Ghidul Planului Pentru Un Atac Bio-Teror PDF

CENTRUL NAȚIONAL DE PREGĂTIRE ÎN MANAGEMENTUL
MEDICAL AL DEZASTRELOR
GHIDUL DE ÎNTOCMIRE A PLANULUI DE

PREGĂTIRE PENTRU UN ATAC BIOTERORIST AL
FACILITĂŢILOR DE ÎNGRIJRI DE SĂNĂTATE CU
PATURI
BUCUREȘTI
2019
CENTRUL NAŢIONAL DE PREGĂTIRE ÎN "MANAGEMENTUL MEDICAL
AL DEZASTRELOR"
2
AL DEZASTRELOR"
CUPRINS:
Introducere .........................................................................................................................6
Secţiunea I: Recomandările Generale Categorice pentru orice eveniment suspect de a fi
bio-terorist ...........................................................................................................................7
A. Cerinţele de raportare şi informaţiile de contact ..........................................................7
B. Agenţii potenţiali ..........................................................................................................7
C. Detecţia epidemiilor produse de agenţii de bio-terorism .............................................7
1.Criteriile bazate pe sindrome .....................................................................................7
2. Elementele epidemiologie .........................................................................................8
D. Practicile de control a infecţiilor pentru managementul pacienţilor ..............................8
1. Precauţiunile de izolare ............................................................................................8
Spălatul pe mâini .......................................................................................................9
Mănuşile ....................................................................................................................9
Măştile şi protecţia ochilor..........................................................................................9
Şorţurile .....................................................................................................................9
2. Plasarea pacienţilor ..................................................................................................9
3. Transportul pacienţilor ............................................................................................ 10
4. Curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea echipamentelor şi a mediului......................... 10
5. Managementul externării pacienţilor ....................................................................... 11
6. Managementul post-mortem ................................................................................... 11
E. Managementul post-expunere ................................................................................... 11
1. Decontaminarea pacienţilor şi a mediului ............................................................... 12
2. Profilaxia şi imunizarea post-expunere ................................................................... 12
3. Triajul şi managementul afluxului masiv de expuneri reale şi suspecte .................. 12
4. Aspectele psihologice ale bio-terorismului .............................................................. 13
F. Sprijinul de laborator şi confirmarea .......................................................................... 14
1. Obţinerea probelor de diagnostic ............................................................................ 14
2. Criteriile de laborator pentru procesarea potenţialilor agenţi bio-terorişti ................ 14
3. Cerinţele de transport ............................................................................................. 14
G. Informaţiile pentru pacienţi, vizitatori şi public ........................................................... 15
Secţiunea II: Recomandările agent-specifice .................................................................... 15
GHIDURILE PLANURILOR INDIVIDUALE DE INTERVENŢIE ÎN CAZUL FOLOSIRII ÎN
SCOPURI TERORISTE A UNOR AGENŢI BIOLOGICI ................................................ 15
2.1. Ghidul planului de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri teroriste a
antraxului ....................................................................................................................... 15
Cărbunele cutanat. ........................................................................................................ 15
Cărbunele intern ............................................................................................................ 16
Răspândirea deliberată a antraxului .............................................................................. 16
Diagnosticul de laborator ............................................................................................... 17
Recoltarea probelor de laborator ................................................................................ 17
Transportul probelor ................................................................................................... 17
Izolarea şi identificarea ............................................................................................... 18
Transportul culturilor suspecte .................................................................................... 18
În cazul probelor ce se trimit la laboratorul de referinţă: ............................................. 19
Probele trimise în spitale şi laboratoare: ..................................................................... 19
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU ANTRAX .................................................. 20
Izolarea şi tratamentul bolnavilor ................................................................................ 20
Decontaminarea persoanelor expuse ......................................................................... 20
Tratamentul profilactic al persoanelor expuse la sporii de antrax ............................... 20
3
AL DEZASTRELOR"
Imunizarea .................................................................................................................. 21
Procedurile de sănătate publică..................................................................................... 21
Supravegherea şi detecţia unei răspândiri deliberate a antraxului.............................. 21
Atitudinea faţă de persoanele expuse ......................................................................... 21
2.2. Ghidul planul de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri teroriste a variolei
....................................................................................................................................... 22
Răspândirea deliberată a variolei ............................................................................... 23
Diagnosticul de laborator ............................................................................................ 23
Recoltarea probelor de laborator ............................................................................. 23
Probe ce vor fi recoltate de la bolnavi: ..................................................................... 24
Probe ce vor fi recoltate de la cadavru: ................................................................... 24
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU VARIOLĂ ................................................. 24
Curăţirea, dezinfecţia şi eliminarea reziduurilor .......................................................... 25
Profilaxia şi urmărirea persoanelor expuse la variolă ................................................. 25
Durata şi amploarea riscului infecţios depinde de:...................................................... 25
Vaccinarea .................................................................................................................. 25
Complicaţiile vaccinării ............................................................................................... 26
Consideraţiuni finale ................................................................................................... 27
2.3.Ghidul planului de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri teroriste a ciumei
....................................................................................................................................... 27
Răspândirea deliberată a ciumei ................................................................................ 28
Probele care trebuiesc recoltate de la bolnavii acuţi ................................................... 29
Probele ce vor fi recoltate de la cadavre: .................................................................... 29
Probele trimise la laboratorul de referinţă ................................................................... 30
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU Y. PESTIS ............................................... 30
Profilaxia în cazul persoanelor cu risc de infecţie ....................................................... 31
tularemiei ....................................................................................................................... 33
Sunt descrise mai multe forme clinice de tularemie : .................................................. 33
Răspândirea deliberată a F. tularensis .......................................................................... 34
Recoltarea probelor de laborator ................................................................................ 34
Probele ce vor fi recoltate de la bolnavi ...................................................................... 34
Probele ce vor fi recoltate din mediul înconjurător ...................................................... 35
Izolarea şi identificarea ............................................................................................... 35
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU F.TULARENSIS ....................................... 37
Tratamentul profilactic al persoanelor expuse ............................................................ 38
Decontaminarea mediului şi îndepărtarea reziduurilor ................................................ 38
Imunizarea activă ........................................................................................................ 38
Definirea cazurilor ....................................................................................................... 38
Definirea răspândirii deliberate ................................................................................... 39
toxinei botulinice ............................................................................................................ 39
4
AL DEZASTRELOR"
Răspândirea deliberată a toxinei botulinice ................................................................... 40

Probele ce vor fi recoltate de la bolnavi: ..................................................................... 41
Probele ce vor fi recoltate de la cadavru ..................................................................... 41
Probele ce vor fi recoltate din mediul înconjurător: ..................................................... 41
PRACTICA CONTROLULUI INTOXICAŢIEI BOTULINICE ........................................... 42
Îndepărtarea şi eliminarea deşeurilor .......................................................................... 43
Decontaminarea mediului ........................................................................................... 43
Definirea răspândirii deliberate ................................................................................... 43
2.6. Atitudinea şi planul de acţiune în cazul unor epidemii (îmbolnăviri) cu etiologie
necunoscută .................................................................................................................. 44
Elementele răspunsului iniţial ..................................................................................... 44
Analiza iniţială, a unor îmbolnăviri epidemice neobişnuite. ......................................... 44
Datele epidemiologice de bază: .................................................................................. 45
Obiective generale ale managementului unei epidemii (incident) ............................... 45
Măsuri generale în cazul unei epidemii neobişnuite, sau cu etiologie necunoscută. .. 46
5
AL DEZASTRELOR"
Introducere
Acest ghid nu este destinat să asigure un document exhaustiv asupra problematicii

bio-terorismului. Mai curând este se intenţionează să asigure un instrument pentru
profesioniştii din controlul infecţiilor (IC) şi epidemiologii din sistemul de îngrijiri medicale
pentru a ghida întocmirea unor planuri practice şi realiste de răspuns a instituţiilor unde
lucrează în pregătirea lor pentru un atac bio-terorist real sau suspectat.
Planurile de răspuns specifice instituţiilor trebuie să fie pregătite în parteneriat cu
autorităţile locale şi centrale de sănătate. Multe dintre componentele de planificare ale
facilităţilor pentru bio -terorism pot fi încorporate în planurile existente pentru apărarea
împotriva dezastrelor şi a altor planuri de management a urgenţelor. Aceste componente
pot fi de asemenea să fie foarte utile în identificarea şi răspunsul la alte epidemii de
îmbolnăviri transmisibile din comunitate. Facilităţile individuale pot să determine
extinderea nevoilor lor de pregătire pentru bioterorism, care pot varia de la notificarea
reţelelor locale de urgenţă (de exemplu anunţarea la numărul unic de urgenţă) şi
transferarea pacienţilor afectaţi la facilităţile adecvate de îngrijiri acute, până la activarea
unor reţele complete de management a urgenţelor şi management.
Spitalele şi cabinetele medicale pot avea prima oportunitate de a recunoaşte şi
iniţia un răspuns la o epidemie legată de un atac bio-terorist. Facilităţile de îngrijiri
medicale trebuie să aibă în funcţiune politici de IC prin care se autorizează epidemiologul
facilităţii, sau preşedintele comitetului de IC, sau a celui desemnat să pună rapid în
aplicare măsurile de control şi răspuns la o epidemie suspectă.
Dacă un eveniment este suspecta a fi de origine bio-teroristă trebuieşte activată
reţeaua de comunicaţii pentru a implica personalul IC, administraţia facilităţii, autorităţile
locale de sănătate publică, SRI şi CDC (vezi Cerinţele de raportare şi informaţiile de
contact de mai jos).
Planurile locale de urgenţă existente trebuie să fie revizuite şi să fie folosită o
abordare multidisciplinară care va include serviciile de urgenţă (EMS), poliţia şi pompierii
ca şi media în plus faţă de furnizorii de îngrijiri de sănătate şi profesioniştii IC.
Exerciţiile periodice de pregătire pentru dezastre desfăşurate de multe facilităţi pot
îmbunătăţi capacitatea de răspuns prin încorporarea unui scenariu de bio-terorism pentru
a testa şi a revizui Planurile de Pregătire pentru bio-terorism de la fiecare facilitate.
6
AL DEZASTRELOR"
Secţiunea I: Recomandările Generale Categorice pentru orice

eveniment suspect de a fi bio-terorist
A. Cerinţele de raportare şi informaţiile de contact
Facilităţile de îngrijiri de sănătate cu paturi pot fi locul iniţial al recunoaşterii şi

răspunsului la evenimentele bio-teroriste. Dacă este suspectat un eveniment bio -terorist,
sistemul local de răspuns la urgenţe trebuie activat. Notificarea va include imediat
personalul local de control a infecţiilor (IC) şi administraţia facilităţilor ca şi să se
stabilească o comunicare promptă cu autorităţile locale de sănătate publică, SRI, poliţia
locală, CDC şi serviciile medicale locale de urgenţă. Fiecare facilitate de îngrijiri de
sănătate trebuie să întocmească o listă în care să includă numerele de telefon la
care se va face anunţarea şi care să fie inclusă în planul de pregătire.
B. Agenţii potenţiali
Patru îmbolnăviri cu potenţial bio-terorist recunoscut (antraxul, botulismul, cima şi

variola) şi agenţii lor etiologici sunt descrise în Secţiunea II a acestui ghid. CDC nu
prioritizează aceşti agenţi nici pentru importanţa lor şi nici pentru probabilitatea de a fi
folosiţi.
C. Detecţia epidemiilor produse de agenţii de bio-terorism
Bio-terrorismul poate apare ca evenimente acoperite, în care persoanele sunt

expuse fără a şti şi epidemia este suspectată doar după recunoaşterea unor foace de
îmbolnăviri sau simptome neobişnuite.
Bio-terrorismul poate de asemenea să apară ca evenimente anunţate, în care
persoanele sunt avertizate că s -a produs o expunere. Un număr de astfel de evenimente
de bio-terorism s-au produs în USA între 1998-1999, dar acestea au fost catalogate ca
fiind „false alarme‖, ceea ce înseamnă că nu au fost expuneri reale la agenţii bio-
terorismului1. Un Plan de pregătire pentru bio-terorism al unei facilităţi de îngrijiri de
sănătate trebuie să includă detalii despre managementul ambelor tipuri de scenarii:
suspiciunea unei epidemii de origine bio-teroristă potenţial asociată cu un eveniment
acoperit şi un eveniment deschis sau un pericol al unui astfel de eveniment.
Posibilitatea unui eveniment bio-terorist trebuie exclusă cu asistenţa SRI şi a
autorităţilor de sănătate publică.
1.Criteriile bazate pe sindrome

Răspunsul rapid la o epidemie legată de un eveniment bio-terorist necesită o
identificare promptă a debutului acesteia. Datorită progresiunii rapide către îmbolnăvire şi
a potenţialului de diseminare a unor astfel de agenţi, poate să nu fie practic să se aştepte
7
AL DEZASTRELOR"
confirmarea de laborator a diagnosticului. În locul acesteia, va fi necesar să se iniţieze

răspunsul bazat pe recunoaşterea unor sindrome de mare risc. Fiecare din planurile
specifice pentru agenţii de bio-terorism din Secţiunea II include o prezentare a
sindromelor (cum ar fi combinaţia tipică de elemente clinice ale îmbolnăvirii care se
prezintă), care pot alarma practicienii din domeniul îngrijirilor de sănătate asupra
posibilităţii unei epidemii legate de bio-terorism.
2. Elementele epidemiologie
Principiile epidemiologice trebuie să fie folosite pentru a evalua dacă tabloul clinic
prezentat de un pacient este tipic pentru o îmbolnăvire endemică sau este un eveniment
neobişnuit care poate determina îngrijorare. Elementele care pot alarma furnizorii de
îngrijiri medicale asupra posibilităţii unei epidemii legate de bio-terorism includ:
· O creştere rapidă a incidenţei îmbolnăvirilor (în decurs de ore sau zile) la o
populaţie normal sănătoasă.
· O curbă epidemică care se ridică şi coboară într-o perioadă scurtă de timp.
· O creştere neobişnuită a numărului de oameni care se adresează medicilor
prezentând în special, febră şi complicaţii respiratorii sau gastro-intestinale.
· O îmbolnăvire endemică care apare rapid într-o perioadă necaracteristică sau cu
elemente necaracteristice.
· Rate de atac mai reduse pentru oamenii care au rămas în locuinţe, în special în
arii cu ventilaţie filtrată sau în sistem închis în comparaţie cu persoanele care au fost în
exterior.
· Focare de îmbolnăviri a unor pacienţi ce provin dintr-un loc.
· Un mare număr de cazuri rapid fatale. 2
· Orice pacient ce prezintă o îmbolnăvire care este relativ neobişnuită şi are un
potenţial bio-terorist (cum ar fi antraxul pulmonar, tularemia sau ciuma).3
D. Practicile de control a infecţiilor pentru managementul pacienţilor

Managementul pacienţilor în urma unui eveniment bio-terorist suspectat sau
confirmat trebuie să fie bine organizat şi repetat. De o deosebită importanţă este
asigurarea unei conduceri ferme şi a comunicaţiilor eficiente.
1. Precauţiunile de izolare
Agenţii bio-terorişti în general nu se transmit de la om la om;

Re-aerosolizarea acestor agenţi este improbabilă 4. Toţi pacienţii din facilităţile de
îngrijri de sănătate, inclusiv pacienţii simptomatici cu afecţiuni legate de un eveniment
suspectat sau confirmat de bio-terorism trebuie să fie trataţi folosind Precauţiunile
standard. Aceste precauţiuni sunt destinate să reducă transmiterea din surse
recunoscute sa nerecunoscute de infecţie în facilităţile de îngrijiri şi sunt recomandate
pentru toţi pacienţii care sunt îngrijiţi, indiferent de diagnosticul lor sau de starea
prezumtivă a infecţiei5. Pentru unele îmbolnăviri sau sindrome (cum ar fi variola şi
ciuma pneumonică), trebuiesc luate precauţiuni suplimentare pentru a reduce
probabilitatea transmiterii.
8
AL DEZASTRELOR"
Precauţiunile standard previn contactul direct cu toate fluidele biologice (inclusiv cu

sângele), secreţiile, excreţiile, pielea lezată (inclusiv cu erupţiile) şi membranele mucoase.
Aceste precauţiuni folosite de rutină de către furnizorii de îngrijiri de sănătate
includ:
Spălatul pe mâini
Mâinile sunt spălate după atingerea sângelui, fluidele organice, excreţiile, secreţiile
sau a unor elemente contaminate cu astfel de fluide organice dacă sau dacă nu au fost
purtate mănuşi. Mâinile sunt spălate imediat după ce mănuşile sunt scoase, între
contactele cu pacienţii şi dacă este adecvat pentru a evita transferul de germeni la alţi
pacienţi şi în mediul înconjurător. Se va folosi săpunul ordinar sau un săpun ce conţine
substanţe antimicrobiene în funcţie de politicile facilităţii.
Mănuşile
Mănuşile curate, nesterile sunt purtate atunci când se vine în contact cu sângele,
secreţiile sau excreţiile sau fluide ale organismului, sau elemente contaminate cu astfel de
fluide ale organismului. Mănuşile curate sunt puse înainte de a se veni în contact cu
membranele mucoase sau pielea lezată. Mănuşile sunt schimbate între pacienţi şi
procedurile aplicate lor dacă apare contactul cu materiale contaminate. Mâinile sunt
spălate prompt după ce se scot mănuşile şi înainte de a se părăsi aria de îngrijiri a
pacienţilor.
Măştile şi protecţia ochilor
O mască şi protecţia ochilor (sau acoperitoare a feţei) sunt purtate pentru a proteja
membranele mucoase ale ochilor, ale nasului şi gura în momentul executării procedurilor
şi a activităţilor de îngrijire a pacientului care pot provoca împroşcări de sânge, fluide ale
corpului, secreţii sau excreţii.
Şorţurile
Un şorţ este purtat pentru a proteja pielea şi a preveni udarea hainelor în timpul
procedurilor şi a îngrijirii pacienţilor prin care se pot genera împroşcări sau răspândirea
picăturilor de sânge, fluide ale organismului sau excreţii şi secreţii. Selecţia şorţurilor şi a
materialelor din care sunt confecţionate acestea trebuie să fie adecvată activităţilor şi
cantităţii de fluide ale organismului care pot fi întâlnite. Şorţurile udate trebuie să fie
înlăturate imediat şi mâinile spălate pentru a se evita transferul de microorganisme către
alţi pacienţi sau mediul înconjurător.
2. Plasarea pacienţilor
În evenimentele de amploare redusă, plasarea pacienţilor de rutină în cadrul

facilităţilor şi practicile de control a răspândirii infecţiilor trebuie să fie respectate.
9
AL DEZASTRELOR"
De altfel, atunci când pacienţii care se prezintă la o facilitate de îngrijiri este prea
mare pentru a permite triajul de rutină şi strategiile de izolare(dacă este necesar) va fi
necesar să se aplice metode alternative. Acestea pot să includă, adunarea pacienţilor
care prezintă tablouri clinice asemănătoare, cum ar fi gruparea pacienţilor într-o secţiune
desemnată sau într-o anumită clinică sau departament de urgenţă sau într-un salon sau
etaj anume din facilitate, sau prin crearea unui centru de răspuns într-o clădire separată.
Locurile desemnate pentru adunarea pacienţilor care au aceiaşi simptomatologie
trebuie să fie desemnate din vreme de către Comitetul pentru Dezastre al spitalului
(comitetul pentru prevenirea şi controlul infecţiilor) sau oricare alt organism de decizie în
consultare cu personalul tehnic, bazat pe elementele fluxului aerisirii şi a ventilaţiei ,
disponibilităţii unei eliminări adecvate a deşeurilor şi a unei capacităţi adecvate de a îngriji
în siguranţă un potenţial număr mare de pacienţi. Triajul sau locul de adunare a
pacienţilor trebuie să aibă o intrare controlată pentru a minimiza posibilitatea transmiterii
îmbolnăvirilor către alţi pacienţi sau către personalul care nu este direct implicat în
managementul epidemiei. În acelaşi timp, accesul rezonabil către serviciile de diagnostic
vital cum ar fi serviciul de radiologie trebuie asigurat.
3. Transportul pacienţilor
Majoritatea infecţiilor asociate cu agenţii bio -terorişti nu se transmit de la om la om.

Cerinţele de transport a pacienţilor pentru anumiţi agenţi cu potenţial bio-terorist sunt
prezentate în Secţiunea II. În general, transportul şi mişcarea pacienţilor cu infecţii
legate de bio-terorism , ca şui a pacienţilor cu orice altă îmbolnăvire importantă din punct
de vedere epidemiologic (cum ar fi tuberculoza pulmonară şi rujeola, variola păsărilor),
trebuie să fie limitată la mişcările esenţiale pentru a asigura îngrijirea pacientului, şi pentru
reducerea oportunităţilor de transmitere a microorganismelor în cadrul facilităţii de îngrijiri.
4. Curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea echipamentelor şi a mediului
Principiile Precauţiunilor standard trebuie să fie în general aplicate pentru

managementul echipamentelor de îngrijire a pacienţilor şi a controlului mediului
înconjurător.
· Fiecare facilitate trebuie să aibă în funcţiune proceduri adecvate pentru îngrijirile
de rutină, curăţarea şi dezinfecţia suprafeţelor mediului, paturilor, paturilor cu rotile,
echipamentului pentru paturi şi a altor suprafeţe atinse frecvent ca şi a echipamentului
folosit şi trebuie să se asigure că aceste proceduri sunt aplicate.
· Agenţii germicizi aprobaţi pentru a fi folosiţi în ariile de îngrijire a pacienţilor
trebuie să fie disponibili în aceste arii pentru a fi folosiţi pentru curăţarea petelor de
material contaminate şi dezinfectarea echipamentului necritic.
· Echipamentul de îngrijire a pacienţilor udat sau potenţial contaminat cu sânge,
fluide ale organismului sau secreţii şi excreţii trebuie să fie manipulat într-o manieră care
previne expunerea pielii sau a membranelor mucoase, evită contaminarea hainelor şi
reduce posibilitatea transferului microbilor către alţi pacienţi sau mediul înconjurător.
· Trebuie să existe şi să fie folosite politicile pentru a asigura că echipamentul
refolosibil nu este utilizat pentru îngrijirea altui pacient fără a fi în prealabil curăţat
corespunzător şi reprocesat şi să se asigure că echipamentele de unică folosinţă sunt
eliminate în condiţii corespunzătoare.
10
AL DEZASTRELOR"
· Sterilizarea este necesară pentru toate instrumentele sau echipamentele care

sunt folosite pentru ţesuturile sterile în mod normal sau care vin în contact cu sângele.
· Camerele şi echipamentele de lenjerie ale pacienţilor cu infecţii legate de acte de
bio-terorism trebuie să fie curăţate folosind aceleaşi proceduri care sunt folosite pentru
toţi pacienţii ca un component al Precauţiunilor Standard, dacă nu este altfel indicat de
nevoile de contaminare care reclamă alte metode speciale de curăţare. În plus la
curăţarea adecvată, dezinfecţia atentă a echipamentelor moi de lenjerie şi a suprafeţelor
de mediu pot fi indicate pentru unele microorganisme care ar putea supravieţui în mediul
înconjurător pentru perioade mari de timp. Metodele şi frecvenţa curăţării şi a produselor
folosite sunt stabilite prin politicile facilităţii.
· Lenjeria pacienţilor trebuie să fie manipulată în concordanţă cu Precauţiunile
Standard. De altfel deşi lenjeria poate fi contaminată, riscul transmiterii îmbolnăvirii este
neglijabil dacă manipularea, transportul şi spălarea sunt efectuate într-o manieră care
evită transferul de microorganisme către alţi pacienţi, personal sau mediu. Politicile
facilităţii şi reglementările locale trebuie să determine metodele de manipulare, transport
şi spălare a lenjeriei murdare.
· Deşeurile contaminate trebuie să fie sortate şi eliminate în concordanţă cu
reglementările autorităţilor competente.
· Politicile pentru prevenirea accidentelor de muncă şi expunerea la îmbolnăvirile
transmise prin sânge trebuie să fie în concordanţă cu Precauţiunile Universale care
trebuie să fie aplicate în fiecare facilitate de îngrijiri de sănătate. 5
5. Managementul externării pacienţilor
În mod ideal, pacienţii, cu infecţii legate de bio-terorism nu vor fi externaţi din

facilitate până ce sunt consideraţi neinfecţioşi. Cu toate acestea, trebuie acordată o
consideraţie particulară pentru întocmirea unor instrucţiuni de tratament la domiciliu în
situaţia unui mare număr de persoane expuse ce poate să depăşească capacitatea de
internare a tuturor pacienţilor infectaţi. În funcţie de expunere şi îmbolnăvire, instrucţiunile
pentru îngrijirile la domiciliu pot include recomandări pentru folosirea unor precauţiuni
adecvate de barieră, spălat pe mâini, managementul deşeurilor şi curăţare şi dezinfecţie a
mediului şi a elementelor folosite în tratamentul pacienţilor.
6. Managementul post-mortem
Laboratoarele de medicină legală şi cele clinice trebuiesc să fie informate asupra

unor epidemii potenţiale înainte de a trimite orice probă de laborator pentru examinare
sau eliminare. Toate autopsiile trebuie să fie executate cu atenţie folosind toate
echipamentele personale de protecţie şi practici standard în concordanţă cu Precauţiunile
Standard, inclusiv folosirea măştilor şi a protecţiei ochilor ori de câte ori se poate
presupune generarea de aerosoli sau împroşcări de fluide ale organismului. Instrucţiunile
pentru cei care se ocupă cu funeraliile trebuie să fie întocmite şi încorporate în Planul de
Pregătire pentru Bio-terorism pentru comunicaţii.5
E. Managementul post-expunere
11
AL DEZASTRELOR"
1. Decontaminarea pacienţilor şi a mediului
Nevoia de decontaminare depinde de expunerea suspectată şi în majoritatea

cazurilor poate să nu fie necesară. Scopul de contaminării după o potenţială expunere al
un agent bio-terorist este de a reduce mărimea contaminării externe a pacientului şi de a
limita posibilitatea ca prin contaminare să se răspândească orice posibilă răspândire a
germenilor patogeni. Decontaminarea poate fi luată în considerare în anumite cazuri doar
ca o decontaminare grosieră. Deciziile referitoare la nevoia de decontaminare trebuiesc
luate în consultare cu autorităţile de sănătate publică. Decontaminarea persoanelor
expuse înainte de a fi primite în facilităţile de îngrijiri de sănătate poate fi necesară pentru
a asigura securitatea pacienţilor şi a personalului care asigură îngrijirile de sănătate.
Atunci când întocmesc planul de pregătire pentru bio-terorism, facilităţile de îngrijiri
medicale trebuie să considere locaţiile disponibile şi procedurile pentru decontaminarea
pacienţilor înainte de a fi primiţi în facilităţile respective.
În funcţie de agentul etiologic, probabilitatea reareosolizării, sau a unui alt risc
asociat cu expunerea cutanată, hainele celor expuşi pot necesita să fie scoase. După ce
au fost scoase hainele contaminate, pacienţii trebuie să fie instruiţi (sau asistaţi dacă este
necesar) să facă imediat duş cu apă şi săpun. Practicile care potenţial pot produce
leziuni, cum ar fi îmbăierea pacienţilor cu soluţii de înălbitor nu sunt necesare şi
trebui să fie evitate. Apa curată, soluţiile de ser fiziologic, sau soluţiile oftalmice
comerciale sunt recomandate pentru spălarea ochilor. Dacă este indicat, după înlăturarea
hainelor la locul de decontaminare, aceste haine trebuie să fie manipulate doar de către
personalul care poartă haine de protecţie adecvate şi puse în saci impermeabili pentru a
preveni o contaminare ulterioară a mediului. Cerinţele decontaminării pentru anumiţi
germeni potenţial bio-terorişti sunt prezentate în Secţiunea II.6
Întocmirea Planului de Pregătire pentru Bio-terorism trebuie să includă cooperarea
cu SRI. Acesta poate solicita colectarea hainelor expuse şi a altor potenţiale probe pentru
a fi trimise la SRI sau la Laboratoarele specializate din M.Ap.N. pentru a investiga
expunerea.
2. Profilaxia şi imunizarea post-expunere
Recomandările pentru profilaxie sunt pe cale de a fi schimbate. Recomandările

curente pentru profilaxia post-expunere şi imunizare sunt prezentate în Secţiunea II
pentru agenţii potenţiali bio-terorişti relevanţi. De altfel, recomandările actualizate pot fi
obţinute din consultarea cu autorităţile locale de sănătate publică şi CDC. Facilităţile
trebuie să se asigure că politicile pentru identificarea şi managementul lucrătorilor din
sănătate care sunt expuşi la pacienţii infecţioşi sunt în funcţiune. În general, întocmirea
unor documente privind securitatea ocupaţională corecte şi complete va facilita
identificarea, contactarea, evaluarea şi asigurarea îngrijirilor post-expunere pentru
lucrătorii din îngrijirile de sănătate potenţial expuşi.
3. Triajul şi managementul afluxului masiv de expuneri reale şi suspecte
Fiecare facilitate de îngrijiri de sănătate, prin implicarea Comitetului pentru

Controlul infecţiilor, a administraţiei şi a personalului de îngrijire a clădirilor, a
12
AL DEZASTRELOR"
departamentului de urgenţă, a laboratoarelor de microbiologie şi a personalului de îngrijire

va putea identifica şi clarifica din vreme cum trebuie acţionat mai bine pentru a asigura
îngrijirile în eventualitatea unei expuneri pe cale largă la agenţi bio-terorişti. Facilităţile vor
încorpora în procesul de întocmire a planului de pregătire pentru Bio-terorism pentru triajul
şi asigurarea securităţii şi a îngrijirilor pentru un potenţial mare număr de pacienţi expuşi.
Nevoile facilităţilor vor varia în funcţie de dimensiunea populaţiei deservite şi de
apropierea de alte facilităţi de îngrijiri de sănătate şi de asistenţă externă. Planul pentru
triaj şi management pentru un eveniment pe scară largă poate include:
·Stabilirea unor reţele de comunicaţii şi linii de autoritate necesare pentru
coordonarea îngrijirilor la locul respectiv.
· Planificarea pentru oprirea unor servicii şi proceduri ne-urgente.
· Identificarea surselor capabile să aprovizioneze cu vaccinurile disponibile, imuno-
globuline, antibiotice şi antitoxine botulinice (cu asistenţă din partea autorităţilor locale de
sănătate publică).
· Planificarea pentru o evaluare eficientă a bolnavilor şi a externării lor.
· Întocmirea instrucţiunilor de externare pentru pacienţii stabiliţi ca necontagioşi sau
care au nevoie de îngrijri suplimentare la domiciliu, inclusiv detaliile referitoare la dacă şi
unde trebuie să se reîntoarcă pentru îngrijiri sau dacă necesită urmărire medicală
suplimentară.
· Stabilirea disponibilităţii şi a surselor pentru echipamente medicale şi materiale
suplimentare (cum ar fi ventilatoarele) care ar putea fi necesare pentru îngrijirile urgente
pe scară largă.
· Planificarea pentru alocarea sau realocarea echipamentului insuficient în
eventualitatea unui eveniment pe scară largă (cum ar fi durata sprijinului cu ventilaţie, a
indivizilor afectaţi în mod terminal).
· Identificarea ajutorul serviciilor de anatomo-patologie a instituţiilor care sunt
capabile să facă managementul unei creşteri bruşte a numărului de cadavre la faţa
locului. 3,7
4. Aspectele psihologice ale bio-terorismului
În urma unui eveniment legat de bio-terorism, teama şi panica pot fi aşteptate atât
la pacienţi cât şi la furnizorii de îngrijiri de sănătate. Răspunsurile psihologice în urma unui
eveniment bio-terorist pot include groaza, teama, îngrijorarea nerealistă despre infecţie ,
frica de contagiune, paranoia, izolarea socială sau demoralizarea. Lucrătorii din Controlul
Infecţiilor (IC) trebuie să stabilească legături de muncă cu personalul de sprijin psihologic
(cum ar fi psihiatrii, psihologi, lucrătorii sociali, clericii şi grupurile voluntare) şi să sprijine
colaborarea cu aceştia şi cu agenţiile de urgenţă şi mas media. Experţii locali din mas
media ca şi cei de la nivel central pot asigura asistenţă pentru nevoile de comunicare.
Când se întocmeşte Planul facilităţii pentru Pregătirea pentru Bio-terorism,
trebuiesc luate în considerare următoarele pentru rezolvarea unor temeri ale publicului:
· Minimizarea panicii prin explicarea clară a riscurilor şi oferirea unei îngrijiri
medicale/tratament atentă şi rapidă şi evitarea excesului de carantină şi izolare.
· Tratarea anxietăţii la persoanele neexpuse care prezintă simptome somatice
(cum ar fi cu reasigurare sau administrarea de medicamente anxiolitice asemănătoare cu
diazepam-ul indicate pentru îngrijirile acute a celor care nu răspund la reasigurare).
Luarea în considerare a următoarelor pentru rezovarea temerilor lucrătorilor din
îngrijirile de sănătate:
13
AL DEZASTRELOR"
· Asigurarea pregătirii pentru bio-terorism inclusiv discuţii deschise asupra riscurilor

potenţiale şi a planurilor de protecţie a furnizorilor de îngrijiri de sănătate.
· Invitarea activă şi implicarea voluntară în procesul de întocmire a planurilor de
pregătire pentru bio-terorism.
· Încurajarea participării la exerciţiile de pregătire pentru dezastre.
Lucrătorii din îngrijirile de sănătate care se tem sau cei anxioşi pot beneficia de
ajutorul surselor lor uzuale de sprijin social sau prin solicitarea de a îndeplini rolurile utile
(cum ar fi de voluntar la locul triajului).8
F. Sprijinul de laborator şi confirmarea
Această parte a ghidului va fi actualizată datorită activităţilor continue de

îmbunătăţire a capacităţii de diagnostic a laboratoarelor care izolează şi identifică aceşti
agenţi. Facilităţile trebuie să colaboreze cu autorităţile centrale şi locale pentru a stabili
strategiile de diagnostic pentru evenimentele specifice.
1. Obţinerea probelor de diagnostic
Vezi recomandările specifice pentru recoltarea probelor de diagnostic pentru

fiecare agent. Recoltarea de probe trebuieşte executată în conformitate cu Precauţiunile
Standard. În toate cazurile suspectate de bio-terorism, colectarea unor probe de ser în
faza acută pentru a fi a analizată, marcată şi păstrată pentru a fi comparată cu serurile din
convalescenţă.
2. Criteriile de laborator pentru procesarea potenţialilor agenţi bio-terorişti
Pentru a evalua capacitatea de laborator, s-a făcut propunerea de a se grupa

laboratoarele în unul din cele patru niveluri în funcţie de capacitatea lor de a satisface
nevoile de diagnostic prezentate de un anume eveniment. Cele patru niveluri propuse
sunt:
· Nivelul A: Laboratoarele clinice care pot efectua identificarea minimă a agenţilor
patogeni;
· Nivelul B: Laboratoarele de nivel Judeţean-regional – care pot efectua
identificarea, confirmarea, testarea susceptibilităţii;
· Nivel C: Laboratoarele regionale sau de altă subordonare dar mari cu capacităţi
avansate de testare – unele tehnologii moleculare;
· Nivel D: laboratoarele de la nivelul Institutelor de profil, ale Armatei şi care au un
grad ridicat de bio-securitate şi au o capacitate specială de identificare şi tehnici
moleculare de tipare.
3. Cerinţele de transport
14
AL DEZASTRELOR"
Împachetarea probelor şi transportul lor trebuie să fie coordonat cu autorităţile de

sănătate publică. Un document de custodie trebuie să însoţească proba din momentul
recoltării.
G. Informaţiile pentru pacienţi, vizitatori şi public
Informaţii clare şi inteligibile trebuie să fie asigurate pentru pacienţi, vizitatori şi

publicul general. În cursul epidemiilor legate de evenimentele bio-teroriste, vizitatorii
trebuiesc strict limitaţi.
Un plan bine întocmit al facilităţii pentru pregătirea în vederea răspunsului la
evenimentele bio-teroriste trebuieşte să clarifice liniile de autoritate şi fluxul comunicaţiilor.
Pentru a reduce răspunsurile anticipate de teamă, confuzie sau supărări facilităţile
de îngrijiri de sănătate trebuie să planifice din vreme metodele şi canalele de comunicaţii
care să fie folosite pentru a informa publicul.
Secţiunea II: Recomandările agent-specifice
GHIDURILE PLANURILOR INDIVIDUALE DE INTERVENŢIE ÎN CAZUL

FOLOSIRII ÎN SCOPURI TERORISTE A UNOR AGENŢI BIOLOGICI
2.1. Ghidul planului de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri

teroriste a antraxului
Antraxul (cărbunele) este o boală infecţioasă acută determinată de Bacillus
anthracis, care afectează în mod primar animalele (zoonoză) şi îndeosebi ierbivorele, de
la care poate fi transmis la om. Antraxul uman îmbracă două forme clinice principale:
- cărbunele extern sau cutanat (95-98% din totalul îmbolnăvirilor umane de antrax) cu
două variante:
- pustula malignă (dalacul, buba neagră);
- edemul malign;
- cărbunele intern (pulmonar, digestiv, meningean) cu evoluţie de regulă mortală.
Cărbunele cutanat.
Pustula malignă. Localizarea cea mai des întâlnită este pe părţile descoperite
(faţă, gât, membre), niciodată pe nas sau pe pielea capului. După o incubaţie de 2-3 zile,
la poarta de intrare apare o maculă eritematoasă care se transformă într-o papulă
pruriginoasă şi apoi în veziculă roşie -brună cu conţinut hemoragic. Leziunea se
necrozează, apărând ca o escară neagră înconjurată de o coroană de vezicule, pe un
fond de edem gelatinos şi nedureros. Ganglionii regionali sunt tumefiaţi şi uşor dureroşi.
15
AL DEZASTRELOR"
Manifestările generale sunt reduse sau absente (subfebrilitate, cefalee, mialgii,

artralgii) iar tabloul sanguin relevă leucocitoză (10.000-20.000) cu neutrofilie. În cazurile
severe, edemul devine enorm, simptomatologia generală se agravează (febră înaltă,
frisoane, cefalee) iar septicemia este de obicei prezentă.
Edemul malign. Este forma gravă a cărbunelui cutanat, în care escara este
discretă, iar edemul enorm şi nedureros domină simptomatologia, fiind însoţit şi de
fenomene generale grave (febră mare, frisoane, stare toxică), leucocitoză foarte mare
(40.000- 50.000) şi septicemie constant prezentă. Fără tratament această formă
evoluează constant spre deces.
Cărbunele intern
Cărbunele pulmonar se manifestă ca o pneumonie foarte severă (expectoraţie
abundentă hemoptoică, conţinând bacili cărbunoşi), cu dispnee, cianoză şi stare toxică
gravă, însoţită de regulă şi de pleurezie hemoragică.
Radiologic mediastinul apare "lărgit" (limfadenopatie mediastinală şi mediastinită
hemoragică), iar în hemocultură se dezvoltă totdeauna bacili cărbunoşi. Moartea survine,
de obicei, în 2-3 zile.
Cărbunele digestiv. Infecţia digestivă poate realiza:

- cărbunele amigdalian (foarte rar), cu ulceraţie şi edem;
- cărbunele intestinal, care se manifestă ca o enterocolită acută, cu scaune
sanguinolente, dureri abdominale extrem de vii, febră mare, stare toxică, hipotermie şi
colaps, cu evoluţie spre deces. Cărbunele intestinal poate simula holera.
Bacillus anthracis este un bacil lung (3-8 microni), Gram pozitiv, sporulat, aşezat în
lanţuri scurte sau izolat, imobil, încapsulat (capsula este un important factor de virulenţă).
În prezenţa oxigenului dezvoltă spori extrem de rezistenţi (la uscăciune, căldură, raze
ultraviolete, raze gama, dezinfectante uzuale) rămânând viabili în organismul animal, în
produsele acestuia )păr, piele, coarne, copite) sau în pământ timp de ani (chiar 40), mai
ales dacă sunt feriţi de lumină.
Rezervorul de infecţie îl reprezintă în special ierbivorele (bovine, ovine, caprine,
cabaline) care fac o boală de obicei mortală. Alte animale, cum sunt câinii, pisicile sau
păsările sunt extrem de rezistente la infecţia cărbunoasă.
Transmiterea la om se realizează:
- prin contact direct cu animalele bolnave sau cu produsele lor, în special la nivelul unor
mici excoriaţii ale tegumentului;
- pe cale respiratorie, prin inhalarea aerului contaminat cu spori de bacili cărbunoşi;
- pe cale digestivă.
Boala se transmite excepţional de la om la om şi deoarece nu se cunosc
reîmbolnăviri, se consideră că lasă imunitate la persoanele care supravieţuiesc infecţiei.
În mod obişnuit cărbunele pulmonar este o boală profesională exclusiv a lânarilor,
dar ea apare destul de rar, deşi mulţi dintre aceştia inhalează spori de antrax fără a se
îmbolnăvi sau făcând doar bronşite acute uşoare.
Răspândirea deliberată a antraxului
Pericolul răspândirii deliberate a antraxului ca armă biologică, în timpul unui

conflict armat sau în cadrul unui atac terorist, este reprezentat de răspândirea unei mari
16
AL DEZASTRELOR"
cantităţi de spori sub formă de aerosoli. Probabilitatea unei astfel de opţiuni din partea
unor potenţiali agresori se justifică prin:
- obţinerea relativ uşoară a bacilului cărbunos, din surse existente în mediul
înconjurător;
- prezumţia producerii unor efecte dramatice, cu un număr mare de victime într-un
interval scurt de timp, având în vedere faptul că antraxul pulmonar se soldează cu o
mortalitate extrem de ridicată.
Pentru a se putea interveni eficient încă de la început în cazul unei situaţii critice,
medici din reţea şi în special cei din secţiile de boli contagioase, trebuie să fie avertizaţi
asupra posibilităţii apariţiei cazurilor de antrax pulmonar şi orice pacient cu
simptomatologie relevantă să fie raportat imediat autorităţilor locale de sănătate publică şi
Centrului naţional de referinţă existent la Institutul de boli transmisibile "Matei Balş " din
Bucureşti.
Diagnosticul de laborator
Recoltarea probelor de laborator
Probele care vor fi luate de la bolnavi:
- sânge pentru hemocultură;

- probe de spută;
- tampoane din leziunile cutanate;
- tampoane nazale (diagnosticul este mai uşor dacă tampoanele sunt recoltate şi
transportate uscat, pentru a se preveni creşterea altor germeni şi facilitarea detecţiei
sporilor de antrax).
Probe ce vor fi recoltate de la cadavru
- sânge venos (sângele celor decedaţi de antrax nu se coagulează);

- tampoane nazale;
- tampoane de exudate hemoragice din orificiile naturale;
- tampoane cu alte fluide, tampoane recoltate din plămâni, splină sau ganglioni limfatici.
- Probe care vor fi luate din mediul înconjurător:
Se vor recolta probe (tampoane) de pe orice material (sol, praf, haine pansamente,
etc.) din aria care a fost expusă la sporii de antrax sau contaminată cu produse de la
animale sau oameni.
- Probe ce vor fi luate de la persoanele care sunt sau au fost expuse:
- tampoane nazale.
Transportul probelor
17
AL DEZASTRELOR"
În recoltarea şi transportul probelor trebuie luate toate precauţiunile obişnuite, dar

cu o grijă în plus pentru a se preveni leziunile de inoculare.
Probele trebuie marcate cu eticheta "Risc ridicat" şi manipulate numai de personal
calificat (de laborator), cu pregătire medie sau superioară. Probele trebuie să fie însoţite
de o documentaţie corectă şi clară.
În incidentele extinse, se vor cere probe de laborator doar pentru cazurile
iniţiale. Examenul direct
Se prepară două frotiuri din fiecare probă de cercetat şi se fixează cu alcool etilic
absolut timp de 1 minut. Prima lamă se colorează cu Gram sau Giemsa şi se examinează
prin obiectivul cu imersie. Dacă se decelează bacili Gram pozitivi încapsulaţi, dispuşi în
lanţuri scurte, se trimite imediat cea de a doua lamă la laboratorul de referinţă pentru
confirmare.
Izolarea şi identificarea
B. anthracis poate fi cultivat pe medii uzuale (geloză simplă, geloză sânge) în

condiţii de aerobioză. Obişnuit, însămânţarea se face pe geloză simplă cu tuburi înclinate.
După 18-24 de ore de incubare se dezvoltă numeroase colonii tipice, albe, ovale,
nehemolitice, umede, uşor granulare, de cca. 2 mm diametru, rezistente la apăsarea cu
ansa.
Coloniile suspecte sunt repicate pe geloză în tuburi şi trimise la laboratorul de
referinţă pentru confirmare şi testarea sensibilităţii acestora la antibiotice )incluzând
obligatoriu penicilina, doxiciclina şi gentamicina),
După încheierea lucrului în laborator, toate suprafeţele trebuie să fie
decontaminate cu hipoclorit 0,5%, iar containerele de deşeuri autoclavate.
Transportul culturilor suspecte
Atât în cazul spitalelor cât şi al laboratoarelor vor fi adoptate următoarele proceduri

pentru transportul probelor şi al culturilor pentru confirmare la laboratorul de referinţă:
• trebuie evitată cu stricteţe contaminarea externă a probelor sau mediilor
însămânţate pe timpul transportului;
• containerul primar (eprubetă, cutie Petri, etc.) trebuie să fie închis perfect, marcat
şi pus într-o pungă de plastic intactă;
• se aplică o etichetă ―Risc înalt‖ atât pe probă cât şi pe adresă şi, eventual, se
adaugă şi alte informaţii considerate necesare;
• adresa de cerere nu se va pune nici o dată în aceiaşi pungă de plastic cu proba;
• punga de plastic se va închide cu o bandă adezivă sau prin încălzire, nu cu
agrafe sau cleme;
• se vor folosi pungi separate pentru fiecare probă;
• fiecare specimen va fi pus într-un container secundar perfect etanş, cu suficient

material absorbant care să poată eventual absorbi orice lichid care ar ieşi din containerele
primare;
• fiecare specimen va fi împachetat separat;
• containerul secundar poate fi dezinfectat extern prin ştergere cu hipoclorit 0,1% ;
18
AL DEZASTRELOR"
În cazul probelor ce se trimit la laboratorul de referinţă:
• containerele secundare vor fi puse într-un sac terţiar extern de transport,

compatibil cu standardele UN 602 pentru ambalajele de transport al materialelor
infecţioase pe cale aeriană, rutieră sau feroviară.
• Ambalajul trebuie să fie certificat pentru acest standard şi să poarte numerele de
certificare adecvate pentru ambalajele terţiare însoţite de următoarele informaţii:
1BIOHAZARD — pericol de infecţie simbol Clasa UN 6.2.
2să nu fie deschis dacă este găsit.
3 numărul de telefon al persoanei responsabile.
• containerul trebuie să fie transportat de către un curier aprobat, fără întârziere
direct la laboratorul de referinţă.
Probele trimise în spitale şi laboratoare:
• containerele secundare trebuie să fie într-o cutie de bună calitate, acoperită bine
şi marcată clar ―Specimen Patogen se va deschide numai în laborator‖;
• specimenele trebuie transportate manual de către persoane responsabile;
• nu vor fi folosite sistemele de tuburi cu vacuum pentru transportul specimenelor în
interiorul spitalelor sau laboratoarelor;
• înregistrările şi evidenţele de laborator trebuie să fie cât mai exacte.
19
AL DEZASTRELOR"
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU ANTRAX
Izolarea şi tratamentul bolnavilor

Antibioticul de elecţie este penicilina G (4.000.000 -6.000.000 u/24 de ore, timp
de minimum 7 zile, în cazul infecţiei cutanate). Tratamentul poate fi început cu
Ciprofloxacin, 500 mg oral, de două ori pe zi, timp de 7 zile. Tratamentul se poate prelungi
la 60 de zile sau chiar mai mult, în cazul suspiciunii de răspândire deliberată de germeni,
pentru a se asigura o acoperire a unei eventuale inhalări de spori.
Decontaminarea persoanelor expuse

În situaţia unei expuneri cunoscute la spori de antrax, riscul reaerosolizării de pe
hainele acelor expuşi este foarte scăzut. Cu toate acestea există riscul producerii unor
infecţii cutanate la lucrătorii din domeniul îngrijirii sănătăţii.
De aceea, un obiectiv prioritar este curăţirea pielii, a hainelor, a bunurilor personale
şi a unor suprafeţe din mediul înconjurător.
• Înlăturarea hainelor şi a bunurilor proprii contaminate- care vor fi depozitate în
saci de plastic dublii şi etichetaţi.
• Dacă antraxul este confirmat, toate materialele contaminate trebuie să fie
incinerate sau autoclavate.
• Hainele şi bunurile vor fi cât mai puţin manipulate pentru a evita agitarea lor.
• După dezechipare, persoanele expuse se vor spăla abundent cu apă şi săpun
(duş).
• Personalul care manipulează haine sau alte bunuri contaminate va purta
echipament de protecţie corespunzător.
• Suprafeţele din mediul înconjurător trebuie să fie curăţate cu o soluţie de
hipoclorit de 0.5% (5,000ppm).
• Personalul care îngrijeşte bolnavii de antrax vor folosi halate şi mănuşi.
• Deoarece leziunile cutanate pot fi infecţioase, se vor evita contactele directe.
• Transmiterea aerogenă nu se produce.
• Plasarea pacienţilor cu antrax singuri în cameră nu este necesară:
• Autopsia celor decedaţi de antrax trebuie evitată pe cât posibil. În cazul în care
nu poate fi evitată, se va efectua respectând toate măsurile de protecţie.
• Cadavrele vor fi incinerate.
Tratamentul profilactic al persoanelor expuse la sporii de antrax
În eventualitatea unei expuneri certe la sporii de antrax, profilaxia cu antibiotice

trebuie să fie iniţiată cât de rapid este posibil. Ea va continua până când expunerea la B.
anthracis este infirmată sau, dacă ea se confirmă, până la 60 de zile.
În tot acest timp nu sunt necesare precauţiuni speciale pentru persoanele expuse,
dar ele trebuie să se adreseze medicului specialist în eventualitatea unor simptome
suspecte.
20
AL DEZASTRELOR"
Antibioticul recomandat este ciprofloxacina, 500 mg/zi la adulţi şi 20-30

mg/kilocorp/zi la copii, sau Doxicilina, 100 mg/zi la adulţi şi 5 mg/kilocorp/zi, în două prize,
la copii.
Dacă expunerea la B. anthracis este confirmată, germenele este testat pentru
sensibilitatea la penicilină. Dacă este sensibil, persoanele pot fi tratate cu amoxicilină per
os ca o alternativă la ciprofloxacină sau doxiciclină (40 mg/kilocorp/zi şi divizate în doze la
8 ore şi nu se va depăşi 500mg, de trei ori pe zi).
Imunizarea
În unele circumstanţe, imunizarea se poate adăuga profilaxiei antimicrobiene, după

expunerea la antrax.
Ea constă în 5 doze de vaccin la 0 – 3 – 6 săptămâni şi apoi la 6 luni şi la un an de
la expunere. La persoanele vaccinate, profilaxia cu antibiotice poate fi redusă la 4
săptămâni.
Vaccinarea anti antrax este disponibilă doar pentru persoanele supuse unui risc
profesional.
Pentru personalul de laborator nu există, în mod obişnuit, indicaţia profilaxiei cu
antibiotice, în afara existenţei unei leziuni de inoculare sau a unei răspândiri accidentale
de spori. Vaccinul este indicat doar la personalul de laborator care lucrează de rutină cu
antraxul.
Procedurile de sănătate publică
Supravegherea şi detecţia unei răspândiri deliberate a antraxului
O răspândire deliberată poate fi deschisă, evidentă, urmând a fi confirmată prin

luarea de probe din mediul înconjurător. Dacă însă răspândirea deliberată este ascunsă,
nemanifestă, ea nu va fi recunoscută până la apariţia primelor cazuri de îmbolnăvire.
Antraxul este o boală rară, iar cazurile semnalate au fost îndeosebi forme cutanate
şi s-au datorat manipulării de profesionale de produse animaliere. De aceea, răspândirea
deliberată a bolii poate fi considerată în anumite situaţii:
• semnalarea unui singur caz confirmat de antrax de inhalare;
• un caz confirmat de antrax cutanat ce apare la o persoană care nu are contact de
rutină cu animalele sau produse de origine animală.
• prezenţa a două sau mai multe cazuri suspecte de antrax care sunt legate în timp
şi spaţiu.
Colaborarea strânsă cu veterinarii este esenţială întrucât rumegătoarele (ovine,
caprine şi bovine) sunt mult mai sensibile decât omul şi au o perioadă de incubaţie a bolii
mult mai scurtă. Astfel, cazurile confirmate sau suspectate de antrax la animale pot
constitui un sistem de alarmare precoce pentru oameni.
Atitudinea faţă de persoanele expuse
21
AL DEZASTRELOR"
Aria de răspândire a sporilor de antrax poate fi delimitată în funcţie de

caracteristicile terenului şi de metoda de atac folosită.
Toţi indivizii care au fost prezenţi în aria expusă trebuie să fie identificaţi. În cazul
unei răspândiri evidente, o parte dintre ei mai pot rămâne la locul accidentului, atunci
când serviciile de urgenţă se află acolo. Acest grup va fi decontaminat şi apoi trimis către
lucrătorii de sănătate cei mai apropiaţi, pentru evaluare şi profilaxie. Alţii, care au părăsit
zona incidentului înaintea sosirii serviciilor de urgenţă, vor fi identificaţi mai târziu.
Trebuie să existe asigurarea că toate aceste persoane vor fi decontaminate
corespunzător, că vor primi tratamentul profilactic şi că vor fi urmăriţi în continuare.
2.2. Ghidul planul de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri

teroriste a variolei
Variola sau vărsatul este o boală virală infecto-contagioasă foarte gravă, care în
mod normal nu mai există în natură, fiind declarată eradicată în 1980. Ultimele cazuri de
variolă au fost semnalate în Somalia în anul 1977. În decursul istoriei variola a cauzat
numeroase epidemii din care unele au fost devastatoare prin proporţia mare (uneori peste
80%) a deceselor.
Virusul variolic (Poxvirus variolae) face parte din familia Poxviridae, ordinul
Orthopoxvirus. Este un virus ADN, foarte mare (250.300 nm/200 -250nm) cu aspect de
"cărămidă", cultivabil în laborator pe membrana corioalatoidiană a oului embrionat de
găină. Este extrem de rezistent în mediul extern, putând rămâne viabil, în stare uscată şi
la adăpost de lumină, timp de un an sau mai mult. În condiţii de umiditate şi căldură
rezistă doar câteva săptămâni.
o
Este distrus în 10 minute la + 60 C şi în 1-2 minute prin fierbere sau autoclavare.
În culturile refrigerate virusul variolic rezistă chiar şi 40 de ani.
Virusul variolic provoacă boala numai la om şi la maimuţă. Boala este caracterizată
clinic printr-o stare de toxemie intensă şi o erupţie veziculo- pustuloasă generalizată,
urmată de cicatrici indelebile. Transmiterea infecţiei are loc pe cale aeriană. Dar şi prin
contactul cu obiectele contaminate. După o incubaţie de 12 zile, boala începe brusc cu
febră înaltă şi stare generală foarte alterată. După câteva zile, pe pielea feţei şi a corpului
, iar ulterior şi pe restul corpului, apar pete de culoare roz care confluează, se ridică peste
nivelul pielii din jur şi apare o crustă care în 10-12 zile se detaşează lăsând la locul ei o
cicatrice definitivă ("ciupit de vărsat").
Variola are două forme de manifestare:
- variola major, forma obişnuită, gravă, dar şi forme foarte grave(hemoragice sau
encefalitice);
- variola minor, alastrim sau varioloid, formă atenuată.
Virusul variolic este identic morfologic, antigenic şi ca răspuns imunologic cu
virusul vaccinal (virusul vaccinei bovideelor), fapt care implică şi imunitatea încrucişată
obţinută după vaccinare. Deoarece această imunitate postvaccinală (ca şi cea post
infecţie) este foarte solidă, campania antivariolică întreprinsă de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii constând în vaccinarea sistematică a populaţiei din zonele în care variola era
endemică, a condus în mai puţin de 10 ani la dispariţia totală a acestei boli.
În prezent virusul există legal doar în două laboratoare din lume: în Atlanta şi la
Koltsovo Rusia.
Bolnavii nu sunt infecţioşi în perioada de incubaţie; ei devin infecţioşi odată cu
debutul febrei. Vârful infecţiozităţii este atins în cea de a doua şi a treia zi de febră,
22
AL DEZASTRELOR"
corespunzând perioadei în care leziunile de enantem ulcerate răspândesc virusul în

secreţiile din gură şi faringe. Infecţiozitatea scade gradual în timpul perioadei de erupţie,
diminuând rapid pe măsură ce leziunile cutanate se acoperă de cruste.
Perioada de la infecţiozitatea mărită la cea moderată este de aproximativ 10 zile,
dar s-a demonstrat că virusul .poate persista în faringe şi peste trei săptămâni de la
debutul febrei.
Trebuie ştiut, de asemenea, că şi bolnavii cu forme clinice uşoare sau abortive de
variolă (care apar, de obicei, la cei vaccinaţi cu puţin timp înaintea expunerii sau în
perioada de incubaţie) au viremie şi pot fi infecţioşi.
Răspândirea deliberată a variolei
În prezent este singura modalitate practică de declanşare a unei epidemii de

variolă.
- Întregul personal de îngrijire a pacienţilor (bolnavi sau suspecţi), de recoltare şi

transport al probelor şi de diagnostic de laborator trebuie să fie imunizat. În plus, el
trebuie să poarte echipament de protecţie adecvat (halat impermeabil, mănuşi mască
şi ochelari de protecţie).
- Probele recoltate de la pacienţii la care există o puternică suspiciune clinică de variolă
trebuie să fie trimise imediat la laboratoarele de referinţă, luându-se toate măsurile ca
acestea să ajungă la o anumită persoană.
- Containerul trebuie să fie marcat clar cu o notă prin care se interzice deschiderea şi să
aibă numărul de telefon şi numele persoanei care trebuie informată în caz de accident.
- Toate materialele (lame, cutii, flacoane de probe, etc.) trebuie aruncate în dispozitive
speciale (containere) imediat după folosire.
- Probele de sânge şi fragmentele de ţesuturi trebuie să fie înregistrate şi transportate
pe un anumit circuit şi sistem de laborator.
Stocarea probelor se efectuează numai în următoarele condiţii:
- probele se menţin într-un container de laborator cu înalt grad de securitate;
- în prealabil au fost fixate în formol;
- probele au fost securizate prin tratare termică sau prin iradiere.
- Cultivarea virusului variolic trebuie să fie efectuată numai în laboratoare cu nivel
maxim de securitate (nivel 4 ).
Pentru recoltarea probelor este necesar un anumit echipament:
• seringi de 1 ml. Cu ac pentru aspirarea lichidului din vezicule şi un flacon
(container) steril în care se poate transvaza acest lichid.
• lame de microscop şi bisturiu steril pentru colectarea lichidului vezicular (o
picătură pe lamă, lăsată să se usuce în aer la loc sigur);
• seringi de 10ml, eprubete standard cu EDTA şi heparină şi eprubete fără
anticoagulant, pentru recoltarea de probe de sânge;
• container steril (flacon) pentru transportarea crustelor;
23
AL DEZASTRELOR"
• lame de sticlă pentru luarea amprentelor de la baza leziunilor decopertate;

• container pentru transportul lamelor;
• cutie de instrumente (pentru ace, seringi, bisturie);
• saci de plastic, cu material absorbant,
• container de metal, marcat cu bandă adezivă şi cu eticheta ‖Biohazard‖;
• sac pentru deşeuri (pansamente uzate, echipamentul de protecţie);
• creioane şi alte materiale pentru scris şi înregistrat.
Probe ce vor fi recoltate de la bolnavi:
• sânge total pentru cultivarea virusului şi pentru detecţia antigenelor virale;

• lichid vezicular pentru microscopia electronică şi cultivarea virusului;
• amprenta (sau grataj) de la baza leziunilor;
• cruste.
Probe ce vor fi recoltate de la cadavru:
• sânge (prin puncţie cardiacă);

• biopsii de piele.
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU VARIOLĂ
Toate cazurile suspecte dintr -o comunitate trebuie să fie imediat izolate la punctul
de diagnostic până pot fi transferate la un spital de boli transmisibile.
Tratamentul şi supravegherea suspecţilor şi a bolnavilor confirmaţi se va face în
spital de boli transmisibile, într-un salon de izolare cu presiune negativă şi filtroventilaţie,
dacă este posibil.
Acest punct poate fi la domiciliu, într-o cameră separată, la cabinetul de MG-MF
sau în departamentul de urgenţă (unitatea de primire urgenţe) a unui spital general. Va
trebui să se consulte urgent un infecţionist şi un epidemiolog.
Bolnavii rămân izolaţi până la căderea tuturor crustelor (cca. 3 săptămâni).Pentru
ca ei să nu iasă din izolare, toate examinările paraclinice se vor face cu aparate mobile
(inclusiv de radiologie).
Bolnavii vor purta măşti chirurgicale, pentru scăderea diseminării aeriene a
virusului.
Cu toate că virusul variolic este relativ rapid inactivat în condiţii normale de mediu,
există riscul de aerosolizare secundară din hainele contaminate şi de pe alte obiecte
personale.
24
AL DEZASTRELOR"
Persoanele expuse se vor dezbrăca complet, iar hainele vor fi depozitate în saci de
rufe siguri (impermeabili) care vor fi puşi în alt sac, pentru dezinfecţia ulterioară sau
distrugere. Dup dezechipare vor face duş complet şi abundent, apoi vor fi examinate,
vaccinate şi ţinute sub observaţie.
Curăţirea, dezinfecţia şi eliminarea reziduurilor
Toate reziduurile trebuie decontaminate înaintea îndepărtării lor:

• prin autoclavare într-un autoclav special;
• prin incinerare.
Lenjeria bolnavilor, cearceafurile şi păturile trebuie luate cu maximă grijă pentru a
se evita agitarea lor şi puse în saci de plastic tapetaţi cu alginat care apoi se pun în alţi
saci de plastic. Aceştia vor fi transportaţi la spălătorie şi spălaţi la maşină, iar sacii de
plastic vor fi incineraţi.
Autopsia celor decedaţi de variolă trebuie evitată pe cât posibil. Cu cadavrele vor
lucra numai persoanele imunizate. Cadavrele vor fi incinerate.
Profilaxia şi urmărirea persoanelor expuse la variolă
Indivizii care au fost prezenţi în zonele expuse, sau sunt contacţi apropiaţi ai
cazurilor asimptomatice ori simptomatice de variolă sunt supuşi riscului de a face boala.
De oarece vaccinarea post expunere nu garantează imunitatea şi nici chiar
reducerea severităţii îmbolnăvirii, toţi cei vaccinaţi după expunerea la aerosolizarea
primară sau după un contact cu cazuri suspecte vor fi urmăriţi până se confirmă că nu au
făcut infecţia.
Când variola apare în unele ţări şi este probabilitatea de a fi importată, autorităţile
competente vor instaura carantina pentru o perioadă de 18 zile, persoanelor nevaccinate
care provin din acele ţări, cu urmărirea zilnică a acestora.
Durata şi amploarea riscului infecţios depinde de:
- durata în care virionii rămân în suspensie în aer şi distanţa pe care o străbat înainte
de a se depune pe sol. Acesta depinde de condiţiile meteorologice şi de proprietăţile
aerobiologice ale aerosolilor dispersaţi.
- durata supravieţuirii virusului variolic în aerosoli.
Zona expusă va fi stabilită în funcţie de timpul şi locul răspândirii, în scopul

identificării tuturor persoanelor expuse la aerosolizarea primară.
În urma aerosolizării primare, virusul variolic este distrus rapid de radiaţia U.V. şi
de aceea decontaminarea mediului înconjurător nu pare a fi necesară.
Vaccinarea
25
AL DEZASTRELOR"
Cea mai eficace contramăsură împotriva variolei, este vaccinarea înaintea

expunerii. Vaccinarea efectuată corespunzător cu 2 -3 ani înainte, reduce rata de atac
pentru variolă sub 10% şi mortalitatea sub 1% în cele mai multe studii efectuate.
Vaccinarea după expunere este de asemenea eficientă reducând severitatea bolii
şi rata de atac la 24% până la 50%. Peste 60% dintre cei vaccinaţi după expunere vor
face forme uşoare şi abortive de boală, în timp ce la cei nevaccinaţi nu vor depăşi 5-6% .
Complicaţiile vaccinării
În cazul unei epidemii cunoscute sau al unei expuneri confirmate nu există

contraindicaţii absolute pentru imunizarea antivariolică. Trebuie totuşi să existe reţinere în
cazul copiilor cu eczeme şi al tuturor care prezintă imunodficienţe severe.
Complicaţiile nu sunt neglijabile, dar sunt acceptabile în situaţia unui pericol major
de variolă. Ele pot fi:
• Răspândirea virusului vaccinal pe o piele eczematizată. Se creează astfel riscul
unei diseminări localizate sau generalizate a leziunilor vaccinale, cu evoluţie extrem de
gravă (chiar fatală) mai ales la copii.
• ―Vaccinul gangrenos‖, este evoluţia gravă, ulcero-necrotică al leziunii vaccinale,
fenomen observat la persoane cu imunodepresii.
• Inocularea accidentală de vaccin în alte locuri decât cel predestinat, la indivizii
vaccinaţi sau a contacţii lor apropiaţi. Aceasta nu ridică probleme deosebite decât în cazul
afectării ochilor.
• Vaccinarea fetală, ce poate duce la pierderea sarcinei sau naşterea unui copil cu
leziuni extinse, complicaţie posibilă în cazul vaccinării gravidelor.
• Encefalopatia postvaccinală (are o incidenţă de 1/800 până la 1/23.000).
26
AL DEZASTRELOR"
Consideraţiuni finale
În eventualitatea răspândirii deliberate a variolei, zona expusă prezintă un risc

ridicat de infecţie şi oricine intră în această zonă trebuie să poarte echipamentul complet
de protecţie.
Lucrătorii de îngrijire a sănătăţii nu vor fi solicitaţi, în mod normal să intre în zona
expusă, ci doar atunci când, de exemplu s-a folosit un dispozitiv exploziv pentru
răspândirea agentului biologic şi există răniţi care necesită îngrijire. În această situaţie
trebuie să se folosească echipamentul complet de protecţie.
Persoanele expuse vor fi scoase în afara zonei, vor fi decontaminate şi duse într-o
zonă sigură pentru evaluare medicală, vaccinare şi observare ulterioară.
Toţi cei implicaţi în decontaminare şi alţii care au avut orice contact cu hainele
contaminate sau alte obiecte personale ale bolnavilor, trebuie să respecte "Precauţiunile
Universale standard" (mănuşi, halate şi spălare pe mâini) şi în plus vor purta măşti şi
ochelari de protecţie.
Pentru muncitorii din "prima linie" care lucrează cu pacienţii, după ce s-a asigurat
decontaminarea, măsurile universale de precauţie sunt suficiente.
Bolnavii de variolă izolaţi în spital vor fi îngrijiţi de un minim de persoane, care vor
respecta precauţiunile universale şi în plus vor purta măşti şi ochelari de protecţie.
În spital, personalul de îngrijire ca şi cel care va fi implicat în manipularea hainelor,
aşternuturilor şi altor obiecte personale, dacă este neimunizat va trebui să poarte
echipamentul de protecţie complet incluzând mănuşi dispozabile, halate impermeabile
(sau costum complet impermeabil), încălţăminte impermeabilă, cască impermeabilă, un
respirator şi protecţie pentru ochi. După imunizare, aceste precauţiuni se pot reduce la
precauţiunile universale standard.
Precauţiuni similare se vor lua şi pentru lucrătorii din prosectură şi pentru alţii care
sunt implicaţi în eliminarea cadavrelor.
Întrucât variola nu se mai produce natural, orice caz confirmat indică o răspândire
deliberată.
Cazurile suspecte de variolă sunt:

• îmbolnăviri severe acute febrile inexplicabile cu o erupţie generalizată
maculopaulară sau veziculară;
• decese inexplicabile în urma unei îmbolnăviri febrile care a implicat o erupţie
generalizată maculopapulară sau veziculară.
Confirmarea diagnosticului se bazează pe datele clinice, epidemiologice şi de

laborator, diagnosticul definitiv în laboratorul de referinţă, fiind bazat pe reacţia în lanţ a
polimerazei (PCR).
Pentru o cât mai bună cooperare a populaţiei la depistarea şi izolarea cazurilor şi

implicit la stingerea focarului, se vor întocmi din timp pliante pentru a fi distribuite în
teritoriu în caz de accident.
2.3.Ghidul planului de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri

teroriste a ciumei
27
AL DEZASTRELOR"
Ciuma (pesta) este o boală infecţioasă acută determinată de un cocobacil

denumit Yersinia pestis. Ea face parte din categoria bolilor "pestilenţiale" şi a bântuit
secole întregi sub forma unor epidemii extrem de grave, decimând populaţia unor ţări şi
continente.
Yersinia este un cocobacil mic, Gram negativ, nesporulat şi conţine în corpul său
o endotoxină puternică, responsabilă de starea toxică ce apare în cursul bolii şi de
moartea celor infectaţi. Este distrus relativ rapid de lumina solară (4 ore) şi de
dezinfectantele obişnuite, dar la întuneric, la temperaturi scăzute, în secreţiile uscate, în
urmele de sânge, în excrementele puricilor sau şobolanilor rezistă luni de zile.
Boala este o zoonoză, putând fi transmisă uşor şi omului de la rozătoare, un rol
important în transmitere avându-l paraziţii acestora (purici).
Ciuma se manifestă prin două forme clinice principale:
 forma bubonică (cu inflamarea ganglionilor regionali);
 forma pulmonară.
Ambele forme pot fi însoţite de septicemie şi pot evolua atât sub forma de cazuri
sporadice sau focare mici (întâlnite în prezent în Asia, Africa şi America de Sud), cât şi
sub forma unor epidemii întinse, devastatoare, bine cunoscute în trecut.
În cursul anilor 80 aproximativ 1.000 de cazuri/an au fost raportate la O.M.S.
Acest număr a crescut în anii 90, cu un vârf de cca.5.000 de cazuri în 1997.
După o incubaţie relativ scurtă (2-6 zile pentru forma bubonică, boala debutează
brutal cu febră mare, frisoane, cefalee, dureri musculare, stare toxică gravă, delir, etc.
Evoluţia bolii este gravă; iar în forma bubonică netratată mortalitatea este de 10-
70%, iar în forma septicemică şi în cea pulmonară, la cazurile netratate, mortalitatea este
de 100%.
Tratamentul antimicrobian actual, mai ales dacă este aplicat la timp, a scăzut
mortalitatea la 1-5%-
Y. pestis este, în general foarte sensibilă la un mare număr de antibiotice,
incluzând aminoglicozidele, betalactamina, trimetorprim, fluoroquinolone, cefalosporine,
tetracicline, cloramfenicol, sulfonamide. Totuşi, sporadic, au fost găsite tulpini rezistente la
streptomicină, ampicilină, tetracicline, cloramfenicol sau sulfonamide.
Profilaxia ciumei vizează atât combaterea rezervorului de germeni (rozătoarele),
cât şi ridicarea nivelului de trai, asociată cu combaterea puricilor, utilizând mijloace
chimice de dezinsecţie.
Există şi un vaccin antipestos inactivat, dar utilizarea sa în prezent nu este
recomandată, deoarece conferă o protecţie parţială şi nesigură, iar reacţiile postvaccinale
sunt frecvente şi deseori severe. Vaccinurile noi, obţinute din subunităţi microbiene, nu au
fost încă evaluate în privinţa imunogenităţii la om.
În mod natural infecţia este transmisă la om prin înţepătura insectelor infectante
(purici). Transmiterea de la om la om se produce pe cale aeriană, prin picătuuri, de la
cazurile de ciumă pulmonară (pneumonică). Ciuma bubonică, fără pneumonie secundară,
nu este considerată a fi contagioasă.
Răspândirea deliberată a ciumei
28
AL DEZASTRELOR"
Deşi crearea unor aerosoli infecţioşi de ciumă nu este uşoară, totuşi pericolul unei
răspândiri deliberate de ciumă poate lua aspectul unei răspândiri a mari cantităţi de Y.
pestis în aerosoli.
Acest pericol este considerat serios deoarece:
• doza infectantă prin aerosoli este de doar cca. 100 - 500 de germeni.
• microorganismul produce o îmbolnăvire severă, cu o infecţie rapid fatală;
• cazurile secundare pot apare prin contactul cu cazurile de ciumă pneumonică;
• boala are o reputaţie de cauzatoare de distrugeri mari în
societate. Diagnosticul de laborator
Probele care trebuiesc recoltate de la bolnavii acuţi
• sânge pentru hemocultură.

• spută.
• dacă există buboane, lichid sau puroi obţinute prin puncţie şi aspirare sau prin
spălare cu ser fiziologic steril;
• sânge(ser) de la convalescenţi, pentru diagnosticul serologic.
Probele trebuie notificate ca fiind "risc înalt". Orice probă trebuie să fie însoţită de o
fişă cu toate detaliile clinice şi de tratament cu antibiotice.
Probele ce vor fi recoltate de la cadavre:

• sânge;
• aspiratul din bubon ;
• probe din plămâni, splină, ganglioni limfatici.
Autopsiile trebuie, pe cât posibil, evitate. Probele

ce se vor recolta din mediul înconjurător
Acest tip de probe nu pot asigura informaţii utile, dată fiind fragilitatea
microorganismului în mediul extern.
Transportul probelor recoltate şi al culturilor ce necesită confirmare trebuie să

respecte anumite proceduri atât în cadrul spitalelor şi laboratoarelor cât şi atunci când
probele sunt trimise la laboratorul de referinţă:
• Se va evita contaminarea externă a containerelor cu specimene în timpul recoltării
probelor.
• Containerul primar trebuie să fie marcat, să se închidă etanş şi să fie pus într-o
pungă de plastic intactă.
• Se va fixa o etichetă de ―risc înalt‖ atât pe probă cât şi pe fişa de solicitare (pe
aceasta vor fi trecute şi toate datele clinice împreună cu orice informaţie ce poate fi
relevantă).
• Fişa de solicitare nu se pune în aceiaşi pungă de plastic cu proba.
• Punga de plastic se sigilează, folosind bandă adezivă sau prin căldură. •
Fiecare probă se va pune într-un container etanş cu material absorbant din
abundenţă.
• Fiecare probă se va împacheta separat.
29
AL DEZASTRELOR"
• Containerul secundar trebuie să fie dezinfectat extern prin ştergere cu hipoclorit

0,1% (l,000ppm).
Probele trimise la laboratorul de referinţă

• Containerul secundar trebuie să fie pus într-un ambalaj exterior terţiar. El trebuie
să se conformeze standardelor UN 602 pentru ambalajele de transport al materialelor
• Ambalajul trebuie să fie certificat pentru acest standard şi să poarte pe el
următoarele informaţii:
1 BIOHAZARD — pericol de infecţie.
2Să nu fie deschis dacă este găsit.
3Numele şi numărul de telefon al persoanei responsabile.
• Containerul trebuie să fie transportat de către un curier aprobat, fără întârziere
direct către laboratorul de referinţă.
Probe trimise în cadrul spitalului şi laboratoarelor
• Containerele secundare trebuie plasate într-o cutie solidă, bine închisă şi marcată
clar cu inscripţia ―probe periculoase"- să nu se deschidă decât sub o nişă de laborator de
nivel 3.‖.
• Probele trebuiesc transportate în mână de către o persoană instruită.
• Nu vor fi folosite sistemele de transport vacumatice.
•Toate înregistrările şi evidenţele din laborator trebuie să fie extrem de riguroase.
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU Y. PESTIS
Pentru a se preveni răspândirea pe cale aeriană a infecţiei (prin picături), cazurile

suspecte de ciumă pulmonară (pneumonică) precum şi cele confirmate trebuie îngrijite în
saloane de izolare, cu uşile închise, pentru primele 72 de ore de tratament.
Când bolnavii sunt numeroşi, ei pot fi izolaţi în comun, în saloane mai mari, într-
un loc special destinat.
Toate persoanele care intră în aceste saloane, vor purta halate, mănuşi măşti
eficiente şi ochelari de protecţie şi îşi vor spăla mâinile.
Pacienţii cu ciumă pulmonară vor purta şi ei măşti. Transportul bolnavilor va fi
strict limitat la investigaţiile medicale esenţiale.
Atunci când este posibil, se va folosi ventilaţia cu presiune negativă în saloane. În
tratamentul ciumei, antibioticele folosite tradiţional sunt streptomicina, tetraciclina
(doxiciclina în particular) şi cloramfenicolul. Streptomicina a fost tratamentul de elecţie,
mai ales în infecţiile severe; şi alte aminoglicozide (gentamicina, kanamicina) au fost
folosite cu succes, putând fi eficace, de asemenea şi fluoroquinolonele.
Riscul, pentru persoanele expuse, de a contracta infecţia prin intermediul hainelor

contaminate ale este mic. Totuşi, ele îşi vor depune hainele în saci de plastic sigilaţi şi vor
face duş cu apă şi săpun.
30
AL DEZASTRELOR"
Reziduurile vor fi supuse regimului obişnuit.
Profilaxia în cazul persoanelor cu risc de infecţie
În eventualitatea unei expuneri la o răspândire deliberată de Y. pestis, sau după

un contact cu un caz de ciumă pneumonică, profilaxia antibiotică trebuie iniţiată cât mai
curând posibilă.
Contacţii cu bolnavii de ciumă bubonică vor fi evaluaţi după caz. Profilaxia cu
antibiotice trebuie continuată timp de 7 zile şi poate consta din:
Fluoroquinolone orale (ciprofloxacin), 500 mg/zi la adulţi şi 20-30 mg/kilocorp/zi,
divizat în două doze la copii.
Doxiciclina 100 mg/zi la adulţi şi 5 mg/kilocorp/zi, în două doze la copii.
La personalul de îngrijire şi de laborator care a avut o expunere continuă, profilaxia
trebuie extinsă la 7 zile după ultimul contact cu un pacient sau o probă considerată
infecţioasă.
Ciprofloxacina are avantajul că poate fi un tratament profilactic eficient şi pentru
alţi agenţi care ar putea fi folosiţi în atacurile bioteroriste cum ar fi antraxul sau tularemia.
Chiar şi un singur caz de ciumă trebuie să stârnească suspiciunea unei răspândiri
deliberate. În eventualitatea apariţiei a două sau mai multe cazuri suspecte de ciumă,
legate între ele în timp şi spaţiu, definirea răspândirii deliberate este foarte serioasă este
de asemenea esenţială, şi colaborarea strânsă cu veterinarii.
Definirea cazurilor
 Cazurile suspecte
• Debutul brusc al unei îmbolnăviri severe inexplicabile respiratorii febrile • Un

deces inexplicabil după o îmbolnăvire febrilă scurtă. • Sepsis cu cocobacili
gram negativi.
De la cazurile suspecte se recoltează probe de laborator şi se instituie
tratamentul, fără a se aştepta rezultatele.
- Examenul bacteriologic direct

Lamele cu frotiuri din produsele patologice sunt colorate Gram sau Giemsa. Se
observă cocobacili Gram negativi, coloraţi bipolar. Se poate încerca şi o identificare
rapidă prin imunofluorescenţă.
- Izolarea şi identificarea.
Însămânţarea se face pe geloză simplă sau pe agar Mac Conkey şi se incubează
o
la 28 C.
Pe geloză-sânge, după 24 de ore apar colonii subţiri, translucide, nehemolitice.
După 48 de ore coloniile ajung la 1-2 mm în diametru, cu o culoare gri-albicioasă până la
galben deschis. Pe geloză Mc Conkey se dezvoltă colonii care nu fermentează lactoza şi
care dispar după 2-3 zile prin autoliză.
Y.pestis este catalazo-pozitivă şi oxidazo-negativă.
Testarea sensibilităţii la antibiotice se face pe medii standard, incubate aerob, 24
o
de ore la 37 C.
- Diagnosticul serologic
31
AL DEZASTRELOR"
Este posibil, dar anticorpii pot să nu fie decelabili da la început. Investigaţia se face
la laboratorul de referinţă.
- Confirmarea
Toate izolatele suspecte, culturile şi serurile trebuie să fie trimise la laboratorul de
referinţă pentru confirmare, având grijă să se respecte procedurile de transport.
Laboratorul de referinţă trebuie să fie anunţat în prealabil.
32
AL DEZASTRELOR"

teroriste a tularemiei
Tularemia (sau ―pesta iepurilor) este o zoonoză care afectează cu predilecţie
rozătoarele, determinată de un cocobacil scurt, Gram negativ, imobil, nesporulat şi aerob,
denumit Francisella tularensis (genul Francisella, familia Brucellaceae).
Boala poate fi transmisă incidental şi la om, pe diferite căi, şi se caracterizează
clinic prin semne locale, la nivelul porţii de intrare, cu prinderea ganglionilor limfatici
regionali şi manifestări generale, deseori severe (febră, mialgii, cefalee, prostraţie).
Denumirea de ―tularemie‖ a fost dată de Francis care, între 1919 şi 1928, a studiat
boala care se manifestă în districtul Tulare din California.
Tularemia este răspândită în toată zona temperată a emisferei nordice, apărând
sporadic sau în epidemii, numeroase fiind formele abortive ori asimptomatice.
Rezervorul de infecţie este constituit din numeroase specii de animale sălbatice
sau domestice: iepuri, veveriţe, popândăi, şoareci de câmp şi de casă, şobolani, vulpi,
căprioare, oi, câini, pisici şi unele păsări (fazanii). Agentul patogen a fost găsit la unele
căpuşe şi muşte, responsabile de transmiterea între animale. Nu se cunosc cazuri de
transmitere interumană.
Se cunosc două subspecii (varietăţi) de F: Tularensis. Identice din punct de vedere
antigenic:
 tipul A, mai virulent, răspândit în America de Nord;
 tipul B, mai puţin virulent, întâlnit în Europa.
Tipul A este considerat ca un potenţial agent biologic, una dintre tulpinile sale
(SCHU S-4) a tipului A este unul din cei mai infecţioşi agenţi patogenici cunoscuţi, doza
infectantă fiind mai mică de 10 corpi microbieni (acest număr de bacterii, inhalate sau
inoculate este suficient pentru a produce boala).
Sunt descrise mai multe forme clinice de tularemie :
• ulceroganglionară;
• ganglionară
• oculoganglionară;
• orofaringeală;
• tifoidică;
• septicemică;
• pulmonară (pneumonică);
• forme abortive şi asimptomatice.
Forma pulmonară (pneumonică) apare, de obicei ca rezultat al infecţiei pe cale

respiratorie, dar şi în urma unei diseminări hematogene.
Tabloul clinic este acela al unei pneumonii severe, cu spută muco-sanguinolentă,
junghi toracic, dispnee, cianoză şi adesea, prinderea pleurei şi adenopatie hilară.
Infecţia contractată natural de către om se produce:
• prin înţepătura unor artropode (în special căpuşele Dermacentor şi Ixodes, în
lunile de vară);
• manipularea de ţesuturi animale sau fluide de la animale infectate;
• contactul direct sau ingestia de apă, alimente sau sol contaminate;
33
AL DEZASTRELOR"
• inhalarea de aerosoli infectanţi (de exemplu, manipularea de lână de la animale

infectate).
Sensibilitatea omului este generală, indiferent de vârstă sau sex.
Perioada de incubaţie durează în mod obişnuit 2-5 zile, limite extreme 1 - 21 de

zile.
Aspectul clinic depinde de poarta de intrare, manifestându-se sub forma
sindroamelor menţionate, la care se adaugă numeroase forme uşoare sau asimptomatice,
în special în cazul infecţiei cu tipul B.
Netratată, tularemia are o mortalitate generală de 8% (4% pentru forma
ulceroganglionară şi 30-50% pentru formele tifoidică, septicemică şi pneumonică).
În cazurile tratate adecvat mortalitatea scade la 1%.
F. tularensis este sensibilă la antibioticele aminoglicozide (gentamicina) şi la
fluoroquinolone. Mai pot fi utile în tratament cloramfenicolul şi tetraciclina.
Răspândirea deliberată a F. tularensis
Tularemia nu este o boală prea frecventă în mod natural. Se anticipează că cea

mai mare probabilitate a unei răspândiri intenţionate a F. tularensis este prin
aerosolizarea unei tulpini virulente, făcând calea aerogenă cea mai probabilă cale de
infecţie, deoarece:
- doza infectantă este foarte mică pe această cale (10-50 de microorganisme de tip
A, sau chiar mai puţine);
- se poate solda cu îmbolnăvirea grevă a unui număr însemnat de persoane.
Trebuie ştiut însă că supravieţuirea F. tularensis în aerosoli este scurtă şi dozele
infectante nu persistă în aer de câteva ore. Comparativ, supravieţuirea în apa neclorinată
poate depăşi 90 de zile.
Prima indicaţie a unei răspândiri deliberate pe calea aerosolilor ar putea fi, foarte
probabil, apariţia unui focar de îmbolnăviri acute pseudogripale cu simptome respiratorii şi
elemente epidemiologice neobişnuite cum ar fi apariţia îmbolnăvirilor la tineri adulţi, în
plină sănătate.
Dacă germenul se va răspândi în apă sau alimente, vor apărea, probabil, forme
tifoidice sau orofaringiene, cu ulceraţii ale mucoaselor ţi adenopatie cervicală. De
asemenea, în eventualitatea unei răspândiri prin obiecte poştale, este de aşteptat forma
ulceroganglionară.
În timpul recoltării persoanele implicate vor respecta precauţiunile obişnuite

(echipament de protecţie, mănuşi de cauciuc, spălarea atentă a mâinilor).
Probele ce vor fi recoltate de la bolnavi
- spută;
34
AL DEZASTRELOR"
- spălătură faringiană;
- aspirat gastric;
- lichid pleural;
- exudate din leziuni;
- biopsii de ganglioni limfatici.
Probele ce vor fi recoltate din mediul înconjurător
- apă contaminată
- praf şi sol
- eşantioane din hainele sau alte obiecte expuse.
(tulpinile de tip A supravieţuiesc doar câteva ore în urma unei răspândiri deliberate
din cauza radiaţiei UV, uscăciunii şi oxidării, iar tulpinile de tip B pot supravieţui luni de
zile în apele de suprafaţă şi sol.
Toate probele recoltate trebuie să fie marcate ―Risc înalt‖ iar despachetarea şi
manevrarea lor la locul de destinaţie trebuie să se facă numai în încăperi speciale,
amenajate corect şi sub o nişă.
Izolarea şi identificarea
F. tularensis de tip A este o bacterie mică (de 2x0.2-0.7micrometri)

încapsulată, pleomorfă, Gram-negativă. Este un microorganism pretenţios, necesitând
pentru creştere un mediu îmbogăţit în cisteină (geloză sânge cu cisteină), pe care se
dezvoltă colonii mici de 1-2 mm, albe-gri, după 24-72 de incubare în atmosferă îmbogăţită
o
cu CO2 la 37 C. Este imobil, produce lent catalază, oxidază negativ, produce H 2S şi fără
producere de gaz, glucoză, maltoză şi manoză.
F. tularensis de tip B creşte mai greu prin însămânţare directă pe mediul de
cultură, fiind recomandată inocularea prealabilă la şoarecele alb, prin injectare s.c.
Metoda de elecţie pentru identificarea bacilului tularemic în produsele patologice
este imunofluorescenţa.
Testul ELISA. Poate evidenţia o creştere semnificativă a titrului de anticorpi în
dinamică (la 2-4 săptămâni mai târziu) confirmând astfel diagnosticul de tularemie.
Diagnosticul retrospectiv al infecţiei se poate face şi prin intradermoreacţia cu tularină (
0,1 ml antigen specific injectat intradermic, cu citirea la 48 de ore).
Ca test specific pentru F. tularensis, testul PCR (reacţia în lanţul polimerazei) la
probele suspecte oferă mijlocul optim de diagnostic rapid.
Pentru transportul tuturor probelor ca şi al culturilor pentru confirmare, atât în
cadrul spitalelor cât şi spre laboratorul de referinţă, se vor adopta următoarele măsuri:
• se va evita contaminarea externă a containerelor cu specimene;
• containerul primar va fi închis etanş, marcat şi depus într-o pungă de plastic
intactă;
• se va aplica eticheta ―risc înalt‖ atât pe probă cât şi pe fişa de solicitare;
• fişa de solicitare trebuie să conţină tot felul de date utile şi să nu fie pusă în
aceiaşi pungă cu proba;
• punga de plastic se va sigila cu bandă adezivă sau prin căldură;
• fiecare probă va fi pusă într-un container etanş cu, material absorbant Containerul
secundar se va dezinfecta extern prin ştergere cu hipoclorit 0,1%
35
AL DEZASTRELOR"
(1000ppm);
Pentru probele trimise la laboratorul de referinţă se vor lua măsuri suplimentare:
• Containerul secundar se va introduce într-un ambalaj exterior terţiar, care trebuie
să se corespundă standardelor UN 602 pentru ambalajele de transport ale materialelor
36
AL DEZASTRELOR"
• Ambalajul trebuie să fie certificat pentru acest standard şi să aibă numărul de

certificare UN adecvat pe el împreună cu următoarele menţiuni:
1 BIOHAZARD — pericol de infecţie simbol UN clasa 6.2.
2a nu se deschide dacă este găsit.
3numărul de telefon al persoanei responsabile.
• Containerul trebuie să fie transportat de către un curier autorizat, fără întârziere,
direct la laboratorul de referinţă.
Pentru probele trimise spital şi la nivelul laboratoarelor, se impune:

• Containerele secundare trebuie să fie plasate în cutii sigure, bine închise şi
marcate clar cu inscripţia ―probe patologice- a nu se deschide decât sub nişă".
• Probele vor fi transportate manual.
• Sunt interzise sistemele de transport vacumatice.
• Evidenţele şi înregistrările de laborator vor fi cât mai exacte.
Pentru protecţia personalului de laborator, toate procedurile de laborator, trebuie să

fie desfăşurate într-o nişă de protecţie de nivel 3, într-o încăpere de protecţie biologică de
clasa 1. În aceste condiţii, profilaxia cu antibiotice nu este necesară decât dacă se
produce o leziune, sau are loc o aerosolizare accidentală a probelor manipulate.
Profilaxia cu antibiotice se poate recomanda personalului care manipulează
probe, de la bolnavi confirmaţi, în laboratorul deschis.
PRACTICA CONTROLULUI INFECŢIEI CU F.TULARENSIS
Deşi transmiterea de la om la om nu a fost niciodată semnalată, bolnavii cu forma

pulmonară vor fi izolaţi în încăperi separate.
Personalul de îngrijire va respecta precauţiunile standard (halate, mănuşi şi
spălarea mâinilor) şi în plus, măşti şi calote.
Eventualele leziuni ale pielii vor fi protejate prin acoperire cu pansamente
impermeabile.
Pentru tratamentul bolnavilor, antiboticele de elecţie sunt Gentamicina, injectată i.v. în
doză de 7 mg/kg pe zi la 6 ore, timp de 10 zile, sau Streptomicina câte 1 g de 2 ori /zi timp
de 10 zile. (La copii a Gentamicina în doză de 2,5 mg/kilocorp de trei ori/zi, sau
Streptomicina, 15mg/kg de 2 ori pe zi i.m.). Se mai poate folosi, dacă tulpina este
sensibilă, Ciprofloxacina 400 mg i.v. la 12 ore, sau 500 mg/zi per os (20-30mg/kilocorp
divizat în două doze/zi la copii ) timp de 14 zile.
În cazul folosirii tetraciclinei sau cloramfenicolului, tratamentul va dura cel puţin 21
de zile.
În eventualitatea existenţei unui mare număr de victime, tratamentul se bazează
pe folosirea orală a ciprofloxacinei şi doxiciclinei.
37
AL DEZASTRELOR"
Numărul de microorganisme viabile care sunt reaerosolizate în urma manipulării

hainelor contaminate de la indivizii expuşi este probabil scăzut.
Aceste haine vor fi puse cu o minimă agitare în pungi de plastic sigilate înainte de
o
spălarea lor folosind un ciclu fierbinte (>700 C). În situaţia în care un germen patogen nu
este posibili să fie identificat pacienţii vor fi instructaţi să facă duşuri insistente cu apă şi
săpun.
Tratamentul profilactic al persoanelor expuse
Fluoroquinolone (ciprofloxacină), 500mg pe zi, timp de 14 zile la adulţi şi 20-30

mg/kilocorp/zi divizat în 2 doze , 14 zile la copii (cu prudenţă) sau
Doxiciclină 100mg/zi, 14 zile
Decontaminarea mediului şi îndepărtarea reziduurilor
- suprafeţele contaminate vor fi curăţate cu soluţie de hipoclorit 1.0% (10.000ppm)

0
disponibil, omoară 99-100% din germenii de F. tularensis în 5 minute la 10 C.
- Rufele şi aşternuturile vor fi puse în saci de plastic şi spălate la cald.
Autopsia cadavrelor nu se recomandă. Dacă nu poate fi cu nici un chip evitată, se
vor lua măsuri atente de protecţie (halat, mănuşi, mască, şorţ, calotă, ochelari de
protecţie). Cadavrele vor fi incinerate.
Imunizarea activă
Există un vaccin viu atenuat, dar el asigură o protecţie incompletă şi nu este

recomandat în mod curent.
Imunizarea populaţiei nu este recomandată.
Pentru informarea populaţiei se vor întocmi pliante pentru a fi distribuite în
eventualitatea unui accident,
Definirea cazurilor
Cazul suspect:
• o boală febrilă inexplicabilă sau un deces febril la o persoană anterior sănătoasă;

• o îmbolnăvire respiratorie la persoane de altfel sănătoase;
• un sepsis sever şi inexplicabil care nu se datoreşte unei boli predispozante;
• un sepsis sever cu germeni Gram negativi necunoscuţi de aspect cocobacilar,
care nu cresc pe geloză sânge obişnuită, identificaţi în sânge sau LCR.
Cazul confirmat, este un caz care prezintă semnele clinice specifice tularemiei, iar
probele recoltate de la acesta au fost recunoscute ca pozitive de laboratorul de referinţă.
38
AL DEZASTRELOR"
Definirea răspândirii deliberate
Se suspectează o răspândire deliberată în prezenţa a două sau mai multe cazuri

suspecte de tularemie, legate în timp şi spaţiu, eventual pe direcţia vântului.
Se consideră ca sigură răspândirea deliberată prezenţa unui singur caz confirmat,
apărut indigen şi inexplicabil prin expunerea profesională.

teroriste a toxinei botulinice
Botulismul este cunoscut ca o intoxicaţie alimentară provocată de ingestia unor
alimente care conţin toxina produsă de bacilul botulinic (Clostridium botulinum, genul
Clostridium familia Bacillaceae) şi este caracterizată clinic printr-un sindrom neuroparalitic
(cu afectarea predominantă a nervilor cranieni) tulburări digestive moderate şi uscăciunea
mucoasei bucale. Evoluţia bolii este deseori nefavorabilă, cu mare risc letal (10-30%).
Clostridium botulinum este un bacil strict anaerob, Gram pozitiv, ciliat şi sporulat.
Sporii formaţi sunt extrem de rezistenţi la factorii chimici şi fizici.
Astfel, ei rezistă până la 5-6 ore la fierberea obişnuită şi până la 30' la autoclavare,
o
la 120 C. Sporii nu produc toxină. În condiţii de anaerobioză ei germinează trecând în
forme vegetative care, prin multiplicare, elaborează toxina (exotoxină). Bacteriile
formatoare de spori anaerobi produc neurotoxinele botulinice şi, rar, de către Clostridium
baratii şi Clostridium butyricum.
Există 6 tipuri (A,B,C,D şi F) de bacil botulinic, fiecare producând o toxină distinctă
antigenic. Tipurile A, B şi E provoacă de obicei boala la om, tipul E fiind frecvent întâlnit în
intoxicaţiile cu peşte (în intestinul peştilor se găsesc sporii bacilului). Toxina botulinic este
una din cele mai puternice substanţe toxice cunoscute (1mg conţine 20.000.000 doze
letale pentru şoarece, iar pentru om doza letală este, probabil, de sub 1 mcg).
o o
Este distrusă prin fierbere (la 100 C ) în 10' , iar la 120 C în 3'. Este inactivată, de
asemenea, în apele de suprafaţă, în câteva zile.
Există 3 forme naturale de boală:
• Botulismul alimentar, prin ingestia de toxină preformată;
• Botulismul plăgilor, (formă rară), rezultat din infectarea plăgilor cu spori de
Cl.botulinum care germinează şi elaborează toxina" in vivo";
• Botulismul sugarilor (de colonizare intestinală elaborare de toxină "in vivo").
În cazul unei răspândiri deliberate de toxină botulinică, este de aşteptat apariţia
altor forme de boală:
 botulismul de inhalare, ca urmare a răspândirii deliberate a toxine sub formă de
aerosoli;
 intoxicaţia botulinică hidrică, în urma contaminării deliberate a apei destinate
consumului uman. (În legătură cu aceasta pot exista rezerve, deoarece toxina
botulinică este inactivată în procesul obişnuit de prelucrare a apei potabile).
Perioada de incubaţie în îmbolnăvirile naturale durează între 2 ore şi 8 zile de la
ingestie, în funcţie de tipul şi cantitatea de toxină ingerată.
În urma expunerii la aerosoli, este de aşteptat ca debutul apariţiei simptomelor să
fie mult mai rapid chiar sub 1 oră.
Boala nu se transmite de la om la om.
39
AL DEZASTRELOR"
Răspândirea deliberată a toxinei botulinice
Teoretic, aceasta s-ar putea realiza prin:
- Diseminarea sub formă de aerosoli a toxinei;

- Contaminarea apei şi alimentelor cu toxină sau cu bacterii (Cl.botulinum).
40
CENTRUL NAŢIONAL DE PREGĂTIRE ÎN "MANAGEMENTUL
MEDICAL AL DEZASTRELOR"
Suspiciunea unei răspândiri deliberate apare în prezenţa unuia sau mai multor
cazuri de îmbolnăvire bruscă, în plină sănătate, prin paralizii afebrile, descendente,
simetrice flaşte.
Paralizia nervilor cranieni se soldează cu diplopie, ptoză palpebrală, disfagie,
dizartrie. Sunt afectaţi apoi, pe rând, muşchii gâtului şi braţelor, muşchii respiratori şi
cei ai trenului posterior. Bolnavul este afebril şi nu are afectate capacităţile senzoriale.
Paralizia respiratorie este fatală şi în cazul debutului foarte rapid, se poate instala încă
de la început.
În cazul intoxicaţiei prin ingestie apar şi fenomene gastro-intestinale (greţuri,
vărsături, diaree urmată de constipaţie).
Confirmarea diagnosticului clinic se face prin identificarea toxinei botulinice sau

a microorganismului în fecale, conţinut gastric, exudat din plăgi sau a toxinei din
sânge. Probele recoltate trebuie trimise de urgenţă la laboratorul de referinţă.
Pentru cei care recoltează probele de laborator, precauţiunile universale
standard (halat, mănuşi şi spălarea mâinilor) asigură o protecţie suficientă.
Probele ce vor fi recoltate de la bolnavi:
• Ser, cca. 10 ml. (se va recolta înaintea administrării de antitoxină);

• Fecale. cca. 10 ml într-un recipient steril; deseori sunt necesare spălăturile
rectale;
• Vomismente, spălături gastrice (10 ml într-un recipiente sterile);
• Lavajul bronşic (în recipient steril);
• Puroi din plăgi sau exudat din plăgi şters cu tampon steril şi depus în mediu de
transport pentru anaerobi;
• biopsia de ţesut ( în recipient steril).
Probele ce vor fi recoltate de la cadavru
• sânge cardiac cca. 10 ml;

• fecale;
• conţinut gastric
• probe din plăgi.
Probele ce vor fi recoltate din mediul înconjurător:
• alimente încriminate;
• apă suspectă.
Finalizarea diagnosticului de laborator constă în identificarea şi tiparea neurotoxinei

din ser sau din alte produse patologice (şi acolo unde este cazul şi a bacteriei).
41
Toate probele vor fi refrigerate după colectare. Atât pentru transportul probelor
în interiorul spitalelor şi laboratoarelor cât şi pentru cele trimise la laboratoarele de
referinţă se vor respecta câteva măsuri:
• Se va evita contaminarea externă a probelor;
• Recipientul folosit se va închide ermetic (capac cu filet), va fi etichetat şi pus
într-un sac de plastic etichetat şi închis.
• Atât pe probă cât şi pe cererea de analiză (adresă) se va aplica eticheta " risc
biologic înalt‖.
Cererea (adresa) va include şi alte detalii legate de suspiciune.
• Cererea de analiză nu se pune în aceiaşi pungă cu proba.
• Punga se sigilează cu bandă adezivă; pentru fiecare probă se va folosi o
pungă separată.
• Fiecare probă ambalată se va pune într-un recipient secundar etanş, cu
material absorbant.
•Recipientul secundar se va dezinfecta extern cu soluţie de hipoclorit 0.1% .
Pentru probele trimise la laboratoarele de referinţă se vor lua măsuri

suplimentare:
• Recipientul secundar va fi pus într-un ambalaj terţiar;

•Ambalajul terţiar va respecta standardul UN 602 pentru transportul materialelor
infecţioase pe cale aeriană rutieră sau feroviară.
• Se vor înscrie:
- numărul de certificare al ambalajului terţiar;
- BIOHAZARD — pericol de infecţie simbol clasa UN 6. 2.;
- a nu se deschide dacă este găsit.
- Numărul de telefon al persoanei responsabile.
• Recipientul va fi trimis prin curier atestat, cât mai rapid.
Probele transportate în interiorul spitalelor vor respecta şi ele câteva proceduri

obligatorii:
• Recipientul secundar va fi plasat într-o cutie de calitate solidă, tapetată cu
plastic şi marcată clar cu eticheta "Specimen Patologic — a se deschide doar în
laborator special utilat"
• Specimenul va fi transportat doar de către o persoană responsabilă. Nu se vor
folosi sistemele de tuburi-vacumatice în interiorul spitalului sau laborator.
PRACTICA CONTROLULUI INTOXICAŢIEI BOTULINICE
Bolnavii adulţi (prin intoxicare alimentară, prin plagă, prin aerosoli) vor primi
tratament specific cu antitoxină trivalentă, cât mai precoce posibil după diagnosticul
42
clinic (nu se mai aşteaptă confirmarea prin laborator) Se va avea grijă să se evite
boala serului sau anafilaxia.
Terapia antimicrobiană (Penicilină şi metronidazol) este utilă doar în cazul
botulismului de plagă.
În botulismul infantil (colonizarea intestinală) antitoxina nu este recomandată în
mod obişnuit (risc al bolii serului şi în plus eliberarea toxine din intestin se face
continuu).
Transmiterea interumană nu se produce. De aceea izolarea strictă a bolnavilor
nu este necesară, iar precauţiunile standard universale de protecţie sunt suficiente.
Toxina botulinică îşi pierde nocivitatea după câteva zile şi riscul de contaminare
de la hainele expuse este foarte scăzut. Totuşi după o eventuală răspândire masivă de
toxină, hainele şi obiectele personale pot facilita intoxicaţii prin ingestie (mână -gură) .
În astfel de situaţii, decontaminarea necesită:
• îndepărtarea hainelor contaminate şi obiectelor contaminate şi depunerea lor
în saci de plastic dublii etichetaţi şi duşi apoi la locul de spălare cu apă şi săpun;
• manevrarea cu grijă a tuturor obiectelor contaminate, pentru a nu le agita şi
scutura;
• persoanele implicate vor face duşuri temeinice cu apă şi săpun
• toţi lucrătorii vor purta echipament de protecţie şi vor respecta precauţiunile
standard universale.
Pentru personalul destinat să intre încă de la început în zona expusă unei
răspândiri deliberate de aerosoli cu toxină botulinică, se impune folosirea
echipamentului de protecţie complet, inclusiv masca (de tip 3) cu filtru de înaltă
eficienţă.
Îndepărtarea şi eliminarea deşeurilor
Se realizează folosind procedurile standard ale spitalelor.
În privinţa autopsiei nu sunt necesare precauţiuni speciale.
Decontaminarea mediului
Este justificată doar atunci când o anumită zonă a fost contaminată masiv,
grosier şi se poate face prin tratarea suprafeţelor respective cu soluţie de hipoclorit de
0,5%.
Definirea răspândirii deliberate
O răspândire deliberată poate fi anunţată sau ascunsă şi relevată doar de

primele cazuri de îmbolnăvire. O răspândire deliberată poate fi luată în considerare în
anumite situaţii:
43
- apariţia unor izbucniri epidemice cu mai multe cazuri de paralizii flasce, într-o
anumită zonă geografică, dar la persoane care au avut elemente diferite de dietă;
- focare epidemice multiple fără o sursă comună;
- apariţia unor cazuri de botulism cu un tip neobişnuit de toxină )C,D,F sau G, ori cu
toxină E, dar care să nu provină dintr-o sursă de alimente acvatice).
2.6. Atitudinea şi planul de acţiune în cazul unor epidemii (îmbolnăviri) cu

etiologie necunoscută
Îmbolnăvirile neobişnuite pot fi:
de etiologie necunoscută,
de etiologie cunoscută dar cu apariţie surprinzătoare în momentul şi în locul în care au
fost observate, ori cu evoluţie atipică.
Se consideră o epidemie ca neobişnuită atunci când:
• numărul cazurilor observate este mai mare decât numărul aşteptat să se
producă într-o anumită perioadă de timp;
• două sau mai multe cazuri au legătură evidentă între ele (elemente
epidemiologice, microbiologice , ş.a.).
Elementele răspunsului iniţial
- Se va lua cât mai rapid în considerare o posibilă etiologie, pe baza datelor

epidemiologice şi clinice disponibile, înaintea definitivării testelor de
laborator.
- Trebuie să funcţioneze o cât mai bună cooperare interdisciplinară pentru
elucidarea diagnosticului.
- Investigaţiile de laborator trebuie organizate cu mare grijă, cât mai raţional,
pentru a reduce la minim riscul de contaminare şi îmbolnăvire a personalului.
- Vor fi asigurate permanent comunicaţiile între diferitele sectoare ale serviciilor
de sănătate şi între acestea şi alte instituţii.
Analiza iniţială, a unor îmbolnăviri epidemice neobişnuite.
O epidemie (incident) cu îmbolnăviri neobişnuite poate apărea în atenţia

autorităţilor medicale pe diferite căi şi prin diferite mijloace de detecţie, bazate pe
vigilenţa permanentă a specialiştilor epidemiologi, infecţionişti şi microbiologi,
informarea publicului larg prin "mas media" şi prin materiale special elaborate, dar şi în
urma unei informări (avertizări) detaliate sau parţiale din partea făptuitorilor.
Elementele diagnosticului în cazul unei epidemii cu îmbolnăviri neobişnuite se
bazează, în perioada iniţială pe:
- date epidemiologice;
- date clinice.
Ulterior, în elucidarea fenomenului, hotărâtoare vor fi datele de laborator şi
tendinţele evolutive.
44
Datele epidemiologice de bază:
- timpul necesar apariţiei cazurilor, după presupusul moment al expunerii;

- date legate de climă, sezon, fenomene meteorologice;
- localizarea geografică şi concentrarea cazurilor pe zone mici sau mari;
- categoria de persoane afectate (după vârstă, sex, ocupaţii, obiceiuri, etc.).
Datele clinice se bazează pe o anamneză amănunţită şi pe evidenţierea

simptomatologiei dominante, la cele mai multe cazuri.
Toate aceste date trebuie să lămurească, în primul rând, dacă este vorba de o
boală foarte probabil infecţioasă, de o intoxicaţie provocată ori accidentală, sau de o
reacţie isterică declanşată de panică şi de o proastă difuzare a informaţiilor.
Obiective generale ale managementului unei epidemii (incident)
• îngrijirea bolnavilor;
• controlul sursei;
• stabilirea posibilei extinderii a expunerii la infecţie;
• prevenirea afectării şi a altor persoane sau colectivităţi;
• monitorizarea eficienţei măsurilor luate;
• prevenirea recrudescenţelor;
• luarea în considerare a faptului dacă focarul apărut este datorat unei acţiuni
deliberate.
În sprijinul ipotezei unei acţiuni deliberate la originea unei epidemii (incident )
intervin anumite elemente:
 existenţa unor semnale prealabile referitoare la unele intenţii răuvoitoare;
 apariţia într-un interval limitat de timp a unui număr important de bolnavi cu
simptomatologie similară;
 existenţa unui număr mare de îmbolnăviri greu de explicat, soldate cu
numeroase decese;
 descoperirea unui caz unic de îmbolnăvire cauzată de un agent patogen neobişnuit;
 o îmbolnăvire cu o boală cunoscută dar care apare într-un loc sau într-o
comunitate neobişnuite;
 lipsa răspunsului aşteptat la tratamentul uzual în cazul unei îmbolnăviri obişnuite;
 evidenţierea de multiple entităţi morbide neobişnuite sau inexplicabile coexistând
la acelaşi pacient fără alte explicaţii;
 apariţia unor îmbolnăviri cu o distribuţie sezonieră sau geografică neobişnuite;
 izolarea şi identificarea unor multiple forme atipice ale unor agenţi patogeni;
 izolarea unor tipuri similare de agenţi patogeni de la cazuri izolate, distanţate
temporal sau spaţial;
 evidenţierea unor tulpini microbiene atipice manipulate genetic sau învechite
 creşterea inexplicabilă a incidenţei unei îmbolnăviri endemică;
 Evoluţia unor epidemii similare în reale care nu sunt apropiate;
 folosirea evidentă a unor căi de transmitere atipice cum ar fi aerosolii;
 cazuri sporadice de îmbolnăvire apărute în acelaşi timp;
 decese sau îmbolnăviri apărute la animale şi care preced sau însoţesc pe cele
apărute la oameni;
 îmbolnăviri apărute la oamenii din apropierea aceluiaşi sistem de ventilaţie
45
 trebuie avut în vedere şi faptul că îmbolnăvirile provocate prin răspândirea

deliberată a unor agenţi infecţioşi sunt, de regulă mai severe şi afectează un
număr mai mare de oameni decât în epidemiile naturale;
 Evoluţia în timp a unei epidemii induse în mod deliberat (mai ales prin aerosoli)
este mai rapidă de cât cea cunoscută.
Măsuri generale în cazul unei epidemii neobişnuite, sau cu etiologie

necunoscută.
 Se culeg cât mai multe informaţii, de orice natură, care să aibă legătură cu
fenomenul semnalat.
 Se identifică şi se izolează cât mai rapid bolnavii.
 Se identifică şi se supraveghează Contacţii şi alte persoane posibil expuse.
 Se recoltează probe de laborator de la bolnavi.
 Se recoltează probe de laborator de la contaţi şi suspecţi.
 Se recoltează probe de mediu (apă, alimente, sol, aer, suprafeţe).
 Se recoltează probe de la cadavru.
 Se recoltează probe de la animalele din zonă, în particular vectorii potenţiali
dacă estre cazul.
 Probele recoltate se transportă cât mia rapid spre laboratoare, respectându-se
cele mai stricte măsuri de securitate.
 Bolnavilor li se instituie, cât mai precoce, tratamentul antiinfecţios sau de
susţinere, stabilit pe baza datelor clinice şi epidemiologice, urmând a fi, eventual,
ajustat după precizarea etiologiei.
 Se asigură măsuri stricte de protecţie (echipament de protecţie, spălatul
mâinilor, duşuri, etc.) pentru personalul care intervine în focare, asigură transportul
bolnavilor sau al probelor de laborator, personalul de îngrijire din spitale personalul din
laboratoare.
 În situaţia îmbolnăvirilor cu agenţi patogeni cunoscuţi (sau bănuiţi), se instituie
profilaxia specifică (atunci când ea există), sau cu antibiotice tuturor persoanelor
expuse riscului.
 Se instituie încă de la început şi se menţin pe toată durata evenimentului, măsuri
complexe de decontaminare a mediului prin îndepărtarea sistematică şi neutralizarea
reziduurilor (fierbere, autoclavare, incinerare), decontaminarea echipamentului şi a
lenjeriei din spital, sterilizarea corectă a instrumentarului, dezinfecţia chimică a
suprafeţelor, atitudinea corectă faţă de cadavre (se preferă incinerarea acestora),
acţiuni permanente de dezinsecţie şi deratizare.
 Se iau măsuri de informare corectă şi promptă a populaţiei, evitându-se însă
împanicarea acesteia prin declaraţii necontrolate şi excesive.
 Se menţine o permanentă legătură şi cooperare a tuturor instituţiilor care au
competenţe în supravegherea fenomenului.
46
47

Ghidul Planului Pentru Un Atac Bio-Teror PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghidul Planului Pentru Un Atac Bio-Teror PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CENTRUL NAȚIONAL DE PREGĂTIRE ÎN MANAGEMENTUL

GHIDUL DE ÎNTOCMIRE A PLANULUI DE

Răspândirea deliberată a toxinei botulinice ................................................................... 40

Acest ghid nu este destinat să asigure un document exhaustiv asupra problematicii

Secţiunea I: Recomandările Generale Categorice pentru orice

A. Cerinţele de raportare şi informaţiile de contact

Facilităţile de îngrijiri de sănătate cu paturi pot fi locul iniţial al recunoaşterii şi

Patru îmbolnăviri cu potenţial bio-terorist recunoscut (antraxul, botulismul, cima şi

C. Detecţia epidemiilor produse de agenţii de bio-terorism

Bio-terrorismul poate apare ca evenimente acoperite, în care persoanele sunt

1.Criteriile bazate pe sindrome

confirmarea de laborator a diagnosticului. În locul acesteia, va fi necesar să se iniţieze

D. Practicile de control a infecţiilor pentru managementul pacienţilor

Agenţii bio-terorişti în general nu se transmit de la om la om;

Precauţiunile standard previn contactul direct cu toate fluidele biologice (inclusiv cu

Măştile şi protecţia ochilor

În evenimentele de amploare redusă, plasarea pacienţilor de rutină în cadrul

Majoritatea infecţiilor asociate cu agenţii bio -terorişti nu se transmit de la om la om.

4. Curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea echipamentelor şi a mediului

Principiile Precauţiunilor standard trebuie să fie în general aplicate pentru

· Sterilizarea este necesară pentru toate instrumentele sau echipamentele care

5. Managementul externării pacienţilor

În mod ideal, pacienţii, cu infecţii legate de bio-terorism nu vor fi externaţi din

Laboratoarele de medicină legală şi cele clinice trebuiesc să fie informate asupra

1. Decontaminarea pacienţilor şi a mediului

Nevoia de decontaminare depinde de expunerea suspectată şi în majoritatea

2. Profilaxia şi imunizarea post-expunere

Recomandările pentru profilaxie sunt pe cale de a fi schimbate. Recomandările

3. Triajul şi managementul afluxului masiv de expuneri reale şi suspecte

Fiecare facilitate de îngrijiri de sănătate, prin implicarea Comitetului pentru

departamentului de urgenţă, a laboratoarelor de microbiologie şi a personalului de îngrijire

4. Aspectele psihologice ale bio-terorismului

· Asigurarea pregătirii pentru bio-terorism inclusiv discuţii deschise asupra riscurilor

F. Sprijinul de laborator şi confirmarea

Această parte a ghidului va fi actualizată datorită activităţilor continue de

1. Obţinerea probelor de diagnostic

Vezi recomandările specifice pentru recoltarea probelor de diagnostic pentru

2. Criteriile de laborator pentru procesarea potenţialilor agenţi bio-terorişti

Pentru a evalua capacitatea de laborator, s-a făcut propunerea de a se grupa

Împachetarea probelor şi transportul lor trebuie să fie coordonat cu autorităţile de

G. Informaţiile pentru pacienţi, vizitatori şi public

Informaţii clare şi inteligibile trebuie să fie asigurate pentru pacienţi, vizitatori şi

Secţiunea II: Recomandările agent-specifice

GHIDURILE PLANURILOR INDIVIDUALE DE INTERVENŢIE ÎN CAZUL

2.1. Ghidul planului de intervenţie în cazul folosirii deliberate în scopuri

Manifestările generale sunt reduse sau absente (subfebrilitate, cefalee, mialgii,

Cărbunele digestiv. Infecţia digestivă poate realiza:

Răspândirea deliberată a antraxului

Pericolul răspândirii deliberate a antraxului ca armă biologică, în timpul unui

Recoltarea probelor de laborator

Probele care vor fi luate de la bolnavi:

- sânge pentru hemocultură;

Probe ce vor fi recoltate de la cadavru

- sânge venos (sângele celor decedaţi de antrax nu se coagulează);

- Probe care vor fi luate din mediul înconjurător:

- Probe ce vor fi luate de la persoanele care sunt sau au fost expuse:

În recoltarea şi transportul probelor trebuie luate toate precauţiunile obişnuite, dar

iniţiale. Examenul direct

B. anthracis poate fi cultivat pe medii uzuale (geloză simplă, geloză sânge) în

Transportul culturilor suspecte

Atât în cazul spitalelor cât şi al laboratoarelor vor fi adoptate următoarele proceduri

• fiecare specimen va fi pus într-un container secundar perfect etanş, cu suficient

În cazul probelor ce se trimit la laboratorul de referinţă: