Sunteți pe pagina 1din 7

PLAN DE INTERVENTIE PERSONALIZAT

-STUDIU DE CAZ: DEFICIENŢĂ MINTALĂ UŞOARĂ / INTEGRAREA ÎN COLECTIVITATE-

IPOTEZA:

,,Dacă părinţii şi educatoarea colaborează pentru interesele copilului, atunci situaţia se va îmbunătăţi”

Prezentul plan de intervenţie personalizat propune integrarea unui baiat ce prezintă întârziere în
dezvoltarea cognitivă, survenită din neasimilarea abilităţilor cognitive specific vârstei. Gândirea copilului la
această vârstă este strâns legată de dezvoltarea senzaţiilor şi percepţiilor: copilul ia contact cu obiectele şi
fenomenele din jurul lui prin investigaţii practice, desfăşurând în continuare actul percepţiei.

1. DATE PERSONALE

Copilul X, născut la......, in...., jud....., prezintă întarziere în dezvoltarea limbajului, întârziere mintală (QI59),
sindrom hiperchinetic, diagnosticate şi atestate prin certificat medical ce recomandă încadrarea copilului într-
un plan de recuperare.

STRUCTURA ŞI ATMOSFERA FAMILIALĂ

Situaţia economică modestă, tatăl muncitor, 39 ani, mama casnica, 35ani. Părinţii foarte ocupaţi destul de
frecvent, au aparut momente conflictuale, datorită lipsei de comunicare.

2. ANAMNEZA:

ANTECEDENTE PATOLOGICE: Iminenţă de avort la 4 luni şi două săptămâni, naştere prematură.

ISTORICUL DEZVOLTĂRII: Este crescut de ambii părinţi într-o familie legal constituită. Prezintă
întârziere în dezvoltarea limbajului, primul cuvânt este rostit la vârsta de 2 ani. Instabilitate psihomotorie,
agresivitate fizică faţă de mamă la frustrări minore sau în relaţiile conflictualie din familie.

ISTORICUL ADAPTĂRII PEDAGOGICE: S-a adaptat greu la activitatea şi disciplina din grădiniţă
din cauza tulburărilor de comportament şi tulburărilor de limbaj.

3.DIAGNOSTICARE:

EXAMENUL SOMATIC: Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală, situate la limita
superioară.

EXAMENUL PSIHOPEDAGOGIC: Bine dezvoltat, fizic plăcut, ordonat în ţinuta vestimentară,


inteligent sub limita normalului. Capacitate slabă de efort, de concentrare în special, nu poate urmări
activitatea prezentată de educatoare. Trece mai uşor de la activitate la joc decât invers. Prezintă sindrom
hiperkinetic, ceea ce i-a creat premisele apariţiei unor tulburări de comportament.

EXAMENUL LOGOPEDIC: Prezintă bradilalie, caracterizată printr-o vorbire încetinită, greu de


urmărit. Apare mai frecvent la copiii cu nivel scăzut de inteligenţă. Prognosticul este însă favorabil, ritmul
vorbirii putând fi ameliorat.
EXAMENUL NEUROPSIHIATRIC: Întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, întârziere mintală
(QI59), sindrom hiperkinetic.

4. RECOMANDARI:

-terapie logopedică;

-ludoterapie;

-terapie cognitivă;

-consilierea părinţilor.

5.INTERVENŢIE ÎN CADRUL GRĂDINIŢEI:

DOMENII:

-educarea limbajului;

-activităti practice.

TIPUL DE INTERVENŢIE SPECIALIZATĂ:

-dezvoltarea abilităţilor cognitive specifice vârstei preşcolare;

-dezvoltarea abilităţilor de comunicare;

-însuşirea unor deprinderi de comunicare.

SPECIALIŞTI CARE INTERVIN ÎN APLICAREA PROGRAMULUI:

-consilier psihopedagog;

-educatoare;

-logoped.

SCOPUL-dezvoltarea potenţialului cognitiv al copilului în vederea integrarii lui în activităţile de tip


şcolar cât şi în grupul de copii.

OBIECTIVE:

OBIECTIVE PE TERMEN LUNG:

-creşterea nivelului de dezvoltare cognitivă, prin stimularea corespunzătoare a senzaţiilor şi percepţiilor.

-dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor verbale;

-creşterea nivelului de dezvoltare motrică.

OBIECTIVE PE TERMEN SCURT:

-să realizeze deosebiri şi asemănări privind conversarea numărului de obiecte; lungimea, volumul
suprafeţei.
-să întrebe şi să răspundă la întrebări.

-să ia parte la discuţii în mici grupuri informale.

-să ia parte la activităţile de învăţare în grup.

PROGRAMUL DE INTERVENTIE PERSONALIZAT

Programul de intervenţie personalizat are la bază metode şi strategii centrate pe copil în funcţie de
particularităţile lui, pentru a crea un mediu care să favorizeze şi să sprijine învăţarea.

ŢINTA 1:

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare.

Scopul acestei acţiuni este activizarea vocabularului pe baza experienţei imediate, cu cuvinte cunoscute,
însuşiri caracteristice, acţiuni, poziţii spaţiale, relaţii, unele trăiri afective.

Obiectivele acţiunii sunt conturate în funcţie de particularităţile băiatului X.


-să transmită un mesaj simplu în cadrul activităţii de învăţare.
-să primească mesaje; să îndeplinească acţiuni simple.
-să răspundă adecvat (verbal sau comportamental) la ceea ce i se spune. Copilul nu poate formula
propoziţii. Adesea cuvântul are rol de propoziţie sau foloseşte propoziţii în care lipsesc pronumele si liantele
gramaticale (holofraze).
Anamneza pune în evidenţă o întârziere în evoluţia motricităţii generale, ca şi stagnarea în evoluţie sub
aspect fono-articulator după perioada lalaţiunii.
Examenul vorbirii constată în urmatoarele manifestări:
-vocalele sunt prezente, consoanele dificile sunt omise sau înlocuite. Grupurile consonantice sunt înlocuite
cu o consoană mai uşor de pronunţat. Diftongii sunt reduşi la o vocală. Silabele sunt eludate în special la
sfârşitul cuvantului. Logopedul va selecţiona exerciţiile ce corespund particularităţilor copilului care se află
în tratament. În cadrul terapiei logopedice se vor realiză corespunzător:

-reglarea respiraţiei

-gimnastica aparatului fonoarticulator

-imitarea de sunete sub formă de onomatopee: bâzâitul albinei, zgomotul trenului

-exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic

-repetarea unor serii de silabe

-exersarea pronunţării cuvintelor mono-, bi- şi polisilabice.

-denumirea unor imagini sau obiecte

-repetarea unor propoziţii scurte într-o intonaţie expresivă.

-formarea de mici propoziţii pe baza unor imagini concrete

-formularea de răspunsuri la întrebări.


Având în vedere importanţa deosebită a mediului social în tratarea tulburărilor de limbaj, am căutat să
mă asigur de sprijinul familiei, în sensul de a-i determina să-şi schimbe atitudinea, să fie mai afectuoşi faţă
de copil.

Activitatea logopedică este reluată de către educatoare în cadrul activităţilor de învăţare de la grupa. X
este aşezat în interiorul grupului de copii, preîntampinându-se o eventuală tendinţă de automarginalizare,
prezentă de cele mai multe ori la copiii cu dizabilităţi ca urmare a faptului ca se simt neputincioşi în
participarea la activitate. Educatoarea va apela frecvent în cadrul grupei la activităţi cu sarcina” Povesteşte
ce vezi în imagini!”, copiii urmând să relateze închegat în povestioare acţiunile sugerate de planşele
prezentate. Pentru aceasta va trebui ca ei să-şi utilizeze imaginaţia. Pentru a-l include pe X în activitate,
acesta va fi solicitat să răspundă la întrebari cu un grad mic de dificultate, de exemplu:” Pe cine vezi în
imagine?”. După ce reuşeşte să denumească obiectele sau personajele, sarcina mai complexă de formulare a
povestioarei este preluată de alt copil. Pentru fiecare răspuns, X este recompensat verbal de către educatoare,
iar atunci cand este ajutat i se oferă un stimulent pozitiv ca Bravo, “Foarte bine!”).

Integrarea baiatului X în activităţile şcolare şi în interiorul grupului poate fi incurajat astfel prin
atitudine pozitivă şi mijlocită de diversele situaţii de învăţare şi socializare din grupă. În consecinţă,
abilităţile cognitive ale copilului pot fi stimulate, având însă grijă ca sarcinile să nu fie prea dificile, ele
trebuind să fie conturate înspre adaptarea la particularităţile copilului.

ŢINTA 2. Terapia cognitivă

Terapia cognitivă se constituie din acţiuni şi programe compensatorii care facilitează înţelegerea
lucrurilor, fenomenelor, persoanelor şi situaţiilor de viaţă în dimensiunea lor instrumental- integratoare.

Conform stadialităţii lui J. Piaget , de la 2 la 6/7 ani, se afla în stadiul preoperaţional. Însă considerând
şi teoriile cognitive dezvoltate de relaţia dintre gândire şi limbaj, în acestă etapă rolul limbajului este
recunoscut pentru activitatea intelectuală. Utilizând sistemul simbolic (acţiune, imgini schematice şi cuvinte/
limbaj (Bruner), copilul îşi protejează achiziţiile din sfera limbajului în activitatea sa de cunoaştere a lumii
înconjuratoare. Gândirea copilului în această perioadă este egocentrică, adică el analizează totul din
perspectiva proprie.

Antrenamentul cognitiv propus pentru X reflectă cele expuse mai sus şi încearcă să fixeze câteva
repere specific stadiului gândirii preoperatorii, respectiv înţelegerea aspectelor privind conservarea
numărului de obiecte, a materiei, lungimii, volumului.

ÎNCEPEM APOI… ÎNTREBĂM ÎN GENERAL


CU… COPILUL COPILUL
CONSERVAREA Doua şiruri Distanţăm Unde sunt mai În şirul mai lung
NUMARULUI egale de litere biletele dintr-un multe bilete?
DE OBIECTE şir
CONSERVAREA Două pahare Punem lichidul Care pahar Cel mai înalt
MATERIEI identice cu dintr-un pahar conţine mai mult
cantităşi egale într-unul mai lichid
cu lichid înalt şi mai
subţire
CONSERVAREA Două bastoane Mutate unul spre Care este mai Cel îndreptat
LUNGIMII egale ca stânga lung spre dreapta
lungime
CONSRVAREA Două suporturi Rearanjăm Care corp are Cel în care
SUPRAFEŢEI egale pe care cuburile pe unul acoperită o cuburile au fost
aşezăm identic din ele suprafaţă reaşezate
cuburi
Aceste activităţi au fost continuate şi reluate în cadrul grădiniţei sub sprijinul şi supravegherea atât a
educatoarei cât şi a psihologului.

Deci, terapia cognitivă este înţeleasă ca un proces complex de echilibrare mintală prin organizarea
specifică a cunoaşterii la copiii cu cerinte educative speciale al căror comportament cognitiv se
caracterizează printr-un fenomen general de perturbare a organizării cunoaşterii (disfuncţii la nivelul
proceselor cognitive, lipsa de motivaţie pentru cunoaştere, imaturitate cognitivă).

ŢINTA 3. Dezvoltarea motricităţii .

Scopul acestei activităţi este următorul: copilul să fie capabil să realizeze lucrari practice inspirate din viaţa
cotidiană , valorificând deprinderile de lucru însuşite.

Mişcările, în general, poartă cu sine şi încarcătura afectivă, semantică. Preşcolarul imită, gesticulează,
încercând să ajute, pentru a se pune în valoare. Implicarea copilului în acţiuni prin executarea anumitor
mişcări de manipulare contribuie la constituirea bazei dezvoltării psihice a acestuia. Imaginea corectă a
obiectului se formează chiar în procesul acţiunii, iar manevrarea acestuia dezvăluie şi precizează forma,
mărimea, natura materialului din care este alcătuit.

Obiectivele demersului meu este adaptat la particularităţile lui X:

-să utilizeze unelte uşor de manevrat.

-să folosească tehnici simple de lucru (asamblare, lipire).

- să selecteze materialul necesar temei propuse.

- să verbalizeze acţiunile întreprinse.

Am denumit tema activitătii practice: ”Hai să recunoaştem culorile semaforului!”, în fapt, un colaj. Voi
folosi ca material de lucru hârtie colorată (roşie, galbenă, verde), lipici, forfecă , planşă.

Copiii sunt aşezaţi la măsuţe, iar X este aşezat lângă educatoare pentru a primi ajutorul acesteia în
realizarea colajului. Spre deosebire de alte activităţi în care X este aşezat în interiorul grupului de copii, în
această activitate X este aşezat lângă educatoare deoarece are nevoie nu numai de sprijin verbal , dar şi de
sprijin fizic în realizarea mişcărilor. Sunt distribuite copiilor materialele nesesare (planşă, suport pentru
cartonaş, aracet, foiţă staniol, şerveţele de şters pe mâini) şi le sunt date indicaţii despre utilizarea lor.
Activitatea constă în decuparea cerculeţelor colorate ce reprezintă luminile şi lipirea lor pe carton pentru a
forma semaforul. Pe parcursul realizării colajului, copiii primesc sprijin în realizarea acestuia, iar X sub
indicaţiile educatoarei (ex.”luăm planşa…, o aşezăm pe măsuţă…, decupăm cerculeţele de hârtie
colorată…”). Pentru fiecare etapă realizată X primeşte stimulente positive şi aprecierea educatoarei; de
asemenea , va fi dat ca exemplu pentru ceilalţi copii, primind astfel şi apreciera lor. La sfârşitul activităţii
fiecare copil descrie colajul realizat. (“ce culori aţi folosit/ ce ne arată culoarea verde a semaforului?”etc).

Astfel, în perioada preşcolară şi dezvoltarea lui capată un caracter global, iar actele sale motorii se vor
traduce în instrumente de adaptare a lui la lumea exterioară.

ŢINTA 4. Consilierea părinţilor.

Înţelegând dezamagirea, frustrarea şi neputinţa familiei în faţa refuzului şi /sau a dificultăţilor copilului
de a îndeplini sarcini şi de a se integra în grupul de copii, am considerat că este necesară colaborarea cu
familia printr-un program de acţiune comun convenit.

Prin discuţii, exemplificare şi explicaţii la fiecare întalnire, i-am ajutat pe părinţi să înţeleagă că modul
în care gândesc ei înşişi despre împlinirea copilului lor în viaţă, va determina maniera în care îşi vor educa
băiatul, inoculându-i totodată acestuia o anumită imagine de sine. Aceasta este cea care ar putea să potenţeze
şi să accelereze achiziţiile copilului, determinându-i o dezvoltare cât mai apropiată de normal, sau ar putea să
le frâneze, accentuând şi fixând deficienţele. De asemenea, în discuţii am subliniat faptul că în această
situaţie părintele trebuie să fie un bun ascultător, să fie flexibil, realist, capabil să zâmbească şi să colaboreze
cu copilul pentru a-i înţelege problemele şi a-l ajuta corespunzător.

Prin informare, părinţii au înţeles cum să găsească şi să aplice soluţia cât mai eficientă în rezolvarea
problemelor ridicate de copil. Ei au realizat că prin răbdare, înţelegere, încurajare pot ajuta copilul să treacă
peste inhibiţii şi să înceapă să execute acele activităţi la care întâmpină dificultăţi.

În plan psihologic s-a realizat îmbunătăţirea relaţiei mamei cu copilul, prin acordarea de timp şi mai
multă înţelegere, mai multă afectivitate.

5. CONCLUZII

Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă, formată din educatoare,


psiholog, logoped, familie, toţi cei implicati în activităţile desfăşurate de X în comunitate.

În urma intervenţiilor educative (terapie logopedica, ludoterapie, terapie cognitivă), am realizat un


progres favorabil, prin ameliorarea tulburărilor de limbaj. Acesta a fost un factor de favorizare a dobândirii
achiziţiilor specifice vârstei preşcolarităţii, pe care le-am antrenat şi dezvoltat prin demersuri specifice.

Bibliografie:

1. Albu, A., Albu, C., 2000, Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic, Iasi, Polirom

2. Gherguţ, Alois, 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Iaşi, Editura Polirom

3. Gînu, Domnica, 2002, Copii cu cerinţe educative speciale, Chişinău, Editura Pontos

4. Ionescu, S., 1975, Adaptarea socioprofesională a deficientilor mintal, Bucuresti, Editura Academiei P.S.R.

5. Paun, E., Verza, E., 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Unicef

6. Popovici D. V., 1999, Elemente de psihopedagogia integrării

7. Popescu G., Plesa O., 1998, Handicap, readaptare, integrare


8. Şoitu, Laurenţiu, 1997, Pedagogia comunicării

9.http://articole.famouswhy.ro/modele_ale_comunicarii_didactice_la_copilul_cu_deficiente_mintale

10. Vlaicu Claudia , “Psihopedagogia copiilor cu dificultati de invatare”