Sunteți pe pagina 1din 3

R O MÂN IA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE


DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Piața Revoluției nr. 1A, București, tel/fax: 021/264.86.17 email: comunicare@mai.gov.ro

DECLARAȚIE DE PRESĂ
Nr. 90 din 5 aprilie 2018

Joi, 5 aprilie, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a


susținut o declarație de presă referitoare la măsurile dispuse la nivelul Ministerului
Afacerilor Interne în contextul Sărbătorilor Pascale. Redăm în continuare conținutul
acesteia:
” Așa cum v-am obișnuit, venim în fața dumneavoastră înainte de minivacanța prilejuită
de Sărbătorile Pascale cu câteva recomandări pentru populație și cu detalii referitoare la
măsurile pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a luat în vederea asigurării unui climat
optim pentru petrecerea acestor zile libere.
Înainte de a vă prezenta aceste măsuri, aș vrea să reamintesc că, în cursul zilei de ieri,
am finalizat o primă etapă a transportului ajutoarelor umanitare care s-au aprobat în
ședința de Guvern pentru populația afectată de inundațiile din judeţele Buzău,
Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.

Distribuirea produselor s-a realizat cu mijloace auto puse la dispoziție de Administraţia


Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, dar și de alte structuri ale
Ministerului Afacerilor Interne.

Pe lângă materialele de primă necesitate, în localitățile Scorțeni, Boldești - Scăieni,


Gornet și Predeal-Sărari din județul Prahova au fost transportate si instalate 9 locuințe
modulare pentru ca persoanele evacuate să aibă unde locui, în condiții decente, până la
renovarea locuințelor lor.

Pe de altă parte, este primul an când Vinerea Mare este declarată zi nelucrătoare ceea ce
înseamnă că pentru majoritatea românilor minivacanța de Paști începe de mâine.
În aceste zile vor fi mobilizate peste 50.000 de efective ale MAI - polițiști,
pompieri,paramedici, jandarmi, polițiști de frontieră.

Ministrul afacerilor interne, Carmen DAN, a dispus ca principalul obiectiv al efectivelor


MAI să fie prevenirea evenimentelor violente în planul ordinii și siguranței publice,
precum și desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor religioase din zona
lăcașurilor de cult.
Din datele noastre, în următoarele patru zile, urmează să fie organizate aproape 700
manifestări publice, evenimente culturale sau religioase la care vor participa peste
250.000 de oameni.
Experiența anilor trecuți ne-a demonstrat faptul că multe persoane aleg să petreacă
Paștele în afara localității de domiciliu. Din această perspectivă, recomandăm cetățenilor
luarea unor măsuri preventive la plecarea în vacanță și atenție sporită în trafic.

Referindu-ne la siguranța rutieră, așa cum știți, aseară în județul Neamț s-a produs un
accident teribil în care și-au pierdut viața 9 persoane. Indiferent de cauzele acestei
tragedii, recomandăm prudență și atenție sporită la volan și respectarea legii în vigoare
cu privire la transportul de persoane, pentru a ajunge cu bine la destinație.

Fiindcă urmează câteva zile cu aglomerări pe șosele, apelăm la șoferi să nu apese pedala
de accelerație peste limita legală și să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi
alcoolice. Altfel devin un pericol atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți participanți la
trafic.

Poliția Rutieră va acționa în teren cu peste 300 de aparate radar și va beneficia inclusiv
de suportul aerian al elicopterelor Inspectoratului General de Aviație care vor monitoriza
traficul de pe raza județelor Arad, Bihor și de pe DN1, DN2, DN5, DN6, DN7, A1 și A2.

Reamintim tuturor faptul că Centrul Infotrafic informează permanent asupra zonelor în


care se înregistrează valori mari de trafic, tocmai pentru a fi evitate și a se folosi rute
alternative. În acest scop vor fi prezenți pe principalele artere și colegii noștri de la
Poliția Rutieră.

În altă ordine de idei, evitați, să afișați imagini din vacanță pe rețelele de socializare,
astfel încât locuințele să nu devină ținte pentru infractori.

Pentru că, prin specificul lor, Sărbătorile Pascale presupun participarea la manifestări
religioase cu public numeros, recomandăm atenție sporită la bunurile personale și
evitarea conflictelor care pot degenera cu ușurință.

De asemenea, se menține pericolul de incendii, în special în noaptea de Înviere, când


flacăra lumânării trebuie foarte atent protejată pentru a nu intra în contact cu nimic din
jur, indiferent dacă vorbim despre haine sau despre alte obiecte inflamabile.

Pompierii vor fi prezenți, în permanență, la astfel de manifestări, pentru a interveni, în


cel mai scurt timp, atunci când se impune.
Preventiv, în această săptămână, colegii de la Inspectoratul General pentru Situații de
Urgență au derulat peste 1.100 de controale și recunoașteri în teren la toate lăcașurile de
cult unde vor fi organizate slujbe religioase la care este așteptat un număr mare de
credincioși.

Nu au fost uitate nici obiectivele turistice sau alte spații publice.

În urma acțiunilor de control, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ


1.300.000 lei, iar în cazul unui obiectiv a fost luată măsura suspendării activității din
cauza neregulilor depistate care ar fi putut pune în pericol cetățenii.
Deoarece a trecut sezonul rece și iubitorii de drumeții pe munte se pot bucura, acum, de
o vreme mai blândă, avem obligația de a reaminti că pericole încă există, în special pe
anumite trasee montane.

Tocmai de aceea, recomandăm celor care doresc să își petreacă Paștele la munte să se
informeze înainte de plecare cu privire la condițiile meteo și la starea traseului, respectiv
dacă este marcat și deschis publicului.

Nu în ultimul rând, echipamentul adecvat este obligatoriu în astfel de excursii pe munte.

Peste 350 de jandarmi montani sunt pregătiți să vină în sprijinul cetățenilor și vor
monitoriza, în permanență, zonele pe care turiștii le frecventează în această perioadă a
anului.

De asemenea, Inspectoratul General de Aviație are pregătite 13 aeronave pentru a acorda


sprijin celorlalte structuri operative ale MAI și 8 pentru misiuni SMURD.

Încă de la începutul lunii aprilie, când s-a sărbătorit Paştele Catolic, au fost dispuse mai
multe măsuri prin care să fie adaptate misiunile, resursele umane şi materiale la
specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.

De asemenea, în această săptămână au avut loc convorbiri cu reprezentanți ai


Ministerelor de Interne din Ungaria și Bulgaria, la nivel de secretari de stat, pentru
aplicarea în comun a celor mai adecvate măsuri în vederea fluidizării traficului prin
punctele de la frontierele de vest și sud.

În acest moment, la granița cu Ungaria sunt deschise 11 puncte de trecere și sunt


acoperite cu personal toate arterele de intrare și ieșire, în total fiind 52 de fluxuri la
intrarea în România și 54 la ieșire.

Pentru cetățenii care se deplasează în Bulgaria, reamintim că în toate punctele de


frontieră ale acestei țări, taxele de drum se vor achita în numerar din cauza lucrărilor de
mentenanță la sistemul informatic.

Autorităţile bulgare ne-au informat că vor suplimenta numărul de lucrători în toate


punctele de frontieră pe timpul implementării manuale a datelor, dar vă rugăm să luați în
calcul că timpul de tranzitare poate fi mai mare decât de obicei.

Toate misiunile structurilor MAI din această perioadă vor fi monitorizate prin Centrul
Național de Conducere Integrată care va dispune adaptarea dispozitivelor și a măsurilor
în funcție de evoluția situației din teren.

În speranța că vom avea Sărbători liniștite, vă transmit, din partea tuturor angajaților
Ministerului Afacerilor Interne, multă sănătate și un Paște fericit!”

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

S-ar putea să vă placă și