Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Undele Mecanice
b) Unde longitudinale
Ve = v E / f
E - unde de elasticitate ; f - densitate
Sonarul
Sonarul sau hidrolocator, este un aparat destinat descoperirii și determinării de la
suprafață a poziției obiectelor (epavelor) aflate sub apă, funcționarea sa fiind bazată pe
fenomenul de reflexie a undelor ultrascurte. Una din primele funcții a fost determinarea adâncimii
(distanței până la fundul apei). Este folosit pe larg în navigație și la pescuitul industrial.
Există mai multe tipuri de sonare, a căror funcționare depinde de modul în care operează
traductorul ultrason:
într-un singur plan (fie orizontal, fie vertical sau perpendicular pe direcția de
deplasare)
în două plane (unul orizontal sau fix și altul vertical sau rotativ).
Sonarele moderne utilizează o frecvență normală de lucru de 100 kHz dar, datorită
cerințelor diferite privind utilizarea acestora, au fost concepute și sonare cu frecvențe de 50 kHz
sau de 500 kHz, acestea din urmă oferind o rezoluție mai înaltă și detalii mai fine. Indiferent de
tipul său, un sistem sonar este alcătuit din câteva elemente de bază și anume:
adancimea apei
temperatura apei
existenta corpurilor subacvatice (pesti, scafandri, epave)
dimensiunea si forma aproximativa a obiectelor scufundate
Sonarul activ foloseste un emitator pentru a lansa unde scrute ce se propaga prin apa
pana intalnesc un obstacol si un “receptor” care capteaza undele sonore reflectate de obiectele
submersate. Sonarele comerciale, destinate pescuitului si explorarii sunt sonare active.
Unghiul conului unui transductor determina zona de acoperire a sonarului, zona prin care
trec undele sonore. Cu cat unghiul conului este mai mare cu atat sonarul poate sa acopere o
suprafata mai mare, dezavantajul fiind ca undele sonore se propaga mai mult pe orizontala si nu
ajung la adancimi foarte mari. La fel si invers, cu cat unghiul conului este mai mic cu atat sonarul
poate penetra la adancimi mai mari insa suprafata ce poate fi scanata este mai ingusta.
Alegerea unui sonar se face tinandu-se cont de tipul de ape pe care pescuiti mai des,
daca preferati pescuitul pe ape mai putin adanci atunci este recomandat un transductor cu un
unghi mai larg si frecventa mare iar daca preferati pescuitul in ape adanci va va fi mai util un
sonar ce foloseste un unghi al conului mai ingust. Daca apreciati pescuitul in ambele feluri de apa
atunci poate ca este mai bine sa mai asteptati putin si sa investiti intr-un sonar cu frecventa
dubla.
Ecolocatia liliecilor
Liliecii insectivori vaneaza prin emiterea foarte rapida a unor pulsuri de semnale
sonore, care intercepteaza obstacolele, iar ecoul acestora este captat si procesat de
liliecii emitatori. Comparatia acestui sistem cu sistemele radar construite de om
poate da informatii asupra semnificatiei adaptative a unui astfel de sistem de
comunicare.De ex.pentru realizarea unui astfel de sonar, omul ar trebui sa utilizeze
cel putin cateva din caracteristicile de design de mai jos:
Sonarul are mai multe funcţii, pe lângă cea principală a sa, el produce un prodil complet
al fundului oceanului, pe care îl prezintă cu acurateţe.
Sunetele produse de sonar sunt atât de apropriate între ele, încât adâncimea se schimbă
foarte puţin între un sunet şi altul. Dacă vasul trece peste un munte subacvatic, sonarul
înregistrează forma exactă a muntelui. Dacă fundul oceanului este plat, sunetul înregistrat
va arăta plat. Sonarul nu ratează nici măcar un cucui, chiar şi de la înălţime.
Ecolocatia la delfini
Cu ajutorul undelor sonore pe care le emit, delfinii se pot deplasa, vâna şi comunica, între
ei. În astfel de condiţii, vederea nu le este de foarte mare ajutor. Iată unul dintre motivele pentru
care delfinii trăiesc, într-o adevărată lume a sunetelor.
Unda sonoră iese prin melon, care joacă rolul unei camere de rezonanţă, în care se
focalizează ultrasunetele într-un „mănunchi”, care este proiectat, în apă, în faţa animalului. Undele
sonore străbat apa cu o viteză de 1,5 km/ sec, adică de aproximativ 3 ori mai mare decât viteza
sunetului, în aer.
Undele sonore, odată emise, se lovesc de orice obiect aflat, în apă, pe traiectoria
lor. Apoi, apare fenomenul reflecţiei undelor sonore, care se vor întoarce la delfini, deci la
emiţător, sub forma unui ecou. Creierul primeşte undele sonore sub forma unor impulsuri
nervoase, care permit delfinilor să interpreteze mesajul.
După modul în care ultrasunetele se întorc la delfin, acesta îşi poate localiza, cu uşurinţă,
spre exemplu, hrana. Mai mult, el poate identifica, tot cu ajutorul ultrasunetelor, structura internă
a obiectului plutitor sau submers, putând astfel dinstinge între hrana preferată de cea obişnuită,
sau dacă acel obiect este sau nu comestibil.
Deplasarea – delfinii îşi folosesc sonarul nu numai pentru a se orienta şi identifica hrana,
ci şi pentru a se deplasa. Deplasarea joacă un rol important pentru că, dacă nu ar exista acest
sistem, un delfin şi-ar putea pierde complet simţul orientării şi noţiunea locului în care se află.
Însă, câteodată se întâmplă – dar nu şi fără un motiv – ca un delfin, sau chiar un grup, să
se abată de la poziţia iniţială, sau de la ruta, pe care o urmează. Dacă ar fi vorba de o deviere de
câţiva kilometri, de la ruta iniţială, atunci nu ar constitui, cu adevărat, o problemă, însă, atunci
când ajung, în ape de mică adâncime, eşuarea este inevitabilă.
Comunicarea – delfinii comunică, între ei, prin folosirea unor ultrasunte, însă cu o
frecvenţă mai joasă decât cele folosite, în ecolocaţie. Sunetele variază în volum, lungime a undei,
frecvenţă, tonalitate. Delfinii se identifică reciproc, prin semnale de recunoaştere. Delfinii posedă
un „limbaj”, prin intermediul căruia comunică. Aceştia fluieră foarte mult. Rolul lor nu este foarte
cunoscut, însă, aproximativ jumătate dintre ele, sunt fluierături de recunoaştere, de identificare.
Fluieratul de identificare al unui delfin diferă, de cel al celorlalţi delfini, prin contur, variaţie a
frecvenţei etc. Puii îşi dezvoltă propriul fluierat de identificare, între primele 2 luni de viaţă şi un
an. Aceste fluierături rămân neschimbate pentru aproape 12 ani şi, foarte probabil, pentru toată
viaţa.
Se pare că delfinii fluieră pentru a menţine contactul, în cadrul grupului, sau când se
întâlnesc cu alte grupuri de delfini. De exemplu, există fluierături când se schimbă direcţia de
mers.
Femelele fluieră pentru puii lor, în mod continuu, câteva zile după naştere. Această
întipărire acustică îi va ajuta, pe aceştia, să-şi poată recunoaşte mama. Masculii fluieră sau cântă
pentru a atrage femelele, în timpul sezonului de împerechere, sau pentru a preveni grupul, în caz
de pericol.
Reflexia undelor
Legile reflexiei :
1) Incidenta normala si reflectata se gasesc in acelasi plan.
2) Unghiul de incidenta este egal cu unghiul de reflexie.
Refractia undelor
Ecolocația
Ecolocația este o metodă de orientare în mediu și de detectare a obiectelor folosită de
unele animale (cum ar fi liliecii, delfinii și unele păsări) prin care acestea își găsesc drumul, hrana
sau evită obstacolele în timpul deplasării lor. Animalul emite o serie de sunetecu frecvență înaltă
(adesea inaudibile pentru om) care ricoșează de obiecte sau obstacole și revin sub formă de ecou
(ultrasunete), fiind detectate de urechi sau alți receptori senzoriali. Obiectul este localizat cu mare
precizie cu ajutorul direcției ecoului și timpului scurs între emisia și recepția sunetului.