Sunteți pe pagina 1din 4

Termenul pasoptism care desemnează o perioada importanta din istoria

literaturii române este provenit de la denumirea haplologica a anului revolutionar


1848.In literatură română “Momentul 1848” reprezintă momentulfundamentarii
literaturii naționale prin orientarea oferită derevista “Dacia literară” care a lansat
un current și a format generația cunoscută sub numele: “generația scriitorilor
pasoptisti”Perioada premergătoare revoluției de la 1848 a însemnat începutul
poeziei noastre romanticeEpoca pașoptistă înseamnă, înainte de toate,
epocainceputului literaturii noastre moderne și romantice; prin opera scriitorilor
afirmați după 1830, se instaurează un nou climat literar și o nouă stare de spirit.

Cultură trecutului – o cultura predominant feudală, întârziată în raport cu restul


Europei – va fi pusa în discuție din perspectiva modernizarii, adică din cea
aacordului cu evoluția literaturii europene. Punerea de acord se manifestă și în
faptul că întreabă literatură pașoptistă va fi creată în spiritul esteticii romantice,
adică în spiritul curentuluiliterar dominant în Europa acelor ani.Ca prima
generație romantică și prima generație a literaturiinoastre moderne, scriitotii
pașoptiști au creat – din multe punctede vedere – o literatură substantial nouă față
de epocileanterioare: de aceea, ei au jucat rolul unor novatori, chiar rolul unor
pionieri în variate zone ale literaturii.

Pasoptismul este o perioada importantă pentru literature română și


datorită faptului că acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi :
meditația, elegia, pastelul, balada,poemul filozofic, satiră, epistolă, fabulă, idilă
și egloga.Din punct de vedere cronologic, epoca pașoptistă dureaza,prin urmare,
aproximativ între 1830-1860; această nu inseamnaca opere în spirit pașoptist nu
ar fi existat și înainte de 1830,dupa cum și după 1860. O generație de scriitori
afirmați dupaRevolutia de la 1848, scriitori care aduc unele elemente
noi,continuand – în liniile ei fundamentale- direcțiile literaturiipasoptiste,
aparține epocii numite “postpașoptiste”.

În general,exista o continuitate de stil și de spirit între opera scriitorilor


pașoptiști și a celor postpasoptisti: după cum arată și numele datde istoria literară,
ceea ce îi apropie este mai important decatceea ce îi desparte. În jurul anului 1848
romantismul este un curent la modă intoata Europa, astfel încât el ajunge și în
țările române sub o formă moderată însă, fiind mai ales un curent cultural,
impregnatde idei iluministe. Reprezentanții romantismului de acum dauoperei lor
un pronunțat caracter militant ei fiind deopotrivascriitori și revolutionari.

Scriind despre mersul revoluției în istoria Românilor, Nicolae Balcescu


definea viiorul patriei, deci definitivarea mișcării de la1848, în termeni extrem de
moderni: “În zadar veți ingenunchiasi va veți ruga pe la porțile împăraților, pe la
ușile miniștrilor lor.Ei nu va vor da nimic, căci nici vor, nici pot. Fiți gata, dar, a
o luavoi, fiindcă împărații, domnii și boierii pământului nu dau faranumai aceea
ce le zmulg popoarele.Ziua izbandirii, ziuadreptatii se apropie, în care se vor
ridică popoarele că să matureramasita tiranilor de pe față pamantului”.Randurile
sunt scrise în exil, la Paris, în 16 septembrie 1850,dar conțin ceva mai mult decât
esență ideologiei burgheze, peaunci revoluționară: Aceste cuvinte au ceva din
spiritul Manifestului comunist. Cateva principii ferme au format axa gândirii
istorice pasoptiste; printre acestea ideea că românii nu pot să castigenimic decât
prin forță și organizarea lor proprie; numai așa a fost posibila viziunea unei patrii
libere și unitare a Românilor. Ideeade unitate națională, deși nu figurează în mod
expres printre paragrafele Proclamației de la Islaz, este un lait-motiv alideologiei
pașoptiste.

Articolele din Poporul suveran semnate de principalii colaboratori ai


ziarului, poeziile publicate de Bolintineanu în “Albumul Pelerinilor Români de la
Paris” (1851),Manifestele Comitetului revoluționar emigrat în Franța (condus de
N. Bălcescu, C.A. Rosetti și N. Golescu), corespondenta emigrantilor, toate aceste
documente istorice atestă idea unitatii naționale. Un asemenea manifest, că cel
din 1 iulie 1851, tipărit laParis, se încheie cu urarea “Trăiască România liberă,
una sinedespartita!”. Dar cea mai elocventă ilustrare a acestei viziunine-o da
Nicolae Bălcescu prin “Istoria Românilor subt Mihai VodaViteazul”. Comitetele
încep să se numească “revoluționare sinationale”.Dar pașoptiștii n-au conceput o
teorie revoluționară, n-aulasat lucrări speciale de ideologie romantică ci doar au
pregatit prin litaratura și istorie răspândirea ideilor naționale. Aceste ideiale
pașoptiștilor, oameni de baricade dar și oameni de carte, aufavorizat dezrobirea
națională a românilor și formarea uneiorganizari democratice a statelor romanesti.

Genurile și țelurile cultivate de pașoptiști erau numai celeadecvate


propagandei ideologice: genul dramatic punea incontact direct pe scriitori cu
poporul; poezia lirică dădea glasentuziasmului tineresc al generației; istoria
constituia unexemplu de lupta și de afirmae a unității naționale. Dar
gandindunitatea națională în termeni noi, pașoptiștii reformau istoria. Inlocul
istoriei regilor și a războaielor puneu istoria popoarelor și adezvoltarii claselor
sociale. În litaratura și artă, aceste idei setraduceau printr-o nouă estetică.
Pașoptiștii români, romantici prin tot ce au dat că operaliterara, după cum am
văzut, au înțeles istoria că o frenetizare,ca o mitilogizare eroică a unor idealuri.
Apelul la folclor,stimularea unei literaturi originale, descoperirea originalității
intoate planurile (pe plan politic, istoric, social, artistic, lingvistic),intr-un cuvânt
crearea unei “conștiințe naționale”, ai fost castigurile și în același timp
coordonatele pe care s-a dezvoltat oalta lume la noi. Fără să fie romantici
metafizici că unii din poetiigermani, și nici clasicizanti, că cei francezi, pașoptiștii
romanigandeau în viitor bazându-se și pe tradițiile românești. Ei descopereau nu
numai “istoria” că știință modernă a națiunii, cisi istoria că ființă a unui trecut pe
care se sprijină prezentul siviitorul.
Unitatea românilor, propagată prin scrieri literare si istorice, etse
argumentată în 1848 și mai ales după inabusirea revolutiei, prin articole și
manifeste, într-un cuvânt prin cele maimoderne instrumente de lupta ideologică.
Un elocvent exemplue manifestul redactat de C.A. Rosetti la 1 iulie 1851:
“Libertateade la 1848 fu răstignită și ea fiindcă nu sustinsem cu toata puterea
cuvenită, fiindcă noi că și toată lumea eram nepregatitiatunci și populii și
guvernele lor nu știau că nu trebuie să lasearma din mâna pe cât va mai fi pe
pământ un singur tron, osingura lege nedreaptă. Aceascta o învățăm în acești ani
dedurere și crucieri, și acum armarea și unirea cea mai deplină atuturor populilor
se pregătește neîncetat. Credință dar, inima și rabdare, iată tot ce va cerem, în
numele suferințelor noastre, innumele libertății și a României întregi”.