Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
(Pescuirea minunată).
25 septembrie 2016, Cuvioasa Eufrosina (+sec V)
(V 5; L 3; Ap 2 Corinteni 9,6-11; Ev Luca 5,1-11)
Vecernia
După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi
și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând, cântă primele două versete
din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește
cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe
ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa
dinspre miazăzi.
Psalmul 141
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în
care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la
mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: "Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în
pământul celor vii".
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Mântuieşte-mă de cei ce mă
prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Cel ce a dat înviere neamului omenesc, ca o oaie spre junghiere s-a adus. Înfricoșatu-s-
au de aceasta căpeteniile iadului și s-au ridicat porțile cele de durere, că a intrat
Împăratul măririi, Hristos, zicând celor din legături: ,,Ieșiți"! și celor din întuneric:
,,Descoperiți-vă!”
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps
129,1).
Mare minune! Ziditorul celor nevăzute, pentru iubirea de oameni cu trupul pătimind, a
înviat Cel fără de moarte. Veniți, semințiile neamurilor, Acestuia să i ne închinăm; că
mântuindu-ne din rătăcire cu îndurările Sale, ne-am învăţat a-L lăuda pe unul
Dumnezeu Cel în trei ipostasuri.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Închinare de seară aducem Ție, Luminii celei neînserate, Celui ce la plinirea timpului, ca
într-o oglindă, prin trup ai strălucit lumii și până la iad Te-ai coborât; întunericul cel de
acolo l-ai stricat și lumina învierii neamurilor ai arătat, Dătătorule de viață, Doamne,
mărire Ție.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este
îndurarea (Ps 129,3-4).
Pe Hristos. Începătorul mântuirii noastre, să-L mărim; că înviind din morţi, lumea
din rătăcire a mântuit. Se bucură ceata îngerilor, fuge înşelăciunea diavolilor;
Adam cel căzut s-a ridicat, diavolul a fost zdrobit.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău,
sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Străjerii erau învăţaţi de cei fărădelege: Tăinuiţi învierea lui Hristos, şi luaţi arginţii
şi ziceţi: Noi dormind, din mormânt s-a furat mortul. Dar cine a văzut, cine a auzit
pe mort să-l fure vreodată? Și mai ales pe Cel cu smirnă uns şi gol, pe Cel ce şi-
a lăsat în mormânt şi cele de îngropare ale Sale? Nu vă amăgiţi, iudeilor! Învăţaţi-
vă zisele prorocilor şi cunoaşteţi că Acesta este cu adevărat Răscumpărătorul
lumii şi cel Atotputernic.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în
Domnul (Ps 129,6b).
Doamne, iadul ai prădat și moartea ai călcat, Mântuitorul nostru, Cel ce ai luminat lumea
cu Crucea cea cinstită; mântuiește-ne pe noi.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Cu râurile lacrimilor adăpându-ți cugetul, ți-ai înmulțit întru sihăstrie roadele cele
îmbunătățite, și ca o vie prearoditoare ai rodit struguri preafrumoși, cinstită; cu al căror
dumnezeiesc must adăpându-te, lămurit ne îndulcim simțirile sufletului, și după urmarea
ta veselindu-ne, cu dumnezeiască bucurie, lepădând beția cea din păcate, grăim către tine,
preacinstită: Roagă-te pururea lui Hristos să dăruiască lumii unire, pace și mare milă.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Vedere străină și cu anevoie de primit firii! Cum nu te-ai înșelat de cumplitele măiestrii
ale vechiului amăgitor al Evei? Că locuind în mijlocul bărbaților cu mintea întreagă, prin
mijlocul focului ai trecut nearzându-te și ai ascuns neputința femeiască, fiind întărită cu
dumnezeiasca putere a Celui ce a purtat neputința noastră, strălucind din Fecioară
neispitită de bărbat. Pe Acela roagă-L, săltând împreună cu îngerii, să dăruiască lumii
unire, pace și mare milă.
Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după
terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:
Înțelepciune, drepți!
Strana cântă sau rostește imnul:
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui
fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe
Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de
glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!
Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.
Când imnul ajunge la cuvintele: lăudăm pe Tatăl…, atunci preotul cădește spre Sfânta
Masă, și intră în altar.
Terminânduse cântarea imnului, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luîm aminte.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6.
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, vers 5.
Pe Tine, Hristoase Mântuitorule, Cel ce Te-ai întrupat și de ceruri nu Te-ai despărțit, în
glasuri de cântări Te mărim; că crucea și moartea ai luat pentru neamul omenesc, ca
Domnul cel iubitor de oameni; şi prădând porțile iadului, a treia zi ai înviat, mântuind
sufletele noastre.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere
şi S-a încins (Ps 92,1).
Împungându-se coasta Ta, Dătătorule de viață, izvoare de iertare, de viaţă şi de mântuire
tuturor ai izvorât; și cu trupul moartea ai luat, nemurire nouă dăruindu-ne, și, sălășluindu-
Te în mormânt, pe noi ne-ai slobozit, împreună cu Tine înviindu-ne întru mărire
ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Doamne, mărire
Ție.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Cel ce pentru noi cu trupul patimă ai luat și a treia zi din morți ai înviat, patimile noastre
cele trupești vindecă-le și ne ridică din greșelile cele cumplite, Iubitorule de oameni, și
ne mântuiește.
Mărire…, a Cuvioasei, vers 6.
Veniți toți iubitorii de feciorie și păzitorii curăției; veniți ceata călugărilor și a
preacuvioaselor femei, ca într-un glas, cu credință să lăudăm pe preafericită Eufrosina.
Bucură-te, ceea ce în trup femeiesc bărbătește ai vitejit. Bucură-te ceea ce prin curăție ai
rușinat pe vrăjmașul și ai iubit pe Hristos. Bucură-te, piatră cinstită cea cu nume de
veselie. Așa, o preacuvioasă maică, nu înceta a te ruga pentru cei ce cinstesc pomenirea
ta.
Utrenia
Îndată cântăreții, pe melodia troparului versului de rând 5:
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă (Ps 117,27a); binecuvântat este cel ce vine
întru numele Domnului (Ps 117,26a) (de trei ori).
În unele locuri, mai ales în parohiile mari, unde pregătirea Darurilor de Liturghie necesita
mai mult timp, acum, preotul iese în fața iconostasului și face rugăciunile și închinăciunile
prescrise în Liturghier.
Mărire…,
Doamne, mort Te-ai numit, Cel ce ai omorât moartea; în mormânt Te-ai așezat Cel ce ai
deșertat mormintele. Sus, ostașii au străjuit mormântul, jos, pe morții cei din veac i-ai
înviat, întru tot puternice și necuprinse, Doamne, mărire Ție.
Mărire…,
Doamne, în mijlocul celor osândiți Te-au pironit călcătorii de lege și cu sulița coasta Ta
au împuns, o îndurate! Şi îngropare ai luat, Cel ce ai stricat porțile iadului, și ai înviat a
treia. Alergat-au femeile să Te vadă pe Tine și au vestit apostolilor Învierea, prea
înălțate Mântuitorule. Pe care Te laudă îngerii: Binecuvântate, Doamne, mărire
Ție.
Mărire…, a Treimii.
Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o
ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.
Și acum…, a Născătoarei.
Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie
Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce
s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!
Treptele, vers 5.
Antifonul I.
Când sunt necăjit ca David cânt Ție, Mântuitorul meu: Mântuiește sufletul meu de limba
vicleană.
Viața pustnicilor fericită este; a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor.
Mărire…, Şi acum…,
Prin Spiritul Sfânt se țin toate cele văzute, împreună cu cele nevăzute, că însuși stăpânitor
fiind, cu adevărat și El este unul din Treime.
Antifonul II.
La munți, suflete, să ne ridicăm; mergi acolo de unde vine ajutorul.
Mâna Ta cea dreaptă atingându-se și de mine, Hristoase, de toată înșelăciunea să mă
păzească.
Mărire…, Şi acum…
Sfântului Spirit, teologhisind, să-i zicem: Tu ești Dumnezeu, viața, dorirea, lumina,
mintea, Tu bunătatea, Tu împărățești în veci.
Antifonul III.
Pentru cei ce mi-au zis mie: În curțile Domnului vom merge; de multă bucurie umplându-
mă, rugăciune înalț.
În casa lui David cele înfricoșătoare se lucrează, că acolo este focul, care arde toată mintea
cea întinată.
Mărire…, Şi acum…,
În Sfântul Spirit este vrednicia cea începătoare de viață, din care toate cele ce viază se
însuflețesc, precum în Tatăl, împreună și în Cuvântul.
Prohimen, vers 5.
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până la
sfârșit (Ps 9,32).
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea (Ps 137,1a).
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până la
sfârșit.
Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire
înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Cântăreții, pe versul 5:
Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!
Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).
Preotul:
Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul
nostru să-L rugăm.
Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.
C.: Și spiritului tău.
P.: Din Sfânta Evanghelie după Marcu (16,9-20, citire.
C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.
Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi
sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.
Cântăreții citesc sau cântă: Învierea lui Hristos..., apoi, Psalmul 50:
Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis :
Mărire…,
Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor
noastre.
Catavasia IV
Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării tale celei de sus şi din Fecioară, proorocul
Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!
Catavasia V
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă,
ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce
dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.
Catavasia VI
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi această sărbătoare dumnezeiască şi cu totul cinstită a
Maicii lui Dumnezeu, veniţi să înălţăm mâinile, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut
dintr-însa.
Catavasia VII
Înţelepţii lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, fără numai Ziditorului, iar îngrozirea
focului bărbăteşte călcându-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi
Doamne, eşti binecuvântat!
Catavasia VIII
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L
preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit,
atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea o ridică să cânte Ţie: Lăudaţi pe
Domnul toate făpturile Lui şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o
mărim.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):
Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul
meu.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea întru adevăr
Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
(Acest tropar se repetă după fiecare stih)
Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în
neam, spre cei ce se tem de El.
Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a
umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către
părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.
Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!
Catavasia IX
Tot neamul pământesc să salte, fiind luminat cu spiritul şi să serbeze firea minţilor celor
fără de trup, cinstind sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te,
preafericită, Născătoare de Dumnezeu, pururea curată Fecioară.
Se pun Stihirile pe 8.
Ale Învierii 4 și ale lui Anatolie 4, vers 5.
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui
(Ps 149,9).
Doamne, pecetluit fiind mormântul de cei fără de lege, ieșit-ai din mormânt, precum Te-
ai născut din Născătoarea de Dumnezeu. Îngerii cei fără de trup n-au cunoscut cum Te-ai
întrupat; ostașii cei ce Te-au străjuit n-au simțit cum ai înviat; că amândouă s-au pecetluit
față de cei ce ispiteau, și s-au arătat minuni celor ce se închină cu credință Tainei; pe
care noi lăudând-o, dă-ne nouă bucurie și mare milă.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Doamne, încuietorile cele veșnice le-ai sfărâmat și legăturile rupându-le, din mormânt ai
înviat, lăsând cele de îngropare ale Tale întru mărturia adevăratei îngropării Tale celei de
trei zile; și ai mers mai înainte în Galileea, Cel ce ai fost străjuit la mormânt. Mare este
mila Ta, Mântuitorule cel necuprins, miluiește-ne pe noi.
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Doamne, femeile au alergat la mormânt să Te vadă pe Tine, Hristoase, Cel ce ai pătimit
pentru noi, și venind au aflat înger șezând pe piatra răsturnată și către dânsele grăind: A
înviat Domnul, spuneți ucenicilor, că a înviat din morți, Cel ce mântuiește sufletele
noastre.
Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi
până în sfârșit (Ps 9,32).
Mironosițele femei, ajungând la mormânt, foarte de dimineață, Te-au căutat să Te ungă
cu miruri pe Tine Cuvântul cel fără de moarte și Dumnezeu; și graiurile îngerului în urechi
luând, s-au întors cu bucurie să vestească luminat apostolilor, că ai înviat, Viața tuturor,
și ai dăruit lumii curăție și mare milă.
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).
Străjerii mormântului Tău celui de Dumnezeu primitor au zis către iudei: O, sfatul
vostru cel cu minte deşartă! Încercând să păziți pe Cel necuprins, în zadar v-aţi
ostenit. Vrând să tăinuiți învierea Celui răstignit, deslușit o aţi arătat. O, adunarea
voastră cea cu minte deşartă! Pentru ce vă sfătuiţi a tăinui iarăşi ceea ce nu se
poate tăinui? Ci mai degrabă auziți de la noi și credeți adevărul celor întâmplate:
Înger purtător de lumină coborându-se din cer, a răsturnat piatra; de a cărui frică
eram cuprinși, ca amorțiți, și acela strigând, a zis femeilor purtătoare de mir, celor
neîncrezătoare: Nu vedeți oare amorţirea străjerilor, dezlegarea peceţilor şi
deşertarea iadului? Pentru ce căutați, ca pe un mort, pe Cel ce a surpat biruința
iadului și acul morţii l-a sfărâmat? Ci mergând degrab, binevestiţi Apostolilor
învierea, fără frică strigând: Cu adevărat a înviat Domnul, Cel ce are multă milă.
Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate
ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::
Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Cântăreții: Doxologia mare. Doxologia mare, după buna rânduială, ar trebuie să se cânte
pe antifonul versului de rând.
Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie
pentru mare mărirea Ta.
Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule
născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele
lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl.
Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele
Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă;
vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Puterile cerurilor strigă Ție:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.