Sunteți pe pagina 1din 3

— Oo, sărut-mâna! Chiar că am nimerit bine cu dumneavoastră!

— Să fii sănătos! Miruna, tu vrei? O cafeluță, un pișcot?

— Nu vreau, mulțumesc, mai bine nu, să nu mi se facă rău, mai ales acum în
serpentine.

— Da, da, atuncea, uite, ia niște prune de la mine din grădină, acrișoare, o să-
ți facă bine, și îi împinse în față Mirunei o caserolă mare de plastic, securizată
cu un elastic de cauciuc.

— Mulțumesc, una și o puteți lua înapoi.

— Ei, na! Ține-o la tine și mai ronțăie, cine știe ce prostii ai să mănânci cu
prietenii tăi prin Cluj, că numai de masă n-ai să ai timp.

Miruna chicoti cu poftă la gândul ăsta, desfăcând o prună aburită. Abia


aștepta să mănânce chestii care nu se găsesc la ea în oraș, ceva chinezesc
de exemplu, din cutie, cu bețișoare, ca în filmele americane, să-și ia o cafea
de la Starbucks, cu care să se plimbe prin oraș și să ronțăie castane coapte.
Mașina aluneca veselă ca o săniuță pe șoseaua largă și legănată, străjuită de
munții atât de generoși în culoare; un astfel de drum nu poate decât să ducă
undeva unde totul este posibil.

Când deschise ochii, trezită de o sirenă, peste mașină se ridicau blocuri înalte
și îngrămădite. Se așeză mai bine în scaun, se șterse în colțul gurii și se
aplecă după sticla de apă de la picioare.

— Bună dimineața, se răsti Paul! Erai obosită rău de ai dormit atâta. Uite, am
ajuns deja. Unde ziceai că trebuie să te las?

— Serios, deja? se strădui Miruna să articuleze cu gura plina de salivă, după


ce străpunse cu dinții crusta mentolată a gumei de mestecat. Prin centru dacă
poți, e perfect. Oare unde mi-e telefonul?

— Parcă am auzit ceva piuind cât dormeai, vezi pe jos. Da, e perfect, și pe
doamna Viorica tot în centru o predau băiatului. Ai ratat ceva lecții de viață,
Miruna, mi-a dat doamna Viorica material pentru câteva luni, nu-i așa?
zâmbește larg Paul, întorcându-se puțin spre femeia din spate.
— Păi cu ce te poți pricopsi după șaizeci și ceva de ani de viață, dacă nu cu
experiență? Numai voie bună să fie. Îl sun pe fii-meu să-i spun că am intrat în
oraș.

Miruna scrie și ea un mesaj Anei că a ajuns în Cluj și merge să se întâlnească


cu Sebi și răspunde mamei că a dormit și mai are o ora până ajunge. După ce
privește cursorul câteva secunde mușcându-și o unghie, începe să-i scrie și
lui Sebi, ștergând și rescriind de mai multe ori: „ia să te văd acum! sunt în
Cluj, aproape că am fugit de-acasă cu o mașină de ocazie (ai mei știu că sunt
la București). îmi ești dator cu un tur introductiv al Clujului, să văd dacă e așa
de tare cum spui. ne vedem la statuia din centru, mă recunoști după cartea
verde de Cioran (cu asta ai avut dreptate, e genial tipul)”. Se gândește alte
câteva secunde, după care apasă send și acoperă ecranul cu palma umedă.

— Alo, dragul mamii? Am ajuns, puiule, mă lasă băiatul ăsta, căruia i-am fost
tare simpatică, la tine la firmă. Bine, bine. Cam în 10 minute ajungem, cred,
că e aglomerat. Vrei tu să vii cu mine la domnu’ doctor? Nu trebuie… Bine,
hai, dacă vrei, dar nu intri cu mine, da? La 2 am programarea. Vezi că nu
vreau să te mai aud cu lamentări de-astea că nu te mai iau! Bine, hai că ne
vedem imediat, te pupă mama!

— Miruna, să te las în zona asta, sau mai în față? Aici aș avea unde să
parchez, că e jale în Cluj.

— Da, e bine, mă descurc. Stai să-mi iau rucsacul. Mulțumesc mult, uite banii!
Încerc să vin diseară la show-ul tău, multă baftă să ai!

— Știi ce, Paulică, hai că o să cobor și eu aici, că ajung mai repede pe jos și
aș lua ceva bun de la cofetăria asta.

— Sunteți sigură? Nu vă e greu cu bagajul?

— Da, stai liniștit, are roți geamantanul și mă mai dezmorțesc, nu te mai da


jos. Sper să ne vedem diseară, chiar sper. Oricum, să-ți iasă bine ce faci tu
acolo!

— Bine, doamna Viorica, sărut’mâna și sănătate multă! Baftă la doctor! A fost


chiar o plăcere. Poate ne mai nimerim!

Rămas singur în mașină, Paul caută un număr în telefon și sună:


— Bună ziua, domnul Cristea, Paul Candrea sunt, vorbisem cu
dumneavoastră pentru diseară. Cum? Nu se poate, domnu’ Cristea, am bătut
atâta drum, am și mai mulți invitați care o să vină. Știu că așa am vorbit, dar
ați spus că vedeți… Da’ puneți-mă ultimul, nu contează, numai lăsați-mă să
intru. Bine, mulțumesc, mulțumesc mult, domnu’ Cristea, eu vin de la 7, dacă
pot să vă ajut cu ceva pe acolo, eu vă ajut cu plăcere. Mulțumesc, o zi
frumoasă!

Paul răsuflă ușurat și lovește victorios de câteva ori volanul cu pumnii. În timp
ce stă la semafor, în oglinda retrovizoare se vede silueta neagră a Mirunei
care aruncă la coșul de gunoi o carte verde și se prăbușește pe o bancă, cu
rucsacul roșu alături.