Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea VALAHIA, Târgoviște

Prgramul de conversie profesională


Pedagogia învățământului primar și preșcolar, anul I

Sistemul psihic uman în viziunea lui Freud și Jung


asupra sistemului psihic

Coordonator
Lect. univ. dr. Mihaela Stomff

Cursant:
Văduva Raluca Mariana

Târgoviște,
2019
O parte dintre aceştia cunosc şi modul în care Freud a structurat psihicul uman şi explicat apariţia şi
derularea diverselor procese psihice. Noţiuni ca Id, Ego şi Superego sunt deja comune şi utilizate atât de
profesioniştii în ştiinţele minţii umane cât şi de profesionişti aparţinând multor alte domenii de activitate.
Atributele cu care Freud a investit aceste structuri ale psihicului uman au fost preluate, fie ad-litteram, fie în
sens metaforic, şi distribuite către diverse alte subiecte ale preocupărilor umane.
Id-ul reprezintă un conglomerat de instincte, reflexe şi pulsiuni, expansive şi nereţinute, cu care se
naşte orice fiinţă umană. Id-ul este slab ancorat în realitatea imediată, de care nici nu este conştient, şi ca atare
nu ştie ce înseamnă posibil sau imposibil. In cadrul acestei structuri psihice, cea mai puternică pornire şi ca
singurul obiectiv vizat este satisfacerea imediată a pulsiunilor. Id-ul este propriu şi pregnant manifestat la
vârstele mici ale copilăriei. El se manifestă adesea „zgomotos”, solicitând imperios satisfacerea nevoilor
resimţite de copil. Chiar şi după ajungerea la maturitate, Id-ul rămâne prezent ca structură psihică şi se
manifestă în continuare, de această dată în relaţie şi continuă mediere şi modulare cu celelalte două structuri
psihice care apar odată cu înaintarea în vârstă: Ego-ul şi Superego-ul.
Ego-ul este cea de-a doua structură psihică descrisă de Freud, care se dezvoltă ca rezultat al
interacţiunii continue a Id-ului cu realitatea. Ego-ul începe să-şi da seama de ceea ce este posibil şi ceea ce nu
este posibil. Este nivelul raţional al personalităţii umane, orientat către realitate. Ego-ul înţelege că ceilalţi
oameni au şi ei propriile dorinţe şi nevoi, şi că un comportament egoist şi impulsiv poate avea efecte negative.
Este de datoriaEgo-ului să satisfacă cerinţele Id-ului, ţinând totodată cont şi de lumea înconjurătoare. Deşi Id-
ul cere o gratificare imediată, o împlinire imediată a nevoilor sale, Ego-ul duce aceste dorinţe în direcţia cea
mai profitabilă pentru individ. Este important de subliniat că cele două structuri ale personalităţii reprezentate
de Id si Ego nu sunt în opoziţie, ci conlucrează către atingerea aceluiaşi scop, şi anume satisfacerea
trebuinţelor şi instinctelor individului.
Superego-ul este ultima structură a psihicului uman, din punct de vedere al evoluţiei şi manifestării în
timp, o achiziţie realizată pe îndelete şi formată în principal dintr-un sistem de norme, reguli şi valori. Nevoia
de identificare cu părinţii a copilului îl determină pe acesta să adopte valorile şi credinţele lor,
comportamentele acestora, regulile culturale şi religioase, în general tot ceea ce, copii fiind, învăţăm
că „trebuie să…” sau „nu e voie să…” sau „asta se face aşa…”. Prin conţinutul său explicit dar şi
implicit, Superego-ul se opune tendinţelor egocentrice ale Id-ului şi Ego-ului.
Ca atare, între Superego şi celelalte două nivele psihice se dezvoltă unconflict, suspectat de Freud că
stă la baza celor mai multe probleme şi tulburări psihice.
Mulţi autori consideră că Superego-ul este acelaşi lucru cu conştientul, dat fiind faptul că diferenţiază binele
de rău. Freud însă susţine că Superego-ul conţine două părţi, conştientul şi ego-ul ideal.
Conştientul poate fi exprimat prin metafora familiară a îngerului şi demonului, fiecare stând pe câte un umăr.
Conştientul decide cursul acţiunilor care trebuie întreprinse, în timp ce Ego-ul ideal este o viziune ideală a
propriei persoane.
Potrivit teoriei susţinute de Freud, un Superego puternic reuşeste să inhibe instinctele biologice ale Id-
ului, pe când un Superego slab cedează în faţa acestora. Mai mult decât atât, nivelul de vinovăţie resimţit în
cele două cazuri, va fi în consecinţă mai ridicat şi, respectiv, mai scăzut.
Un psihic echilibrat şi sănătos presupune în mod logic existenţa unui Egoputernic şi capabil să
satisfacă nevoile Id-ului, dar şi inteligent, deoarece reuşeşte să facă aceasta fără să supere Superego-ul şi
ţinând cont de realitatea din exterior.
In ultima forma a psihologiei sale, dupa 1920,S. Freud a propus un model al aparatului psihic care cuprinde
in structura sa sinele, supraeul si eul.
Sinele
• Spre deosebire de eu, sinele nu poate fi controlat de gandire si vointa, este un haos si nu are caracteristica de
a fi organizat logic. Continuturile sinelui sunt inconstiente, unele mostenite si innascute, altele dobandite. In
limbajul obisnuit, comportamentele care vin din sinele inconstient se explica astfel: “a fost ceva mai puternic
decat mine, mi-a venit dintr-o data.” De aceea, in fata sinelui, eul este neputincios. “() ceea ce numim eul
nostru se comporta pasiv. ()noi fiind „traiti” de forte necunoscute si incontrolabile”. (Freud)
Supraeu
• Este constiinta morala condusa de reguli si idealuri, este autocontrolul aparut prin interiorizarea exigentelor
si interdictiilor parentale si sociale in general. El reprezinta legea interna si interdictia de a o incalca, deci are
rolul unui judecator si cenzor intern. Supraeul cere renuntare si se formeaza (se imbogateste) prin educatie,
religie si moralitate.
Eul
Eul reprezinta o componenta care intra in structura psihicului uman alaturi de sine si supraeu. Este partea
constienta a psihicului, dar este mai cuprinzator decat constiinta actuala, incluzand si preconstientul.
Preconstientul cuprinde continuturi care, la un moment dat, pot sa fie in afara campului constiintei, dar care
pot patrunde oricand in constiinta intr-o forma nemodificata. El se deosebeste de sinele inconstient ale carui
continuturi nu pot aparea decat in vise, sau prin sublimare, in mod deghizat. Se considera ca o pulsiune este
sublimata atunci cand ea este deviata spre un scop nou, nesexual si vizeaza obiecte socialmente valoroase.
Freud a descris activitati de sublimare ca fiind mai ales cea artistica si investigatia intelectuala.
Functiile eului sunt:
• controlul motricitatii si al perceptiei;
• proba realitatii;
• anticiparea, ordonarea temporala a proceselor mentale;
• gandirea rationala.
Prin aceste functii, eul este un aparat de adaptare la realitate si se formeaza prin maturizare si invatare.
“Eul se straduieste sa asigure suprematia lumii exterioare asupra sinelui si tendintelor lui, incearca sa puna
principiul realitatii in locul principiului placerii care domneste fara restrictii in cadrul sinelui. Perceptia joaca
pentru Eu rolul care revine pulsiunii in cadrul sinelui”. (S. Freud)
Eul are si o functie inhibitoare pentru dorinte nerealizabile pe canale acceptabile din punct de vedere
social sau personal. (Procesul este denumit refulare). Eul se defineste prin unitate, spre deosebire de modul de
a functiona anarhic pe care ii are sinele inconstient. Eul nu apare de la inceput, ci se formeaza treptat.
Fazele formarii eului sunt:
1) Eul corporal – simtul propriului corp este “o ancora a constiintei de sine” (G. W. Allport);
2) Simtul identitatii de sine si respectul de sine (mandria) se formeaza pana la 4 ani si este numit de Allport Eu
timpuriu.
3) De la 4 la 6 ani, au loc alte doua aspecte ale constituirii Eului: extensia eului si imaginea eului (imaginea de
sine). Acum “capacitatea de a gandi despre sine cum este, cum vrea sa fie si ce ar trebui sa fie este numai in
germene”. (G. W. Allport).
4) De la 6 la 12 ani, apare Eul ca factor rational. Este eul care poate “sa gandeasca despre gandire”.
5)In adolescenta, este cautarea reinnoita a identitatii de sine. (Erikson) “Cine sunt eu?” este problema
adolescentului. Nucleul identitatii este acum alegerea unui scop in viata. Allport denumeste acest aspect al
eului Efortul personal central. Procese de aparare a eului (mecanisme de aparare) sunt operatii spontane
utilizate de eu in scopul de autoconservare cand situatiile conflictuale pun in pericol echilibrul psihic.
http://www.opr.ro/articole/constient-si-inconstient-in-structura-personalitatii
Structura psihicului dupa Jung
C. G. Jung vede structura psihicului uman structurata in trei trepte:
 constiinta – nivelul cel mai accesibil, aflat la suprafata;
 inconstientul individual (achizitiile vietii personale si automatismele);
 inconstientul colectiv care contine stratificarile impersonale, comune, precum si conexiuni mitologice.
Inconstientul colectiv, care l-a preucopat in mod deosebit pe Jung, are un strat ce contine angoasele
copilariei, denumit de Leopold Szondi, adept al lui Jung, inconstientul familial. In inconstientul colectiv se
afla sediul instinctelor, al sinelui si ale arhetipurilor care sunt imagini si simboluri independente de timp si
spatiu, ce se pastreaza si se transmit la nivelul speciei umane inca din preistorie. Prin arhetipuri se asigura
continuitatea psihica a umanitatii.
Jung foloseste doua concepte:
 anima - arhetip feminin
 animus - arhetip masculin
ambele cu radacini in primitivitate si mit. Totodata, Jung vorbeste despre o bisexualitate a inconstientului,
nu in sensul nediferentiere sexuala, ci in sensul de ambivalenta.
Jung a descris caracteristicile psihice individuale ca implicand doua tipuri complementare: etravertia
si intravertia.
Tipurile de inconstient
K. Wilber (1984), preluind ideea lui Freud despre caracterul eterogen, complex al inconstientului, identifica
cinci tipuri de inconstient:
- inconstientul fundament (alcatuit din continuturi care pot deveni oricand constiente)
- inconstientul arhaic (care cuprinde structuri simple, primitive, mostenite filogenetic
- inconstientul submergent (rezultat al mecanismului refularii sau reprimarii)
- inconstientul pecete (format din continuturi nerefulate, dar refulabile
- inconstientul emergent (in care se includ structurile profunde, prezente de la nastere, dar neproiectate inca
spre suprafata inconstientului fundament).
Tipuri de inconstient Inc. este diferit in manifestarile sale. Foarte curand a inceput sa sevorbeasca de
variate tipuri sau moduri de inc. Freud deosebea 3 tipuri de inc.: - unul latent sau preconstient care cuprinde
starile psihice susceptibile de a deveni constiente; - altul format din faptele psihice refulate; - al treilea
constituind partea cea mai importanta a Eului ideal. Dwelshauvers vorbea de mai multe tipuri de inc. Ralea
care s-a referit laclasificarea acestui autor, le-a redus la 2 forme fundamentale: - inc. functional, cu
subdiviziunea in inc. fiziologic di cel psihic; - inc. adaptativ tot cu 2 subdiviziuni: inc. automatic si cel afectiv.
Pavelcu utilizand criteriul dimensiunilor vietii sufletesti (verticala,orizontala, longitidinala), deosebea 3 forme
ale inc. si anume: - inc. abisal, periferic si temporal. Diferentierile dintre tipurile sau modurile de inc. provin
din felul in careeste rezolvata problema naturii inc. si cea a rolului acestuia in viata psihica.

Inconstientul cerebral

Filosofia prin Schopenhauer, Hartman si Nietzsche, au propus modelul inc.filisofic, psihopatologia pe


cel al inc. ereditar, iar neurofiziologia, modelul inc.cerebral. In esenta, inc. crebral este inc. fiziologic, inc. pe
care l-am putea numireflex, automat, care intra in functiune fara ca individul sa-si dea seama darcare afecteaza
viata psihica constienta. Unificarea functionala a axei cerebro-spinale, ca si extinderea de la maduvaspinarii la
creier a proceselor reflexe au constituit modalitatile care au impusnotiunea de inc. cerebral. Cei care studiau
viata psihica, normala sau patologica, au avansat ideeapotrivit careia o mare parte a cerebratiei este in realitate
automata siinconstienta. Thomas Laycock, medic englez, vorbea despre creie ca fiind supus ,,legiloractiunii
reflexe”. William Carpenter a introdus notiunea de ,,cerebratie inconstienta”. Un alt autor va ajunge la
concluzia ca bolile psihice sunt boli ale creierului. Ideea continuitatii functionale a sistemului nervos de la
maduva spinarii laemisferele cerebrale va fi dusa mai departe de Jackson care va explica bolilemintale prin
disolutia cerebrala, inteleasa in termeni opusi evolutiei. In lucrarea rusului Secenov ,,Reflexele creierului”
gasim o extindere areflexelor in explicarea celor mai complexe fenomene psihice. Dupa Secenov exista 3
categorii de miscari involuntare: - pur spinale, care se produc in timpul somnului, atunci cand creierul nu
actioneaza; - slabite sau oprite, este cazul gandirii care dispune de capacitatea de a infrana ultima veriga a unui
reflex; - consolidate, ca in cazul pasiunilor. Formularea si argumentarea teoretica si chiar experimentala a
existenteiinc. cerebral a condus la redimensionarea viziunii asupra vietii psihice aindividului, constiinta,
prezenta intotdeauna si oriunde lasand ,,loc” si ,,timp” sipentru manifestarile inconstiente.
Inconstientul colectiv
Daca inconstientul cerebral era de natura fiziologica, materiala, inc. colectiv este de natura pur psihica,
spirituala. Pentru Gustabe Le Bon inc. colectiv (al multimilor) este caracterizat prininhibitia colectiva a
functionarii intelectuale, prin exagerarea roluluiafectivitatii, prin reducerea acestuia la viata psihica a
primitivilor sau a copiilor. Inc. colectiv se caracterizeaza dupa Le Bon prin: - impulsivitate, mobilitate,
iritabilitate, sugetibilitate si credulitate; - exagerare si simplism in sentimente; - intoleranta, autoritarism si
conservatorism; - moralitate joasa - disparitia vietii cerebrale si preponderenta celei medulare; - disparitia P
indivizilor. Pentru Freud inc. colectiv cuprinde elemente ce se regasesc in orice inc.individual, ele fiind
comune mai multor indivizi (complexul lui Oedip). Jung a avansat pentru prima data ideea inc. colectiv in
cartea sa,,Metamorfoze si simboluri ale libidoului”, aparuta in 2 parti, in 1911 si 1912. Dupa Jung, psihicul
se compune din 3 niveluri:  constientul  inconstientul personal, care consta: - acele continuturi care au
devenit inc., fie pentru si-au piedutintensitatea si au cazut astfel in uitare, fie pentru ca li s-a retras
constienta(refulare); - acele continutiri ce sunt de fapt perceptii senzoriale, care datorita preaslabei lor
intensitati nu au ajuns niciodata in constient, dar au patruns totusicandva in psihic;  inconstientul colectiv,
care, ca o inzestrare ereditara cu posibilitati dereprezentare,”nu este individual, ci general uman, ba tine chiar
de lumea animalain general, constituind de fapt substrstul oricarui psihism individual”. Constientul este
reprezentat de Eu, format din ganduri, sentimente,perceptii, amintiri; inconstientul personal este alcatiut din
complexe, fiecarecomplex fiind legat de cate un arhetip, deoarece complexele sunt dupa Jung,personificari ale
arhetipurilor, modalitati in care arhetipurile se manifesta inpsihicul unei persoane. Inconstientul colectiv
contine arhetipurile si Sinele.  Ce este inc.?
Jung raspunde: ,,sfera mostenirii psihice”, “sediment al istorieilumii”,”suflet atemporal si general”.
,,Inc. colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultatadin evolutia omenirii, care renaste mereu, in
fiecare structura cerebrala individuala”. Inc. colectiv este un strat abisal al structurii psihice, o alta lumedupa
cum spune Jung, o lume in oglinda care se contrapune imaginii noastre constiente, momentane, desprelume.
Intr-un fel el este o imagine eterna, spre deosebire de constient,care apare ca un fenomen efemer, deoarece
produce toate adaptarile si orientarile momentane.
 Continutul inc. colectiv Continuturile autentice al inc. colectiv sunt reprezentate de ceea ce Jung anumit la
inceput ,,imagini primordiale”, iar mai tarziu arhetipuri.
Arhetipurile sunt ,,structuri psihice identice, comune tuturor”,constituind ,,mostenirea arhaica a umanitatii:.
Ele nu sunt structuri pur psihice, ci structuri functionale duale: structuripsihice si structuri nervoase. Aceste
imagini sunt mitice, sunt si simbolice , deoarece expprimaconsonanta subiectului care traieste experienta cu
obiectul ce-I prilejuiesteexperienta. Jung face distinctia dintre arhetip si imaginea arhetipala (ideile
sicomportamentele pe care le genereaza arhetipurile in sine). Arhetipala si mostenita este doar predispozitia de
a avea anumiteexperiente si nu experienta insasi. Chiar daca arhetipul este codificat in inc. colectiv, realizarea
lui se producede-a lungul vietii individului, care raspuns la evenimentele externe sau interne. Cele mai
cunoscute arhetipuri sunt: persona, umbra(partea diabolica sausadica a P, formate ca urmare a atrociatilor
savarsite de oameni de-a lungultimpului), anima (imaginea colectiva a femeii in psihologia barbatilor),
animus(imaginea colectiva a barbatului in psihologia femeii).
Anima si animus apar ca mijlocitori intre constient si inc., iar ,,daca suntpersonificati in fantazari, vise
sau viziuni constituie o ocazie de a intelege cateceva din ceea ce pana acum a fost inc.”.
 Rolul inconstientului colectiv este chiar mai mare decat al constientului. Inc. colectiv initiaza, controleaza
si mijloceste trairile si manifestarilecomportamentale tipice tuturor oamenilor, indiferent de epoca
istorica,localizare geografica, clasa sociala, nationalitate. Imaginea inconstienta (arhetipul) dispune de o
energie proprie, datoritacareia el poate ,,exercita puternice influenta psihice care nu se manifestadeschis la
suprafata lumii, dar actioneaza cu atat mai puternic din interior, dinintuneric, asupra noastra, fiind invizibile
pentru cel care nu supune indeajunscriticii imaginea sa momentana asupra lumii, ramanadu-si astfel, chiar
siesiascuns” Inc. colectiv mijloceste realizarea ,,lumii unitare” a psihicului uman, si prinfaptul ca este
depozitarul experientei cumulate a stramosilor nostrii, actioneazaca un ghid si este esential pentru
supravietuire.
Inconstientul cognitiv Notiunea de inconstient cognitiv a fost lansata de cognitivisti, in general, side
psihologia cognitiva, in special. Studiind ,,procesarea” si ,,prelucrarea” informatiilor, cognitivistii auformulat
o serie de intrebari:
 in timpul prelucrari informatiilor sau la finalul ei oamenii constientizeazadoar produsele prelucrarii sau si
procesele care au condus spre obtinereaacestor produse?
 daca ei nu constientizeaza procesele de prelucrare, inseamna ca ele nuexista ?
 procesele implicate in prelucrarea informatiilor (perceptia, recunoastereasemantica, limbajul) sunt capabile
de exprimare independenta in oricare dintresistemele constiintei ? Faptul ca oamenii constientizeaza
continutul si produsele prelucrarilorinformationale si nu procesele, operatiile care au loc si conduc spre o
anumitafinalitate nu mai trebuia demonstrat.
Ramanea de demonstrat ca exista o serie de procese implicite, inconstiente, care se produc pe durata
prelucrarilor si care se convertesc in produse constiente, influentand comportamentele si conduitele constiente
ale oamenilor. Acesta este contextul, problematic si experimental totodata, in care s-a ,,forjat” notiunea de inc.
cognitiv. Existenta unui inc. nepulsional, deci nefreudian, a fost intuita mai de mult chiar de Pierre Janet
(1915), interesat de studiul starilor de disociere a constiintei. O data cu aparitia si dezvoltarea psihologiei
cognitive urma sa se aduca o fundamentare teoretica si experimentala noului tip de inc. Hirst: ,,A determina
caracterul acestui inc. cognitiv reprezinta un effort major pentru stiinta cognitiva”. El isi punea intrebarea:
,,Inc. cognitiv: sistem separat sau protoconstiinta ?”. Afirma ca inc. cognitiv trebuie considerat ca un proces pe
cale de constientizare si care, in anumite conditii, este capabil de o anumita forma de reflectie in interiorul
constiintei in desfasurare. Inc. cognitiv este o parte a unei tendinte inerente de a deveni constiente sau un
aspect al unei preconstiinte care se va dezvalui intr-o constiinta implicita. O serie de constatari obtinute in
cercetarile experimentale (realizarea simultana a procesarilor inconstiente ale asociatiilor semantice,
comparativ cu focalizarea secventiala, controlata de context, a constiintei) sunt aduse drept argumente in
favoarea considerarii inc. cognitiv ca fiind consubstantial cu constiinta. Inc. cognitiv apare ca inscriindu-se
intr-un continumm singular al devenirii constiente si mai ales ca fiind inseparabil de procesul devenirii
constiente. El este un fel de protoconstiinta subterana care sta la baza initierii unor decizii si actiuni voluntare.
Un autor vorbea chiar de ,,bazele inconstiente ale comportamentului voluntar”. Hunt: ,,Constiinta si inc.
cognitiv apar ca 2 fete ale unei dimensiuni comune adevenirii constiente. S-ar putea sa nu existe nici o
capacitate cognitivainconstienta care sa nu fie pe cale de a deveni constienta si nici o constiinta caresa nu
emearga din stadii preliminare, in mod normal inaccesibile total uneiconstientizari autoreferentiale.”
34. 34 Concluzia lui Hunt sugereaza existenta doar a unor diferentieri minimale, degrad, intre constient si
inconstient. Dupa Zlate, intre cele 2 formatiuni psihiceexista si diferentieri mai profunde, calitative. La
intrebarea: ,,Este inc. cognitiv capabil de analize profunde?”, raspunsurileformulate sunt neconcordante. 
Unii cognitivisti cred ca da, explorand adancimea proceselor inc. cuajutorul a 3 paradigme experimentale
(perceptia subliminala, ascultareadihotica, investigatia neuropsihica). Hirst, analizand dovezile experimentale
aduse de acesti autori, considerainsa ca ele nu sunt suficiente si ca, in fapt, nivelurile analizelor care au
locinconstient sunt superficiale. Atunci cand se defineste inc. cognitiv utilizand pragurile (criteriile)obiective
(valoarea minima pe care trebuie sa o detina stimulul pentru a fireceptionat), nivelul analizelor este limitat la
activarea trasaturilor fizice(forma literelor intr-un cuvant sau chiar o serie de caracteristici ortografice,dar nu
intelesul cuvantului). Procesele inteligibile incep a fi posibile doar pe masura ce oamenii incep a ficonstienti,
in masura in care o permite pragul. Concluzia autorului este elocventa: ,,Procesarile inconstiente apar
faradubiu, totusi, ele analizeaza informatiile primite de la un nivel superficial,exceptand cazurile cand
produsele procesului emerg cel putin la periferiaconstiintei”.