Sunteți pe pagina 1din 6

 3Cronologie

 4Aprecieri critice
o 4.1George Călinescu
o 4.2Ion Rotaru
o 4.3Elvira Sorohan
o 4.4Nicolae Manolescu
 5Note
 6Bibliografie
 7Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]


Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții
politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta
Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă. A avut ca frate pe
Nicolae Ureche spătarul.[2]
în anii de demult, dar și din grija ca aceștia să nu rămână „asemenea fiarelor și dobitoacelor celor
mute și fără minte“. E de accentuat importanța pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea și
creșterea conștiinței naționale a poporului, Letopisețul Țării Moldovei constituind
începutul istoriografiei în limba română.
Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns și s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza
tuturor copiilor ulterioare din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și până astăzi stând versiunile
interpolate ale lui Simion Dascălul. Alți copiști, ca Misail Călugărul și Axinte Uricariul au adăugat la
rîndul lor unele pasaje. Majoritatea interpolărilor au fost identificate, unele chiar de Miron Costin.
Astăzi se păstrează 22 de copii manuscrise, conținînd integral sau parțial cronica lui Ureche. Prima
publicare a textului s-a făcut în 1852, de către Mihail Kogălniceanu.
Letopisețul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359) pînă la à doua domnie à lui
Aron-vodă. Grigore Ureche a consemnat în mod obiectiv evenimentele și întâmplările cele mai
importante, ținând foarte mult să fie nu un „scriitoriu de cuvinte deșarte ce de dereptate“. Adversar al
unei puteri domnești fără controlul boierimii, Ureche a scris cronica de pe poziția marii boierimi. A
glorificat eroica luptă antiotomană a moldovenilor pentru neatârnarea țării și în special epoca
lui Ștefan cel Mare. În politica externă, Grigore Ureche a promovat cu perseverență ideea polonofilă
– izbăvirea Moldovei de turci numai în alianță cu Polonia.
Într-un capitol intitulat Pentru limba noastră moldovenească, remarcă influența altor limbi („așijderea
și limba noastră din multe limbi este adunată și ne iaste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de
prin prejur”), afirmă descendența romană („de la Rîm ne tragem”) și face unele apropieri etimologice
între cuvintele românești și cele latinești („…de la rîmleni, ce le zicem latini: pîne, ei zic panis; carne,
ei zic caro; găina, ei zic galina; muiarea, mulier; fămeia, femina; părinte, pater; al nostru, noster și
alte multe din limba lătinească, că de ne-am socoti pre amănuntu, toate cuvintele le-àm înțălege”.
Ureche greșește originea doar a două cuvinte: femeie – familia, părinte – parentem). Cronicarul
afirmă și originea comună a moldovenilor, muntenilor și ardelenilor.
A întîmpinat greutăți de exprimare pentru că nu a avut un model de cronică în limba română, de
aceea frazele sunt mai greoaie, amestecînd sintaxa slavă cu cea orală românească.
N. Manolescu, în Istoria critică a literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei:
a) atitudinea critică față de izvoare: nu folosește știrile care „nu se tocmesc”;
b) țel patriotic și educativ precis: demonstrează latinitatea limbii cu exemple și vede necesitatea ca
românii să aibă și o istorie a lor, cum au alte popoare;
c) folosirea metaforei: cronicarii trebuie să fie „fierbinți” pentru trecut. Într-o luptă, moldovenii au pierit
„cît au înălbit poiana”;
d) arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esențial, care-i subordonează
faptele. Iliaș-vodă, fiul turcit al lui Petru Rareș, „pe dinafară să vedea pom înflorit, iar dinăuntru lac
împuțit”. Ștefan cel Mare este impulsiv, dar viteaz.
Portretul lui Ștefan cel Mare
Lui Ștefan îi sunt dedicate cele mai multe pagini din letopiseț, într-un joc de lumini și umbre, căci
cronicarul nu se sfiește să-l judece uneori (de exemplu îl consideră mai curând un războinic de
dragul războiului decât un patriot). Celebru este finalul portretului, în care moartea voievodului este
prezentată secvențial:
a) împrejurările morții lui Ștefan (anul, luna, ziua);
b) portretul fizic, realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) și cel moral, alcătuit dintr-o
enumerare de însușiri: impulsiv („mînios și degrabă a vărsa sînge nevinovat”), uneori nedrept cu
boierii („deseori la ospețe omorîia fără giudeț”), dar bun gospodar („și lucrul său îl știa a-l acoperi”),
neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meșter”), știind să-și transforme chiar înfrîngerea în victorie
(„…că știindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”);
c) sentimentele poporului la moartea lui Ștefan (jalea, intrarea în legendă à domnitorului);
d) participarea naturii la durerea generală;
e) o scurtă și precisă informare istoriografică.
Cronica lui Ureche este prima scriere din literatura română care se depărtează de stilul bisericesc.
Arta scriitorului se valorifică îndeosebi în capacitatea de a creiona portrete.

Cronologie[modificare | modificare sursă]


 1591 - 1595 – Este perioada în care trebuie situată ivirea pe lume a
lui Grigore, fiul lui Nestor Ureche (ce aparținea unei familii atestate
încă din vremea lui Ștefan cel Mare) și al Mitrofanei. Tatăl său
vindea cai de rasă Curții domnești și avea în
arendă stărostia Rohatinului în Polonia. Pentru serviciile aduse
Crăiei a dobândit indigenatul devenind, cum va fi și fiul
său, nobil polon. A militat pentru politică filo-polonă și antiotomană.
 1592 – Nestor Ureche este numit mare logofăt al Moldovei de Aron
Vodă, la mazilirea domnului conducând treburile țării.
 1611 – Se presupune că din acest an datează înscrierea lui
Grigore „în școlile de arte liberale din țara coroanei Poloniei” (Miron
Costin), mai precis la literatura latină, retorica, poetica și filosofia pe
textele autorilor latini, la aceștia adăugându-se și clasicii greci.
Ansamblul științelor laice era compus
din trivium (gramatică,Cantacuzino, stolnicul|Stolnicul
Cantacuzino]]).
o Tatăl său se intitulează „guvernator” al Moldovei. Era un om cult
pentru vremea sa, purtând corespondență diplomatică în latină.
Este și autorul unei lucrări hagiografice.
 1612 – Ținând partea Movileștilor împotriva lui Ștefan
Tomșa, Nestor Ureche se află în pribegie în Polonia, unde devine
membru al asociației Frăția ortodoxă ucraineană de la Liow.
 1613 – Nestor Ureche ajunge mare vornic al Țării de Jos, fiind o
persoană cu mare autoritate. Este adevăratul conducător al
Moldovei în vremea lui Al. Movilă.
 1617 – Tatăl cronicarului moare și este înhumat la ctitoria
sa, Mănăstirea Secu.
 1628 – Întors în Moldova, Grigore, care moștenise cea mai mare
parte a imensei averi a părintelui, este numit logofăt al treilea de
către domnul Miron Barnovski (al cărui cap avea să se
rostogolească pe pietrele Constantinopolului cinci ani mai târziu),
funcție încredințată doar oamenilor cu carte, fiindcă acest slujbaș
trebuia să fie „scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu,
credincios la toate tainele domnului și cărți ori den țară, ori de la
prieteni de unde ar veni, toate în mâna lui mărgu și cu învățătura
domnului de la dânsul iese răspunsurile și pecetea țării în mâna lui”,
cum ne informează Misail Călugărul.
 1631 – Grigore Ureche devine spătar sub domnia lui Alexandru
Iliaș, împotriva căruia va complota mai târziu, cum
consemnează Miron Costin. Scapă de decapitare, punând la cale
cu Vasile Lupu răscoala prin care Iliaș a fost alungat, iar Batiște
Veveli, stefnicul, dat mulțimii care l-a sfâșiat.
 1634 – Ajuns domn, Vasile Lupu îl păstrează în funcția de
mare spătar. Devine om de încredere al acestuia, dându-i sfaturi în
probleme de politică externă.
 1642 – Este numit mare vornic al Țării de Jos, dregătorie pe care o
deține până la sfârșitul vieții. Probabil acum își începe opera.
 1647 – Cel dintâi cronicar moldovean trece la cele veșnice; este
înmormântat la mănăstirea Bistrița, lăsând posterității
manuscrisul Letopisețul Țărâi Moldovei, de când s-au descalecat
țara și de cursul anilor și de viiața domnilor care scrie de la Dragoș
vodă până la Aron vodă.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]


George Călinescu[modificare | modificare sursă]
„Adevăratul dar al lui Ureche este... portretul moral. Aici el creează, sintetizează, fiindcă izvoadele
nu-i dădeau nici un model. Omul este privit sub o însușire capitală sau un vițiu sub care se așază
faptele lui memorabile, într-o cadență tipică [...]. Ureche n-a avut răgaz decât să prefacă izvoadele.
Dacă ar fi dus cronica până în vremea lui Vasile Lupu, prin domniile Moghileștilor, a lui Graziani și a
celorlalți pe cari îi va descrie Miron Costin, cu toată experiența vieții și cu acea vecinică scrutare
morală, abia atunci cronica ar fi fost extraordinară.” [...] În ultimă analiză, toată mierea cronicii lui
Ureche se reduce la cuvânt, la acel dar fonetic de a sugera faptele prin foșnitura și aroma graiului.
[...] Vorbirea cronicarului e dulce și cruntă, cuminte și plină de ascunzișuri ironice...
Ion Rotaru[modificare | modificare sursă]
„Dacă stăm bine să ne gândim, tonul literaturii române e dat de pe acum. Cronicarul (Grigore
Ureche) e sfătos și ține să facă «nacazanie, adecă învățătură» către cititor, spre luare-aminte,
vorbește în pilde și proverbe, are un limbaj pitoresc și bănuim că numai împrejurarea că a fost nevoit
- făcând începătura să scrie despre fapte la care nu a fost martor ocular îl determină să nu
vorbească și despre sine. Patima vremii a contribuit la rându-i, întărind valoarea artistică a povestirii,
scoțând-o în același timp din câmpul utilității imediate. Cuvintele și turnura frazei au evoluat într-un
chip subiectiv, putem zice, căpătând corporabilitate metaforică. El, cronicarul, nu este scriitor de
cuvinte «deșarte», ci de «dreptate», anii trecuți nu trebuie lăsați «să se înece», pe Ștefan nimeni
dintre înaintași și nici dintre urmași «nu l-au ajuns» în vrednicie, când îl biruiau alții «nu pierdea
nădejdea», căci știindu-se «căzut jos, să ridica» deasupra biruitorilor, turcii căutau prin toate
mijloacele «să stropșească volnicia» tuturor, «zădărând» pe unii și pe alții.”
Elvira Sorohan[modificare | modificare sursă]
„«Letopisețul» lui Grigore Ureche este o «construcție epică de tip linear», evoluând pe axa timpului
istoric. În aria culturii naționale scrise nu avem o tradiție modelatoare, dar el va institui un tipar
narativ ce se va menține pe durata unui secol. În modul de a povesti, acest prim cronicar de limbă
națională se va orienta după narațiunea orală, după cum Dosoftei, primul nostru poet cult, va fi
influențat de poezia folclorică. În mentalitatea povestitorului însă se recunosc, pe de o parte
reminiscențe ale formației sale latine și ale lecturilor sale istorice, iar pe de altă parte se resimte
optica populară, accentuat moralistă în interpretarea istoriei.”
Nicolae Manolescu[modificare | modificare sursă]
„Ca și «Cazania», ca și «Psaltirea în versuri», «Letopisețul» a fost citit și copiat imediat după
redactarea lui, interpolările, ca și continuarea lui de către Costin arătând că stârnise emulație. Ca să
aibă acest succes, trebuia să răspundă unor așteptări. De aici tot acel amestec de noutate și de
vechime, de spirit științific și de providențialism religios, de pipăire prudentă a izvoarelor și de
invocare a semnelor divine, de pătundere psihologică și de moralitate preoțească. Nu cred că se
poate afirma tranșant că Ureche a fost un umanist sau, din contră, un fatalist medieval. Prima
noastră cronică este, în ansamblul ei inextricabil de observare rece a atrocității și de creștinească
perplexitate de ironie cultă și de inocență populară a stilului, o operă clasică a prozei istorice.”

Note[modificare | modificare sursă]


1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
2. ^ Constantin Giurescu, Letopisețul Țării Moldovei de la Istratie Dabija
până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir 1661-1705, Atelierele
Grafice Socec & Co., Societate Anonimă, București, 1913, p. 16
3. ^ Nota biografică din Letopisețul Țării Moldovei, ed. Hyperion,
Chișinău, 1990

Bibliografie[modificare | modificare sursă]


 Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966

 George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și pînă în


prezent

 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române

Legături externe[modificare | modificare sursă]

La Wikisursă există texte originale legate de Grigore Ureche


71930
Categorii:
 Nașteri în 1590
 Decese în 1647
 Nobili români
 Cronicari moldoveni
 Literatură renascentistă
 Istorici ai secolului al XVII-lea
 Români pe mărci poștale din Republica Moldova
 Români pe monede și bancnote din Republica Moldova
 Scriitori români din secolul al XVII-lea
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
ă

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
 Wikisource
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Element Wikidata
 Citează acest articol
În alte limbi
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Italiano
 Polski
 Русский
Încă 3
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 2 octombrie 2019, ora 16:26.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Co