Sunteți pe pagina 1din 2

Povestire scrisă de Ioana Serota, aleasă de Marin Mălaicu-Hondrari

la atelierul online de scriere creativă.

Miruna își dă jos rucsacul roșu de munte, se așază pe bancă, își scoate din
traistă cartea abia începută (Cioran – „Despre neajunsul de a te fi născut”), o
pune alături cu fața în sus și se uită la ceas – 8:40. Face, pe îndelete,
inventarul pachetului de drum din sacoșa de market: apă plată, șervețele
uscate, șervețele umede, sticksuri, gumă de mestecat mentolată și două
pungi de plastic („Doamne, sper să nu mi se facă rău în mașină”). Le îndeasă
apoi pe toate în traista mare, brodată, cu motive populare. Se uită în jur și
apoi dă să-și aprindă o țigară, dar se răzgândește; mai bine nu. Își verifică
telefonul. Mesaj de la mama: „Ați pornit? E totul bine?”. Miruna răspunde:
„Acum ieșim din gară. Totul OK, sunt singură în compartiment.” Închide
telefonul și se uită pe sub sprâncene în jur, vrând să se asigure că nu o
recunoaște nimeni. E 9 fără 10, își trage gluga hanoracului pe cap, își ridică
genunchii la piept și începe să citească.

La 9 și 5 parchează în fața părculețului Golf-ul albastru așteptat. Este


proaspăt spălat, cu numărul 91 HHA. Miruna verifică pe telefon informațiile
mașinii, își strânge cartea cu afecțiune, ia rucsacul în spate și pornește.
Șoferul îi face semn să vină să stea pe scaunul din față; Miruna ezită, plănuia
să stea în spate, dar stomacului i-ar fi mai bine în față… Se duce la portbagaj
să lase rucsacul, se mai uită o dată în jur, trage adânc aer în piept, apoi se
așază în față.

— Bună! Scuze că am întârziat, m-am pornit super greu de dimineață. Eu


sunt Paul.

— Bună ziua! Nu-i nimic, nici nu mi-am dat seama că ați întârziat. Miruna, îmi
pare bine.

— Vai, nu mă domni, te rog eu! Câți ani ai?

— OK, Paul. 18 ani am… tu?

— Eh, cu 10 ani în plus. Pare mult, dar ai să vezi tu că trec repede și nu


schimbă mare lucru.

Paul pare de treabă, genul care sigur avea față de tocilar solitar în liceu.
Miruna ar fi fost mai liniștită dacă ar fi avut o verighetă pe deget, așa că îi
scrie un mesaj Anei, prietena ei cea mai bună, în care îi spune că a plecat
spre Cluj cu o mașină blabla și îi trimite un print screen cu profilul șoferului.
Ana e foarte impresionată de curajul Mirunei și îi solicită cât mai multe detalii
despre experiență. Încurajată, Miruna se simte deja mult mai în largul ei.