schimbat de la un sinod ecumenic la altul, de
exemplu canonul 5 apostolic a fost înlocuit cu canonul
al 12-lea al Sinodului 6 ecumenic. Sau canonul 10 de la
Ancira este în contradicţie cu canonul 6 de la Sinodul VI
ecumenic, şi exemplele ar putea continua. Biserica este
cea care aplică şi interpretează canoanele.
Articolul 15: Respectăm Pascalia aşezată de Sfinţii
Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi din Antio-
hia (345), după care s-au fixat sărbătorile Sfintelor Paşti în
Biserica dreptslăvitoare universală până la sfârşitul lumii,
niciodată mai devreme de 22 martie şi niciodată mai târziu
de 25 aprilie după calendarul iulian (art. 21 din Statut).
Răspuns Ortodox: Părinţii de la Niceea au consfinţit
regulile Canonului Pascal alexandrin, şi anume ca Paştele
să se serbeze întotdeauna, de toată creştinătatea, în pri-
ma duminică ce urmează după luna plină a echinocţiu-
lui de primăvară. Pentru a nu serba odată cu paştile iu-
deilor, atunci când 14 Nissan cădea duminica, Paştile se
vor amâna pentru duminica următoare. În lipsa actelor
Sinodului, cunoaştem această măsură referitoare la stabi-
lirea datei Paştilor din Epistola către Biserica Alexandriei
(Socrate, Istoria bisericească I, 9), care le dădea creştinilor
din Egipt, Libia şi Pentapole vestea cea bună că s-a stabilit
unitatea cu privire la serbarea Paştilor şi Epistola circulară
270
***, Adevărata ortodoxie şi calendarul, Fălticeni, 1934, p. 26.
a împăratului Constantin către episcopi (Eusebiu, Viaţa

lui Constantin III, 7).
Părinţii Sinodului de la Niceea au mai convenit ca,
pentru a se înlătura pe viitor eventualele diferenţe între
creştini, rezultate din erori de calculare a echinocţiului,
data Paştelui din fiecare an să fie calculată şi adusă la cu-
noştinţa tuturor Bisericilor de Arhiepiscopul (Papa) din
Alexandria, centrul cultural al Antichităţii, unde astro-
nomia făcuse până atunci cele mai mari progrese. Acesta
alcătuia anual aşa-numitele Epistole festive, în care anunţa
data Paştelui şi Postul. Acest lucru este întărit de canonul
51 de la Cartagina, din anul 418, care spune: În toţi anii
să ne adunăm, spre a ne întreba împreună, şi când la un
loc ne vom aduna, atunci se va vesti ziua Sfintelor Paşti271.
Cu toate acestea, controversele pascale nu au înce-
tat, din cauza reticenţei Romei de a se alinia calculului
pascal alexandrin. Biserica din Alexandria stabilise un ci-
clu lunar de 19 ani şi un ciclu pascal de 95 de ani, luând
ca dată a echinocţiului ziua de 21 martie şi ca fază a lunii
pline ziua a XIV-a după luna nouă. Biserica Apusului cal-
cula diferit, după un ciclu pascal de 84 de ani şi socotind
echinocţiul la 18 martie. Până în secolul al VIII-lea, Sfin-
tele Paşti nu s-au serbat în aceeaşi zi în toată lumea creş-
tină, cu toate că la acea dată, şi Apusul, şi Răsăritul erau
o Biserică. De exemplu, în anul 417, Alexandria a serbat
Paştile la 22 aprilie, iar Roma, la 25 martie. Şi nu există
niciun canon prin care bisericile din Apus să fi fost con-
siderate eretice sau schismatice pe motiv că serbau Paşti-
Dr. Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite

271
de comentarii, vol. II, Partea I, Arad, Tipografie Diecezană, 1934,

p. 212.
le în altă zi272. Dimpotrivă, cunoaştem situaţia din anul

333, când Alexandria a schimbat data de 22 aprilie, care
rezulta din propriile calcule pascale, cu data de 15 apri-
lie, pentru a evita coincidenţa dintre Sâmbăta Patimilor,
zi de întristare creştină, şi marea sărbătoare a întemeierii
Romei (21 aprilie), zi de mare veselie273.
Sinodul de la Niceea nu a formulat o pascalie per-
petuă, aşa cum pretind stiliştii. Nici în canoanele for-
mulate la Sinod şi nici în actele sinodului nu găsim o
astfel de pascalie. Nu există un calendar perfect perpe-
tuu, după cum nu există nici Pascalie definitivă, perpe-
tuă. Un calendar îşi menţine cursul şi echilibrul prin
modificările ulterioare, iar pascalia este supusă aceloraşi
nevoi de îndreptare, prin adaptare la calendar şi la reali-
tăţile ştiinţifice ale condiţiilor cereşti. Învierea Domnu-
lui este o sărbătoare cosmică, peste timp şi peste spaţiu;
doar Paştile se pot fixa la o dată convenabilă, în funcţie
de necesităţile Bisericii Ortodoxe. Pentru creştinii de
la Polul Nord, care au ierni veşnice, sau pentru cei din
Australia sau Noua Zeelandă, care au diferenţe mari de
fus orar, este problematic cum se socoteşte solstiţiul de
primăvară şi data Paştelui.
În concluzie, se face o greşeală când se subordonează
pascaliei calendarul şi când se crede că acesta nu trebu-
272
Prof. dr. Theodor M. Popescu, Problema stabilizării datei pas-
cale. Privire istorică asupra divergenţelor şi computurilor pascale. Încer-
cări de îndreptare. Greutatea şi necesitatea unui acord. Propuneri şi posi-
bilităţi actuale, în Ortodoxia nr. 3 (1964), p. 342. Profesorul Theodor
M. Popescu arată că, între anii 325 şi 784, au existat nu mai puţin de
40 de deosebiri pascale între Roma şi Alexandria (p. 353).
273
Ibidem, p. 345.
ie îndreptat, pentru că nu trebuie schimbată pascalia. O

asemenea concepţie inversează raportul firesc şi ştiinţific
dintre pascalie şi calendar. Nu calendarul se bazează pe
pascalie, ci pascalia pe calendar. Pascalia se poate calcula,
stabili şi aplica numai cu ajutorul, în cadrul şi în condi-
ţiile calendarului274.
Articolul 16: Nu primim reforma calendaristică şi o
socotim ca o inovaţie străină de concepţia ortodoxă, iar săr-
bătorile le ţinem după calendarul iulian (art. 22).
Răspuns Ortodox: Calendarul îndreptat nu este calen-
darul gregorian. Din neştiinţă sau din reacredinţă, stiliştii
învinuiesc Biserica Ortodoxă că, la îndreptarea calendaru-
lui, nu s-a făcut altceva decât împrumutarea calendarului
gregorian, de unde şi concluzia că ne-am părăsit credinţa
şi ne-am dat cu papistaşii. Hotărârile sinodale ortodoxe din
secolul al XVI-lea şi până astăzi osândesc calendarul gre-
gorian, care nu a luat în considerare hotărârea Sinodului I
Ecumenic despre Paşti şi a stabilit Pascalia în mod greşit.
Calendarul iulian îndreptat a lăsat Pascalia neatinsă.
Articolul 17: Ţinem calendarul oficial în ceea ce pri-
veşte zilele, lunile şi anii ca măsurătoare de timp. În ceea ce
priveşte însă Sărbătorile aşezate de Sfinţii Părinţi în fiecare
dintre cele 365 de spaţii de timp ale calendarului, în amin-
tirea minunilor care s-au săvârşit la fiecare dată în parte, le
socotim ca aşezare dumnezeiască şi nu le putem schimba sau
sărbători mai înainte, nici mai târziu de datele fixate, fiind-
că la aceste date şi în ceruri se sărbătoresc (art. 23 din Statut).
Răspuns Ortodox: Sfinţii Părinţi nu au pus în arti-
colele de credinţă: Cred într-unul calendar. Şi nici prin
274
Ibidem, p. 428.
Sfânta Tradiţie nu ni s-a transmis ceva de genul acesta.

Dacă vom cerceta mărturisirea de credinţă a Bisericii Or-
todoxe de Răsărit, nu vom găsi niciun cuvânt despre ca-
lendar, Pascalie sau credinţa în ele. Pentru că, aşa cum am
văzut, calendarul este un mijloc de măsurare a vremii; el
a fost născocit de mintea omenească, nu a fost pogorât
din cer. Cu alcătuirea lui se ocupă oamenii de ştiinţă, iar
Biserica îl foloseşte pentru nevoile ei. Mântuitorul Hris-
tos a folosit calendarul evreiesc, la fel ca şi apostolii, care
au folosit calendarele din regiunile unde au predicat.
Din acest motiv, este greşit să spunem Sfântul nostru
calendar, aşa cum fac stiliştii. Este adevărat că, în Biseri-
că, se pot găsi obiecte sfinţite – zicem sfintele icoane, sfin-
tele veşminte. De asemenea, zicem sfintele sărbători, Sfân-
tul şi Marele Post. Dar tot în Biserică se folosesc şi lucruri
pentru curăţenia, podoaba şi rânduiala slujbelor, pe care
nimeni nu le numeşte sfinte, pentru simplul motiv că se
folosesc şi în viaţa de zi cu zi. Astfel, nimeni nu zice sfân-
ta sobă, sfântul microfon sau sfântul aspirator etc.
Dacă creştinii de la început şi, apoi, Părinţii Sfân-
tului Sinod de la Niceea ar fi cunoscut că o pricină de a
vătăma credinţa va fi calendarul, nu ar fi primit pentru
Biserică un calendar făcut de un filosof păgân. Şi, dacă
l-au primit şi au rânduit posturile şi sărbătorile după el,
nu s-au făcut păgâni.
Referitor la sărbătorirea din ceruri, cei din rai sunt
într-o continuă sărbătoare, nu au posturi şi ajunări, nici
dezlegări la peşte sau harţi. Această născocire arată cât de
pământeană este experienţa bisericească a stiliştilor. La
Dumnezeu nu există calendar, nici limbi sacre sau alte
născociri năstruşnice.
Articolul 18: Credem în minunea de la Învierea Dom-

nului, când, în fiecare an, după Pascalia veche a calendaru-
lui Iulian, vine Sfânta Lumină la Sf. Mormânt din Ierusa-
lim, ceea ce dovedeşte că la această dată se sărbătoreşte şi în
ceruri. Deci Sfinţii Părinţi au aşezat toate sărbătorile în chip
desăvârşit, şi nu doar cele ale Pascaliei (art. 24 din Statut).
Răspuns ortodox: Sfânta Lumină nu ţine cont de
stilul vechi sau nou, ci se pogoară numai atunci când
creştinii dreptmăritori serbează împreună slujba Sfintelor
Paşti. Nu Sfintele Paşti atârnă de Sf. Lumină, ci Sf. Lu-
mină este provocată de slujba Sfintelor Paşti, adică ea se
coboară atunci când creştinii din Biserica dreptmăritoare
a lui Hristos săvârşesc slujba Sfintelor Paşti la mormân-
tul Domnului, oricând ar fi acea dată. Noi credem că Sf.
Lumină s-a pogorât şi atunci când slujba Sfintelor Paşti
se făcea la Ierusalim în alte zile decât duminica, aşa cum
a fost până la Sinodul I de la Niceea. E limpede că Sf.
Lumină se ţine de Sfintele Paşti, şi nu Paştile de Sf. Lumi-
nă; Sf. Lumină este o minune preaslăvită, care întăreşte şi
mai mult faptul că a înviat Domnul şi care îi luminează
pe îndoielnici. Am văzut lumina cea adevărată, am primit
Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată... spunem
la sfârşitul Sfintei Liturghii, şi această Lumină a prezenţei
Domnului ne transfigurează şi pe noi, dacă într-adevăr
participăm la taina Învierii cu toată fiinţa noastră. S-au
mântuit milioane de oameni, au primit jertfă martirică şi
au devenit sfinţi fără a fi fost vreodată la Ierusalim să vadă
Sfânta Lumină, şi unii fără a şti măcar că există această
minune la Ierusalim de Învierea Domnului.
Articolul 19: Credem că, prin respectarea sărbătorilor
după aşezământul vechi al Sfinţilor Părinţi, postul Sfinţilor
Apostoli nu poate fi mai mic de 8 zile şi nici mai mare de

42 de zile (articolul 25 din Statut).
Răspuns ortodox: Este adevărat că introducerea calen-
darului iulian îndreptat şi menţinerea Paştelui pe cel neîn-
dreptat a scurtat cu 13 zile Postul Sfinţilor Apostoli, iar une-
ori, când Paştile cad târziu, îl desfiinţează. În aceste cazuri,
Biserica a rânduit 3 zile de post înaintea Praznicului Sfinţi-
lor Apostoli. Acest lucru este un efect al aplicării pe jumătate
a hotărârilor Conferinţei de la Constantinopol din 1923.
Vechimea acestui Post este atestată de Constituţii-
le Apostolice (V, 20) şi de unii Părinţi Bisericeşti. Multă
vreme a variat ca durată. În veacurile ce au urmat, pos-
tul acesta era foarte lung, ţinând de la praznicul Tuturor
Sfinţilor, până la 14 august, aşa cum arată Sf. Atanasie Si-
naitul în veacul al VII-lea. El ne spune că acest post a fost
tăiat de Sfinţii Părinţi pentru iconomie, astfel încât luna
iulie a fost scoasă din post. În canoane, este amintit în
secolul al IX-lea (canonul XX al Sf. Nichifor Mărturisito-
rul). Biserica are aceeaşi lucrare, putere şi har în orice veac
şi trebuie să hotărască reguli care să dea rezultate pozitive
pentru evoluţia duhovnicească a membrilor ei. O biserică
locală poate fixa posturi speciale, în cazuri de calamităţi,
după cum postul se poate suspenda la nevoie. Aşa a pro-
cedat Biserica Ortodoxă Română în 1907, prin Enciclica
asupra postului (Monitorul Oficial nr. 49/2 iunie 1907),
prin care a dat dezlegare la post pentru cei bolnavi şi slabi,
pentru lăuze şi copii, pentru bolnavi şi neputincioşi etc.
Articolul 18: Credem că, prin aşezarea sărbătorilor de
către Sfinţii Părinţi, s-a statornicit pentru totdeauna calen-
darul bisericesc şi că această aşezare este lucrarea Duhului
Sfânt, care nu se contrazice şi, fiind El desăvârşit, nu are
nevoie de aparate născocite de mintea omenească, pentru că

mintea omenească este mărginită şi nu poate cuprinde pe
Dumnezeu cel nemărginit (articolul 26 din Statut).
Răspuns Ortodox: Cu toate că se declară că mintea
omenească nu poate să cuprindă pe Dumnezeu cel nemărginit,
în toate aceste articole de credinţă pe care le-am amintit se
poate observa un mod foarte omenesc de a gândi Împărăţia
lui Dumnezeu. La Dumnezeu şi la sfinţii Lui este un pre-
zent continuu, nu se poate vorbi de calendar în ceruri.
Calendarul bisericesc este un cadru, o schemă crono-
metrizată în care sunt trecuţi sfinţii şi evenimentele religi-
oase de mare importanţă, în vederea sărbătorii lor şi a mân-
tuirii noastre. Pentru bunul credincios, esenţial este modul
cum sunt prăznuiţi sfinţii şi nicidecum când au loc aceste
prăznuiri. Îndreptarea calendarului, aplicarea şi respecta-
rea sa nu afectează în niciun fel mântuirea bunului credin-
cios. Dogmele sunt adevăruri de credinţă neschimbabile.
Canoanele au ca ţintă unitatea de organizare şi disciplina
bisericească. Autoritatea bisericească în drept poate emite
legiuiri şi regulamente bisericeşti, poate lua hotărâri care,
în anumite împrejurări, sunt necesare, cu condiţia de a se
păstra neştirbit spiritul vechilor norme, care sunt acomo-
date noilor realităţi sociale, politice, economice şi cultura-
le, atunci când trebuinţele Bisericii o cer. Credinciosul care
nu ia în seamă ceea ce statorniceşte Biserica şi se desprinde
de trupul ei tainic, aşa cum se desprinde o ramură dintr-
un arbore, devine schismatic şi moare duhovniceşte275.
Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei (coordona-

275
tor), „Îndreptarea calendarului, hotărâre întemeiată a Bisericii

Ortodoxe”, în MMS, nr. 7-9 (1982), p. 600.
În loc de concluzii
În Cuvântul Înainte, spuneam că tratarea acestui su-

biect constituie o provocare a abordării în primul rând.
Într-adevăr, istoria stilismului continuă să fie o istorie în
şantier, o nebuloasă cu foarte multe necunoscute. Au ră-
mas insuficient cunoscute multe aspecte, dintre care cel
mai important mi se pare relaţia dintre stilism şi comu-
nismul aflat în ilegalitate în perioada interbelică, respec-
tiv dintre stilism şi regimul comunist după 1944. În-
treaga istorie a stilismului, cu incidentele din perioada
interbelică, respectiv cu toleranţa din perioada comunis-
tă, nu poate fi înţeleasă decât în această cheie a unei rela-
ţii speciale cu Moscova.
Anumite personaje-cheie în istoria stilismului apar
brusc în documente şi dispar la fel de brusc, fără să mai
găsim niciun fel de informaţie cu privire la ele. Mă refer
în special la Ion Movileanu, atât de prezent în documen-
tele de arhivă începând cu anul 1945, dar pe care Istoria
de la Slătioara nici măcar nu îl pomeneşte276, sau la Mir-
276
Ultima menţiune a lui Ion Movileanu apare într-un docu-
ment din 1980: Facţiunea din sudul Moldovei este aproape dezmem-
brată, Ion Movileanu, acum în vârstă de peste 70 de ani, a rămas izolat,
lui aliniindu-se în prezent un număr foarte mic de credincioşi din satele
Moviliţa şi Mirceşti, jud. Vrancea, precum şi Furcenii Noi, jud. Galaţi
(Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Raport intitulat Acti-
vitatea grupării anarhice a stilismului în cadrul cultului ortodox, f. 9).
cea Ispir, locotenentul lui Galaction Cordun. Prezentarea

lui Ispir în sursele stiliste este inconsecventă. Astfel, în
Istoricul Mănăstirii Slătioara este prezentat ca fiind in-
strumentul fidel al Securităţii, calul troian în cadrul miş-
cării de rezistenţă de la Slătioara. La pagina 141, se arată
că misiunea lui era de a convinge reprezentanţii acestui cult
să accepte calendarul gregorian, dar şi de a raporta către or-
ganele Securităţii toate evenimentele ce se desfăşurau în ca-
drul Mănăstirii Slătioara. Cinci pagini mai departe, însă,
Ispir se metamorfozează într-un personaj bun, care ajută
la evadarea lui Glicherie de la Răchitoasa şi care îl adă-
posteşte pe acesta în locuinţa lui personală (p. 146-147).
Sperăm ca o cercetare în Arhivele CNSAS să aducă mai
multă lumină în acest sens.
Nu este însă vorba doar de o provocare a abordării, ci
şi de o provocare, în timp, a receptării. Sunt convins că lu-
crarea de faţă va deranja anumite sensibilităţi şi va genera
reacţii şi dezbateri atât în cercurile teologice ortodoxe, cât şi
în cadrul grupărilor stiliste. Pe de o parte, în ceea ce priveş-
te lumea teologică românească, este inexplicabilă tendinţa
de a înconjura acest subiect cu o aură de mister, tratându‑l
cu multă timiditate sau chiar evitând abordarea lui. Stilis-
mul face parte din istoria Bisericii, o istorie care trebuie
asumată cu curaj, şi este, în acelaşi timp, o temă misionar-
pastorală care trebuie tratată cu multă responsabilitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte grupările stiliste,
am remarcat deja triumfalismul, spiritul sectar-exclusivist
şi tendinţa de a romanţa anumite evenimente sau perso-
naje în scopul propriei victimizări sau al denigrării Bise-
ricii Ortodoxe. Sperăm ca informaţiile de arhivă pe care
le-am făcut accesibile prin intermediul acestui studiu să
schimbe anumite percepţii, să genereze întrebări şi să în-

demne la o căutare sinceră şi constructivă a adevărului.
Intenţia noastră nu a fost să realizăm o lucrare pole-
mică, ci una investigativă, care să slujească unor scopuri
misionare. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi celelalte gru-
pări stiliste pe care le-am menţionat sunt mişcări centri-
fuge ieşite cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care trebu-
ie cunoscute, în primul rând, aşa cum ne-am străduit în
aceste pagini. Plecând de la această minimă cunoaştere,
Biserica Ortodoxă trebuie să acorde atenţie derapajelor şi
fundamentalismelor promovate de unele cercuri pravos-
lavnice, extrem de râvnitoare, astfel încât evenimente ca
cel de Mănăstirea Brâncoveni să nu se mai întâmple.
Bibliografie selectivă
A. Izvoare (documente de arhivă etc.)
Arhiva Administraţiei Patriarhale a Sfântului Sinod al

Bisericii Ortodoxe Române de la Mănăstirea Antim
(A.A.P.).
Arhivele Naţionale, Fond Direcţia Generală de Poliţie
(Dosar 2349 şi 2350).
Arhivele Naţionale, Fond Ministerul Cultelor, Direcţia
Studii (Dosar 3206).
Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte (A.S.S.G.).
Asociaţia Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România,
dosar ce conţine documentele în vederea transfor-
mării Asociaţiei Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din
România în Asociaţia Biserica Ortodoxă de Stil Vechi
din România, 2007.
Chestiunea calendarului în Biserica Ortodoxă, în B.O.R.,
nr. 11 (1923), p. 974-978.
Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu
privire la îndreptarea calendarului iulian – către cle-
rul şi poporul creştin ortodox din România, în B.O.R.,
iul. 1924, p. 385-396.
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu
privire la îndreptarea calendarului iulian. Extras din
sumarul şedinţei de la 13 noiembrie 1923, în B.O.R.,
ian. 1924, p. 36-37.
Îndreptarea calendarului (articol la Cronica Bisericeas-

că internă), în rev. Biserica Ortodoxă Română, ian.
1924 (conţine referatul Comisiei Sfântului Sinod
pentru reforma calendarului şi textul hotărârii Sfân-
tului Sinod cu privire la îndreptarea calendarului,
luată în şedinţa din noiembrie 1923).
Miron, Mitropolitul primat al României, Cartea pastora-
lă către credincioşii din Sf. Mitropolie a Ungro-Vlahi-
ei, B.O.R., sept. 1924, p. 513-515.
Nicolae Dr., Mitropolitul Ardealului, Studiu asupra franc-
masoneriei, votat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de la
11 martie 1937, publicat în B.O.R., nr. 1-2/1937, p.
1-21 (şi în broşură).
Rezoluţia cu privire la problema „calendarul bisericesc” (a
Conferinţei de la Moscova), în B.O.R., 1948, nr. 11-
12, p. 129.
Sfântul Sinod la Bisericii Ortodoxe Române, Carte pasto-
rală către clerul şi poporul drept-credincios (cu privire
la data Paştilor din anul 1929), Bucureşti, 1929.
Un document important referitor la calendar, în M.M.S.,
nr. 5-6/1972, p. 367-372.
B. Lucrări de specialitate
***, Adevărata ortodoxie şi calendarul, Folticeni 1934, 107 p.

Argatu, Ştefan, Stiliştii în România. Istoric. Adevăr. În-
dreptare, Editura Mila Creştină, 2009.
Chiricescu, Prof. dr. Constantin, Aşezarea Pascaliei în ca-
lendarul îndreptat, Bucureşti, 1926.
Chiricescu, Prof. dr. Constantin, Calendarul nostru nu e
schimbat, ci îndreptat, Bucureşti, 1925.
Chiricescu, Prof. dr. Constantin, Pascalia Bisericii Creşti-

ne Ortodoxe de Răsărit în conformitate cu calendarul
îndreptat, Referat către Sf. Sinod, Bucureşti, 1925.
Donici, Ing. P., Calendarul Bisericii de Răsărit în stil vechi
şi stil nou, reguli de comput aplicabile şi la Calendarul
Bisericii de Apus, Craiova, 1898.
Enache, George, Adrian Nicolae Petcu, Monahismul or-
todox şi puterea comunistă în România anilor '50,
Editura Partener, 2009.
Enache, George, Adrian Nicolae Petcu, Patriarhul Justi-
nian şi Biserica ortodoxă Română în anii 1948-1964,
Editura Partener, 2009.
Gheorghiu, Prof. dr. Vasile, Îndreptarea calendarului or-
todox, Iaşi, 1928.
Gheorghiu, Prof. dr. Vasile, Moş Gheorghe şi Paştile, Bu-
cureşti, 1928, O lucrare de popularizare.
Gheorghiu, Prof. dr. Vasile, Noţiuni de cronologie calen-
daristică şi calcul pascal, Bucureşti, 1936.
Gheorghiu, Prof. dr. Vasile, Critica noilor proiecte de re-
formă calendaristică propuse de Societatea Naţiunilor,
Studiu calendaristic, Bucureşti, 1931.
Gheorghiu, Prof. dr. Vasile, Sfintele Paşti şi reforma ca-
lendaristică ortodoxă română, Bucureşti, 1929. El
consideră, pe bună dreptate, că îndreptarea calen-
daristică română este bună şi chiar superioară celei
gregoriene.
Ionescu-Gură, Nicoleta, Stalinizarea României. Republi-
ca Populară Română 1948-1950: transformări insti-
tuţionale, Editura Bic All, 2005.
Mirescu, Prof. D., Analiză critică a calendarelor iulian şi
gregorian şi propuneri de reforme, Bucureşti, 1898.
Mirescu, Prof. D., Theoria calendarului precedată de o

scurtă noţiune istorică, Bucureşti, 1898.
Popescu, Nicolae, Neînţelegerea îndreptării calendaru-
lui, Europolis, Constanţa, 2002 (prefaţată de Diac.
prof. dr. Petre I. David).
Sachelarie Ierom., Prof. dr. Nicodim, Calendarul şi Pas-
calia veche şi nouă, Cernica, 1936.
Szavlovski, ing. I.L., Chronologie, Calendare şi Reforma
Calendarului, Bucureşti, 1898.
Tănase, Stelian, Clienţii lu’ tanti Varvara, Editura Hu-
manitas, Bucureşti, 2008 (Tanti Varvara era nume-
le conspirativ pe care comuniştii în ilegalitate îl dă-
deau Siguranţei statului).
Teodoriu, M. Hagi, Canonicitatea îndreptării calendarului
şi rătăcirile răzvrătiţilor, Mănăstirea Neamţu, 1933.
Teodoropoulos, Arhim. Epifanie, Cele două extreme: ecu-
menismul şi stilismul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti,
2006.
Vasile, Cristian, Atitudini ale clericilor ortodocşi şi catolici
faţă de URSS şi faţă de regimul de tip sovietic (1944-
1948) în Biserică, putere, societate. Studii şi documen-
te (sub redacţia Lector. Univ. Dr. Ovidiu Bozgan),
Editura Universităţii, Bucureşti, 2001, p. 155-182.
Vasile, Cristian, Biserica Ortodoxă Română în primul de-
ceniu comunist, Editura Curtea Veche.
Velicu, Dudu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării
României. Arhivele Naţionale, Bucureşti, 2004.
Viaţa religioasă din România. Ediţia a II-a, Coordona-
tor dr. Adrian Lemeni, Volum realizat de dr. Florin
Frunză şi Ştefan Ioniţă, Editura Bizantină, Bucu-
reşti, 2005, p. 91-93.
Vulpescu, Procuror Constantin, Rătăcirea Calendaristă,

Editura, Secţia culturală a Mitropoliei Moldovei,
Iaşi, 1925.
C. Studii şi articole de specialitate
*** Alte statistici şi măsuri în legătură cu grupările stiliste,

în revista B.O.R., nr. 1-2 (1958), p. 233; nr. 11-12
(1964); nr. 5-7 (1967), p. 648-649; nr. 3-4 (1968),
p. 517; nr. 11-12 (1968), p. 1448.
*** Dezbaterile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (re-
venirea unor stilişti), în B.O.R., nr. 10-12 (1951),
p. 459.
*** Reprimirea în sânul monahismului ortodox a monahi-
lor de la schitu-stilist Stirigioiul (Eparhia Romanului
şi Huşilor), în B.O.R., nr. 10 (1955), p. 973.
Aioanei Constantin, Moraru Frusinica, Biserica Ortodo-
xă în luptă cu diavolul roşu, în Altarul Banatului, nr.
1-3/2001, p. 89-99.
Anişescu, Pr. Ilie, Strigăte contra celor cu „Biserică nouă”
şi abuzurile de toleranţă, în B.O.R., nr. 5-6 (1935),
p. 225-227.
Antim, Mitropolit al Vizei, Chestiunea calendarului,
în B.O.R., oct. 1923, p. 974-978 şi dec. 1923, p.
1091-1095.
Băncilă, Prof. dr. Vasile, Reforma calendarului, în Ideea
europeană, nr. 159, 160, 161 (an 1924).
Branişte, Pr. prof. dr. Ene, Noi paşi către unitatea creştină
şi serbarea Sfintelor Paşti. Ultimele consfătuiri ortodo-
xe de la Chambesy (1977 şi 1979), în Ortodoxia nr. 4
(1982), p. 611-614.
Branişte, Pr. prof. dr. Ene, Problema unificării calenda-

rului liturgic în Bisericile Ortodoxe, în Ortodoxia, nr.
2/1955, p. 181-216.
Branişte, Pr. prof. dr. Ene, Un eveniment de seamă în via-
ţa Bisericii Bulgare. Adoptarea calendarului îndreptat,
G.B., nr. 5-6/1969, p. 543-550.
Calistrat, Arhiereu, Orleanu Bărlădeanu, Calindarul Iu-
lian şi Românii, în B.O.R., an XXXI, nr. 12, (1908),
p. 1430-1433.
Cicală, N., Îndreptarea calendarului, Mănăstirea Cerni-
ca, 1934.
Cleopa, Arhim. Ilie, Cuvânt de lămurire în legătură cu ră-
tăcirile stiliştilor, în B.O.R., nr. 3-4 (1955), p. 251-
294 (are la sfârşitul studiului şi o Orientare asupra
abaterilor canonice ale stiliştilor şi canoanele ce-i con-
damnă şi propune câteva mijloace practice pentru
îndreptarea stiliştilor).
Cojocaru, Pr. prof. Constantin, Sfânta Scriptură şi despre
ştiinţă şi despre măsurarea timpului, în Teologie şi Via-
ţă, nr. 8-10/1992, p. 14-18.
Culcea, Toma, Calendarul îndreptat este cel bun, Bucu-
reşti, 1937.
Cosma, Pr. Alexandru, Rătăcirea stilistă, în Revista Teolo-
gică nr. 10 (1938), p. 441-443.
David, Diac. prof. dr. Petre, Anticalendariştii, fii rătăciţi
ai Bisericii Ortodoxe, în Îndrumător Misionar şi Pa-
triotic, Buzău, 1988.
David, Diac. prof. dr. Petre, Timpul ca o necesitate a în-
ţelegerii misiunii creştine, în B.O.R., nr. 7-12/1994,
p. 289-290.
Drăgulin, Pr. Conf. Dr. Gheorghe, Era creştină. Metoda

calculării şi posterioritatea ei ştiinţifică, în B.O.R., nr.
7-12 (1994), p. 309-321.
Dură, Pr. prof. Nicolae, Data serbării Paştilor în lumina
tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, în MMS nr. 4
(1987), p. 36-68.
Dură, Pr. Dr. Ioan, Calendarul îndreptat în Biserica Or-
todoxă Română, astăzi, în S.T. nr. 1, ian-febr. 1990,
p. 144-147.
Dură, Pr. prof. dr. Ioan, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Româ-
ne îndepărtaţi din scaun şi trimişi în recluziune monasti-
că de către autorităţile comuniste în anii 1944-1981, în
Altarul Banatului, nr. 11-12, oct-dec. 2002, p. 34-56.
Enăceanu, Ghenadie, Chronologia bisericească, an. VI,
(1882), p. 415-429.
Erbiceanu, Acad. Prof. dr. Constantin, Reformarea calen-
darului iulian, în B.O.R., an XXII (1898-1899), nr.
1, p. 23-43.
Floca, Arhid. prof. dr. Ioan, Calendarul bisericesc, în Mi-
tropolia Ardealului, nr. 7-8 (1959), p. 562-567.
Fuioagă, I., Data Paştilor după Calendarul îndreptat şi
Tradiţia, Bucureşti, 1929.
G. (cronica bisericească), Reforma Calendariului, în B.O.R.,
an XIII (1899), p. 1155-1157.
Gheorghiu, Prof. dr. Vasile, Calendarul, în M.B., nr.
7-8/1957, 1957 (14 pagini numerotate toate cu ace-
laşi număr).
Ivan, Prof. dr. Iorgu, Calendarul îndreptat şi Pidalionul,
în M.M.S., nr. 9-12/1979, p. 698-708.
Loichiţă, Prof. dr. Vasile, Calendarul, în Mitropolia Bana-
tului, nr. 7-9 (1957), p. 18-20.
Maxeţianu, inginer I. N., Citimu în „Ortodoxul” despre

Chestiunea Calendarului, în B.O.R., an V (1880-
1881), p. 310-313.
Melchisedec (episcopul Romanului), Biserica Ortodoxă şi
calendariul, în B.O.R., anul V, nr. 9 (iun. 1881), p.
561-604.
Mihai, Constantin, Biserica şi elitele intelectuale interbelice,
Institutul European, 2010
Mihail, Pr. Paul, Cu privire la calendarul îndreptat, în
M.M.S., nr. 10-12/1969, p. 572-575.
Mihălcescu, Prof. dr. Irineu, Notiţe despre calendar, în
B.O.R., iulie 1924, p. 425-430.
Mihălcescu, Prof. dr. Irineu, Introducerea calendarului
gregorian în Bulgaria, în Revista Ortodoxă, Bucureşti,
martie 1916, p. 136-137.
Naneş, G. (profesor la Liceul Sf. Sava), Calendarul creşti-
nesc, în B.O.R., nr. 11 (1923), p. 929-930. Reflectă
preocupările pentru îndreptarea calendarului.
Naneş, G., Chestiunea calendarului în Biserica Ortodoxă,
B.O.R., nr. 11 (1923), p. 974-978. Este traducerea
lucrării Mitropolitului Antim al Viziei, intitulată
Chestiunea calendarului. Pledează pentru îndrepta-
rea calendarului.
Negoiţă, Pr. prof. dr. Athanasie, 50 de ani de la îndrep-
tarea calendarului 1924-1974, în B.O.R., nr. 5-6
(1974).
Negoiţă, Pr. prof. dr. Athanasie, Calendarul Bisericii Creş-
tine, M.B., nr. 1-3 (1965), p. 50-90.
Negoiţă, Pr. prof. dr. Athanasie, Calendarul mozaic şi
Paştele creştin, în Glasul Bisericii, nr. 11-12 (nov.-
dec. 1972), p. 1198-1214.
Negoiţă, Pr. prof. dr. Athanasie, Calendarul, în M.B., nr.

1-3 (1964), p. 9-26.
Negoiţă, Pr. prof. dr. Athanasie, Paştile la dată fixă, în
B.O.R., nr. 5-6 (1977), p. 350-356.
Negoiţă, Pr. prof. dr. Athanasie, Tehnica calendarului
ecleziastic, în M.B., nr. 4-6 (1965), p. 299-337 (stu-
diu foarte complex).
Plămădeală, Mitr. Dr. Antonie, Falsul misticism. Încercare
de tipologie, în Idem, Tradiţie şi libertate în spirituali-
tatea ortodoxă, Sibiu, 1983.
Popescu, Prof. dr. Theodor M., Problema stabilizării da-
tei pascale. Privire istorică asupra divergenţelor şi com-
puturilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea şi
necesitatea unui acord. Propuneri şi posibilităţi actua-
le, în Ortodoxia nr. 3 (1964), p. 334-444 (un studiu
excepţional).
Redacţia, Calendarul liturgic între tradiţie şi reformă, în
Altarul Banatului, nr. 10-12/2000, p. 2-8.
Redacţia, Noua reformă a calendarului apusean, în B.O.R.,
an XL, nr. 2 (1921), p. 149.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Acte şi mărturii privitoare
la chestiuni şi fapte bisericeşti în timpul ocupaţiuni-
ii germane în România. Extrase din revista Înnoirea,
Bucureşti, 1919.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Chestiunea calendarului
în Biserica Ortodoxă, în B.O.R., an XLI, nr. 8 (mai
1923), p. 56-564.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Chestiunea calendarului la
noi şi aiurea, în B.O.R., iulie, an 1924, p. 396-402.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Paştile, sărbătoare fixă, în
B.O.R., nr. 7 (1928), p. 625-626.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Românii care au scris des-

pre calendar, în B.O.R., iulie, 1924, p. 416-425; şi
aug. 1924, p. 481-482.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Schimbarea calendarului.
Cuvinte pentru dumirirea poporului, în B.O.R., nr. 8
(1929), p. 482-483. Argumentează de ce este nevoie
de îndreptarea calendarului.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Potrivnicii calendarului
îndreptat, în B.O.R., nr. 10 (1924), p. 637.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Uneltitori de peste graniţă
(...) împotriva calendarului îndreptat, în B.O.R., nr.
2 (1927), p. 125.
Scriban, Arhim. prof. dr. Iuliu, Stilul vechi dă îndărăt, în
B.O.R., nr. 5 (1932), p. 397-398.
Scvoznicov (devenit Severin), Pr. prof. dr. Alexandru,
Cuvântul iubitor de adevăr. Despre calendar. Stilul
vechi şi stilul îndreptat, Chişinău, 1926, 46 p. (ed. a
II-a, Chişinău, 1936).
Simedrea, Arh. prof. dr. Tit, Reforma calendarului, în
B.O.R., iul., nr. 7 (1924), p. 425.
Simedrea, Arh. prof. dr. Tit, Măsuri împotriva călugărilor
stilişti din Sfântul Munte, în B.O.R., iul., nr. 11-12
(1934), p. 763-764.
Stan, Prof. dr. Liviu, Pentru serbarea Sfintelor Paşti la
aceeaşi dată în întreaga creştinătate, în S.T. nr. 5-6
(1970), p. 368-383.
Şesan, Pr. prof. dr. Milan Pavel, În problema unificării
calendarului, în M.A., nr. 9-10/1969, p. 671-674.
Şesan, Pr. prof. dr. Milan Pavel, Îndreptarea şi uniformi-
zarea calendarului şi poziţia ortodoxiei româneşti, în
M.M.S., nr. 3-6/1970, p. 230-240.
Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei (coordonator),

Îndreptarea calendarului, o hotărâre întemeiată a Bise-
ricii Ortodoxe, în M.M.S., nr. 7-9/1982, p. 588-614.
Teodoriu, M., Canonicitatea îndreptării calendarului şi
rătăcirile, Mănăstirea Neamţu, 1933.
Vartolomeu, Episcop al Râmnicului, Stănescu, O ultimă
lămurire în privinţa datei Sf. Paşti, în B.O.R., mai
1929, p. 385-394.
Vasilescu, Prof. Gheorghe, Galaction Cordun, material în
4 pagini, nepublicat, ce prezintă biografia şi activita-
tea lui Galaction Cordun, realizat pe baza dosarelor
din Arhiva Administraţiei Patriarhale.
Velicu, Dudu, Biserica Ortodoxă Română în perioada so-
vietizării României. Însemnări zilnice 1945-1947,
Arhivele Naţionale, ed. A. Tudor-Pavelescu, Bucu-
reşti, 2004.
Vintilescu, Pr. prof. dr. Petre, Câteva consideraţiuni în le-
gătură cu îndreptarea calendarului, în Ortodoxia nr.
1 (1949), p. 113-122.
Zottu, Prof. dr. Gheorghe, Istoria controverselor pascale
şi deciziunea Conciliului I ecumenic de la Niceea, în
B.O.R., ian. 1881, p. 234-256.
D. Literatură stilistă
Alexiev, Arhim. Serafim, Ortodoxia şi Ecumenismul.

Biserica Ortodoxă de Răsărit din România. Istoricul Mă-
năstirii Slătioara, Tipărit cu binecuvântarea ÎPS
Vlasie, Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Orto-
doxe de Răsărit din România, Editura Schimbarea
la Faţă, 2009.
Bujor, Constantin, 65 de ani de persecuţie a Bisericii Orto-

doxe Române de stil vechi (oct. 1924 – dec. 1989), Ti-
părită cu binecuvântarea ÎPS Vlasie Mogârzan, Arhi-
episcop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit
din România, Editura Schimbarea la Faţă, 1998.
Cotea, Arsenie, Biciul împletit, Sf. Munte Athos, 1928
(http://www.crucea.ro/2007/06/30/arsenie-cotea-
arsenios-kotteas-iii-biciul-impletit).
Cotea Arsenie şi Teofilact, Boldurile Bisericii de Răsărit,
Boldurile Sfintei noastre Biserici Creştine din Răsărit.
Adică apologie – pre cât s-a putut – cu culegeri de
prin Dumnezeiasca Scriptură şi alte scrieri împotri-
va noilor reformişti ce se pretind a reorganiza Bise-
rica Domnului nostru Iisus Hristos, căci ne hulesc
Sfântul nostru calendar bisericesc creştin, numit iu-
lian de stil vechiu. De netrebnicii şi cei mai după
urmă între schimonahi: Teofilact şi Arsenie din Sf.
Munte Athos, 1924.
Munteanu, Protodiacon Ioan, Calendarul bisericesc –
memoria şi simbolul ortodoxiei, Editura Lumina lui
Hristos, Kiev-Chişinău, 2009.
*** Revista Catacombele ortodoxiei online http://www.ca-
tacombeleortodoxiei.ro/ .
*** Revista Tradiţia Ortodoxă (La Biblioteca Academiei,
această revistă poate fi consultată în catalog la su-
biectul Ortodoxie).
Anexe
Lista Anexelor
1. Denumirile pe care le-au utilizat organizaţiile religioa-

se stiliste de-a lungul timpului.
2. Noul calendar pe octombrie, noiembrie şi decembrie
1924, îndreptat de Sfântul Sinod al Bisericii Orto-
doxe Române Autocefale.
3. Societatea de Binefacere Creştină Ortodoxă Sf. Petru şi
Pavel, 1936 (fragment de statut).
4. Proces verbal semnat de credincioşii ortodocşi din sa-
tul Popeşti, jud. Soroca, prin care notifică faptul că
trec la stilul vechi.
5. Ministerul Culturii şi Artelor recunoaşte Cultul Creş-
tin Tradiţionalist cu sediul la Mirceşti-Putna, 1936.
6. Parohii stiliste tradiţionaliste în 1950.
7. Parohii stiliste pravoslavnice în 1950.
8. Pastorala lui Glicherie Tănase Către toţi creştinii pra-
voslavnici din RPR (1950).
9. Cultul Creştin Tradiţionalist. Confirmare de intrare în
viaţa monahală (1954).
10. Memoriu al credincioşilor din Ciumuleşti-Fălticeni
pentru autorizarea casei de rugăciune.
11. Consiliul Central al Bisericii drept-slăvitoare de stil
vechi din RPR notifică patriarhia în legătură cu Ga-
laction Cordun (1955).
12. Gramată de hirotonie în diaconie şi preoţie semnată
de Galaction Cordun (1955).
13. Scrisoare olografă a lui Galaction Cordun adresată

Patriarhului Justinian (8 septembrie 1955).
14. Galaction Cordun ridică la rangul de protoiereu al
parohiilor din regiunea Suceava pe părintele Ion
Mircea, parohul comunei Bogdăneşti (1956).
15. Ordin de serviciu semnat de Galaction Cordun
(1957).
16. Scrisoare olografă a lui Galaction Cordun semnată de
Patriarhul Justinian (13 iunie 1958).
17. Scrisoare olografă a lui Galaction Cordun semnată de
Patriarhul Justinian (22 septembrie 1958).
18. Memoriul credincioşilor stilişti din com. Furcenii
Noi – Tecuci, prin care cer intrarea în legalitate a
Cultului Creştin Tradiţionalist.
19. Cultul Creştin Tradiţionalist. Ordin de serviciu pe
numele Martinian Comănici (1951).
20. Pomelnic al unui credincios stilist în care Evloghie
Oţa apare ca arhiereu.
21. Scrisoare olografă a Pr. Aurel Vasilescu prin care
anunţa trecerea la cultul ortodox de stil vechi.
22. Scrisoare olografă a lui Evloghie Oţa către un credin-
cios stilist (7 martie 1957).
23. Situaţia bisericilor, a mănăstirilor şi a parohiilor Bise-
ricii Ortodoxe de Stil Vechi în anul 2007.
Anexa 1
Denumirile organizațiilor religioase stiliste
Asociația religioasă a creștinilor tradiționali de răsărit din

România cu sediul la Târgu Neamț
Creștinii pravoslavnici tradiționali de răsărit
Asociația religioasă a Creștinilor pravoslavnici tradiționali
de răsărit
Biserica pravoslavnică
Creștinii pravoslavnici
Cultul pravoslavnic din RPR
Cultul creștinilor pravoslavnici
Organizația cultului creștin tradiționalist cu sediul în co-
muna Mircești, raionul Focșani
Creștinii tradiționaliști
Asociația religioasă a creștinilor tradiționaliști
Asociația creștină tradițională
Centrala organizației cultului creștin tradiționalist
Organizația „Cultului creștin tradiționalist”
Biserica creștină tradiționalistă din România
Biserica tradiționalistă-„Organizația centrală a cultului
creștin tradiționalist din RPR”
Organizația cultului creștin tradiționalist al bisericii
sobornicești din România
Creștinii ortodocși de stil vechi din RPR
Gruparea creștinilor ortodocși stil vechi din RPR
Cultul Ortodox de stil vechi
Biserica drept slăvitoare de stil vechi
Credincioșii dreptslăvitori de stil vechi
Creștinii pravoslavnici de răsărit de stil vechi
Cultul bisericii ortodoxe de rit vechi
Biserica pravoslavnică tradițională de răsărit
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Anexa 10
Anexa 11
Anexa 12
Anexa 13
Anexa 14
Anexa 15
Anexa 16
Anexa 17
Anexa 18
Anexa 19
Anexa 20
Anexa 21
Anexa 22
Anexa 23
Parohii, mănăstiri şi schituri care se află în
patrimoniul „Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din
România” (anul 2007)
Mănăstirea Slătioara (Schimbarea la Față), loc. Slătioara,
com Râșca, Suceava
Mănăstirea Brădățel (Izvorul Tămăduirii), com. Horodni-
ceni, Suceava
Mănăstirea Sf. Mucenic Mina, loc. Roșiori, com. Forăști,
Suceava
Mănstirea Eden, loc. Cotârgași, com. Broșteni, Suceava
Mănăstirea Moișa (Acoperământul Maicii Domnului), loc.
Boboceni, com. Boboceni, Suceava
Mănăstirea Păișeni (Adormirea Maicii Domnului), com.
Cornu Luncii, Suceava
Schitul Buda (Duminica Mironosițelor), loc. Buda, com.
Râșca, Suceava
Schitul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, loc. Neagra Șarului,
com. Șaru Dornei), Suceava
Schitul Sf. Ana, loc. Molid, com. Vama, Suceava
Schitul Eroilor, loc. Săcuța, com. Boroia, Suceava
Schitul Satul Nou (Bunavestire), com. Râșca, Suceava
Paraclisul Buna-Vestire, loc. Cătunul Larga, com. Mănăsti-
rea Umor, Suceava
Parohia „Sf. Mc. Ioan cel Nou, Mun. Suceava, bd. George
Enescu, nr. 52, Suceava
Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, Fălticeni, str.
Mihail Sadoveanu nr. 3, Suceava
Parohia „Izvorul Tămăduirii”, loc. Oniceni, com. Forăști,
Suceava
Parohia Sf. Treime, loc. Fântâna Mare, Suceava
Parohia Sf. Cuv. Parscheva, loc. Ciumulești, com. Vadu

Moldovei, Suceava
Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, loc. Cotu Băii, com.
Vadu Moldovei, Suceava
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, com. Baia, Suceava
Parohia „Sf. Treime”, loc. Poiana Mărului, com. Mălini,
Suceava
Parohia Sf. Proroc Ilie, com. Slatina, Suceava
Parohia Sf. Mucenic Dimitrie, loc. Nemțeni, com. Boroa-
ia, Suceava
Parohia Sf. Proroc Ilie, loc. Săcuța, com. Boroaia, Suceava
Parohia Inălțarea Domnului, com. Bogdănești, Suceava
Parohia Adormirea Maicii Domnului, com. Râșca, Suceava
Parohia Sf. Mc. Gheorghe, com. Drăgușeni, Suceava
Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel, com. Rădășeni, Suceava
Parohia Sf. Mucenic Pantelimon, loc. Brăiești, com. Cornu
Luncii, Suceava
Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, com. Broșteni,
Suceava
Parohia Sf. Mc. Dimitrie, loc. Mihăiești, com. Horodni-
ceni, Suceava
Parohia Duminica Tuturor Sfinților, loc. Rotunda, com.
Liteni, Suceava
Parohia Nașterea Maicii Domnului, loc. Basarabi, com.
Preutești, Suceava
Parohia Duminica Sf. Părinți, loc. Neagra Șarului, com.
Șaru Dornei, Suceava
Parohia Sf. Apostoli Petru și Pavel, loc. Vatra Dornei,
Suceava
Mănăstire Brădițel Acoperământul Maicii Domnului, loc.
Poiana, Neamț
Mănăstirea Dobru Sf. ierarh Nicolae, com. Vânători, jud.
Neamț
Schitul Adormirea Maicii Domnului, loc. Poaina, com.
Negrești
Drumul Crucii Sf.Mc. Galaction și Epistimia, loc. Poaiana
Teiului, Neamț
Schitul Maica Domnului Portărița, loc. Pintec, com.
Grințieș, Neamț
Schitul Acoperământul Maicii Domnului, loc. Țuțcanii din
Deal, com. Bahna, Neamț
Paraclisul Duminica pogorârii Sf. Duh, loc. Negulești,
com. Piatra Șoimului, Neamț
Parohia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, loc. Poaiana
com. Brusturi, Neamț
Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, loc. Groși, com.
Brusturi, Neamț
Parohia Sf. Ierarh Nicolae, loc. Oglinzi, com. Răucești,
Neamț
Parohia Sf. Treime, mun. Târgu Neamț, str. Independenței
nr. 2, Neamț
Parohia Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, loc.
Grumăzești, Neamț
Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena, com. Vânători,
Neamț
Parohia Sf. Ioan Botezătorul, mun. Piatra Neamț, Neamț
Parohia Sf. Ierarh Nicolae, com. Zănești, Neamț
Parohia Sf. Ierarh Vasile, loc. Bălanu, com. Borlești, Neamț
Parohia Sf. Proroc Ioan Botezătorul, loc. Ceahlău, Neamț
Parohia Sf. Mucenic Gheorghe, loc. Poiana Largului, com.
Poiana Teiului, Neamț
Parohia Adormirea Maicii Domnului, com. Rediu, Neamț
Parohia Nașterea Maicii Domnului, com. Țibucanii de Sus,
Neamț
Parohia Sf. Ierarh Nicolae, loc. Marginea, com. Războieni,

Neamț
Parohia Duminica Tomei, com. Răucești, Neamț
Parohia Adormirea Maicii Domnului, loc. Drăgănești,
com. Brusturi, Neamț
Parohia Sf. Ierarh Vasile, loc. Sârghi, com. Răucești, Neamț
Parohia Sf. Apostoli, com. Hangu, Neamț
Parohia Sf. Mucenic Gheorghe, loc. Bodeștii de Jos, com.
Bodești, Neamț
Parohia Sf. Mucenic Ioan cel Nou, loc. Ruginești, com.
Hangu, Neamț
Parohia Sf. Cuv. Parascehva, mun. Iași
Parohia Sf. 40 de Mucenici, mun. Pașcani, str. lt. Ionescu,
Iași
Parohia Înălțarea Domnului, mun. Pașcani, str. Gavriil Pe-
trescu nr. 48
Parohia Sf. Trei Ierarhi, loc. Târgu Frumos, str. 1 decembrie
1918, nr. 32
Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gabriel, loc. Balș, , Iași
Parohia Sf. Mucenic Dimitrie, loc. Horodiștea, com. Cot-
nari, , Iași
Parohia Sf. Mucenic Gheorghe, com. Moțca, , Iași
Parohia Sf. Ierarh Nicolae, loc. Boureni, com. Moțca, , Iași
Parohia Nașterea Maicii Domnului, loc. Muncelul de Sus,
com. Mogoșești-Siret, , Iași
Parohia Sf. Apostoli Petru și Pavel, com. Tansa, , Iași
Parohia Sf. Ierarh Gură de Aur, loc. Urșița, com. Mironea-
sa, , Iași
Parohia Sf. Arhidiacon Ștefan, mun. Vaslui, str. Valentin
Silvestru nr. 20, Vaslui
Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena, loc. Doagele,
com. Dragomirești, Vaslui
Parohia Nașterea Maicii Domnului, mun. Bârlad, str.

Mareșal Averescu nr. 1, Vaslui
Parohia Iana, loc. Hălărești Deal, com. Iana, Vaslui
Mănăstirea Sf. Treime, loc. Cucova, com. Valea Seacă,
Bacău
Mănăstirea Prodromița, com. Palanca, Bacău
Mănăstirea Sf. Mc. Fotini, loc. Valea Uzului, Bacău
Schitul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, loc. Mănăs-
tirea Cașin, Bacău
Schitul Sf. Pantelimon, loc Păltiniș, com. Asău, Bacău
Schitul Sf. Părinți Ioachim și Ana, loc. Pralea, com. Căiuți,
Bacău
Parohia Sf. Proroc Ilie, mun. Bacău, str. Norodului nr. 14,
Bacău
Parohia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, loc. Secu-
ieni, Bacău
Parohia Sf. Ierarh Nicolae, loc. Pâncești, com. Sascut, Bacău
Parohia Sf. ierarh Nicolae, mun. Moinești (str. Căpitan Ză-
gănescu) , Bacău
Parohia Sf. Ierarh Nicolae, com. Poduri, Bacău
Parohia Sf. Voievozi Mihail și Gravriil, com. Blăgești, Bacău
Parohia Bunavestire, mun. Onești (str. C. Dobrogeanu
Gherea) , Bacău
Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena, loc. Orbeni,
Bacău
Mănăstirea Sfinții Voievozi, com Bolotești, jud. Vrancea.
Mănăstirea Duminica Mironosițelor, loc. Găgești, com
Bolotești
Mănăstirea Sf. Ap și Evanghelist Ioan, loc. Racova, jud
Vrancea
Mănăstirea Sf. Voievozi Mihail și Gavriil, Adjud, Vrancea
Schitul Sf. Cuvios Pahomie, Păunești, Vrancea
Schitul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, loc. Paltin,

Vrancea
Paraclisul Sf. Dimitrie Basarabov, loc Viișoara, jud. Vrancea
Parohia Sf. Mucenic Gheorghe, com. Păunești, jud. Vrancea
Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Focșani (str. Rovine)
Parohia Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, loc. Dealul Paltinu-
lui, jud Vrancea
Parohia Întâmpinarea Domnului, com. Vintileasa, Jud.
Vrancea
Parohia Sf. Mucenic Dimitrie- com. Tâmboiești, jud.
Vrancea
Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, loc Gura Văii,
com. Câmpuri- Vrancea
Parohia Sf. Proroc Ilie, Mărăști Vrancea
Mănăstirea Dunărea de Jos (Sf. Treime), Galați (bd. Galați 33)
Parohia Bunavestire, com Cuca, jud. Galați
Parohia Sf. Mucenic Gheorghe, Mun. Galați (str. Frunzei)
Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, Tecuci (str.
Movilei nr. 4), Galați
Parohia Sf. Voievozi Mihail și Gabriel, com. Liești, jud, Galați
Parohia Adormirea Maicii Domnului, loc. Salcia, com
Umbrărești, Galați
Mănăstirea Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Mun. Tulcea (str
Isaaccei nr. 159 A)
Mănăstirea Sf. Proroc Ilie, loc. Dunavăț, jud. Tulcea
Mănăstirea Sfinții Părinți Ioachim și Ana, loc. Cetalchioi,
jud. Tulcea
Schitul Sf. Cuv. Atanasie, loc. Chilia Veche, Tulcea
Parohia Sf. Treime, com. Izvoarele, jud. Tulcea
Parohia Sf. Arhidiacon Ștefan, or. Isaccea, jud. Tulcea
Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, loc. Lacu-Sărat, jud.
Brăila
Schitul Nașterea Maicii Domnului, Ploiești (str, Mărășești

nr. 434), Prahova
Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, București (str. Te-
leviziunii nr. 13)
Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului, loc. Sat-Nou, com.
Mircea Vodă, jud. Constanța
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, loc. Agigea, jud. Constanța
Parohia Sf. Apostoli Petru și Pavel, Medgidia, jud. Constanța
Schitul Sf. Ierarh Nicolae, or. Giurgiu
Schitul Sf.Ioan Maximovici, Cernica, Ilfov
Schitul Sf. Ioan Iacob, loc. Moroieni, jud. Dâmbovița
Schitul Sf. Mucenic Mina, loc Bisoca, jud. Buzău
Mănăstirea Bunavestire, loc. Valea Roșie, com. Mitreni,
jud. Călărași
Schitul Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul, loc. Bumbești,
jud. Gorj
Schitul Sfinții Împărați Constantin și Elena, Câmpeni, Alba
Schitul Sfânta Treime, Albac, Alba
Parohia Brâul Maicii Domnului, Reșița Caraș-Severin
Mănăstirea Duminica Tomei, orașul Brașov
Schitul Înălțarea Domnului, loc Săcele, Brașov
Parohia Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Păltiniș Botoșani
Schitul Icoana Maicii Domnului Părtărița, păltiniș, Botoșani
Parohia Sf.Mucenic Dimitrie, Botoșani
Schitul Sfânta Treime, Crasma Maramureș
Schitul Sf. Mucenic Gheorghe, Borșa, Maramureș
SURSA: Asociația „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Ro-

mânia”, Dosar ce conține documentele în vederea trans
formării Asociației „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din
România” în Asociația „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi
din România”; 2007
Cu discreţie şi dragoste despre
o rană pastorală
Dintre toate preocupările unui specialist în misiolo-

gie, aceasta, a lămuririi unor aspecte legate de o Biserică a
românilor care te refuză de frate, apare, în contextul spori-
rii spoielii duhovniceşti de acum, extrem de importantă.
Orice analiză pe un astfel de segment de istorie doare. Per-
sonal, străbătând satele din jurul Târgu Neamţului, către
Brusturi ori Groşii Boroaiei, atent la propunerea pastorală
pe care o mănăstire născută din nimic şi fără suport mi-
sionar la noi, la Şelimbăr, lângă Sibiu, o face cu o nonşa-
lanţă disperantă ori o parohie inventată pe crestele râpei
din Răcădău, cartier al Braşovului, care numai stilişti n-a
avut, atent la o serie de lucrări propuse publicului larg, dar
şi la unii dintre ai noştri care lesne au muşcat din asemă-
nări, uitând diferenţele de fundament (succesiunea apos-
tolică poate fi un aspect!), constat că dacă vrei să derutezi
un popor, şi aşa năuc de deruta lumii, întreţii la nesfâr-
şit confuzii. Dacă în anii din urmă mă lovea peste suflet
îndârjirea stilistă, constat acum că tinerii ei – ca şi mare
parte din cei care trăiesc în mediile oraşului ori zonei pre-
urbane româneşti – au mai diluat din ură şi răutate. Şi eu
cred, aliniindu-mă gândirii lui Vasile Băncilă, că stilismul
la noi s-a născut dintr-o gravă aroganţă educaţională, de
pedagogie pastorală, care, dacă n-o vom analiza corect, se
poate repeta. Nu pot să fiu de acord cu excesele de zel ale
impunerii unei reforme de calendar, cum îmi e greu să-i

ascult pe bătrânii din satele Neamţului ori ale Sucevei cum
reamintesc comportamente de un jandarmerism inuman
ale unora care se ascundeau sub chipul slujirii Evangheliei.
Dar nu pot admite că o bucată de hârtie e mai importantă
decât Biserica, trupul cel tainic al lui Hristos. Că analfabe-
tismul este mijloc de mântuire, că înjurarea Bisericii mele
cu epitete vrednice de oligofrenia iadului este mod de pas-
toraţie. Ura nu poate fi modalitate de împlinire a Evanghe-
liei. Cum nici inventarea unor scaune episcopale aiuristic,
angajând mediocrizări de sens canonic, nu poate duce la
ceva bun. Dacă trebuie să ne recunoaştem greşelile trecu-
tului, uitate de mult dacă n-ar fi nemernic zgândărite, nici
nu putem să îngăduim prezentului să ne batjocorească în
numele unei false ortodoxii-altfel.
Acesta este efortul fundamental al lucrării Părintelui
Radu Petre Mureşan, Stilismul în România (1924-2011).
Pornind de la izvoarele zăvorâte în cotloanele Securită-
ţii, angajat în studierea unor materiale reprezentative, de
ordin canonico-liturgice (cap.1, Calendarul îndreptat în
Biserica Ortodoxă Română. Premise şi evoluţii) sau socio-
pastoral (parcurgând stilismul prin chei istorice şi ale di-
agnozei sociale), identificând personalităţi şi direcţii vechi
şi noi (excelentă apare analiza apariţiei stilismului în Tran-
silvania ori chipul organizatoric al lui Galaction Cordun),
concentrându-se atent pe perioada actuală (stadiul dialo-
gului BOR cu grupările stiliste ori derapajele fundamen-
taliste ale acestor grupări), autorul reuşeşte să acorde un
răspuns ortodox la Mărturisirea de credinţă a Bisericii Or-
todoxe de Stil vechi din România. Ştiu, din prietenoasele
noastre discuţii, că Părintelui Radu Mureşan nu i-a fost
uşoară scrierea unei atari cărţi. Nu din pricina realităţi-

lor, ci a delicateţii sale sufleteşti, care refuză o construcţie
apologetică, doar de dragul spectacolului. Emoţionat am
ascultat, de câteva ori, mărturii ale unui scriitor marcat
profund de dragoste pentru fraţii săi, cărora, în duhul pă-
cii Mântuitorului Hristos, trebuie să le spună unde se află
în raport cu Ortodoxia la care fac apel şi pe care o diluea-
ză. Îl înţeleg, pentru că de fiecare dată mă simt la fel. Sunt
marcat de durere şi iarăşi durere când remarc, vară de vară,
drum de drum, cum poate fi manipulat cu argumente la-
mentabile sufletul curat al omului credincios.
Era nevoie de o carte ca aceasta? Privind cu atenţie la
construcţia ei, vădit atentă în nuanţe, cred că da. Pentru cei
care au parcurs lucrări ale stiliştilor – ultima la îndemâna
mea fiind Biserica Ortodoxă de Răsărit din România. Isto-
ricul Mănăstirii Slătioara, realizată de un colectiv aflat sub
directa îndrumare a episcopilor stilişti Ghenadie Băcăua-
nul şi Sofronie Suceveanul (ca şi cum canonul cu doi epis
copi în cetate nu ar fi cel puţin la fel de important ca cele
fluierate printre dinţi de autori în diverse alte situaţii...)
(Ed. Schimbarea la Faţă, Slătioara, comuna Râşca, jud. Su-
ceava, 2009, 239 p.) –, devine tot mai vădit că pentru a
avea succes în contemporaneitate, oamenii aceştia se leagă
de false rădăcini şi dublează construcţia Bisericii Ortodo-
xe Române, de Răsărit, credem noi, pe care o urăsc, dar al
cărei loc în cultură şi societate şi l-ar dori. De aceea lucra-
rea aceasta, dincolo de lămuriri istorice, dezvoltă şi o nouă
mentalitate misionar-pastorală pentru preoţii tineri. Abor-
darea celor care te urăsc trebuie realizată în cunoaştere de-
plină. Cu tot regretul că, de cele mai multe ori, o minciu-
nă repetată drept adevăr, vădindu-se minciună, doare. Cu
puţin efort pastoral, păstorii stilişti ar putea vedea durerea

şi dezorientarea pruncilor şi tinerilor lor, ori a celor ajunşi
la maturitate, atunci când descoperă predica ortodoxă fru-
moasă şi plină de bucuria Evangheliei, teologia Părinţilor,
preocupare permanentă a celor pe care ne acuză de necu-
noaştere, a slujirii pline de atenţie şi râvnă, atunci când
descoperă că preoţii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Ro-
mâne nu sunt nici fiare apocalitice şi nici balauri care mă-
nâncă agurida unor zâmbete de superioritate. Cartea Pă-
rintelui Radu Mureşan face parte, în fond, dintr-un efort
al unei întregi generaţii de preoţi care nu mai pot fi acuzaţi
de maşina ideologică stilistă de rea voinţă ori incompeten-
ţă duhovnicească. Din construcţia unei generaţii de preoţi
căreia chiar îi pasă de contemporani! Şi de Adevăr. Care
nu caută, în niciun caz, dreptatea sa, parte interpretativă a
Adevărului, de dragul vreunei politici particulare.
Desigur că recomandăm lectura cărţii celor intere-
saţi. Dar mai ales celor care vor să ştie de unde s-a născut
una dintre cele mai ample mişcări schismatice din sânul
Bisericii Ortodoxe din România. Competenţa şi rigoarea
autorului fac lucrarea accesibilă; stilul alert, jurnalistic pe
alocuri, trădează angajamentul Părintelui în cercetare.
Nădăjduim să creştem înţelegerea credincioşilor noştri.
Să ne dovedim oameni ai lui Dumnezeu, întristaţi când
suntem batjocoriţi şi socotiţi ai celuilalt. Cartea aceasta
este un refuz de generaţie. Vor urma altele. Pentru ca să
crească lămurirea şi să evităm falsele victimizări. Efortul
pedagogic merită a fi făcut, fără doar şi poate. Pentru re-
descoperirea onestităţii în pastoraţie.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Tiparul executat la Tipografia Şaguniana – Sibiu

4 (1) - Stilismul În România PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

4 (1) - Stilismul În România PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pr. Lector Dr.

Radu Petre Mureşan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Editura Agnos – Sibiu

În loc de concluzii........................................................ 177

Unul dintre cele mai îngrijorătoare şi primejdioase

cercetătorul nu poate avea, pe de o parte, o perspec-

una cuprinde dialogul între Biserica Ortodoxă Română

dar pentru rezultatul cercetărilor sale minuţioase, con-

În anul 1924, punând în aplicare recomandările

întregească tematica prezentată şi să constituie un punct

rian, însă puţine dintre studiile şi articolele pe care le-am

Române. În acelaşi timp, îşi doreşte să fie un punct de

Aş dori să mulţumesc personalului de la Arhive-

1. Calendarul iulian şi cel gregorian

Calendarul este un sistem de măsurare a timpului

lea, diferenţa a ajuns să fie de 10 zile, astfel încât echi-

2. Problema calendarului în Biserica Ortodoxă

După reforma gregoriană, Răsăritul Ortodox a ră-

lendarul iulian a devenit un semn distinctiv în Ortodo-

nu respingea ideea îndreptării calendarului: Biserica Or-

dar iulian, care, după trecere de câteva secole, fatalminte va

3. Conferinţa Panortodoxă de la Constantinopol

Diferenţa dintre calendarul iulian şi cel gregorian

aduce vechiul calendar în concordanţă cu realităţile as-

2600, 2700, 2800, 3000 au fost consideraţi ordinari, pe

de fiecare Biserică Ortodoxă în parte, la momentul opor-

a serbării Paştilor14. Pentru a discuta problema calendaru-

4. Conferinţa de la Moscova (1948)

Conferinţa Bisericească Interortodoxă de la Mosco-

Patriarhul României, Ștefan, Exarhul Bulgariei. Din par-

trăiesc, ca pe unul din obiceiurile acestei Biserici, a cărei

arăta că Bisericile Ortodoxe care au îndreptat calendarul

1. Apariţia şi dezvoltarea stilismului (1924-1933)

În anul 1923, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe

doxă Română, profesor de Omiletică şi Pastorală la Facul-

În anii care au urmat, anumiţi monahi de la mă-

Monahilor a publicat mai multe articole care prezentau problema

pula că acei cari, prin vreunul din mijloacele enumerate

În campania electorală pentru alegerile din 1926,

De la tribuna Parlamentului, anumiţi deputaţi din

generat o amplă dezbatere în presa vremii, deoarece, pe

străzi strigând jos preoţii, trăiască dezordinea. Acelaşi In-

General al Siguranţei raporta că, în oraşele importante

rămânând caterisiţi. Deci nu mai au dreptul de a purta

Vânători, Bălţăteşti, Podoleni, Roznov, General Averescu,

2. Evoluţia stilismului în perioada 1934-1936

Până în anul 1934, mişcarea stilistă nu s-a manifes-

1936, p. 21-22. Pr. Gherasimeascu a văzut această scrisoare în gre-

tat să-şi redacteze memoriile şi să intre într-o anumită le-

centre eparhiale, ca şi din viaţa unor ierarhi şi că a fost antreprenorul

Din păcate, fanatismul credincioşilor stilişti şi inca-

loc la Topărăşti-Vaslui, Cucova-Tecuci, Târgu-Neamţ,

procurorul Tomiţa s-au deplasat la Cucova pentru a cer-

Un incident grav s-a petrecut în septembrie 1936,

Arhivele Naţionale, fond Direcţia Generală de Poliţie, Nota

2681/5 septembrie 1936; nota 2683/6 sept. 1936.

având în mijlocul lor pe faimosul „episcop” Glicherie.

aşternându-i-se flori pe cale59. Referitor la acest moment,

mulţimei fanatice, pe care o înşală şi o speculează61. Auto-

Problemele cele mai serioase în legătură cu calenda-

ţia politico-ecleziastică prezenta o serie de particularităţi

Ortodox din Basarabia (30 iunie 1922). În şedinţa din